
O anchetă internă a fost demarată la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova în urma crimei care a avut loc, luni, în localitatea Lipănești, o tânără de 22 de ani fiind ucisă cu toporul de către concubinul său.
‘Am solicitat prin Serviciul de Ordine Publică și Biroul de Control Intern efectuarea de verificări interne cu privirea la respectarea procedurilor și ordinelor în vigoare pentru monitorizarea stărilor conflictuale și intervenția la sesizările de violență domestică de sub unitățile pe raza cărora a fost înregistrat respectivul eveniment. De asemenea, am solicitat identificarea tuturor sesizărilor referitoare la conflictul dintre persoanele implicate, stabilirea corectitudinii întocmirii documentelor și legalitatea măsurilor dispuse în cadrul acestora’, a declarat, joi, într-o conferință de presă, comisarul șef de poliție Ginel Preda.
El a reiterat faptul că, în anul 2025, nu au fost sesizate conflicte între agresor și tânăra de 22 de ani.
‘În urma verificărilor efectuate, a rezultat că la nivelul poliției orașului Boldești Scăeni au fost înregistrate trei apeluri efectuate prin SNAU în 112 de către victimă, în anul 2024, cu privire la un conflict cu concubinul acesta. Totodată, a fost identificat și un apel în luna septembrie a anului 2022, efectuat de către mama victimei, cu privire la faptul că ar fi avut un conflict cu autorul omorului, stabilindu-se că în acel conflict se afla și victima. (…) În anul 2025 nu am avut niciun fel de conflict între cei doi sau între cei doi și mamă. Nu am avut niciun fel de sesizare’, a precizat șeful IJP Prahova.
În privința celorlalte sesizări, acestea au vizat conflicte verbale, a arătat comisarul șef Ginel Preda.
‘N-a solicitat niciodată emiterea unui ordin de protecție. Niciodată. Mai mult, la nicio intervenție nu s-a solicitat intervenția ambulanței să fi constatat vătămări ale victimei’, a adăugat Ginel Preda.
Acesta a explicat referitor la gestionarea stărilor conflictuale prin violența domestică că încă din anul 2022 a fost înaintat către toate subunitățile un îndrumar pentru monitorizarea acestora.
‘Menționez că tot referitor la gestionarea stărilor conflictuale prin violența domestică, încă din anul 2022 a fost înaintat către toate subunitățile un îndrumar pentru monitorizarea acestora, precum și mai multe dispoziții de evaluare a situațiilor și dispunerea de măsuri urgente pentru preîntâmpinarea eventualelor escaladări sau evenimente deosebite, ultima fiind emisă chiar în data de 6 iunie 2025. (…) În concret, la Poliția orașului Boldești Scăeni, în anul 2025, a fost efectuate astfel de activități în lunile februarie, martie, aprilie și mai. Referitor la mențiunea că șefa de post ar fi încurajat victima să se împace cu agresorul, precizăm că, din verificările efectuate, a rezultat că aceasta niciodată nu s-a deplasat cu victima sau nu a condus-o la domiciliul agresorului pentru a media o împăcare între aceștia. Așadar, cum am precizat anterior, mama victimei a declarat în scris, în fața procurorului, faptul că între victimă și agresor au existat unele conflicte, dar nu le-au reclamat de fiecare dată la poliție, motivând că aceștia se împăcau. Subliniem faptul că victima infracțiunii de omor nu a sesizat Poliția niciodată cu privire la săvârșirea de fapte de natură penală’, a declarat Preda.
O tânără de 22 de ani a decedat, luni, după ce a fost lovită în cap cu un topor de către concubinul său, un bărbat de 37 de ani.
pedeapsa cu MOARTEA…99% din nenorocitii astia vor cugeta ADANC INAINTE sa treaca la fapte…altfel o sa fie din ce in ce mai RAU…
Exista o varianta mult mai eficienta. Retragerea cu celeritate a licentei pentru patronii televiziunilor care incita zilnic tineretul prin filmele de o violenta explicita, fara limite, cu sange pe pereti si unde solutia la orice problema e crima.
Ia sa vezi atunci cum ingineria sociala slabeste in intensitate. Si faptele antisociale, infractiunile, de asemenea.
Dar CNA, ca si restul institutiilor-implant grefate pe sistemul social romanesc, are ochelari de cal: cand nu e forma fara fond, ataca doar selectiv, pe cine i se indica sa atace.
Pentru ca statul acesta ce inca isi spune roman, de fapt a devenit anti-roman. Aceasta e realitatea si causa causorum a haosului social.