Holul Palatului Şuţu este luminat, până în 14 iulie, de culori solare menite să echivaleze lumina fierbinte a Bosforului. Cinci artişti, Sorin Adam, Vadim Creţu, Mircea Doinaru, Minu Movilă şi Mihai Potcoavă, îşi expun lucrările inspirate de un stagiu de documentare la Istanbul, în luna iulie a anului trecut, la invitaţia ICR „Dimitrie Cantemir”, din acest oraş. Este a doua lor expoziţie, prima etalare având loc în metropola turcă, la sfârşitul anului trecut, ca un omagiu adus oraşului-Capitală Culturală a Europei. De vârste şi formaţii diferite, fiecare pictor oferă un Istanbul al său, cu atmosfera, clădirile, momentele de viaţă filtrate prin propria viziune artistică.
Sunt în general peisaje, unele uşor recognoscibile, chiar de către cei care n-au călătorit niciodată în Turcia, prin marca lor culturală, cum ar fi Biserica „Sfânta Sofia” sau inconfundabilele siluete, nepersonalizate, dar înveşmântate sugestiv. Cartiere ale oraşului, bărci pe Bosfor, imagini din insule cu nume ce au încă o rezonanţă exotică graţie poeţilor simbolişti.
Expoziţia se deschide incendiar cu explozia cromatică a picturilor lui Sorin Adam. Case cu arhitectură specifică, roşii, galbene, având drept contrapunct un zid albastru sau verdele intens al copacilor se scaldă în lumina toridă. Vagi siluete, minuscule, pun accente, din când în când, în umbra zidurilor. O exuberanţă pe care ne dăm seama că o atribuiam, fără motiv exact, acestor locuri, reflex al lecturilor şi, mai ales, al atâtor opere de artă semnate de artişti din întreaga Europă. Pictorul, despre care Constantin Piliuţă spunea, în 1995, că este „un colorist şi inteligent gânditor al suprafeţei”, aşază peste oraş, peste piesaje vârtejul cromatic ce-l caracterizează, cu cerurile de un albastru pe care lumina îl face mai transparent decât de obicei, cu o senzualitate şi o vitalitate contaminante.
Panotarea alături a picturilor lui Mihai Potcoavă serveşte opera ambilor artişti. Gama cromatică este aproximativ aceeaşi, filtrată însă, la Mihai Potcoavă, de o visătoare reflecţie. Un văl subţire atenuează strălucirea soarelui, aerul vibrează modelând rafinat cerul şi apele, contururile clădirilor se estompează în lumina puternică. Artistul îşi populează adesea imaginile cu personaje pitoreşti, cu scene de stradă, integrate însă „poveştii” despre Istanbul. Roşurile şi portocaliurile lui Mihai Potcoavă, care îşi aruncă pe cer şi pe suprafaţa apei umbrele lor colorate, sunt temperate de o calmă şi visătoare comuniune cu locul şi oamenii lui. Pictorul îşi urmează, în pofida unor noutăţi în materie de tehnică picturală, viziunea de sensibilă şi neostentativă reacţie la motiv.
Structurat aproape geometric, Istanbulul lui Minu Movilă, construit în suprafeţe mari de roşuri şi ocruri, exaltate de alburi şi de contrastul cu albastrurile, are şi el o intensitate aproape fovă. Monumentala „Sfânta Sofia” îşi înalţă cupola şi minaretele constituindu-se sub ochii privitorului din tuşele ce construiesc arhtiectura, copacii, apele cu o ştiinţă a desenului în culoare remarcabilă şi cu transparenţe preţioase în redarea atmoferei.
Ape, bărci, siluete de copaci profilate pe cer, albastruri de intensităţi diferite, ocruri calme încălzite uneori de roşul acoperişurilor văzute în „vol d’oiseau”, într-un joc ritmat al suprafeţei pânzei. Este un alt Istanbul, cel al lui Vadim Creţu, mai puţin torid, mai puţin pitoresc, în care lumina şi umbra, savant dozate, oferă efecte vizuale de mare frumuseţe şi sugestivitate. Culoarea este aşezată în tuşe lungi, vizibile, vibrând suprafeţele, conferindu-le plasticitate.
O notă diferită aduc în expoziţie personajele lui Mircea Doinaru, construite în pastă densă, mai curând stări de spirit decât siluete umane, caracterizate de o mişcare, de o poziţie anume a trupului părând să se desprindă sub ochii privitorului din magma cromatică a pânzei. Viziune mai curând dramatică, a unei vieţi bănuite.
Vadim Crețu, Peisaj din grădina Muzeului Sabanci
„Marele oraş de pe Bosfor, aflat la confluenţa civilizaţiei europene cu cea orientală, este, asemenea Veneţiei sau Parisului, un furnizor de privelişti fascinante «gata făcute, numai bune de pus în ramă», un adevărat paradis pentru pictori şi o sursă indirectă de intense satisfacţii estetice pentru cei care merg în muzeele sau galeriile de artă de pretutindeni cu scopul de a admira operele acestora realizate ori doar inspirate de aici”, scria în prefaţa catalogului expoziţiei de la Istanbul criticul Corneliu Ostahie, cătuia i s-a datorat şi selecţia artiştilor pentru acest proiect.
Vizitarea expoziţiei este în acelaşi timp o relaxare şi o plăcere estetică. De pe simeze se încheagă, în mintea vizitatorului, un oraş, cu cartierele şi lumea care-l înconjoară, cu golfuri, cu bazare, cu moschei, cu personaje cu atât mai sugestive cu cât nu sunt portretizate. Atmosfera exotică, aerul tremurând în căldura verii, calmul apelor şi al cerului au, în acelaşi timp, ceva familiar.
Dincolo de diferenţele stilistice inerente, date fiind personalităţile celor cinci creatori, bine cunoscuţi publicului şi colecţionarilor şi apreciaţi de critica de artă, paleta, modul de abordare al motivelor poartă marca şcolii româneşti de pictură. Istanbulul expoziţiei de la Palatul Şuţu este adus la Bucureşti, cu tot farmecul său, după ce a trecut prin mintea şi prin sufletul pictorilor. Este un oraş real şi este, în acelaşi timp, o stare de spirit. Prilej pentru fiecare privitor de a se ralia la o viziune sau alta sau de a-şi construi propriul Istanbul mental.
