Reținut pentru propagandă teroristă în România

DIICOT a anunţat că a reţinut pentru 24 de ore o persoană, aflată într-o fază avansată a procesului de auto-radicalizare, care a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste activă în Orientul Mijlociu.

Persoana respectivă este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism şi accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, ambele infracţiuni au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie (atrasă de o condamnare pentru acelaşi gen de fapte).

Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că persoana în cauză este o femeie care a fost deja condamnată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru aceleaşi fapte.

„În cauză s-a reţinut faptul că inculpatul, aflat într-o fază avansată a procesului de (auto) radicalizare, a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste activă în Orientul Mijlociu. În cadrul materialelor accesate/diseminate de inculpat erau prezentate scene de luptă şi antrenamente ale membrilor acestei organizaţii, precum şi imagini cu luptători ai entităţii teroriste. De asemenea, prin intermediul conturilor deschise pe platformele de socializare/aplicaţiile de mesagerie, inculpatul a promovat însemnele şi activităţile întreprinse de organizaţia teroristă activă în Orientul Mijlociu, precum şi ideologia acesteia”, susţine DIICOT în comunicat.

Miercuri, procurorii au efectuat o percheziţie la locuinţa femeii, fiind identificate obiecte de interes în cauză, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Joi, ea va fi dusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii – Brigada Antiteroristă, IGPR – DCCO şi Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei „Vlad Ţepeş”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

28 de Comentarii

  1. Si cu propaganda rusa isterizata,ce faceti?Cerem Eliberarea Romaniei de Rusia,adica de gaska care a monopolizat Revolutia (Iliescu y drughie)

  2. Aceasta este o atenționare pentru comentatorii de pe Cotidianul care nu respectă linia NATO cu Slava Ucraina???

  3. 🙁 … inca mai sunt tembeli in Romnaia care pun botul la „religia” ISIS
    dupa ce rusii i-au nimicit complet in Syria, salvandu-si BAZA MILITARA prin care controleaza cu RACHETE la fel de eficace, ba unele anume pentru PORTAVIOANE, in Mediterana ?
    APROPO: De ce NATO nu are sanse-n MEDITERANA ? cu tot fosta incercare 😉 colaterala = ISIS ?
    – Penru ca hypersonicele mojicilor rusnaci pot scufunda cu hypersonice orice PORTAVION ! AZI ! 🙁

  4. scartzu ne numea pe toti teroristi pentru ca refuzam otravirea mengele. el ne impingea la SINUCIDERE IAR NOI ERAM TERORISTI CA NU ACCEPTAM! terorismul asta devine un termen cu o flexibilitate periculoasa…. si ca vrem LIBERTATE SI FERICIRE, PROBABIL CA TOT TERORISM ESTE? DAR PROPAGANDA DE RAZBOI CE ESTE? EU STIU CA ESTE INFRACTIUNE! VOI CE STITI CA ESTE?

  5. „Câțuvencu spune:
    24 NOIEMBRIE 2022 LA 16:45
    Aceasta este o atenționare pentru comentatorii de pe Cotidianul care nu respectă linia NATO cu Slava Ucraina???”
    Iti dai seama cate HYPERSONICE punct-ochit-punct-ochit
    au rusnacii mojici in BAZA din SYRIA
    cu care pazesc PEPENARIA …LEVIATHAN GAZ … de concurenta ne-loiala ?
    Iti mai dai seama ca rusi stiau ce rol avea ISIS-ul in incercarea „terrorist”-nereusita a USA de-a scoate RUSIA
    din MEDITERANA ?
    😀 😀 😀
    [mai sti cum pierdeau yankeii armament de-l faseau terroristii pe cate taman ei ii „nimiceau” hehehe : Cine crede in terrorism ne-de-stat ci privat … terrism de pivnita si bombe din zahar …e dus cu PLUTA …propagandei oficiale
    !
    Istetii prefera explicatii LOGICE in locul celor EMOTIONALE ! prin asta-s de deosebit de proshti !
    PUP!

