Astăzi, va fi un fel de altă Zi a Unirii. Una mai apăsată decît toate celelalte. Populația pare lămurită asupra  situației în care se află țara. Prea o ard nedreptățile comise de conducători și de instituțiile patronate de ei și de ciracii lor. Întotdeauna, la Iași, a fost un examen. Un test în fața mulțimii ca în timpul unui vot într-un congres popular. La Iași, au fost fluierați mai toți președinții României. Nici la Alba Iulia, n-au scăpat de un decont al greșelilor și al incoerenței. De Ziua Națională și de Ziua Unirii, românii își trăiesc mai intens identitatea și își aduc aminte cine sînt și, ca, la un semn, simt patriotic și critică dezlănțuit. Nu suport profețiile, mai ales că au devenit un obicei cotidian prin toate canalele de  televiziune. Pun două mese, două microfoane, patru camere și, ore întregi, o țin în flecăreli: ce va fi și cine cu cine se va alia, cine va avea șanse și pe ce posturi și cu ce consecințe. Și se produc comentatorii abonați, politicienii vorbiți, unii mai  introduc și cîte un ascultător și toată ziua este acoperită cu un regal de părerism despre viitor de parcă n-am avea nici probleme și nici responsabili de existența lor. Adică, de făptuitori politici! De data aceasta, sunt tentat să cred, ca să nu spun că sunt convins, că, de Ziua Unirii, nu vom avea nici megadefilări, nici baluri populare, nici discursuri bombastice, nici politicieni înlănțuiți în  horă, dănțuind în celebra piață a Ieșilor, ținîndu-se frumușel de mînă cu sepepistele antrenate să joace rolul dansatoarelor. Pe o vreme periculos de caldă presimt cea mai rece  Zi a Unirii din ultimii ani. În aer, se simte o presiune. Miroase a mînie. Parcă dă să plouă cu înjurături și cu ouă stricate. Și, de-aia, festivitățile nu vor fi cu mitingurile politice tradiționale. După cum circulă mesajele și mobilizările, simt că de data aceasta vor defila mulțimile. Nu știu cît de mari sunt armatele celor nemulțumiți. Cît de mulți aleg o mică vacanță și cîți o sărbătoare de protest? Cît de puternică va fi reacția celor care socot anularea alegerilor pentru turul doi un abuz al CCR sub coordonarea președintelui Iohannis pe post de mălăeț emisar bruxellez? De data aceasta, de Ziua Unirii, nu mi-l pot imagina pe președintele României dănțâind cu căciuloiul pe scăfîrlie și nici ținînd un discurs în Piața Unirii din Iași. Și nici la Arcul de Triumf din București. Nici chiar la Sibiu! Cred că-și dă seama că riscă ceva ce n-a avut parte niciodată de cînd a început să simtă dulcea plăcere a onorurilor și a aplauzelor. Nu-l văd nici pe buticarul de Ciolacu ieșit în mulțime. Cum să sară de la tiktokar și patron de găinării la gesturi de curAJ?  Cine și-l mai  poate imagina drept conducător de oști și patriot înflăcărat. În orice piață publică ar apărea, Ciolacu, fără să zică o vorbă, ar stîrni rîsul și s-ar alege cu fluierături. De ce se feresc ei în această zi istorică? Simplu! De frică! Știu ce-au făcut. Și-au dat seama că populația a înțeles. Simt și ei că în aer geme o nemulțumire populară. Pricep și ei că nu mai au sprijinul mulțimii. O ieșire a mahărilor noștri politici la  festivități ar putea întărîta mulțimile. Prezența lor poate aprinde fitilul. Din cetățeni participanți la o sărbătoare pot face protestanți și combatanți. Prezența conducătorilor pur și simplu ar întărîta în așa măsură încât i-ar împinge și pe baricade. Pentru prima dată, de Ziua Unirii mă aștept la mai multă lume pe străzi decît la orice altă sărbătoare. S-au comis atîtea abuzuri și s-au  adunat atîtea nemulțumiri încît o zi de sărbătoare arată ca o zi de protest. Cred că vom avea parte de o sărbătoare revoltată, ca un semn de „unire” periculoasă pentru caricaturile care ne conduc.  

M-am trezit și eu pe Whatsapp cu tot felul de semnale privind dezvăluirile făcute sub numele Raisa. Prieteni și binevoitori, dar și vînători de mistere, bombe, adulteruri și secrete murdare. Unii m-au înghesuit și cu întrebări de genul „Ce părere ai?“, „Ce știi despre ea?“, „O cunoști?“, etc. Mai era și un chip prelucrat, drăguț, atrăgător, ca într-un film american mai prost sau ca într-unul englezesc cu James Bond în care fata apare la început și agentul mai spre mijlocul acțiunii ca să o poată salva. Nu-mi erau cunoscuți nici promotorii, nici fata, și nici miza campaniei. Trebuie să mai știți că omul cît de cît cunoscut din media are parte de tot felul de oferte, de bătăi la ușă, de contacte și de subiecte și dezvăluiri, chiar și de oferte de la impostori. E plină lumea de dezvăluiri, de oameni gata să vîndă ponturi, documente și secrete scandaloase. Pe TikTok nu le verifică nimeni. Cu excepția unor ziariști de profesie, toți cei care postează sunt un fel de opinenți pe cont propriu, de actori în devenire, de investigatori naivi și vînători de glorie, oameni cu păreri, dar fără experiență profesională în materie. Cred și zic și speră să fie văzuți. Și speră în secret să dea cumva o lovitură și să facă valuri care să-i poarte pe culmi sau să schimbe țara și, eventual, lumea. Atît. Cînd dau peste ei, îi evit și mă opresc numai la cîte o melodie de care am uitat și care îmi deschide cîte o portiță spre aducerea aminte. Cum faci diferența între ce distribuie tiktokării și informația veritabilă? Nu există o regulă. Fiecare, cum poate pentru că aparate de detecție în materie nu s-au inventat încă. Despre cazul Raisa, destul de repede am primit și o selecție de postări pe TikTok, toate pe subiecte cunoscute, reîncălzite sau reinterpretate și, gata, am renunțat. Erau niște pastile scurte într-o formă nejurnalistică. Arătau mai degrabă a cîrteli, niște strîmbe cu aer de înjurături sau de turnătorii. Dacă nu era campania de promovare lansată de Anca Alexandrescu, dezvăluirile personajului ar fi continuat, pescuind mai departe curioși și amatori de dezvăluiri și mistere pînă cînd formula ar fi obosit. Pe TikTok nu te oprește nimeni. Și dacă adaugi un fel de „Păzea, bate cîmpii!”, vin alți două sute de naivi care scriu că habar n-ai sau că te-a pus cineva. E ca și cum te-ai băga cu pușca într-o poveste cu Cocoșu’ roșu. Totuși, tonul și tupeul abordărilor, plus ambîțul Ancăi Alexandrescu de a da o nouă lovitură, au umflat personajul și subiectul pînă la fixarea unei date de lansare a bombei de presă, una mai așteptată ca o demisie de ministru sau o cădere de guvern. Cînd am aflat numele personajului din spatele pseudonimului Raisa (căzut perfect pe psihoza creată că peste tot sunt rușii!), m-am lămurit. Simona Fica a bătut pe la ușile multor ziare și site-uri din București și din țară. Nu cred că există jurnalist cu state mai vechi care să nu fi auzit de ea și pe la care să nu fi încercat cu dezvăluirile ei. A încercat și la Evenimentul zilei și la Cotidianul. Totul a durat doar cîteva minute. O minimă experiență în contactele umane și o simplă aruncătură de privire pe textele propuse erau suficiente și puteau să lămurească pe oricine. Era mai degrabă un caz psihic decît unul profesional. Cît despre bombe și dezvăluiri, investigații și documente, nici vorbă. Să nu se supere admiratorii noii vedete de pe TikTok, dar trebuie spus că ele nu aveau nici o legătură cu jurnalistica. Că Anca Alexandrescu a mușcat în orb din aura de TikTok a personajului este treaba ei. S-a amăgit că a prins un pește mare și că mai dă o lovitură de presă, iar cînd și-a dat seama în ce a intrat a răbufnit în accente de nervozitate și a încercat să iasă deasupra, victorioasă și nevinovată. Propozițiile aruncate mai apoi pe Realitatea Plus cum că „Raisa” ar fi atentat la imaginea ei sau a lui Călin Georgescu sunt doar niște gogorițe menite a-i acoperi șifonul rămas din acea întîlnire penibilă și pentru Raisa, și pentru jurnalista cu pretenții și cu ifose de vedetă națională. Finalul este vesel și contrariant. Publicul dezvăluirilor răsuflate a rămas cu inima la inexistenta Raisa (nici că-i pasă de rateurile Simonei Fica!) și la opera ei mititică și o înjură de zor pe Anca Alexandrescu. Ca să vezi, încotro pornește omul și unde ajunge și, mai ales, unde dai și unde crapă!

Pesediștii și liberalii sunt pe cale să își aleagă omul. L-au găsit orbecăind prin trecut, l-au scuturat de praf și de lenea-i și plictiseala lui proverbiale, l-au plimbat nițel pe la cîteva televiziuni ca să arate că, după ani de pokereală și flecăreală, pare că s-a întors și muncește iar în politică. La cît de împiedicat vorbesc liberalii și pesediștii pe la televiziuni, la ce incultură îi îneacă, repetentul Crin Antonescu arată mai cult și mai cu vorbele la el decît toată armata de mahări și vicepreședinți din cele două partide. Și, pe deasupra, Crin Antonescu este un om sigur. Sigur la golăneli. Sigur nu își pune poalele în cap, sigur știe să tacă despre orice mînărie, sigur poate fi ținut la pripon, sigur că se face că plouă la învîrtitul banilor, sigur că este conectat și cu SRI, Eduard Hellvig fiind omul său de încredere și de fonduri. Pentru PSD și PNL, Crin Antonescu este cel mai sigur posibil candidat la fotoliul de la Palatul Cotroceni. Crin Antonescu poate reînflori pentru toți. Și pentru clanul de Sălaj, și pentru grupul de la Cluj, și pentru banda de la Buzău-Brăilă, și pentru cea care controlează județul Ilfov. Cu franceza lui foanfă, nu va pricepe nici un reproș și nici o critică și nici o trimitere din presa lumii, necum americană. Cu Crin, se pot scălda în cumițenie și mediocritate, în vorbărie nesfîrșită care să învăluie mereu învîrteli și petreceri, apucături boierești și vacanțe. Crin Antonescu, pe lîngă hămesiții și proletarii refugiați și mascați din partide, este finețea, eleganța, lenea, tocatul timpului și promisiunea amețitor formulată la un loc cu șmecheria prețioasă, cu tactul și ironia de spadasin care își etalează măiestria în numele unei adunături în faza de coagulare ca bandă. Crin poate învălui, chiar îngropa, în petale, parfumuri și floricele tunuri și escrocherii din banii publici, poate mima prietenia politică și poate închide ochii la orice șmecherie și golăneală, chiar mai bine decît a făcut-o cu Victor Ponta. Crin Antonescu are resurse pentru regaluri de aparență și farafastîc. Nu contează că în viața lui n-a dus nimic la bun sfîrșit, că a tot început cîte ceva pînă a devenit un clasic al începuturilor ratate. După mintea multora, Crin Antonescu ar putea explica, justifica și împacheta orice și, în același timp, nu i-ar deranja pentru că nici el n-ar suporta să fie tulburat de la partidele sale. Luat de vîntul revenirii și de căldura camerelor de televiziune și de lingușeala întrebărilor, Crin Antonescu a început să reînflorească în propoziții gînditoare. Ca să-și poată etala aparenta profunzime a judecății sale, și-a inventat o întrebare de genul: „-De unde vine această supărare, această frustrare, mânie într-un segment considerabil dintre alegătorii români încât să riște ceea ce pentru noi toți cetățeni, nu oameni politici, este atât de prețios și am câștigat atât de greu?” Apoi, tot el a presărat argumentele sale de întreținut de nevastă la Bruxelles: ”Nu pretinde nimeni că este Raiul pe pământ în România, dar în România se trăiește mai bine decât s-a trăit. Pe cifre economice, un număr mare de oameni trăiesc mai bine incomparabil cu acum 30 de ani sau decât acum zece ani sau decât acum cinci ani”. Și a mai băgat un strop de retorică bună de lăsat cu gura căscată și pe ceilalți repetenți din PNL: „De unde vine această mânie pentru că ea nu este iraționalitate, ci este o formă de exprimare într-un anumit context și asta trebuie înțeles de cine vrea să facă politică mai departe”. Și cînd și-a răspuns și s-a chinuit să ne lumineze chiar a făcut o spumă de politică, inventînd explicații marxiste: „Eu l-aș numi direct un drog, care este servit, un drog ieftin, dar eficient și distrugător, care este servit unor oameni”. Adică, am fi drogați cînd suntem pe cale să înțelegem că supărarea ne vine de la chiar vrăjeala și învîrtelile lui Crin Antonescu și Victor Ponta, ale lui Valeriu Stoica și Vasilică Cîțu, ale lui Ludovic Orban și Adriean Videanu plus Vasile Blaga, și puteți scrie mai departe nume după nume, vedete liberale după personalități liberale pînă vă doare mîna și a doua zi să începeți dis-de-dimineață cu lista PSD, deschisă de Viorel Hrebenciuc și de Miky Șpagă și cu cine mai vreți că nu prea există riscul de a greși. Și că ei au fost drogul nostru politic de care vrem să scăpăm. Cum ziceam, Crin Antonescu face pe înțeleptul și se întreabă de unde vine supărarea populației fără să-și dea seama că și el face parte din răspuns și din explicația la revoltele oamenilor sătui de atîta amăgire.

