„Brad Pitt” Tudor a fost din nou în centrul atenţiei. Un penalty care ar fi putut schimba soarta campionatului. Cum a fost „vânată” FCSB în ultimul timp.
Tudor nu a dat un penalt clar gazdelor
Meciul de la Turnu Severin, dintre Pandurii Tg.Jiu şi Dinamo Bucureşti, din cadrul etapei a 8-a din play-off s-a încheiat indecis: 0-0. În urma acestui rezultat, primele 4 locuri în clasamentul Ligii 1 arată astfel: 1. Astra – 42 p (un joc mai puţin), FCSB – 39 p, Pandurii – 35 p, Dinamo – 35 p. Practic, egalul de la Turnu Severin a închis lupta pentru locurile din Liga Campionilor, ordinea primelor două clasate fiind o afacere între Astra şi FCSB. Pe parcursul meciului de la Turnu Severin s-a înregistrat însă un eveniment care ar fi putut „mişca” tabela de marcaj. În minutul 59, Răduţ de la Pandurii a fost clar busculat în careu de Rotariu, dar arbitrul Alexandru Tudor nu a acordat penalty-ul cuvenit (Video aici). Evident, nu putem să ştim dacă penalty-ul ar fi fost transformat, sau dacă, da, meciul s-ar fi terminat cu 1-0 pentru gazde. Un lucru este cert: în astfel de situaţii se poate spune că echipa care nu a primit penalty, a fost defavorizată. Dacă Pandurii ar fi câştigat în urma respectivului penalty, atunci ar fi avut 37 de puncte şi meciul cu FCSB ar fi fost o adevărată finală pentru locul 2; mergând pe fir mai departe, cu 37 de puncte, o victorie la FCSB şi prin jocul rezultatelor, şi meciul Pandurii-Astra ar fi putut să devină chiar o finală pentru locul 1. Decizia lui Alexandru Tudor a ajutat-o indirect, dar enorm, pe FCSB.
Reghecampf: suntem vânaţi, dar continuă să încalce regulamentul
Reamintim, după meciul de cupă cu Dinamo, antrenorul FCSB a tunat şi fulgerat împotriva arbitrajului, deşi nu avea deloc dreptate. Din contră, FCSB a fost ajutată de arbitraj. Duminică, televiziunile de sport au transmis noi declaraţii ale antrenorului FCSB, prin care acesta contesta suspendarea sa pentru două etape şi suspendarea pentru o etapă a lui Stanciu. „Pare un nonsens să fii suspendat pentru că ceri explicații. Nu l-am jignit și nu am gesticulat așa cum spune domnul Balaj. Sunt singurul antrenor care a fost suspendat două etape, probabil am deranjat pe cineva de la federație și urmează meciul cu Pandurii. E ciudat să-i dai cuiva suspendare pentru că a întrebat de ce a schimbat culoarea cartonașului la Bourceanu (…) Nu au fost proteste, a fost doar un protest. La regulament spune că un antrenor trebuie trimis în tribune după ce a protestat de mai multe ori. Vom face un apel pentru a putea sta pe bancă la următorul meci. Altfel apelăm la alte chestii. Știți foarte bine că Edi Iordănescu dădea indicații echipei, în curtea stadionului, când era suspendat, și văd că nimeni nu se sesizează. Suntem vânați! (…) Am fost nevoiți să improvizăm, pentru că pregătisem echipa cu Stanciu, apoi am schimbat toată echipa”. Trecem peste faptul că antrenorul FCSB se consideră nevinovat şi echipa „vânată”. Nu are dreptate. Dar, în acelaşi timp Reghecampf vorbeşte de încălcarea regulmentului de către Iordănescu jr., care a fost fotografiat în faţa stadionului discutând cu jucătorii, în timp ce efectua una din etapele (sic!) sale de suspendare. Numai că jurnaliştii de la ProSport au descoperit că la meciul FCSB – Viitorul, suspendatul Reghecampf a încălcat regulammentul, comunicând cu jucătorii. Antrenorul de la FCSB a fost dat de gol chiar de către secundul său, Toni Petrea, după meciul cu Viitorul. „Noi am discutat, după aflarea deciziei de suspendare, despre ce vom face, cum vom comunica, cum vom pune în practică totul. Totul era stabilit, nu a fost nicio problemă”, a spus Petrea, citat de ProSport.
Cum a fost „vânată” de arbitri echipa lui Reghecampf
20.04.2016: FCSB – Dinamo: 2-2 (1-0) (Cupa României)
-
golul 2 înscris de FCSB a avut la bază un faul clar comis asupra unui apărător al echipei adverse
-
apărătoul FCSB Momcilovic nu a fost sancţionat cu cartonaş galben pentru simulare clară în careul advers
30.03.2016: Pandurii Tg. Jiu – FCSB: 0-1 (0-0) (Play-off)
-
penalty uşor acordat pentru FCSB în min.89 (s-a marcat golul victoriei)
-
nu a fost eliminat apărătorul Enache de la FCSB
-
a fost eliminat, la scorul de 0-0, gratuit, un apărător de la Pandurii
Cum a fost „vânată” de FRF echipa lui Reghecampf
-
după terminarea meciului dintre Pandurii Tg. Jiu şi FCSB, Săpunaru de la gazde şi Stanciu de la oaspeţii se „remarcă” prin comiterea unor gesturi obscene la adresa spectatorilor din tribune; Săpunaru este imediat suspendat în şedinţa Comisiei de disciplină a FRF din 1 aprilie a.c., şi nu joacă în etapa următoare (5 aprilie); Stanciu de la FCSB este suspendat pentru 1 joc, dar mult mai târziu, el efectuând suspendarea la meciul din 23 aprilie, FCSB-Viitorul 3-1, cel mai uşor meci posibil. În mod normal, Stanciu ar fi trebuit să fie suspendat fie la meciul din 3 aprilie, cu ASA Tg.Mureş, fie la cel din 10 aprilie, cu Dinamo Bucureşti.
-
cu câteva zile înaintea meciului FCSB – Viitorul, finanţatorul echipei bucureştene, Gheorghe Becali, a declarat public că din vară doi jucători ai Viitorului (Tănase şi Marin) vor juca pentru FCSB, iar antrenor la echipă va fi adus Eduard Iordănescu, antrenorul echipei ce urmează să întâlnească FCSB în etapa următoare. În orice ţară, astfel de declaraţii sunt snacţionate, pentru că sunt considerate ca fiind tentative de influenţare a adversarilor.
-
după meciul de cupă FCSB-Dinamo, Laurenţiu Reghecampf a fost suspendat 2 etape, doar pentru atitudinea ireverenţioasă faţă de brigada de arbitri, nu şi pentru declaraţiile defăimătoare la adresa arbitrului de centru, făcute ulterior în faţa camerelor de luat vederi.