Universităţile vor fi singurele instituţii abilitate să retragă titlurile de doctor, a anunţat marți ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, după ce Guvernul a decis modificarea Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.
Întrebat dacă va fi sancţionată o universitate care a dat o diplomă de doctorat, iar apoi, în urma unei analize, constată că lucrarea respectivă e un plagiat, ministrul Adrian Curaj a răspuns: „N-am venit cu cadrul final, o să rămâneţi surprinşi că da”.
Curaj a arătat că modificările pe care Guvernul le face în ceea ce priveşte legislaţia referitoare la doctorate se adresează şi doctoratelor date până acum.
„Din punctul meu de vedere este important că acest cadru este sistemic, răspunde unei probleme de sistem şi am încredere că responsabilitatea acordată universităţilor, cea naturală de fapt, va duce la analiza tuturor situaţiilor, indiferent de o situaţie sau alta, în funcţie de cadrul legal existent, dincolo de ce prevedem noi în legea educaţiei. Cadrul este creat, responsabilitatea e la universităţi. Rectorul şi universitatea au responsabilitatea a ceea ce s-a întâmplat cu doctoratul, indiferent de modalitatea şi momentul în care acesta a fost acordat”, a spus ministrul.