Aproape întreaga conducere a Portului Constanța este implicată în restituirea ilegală de TVA de 60 de milioane de euro. Mai mult, unul dintre directori, Eugen Bogatu, a fost și arestat. Cu toate astea, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, nu a luat nici o măsură împotriva conducerii Portului. Nimeni nu a fost demis.
Conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA este stat în stat. Cu toate că se află în subordinea Ministerului Transporturilor, nimeni din minister nu are puterea de a schimba pe cineva. Nici măcar Anca Boagiu, ministrul Transporturilor. Și asta în condițiile în care întreaga conducere a Portului Constanța este implicată într-o restituire ilegală de TVA de 60 de milioane de euro.
Administraţia Porturilor Maritime este poate cel mai important obiectiv al statului din zona litoralului. Societatea controlează tot ce înseamnă transporturi la Marea Neagră. Din conducere fac parte persoane care sunt în strânsă legătură cu PDL. Astfel, Ioan Bălan este preşedinte al Consiliului de Administraţie şi un apropiat al senatorului PDL de Constanţa Mircea Banias. De asemenea, Emil Sorin Banias este director al Direcţiei de Achiziţii al companiei şi fratele senatorului Banias. Nu în ultimul rând, trebuie să-l amintim pe Eugen Bogatu, director Domenii Portuare, fost vameş şi acţionar la mai multe firme care operează transporturi pe mare. Acesta a fost deja arestat pentru 29 de zile în scandalul rambursării de TVA. De asemenea, în dosarul rambursării ilegale de TVA este implicat, potrivit DNA, și senatorul PDL Mircea Banias.
Potrivit rechizitorului DNA, Bogatu Eugen a pretins în mod direct de la inculpatul Said Baaklini suma de 20 miliarde lei vechi (peste 400.000 de euro) atât pentru sine, cât și pentru un operator portuar din Constanta, în proporții neprecizate, pentru a interveni pe lângă operatorul portuar respectiv și pe lângă o agenție de shipping, în scopul de a rezolva problema transportului mărfurilor. Influența asupra operatorului portuar rezidă din funcția inculpatului Bogatu Eugen de președinte al Comisiei de acordare a licențelor de operare în Portul Constanța.
În plus, acesta a făcut personal intervenții pe lângă mai multe persoane pentru a se împiedica descărcarea mărfurilor de pe vas, în încercarea de a evita verificarea și evaluarea acestora, astfel încât să nu poată fi constatate discrepanțele dintre mărfurile concret îmbarcate pe vas și documentele comerciale ale acestora.
Pe lângă afacerea ilegală de 60 de milioane de euro, conducerea Portului Constanța mai este implicată și în trucarea unei licitaţii de 100 de milioane de euro cu fonduri europene. Bani care aproape sigur vor fi pierduți dat fiind faptul că nici până în prezent nu s-a decis câștigătoarea licitației. Reamintim că în cazul licitației cu fonduri europene de la Portul Constanţa oamenii lui Mircea Banias (directorul Portului Constanţa şi directorul tehnic – fratele senatorului) au tras sforile pentru a se scoate drept câştigătoare firma germană Mobius. Şi asta cu toate că instanţa de judecată ceruse într-o hotărâre judecătorească ca drept câştigătoare a licitaţiei să fie declarată firma olandeză Van Oord. Între timp lupta s-a mutat în justiție și sunt șanse mari ca banii să fie pierduți. Asta în condițiile în care Anca Boagiu a anunțat că va face tot posibilul ca ministerul pe care îl conduce să atragă cât mai multe fonduri europene. Dar de la vorbe la fapte e cale lungă atâta timp cât unii membri ai conducerii Portului Constanța sunt arestați, iar ministrul Transporturilor nu suspendă măcar un director de la Port.