Mă sună cineva din nordul țării, cu o voce îngrijorată, o doamnă, fostă colegă de facultate, o minte analitică, lucidă, cu gust și observații fine la literatură și arte plastice, și-mi zice  direct și aproape plîngînd: „Ce facem, Cornel? Ne dăm cu rușii?” O știu bine. Nu-i căzută din Lună. Vede aproape tot și citește mult despre viața politică și culturală. Și totuși se teme.  Din două fraze, înțeleg că și ea este o victimă. Fără probe pe micul ecran și în calculator și pe net, „s-a dus după fentă”. Dacă au confirmat americanii, dacă susține Comisia Europeană, dacă zice guvernul și zice Iohannis, dacă intelectualii de defilare a  statului paralel, dacă televiziunile și analiștii abonați la tv zic că rușii sunt în spatele alegerilor care nu se potrivesc cu așteptările celor aflați la putere, atunci, ce mai tura-vura, sunt rușii. Și Georgescu a cîștigat pentru că-i cu rușii! Lipsită de sprijin, de congeneri lucizi, de argumente oficiale, distinsa doamnă nu mai are nici forța  psihică să se întrebe: -Nu cumva o fi un bun român de-al nostru? Dacă un  găgăuță de ministru însurat cu o americancă, împins cu felurite gîfîieli de grupul (Marinel-Burduja -tac-su, împreună cu Adriean Videanu și Miky Șpagă, grup de sforari care s-a străduit să-l facă ministru și mai apoi primar al Capitalei) trîmbițează din adîncul bojocilor: „Nu vă duceți după fentă! Călin Georgescu are o agendă. O agendă care nu este nici a poporului român, nici a țării noastre. Este agenda Moscovei, agendă pe care acest Georgescu o ascunde sub elucubrații, teorii ale conspirației, minciuni, aberații lipsite de orice noimă de logică. Dar nu m-ar mira să facă asta intenționat, tocmai pentru a abate atenția de la ceea ce vrea să facă“ (S. Burduja). Ce să facă biata femeie? Indiferent ce și  cum, omul a  făcut o facultate americană, are nevastă americancă cu lipici la ambasada partenerilor strategici, are casă pe Coasta de Azur, cum să nu știe el? Sigur, ministrul catastrofei energetice este un informat care cunoaște adevărul-gol-goluț: Sunt rușii! Și Kelemen Hunor, agentul politic, cultural și economic  al guvernului maghiar în România (și pe lîngă toți miniștrii și președinții), chiar dacă nu are informații despre anularea alegerilor după turul întîi, știe că  Georgescu aparține de o rețea de spionaj a  generalului Caraman, că-i și omul vechiului sistem, susținut de rezerviști Securității!! Dacă și pe unguri îi sperie, dacă și presa maghiară pune umărul la demolarea lui, sigur sunt securiștii! Și atunci ce să creadă distinsa mea colegă de facultate? Că Georgescu este omul rușilor! Remus Pricopie, altă poamă politică și informativă, rector la SNSPA (pepinieră de propagandiști și acoperiți) zice: „Șefii de la Moscova ai lui Călin Georgescu încearcă de o lună să organizeze, la București, o mineriadă sau măcar o încăierare politică, în stradă. Orice, numai violență să fie”. Parcă am fi loviți de o boală ciudată care ne-a strîmtat creierul. O mare parte din populația țării operează  deja cu o certitudine. Una oficială, alarmistă, confecționată și orchestrată, obligatorie, fără probe, dusă pînă la gradul de psihoză. În ciuda faptului că nu există nici o afirmație explicită și nici măcar teoretic o posibilitate, ei o țin langa: „Georgescu inamicul României! El scoate țara din UE și din NATO și ne duce la ruși!” Nici un neuron liber nu mai licăre dincolo de aceste afirmații categorice, betonate, dar fără nici o armătură. Doar oamenii care nu-s vrăjiți de șmecheriile politicii mai văd altfel. Sunt șocați și nu le vine să creadă. Și dacă Georgescu,  nu-i așa, dacă suntem captivi într-un fals grosolan, produs al sistemului de putere și interese din state diverse? Și dacă Georgescu este o probă incontestabilă a felului în care instituțiile statului te pot face din om un ne-om și din patriot un prim dușman al României? Și dacă un concert de păreri orchestrate poate nenoroci  și îngropa un om cu un ideal patriotic de care aveam nevoie?  Și dacă prin  falsuri multiplicate îi schimbă identitatea, îi  mutilează portretul și îl transformă în inamicul public al țării sale? Un politician de la UDMR zicea la o televiziune de știri că „ăsta vorbește de Dumnezeu și de război!”, de parcă Dumnezeu ar fi  devenit o infracțiune spirituală! Dacă alunecă în discurs, dacă nu izbutește o metaforă, dacă leagă poporul de Dumnezeu, cu siguranță este unul dus. Cațele scrobite și mahalagioaicele gureșe se simt culte și deștepte și se hăhăie! -Ia auzi la ăsta! Aproape nimeni nu se mai întreabă dacă nu cumva Călin Georgescu este un patriot român. -Ce-i aia „patriot român”? Asta era pe vremea lui Ceaușescu! Ar fi avut dreptate Klaus Iohannis, cetățean român cu patria în altă parte,  cînd ar fi zis că „viitorul este al progresismului, nu al patriotismului. Să nu vă mai aud cu Biserica!” Și dacă teama și instinctul nostru de apărare au fost speculate și am fost duși  pînă la un grad ne mai atins de orbire publică, pînă la a nu mai fi capabili să vedem interesele țării noastre? Nu pentru săptămîna viitoare și pentru mandatul lui Marcel  Ciolacu și a găștii sale și a clanurilor de interese, ci pe un termen mai lung, care  vizează existența României și a poporului român? Și  dacă toată această furtună de acuzații scornite și de vorbe otrăvite nu-i decît o crimă politică la care românii au fost împinși să se poarte cu un patriot român?  

Cu aerul că decizia lor bate în cuie ultima scîndură de la sicriul statului de drept, am fost anunțați că Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus înmormîntarea cazului numit „Turul doi-Înapoi”. Adică a stins lumina în vreme ce societatea românească bîjbîia la mijlocul tunelului. În locul unei judecăți pe bază de probe și argumente s-a trecut la concluzie. Toți alegătorii se întorc pe linia de plecare și pornesc de la capăt, conform hotărîrii guvernului Ciolacu! Recursul judecat la ICCJ a fost respins! ”Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant Georgescu Călin împotriva Sentinţei nr. 139 din 31 decembrie 2024 şi a încheierii din Camera de Consiliu din data de 30 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale în dosarul nr. 2950/1/2024. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept împotriva Sentinţei nr. 139 din 31 decembrie 2024, a încheierilor de şedinţă din 19 decembrie 2024, din 23 decembrie 2024, din 30 decembrie 2024 şi a încheierii din Camera de Consiliu din data de 30 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii electorale în dosarul nr. 2950/1/2024”, se arată în minuta Înaltei Curţi de Casație și Justiție. Această decizie definitivă a ICCJ poate fi socotită un act de dreptate? Nici vorbă! Unde să mai batem la ușă? La CEDO? Nu cumva anularea a fost făcută și cu contribuția Comisiei Europene? Să fie CEDO mai dreaptă cu aberațiile Comisiei Europene decît cu revendicările nemulțumiților din România? Și în cazul lor este aproape aceeași situație cu a judecătorilor de la CCR și ICCJ? Cum să fi decis altfel cei de la ICCJ? Cum să hotărască diferit cei de la CEDO? Cum să strice cupola de oțel așezată peste țară pentru a menține obligațiile europene născocite de echipa Ursulei van Der Leyen? Credeți că judecătorii noștri nu s-au gîndit la ce îi paște? Parcă le făceau cu ochiul niște posturi de judecători la judecătoria Cornetu (jud. Ilfov)? De ce să-și fi dorit să rămînă fără diurnă și fără drepturile de chirie? Și fără pensii speciale? Ce, nu știu ei ce li s-ar putea face? Chiar vor să le scoată pe tarabă afacerile de la dosar sau fotografiile deocheate? Ce este de făcut pentru ceilalți, călcați în picioare? Să admire nesfîrșita prosperitate a învingătorilor?? Plînsul și văicăreala sunt numai pentru cei slabi! Cei care conduc organizații, partide și cei care au în ei instincte de putere și de organizatori și vor să-și asume răspunderea n-au decît să caute un drum. Libertatea de a protesta n-a fost încă zăgăzuită. Soluțiile nu se află la jurnaliști, ci la îndemîna celor care au forța și credința cu care să se așeze în fruntea semenilor nemulțumiți. Decizia ICC este egală cu o înmormîntare a libertăților civile și a statului de drept. Dar nu este egală cu moartea. De-asta și zic: -Nu disperați că nu totul este pierdut! Încă se mai poate face ceva!

