Alpinistul Alex Găvan va fi consilier personal al ministrului Mediului Cristiana Pașca Palmer. Alpinistul a precizat că această colaborare este una bazată pe voluntariat.
„(…) în afara de performanța la altitudine sunt foarte implicat și în diverse cauze, în special legate de mediu. Și când spun „implicat” nu am în minte doar genul acela de activism fără substanță, ci o abordare orientată către soluții. Văd acest gen de implicare nu ca pe o opțiune, ci ca pe o datorie. Pe care toți o avem față de noi înșine și față de cei de lângă noi. Acesta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care am acceptat să colaborez și formal, în calitate de consilier personal, cu ministrul mediului, doamna Cristiana Pașca Palmer. Fără politică, la fel de rezonabil sau mai puțin rezonabil ca și până acum, cum ați văzut, de altfel, de fiecare dată. Agenda este una simplă, clară și transparentă. Oamenii împreună cu natura, nu oamenii împotriva naturii. Această colaborare este una bazată pe voluntariat, este consultativă și evident, nu presupune un program de la 9 la 17. În paralel, expedițiile mele himalayene, ca și toate celelalte proiecte personale, merg înainte”, a scris Alex Găvan pe pagina sa de Facebook.