Ambiguitatea lui Bolojan – strategie de supraviețuire sau act de responsabilitate?

Premierul Ilie Bolojan este acuzat că își „ia o poliță de asigurare” atunci când vorbește despre demisie. În loc să transmită un mesaj tranșant, alege să lase loc de interpretare, demisionează doar „dacă nu se pot face reforme”. Dar cât de mult îl poate ajuta această ambiguitate în scenariul cel mai complicat, când reformele se adoptă, dar efectele lor sunt nule sau chiar negative, iar PNL se prăbușește?

Bolojan rămîne în picioare

Într-o coaliție unde PSD și UDMR sunt reticențe la restructurări, declarația „Căutați alt premier dacă nu vreți reformă” funcționează ca instrument de negociere. Nu e o amenințare sterilă, ci o încercare de a forța partenerii să accepte schimbarea. Din acest punct de vedere, ambiguitatea ca presiune politică este utilă, transmite fermitate, dar nu rupe coaliția de la o zi la alta.

Dacă reforma e blocată, Bolojan poate pleca „onorabil”, dând vina pe rezistența partidelor din teritoriu. Dacă trece doar parțial, poate spune că a obținut „ce s-a putut”, păstrându-și credibilitatea. Astfel, își protejează capitalul de imagine într-un peisaj politic în care mulți premieri s-au compromis iremediabil. În acest caz, ambiguitatea este o oportunitate.

Dacă reforma trece și eșuează, apare marea problemă. În cazul în care pachetele de măsuri sunt adoptate integral, Bolojan nu mai poate apela la ambiguitate. Nu mai există PSD, „Gică Contra”, care să fie vinovat de blocaj. În acel scenariu, întreaga responsabilitate cade pe umerii lui și ai PNL. Dacă efectele reformelor sunt negative, cu haos în administrație, nemulțumiri în teritoriu, costuri sociale semnificative, atunci ambiguitatea nu îl mai salvează. Din contră, îl poate face să pară că a jucat dublu, că a cerut reforme cu orice preț, dar nu și-a asumat consecințele.

Ambiguitatea lui Bolojan e o armă cu două tăișuri. Îl ajută astăzi să preseze coaliția și să-și protejeze poziția în cazul unui blocaj. Îi dă spațiu de manevră, dar doar atâta timp cât reforma rămâne contestată. În momentul în care pachetul trece în întregime, această plasă de siguranță dispare. Atunci, nu mai există „poliță de asigurare”, succesul sau eșecul reformei îi va aparține integral.

Pentru PNL, asta înseamnă un risc enorm. Dacă reforma aduce rezultate vizibile, câștigă un atu istoric, dar dacă produce efecte nule sau negative, prăbușirea va fi accelerată și nicio ambiguitate nu va mai salva partidul sau liderul său.

Succesul va transforma ambiguitatea actuală într-un detaliu de istorie. Eșecul total va arata că ambiguitatea nu e decât un joc politic care nu mai are valoare atunci când realitatea lovește. Semi-eșecul e singurul scenariu unde ambiguitatea îi va mai fi de folos lui Bolojan.Îi va oferi ieșirea de siguranță de a spune că „a făcut ce s-a putut, dar ceilalți n-au vrut mai mult”.