Ce este o șarlatanie? Dexonline precizează: șarlatanie sf [At: VEISA, I. 177/1 / V: (pop) șărlătăn~ / Pl: ~ii / E: șarlatan + -ie] 1 Faptă de șarlatan Si: escrocherie, înșelătorie, șiretenie1 (6), șiretlic (1), șmecherie (7), (rar) șarlatanerie, (îvr) șarlatanism (1), (reg) pehlivănie, șolticărie, (pop) șnapanlâc (1 ), (îrg) șălvirie, șulerie (2). 2 Mod de a fi, de a acționa propriu șarlatanilor Si: (rar) șarlatanism (2), (pop) șnapanlâc (2). Cu asta avem de-a face și în cazul nostru. Victor Ponta, mare coțcă politică, se chinuie să se reevalueze. O ține într-o gonetă pe la televiziuni, pe la partide, pe la recepții și pe la cancelarii și consiliază „gratuit” neputința lui Marcel Ciolacu, sare peste graniță și inventează întîlniri inexistente, se fotografiază pe la pietre kilometrice și prin fața unor numere poștale de la Mar-a-Lago, astfel încît amicul său Sebastian Ghiță cu Mincinoșii TV (recte România TV) să poată umfla coțcăria și să o transforme într-o vizită istorică la Donald Trump. Probabil că Victor Ponta se trage dintr-un neam de poștași pentru că prea încearcă să se lipească mai ceva ca marca de scrisoare de nume celebre, care să-l ridice și pe el pe un scaun în văzul lumii. Mai exact spus, în opțiunile alegătorilor. Victor Ponta nu-și dă seama că, și dacă ar sta cu limba scoasă la intrarea în oficii poștale de la Mar-a-Lago ca oamenii să-și umezească timbrele, de Donald Trump și de politicienii americani influenți ai acestei perioade nu se mai poate lipi. Poate, eventual, cu niște învîrteli pe seama României! Pentru mai mult, nu-i bun, nu se pricepe și nu este de băgat în seamă. Ce mai, omul se tot învîrte zgomotos ca oul nefiert într-o farfurie de tablă și pompează din greu la noua sa cursă politică fără să sesizeze penibilul în care se învăluie de mai multă vreme. Culmea, nici principalul său sponsor, cel pe care Victor Ponta l-a vîrît în multe din contractele guvernării sale, fugarul profesionist al SRI-ului zis și Sebastian Ghiță, nu-și dă nici el seama că oricît de insistentă este România TV, chiar dacă ar fi să o transforme în Ponta TV, tot nu poate să-și scoată favoritul din prăpastia de credibilitate în care s-a prăbușit. Toată ziua de duminică pe ecranul mizerabilei televiziuni România TV am văzut tot felul de păreriști slugarnici punîndu-se la coadă să declare și ei că Victor Ponta este singurul trumpist politic, capabil să facă România normală. Ba Victor Ponta este dublu mascat, și în trumpist și în suveranist. Oare de ce? În mintea de sforar a lui Sebastian Ghiță cu ciumeții săi de la România TV este o super-idee să facă din Victor Ponta o alternativă la Călin Georgescu! Iar dacă acesta are probleme să-l îmăpingă drept candidat al suveraniștilor la alegerile prezidențiale, cele de cînd s-or ține. Unul care a slujit în toate oștile de strînsură, zis Bogdan Teodorescu, zicea că Victor Ponta este primul politician vizibil pro-Trump, uitînd că Ponta a fost vizibil pro-oricine de la care s-a putut alege cu ceva. Si, pe deasupra, s-a lepădat de toți cei de la care nu mai putea obține nimic. Ca și autorul afirmației! Seara, după o zi întreagă cu Ponta în sus și Ponta și mai sus, România TV a adus podoaba în studio ca să fixeze imaginea plină de promisiuni și sclipici de peste zi. Și am văzut! Victor Ponta a rămas tot Victor Ponta și dă din coate și se mișcă precum peștele pe plită pentru a obține votul celor care nu-l mai înghit. Lungile emisiuni despre „Cel mai trumpist lider politic. România cu adevărat normală” de la România Tv nu sunt decît o șarlatanie jurnalistică și politică. Încearcă să umfle la valoare electorală un produs expirat, cu conținut fals, care să fie cumpărat la alegerile pentru desemnarea unui președinte al României.

Mă așteptam ca, după anvergura prostestului de duminică, partidele politice, președintele României și premierul să fi dat semne că au înțeles ceva. Măcar de îngrijorare, dacă nu de empatie și de raportare la nemulțumirile oamenilor. Nici vorbă! Luni, la ședința Biroului Politic Național al PNL, Cătălin Predoiu, ministru de Interne și vicepreședinte al partidului, a prezentat în numele grupării un comunicat de groază. E mai ceva ca o operă de milițian furios pe cei care nu tremură și nu execută ordinele cînd el croncăne ca un corcodan înfuriat. Prin vocea lui Predoiu, PNL striga că „spațiul online românesc este în continuare invadat de mesaje antieuropene, anticonstituționale și antinaționale”. Drept pentru care partidul a lansat un apel către formațiunile politice și societatea civilă prin care le cheamă la un front comun. De ce? Pentru că în gîndirea la grămadă a PNL „aceste mesaje sunt propagate de centre de comunicare și de propagandă din spațiul online estic. Interferența străină în România continuă, ea nu a încetat nicio clipă de luni de zile. Pe lângă atacuri cibernetice externe asupra instituțiilor de stat românești, interferența străină continuă și în forma dezinformării, propagării de mesaje contrare interesului național și Constituției”. Ce să înțelegem? Că la PNL persistă amenințarea rușilor, că în continuare din spațiul estic (rușii) ne bombardează pe net și prin toate formele de canalizare, inclusiv prin cele diplomatice, și că trebuie să ne apărăm. De la sediul partidului se vede clar ca de pe Caraiman că năvala asupra strălucitei și invidiatei noastre democrații din jurul Carpaților continuă învîrtoșat. Esticii vor să ne-o strice cu orice preț. Sau măcar să ne-o ridiculizeze puțin! Și cu toții trebuie să luptăm! Cum? „ În fața unei astfel de realități, se impune un răspuns de comunicare politică strategică pentru apărarea valorilor democratice și a intereselor naționale. Partidele politice care împărtășesc valorile democrației clasice și politicile de consolidare a României ca stat membru al UE și NATO trebuie să își coordoneze eforturile de comunicare strategică pentru a răspunde interferențelor străine și pentru a respinge dezinformările la care este supus publicul din România, cetățenii români”. E clar! PNL trebuie să pună umăr lîngă umăr cu PSD. Adică ei, care se hrănesc și cîștigă bine din valorile democrației clasice și europene, să își coordoneze eforturile de comunicare cu adversarii lor de moarte, să se înfrățească și să dea bice împotriva „barbarilor” pe care încă nu i-au văzut. În ce mod? „În acest sens, PNL adresează un apel partidelor politice și societății civile, de a-și crea mecanisme de consultare și coordonare pe tema apărării democrației de interferențe străine, mecanisme care să gândească cele mai bune răspunsuri concertate în fața interferențelor și dezinformării permanente”. PNL se simte pe drumul spre lada de gunoi a istoriei și cheamă la luptă pe toată lumea. Să fie create locuri în care oamenii să toarne cine postează contra pe TikTok, să înființăm birouri, comitete și comiții care să analizeze și să sancționeze, să producem răspunsuri la adresa dușmanilor. Să dăm și mai mulți bani la Antena 3, la Digi 24 și la Mincinoșii TV ca să aibă cu ce să lupte. Și să nu mai stăm cu gura căscată și să ne uităm cum mișculează să le strice cC-ul (căcăcioasa Coaliție) ca să-i dea jos de la putere. Ba, liberalii dau semne că s-ar bucura dacă s-ar constitui și pichete de voluntari care să urmărească postările pe TikTok și să-i prindă pe agenții care subminează încrederea publică în instituții. Liberalii noștri cu mintea încremenită în filosofia anilor proletcultiști vor vînătoare de dușmani invizibili. N-au prins nici măcar o stafie, dar vor armate puternice, cheltuieli, fronturi comune și mobilizarea populației. Să trăim într-o atmosferă de pericol, de agitație nebună, de zarvă și balamuc în așa fel încît poporul să nu-și dea seama că situația nenorocită a țării nu vine de la dușmanii estici, ci chiar de la deciziile tembele la care și liberalii au fost parte. Adică de la „agentul extern” Iohannis și de la împrumuturile exagerate și cheltuielile scăpate de sub control care sunt doar în sarcina premierului Sarma buzoiană. Nici vorbă ca ele să vină și de la popa Boloș și de la Florin Vasilică Cîțu și de la mințile lui Burduja și Ludovic Orban! Poporul este chemat la luptă cu acest dușman invizibil care „are drept scop subminarea încrederii publice în instituții și în avantajele strategice ale poziționării României în cadrul UE și NATO, obiective de țară atinse, prevăzute ca atare de Constituție”. Să stăm cu toții cu ochii în patru spre graniță și spre ce se transmite pe TikTok ca nu cumva să ne întoarcem fețele și mintea spre PSD și spre PNL! „În opinia PNL, este necesar să generăm un adevărat front de comunicare politică pentru apărarea democrației și destinului euroatlantic al țării față de interferențele străine, dar și față de același tip de discurs și militantism politic propagat de unele partide românești și oameni politici români, aflați, din păcate, în deplină rezonanță cu propaganda estică desfășurată pe teritoriul national”. Vă potriviți cumva în unele zise cu anumiți oameni politici? V-ați ars! Sunteți niște trădători, niște descreierați, niște putiniști nenorociți! Din păcate, viața publică românească n-are nici voci și nici intrumente cu care să comunice PNL-ului, rămas încremenit în răboiul cu Uniunea Sovietică și cu Rusia, că în aceste zile principalii inamici ai țării, ai democrației și ai stabilității se află chiar în rîndurile sale și ale PSD. Ei ne arată dușmani invizibili și pompează în combaterea acestora ca să nu ne dăm seama că ei sunt la baza pericolului. Și pentru că „Valorile democrației constituționale și apartenența României la UE și NATO sunt interese naționale și trebuie să fie apărate de întreaga societate, de toți cetățenii” nu ne rămîne decît să-i invităm să pornească la luptă cu Hubert Thuma, cu Alina Gorghiu, cu Rareș Bogdan, cu Iulian Dumitrescu, cu Daniel Buda și Vasile Blaga și cu ceilalți burjui și, dacă n-au arme de luptă, să ia pietre de la Adriean Videanu și să ne lase pe noi în pace!

