În zilele obișnuite, în viața noastră politică, minciuna voluntară (adică știind că e un neadevăr) urcă până la 30% din conținutul discursurilor (declarațiilor) politice.
În zilele mai tensionate, procentajul de minciună politică urcă până la 50%. Ce fel de zile politice avem când minciuna depășește 75%? Ne aflăm, acum, în cursul unor astfel de zile, în care mint, pe rând, și iohanniștii (în frunte cu Iohannis) și dragniștii (în frunte cu Dragnea). Aflat în mijlocul manifestanților, Iohannis spune că grațierea albește juridic. Minciună. Aflat pe toate televizoarele, Dragnea mințea prin omisiune: nicio vorbuliță despre modificarea Codului penal prin OUG. Inventarul complet al acestor minciuni ar ocupa cel puțin patru pagini din formatul ziarului pe care îl citiți. Recent, Iohannis, cu drapelul național în spate, mințea că Guvernul nu are voie să legifereze, iar Dragnea, chiar în ziua punerii Ordonanței pe ordinea de zi a Guvernului, mințea că habar n-are cum arată Ordonanța.
Ce fel de zile politice avem, așadar, când toți mint? Ipoteza cea mai de necrezut pe care am auzit-o zilele acestea este următoarea: „Dragnea nu-și aparține“. Asta ar însemna că Dragnea joacă un rol impus din afara conștiinței sale. Ce fel de rol?
N-ai cum să crezi așa ceva: că lui Dragnea i-ar fi fost scris un rol care să ducă la radierea PSD din registrul partidelor politice. Dacă s-ar putea dovedi că huliganii care au spart prin violențe manifestația din seara zilei de 1 februarie au fost instigați (și plătiți) de fruntași ai PSD, aici am ajunge.
Să credem doar ce este de crezut. Nu era Dragnea conștient că dacă s-ar ajunge la etapa provocatorilor violenți, pesediștii ar fi primii suspectați? Cum să nu fie? Prin urmare, șeful PSD trebuie că și-a instruit subalternii să nu care cumva să organizeze vreo provocare. Dar dacă niște pesediști vor fi dovediți cumva că au organizat provocarea? Dragnea nu va avea cum să se declare neresponsabil de faptele membrilor săi de partid. Oricine altcineva (eu, tu, SRI etc.) putea fi organizatorul provocărilor pentru a-l putea responsabiliza pe Dragnea cu aceste grave acuzații.
Între cine și cine se poartă acest război? CCR a fost sesizată să decidă dacă avem un conflict între puterea executivă și puterea legislativă. Dacă n-ar fi o diversiune, sesizarea ar fi o prostie: nu avem un astfel de conflict, de vreme ce Guvernul este abilitat de Parlament să legifereze prin ordonanțe, inclusiv în ziua în care a dat OUG 13/31 ianuarie. Diversiunea acoperă ceva, desigur. Dar ce? Cine cu cine se luptă și pentru ce? Mie mi-e clar că strategia celui care pare că va câștiga acest război conduce spre o situație care va impune radierea PSD din registrul partidelor politice pentru acțiuni extremiste. Nu vom ști niciodată dacă, într-adevăr, PSD a organizat acele acțiuni extremiste, dar știm ceva deja: există forțe economice suprastatale care consideră extremist programul de guvernare al PSD.
Ar fi prea de tot ca președintele să scoată acest partid în ilegalitate și să-l radieze din registrul partidelor politice? De acord. Mult mai la îndemână (și profund nelegal) ar fi ca DNA să-l învinuiască pe Grindeanu de favorizarea infractorului și să ceară președintelui suspendarea premierului? Ce ar urma? Un interimar? Nu. Președintele a anunțat deja consultări politice. Ce majoritate va ieși de aici? Una fără PSD și fără Băsescu (care s-a retras de la conducerea PMP ca să facă posibilă frecventabilitatea popularilor). După care vor sta pe străzi pesediștii cât vor dori să stea. Nu-i va mai considera nimeni protestatari cu mesaj îndreptățit.
Urmărind „destinul“ OUG 13/31 ianuarie 2017, vom asista la o victorie uluitor de rapidă a președintelui în războiul cu PSD? Unde va fi greșit Dragnea? Naivitate? Sau, într-adevăr, Dragnea nu-și aparține?
Studii foarte serioase arată că trăsătura cea mai puternică a psihologiei românilor este neîncrederea: în oameni, în destin, în democrație etc. Mulți români, prin urmare, consideră că scoaterea PSD în afara legii sau în afara guvernării prin mijloace nedemocratice n-ar fi un rău mai mare decât răul în sine care ar fi acest partid. Poate că au chiar și un pic de dreptate. Dar dacă va fi mai rău fără rău? Fiind un votant al dreptei, eu, unul, tare mă tem că, fără PSD, ne vom afla pe o scenă politică din care va fi dispărut ultima șansă a unui naționalism românesc capabil de competență (încă nu și de decență). Știu, non-partizanii PSD sunt fanatici anti-PSD. Nici dacă va fi venit Maica Tereza la conducerea acestui partid, el nu-și va fi spălat imaginea pe care o moștenește de la Ion Iliescu. Se vede treaba că nici multele schimbări de siglă (FSN, PDSR, PSD) nu i-au folosit la nimic. Dragnea a încercat o schimbare de fond prin programul de guvernare. Talibanii anti-PSD nu văd altceva decât ciumă roșie în orice s-ar întâmpla în acest partid. Iar noii liberali nu sunt capabili să vadă grâul pesedist altfel decât înecat în neghină.
După 27 de ani, noi nu avem o masă pro comparabilă în intensitatea convingerilor sale cu masa contra, care s-a format încă de la începuturile noastre postcomuniste.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.