Tensiunile din USL generate de coabitarea Băsescu-Ponta continuă să persiste, ultimele acţiuni ale preşedintelui amplificându-le şi mai mult.
Liderul PNL Crin Antonescu a atacat din nou miercuri seara coabitarea, criticându-l dur în context pe Traian Băsescu şi manifestând vizibile reticenţe în privinţa lui Victor Ponta.
Preşedintele PNL este nemulţumit că Băsescu a beneficiat de pe urma coabitării cu Ponta, iar acum foloseşte acest „profit” ca să atace din nou.
„Într-un anumit sens, Traian Băsescu are impresia, sau vrea să lase impresia, că i s-a întâmplat ca în dosarul cu spălare de bani. Adică pur şi simplu s-a clasat dosarul, s-a clasat dosarul impopularităţii sale, s-a clasat dosarul tuturor factorilor care l-au dus să aibă 7,4 milioane de români împotrivă la un referendum de demitere. Pare a crede că e nou nouţ. Şi atunci ce face cu această prospeţime, cu această pace? Ce o să facă? Război, din nou diversiune, din atac împotriva unei majorităţi care are maximă legitimitate, din nou atac împotriva unui proiect de Constituţie care a fost implicat în campania electorală şi în mesajul nostru către oameni, din nou minciuni, din nou atac la instituţia parlamentară, din nou insulte”, a declarat Antonescu la Antena 3.
Scânteia care a amplificat şi mai mult nemulţumirile este anunţul lui Băsescu privind referendumul.
„Este clar că acest nou scandal cu al nu ştiu câtelea referendum, cu aceeaşi întrebare, este folosit nu în scopul de a afla dorinţa românilor în vreo chestiune, ci în scopul de a pregăti un electorat cât de cât semnificativ pentru o formaţiune politică pe care o conduce de pe acum, din poziţia de preşedinte al României”, a susţinut Antonescu, comentând referendumul lui Băsescu.
Liderul PNL crede că Traian Băsescu va continua în logica „războiului’ până va părăsi funcţia de preşedinte.
Întrebat dacă Băsescu poate rupe USL, Antonescu a răspuns: Nu, nu poate. USL-ul putem să-l rupem doar noi şi nu-l rupem. În momentul în care moderatorul a afirmat că Traian Băsescu nu poate să dea jos Guvernul actual în formula existentă, liderul PNL a spus: „Deocamdată”.
La capitolul coabitare, în ce îl priveşte pe Victor Ponta, liderul PNL a început prin a spune că „optiunea premierului a fost cea a coabitării…poate că existau şi altele, e greu de spus. Sigur ca vorbim de ţinte si obiective diferite”, ca apoi să spună că această coabitare este „inestetică”, pentru ca în final să transmită, oarecum iritat, că el nu vrea această coabitare.
Prezent în acelaşi studio, Victor Ponta a evitat să-i adreseze critici lui Traian Băsescu. Ponta a ţinut însă să „liniştească” pe toată lumea. Coabitez eu cu toţi, a transmis liderul PSD, după ce Antonescu a atacat coabitarea. Premierul a afirmat totodată că USL nu se va rupe din cauza lui Traian Băsescu.