Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF) precizează, joi, după acuzațiile care i-au fost aduse în cazul somației către Antene, că acțiunea de notificare în vederea evacuării voluntare a vizat mai multe societăți comerciale din clădirile intrate în proprietatea statului după condamnarea lui Dan Voiculescu.
Potrivit unui comunicat transmis de instituție, la acțiune au participat 4 echipe formate din 11 executori fiscali, fiind legitimate doar 4 persoane, pentru a li se înmâna notificările, conform procedurii.
Fiscul susține că a acționat „în condițiile legii”.
Comunicatul ANAF integral:
„Referitor la informațiile vehiculate în presă în ultimele zile, Agenția Națională de Administrare Fiscală face următoarele precizări:
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în calitate de organ împuternicit conform prevederilor OG nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român, proprietar al imobilelor din Șoseaua București-Ploiești nr. 25-27, strada Gîrlei, nr 1B, și strada Gîrlei nr. 1D, a emis în condițiile legii notificările de evacuare către persoanele juridice care își desfășoară activitatea în imobilele confiscate de instanță. Măsura a fost luată în vederea punerii în executare a măsurilor dispuse prin Decizia penală nr. 888/08.08.2014, pronunțată de Curtea de Apel București și rămasă definitivă.
În acest sens, luni, 15 februarie, 4 echipe formate din 11 executori fiscali s-au deplasat la adresele respective, pentru identificarea societăților comerciale înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu 48 de locații (sedii sociale și puncte de lucru);
Deplasarea s-a făcut cu cele patru autoturisme, singurele aflate în utilizarea Serviciului executări silite și cazuri speciale și a Serviciului valorificare sentințe penale din DGRFP București. Mașinile sunt inscripționate cu sigla ”ANAF” și cu sintagma ”Executări silite”;
În Șoseaua București-Ploiești s-a deplasat, la ora 14.30, un singur echipaj format din 4 executori fiscali, care au solicitat la recepție prezența unei persoane care să aibă calitatea de administrator sau împuternicit. Au fost îndrumați la un alt sediu;
Executorii fiscali au prezentat legitimațiile de serviciu și ordinele de deplasare emise individual;
Au fost legitimate doar 4 persoane, pentru a li se înmâna notificările, conform procedurii. Legitimarea a fost necesară pentru a le fi înscrise datele pe exemplarul al doilea al notificării.
Au fost înmânate 10 notificări, cu confirmare de primire;
Pentru 26 de sedii sociale sau puncte de lucru, procedura de notificare nu a fost îndeplinită, pentru că nu a fost găsit niciun reprezentant al societății sau reprezentanții au refuzat primirea notificărilor. În aceste cazuri, notificarea se va face prin poștă cu confirmare de primire;
Aparatul de fotografiat a fost folosit numai pentru identificarea imobilelor din strada Gîrlei nr. 1D, respectiv din strada Gîrlei nr. 1 B”.
Reacția ANAF-ului vine la scurt timp după acuzațiile aduse de președinte, premier și parlamentari în scandalul evacuării televiziunilor trustului Intact.
UPDATE Nemulţumită de comunicat, vedeta Antenei 3 Dana Grecu i-a numit pe cei de la ANAF „impotenți”. „Acesta este un comunicat mincinos, dar deja ne-am obişnuit cu astfel de lucruri. Cei de la ANAF sunt impotenţi…na, că mi-a scăpat, ce să fac. Sunt impotenţi şi bâlbâiţi în tot ceea ce fac. Eu nu sunt atât de optimistă. Mă aştept la noi lucruri rele şi grave comise împotriva noastră. Prin acest comunicat, cei de la ANAF vor să ne arate că sunt curaţi frumoşi, că nu au făcut pipi în pat azi-noapte”, a declarat Dana Grecu.