Cine nu vrea să vadă n-are decît  să creadă mai departe că în spatele protestelor din România sunt rușii și alte forțe din țări inamice. Ălora de soiul lor poți să le arăți și incendiile din California și spun că sunt  făcute pe calculator și de inamicii Americii. Vineri (numai cu ce a circulat pe TikTok) și duminică, la protestul organizat de AUR,  s-a  văzut că o energie românească pornită din străfundul umilințelor și al nemulțumirilor sociale a pornit un val  care  se îndreaptă împotriva decăderii lumii politice, a  golăniei și aranjamentelor, a instituțiilor de paradă  democratică, populate de habotnici veroși. În protestul de duminică, era de înțeles că populația fierbe, că oameni din toate categoriile de vîrstă, din toate  zonele  geografice, de  profesii și de un veritabil nivel civic s-au ridicat împotriva unei fraude a CCR și a unui mod de a face politică. Frauda CCR se probează prin ea însăși. Oamenii au văzut și au înțeles că o decizie definitivă a așa-zisei Curți poate fi contestată cu o altă decizie definitivă. După chef și după ordine, Curtea poziționîndu-se astfel în cea mai contestabilă poziție din existența sa. Ceva mai clar de așa demonstrație a cîrpelii  nici că se poate. Este pe înțelesul tuturor, iar fapul că „actorii noștri” statali continuă să ignore  evidența înfurie pe zi ce trece. Și din ce în ce mai vîrtos. Corifeii puterii și ai bietei noastre democrații nu înțeleg un lucru. Că „democrația oficială”, cea cu pretenții europene de la București, se prăbușește sub greutatea unei cîrpeli  venite după alte sute și mii de cîrpeli și golănii, născute din prostia și mediocritatea prestațiilor sale din acești 35 de ani. Dar cea din urmă „chiflă” a CCR este chiar cea care trădează sistemul. Superinvocatul stat de drept arată acum ca o înjghebare de legi și decizii care consolidează aparența sub care se ascund avantajele și corupția unui segment important de putere. Și dacă ei au nevoie se pot contrazice grosolan, esențial și de  rîsul lumii. Nimic altceva! Geaba s-au concentrat televiziunile (cele pe-o mînă cu statul paralel - adică Digi 24 și Antena 3, căci mizerabila România Tv nu contează!) să facă un eveniment din participarea lui Horațiu Potra la protest după ce au făcut din el o  mare  diversiune cu care să-l dărîme pe  Călin Georgescu. Sau că unul avea un briceag!  Oamenii veniți de pretutindeni au spus compatrioților și autorităților ce aveau de spus. Privindu-i cum protestează și cum vorbesc, numai un nemernic îi poate socoti marginali sau neimportanți. Unii dintre ei au vorbit și vorbesc mai  deștept (inteligent și gramatical, logic și patriotic) decît sute de politicieni români cu talangă la gît și ifose de maimuță grăitoare. „Mi s-a furat votul” zicea un  cetățean fără nume, o doamnă de vîrsta a treia. „Jos cu puterea absolută din mîna sutanelor roșii” zicea un altul portretizând ca la Louvre în două cuvinte componența CCR. „Nu le pasă ce trăim! Au coconii lor trimiși în străinătate cu averile lor”, zicea un altul. „Ei sunt pleava României, nu noi!”, se apăra un bărbat venit de la muncă din  străinătate. De multă vreme, puterea din România n-a avut parte de acuzații atît de apăsate, formulate atît de clar, direcționate spre inima și capetele pătrate ale mecanismului de stat. Cetățeni obișnuiți, semeni cu scaun la cap, oameni în toată puterea cuvîntului, de toate felurile, țintuiau ciocoii democrației în frumoasa lor limbă românească. „Voi trăiți bine, da’ ați făcut lucrurile mișelește!”, spunea un protestatar, definind „scurt și cuprinzător” o stare de lucruri pe care poporul a înțeles-o și împotriva căreia s-a ridicat. Mai poate fi domolită această  pornire ajunsă în pragul revoltei? De la cîteva bune mii de participanți  în fața CCR  de vineri, la zecile de mii de duminică în Piața Victoriei și la Palatul  Cotroceni este o creștere care ar trebui să-i îngrijoreze pe toți. Sunt  destule semne că nemulțumirea oamenilor nu scade, iar disprețul față de nemulțumirea lor nu încinge decît mînia. Ce nu-i val ca valul crește! Cu ce argumente poate fi contrat acest discurs patriotic venit de la „mama lui”? Cu televiziunile lui Voiculescu, Sebastian Ghiță și Teszári? Cu cioacele de papagal ale lui Ciolacu, plasate acum pe TikTok? Cu Victor Ponta ieșit ca Hopa Mitică?  Cu diversiunile montate de armata de agățați și păpușați de servicii? Cu începători inculți înarmați cu camere și microfoane? Cu isterice bățoase și bărbătoase de felul Lilianei Ruse care se chinuie să nască jurnalistul procuror de presă?  Cînd te întreabă te acuză, iar cînd răspunde te pocnește și vrea să te condamne? Mă tem că nu aceasta este calea pentru ieșirea din impas, după cum susținerile internaționale  (căci și la nivel internațional mai  funcționează „o mînă spală pe alta”) nu pot fi un argument pentru stingerea acestui început de iluminare pe cont propriu a spiritului românesc sub care se se încing aceste proteste.

La mii de  kilometri de București, am putut urmări pe TikTok  imagini de la mitingul din fața sediului CCR. Și erau mai multe și mai grăitoare imaginile decît cele pe care compatrioții noștri  le-au putut vedea  în țară pe televiziunile lui  Zoltan Teszari, Dan Voiculescu și Familia și a fugarului Sebastian Ghiță. Adică pe Digi, pe Antenă și pe România TV. Mii și mii de cetățeni români (unii veniți din provincie), ieșiti să protesteze în apărarea democrației, trădînd un instinct democratic despre care mulți intelectuali prețioși zic că nu există. Decent, cu steaguri, cu lozinci pe cartoane, cu propoziții scurte și tăioase scandate în grup. Nu pot să estimez numărul agenților acoperiți  pregătiți pentru culegerea de informații sau pentru declanșarea unei diversiuni. Știu sigur că au fost însă jurnaliști care s-au răsfirat între protestatari pentru a le studia profilul și gîndurile și pentru a  le strecura cîte o șopîrlă despre Călin Georgescu, cel  „plecat din țară”. Nu cauzele protestului, nu lipsa probelor, nu absurdul  deciziei CCR, nu faptul totalitar al anulării primului tur al alegerilor i-a interesat, ci discreditarea participanților. De unde știu asta, aflîndu-mă la mii de kilometri? Pentru că respectivii jurnaliști au și scris cu mîna lor: „ Atmosfera a fost tensionată pe alocuri, mai ales în momentele în care jurnaliștii încercau să discute cu protestatarii, care acuzau presa că „minte”. HotNews.ro a discutat cu câțiva dintre manifestanți pentru a afla cine sunt și ce îi face să aibă încredere în Călin Georgescu.  Ce spun susținătorii lui Călin Georgescu  HotNews.ro a discutat vineri cu câțiva oameni strânși în fața CCR. Am vrut să aflăm de la ei cine sunt, câți ani au, cu ce se ocupă, cum au aflat despre Călin Georgescu și care le sunt argumentele pentru care au încredere în fostul candidat la prezidențiale”. (HotNews.ro -David Leonard Bularca, Laurențiu Ungureanu și Adi Iacob (video) Nu știu ce au aflat acoperiții  SRI de la protestul de vineri, dar știm ce  au aflat și ce i-a interesat pe  ziariștii de la HotNews.ro, site-ul cel condus de ziaristul sportiv Cătălin Tolontan. Pe Cătălin Tolontan și pe ziariștii de corvoadă îi interesa cine sunt protestatarii, ce profil au, nicidecum părerea lor despre frauda democratică derulată sub ochii tuturor la începutul lui decembrie, anul trecut. Despre asta n-au întrebat nimic. Despre implicarea „actorilor statali” și a factorilor externi în decizia luată de CCR, nici atît. Nici o  vorbuliță! Toată suflarea politică și media conectată la SRI și la banii de la Guvernul României nu vorbește decît despre influența rusă, despre războiul hibrid, despre agenți de influență și despre frauda de pe TikTok. Despre  Bruxelles și despre poziția americană, nimic. De departe, cel mai scîrbos propagandist al abuzului comis de CCR și Klaus Iohannis se dovedește a fi  Remus Pricopie, rectorul fabricii și laboratoarelor de produs politicieni, propagandiști și funcționari publici: „Șefii de la Moscova ai lui Călin Georgescu încearcă de o lună să organizeze, la București, o mineriadă sau măcar o încăierare politică, în stradă. Orice, numai violențe să fie. Eventual cu vărsare de sânge, ca să producă tensiuni cât mai mari în societate. La acest demers contribuie și George Simion, cu cei pe care încă îi mai are pe lângă el, după eșecul de la prezidențiale. Din fericire, nu au reușit și sper să nu-și atingă acest obiectiv, trasat de la Kremlin, nici azi, cu ocazia semi-mitingului organizat (ilegal) în fața Parlamentului, unde are sediu Curtea Constituțională a României, și nici duminică, pe 12 ianuarie, când Simion încearcă să aducă cu autocarele la București simpatizanți AUR din toată țara”. (Remus Pricopie) Ca o lovitură de trăsnet, spre sfîrșitul protestului de vineri, pe net a început să circule declarația lui Thierry Breton, fost comisar european și adversar al lui Elon Musk. Într-o discuție televizată, Thierry Breton avea să afirme: „Din momentul în care este difuzat în Europa pe o platformă reglementată, trebuie să urmeze regulile europene. Cu AFD trebuie să le respecți. Este de la sine înțeles, sunt sigur, că vom lua toate măsurile pentru a ne asigura că respectă legea. Dacă nu o face, există amenzi și posibilitatea unei interdicții. Suntem echipați să aplicăm aceste legi pentru a ne proteja democrațiile în Europa...”  „Să așteptăm și să vedem ce se întâmplă. Să ne păstrăm calmul și să aplicăm legile noastre în Europa atunci când acestea riscă să fie eludate și, dacă nu sunt aplicate, ar putea duce la interferențe. Am făcut-o în România și, evident, va trebui să o facem, dacă va fi necesar, și în Germania”. (Thierry Breton) Nu știu dacă vă este clar sau nu că ne-am ars!? Nu este vorba de  neștiința CCR sau de ambîțul lui Klaus Iohannis. Este mult mai mult. E vorba de o găinărie de anvergură, gestionată de la Comisia Europeană de la Bruxelles. Funcționarii și Madama se tem ca noul val din Europa să nu-i lase pe drumuri sau cu competențe mult restrînse. Și pentru asta au acționat aberant în România și sunt gata să o facă și în Germania sau în orice altă țară europeană în care atribuțiile și beneficiile lor ar fi amenințate. Proporțiile protestului de vineri m-au bucurat mai ales pentru instinctul  democratic al unei părți deja importante din populația țării noastre. Compatrioții noștri părăsiți de principalii conducători și de factorii de putere au simțit că în țară s-a produs o aberație. Și nu se lasă, luptă pentru adevăr. Protestează, argumentează, sesizează organisme internaționale. Populația  acuzată de înapoiere și lipsă de experiență face pe neașteptate o dovadă de excepțional instinct politic. Simte că în România s-a produs un abuz împotriva democratiei. Și cu excepția lichelelor și a naivilor, o parte din alegători l-au sesizat de la primele ore, intuind inclusiv originile sale externe. Dar vestice, nu răsăritene! Și încă un lucru. Descrierea operațiunii făcută de Octavian Știreanu în Cotidianulâ.ro rămîne emblematică: „Drept urmare, „datele CSAT” au fost desecretizate, potera a fost pusă pe urmele tuturor celor care au vreo tangență cu Georgescu, șeful de post A3 a mărit turația, morsa competentă și-a revizuit notițele, plângeri penale care mai de care au început să curgă spre poliție și Parchete, în DIICOT, DNA și ANAF s-a dat mobilizarea generală, din arhive de presă se scot declarații despre Hitler și legionari, iar CCR – bomboana pe colivă – a trecut la pregătirea „eratei” pentru invalidarea a ceea ce tocmai validase”. Țineți minte cuvintele lui Thierry Breton: „Am făcut-o în România și, evident, va trebui să o facem, dacă va fi necesar, și în Germania”. De la această golănie europeană chiar se încurcă lucrurile!

Duminică 5 ianuarie a murit Zoltan Balint Puskás. A fost înmormîntat marți, pe 7 ianuarie, la cimitirul Catolic din Sfîntu Gheorghe. La înhumarea fostului judecător CCR, n-a fost prezent nici un membru al Curții Constituționale a României, deși Zoltan Balint Puskás a fost membru al acestei Curți vreme de 9 ani, iar actualul președinte al CCR, Marian Enache, a fost ales pe locul rămas liber după încheierea mandatului lui Puskás. Nici presa română (cu exceptia Ziare.com care precizează că „știrile locale sunt preluate automat de Ziare.com din publicațiile locale partenere, Ziare.com nu are nici un rol, în selectarea știrilor”) nu a publicat această veste tristă. Aparatele au preluat vestea morții lui Puskás, jurnaliștii români, nu. Și nici CCR-ul nu a trimis un membru care să-l însoțească pe ultimul drum. Cineva îmi scrie: „Ștergerea conștiinței publice și a darului de fiintă prin ignorarea faptului morții. Azi, am fost la înmormântarea fostului coleg Zoltan Puskás. Au fost prezenți președintele Ungariei, cel al Curții Constitutionale din Ungaria și președintele Curții Supreme Ungare. Din partea Curții Constitutionale a României, nimeni. Si totuși domnul Puskás a avut un mandat de 9 ani la această Curte într-o perioada la fel de tulbure și nu a îngrădit drepturi, ci le-a conservat și aparat într-o luptă mai subtilă și mai amenințătoare ca cea de acum. Nu cinstim viața. Nu respectăm moartea și nu omagiem decât omisiunea de a părea măcar oameni. Ce așteptări poți avea de la CCR?” Zoltan Balint Puskás a fost o personalitate respectată la Sfîntu Gheorghe, a fost decorat cu Steaua României, a activat ca parlamentar UDMR și ca judecător CCR și a fost unul dintre cei care au înclinat într-o parte sau în alta voturi importante ale acestei Curți. Cinism, dezorganizare sau decădere? Instituția publică supremă în materie de constituționalitate este din ce în ce mai mult un instrument, o armă de luptă a statului, o copită a puterii, o unealtă de salvare a unei situații irezolvabile pentru aparatul de stat al României. Curtea nu are sentimente. Are morgă, dar n-are respect și onoare. Este fără recurs. Interpretează legi. Uneori, le rescrie. Implicit fără regrete și fără remușcări. Este o ghilotină cu scop patriotic, folosită rar cu pretenția că salvează țara de la dezastre juridice. Curtea Constituțională a României este un conglomerat obținut din culori politice împachetate în pînză de culoare rubinie. Cel mai adesea, ea nu reușește să mascheze în întregime interesele comanditarilor. Dacă nici pentru un confrate care a servit-o membrii ei de carton juridic n-au găsit un strop de regret, ce mai putem aștepta de la CCR? Mai crede cineva în  deciziile ei după această a doua mare deturnare de drept din istoria sa recentă? E ca și cum s-ar fi înmormîntat singură. Decizia din 6 decembrie 2024 a golit-o de orice credibilitate și onorabilitate. Mai lipsește o cruce!      

