Creată în 1949 pentru „a-i ţine pe ruşi în afară, pe americani înăuntru şi pe germani jos”, după cum spunea primul secretar general al NATO, Alianţa Nord-Atlantică şi-a reînnoit strategia, la summit-ul de la Lisabona, pentru prima dată după 1999.
Invitarea Rusiei în realizarea proiectului unui scut antirachetă al NATO arată că Alianţa îi doreste pe ruşi înăuntru în acest moment, iar îndepărtarea SUA de Europa sub administraţia Obama arată că provocarea Alianţei este de a-i ţine pe americani înăuntru.
„Am fost în China…Odată ce mergi acolo îţi dai seama care este interesul SUA…Asia şi Pacificul. Vorbim despre relaţia cu Australia ca una specială mai mult decât de cea cu Marea Britanie. Provocarea SUA este China, nu Rusia, şi nici măcar terorismul. Şi simţi că europenii nu fac parte din acest joc”, spune Stephen Szabo, expert în afaceri europene la Transatlantic Academy din Washington, potrivit gobalpost.com.
Lecţia războiului din Afganistan a îndepărtat Statele Unite de aliaţii lor europeni şi a produs frustrare la Washington. „Au simţit că trebuie să investească mult timp şi energie pentru a-şi convinge aliaţii să contribuie cu mai multe trupe şi rezultatul a fost că nu sunt suficiente trupe”, vorbeşte despre perspectiva americană Clara O’Donnell, cercetător la Centre for European Reform. Ea sugerează, ca şi George Friedman, fondatorul agentiei Stratfor, că SUA vor apela mai degrabă la ajutorul statelor est-europene decât la cel al Vestului, în cazul unui război purtat foarte departe de frontierele NATO.
NATO faţă cu criza economică
Conceptul strategic al NATO adoptat la Lisabona prezintă un sistem de modernizare a Alianţei, care va deveni capabilă să facă faţă ameninţărilor teroriste, războaielor informatice, riscurilor la care sunt expuse reţelele de transport a energiei. Statele NATO au convenit să construiască un sistem integrat de apărare antirachetă, în care, fapt istoric, va fi invitată şi Rusia. Liderii reuniţi în Portugalia au căzut de acord şi asupra anului 2014 pentru retragerea din Afganistan ai ultimilor militari din totalul care se ridică astăzi la 130.000.
Secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a calificat summit-ul ca „unul dintre cele mai importante din istorie”, iar preşedintele american Barack Obama a declarat că NATO este cea mai de succes alianţă militară din istorie.
Fără a contesta aceste declaraţii, analiştii occidentali pun sub semnul întrebării capacitatea Alianţei de a-şi îndeplini obiectivele trasate la Lisabona. În primul rând, care este etalonul reuşitei în Afganistan, o dată ce Alianţa prevede retragerea? „Menţinerea capitalei Kabul sub controlul preşedintelui Hamid Karzai este posibilă. Dar democratizarea Afganistanului în patru ani este sub semnul întrebării”, spune analistul Joseph Henrotin, citat de AFP. Aşa-numitul emirat islamic al Afganistanului creat de talibani a salutat ironic decizia retragerii NATO, pe care a echivalat-o cu recunoaşterea eşecului.
Resursele NATO pentru construirea scutului antirachetă şi mai ales pentru viitoare misiuni şi mai îndepărtate decât cea din Afganistan sunt limitate. Franţa şi Marea Britanie nu alocă împreună decât 15% din bugetul militar al SUA, care va fi de 700 de miliarde de dolari în 2011. Marea Britanie a renunţat şi la singurul său portavion operaţional, pentru a face faţă crizei economice. „Europa continuă să se dezarmeze, reducând efectivele şi echipamentele. Or, vine un moment când cantitatea devine calitate”, spune acelaşi Henrotin.
Summit-ul de la Lisabona a fost o piesă de teatru suprarealist, consideră O’Donnell, arătând cum liderii NATO ignoră disparitatea dintre noile ambiţii ale Alianţei şi dificultăţile financiare ale statelor membre.
Un summit de pentru imagine
În contextul absenţei unei ameninţări iminenete la adresa Europei, al problemelor de percepţie în relaţia transatlantică şi al crizei economice, summit-ul de la Lisabona a oferit, în primul rând, oportunitatea unui exerciţiu de imaginem.
Aşa a fost mini-summit-ul UE-SUA, cu participarea preşedintelui Barack Obama, a preşedintelui Consiliului UE, Herman Van Rompuy şi a lui Jose Manuel Barroso. Un summit de convenienţă, ale cărui concluzii au părut scrise cu mult înainte, scrie „Le Monde”, care adaugă că nu a fost vorba decât despre încercarea de a reface imaginea parteneriatului UE-SUA, afectat de refuzul preşedintelui Obama de a participa la summit-ul din mai de la Madrid.
Pe de alt parte, summit-ul a fost folosit de Barack Obama pentru a face presiuni asupra unui Senat al SUA ostil, în vederea ratificării tratatului de neproliferare nucleară încheiat cu Rusia în martie. Obama a subliniat de la tribuna NATO că a obţinut, „fără să-l ceară”, sprijinul larg al aliaţilor pentru ratificarea tratatului. Obama are nevoie de opt voturi republicane în Senat, însă, după 1 ianuarie 2011, va fi nevoie de 14 voturi, odată ce noii senatori aleşi pe 2 noiembrie îşi vor începe mandatul.
