Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că în momentul în care decizia CC privind referendumul se va publica în Monitorul Oficial, Palatul Cotroceni îl va aştepta pe Traian Băsescu.
El a mai declarat, la Antena 3, că parlamentarii pot avea orice poziţie faţă de şedinţa de luni şi pot face orice declaraţii pe acest subiect.
Întrebat dacă îl va întâmpina pe Traian Băsescu, luni, la Palatul Cotroceni, Crin Antonescu a spus că nu o va face, pentru că nu există „niciun fel de cheie” pe care să şi-o dea şi nici procese verbale de semnat.
„Dânsul avea câteva motive (pentru care a fost prezent la Cotroceni când Crin Antonescu a preluat interimatul, n.r.), să convenim că poate să îşi lase camera încuiată. Eu nu am astfel de motive”, a spus Antonescu.