
Fostul premier populist eurosceptic al Cehiei, Andrej Babis, are șanse mari să revină la putere, după alegerile legislative care au loc pe 3-4 octombrie. Babis va trebui însă să formeze o coaliție, iar partidele care sunt acum la guvernare au semnalat că nu se vor alia cu Babis – unul dintre cei mai bogați cehi, un personaj care a avut legături cu poliția politică în timpul regimului comunist, un admirator al Donald Trump, un critic al ajutorului acordat de Cehia Ucrainei.
Alegerile din Cehia sunt prezentate de cea mai mare parte a presei europene ca un test al angajamentului Cehiei pentru ”proiectul european” și pentru susținerea Ucrainei, un test pe care, după cum arată sondajele, Cehia îl va pica. Un motiv este interferența rusă în alegeri – pe modelul din România și Republica Moldova, spun aceste analize, adăugând că Praga nu a luptat împotriva lor precum Chișinăul. Radio Europa Liberă arată că un grup de cercetare ceh a descoperit aproape 300 de conturi anonime pe TikTok care aveau ca scop amplificarea discursurilor proruse și susținerea partidelor radicale în ultimele săptămâni ale campaniei electorale. Centrul pentru Cercetarea Riscurilor Online a declarat într-un comunicat din 28 septembrie că conturile cehe de pe TikTok cu milioane de urmăritori „răspândesc în mod sistematic propaganda prorusă și susțin partidele antisistem prin intermediul unui angajament manipulat”. „Consecințele ar putea include izolarea Ucrainei de partenerii din Europa de Vest, întreruperea aprovizionării militare și accentuarea diviziunilor în cadrul alianței”, estre citat un analist politic ceh.
Salvarea democrației din Cehia cade pe umerii președintelui Petr Pavel, general în retragere, fost comandant al Comitetului Militar NATO, care a câștigat prezidențialele în 2023, în fața aceluiași Babis. Petr Pavel este cel care nominalizează viitorul premier, iar el spus că nu va permite formarea unui guvern care se îndepărtează de la cursul occidental.
Sunt analize din care reiese ca nu doar micile foste republici sovietice trebuie să ”voteze geopolitic”, să aleagă Vestul în locul ”Siberiei”, ci întreaga Europă. Contează mai puțin că evoluția demografică a întregii Europe face ca alegătorii să-și dorească mai mult protecționism, că țările central și est-europene, care au suferit cel mai mare exod de populație înregistrat vreodată pe timp de pace, ajung să voteze partide populiste care vorbesc mai mult despre susținerea populației vârstnice și statul bunăstării.
În Cehia, declinul demografic a început să fie evident din 2008, iar de pe urma lui au beneficiat două partide: Libertate și Democrație Directă (ultranaționalist) și ANO, partidul lui Babis, cu o linie mult mai moderată. ANO va câștiga alegerile – este creditat cu 30% in sondaje. Are puține variante pentru o coaliție: fie partidul ultranaționalist menționat, fie Partidul Automobiliștilor (care este împotriva Pactului Verde European) sau partidul de extremă-stânga „Destul!” – o alianță între ce a mai rămas din Partidul Social Democrat și Partidul Comunist (eliminat din Parlament pentru prima dată după Revoluția de Catifea, la ultimele alegeri).
Andrej Babis va avea de plătit un preț pentru formarea unei coaliții. Liderii partidelor amintite au cerut referendumuri pentru ieșirea din UE si NATO. Babis, prezentat în analizele din Europa ca o sperietoare anti-UE și anti-Ucraina, este împotriva unor asemenea referendumuri, spunând că Marea Britanie nu a obținut beneficiile scontate în urma Brexitului. În plus, Babis este un susținător al NATO. Iar interesele de afaceri îl ancorează tot în Vest. Iar în ce privește Ucraina, Babis urmărește mai degrabă linia Americii lui Trump decât pe cea a UE, ceea ce îl apropie de Viktor Orban și de premierul slovac Robert Fico.
Există însă și posibilitatea unei viitoare coaliții cu partide mai puțin radicale, care fac parte din actualul guvern al liberalului Petr Fiala. Ele au exclus o colaborare, însă aceasta a fost linia de campanie. Există facțiuni în aceste partide care își doresc mai puțin transfer de suveranitate către UE, care nu vor adoptarea monedei euro, nu vor cote de imigranți și nici pact verde european. Nu este exclusă o colaborare între Babis și parlamentari din ”Partidul Piraților” (cotat cu 10-12%), cu mai multe linii roșii stabilite de Cehia pentru UE. În interpretarea analizelor din presa europeană, liniile roșii pentru UE sunt un semn al imixtiunii ruse, nu al influenței administrației Trump sau al dorinței de a fi pe placul Statelor Unite.
Pai eu unu zic sa nu se mai faca alegeri electorale doar in Franta si la friti,restul gobernelor UE sa fie numiti safii de colhozuri de ultrademocrata Ursula.Cita banet se va salva pentru frontul Ucraineean.Noua ne tot da cu dictatorul Xi si Putin in timp ce in UE e mai ceva ca in anii 47-50 cind cu instalarea ”democratiei clasei muncitoare”Eu mi-am facut provizii de antivomitive,just in case.
Se repetă scenariul georgescu?…iarăși rușii, chinezii, marțienii…nu degeaba se învârt dronele prin europa…vin cu votanții…🤣🤣🤣