De la începutul lunii, polițiștii au întocmit, în cadrul a 15.100 de controale, 372 de dosare penale confiscând sau indisponibilizând peste 211 tone de produse alimentare fără documente. Prejudiciul este de peste 18 milioane de lei.
Astfel au fost depistate cu nereguli 83.000 de ouă și peste 2 milioane de litri de vin.
Potrivit unui comunicat de presă remis sâmbătă Agerpres, în perioada 2 — 9 aprilie, „Poliția Română a continuat acțiunile preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică înaintea Sfintelor Sărbători de Paști”.
Activitățile desfășurate au vizat, în special, verificarea legalității operațiunilor comerciale efectuate în: domeniul comercializării de legume și fructe, de produse de panificație, de pește și produse din pește, a mieilor și a produselor din carne, de vin și a comercializării de ouă, mai precizează sursa citată.