Agonie şi extaz pentru fruntaşii PD-L miercuri seara în Camera Deputaţilor. După afişarea rezultatului votului pentru noua legii ANI s-a constat că nu au fost întrunite sufragiile necesare – 168 – pentru adoptare. 151 de deputaţi au votat „pentru”, 2 „contra”, 34 s-au abţinut şi alţi 2 nu au votat. Albă la faţă, tremurând toată, preşedinta Camerei, Roberta Anastase a anunţat rezultatul votului şi au început declaraţiile politice de explicare a votului.
După câteva minute, după ce şi-au revenit în urma înfrângerii suferite, cei din PD-L, prin liderul de grup, Mircea Toader, au cerut repetarea votului, invocând o defecţiune inexistentă a sistemului elctronic de vot, susţinând că unii dintre colegii săi au votat dar nu li s-a înregistrat votul. O găselniţă obişnuită a celor din PD-L, atunci când rezultatul nu le este favorabil. A urmat o pauză de consultări, după care s-a revenit în plen şi PD-L a obţinut reluarea scrutinului.
Sistemul electroni valabil doar pentru anumite votări
Culmea, pentru cei din PD-L sistemul electronic nu a mai fost defect când s-a supus la vot reluarea scutinului şi nici varianta de votare: prin ridicarea mâinii. De această dată, legea a trecut, fiind numărate 183 de voturi pentru şi 27 sau 37 de abţineri. Care a fost numărul real de deputaţi care s-au abţinut, nu se va afla niciodată. Eliberată de emoţii, şi într-o stare vecină cub extazul, Roberta Anastase a anunţat în primă instanţă 37 de abţineri, după care, a revenit şi a spus că de fapt au fost 27.
Oricum, rezultatul numărării voturilor este de pus sub semnul întrebării, pentru că s-a văzut şi cu ochiul liber că la reluarea votării erau în sală mai puţini deputaţi decât la prima. Cel puţin patru dintre cei care au fost prezenţi la prima votare erau deja în studiorile TV când s-a reluat scrutinul. Pentru a masca numărul real de deputaţi prezenţi la a doua votare, Roberta Anastase a anunţat că sesiunea normală de voturi finale pentru legile aflate pe ordinea de zi se amână pentru săptămâna viitoare.
Cu doar două minute înainte de acest anunţ, aceiaşi Roberta Anastase atenţiona că se contiună şedinţa cu sesiunea de vot final. „Nu se putea continua şedinţa, pentru că astfel s-ar fi aflat care este participarea reală la şedinţă. În plus, majoritarii nu aveau numărul necesar de oameni ca să treacă legile guvernului”, ne-a declarat un deputat PNL.
Cotidianul.ro demosntrează care a fost prezenţa reală în plen
Înaintea primei votări a legii ANI, au fost alte şase votări intermediare pe articole. Numărul maxim de deputaţi înregistraţi că au votat a fost de 203, la ora 17.58. Trei minute mai târziu s-a dat votul final (primul) pe legea ANI : au votat 204 deputaţi. la ora 18.47 s-a votat cererea de reluare a scrutinului şi au pe tabelă au apărut 185 de votanţi. După alte 5 minute s-a suspus la vot modalitatea de votare a legii ANI, prin ridicarea mâinii sau prin vot electronic: de această dată s-au înregistrat 190 de votanţi. La ora 19.01 s-a votat pentru a doua oară legea ANI, prin ridicarea mâinii şi conform anunţului final au votat 210 deputaţi. Este greu de crezut că în decurs de 9 minute au venit alţi 20 deputaţi din arcul guvernamental în sală. Oricum, din analiza voturilor electronice rezultă că în nici un caz nu poate fi vorba de vreo defecţiune a sistemului electronic.
„Decimări” în Modrogan
Dacă nu ar fi reuşit întoarcerea votului, pentru mulţi fruntaşi ai PD-L ar fi urmat zile negre. S-ar fi lăsat cu sancţiuni grele pentru mulţi dintre ei. La primul scrutin, din 126 de deputaţi cât are PD-L, au fost prezenţi doar 92. Dacă jumătate dintre ei nu ar fi lipsit, legea ar fi trecut fără probleme. Imediat după prima votare, Roberta Anastase chiar a cerut listele de vot, pentru a vedea mai uşor cine au fost absenţii. Conform unei surse din PD-L, la câteva minute după votare, se anunţase chiar o şedinţă extraordinară a conducerii partidului la sediul central al PD-L, pentru a se analiza situaţia creată. După trecerea legii, conform aceleiaşi surse, şedinţa s-a amânat, dar urmeazî totuşi să se ţină zilele acestea, pentru a se lua măsuri pentru eviterea altor înfrângeri în parlament.
Miercuri seara, au mai fost şi alte defecţiuni la deputaţii arcului guvernamental. De la UDMR au lipsit 9 deputaţi, de la grupul independenţilor alţi 10, iar trei PD-L-işti şi 2 independenţi au dat voturi negative. Pentru prima oară s-a înregistrat o înfrângere majoră a coaliţiei guvernamentale în Parlament, şi aceasta în Cameră, unde are 25 de voturi peste minimul necesar trecerii legilor organice. La Senat, majoritarii au doar 2 voturi în plus şi se estimează că aici legea ANI va avea viaţă grea.
ANI 2 un pic cam neconstituţională
În cadrul dezbaterilor de miercuri din comisia juridică, legea ANI, în varianta guvernului a suferit o singură modificare. Conform unui amendament al UDMR (singurul admis pe fond), ANI pierde dreptul de a decide punerea sechestrului pe averile persoanelor care cad sub incidenţa sancţiunilor legii. ANI va putea ,doar solicita instanţei de judecată să decidă luarea măsurii sechestrului. Tot în cadrul comisiei, deputaţii UDMR au atras atenţia că legea conţine mai multe elemente de neconstituţionalitate. Acesta a fost şi principalul motiv pentru care deputaţii PSD s-au abţinut de la vot, iar liberalii au votat legea, dar au atras atenţia că guvernanţii şi PD-L îşi asumă răspunderea unei eventuale noi căderi a legii la Curtea Constituţională.