Sunt din ce în ce mai multe zilele pe care mi le stric cînd văd cum sunt construite știrile, cum sunt interpretate și, mai ales, cum este ocolit fondul subiectului sau principalul vinovat. Valul de păreri de pe TikTok se revarsă în telejurnale și în articole de presă cu pretenții. Moare o profesie? Înflorește o alta a părerismului vînturat după cum pricepe fiecare? Și după interesele de comandă? La ce mai folosesc agențiile de știri cînd și ele trădează regulile și se supun ordinelor? La ce folosesc asociațiile cînd și ele sunt folosite ca instrumente de presiune? Într-o vreme în care nu mai citesc și nu mai ascult ce spun și ce scriu CT Popescu și Bogdan Chirieac, m-am trezit pe telefon cu un fragment de confesiune făcută nu știu cînd de CT Popescu, ajuns la vîrsta la care să mimeze procese de conștiință menite să-i înconjoare lătratul cu un nimb de erou mistuit de îndoieli. Amestecul acesta de fiere și pesimism, de vanitate și furie bine jucată povestește unui șters de Claudiu Pîndaru cît de tare l-au încercat alegerile din anul 2000 și cînd a fost unul dintre „momentele cele mai idioate din viața mea“ cînd «a trebuit să fac tot ce mi-a stat în puteri să nu cîștige Vadim Tudor. A trebuit să fac niște lucruri ....» și cînd CTP a pus la bătaie și obrazul și caracterul pentru a contribui la blocarea ascensiunii lui Corneliu Vadim Tudor. Atunci, l-a acuzat cu insistență pe Vadim Tudor că este „sectant”, deși știa că nu este, dar a făcut-o numai pentru a manipula credincioșii ortodocși. Şi s-a străduit să-l ștampileze ca „fascist” folosind o afirmație apărută în ziarul comuniștilor francezi L'Humanité. Animat de o speranță legată de un partid de stînga (cum avea să mărturisească) și cu părerile lui despre venirea minerilor, CT Popescu rămîne pistolarul din presă care a tras de cîte ori a putut în „șobolanul rozaliu” pînă cînd acesta a făcut eforturi să cumpere și ziarul Adevărul. La ce comenzi mai răspunde acum CT Popescu? Citesc ce zicea mai ieri-alaltăieri despre Călin Georgescu în zbaterile din zilele anulatelor alegeri prezidențiale. „Adică dacă ne gândim că atunci Uniunea Europeană ne-a băgat, pur și simplu, politic în interiorul ei, când noi nu meritam asta și nici nu aveam vreo treabă cu valorile Uniunii Europene, după cum nu avem nicio treabă nici astăzi, iată, că se arată acest lucru”. „Deci asta n-o să conteze, faptul că domnul Călin Georgescu calcă în picioare toate aceste valori. Atunci, poate măcar s-ar putea gândi acești votanți ai lui Călin Georgescu că starea economică a României se va înrăutăți dramatic după ce iese președinte dânsul”. „Deja indicii bursieri coboară, coboară, sunt în roșu continuu, investitorii stopează în momentul de față mișcările spre România, dobânzile au crescut. Și după ce vine domnul Georgescu și începe cu mișcările lui de flexiune din poziția de drepți față de Uniunea Europeană, cam cum face Viktor Orban în primă instanță, nu?, ce se va întâmpla? Poate, sigur, să se opună oricăror hotărâri legate de sprijinul Ucrainei. Bineînțeles, deci să adopte o atitudine, să zicem așa, ca să avem o imagine, cam ca a lui Viktor Orban”. Și mă întreb, ce fel de analiză este asta? De pistolar? De propagandist? De militant? De profesionist Gică contra? De pompier? De Bogdan Chirieac? De agent de sprijin? Ce să mai zic despre reacția de proletar mascat în intelectual a aceluiași CTP, rămas cu mintea la Dacia lui hodorogită? El a scris despre David Popovici că și-a cumpărat „o mașină superscumpă - acest vis bicisnic poate să-l aibă orice beizadea imbecilă și înfumurată”. Ce tînăr model ar mai fi fost David Popovici dacă scria și el niște povestiri SF de doi lei și lua și niște acțiuni la Adevărul și la Gândul! Era cu totul altceva și putea să scrie despre mineri și despre Viorel Hrebenciuc!  Și despre acritura de CTP! Mă apropii de sfîrșitul carierei mele de jurnalist și tot nu pricep ce-i mînă pe unii în luptă.      

Noul guvern Ciolacu se mai poate lăuda cu o lovitură și alte recorduri. După dezastrul ultimilor doi ani de împovărare a României, a căzut tot în picioare și se zbate să păstreze puterea și să consemneze alte performanțe demne de un Guinness Book. Pentru prima dată în istoria țării noastre, guvernul are un ministru care ar fi cel mai citat cercetător din lume. Tot Ciolacu, la cererea PNL, a instalat pe scaunul lui Spiru Haret un ministru „woke“ și a pus în fruntea instituției un academician cu o operă discutabilă, intitulată pompos „Psihologia Poporului Român”- Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Lucrarea a apărut în mai multe ediții și lasă cititorul cu gura căscată și cu ochii mari încă de la prezentarea prețioasă. Iar la sfîrșitul volumului, „opera” are o sinteză (din care voi reproduce cîteva „concluzii” ale savantului) și un ghid orientativ pentru întrebările folosite în focus-grupuri, plus un interviu acordat unui ziarist și apărut în revista LaPunkt (!?) . Și care interviu ar putea fi inclus într-o carte a respectivului jurnalist, nu într-o lucrare cu pretenții științifice a unui academician. „Psihologia poporului român” are legătură cu interviul acordat de Daniel David în măsura în care autorul o ilustrează din plin la un eventual capitol despre ifose și superficialitate. De acum încolo, guvernul Ciolacu poate pretinde că are habar de psihologia poporului român (dacă mai studiază cartea amintită încă vreo două decenii!) și chiar să transmită ministerelor, prefecturilor și comunelor indicații și interpretări. Cel mai citat om din lume poate da o mînă de ajutor și poate întoarce tot învățămîntul românesc cu roțile în sus. În cartea sa, „savantul cel mai citat din lume” procedează la formularea unui „construct” (sistem teoretic ipotetic) după care adună date de prin cărți și cercetări și scoate repede o concluzie: -„Despre profilul emoțional al românilor -Despre bunăstarea subiectivă la români- Concluzii: În general, românii au un nivel scăzut al fericirii ca satisfacție de viață. De asemenea, nici efectul pozitiv nu este crescut” - ”Despre relațiile românilor-Despre relațiile de cuplu la români. Concluzii generale și implicații: În cazul persoanelor căsătorite/aflate într-o relație, americanii au un scor mai mare la satisfacția în cuplu,iar românii la expresivitate și coeziune diadică, acestea fiind probabil elementele principale care mențin cuplurile în țările/culturile analizate. În cazul persoanelor divorțate, americanii au un scor mai mare la satisfacția diadică, iar românii la coeziunea diadică, amîndouă fiind însă mai scăzute decît în cazul persoanelor aflate într-o relație în cultura de referință.....” Demonstrațiile lui Daniel David sunt complicate, contorsionate și formulate în termeni greu accesibili publicului larg, iar trimiterile la literatura de specialitate, mai ales americană, abundă și sunt necontrolabile. Pentru politician și pentru profesori, pentru nepsihologi și pentru cei fără experiență clinică, volumul lui Daniel David este nelecturabil. Merită să mai reproduc cîteva concluzii care pot da o imagine asupra „anvergurii” intelectuale a operei și a autorului: -„Despre stilul de muncă la români: Americanii sunt mai intoleranți decît românii la piedici și amînări care pot afecta cursul unei acțiuni (cu mărimile efectului relevante practic/ecologic atît pentru bărbați, cît și pentru femei....” -”Profilul psihologic de suprafață Concluzii: Românii au în principiu aceleași categorii psihologice de leadership ca și americanii...” -„Despre personalitatea muncitorului român- Nu există diferențe semnificative practic/ecologic atunci cînd personalitatea romanilor și americanilor este evaluată în contextul muncii, de și există tendințele identificate în personalitatea românilor și cea a americanilor”. -„Anxietatea la Romani- Nu există diferențe majore, importante clinic/ecologic între anxietatea romanilor și cea a americanilor. Se pare însă că anxitatea românilor, spre deosebire de cea a americanilor, crește cu vîrsta, probabil ca urmare a unei insecurități economice mai mari în România pentru vîrstele adulte mai înaintate”. -„Depresia la români-Nu există diferențe majore importante clinic/ecologic între depresia românilor și cea a cetățenilor altor țări/culturi analizate (Germania,Japonia, Norvegia, Olanda Portugalia și Spania). -„Românii și pacea- Așadar, românii se prezintă ca avînd un nivel mediu de dezangajament moral, manifestînd astfel o atitudine moderată față de pace. Au însă o dorință accentuată de a lupta pentru propria țară, dar nu susțin în număr mare ideea că războiul este un mijloc de a face dreptate”. Cea mai mare parte a acestei cărți cu titlu prețios și cu multă informație clinică luată de prin alte cărți și îngrămădită fără discernămînt relevă, cum spune autorul, „aspectele psihologice prin referință la americani și/sau la țări/culturi democratice moderne”. Nu ești democratic și modern, cu snobismul său american Daniel David nu te bagă în seamă. De ce vrea el o universitate la Cluj după modelul și stilul american? Care-i concluzia muncii lui prin aceste clinici? ”Sub aspectul profilului cognitiv pentru sănătatea mintală, românii nu apar diferiți de americani”. Oricum, cu sau fără statisticile, rapoarte, comparațiile și concluziile autorului, cu interviul și notele din anexe, opera lui David l-ar putea răsuci în mormînt pe Constantin Rădulescu Motru cu a sa „Psihologie a poporului român” din 1937. O fi Daniel David ultracitat pe nu știu unde, o fi el cunoscut pentru declarații televizate, pentru interviuri pe net, pentru formulări șocante (cipurile din creier din viitorul imediat) și pentru sprijinul acordat catedrei de Studii a Securității. O fi el un descurcăreț psiholog clinician, hîrșit prin spitale (americane!), un bun chibiț la comentat orice pe la tv, dar savant cu adevărat încă nu-i. De altfel, academicianul David, ca și rectorul UBB care l-a precedat (profesorul Ioan Aurel Pop), este marcat de interesul pentru studiile de securitate și informații. Amîndoi au fost preocupați de domeniu, drept pentru care UBB a și dat un președinte al Academiei Române (la schimb, l-a primit la catedră și pe Florian Coldea) și i-a deschis ușile de academician și lui Daniel David. Ba l-a și transformat într-un interlocutor de vază al lui Eduard Hellvig (pe care l-a și onorat cu o diplomă) pe vremea cînd acesta gîndea în fruntea SRI. Dacă mai luăm în calcul traseul profesorului clujean Adrian Ivan, ajuns rector al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” (un acuzat de plagiat) și legăturile cu statul paralel ale sociologului Vasile Dîncu, avem o imagine mai clară a culiselor de direcție a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. De altfel, într-un interviu acordat unui site, tînărul academician de la Cluj-Napoca avea să declare (după ce doi ani consecutivi în care universitatea pe care o conducea a zburat din rîndul celor 1000 de universități incluse în topul Shanghai, unde la un moment dat era pe locul 600):  ”Este nevoie și de universități mai bine finanțate în celelalte orașe unde există deja universități comprehensive, construite astfel mai ales după perioada comunistă, care pot avea o șansă în rankingurile internaționale. Aici insist însă să punctez din nou că nu toate universitățile trebuie să fie „world-class / research-intensive”, țintind rankinguri internaționale! Țara are nevoie și de universități locale/regionale/naționale de excelență (…)” Cel mai tînăr academician ajuns ministru, cu talent de ghicitoare, cel mai citat om din lume vrea să facă la Cluj o universitate de top după modelul american. Mai ales că el deține și rețeta fericirii: „Vreți să fiți fericiți? Noi, deja, prin sute de studii, avem rețeta. Și rețeta fericirii este foarte clară. Primul element pentru a fi fericiți: definiți-vă setul valoric, faceți lucruri congruente cu ele. Veți avea sentimentul unei vieți cu sens și semnificație. Doi: iarăși studiile de psihologie arată că dacă vă găsiți acele trei – cinci puncte tari pe care le aveți ca persoană, și faceți lucruri congruente cu ele, apare sentimentul psihologic de viață bună. Și trei, care sunt comportamentele care vă produc plăcere. Eu tot timpul am recomandat o listă de șapte, până la zece comportamente. Fericirea implică toate cele trei comportamente: viața cu sens și semnificație, viață bună și viață plăcută. Altfel poți să cauți fericirea în viață, nu o vei găsi niciodată, și vei muri căutând-o”. Modelul american anunțat de Daniel David este deja în lucru și chiar prinde contur. Soția lui, Oana Alexandra David, împreună cu un colectiv a redactat primul „Ghid de egalitate de gen” din universitățile românești pe care soțul, domnul rector David l-a și semnat în data de 30.09.2021. Cum va semăna viața universitară de la UBB cu cea din America, nu cu cea de la Moscova? Simplu! Conform Ghidului de egalitate din care citez (la capitolul Coordonate Aplicative, subcapitolul: „Documentarea, monitorizarea și raportarea periodică privind evoluția realizării egalității de gen”) pagina 16: „Se urmărește prelucrarea datelor și raportări periodice despre

