Afacerea Răpirea din Irak (I) Două decenii de împliniri mărețe și de minciună

Zilele acestea se împlinesc 20 de ani de la una dintre cele mai nebuloase “afaceri” postdecembriste, care va rămâne în istoria României sub denumirea “Răpirea din Irak”, nimic altceva decât un act terorist cu luare de ostatici pe care politicienii vremii și serviciile secrete implicate s-au străduit să-l minimizeze și să-l ascundă.

Prezentată, inițial, ca o simplă acțiune de răpire a trei jurnaliști români, neglijenți și aventurieri, peste hotare, operațiunea a fost devoalată rapid, ieșind la iveală legăturile veșnice dintre terorismul internațional și interesele de afaceri ale politicienilor și oamenilor de afaceri acoperiți. Dimensiunea internațională a operațiunii a prins contur în momentul în care au apărut pe carpetă și alte victime ale unor răpiri anterioare : francezi, americani, irakieni. În marea lor majoritate, militari mai mulți sau mai puțin acoperiți.

Personajele angrenate în malaxorul “afacerii” au fost politicieni de rang înalt, ofițeri sau foști ofițeri ai serviciilor secrete comuniste, autori de numeroase inginerii financiare, trafic cu armament, evaziune fiscală, sponsorizarea partidelor politice și alte infracțiuni, sub umbrela autorităților române. Țapi ispășitori pe post de teroriști internaționali – un fost bișnițar sirian și un cetățean american. Adevărul secretizat de autorități – trafic și contrabandă cu armament, servicii secrete și oameni de afaceri acoperiți.
Peste anii de batjocură și tăinuire a Afacerii Răpirea din Irak s-a așternut, cum era firesc uitarea. Confruntați cu realitățile democrației, puțini oameni își mai aduc aminte de episodul răpirii din 2005, ba unii chiar neagă că a fost aievea, că s-ar fi întâmplat. Ca și în cazul marilor dosare secretizate după 1990, Revoluția și Mineriadele, marile privatizări, pas cu pas, an de an, începând cu 2005, cei perindați vremelnic la frâiele puterii au încearcat să convigă opinia publică de faptul că răpirea jurnaliștilor nu a fost un act terorist. Ni s-a părut. Într-un fel au dreptate. Afacerea Răpirea din Irak nu a fost doar un act de terorism internațional, a fost umbrela sub care, spionajul a desfășurat mai multe operațiuni speciale, începând cu destructurarea unor grupări teroriste, chiar de ei sprijinte și alimentate decenii la rând, ajungând până la eliminarea unor obiective strategice din Orientul Mijlociu. Astfel, prin mușamalizarea episodului răpirii, hrubele serviciilor secrete au pus la adăpost de privirile indiscrete ale publicului, capturarea celui mai mediatizat traficant de arme Viktor Bout și operațiunea Livada. Noi vom reveni cu date și informații și vom readuce aminte oamenilor că în spatele oricărui eveniment mult prea mediatizat se ascunde ceva.

Morbul secretizării
După eliberarea jurnaliștilor români și, ulterior, după extragerea din groapa cu ostatici a franțuzoaicei Florence Aubenais și a ofițerului american Roy Hallums, la noi, organele competente au demarat un fel de anchetă.

Jurnaliștii români au fost audiați și de serviciile secrete americane, FBI sau DST. Parchetul General a demarat așazisa anchetă în sediul secret al SRI, cunoscut acum sub codificarea K2-T14. Primele declarații ale victimelor au fost luate de sub supravegherea sereiștilor, care raportau în fiecare seară comandantului suprem de la Cotroceni.

După ani și ani, am aflat și noi, că la sediul secret din strada Turgheniev, tăiau porcul patronii- infractori din anturajul generalului Florian Coldea, în prezența Codruței Koveși și a altori agenți străini interesați de afaceri murdare în România. S-a lăsat cu trimiterea în judecată a celor doi țapi ispășitori, fugiți din țară, sirianul Omar Hayssam și americanul Mohammad Munaf, acesta din urmă, fiind reținut de trupele SUA din Irak, apoi protejat timp de 10 ani undeva în Kurdistan.

