Sindicatul Angajaților din aparatul de lucru al Guvernului cere demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu din Guvernul României și spune că prezența sa „anulează orice efort de credibilizare a administrației.
„Faptele recunoscute de Anastasiu compromit nu doar imaginea sa, ci și legitimitatea întreg procesului de reformă pe care îl are în coordonare”, a transmis Sindicatul, explicând că situația prezentată în spațiul public cu privire la viceprim-ministrul României, „este una incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții executive la nivel înalt”.
„Recunoașterea explicită, în fața instanței, a implicării sale într-un sistem de mituire sistematică, desfășurat pe o perioadă de opt ani în relația cu ANAF, este incompatibilă cu orice funcție publică, cu atât mai mult cu una de rang guvernamental”, se arată în comunicat.
„Faptele recunoscute de domnul Anastasiu, indiferent de calitatea în care a fost audiat, compromit nu doar imaginea sa, ci legitimitatea întreg procesului de reformă pe care îl are în coordonare”, mai transmit angajații Guvernului.
„Nu poate exista eficientizare a instituțiilor publice sub conducerea unui om care, vreme de aproape un deceniu, a mituit reprezentanți ai uneia dintre cele mai importante instituții de control fiscal din România”, mai spun semnatarii.
„Nu poate exista reformă autentică a statului dacă ea este gestionată de cineva care a subminat în mod activ și conștient tocmai mecanismele legale ale acestuia”.
Lipsa unei reacții ferme din partea instituțiilor, criticată
„Într-un moment în care România are nevoie de coerență, încredere și transparență în actul guvernării, menținerea dlui Michael-Dragoș Anastasiu în poziția de viceprim-ministru este o sfidare publică. Reforma statului nu poate fi delegată unui om care a contribuit, prin faptele sale, la deformarea atribuțiilor legale ale instituțiilor statului și la perpetuarea unor rețele de complicitate fiscală”, mai arată sursa citată.
Sindicatul mai spune că o reformă autentică e lipsită de credibilitate, „atâta vreme cât este coordonată de o persoană care a demonstrat că poate cumpăra tăcerea și pasivitatea instituțiilor de control”.
„O astfel de conduită nu poate fi trecută cu vederea, justificată prin «contextul vremii» sau relativizată în funcție de capitalul antreprenorial sau mediatic al persoanei în cauză”, spun angajați care cer demiterea fără întârziere a viceprim-ministrului Michael-Dragoș Anastasiu.
„Prezența sa în Guvernul României anulează orice efort de credibilizare a administrației și pune sub semnul întrebării buna-credință a programului de guvernare. Acest Guvern trebuie să dovedească fermitate morală, nu doar tehnocrație decorativă. Orice întârziere a acestui gest de retragere transformă promisiunea de reformă într-o simplă retorică ipocrită”, conchid angajații Sindicatului din aparatul de lucru al Guvernului.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Credibilizarea reformei!!! Hai ca e buna!