• distribuția pe gen a angajaților (administrativ, cercetare, didactic) diferențiat pe facultăți, unități de cercetare, Direcții Administrative
• distribuția pe gen a ocupării funcțiilor de conducere (la nivel de universitate, facultăți, Unități de cercetare, direcții administrative) împreună cu aplicațiile pentru pozițiile respective.
• distribuția pe gen a candidaturilor pentru posturile scoase la conscurs (administraticv, cercetare, didactic) respectiv a ocupării ulterioare a acestora.
• Situația pe gen în ceea ce privește avansarea în carieră și salarizarea
• Situația comparativă pe gen a indicatorilor de competitivitate și excelență academnică

c. dezvoltarea unei proceduri de informare periodică a diferitelor niveluri de conducere și a angajaților din cadrul universității (rectorat,direxctori de Unități de Cercetare), decani, directori de departamente) DESPRE STAREA DE FAPT ȘI TENDINȚELE DE EVOLUȚIE A SITUAȚIEI EGALITĂȚII DE GEN” 3. Progresul privind documentare,monitorizarea și raportarea periodică în legătură cu evoluția realizării egalității de gen va putea fi monitorizat în baza indicatorilor”. Chiar și personajele lui George Orwell sau șefii de cadre de la CC al PCR și oamenii Securității din fabrici și uzine ar fi rămas cu gura căscată. Și-ar fi dat seama că sunt niște dulci copii și că au pierdut trenul cu accelerarea procesului de formare a omului nou. Din psiholog clinician (adică la marginea patului) prin America, Daniel David a ajuns profesor la Cluj, rector la UBB, prieten cu Eduard Hellvig, academician și, pompat de liberali, ministru în guvernul Ciolacu. Culmea, acum se pregătește și de dezlegarea prezidențialelor priponite de CCR și de Klaus Iohannis. Prea le zice cu dus și întors: „S-a mai discutat despre implicarea mea și în timpul alegerilor parlamentare și a alegerilor locale. Probabil, am fost unul din cei foarte activi în această perioadă. N-am spus nici da, nici nu, nu m-am autopropus, nu m-am implicat, nu spun nici acum «Da», aștept acele analize de care spuneam”. Oare cine s-o fi gîndit că ăl mai citat (nu citit!) om din lume o fi bun de președinte al României imediat după ce ăl mai tăcut din Europa o șterge la Sibiu sau în Germania?  

Toate încercările vopsiților la repezeală și auto-etichetaților în pro-europeni cad una cîte una. Stîrnesc și rîsul. Mătură pe fugă din încrederea care a mai rămas. Pesediștii recunosc că i-au dat voturi lui George Simion, iar Crin Antonescu se auto-suspendă din ipoteza de candidat comun. Ce înseamnă asta? Că în perioada de căutare a a actorilor statali externi implicați în deturnarea votului din decembrie avem cel puțin doi actori interni care au lucrat din greu la influențarea rezultatului de la primul tur al alegerilor prezidențiale. PNL a participat cu promovare inconștientă a lui Călin Georgescu printr-o campanie în social-media scăpată de sub control, iar PSD a fost implicat în deturnarea rezultatului electoral în favoarea lui George Simion. Cum acesta nu s-a calificat în turul doi, adică nu a reușit, rămîne de discutat tentativa de fraudă, de manipulare a rezultatului electoral. Ceea ce tot infracțiune rămîne. Şi descalificantă din punct de vedere moral. Şi care tentativă cunoscută de partide și de presă și mărturisită public mai aduce un bolovan de gîtul lui Marcel Ciolacu. Nu-l doboară (pentru că obrazul gros se poartă la București!), dar îl ridiculizează la maxim. Ce rezultat serios și ce guvern credibil au rezultat după procesul electoral din decembrie dacă președintele partidului implicat într-o deturnare de voturi este desemnat să conducă guvernul? Rămîne și cu Nordis-ul de gît, și cu vacanțele prin Europa și Orientul Mijlociu neacoperite, și cu diplomele în ciornă, și cu milioanele nepoțelului după frate făcute cinstit. Şi, cu toate acestea, foștii parteneri, adversarii de moarte din campania electorală, se metamorfozează orbește în parteneri de guvernare? Ba mai mult, după ce este repus în scaunul de premier, Marcel Ciolacu începe să se maimuțărească și pe tiktok după ce tot el reclamase platforma și o încadrase ca mijloc de deturnare a alegerilor. A ce arată și a ce sună această poveste? Este electoratul lovit de amnezie în fața unui asemenea comportament și cu așa probe de necontestat pe prima pagină a agendei publice? Sau nemernicia și nesimțirea politicianului român nu au limite? Iar ca ultimă dovadă a neseriozității modului lor de a acționa, zișii la oglindă „pro-europeni”, îngroziți (sau inconștienți!) de situația creată scot din pălărie o soluție numită „Crin Antonescu”, un personaj scos (ieșit) din scenă de frica dosarelor de spălare a banilor în care era implicat PNL și care este rechemat în scenă ca salvator. Cine ne este scos în față? Un fel de amintire a unui personaj politic, o stafie buhăită a acestuia, un vorbete mai stilat, marginalizat de propriile rezultate, fapte și colegi liberali, cîndva un băiat simpatic la TV, îmbătrînit în floricele discursive și reprezentativ doar prin insistenta promovare pentru prezidențiale a fostului său secretar general al PNL, Eduard Hellvig, fost director al SRI. Trebuie spus că principalul sprijin, prieten și soluție a lui Crin Antonescu, adică Eduard Hellvig, este implicat, împreună cu Andreea Lambru și Niels Schnecker (echipa lui Crin Antonescu cît a fost președinte al PNL) într-o parte importantă a dosarului belgian de spălare de bani pntru PNL. Şi care dosar continuă să fie îngropat în România. Presupun că trecutul de jucător și de beneficiar al perioadei de la șefia PNL făceau în mintea celor care conduc Coaliția un candidat comod, care să se conformeze la solicitări și dorințe. Numai că junele pletos și agreabil din anii săi de glorie și de la ieșirea din scena politică nu mai este același. În locul lui a revenit un personaj metamorfozat și fanat ca bujorii trecuți, o hoașcă străină de situația din țară, plină de sine, cu riduri adînci și marcată de nopți nedormite, cu ifose dublate de luciditatea unui ins care a înțeles că biata căruță a Coaliției scîrțîie din toate încheieturile. Asta l-a și determinat să se auto-suspende și să zică: „Eu îl declar suspendat. Pentru că sunt două părți aici. Ce înseamnă suspendat. Înseamnă următorul lucru. Eu am primit o propunere de a fi candidatului unei coaliții politice, am acceptat această propunere, am asumat această candidatură, și este o asumare de la care eu nu dau înapoi. Eu nu îmi retrag această candidatură, eu nu dau înapoi, am asumat cu tot ce înseamnă ea, toate dificultățile și tot parcursul, și sunt în orice moment dispus să o duc până la capăt. Ceea ce am constat, este că cealaltă parte a acestui acord, adică cei patru lideri politici care au făcut această propunere și au luat acest angajament, nu au fost suficient de împuterniciți ca să spun așa, sau nu au avut toate acreditivele la ei atunci când au pus semnătura pe acest acord.”……„Eu nu dau răgaz partidelor. Sper ca ele să se hotărască. (...) Nu i-am căutat și nu am așteptat nimic, ci aștept ca în calitate de cetățean să anunțe o dată a alegerilor, să ofere date și ce a fost în anularea primului tur de scrutin. Eu sunt un simplu cetățean. Când se hotărăsc, dacă au un candidat, ca tot pe mine mă doresc, o să dau un răspuns până atunci”. Nu știu pe unde vor scoate ei cămașa, dar cel mai îngrijorător rămîne aceeași întrebare care ne privește pe noi!

