Adriana Săftoiu a fost votată în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, cu 230 de voturi pentru şi un vot împotrivă.
De asemenea, Robert Schwartz a fost votat în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune cu 241 de voturi ”pentru” şi 2 voturi ”contra”.
Votul a fost secret, cu bile. AUR a anunţat în plenul comun că părăseşte sala şi nu îşi exprimă votul pentru şefia celor două societăţi.
Adriana Săftoiu a fost nominalizată vineri, 14 noiembrie, în Biroul Politic Național al PNL pentru conducerea Televiziunii Române.
În trecut, pe lângă presă și comunicare, Adriana Săftoiu a mai activat și în politică.
Una dintre cele mai importante funcții deținute de aceasta a fost cea de purtător de cuvânt al Administrației Prezidențiale din primul mandat al lui Traian Băsescu.
Jurnalistul Robert Schwartz, fost redactor-șef la Deutsche Welle, a fost nominalizat de Biroul Național al USR, tot vineri, pentru funcția de director al Societății Române de Radiodifuziune (SRR).
Robert Schwartz este un jurnalist cu peste 30 de ani experiență.
Între anii 2000 și 2020 a condus redacția în limba română a publicației Deutsche Welle, unde a condus între 2000-2020 redacția în limba română.
Citește și PORTRET Adriana Săftoiu, de la Băsescu la Bolojan. Cine e noua directoare TVR
Citește și Jurnalistul Robert Schwartz, propunerea USR pentru șefia Radioului Public
Noii membri ai CA-ului TVR:
PSD: Loredana Corchiș (titular), Stelian Baragan (titular), Amalia Nicoleta Matei (titular); fără supleanți.
PNL: Radu Carp, Cristina Ancuța Pocora (titulari).
USR: Catrinel Trofin (titular).
AUR: Monica Simona Ghiurco și Titi Dincă (titulari).
UDMR: Anderco Aliz-Timea (titular).
S.O.S. România: Loredan – Marius Popa.
POT: Andrei – Alexandru Gută (titular).
Președintele României: Cristiana – Narcisa Manciu (titular).
Guvernul României: Ana Adriana Săftoiu (titular) – președinte director general.
Personal SRR: Emanuel Sorin Torica și Cristina Godinac (titulari).
Minorități naționale: Borislav Velimirovici (titular).
Noul CA al SRR
PSD: Ruxandra Ileana Săraru (titular), Radu-Bogdan Herjeu (titular), Alexandru Ioan Șerbănescu (titular); fără supleanți.
AUR: Maria Muntean (titular), Maria Lăcrămioara Nicolescu (supleant), Maria Țoghină (titular), Gabriel Bogdan Coroamă (supleant).
PNL: Vlad Mircea Pufu (titular), Alexandra Bogdan (supleant).
USR: Robert Cristian Schwartz (titular, director general), Ștefan – Eugen Gheorghieasa (supleant), Alexandra Coliban (titular), Cristian – Gabriel Seidler (supleant).
UDMR: Annamária Bodoczi (titular), Katalin Demeter (supleant).
POT: Augustin – Florentin Constantin (titular), Andrei – Alexandru Gută (supleant).
S.O.S. România: Claudiu Sere (titular), fără supleant.
Președintele României: Dragoș – Gabriel Pătlăgeanu (titular), Camelia – Tatiana Ilie (supleant).
Guvernul României: Nadina – Ioana Dogioiu (titular), Daniela – Elena Sălbatecu (supleant).
Personal SRR: Marius – Dorian Tănase (titular), Mihai – Ioan Miclăuș (supleant), Nicoleta Viorica Balaci (titular), Laurențiu – Marius Olteanu (supleant).
Minorități naționale: Borislav Velimirovici (titular), Gjorgji Ivanovski (supleant).
Parca nu s-a intrunit cvorumul 231<232. Sau nu conteaza asta?
Pana cand va mai bateti joc de democratia din Romania?