Fuga teroristului Omar Hayssam s-a lăsat cu demisia procurorului general al României și cu înlăturarea celor trei șefi de servicii secrete autohtone. În realitate, anchetă în dosarul răpirii nu s-a făcut. Adevărații organizatori și participanți la actul terorist nu au fost cercetați cu adevărat niciodată. Un exemplu grăitor este relația celor doi “organizatori” menționați mai sus cu celebrul traficant de arme, rusul Viktor Bout, care era, în 2005, pe lista celor mai căutați infractori în plan internațional. Acolo au ajuns cu cercetările, pe ascuns, magistrații DIICOT, conduși de fostul procuror șef adjunct Ciprian Nastasiu, care s-a deplasat în Irak pentru a-l audia pe Mohammad Munaf, într-o locație stabilită de armata SUA. Nastasiu avea să-i ia o primă declarație teroristului american, pe care, după cum am aflat mai târziu a trunchiat-o pentru a proteja interesele superioare ale statului român. Astfel, loviți de morbul secretizării, magistrații antitero din dosarul răpirii 540/D/P/2005, aveau disjungă din ancheta penală un al doilea dosar plin de documente secrete de stat, 628/D/P/2005, numit în spațiul public “Armamentul”.

Frustrarea unui magistrat
Ca să înțelegeți mai bine mascarada controlată de la Palatul Cotroceni, vă spunem că după 20 de ani de la “Răpirea din Irak”, o operațiune teroristă internațională cu luare de ostatici, spionul SUA Mohammad Munaf a fost eliberat mai mult cu forța din penitenciar. În 2005, ministrul Justiției, faimoasa Monica Macovei a intervenit personal pentru blocarea cererii de extrădare a teroristului american în România, pentru a fi cercetat în dosarul de răpire. Traficantul de arme rus Viktor Bout a fost exclus din anchetele magistraților români și din toate dosarele de contrabandă cu armament. După ce a fost săltat la Bankok în 2008, a fost judecat în SUA și a ispășit o mică parte din pedeapsa de 26 de ani primită. A fost eliberat de autoritățile SUA și trimis acasă în Rusia.

Bout a fost primit ca un erou și, în prezent, acordă interviuri pe bandă rulantă, încercând să lucreze la “fața umană” a personajului. Omar Hayssam a rămas în spatele gratiilor, singur și părăsit de prietenii săi politici. Hayssam, fugit și el câțiva ani în Siria a fost obiectul unui troc politic cu fostul dictatora sirian Bashar Al-Assad și trimis în România, unde, din spatele gratiilor își spălase averea ilicită. Procurorii DIICOT care au instrumentat dosarele de terorism în cauză au fost dați afară pe rând. Au fost aduși alții care au pus capacul peste crima organizată. Frustrat de modul brutal prin care a fost eliminat din magistratură, după ce executase ordinele Palatului Cotroceni, Ciprian Nastasiu a scris volumul “Prădarea României”, o descriere elocventă a modului în care politicul și serviciile secrete își băteau joc de actul de justiție.

Un terorist pe care nimeni nu voia să-l găsească
Având în vedere contextul internațional actual (dosarele fraților Tate, suspendarea programului Visa Waiver pentru România ș.a.) ar fi bine să reamintim episodul recuperării teroristului internațional Mohammad Munaf, cetățean SUA judecat și condamnat în contumacie pentru infracțiuni de răpire a unor cetățeni români. Ulterior, teroristul a fost adus, nu se știe cum, din Kurdistan unde huzurea sub protecția armatei SUA și a fost încarcerat în România.