Cînd un om este lovit de boala puterii, el este mai suferind decît în cazul tuturor diagnosticelor incurabile. Nu mai are trecut și nu mai cunoaște pe nimeni, se zbate, luptă și se consumă, se vede altfel, visează mult și poate puțin, privește de sus și urăște ascuns pînă cînd rămîne singur și se termină fără să înțeleagă de ce. Pe lista celor răpuși de această boală consemnată de tragedia greacă și de crimele din Imperiul Roman stau toți marii dictatori ai lumii sau puiuții neîmpliniți de animale politice, opriți de ghinion sau de semeni cu simțul pericolului. Dintr-un tip sfios și cu umbra sa, Nicușor Dan a încercat să se afirme prin proiecte în slujba comunității. Ba să oprească distrugerea spațiilor verzi, ba să păzească evoluția haotică a urbanismului în București. Mai apoi, el a devenit primar ajutat de proiectele sale curajoase, dar și de disprețul bucureștenilor față de clanul Gabriela Firea- Florentin Pandele. Și, cînd ne așteptam mai puțin, ciufulitul oengist, devenit primar ras, tuns și frezat, a uitat ce-a promis și la ce s-a angajat și a pornit spre scaunul de întîi dregător al României. Este în firea omului să privească mai sus, nu spre groapa în care va ajunge oricum. În cazul nostru, fără nici un sprijin din partea unui partid, agățat doar cu dosare și declarații de pe la Făgăraș și admirat de alt „vorbăreț” de la Sibiu, Nicușor Dan a dat bucureștenii la canal și se ambiționează la mai mult și la mai mare. Vrea morțiș în vîrful piramidei. Iar, ca să ajungă acolo, ar vrea să scape de toți. Nu demult, micul om mare și-a anunțat candidatura și a făcut o precizare care l-a lăsat în pielea goală în fața alegătorilor. El a zis că „ar fi un pic absurd ca alegerile să fie anulate din cauza lui Călin Georgescu şi acesta să candideze încă o dată”. Adică să scape de Călin Georgescu fără luptă, fără competiție, fără evaluare, fără dialog. Știți ce trădează această atitudine față de principalul său adversar? Are loc o dezbrăcare de toată îmbrăcămintea care îi îmbracă trăsăturile de personalitate. Pus în fața unui ciolan important, din numai trei propoziții, Nicușor Dan ne-a arătat ce fel de om este. Mare la Primăria Capitalei, el se arată cam subțirel la capitolul onestitate și onoare. Ba mai are și o problemă de caracter. De ce să-ți vezi adversarul scos din joc cînd nimeni nu poate scoate o probă? Un om de onoare i-ar fi luat apărarea și l-ar fi sprijinit să intre în competiția în care ar putea să-l învingă. Nicușor Dan poftește la niște alegeri fără Călin Georgescu. I-ar fi mult mai ușor, dar și mai descalificant. Ceea ce nu l-ar deranja cîtuși de puțin. Asta ne arată că omul politic Nicușor Dan abia se naște, în vreme ce în văzul lumii se leapădă și îl îngroapă pe cel fără onoare și fără caracter.  

„Actorul statal” implicat în anularea  alegerilor prezidențiale, cel risipit prin calculatoarele din peste 30 de țări, n-a fost încă descoperit.  Din păcate, și pentru că n-a fost căutat niciodată de nimeni și în România. Prea ne-am dus cu toții ca  la un ordin spre ruși și spre chinezi. Or, beneficiarii principali ai acestor alegeri, inclusiv pe termen mediu, nu sunt nici rușii, nici chinezii, nici  extremiștii, nici antisemiții. Luînd urma cîștigurilor, apar cu totul  alții. După beneficiile obținute, ar trebui să ne îndreptăm privirile spre Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu. Primul s-a ales cu o prelungire de mandat cînd  toată lumea și din țară și din Europa voia să scape de el. Și spre Marcel Ciolacu, cel care după care s-a umplut  de ridicol, de găinăreli și de gafe, de bîlbe și de răzgîndiri, de demisii și de căderi s-a reinstalat „victorios” și „salvator”  la comanda banilor publici din Piața Victoriei. Ca și în cercetarea hoțiilor pe bază de „follow the money”, n-avem decît să urmărim profitorii acestei operațiuni de manipulare. Că vrem, că nu vrem, căile logicii ne duc către cei doi. În campania electorală și înaintea ei s-au străduit să ne bombardeze cu vești bune și cu tot  felul de promisiuni de dezvoltare, de bunăstare, de creșteri de  salarii și de pensii: „Ministerul Muncii are un contract cu Banca Mondială, convenit de către Comisie, vin anumite rapoarte, noi spunem cum dorim noi și cum se adaptează României, se refac rapoartele. Cu adevărat, în ce privește Legea pensiilor, am intrat într-o procedură mai alertă.” (M. Ciolacu) Și ne-au făcut cu Banca Mondială un fel de „lege  la  cerere” croită după mintea lui Ciolacu și a Simonei Bucura Oprescu. Cică venea fericirea peste țară și peste nemulțumiți. Și unii au cîștigat, alții au pierdut sau au rămas blocați. Pe urmă au făcut din bulibășeală un mare succes, o recompensă (să nu zic un premiu!) care să-i încurajeze pe  votanții mai  vîrstnici. Și ce a urmat? „Guvernul va aproba o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare până la sfârşitul anului pentru încadrarea în ţinta de deficit asumată”. A fost minciuna atomică menită să spună oamenilor că Palatul Victoria va fi palatul eficienției românești, cu cheltuieli mai puține și cu disciplină financiară, mai ales că precedenții au fost de-a dreptul destrăbălați: „Aţi mai auzit aşa ceva? În Guvernul României, proiectul PNRR nu există! Astfel de oameni s-au ocupat de banii dumneavoastră” (tot  M. Ciolacu) Palatul Ordinii din  mînărelile lui Ciolacu urma să fie și centrul de luptă împotriva evaziunii fiscale: „Vreau să eliminăm toate portițele prin care se face evaziune fiscală în România”. (tot el) Ordine, legalitate și disciplină și nimic mai mult. Nu ca la guvernanții precedenți! Și un stat model, nu unul hoțesc și bramburit  cum a fost cel  condus de „guvernul meu”. „Am spus de la început că statul trebuie să fie primul care face economie. De aceea, limităm şi reducem cheltuielile bugetare până la sfârşitul acestui an. Trebuie să ţinem deficitul sub control şi să nu punem în pericol fondurile europene sau PNRR”. „Noi încercăm în continuare să ne încadrăm în 4,4%, asta este ţinta asumată de către România, dar avem şi această discuţie că este posibil să depăşim acest deficit. Sub nici o formă nu vom avea un  deficit mai mare de 6%. Conform uzanţelor, el trebuie să fie cel puţin cu 0,5% mai mic decât 6,2, cât a fost anul anterior”, a zis tot Ciolacu. Și a făcut-o lată! A ieșit peste 9%. România bugetofagă a ajuns la cele mai mari datorii din istorie. Și cînd  țara l-a  privit mai atentă  pe buzoianul înfloritor a descoperit  și legăturile cu Nordis, și înțelegerile pe-o mînă cu Grindeanu, și  zborurile cu avioane de lux spre Monte Carlo, și afacerile nepoțelului meu („are o casă la Buzău, pe care o plătește în rate, n-are apartament în București, are o mașină de la companie; e un om normal“.) Destul de repede și de clar a ieșit la iveală că Marcel Cilolacu nu-i decît un munte de vorbe, un lung șir de minciuni rostite mieros și convingător, cu aer de călugăr în post și rugăciune pe care nu-l trădează decît fălcile și burta. S-a  văzut repede că prea-cinstitul și prea patriotul nostru era un aventurier care știa de fondurile suplimentare pentru Președinție, de casa pentru Iohannis, de cheltuielile pentru vila sa cuibușor de nebunii, că nu-i decît un descurcăreț care trebuie înlăturat. Alegătorii au înțeles că lui Ciolacu nu-i  rămîne decît să se predea la vot și la DNA. „Situaţia s-a deteriorat, accelerat în majoritatea statelor UE, începând cu a doua parte a lunii octombrie, iar acest lucru nu avea cum să ocolească România. Noi avem deja un deficit ridicat în acest an deoarece cheltuielile au fost mai mari cu 69 de miliarde de lei, adică 3,92% din PIB faţă de ceea ce era prevăzut în buget. Însă niciun om de bună credinţă nu poate critica că am mărit pensiile de două ori şi am eliminat inechităţile pentru 3,8 milioane de pensionari sau că am majorat salariile profesorilor, medicilor, poliţiştilor sau militarilor” Pentru  merite deosebite. Pentru „merite deosebite”, electoratul i-a călcat în picioare. A plîns, a  demisionat, s-a căit, a  cîrtit, și s-au anulat alegerile. Ca la iluzionism, în ciuda rezultatelor evidente, Marcel Ciolacu este la putere și nu se  gîndește nimeni să-i interzică participarea la alegerile prezidențiale. Ba, pe „teoria furtului  ruso-chinez”, ar putea să încerce iar din postura de mare nedreptățit. Și cu pieptul umflat, cu vocea dreasă și cu  nepriceperea în scăfîrlie a ieșit și a zis despre Ordonanța trenuleț (un fel de„banii sau viața): „Fiecare leu plătit la salariu va fi justificat prin criterii de performanţă şi evaluări. Angajările la stat vor fi îngheţate în anul 2025 şi vom trece rapid la desfiinţarea şi comasarea de instituţii şi agenţii publice. Vom prelua un model deja consacrat şi vom înfiinţa Departamentul pentru Eficientizarea Activităţii Guvernamentale, care va reduce cheltuielile statului cu 1% din PIB anul viitor. În acest departament, care va fi cu specialişti din alte zone guvernamentale, se va lucra pro bono”…  „În același timp, trebuie să luăm măsuri de creștere a veniturilor la bugetul de stat. Am adoptat acele măsuri care sunt cuprinse în reforma fiscală din PNRR cu cel mai redus impact asupra creșterii economice. Am refuzat să tăiem de la investiții sau să creștem impozitul pe profit sau pe venit, la fel cum am refuzat creșterea TVA care ar fi dus la creșterea inflației. Așadar, eliminăm toate facilitățile fiscale și creăm un sistem fiscal echitabil. Reducem gradual pragul de impozitare la microîntreprinderi pentru a evita un șoc în economie. Vor fi afectate circa 30 de mii de IMM-uri, adică 10% din total, dar vom încerca să le sprijinim prin alte scheme de ajutor de stat. De asemenea, introducerea impozitului pe construcții speciale nu se aplica decât după ce vor fi emise normele și după ce ministrul Finanțelor va avea discuții cu marile companii care vor urma să aibă investiții”, a precizat Marcel Ciolacu. El a mai spus că guvernul va încerca să acorde sprijin pentru pensionari și cei cu venituri mici. Am un mesaj special pentru pensionari și pentru românii cu venituri mici. Măsurile pe care le luăm astăzi ne dau încredere că atunci când vom face bugetul de stat în ianuarie vom găsi resursele financiare fie pentru a acorda un sprijin one-off pentru pensiile mici și medii, fie să indexăm pensiile cu rata inflației în a doua parte a anului. De asemenea, vom reduce gradual povara fiscală pe muncă cu până la 5 puncte procentuale, în cazul salariilor mici și a familiilor cu copii. Și mai solicit tuturor companiilor din România un moratoriu de 6 luni de zile pentru înghețarea prețurilor și solidaritate cu populația și Guvernul României. Ca prim-ministru, sunt pregătit pentru orice critică. În acest mandat nu am de gând să fiu popular, ci să fiu extrem de eficient. Cu alte cuvinte, criticați-mă pe mine, dar lăsați România să meargă înainte și să se dezvolte”. Nu vi se pare logic că Marcel Ciolacu este principalul cîștigător  al anulării alegerilor prezidențaiale  și că aliatul său discret Klaus Iohannis nu este  străin? După cum au evoluat lucrurile, inclusiv alegerile, nu vă colindă  bănuiala că în spatele hotărîrilor Curții Constituționale a României sunt și ei doi, iar nu pericolul ruso-chinez venit pe conturile de TikTok? Și că după „Ordonanța trenuleț” ne așteaptă ordonanța „Marfar fiscal”?