  6. Subteran se spune ca …atrocitatile americane de la Abu Ghraib …au fost DOAR premeditat-amoral razboi psihologic
    prin care USA a marit emotional numarul combatantilor … in ISIS care la baza ura USA … dar sefii lor erau … USA !
    HAHAHA … n-am sa spun cde stiu REAL …pentru ca nu e locul aici !
    REPET doar …realitatea reala e alta decat ce vad cu ochii prostii care nu disting cauze ! 😀
    (imagineaza-ti ca ISIS cauta soldati, fie ei revoltati anti-americani … TAMBALAU SA FIE … numeric mare scandalul sa fie …si fara Abu Ghraib … arabetii n-aveau motive emotionale ! „unde dai si unde crapa” stiu si serv. secr ruse si cele americane si cele chineze … 😉 )

  7. @Corector … 😀
    Nu stiu ce vorbesti dar in dossarele la care AM ACCES … Iliescu e agent CIA ( sa-ti tradez si gradul … 🙁 )
    Mai bine nu ma crede !
    DA ! Mint ! Te minte pe tine 1 🙂 [candva …curand o sa afli … „vremile se schimba” accelerat … multe ascunse se vor releva cum de facto sunt …asa-s CRIZELE ECONOMICE …schimba paradigme si dezvaluie ce-ar trebui sa raman ascuns 🙁 ! ]
    🙁 🙁 🙁

  8. Mai terorista ca propaganda facuta de R. Tudor, Porumbel si Ursu la Latrina 3 nu exista. Mai invita si cate o ruina de general ” bese-n cizme „, care n-a vazut razboi in viata lui, sa comenteze aiurea. Pana una-alta, austriecii au dreptate: granitele Romaniei sunt varza. Intra ciuhapii cand vor si unde vor.

  9. Islamul in Rromanistan este inca la inceput. Femeile care se identifica ca romance, ca si celelalte femei europence, sunt in calduri si extaz la vazul hornul africii si a purtatorilor cu semiluna. De fapt nicio alta rasa de femei nu a mers de buna voie si nesilite de nimeni in teritoriile Isis pentru a le deveni sotii razboinicilor mujahadini. Cautati-o pe nemtoaica aia sau fetele olandeze pentru mai multe detalii. Astept cu interes sa vad barbatii care se identifica ca romani cum se vor apleca ca si stramosii lor la semiluna si cum isi vor da copii fara lupta pentru a deveni sclavi sau masini de facut copii. Poate poate ne scoate Orban din mizeria asta dar putin probabil ca ne vor salva ungurii cum au reusit inainte.

  10. Asta e manipulare crasa vizibila! Unde, cand si cum a gasit individul? De unde e, unde locuieste? Nimic concret si credibil.

  11. Libertatea de exprimare și opinie e garantată de Constituție!…
    Sper că angajații lui Helvig cunosc asta!…

  12. Bai @ corectore, tu nu ai toate tiglelele pe acoperis? Pai Romania e COLONIE amerloca si tu spui sa ne eliberam de….rusi!Adica sorosistul Helvig& co sunt in solda lu putinica? Eu stiu ca tu ca # e$ti pu$ de erata sa te adresezi exclusiv #cretinilor ce pun botul la tot felul de #imbecilitati, scrise in padure! Dar nici chiar asa, bibicule! PS Ia zi-o p-aia ca sunt putinist, pt ca nu sunt imbecil ca clientii tai!

  13. Despre originea si formele terorismului s-ar pumea scrie mult.Un lucru insa trebuie luat in serios.Nu se simpatizeaza si disemineaza materiale de propaganda ale unei organizatii ilegale,care au omorat oameni si tin in tensiune(teroare)comunitati umane.

  14. Aparea o tipa la tv si spunea mereu. Am covid, n-am covid. A fost o forma de razboi hibrid prin terorizarea poporului roman. Noroc ca romanii nu se sperie usor dar au pus botu la milionul lui Sorosh pentru vaccinare. Am un prieten care dupa vaccinare a ramas paralizat de piciorul stang. Pe teroristii cu vaccinu nu -i ridica nimeni.

  15. „aflată într-o fază avansată a procesului de auto-radicalizare”

    -e auto-proces
    stadiul avansat,
    maxtor a mai invatzat ceva!
    (satanele vor suferi asemenea)

  16. Containarul cu porumb contaminat cu furadan ,intrat la noi in tara prin vama Giurgiu,pentru incinerare la noi ,nu in tara de unde a provenit ,nu constitue un act de terorism.Daca el era dat in consum, plantat in pamant,dat de mancare la animale ce se putea intampla?Cine urmareste circuitul deseurilor toxice intrate in tara? Nimeni. Orice terorist poate sa faca asta> practic,efectiv,Dar vad ca pericolul este o femeie,care doar vorbeste,care poate sa fie bolnava. A fost arestat,anchetat cineva pentru intrarea in tara a acestui container chiar ca deseu toxic. Oare de ce a fost expediat de la el din tara sa fie incinerat la noi? Tara respectiva de ce se fereste,ce se intampla prin arderea furadanului?Holchim care il incinereaza nu afecteaza calitatea aerului din zona, De 3 saptamani cred ca se primesc deseuri toxice masiv intrucat este un fum permanent iar aerul miroase numai a chimicale,pesticide,raticide,perhidrol,acetati,etc.Acesta nu sunt acte de terorism asupra populatiei?

