Ambasadorul SUA, despre livrarea primului avion de însămânţarea norilor

Livrarea în România de către compania Fargo Jet

De (R.C.)
Ambasadorul SUA, despre livrarea primului avion de însămânţarea norilor

Livrarea în România de către compania Fargo Jet

Livrarea în România de către compania Fargo Jet, din Dakota de Nord, a primei aeronave echipate şi destinate creşterii precipitaţiilor este un alt exemplu al parteneriatului strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România, precum şi al relaţiei noastre bilaterale de comerţ şi investiţii, care continuă să crească, a declarat, vineri, ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec.

Diplomatul american a deschis evenimentul ce a marcat inaugurarea primei aeronave echipate şi destinate creşterii precipitaţiilor în România.

Aceasta a fost livrată de Fargo Jet şi a fost achiziţionată de compania românească Intervenţii Active în Atmosferă (IAA).

„Astăzi celebrăm un moment excepţional pentru România în domeniul aviaţiei, precum şi puterea inovaţiei de a sprijini dezvoltarea agriculturii în România.

De asemenea, marcăm un nou capitol în lupta împotriva schimbărilor climatice, unul care vizează protejarea uneia dintre cele mai importante resurse ale României, comunitatea agricolă.

Livrarea primului avion pentru însămânţarea norilor în România, din partea Fargo Jet, din Dakota de Nord, este încă un exemplu al puternicului parteneriat strategic dintre Statele Unite şi România, precum şi al relaţiei noastre bilaterale de comerţ şi investiţii, care continuă să crească”, a afirmat ambasadorul.

Kathleen Kavalec a precizat că acest avion, achiziţionat de compania românească Intervenţii Active în Atmosferă (IAA), va contribui la creşterea precipitaţiilor, la protecţia împotriva furtunilor cu grindină, la salvarea culturilor de seceta devastatoare în zonele agricole care nu au acces la irigaţii, dar şi la sprijinirea rezistenţei agriculturii în faţa schimbărilor climatice cu care se confruntă România.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. Foarte bine și frumos.. Chiar drăguță grija din partea ar temerilor strategici!!
    Să vedeți cum”proștii ” se vor revolta: da ce va împrăștia acest avion deasupra României?.. Desigur.. Ce?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.