În anul 2022, Munaf a fost eliberat cu surle și trâmbițe înainte de a-și ispăși pedeapsa de 10 ani, de parcă nu ar fi vinovat de infracțiuni de terorism internațional. Jurnalistul Ohanesian Eduard, victimă a operațiunii de răpire, a făcut nenumărate demersuri pe lângă autoritățile române și americane pentru a-l aduce pe Munaf în țară. Timp de trei ani, Ohanesian a trimis memorii și notificări către Ministerul Justiției din România, către Ambasada SUA la București, către FBI, către INTERPOL ș.a.m.d., indicând locul unde se află teroristul urmărit internațional, pe care aceștia nu voiau să-l găsească.

În cele din urmă…
După-amiaza zilei de 17 iulie 2015. Căldură mare. La poarta Ambasadei Statelor Unite ale Americii din București domnește o liniște apăsătoare. Fluturându-și pălăria cu boruri largi, un individ suspect, îmbrăcat în haine de culoare deschisă, se prezintă în fața porții. Cocoșat de greutatea unui pachet voluminos, omul se propti de pervaz, la intrare. Hârtiile grele par să-i dea bătăi de cap, marginea ferestrei blindate de la intrarea principală fiind prea îngustă pentru a-i oferi sprijin. Plictisit, portarul din spatele geamului antiglonț, un stupid, ridică cu greu ecranul reflectorizant.
– Bună ziua! Aș dori să depun niște documente în atenția domnului atașat pe probleme juridice, rostește omul cu pălărie. Nu se știe din ce motive, după retragerea controversatului diplomat Mark Gitenstein, numirea unui nou ambasador SUA în România întârzia de vreo doi ani.
– Cum vă numiți?, întrebă stupidul din spatele blindajului transparent, deschizând un registru voluminos.
– Ohanesian Eduard…
– Cuuum?, se schimonosi omul încercând să scrijelească ceva în condică.
– O-ha-ne-si-an, silabisește petiționarul. Ohanesian Eduard Ovidiu.
Trezit parcă dintr-un somn adânc, portarul reușește să noteze ceva.
– Și despre ce este vorba?, întrebă adormitul fără să ridice privirea.
– O informare despre un terorist, cetățean al Statelor Unite.
La auzul acestor vorbe, pixul leneș din mâna stupidului s-a înfipt în hârtie. Paznicul intrării principale se holbă la hârtiile mele și spuse speriat:
– Mmmdah. Vine imediat un coleg să le preia.

Deranjat din locul său umbros, sergentul de ambasadă, înarmat ca un robocap, apare și trece la interogatoriu. Era interesat de calitatea de jurnalist pe care și-o aroga ramolitul de sub pălărie. În același timp, freca de zor, cu un tester din hârtie colorată, documentația groasă care stătea gata-gata să se împrăștie în fața porții. După ce s-a lămurit că nu este vorba despre vreo amenințare, robocapul a împachetat hârtiile în plastic și dus a fost.

Nu a trecut mult timp de la acest episod. Americanii s-au descărcat de gestiune. Teroristul, cetățean al SUA, Mohammad Munaf, urmărit international prin Interpol, protejat, nu se știe din ce motive, timp de un deceniu de două țări membre ale NATO, a fost adus în țară, în mare secret, la sfârșitul lunii august 2015.

Teroristul american a fost eliberat șapte ani mai târziu cu concursul ministrului de Interne, Lucian Bode, după o lungă și serioasă deliberare a unor comisii de specialitate . “A fost eliberat, ca să spunem foarte clar, în baza unor decizii ale unor comisii de specialitate, nu a fost eliberat aşa pur şi simplu. El, fiind cetăţean străin, a fost preluat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, acolo i s-au făcut toate formalităţile legale, după care a plecat spre reşedinţă. I s-a pus în vedere faptul că în 15 zile trebuie să părăsească România, iar, conform deciziilor statului român, timp de 15 ani are interdicţie de a intra pe teritoriul României” a declarat Bode.