  17. asta nu a fost tot TERORISM? terorism mediatic in urma caruia romanii sunt acum bolnavi si altii morti! mor copiii bhai k e gu rilor! CRIMINALI ORDINARI CE SUNTETI! emisiune „libera de nevaccinati” pe bune? mai este fiinca de popa cicase! vai steaua ta de criminala!
    https://www.activenews.ro/opinii/MIRAREA-CIOCLILOR-APOCALIPTICI.-Cititorii-ActiveNews-despre-LISTA-VACCINISTILOR-Probabil-asa-se-mirau-si-nazistii-cand-a-fost-deschis-procesul-de-la-Nuremberg.-Tic-Tac…-177736

  18. sa-si justifice hienele pensiile de criminali la 40 de ani au arestat o tuta care se uita pe internet, uriasa victorie pentru securisti, de anul viitor cine comenteaza impotriva ped0filiei Lgbtq o sa fie bagat la puscarie considerat terorist!!!

  19. aia din poza sint Antifa, SRIstii, Jandarmii sau ISIS?! Toti au aceeasi infatisare in fata oamenilor asa ca propun ca antifa, SRIstii si Jandarmii sa poarte costume in culorile LGBTQ+-$ adica curcubeu si sa militeze cu steaguri pentru mutilarea sexuala a copiilor asa cum fac sefii lor din USA

  20. Ce ne diferentiaza de Iran, China, Koreea, Rusia ? Parca la noi bantuie Freedom of Speech … propaganda la tot jegul de biserici, pedofili si escroci este libera ?

  21. In schimb propaganda filoputinoasa, anti UE, anti NATO si anti SUA este libera.
    Sa traim bineeeeeee!…….[Rumburak]

  22. Astia se fac ca lucreaza. La salariile lor babane trebuie sa mai anunte si cate o reusita macar odata la trei luni. Daca ar avea de munca ar tace si ar face.

  23. Ceea ce e de observat este că imigrantul islamist nu vrea să se integreze in cultura și civilizația europeană.. Cei care au propovăduit ideea de a permite imigrația in europa de fapt sunt dușmanii europei, sunt din cei care slujesc o cauză șoroșistă.. De te uiți cum sunt de performanți la lucru, cum vor să fie intreținuți și cum solicită sharia in europa, pe străzile mai multor capitale europene in frunte cu imamii, iar cornutul european iși distruge bisericile și face legi de reunificare a familiei imigrantului islamist de patru neveste, pe care la infracționalitate, chiar viol nu indrăznește să-l expulzeze.. Deci gândește de ce fel de specimene sunt pe la UE și cam ce viitor ți se construiește..

  24. De ce nu spuneti de ce origine este? De unde si cind a venit in Romania? Ce profesie are si ce activitate intreprinde, ca nu traieste cu aer??

  25. Majoritatea retelelor teroriste sunt anexe ale diverselor servicii de inteligenta. Acestia sunt pasi semnificativi in incercarile mafiei kazare de a implementa dictatura globala, oferind perspectiva unei populatii speriate si conformiste, care sa se supuna unor masuri precum microciparea, recunoasterea faciala, urmarirea constanta prin app-uri pentru telefoane mobile, o pierdere a libertatilor fundamentale, totul sub pretextul de a „salva” milioane de la pericolul prezentat de teroristi, virusi, rusi s.a.m.d. In 1946, teroristi evrei imbracati in arabi au bombardat hotelul King David din Palestina. Acestia faceau parte din grupul terorist Irgun, clasificat oficial ca „sionisti radicali”, si erau condusi de viitorul prim-ministru israelian Menachem Begin. In acelasi an, Irgunul a complotat sa-l ucida pe ministrul britanic de externe Ernest Bevin, desi tentativa de asasinat a fost dejucata de serviciile de informatii britanice.

  26. singura propagandă isterică și radicală care se face la noi este cea pro-ukrană

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.