Aspre, tensionate și nesigure mai sunt aceste zile înaintea unui alt an care nu seamănă cu un „magazin de dulciuri”! Toate tremură înfrigurate, iar unele chiar anunță o speranță înghețată! Nu-mi rămîne decît să întîmpin Anul Nou cu cozonac pe masă și cu o sticlă de spumos produs după o metodă tradițională. Nu zic „champagne românească” ca să nu-i supăr pe francezi. „Clipa” românească este o marcă mai puțin cunoscută, dar se ridică între toate ca o bunătate de la Domeniul Coroanei Segarcea, o producție românească medaliată cu aur la Monte Carlo. Din 2024, familia Cornelia și Mihai Anghel produce și „Clipa” după metodele clasice cu care francezi produc champagne. Anul acesta, „Clipa cea rară” a fost recunoscută și medaliată cu aur la francezi acasă. Între atîtea semne proaste, „Clipa” este un semn de izbîndă, de talent, de încredere, o ispravă de mîndrie, un vin bun pentru a petrece sărbători și nopțile dintre ani. Pe lîngă cele rele și printre multe lucruri minunate, facem și noi destule excepționale care ne iluminează viața și de care ne putem mîndri și bucura măcar la noi acasă. „Clipa” este aproape ca un sărut parfumat pentru o noapte care duce spre încercări mai aspre. După clipele dintre ani, cu sau fără „Clipa” de la Segarcea, urmează zile, săptămîni și luni de luptă, clipe în care trebuie să ne punem caracterul la cele mai cumplite încercări. La Mulți Ani 2025! Vin clipe de tensiune, de dreptate, de onoare, de mîndrie, clipe de mare responsabilitate. Și atunci trebuie să ne spunem singuri: - Trăiește clipa și fii la înălțimea ei! Foto physicsworld.com

Niciodată un guvern trecut prin parlament  după alegeri n-a început atît de prost. Mai erau niște speranțe, mai era un punct de sprijin la președinție, mai erau niște oameni pe care să-i crezi.  Guvernul acesta s-a adunat pe fondul unei cumplite neîncrederi, cu un perdant ridiculizat de alegători revenit în frunte, cu neîncredere în justiție, pe fondul  unui abuz juridic, și  cu populația în pragul unor revolte sociale, cu diverse categorii  profesionale guvernele aveau un program. Un fel de program în care mai  găseai și lucruri de crezut, de așteptat. În programul  guvernului Ciolacu 2 nu-i nimic. Nu știm nici cînd s-a făcut și nici ce conține. A fost doar o ciornă de supus la vot. Toate jurămintele și promisiunile făcute de primul-ministru au căzut.  Era comandată de la Bruxelles Ordonanța care să le anuleze în chiar momentele în care promisiunile erau rostite de acesta? De la Guvernul acesta nu-i de așteptat nimic. Debutează cu eșecuri și cu neîncredere. Are în frunte un om implicat în chiar producerea situației de acum. Și din punct de vedere  politic, și economic, și financiar, și moral. Ba și în abuzul CRR cu anularea alegerilor. După ce a practicat deturnarea de voturi în favoarea unui candidat convenabil lui, a  susținut implicarea externă și deturnarea alegerilor pentru prezidențiale.  A promis că demisionează de mai multe ori și a mințit de fiecare dată cu aerul că scapă de o presiune publică și că își acoperă o greșeală, un abuz sau un aranjament. Guvernul Ciolacu începe prost. Ca o aventură de interlop buimac. Cu alte improvizații prin locurile în care a mai fost improvizat și cu aceiași miniștri descurcăreți la ordonarea de cheltuieli importante. Guvernul Ciolacu începe cu reduceri și anulări de facilități, cu adăugări de taxe și cu măriri de obligații pe întreprinderile mici și mijlocii. Taie de la cei care produc și de la favorizați, de la studenți și de la servicii publice pentru a menține un aparat de stat pe care în loc să-l înjumătățească îl mîngîie cu amenințări și reduceri de privilegii. Guvernul Ciolacu începe cu o înfruntare a cetățenilor și a justiției. Anunță o nouă  dată a alegerilor pentru președinte al României  cînd  la Curtea de Apel București se judecă  o contestare a deciziei Biroului Electoral Central. Se clatină și ce a mai rămas din încrederea în justiție. Știu de pe acum guvernul și președintele României și serviciile secrete care este decizia magistraților în acest  dosar? Este presiunea de la Bruxelles mai mare decît  nemulțumirea populației? Reprogramarea  procesului și desemnarea judecătorului în judecarea plîngerii lui Călin Georgescu trădează o nepăsare care ascund o comandă fermă. Este planul de scoatere  din cursa electorală a lui Călin Georgescu mai important decît menținerea unui sistem democratic în țara noastră? A unei aparențe de țară civilizată? Ce-i cu descinderile pe la casele și pe la familiile celor din țară și din străinătate  care au postat pe tiktok în favoarea lui Călin Georgescu? Ei sunt rușii? Ei sunt actorul statal? Ei sunt extremiștii? Ei sunt  legionarii? Deturnarea  alegerilor prezindențiale cu invocarea intervenției străine este menținută cu forța și cu diversiuni,  în ciuda faptului  că instituțiile statului nu sunt capabile să prezinte probe. De la înscenările cu Horațiu Potra și Eugen Sechila  s-a trecut la alegători? Cu implicarea instituțiilor de  forță și cu o propagandă grosolană nu se acumulează decît  tensiune, de parcă ne  îndreptăm cu pași mari  spre un altfel de caz Salvador Allende în Europa. Suntem la început de guvernare sau la debutul  acesteia urmat de chiar sfîrșitul ei?      

Cînd am primit o fotografie cu  Victor Ponta alături de Donald Trump am zîmbit și am trecut mai departe. Venea dintr-o  anume sursă pe care nu poți conta. O șmecherie, mi-am zis. Trece vremea și vedem! Și  peste două zile s-a umflat subiectul, Ion Cristoiu acordîndu-i o anume atenție și întrebîndu-se ce semnificații ar putea avea „primirea” lui Victor Ponta la Mar-a-Lago. Nici una pentru că Donald Trump și echipa sa n-au anunțat nici o primire a politicianului român. Asta înseamnă că prin programul viitorului președinte american n-a trecut nici numele și nici umbra lui Victor Ponta. Că „dottore  Ponta” a  trecut pe la  Mar-a-Lago, tot ce se poate. Administrația  lui Donald Trump este plină de români. S-ar fi putut ca unul dintre ei să-i fi aranjat o strîngere de mînă la golf sau la trecerea spre  toaletă. Mai mult, Ștefan Minovici, un român din New York, urmaș al  celebrului  Mina Minovici, părintele medicinei legale în România, este în relații bune cu Donald Trump jr.  pentru care a și organizat o vizită în România. „Vizită” însemnînd o vînătoare, așa cum vizită înseamnă pentru Victor Ponta o trecere pe la Mar-a-Lago. Tot Minovici și grupul de români din New York au organizat colecta de fonduri din care s-a făcut sponsorizarea senatorului Bob Mendenez (azi arestat pentru corupție), cel care s-a împotrivit cu insistență la audierea lui Adrian Zuckerman pentru postul de  ambasador la București. Adrian Zuckerman era acuzat de o hărțuire sexuală și nu trecea de  comisie pînă cînd românii nu au contribuit cu amintita sponsorizare. Nu știu ce rol  a avut  Ștefan Minovici în călătoria lui Victor Ponta, pentru că nici  trecerea pe la Mar-a-Lago care face valuri în România și nu înseamnă mare brînză peste Ocean. S-a fotografiat la poartă, a dat noroc cu originalul sau cu o dublură și a luat-o la sănătoasa ca orice călător anonim prin America. Sau s-a chinuit să transmită un mesaj  de la Ciolacu? Greu de spus! Ce vrea Ponta, de obicei? Dar ce a vrut cînd a fost singurul care s-a dus la Jocurile Europene de la Baku și a dat mîna cu Vladimir Putin? Dacă o fi dat? Oricum, s-a fudulit să apară cît mai aproape. Este același lucru cu încercarea lui Liviu Dragnea de a se lipi la Casa Albă cînd a izbutit să dea mîna cu Donald Trump în timp ce acesta mînca de seară. Ce a vrut Ponta cînd  s-a lipit la Ankara? Dar cînd  s-a întors la PSD  pe post de recunoscător spășit la Marcel Ciolacu? Ce să vrea Victor Ponta de la Donald  Trump? Orice ar putea obține, chiar și bîrfa pe care ar putea-o răspîndi că el a fost primit la Trump (deși primit este una și văzut este altceva) și a obținut oarece înțelegeri și credit la acesta îl fericește peste măsură! Ce vrea Victor  Ponta de obicei? Ce a vrut toată viața. Bani și vizibilitate! Să cîștige și să nu rămînă la marginea scenei pentru a cădea în uitare. Intermedieri, contracte, interviuri, milioane de cititori și prieteni pe Facebook, orice pentru ieșit în față, pentru dat cu părerea, pentru scăpat din încurcături, să  supraviețuiască asemeni unui țipar politic care scapă din toate strînsorile pentru a-și continua drumul. Și dacă șmecheria asta cu mersul pe colo și pe dincolo, cu făcut legături între unul și celălalt, cu intermediat contacte și contracte, de ce n-ar visa în subteranele subconștientului său că s-ar mai putea întoarce unde a mai fost? Adică într-o finală pentru Cotroceni pe care să n-o mai piardă ca un băiat de mingi lovit de un balon ud drept în mijlocul ochelarilor.

Cel mai stingher moment al zilelor de Crăciun a venit de la același grobian Marcel Ciolacu. Campionul minciunilor, gafelor și al afacerilor din România anului 2024 a socotit de cuviință că trebuie să ne dea o ultimă lecție de tupeu.

Nu de alta, dar a rămas prim-ministru și a scăpat de rușinea cu procentul PSD-ului și cu locul trei la prezidențiale. Să ne dea el „o aroganță” de Moș Crăciun ca să înțelegem cu cine avem de-a face. Cu un aer popular, ca la o bodegă din Buzău, îmbrăcat ca de micul dejun în bucătărie, lejer ca românul pe TikTok, el a încercat să ne demonstreze că primul ministru și-a revenit după demisiile, gafele și penibilul alegerilor și poate să se întrețină cu țara ca piețarul cu bragagiul la o bere, ca pescarul la o masa după o captură bogată și ca neamul prost care vrea să-și arate cinstea și cultura.

(VIDEO) Ciolacu a găsit „sub brad” facturile pentru jet-ul cu care a zburat la Nisa

În seara de Moș Ajun, Marcelică a lui Ciolacu și-a pus halatul, și-a umflat pieptul și s-a așezat în fața unei mese goale pe care a trîntit o creangă de brad și un suvenir luat de prin talcioc (de unde cărți!) și a scos documentele care să-l albească după ploaia de scuipați publici abătută asupra sa. Să vadă tot natul că n-are motive să-l trăncăne și să-l drăcuie și că ar fi cazul ca poporul să-și mai țină fleanca. Nu de alta, dar conul Ciolacu este „erou de răvuluție”, preș. de partid, premier și, dacă vrea, iese și președinte, că-i prieten cu Trump și cu Viktor Orban și cu Ponta. Cum să fie el bănuit de o așa găinărie! Și a trîntit pe masă trei hărtii de nicăieri, pe care să nu le verifice nici DNA-ul, nici Țața Veta, nici jurnaliștii și nici comisiile de etică și obraz din parlament. Ce rezultă? Cei care se pricep la facturile pentru așa bilete de avion spun că Marcel Ciolacu ne-a mai tras un fake egal cu un sictir de mahăr și de om ajuns peste noapte, căruia nu-i pasă de nimic. Nici de lege, nici de partid, nici de procurori, nici de alegători.

Întrebări legate de facturile Nordis de sub bradul lui Ciolacu

Ce contează dacă nu hîrtiile lui dovedesc nimic? Ce dacă sunt neconvingătoare? Să fim sănătoși! El ne-a arătat și să-l lăsăm în pace. Ca la zaruri, ca la alba-neagra, ca la șmenurile de mahala. Iuțeala de mînă și nebăgarea de seamă, cu toate performanțele actoricești ale defavorizaților! -Să fiți sănătoși dacă nu le-ați ginit! Așa știe, așa gîndește, așa se poartă el. Așa s-a făcut și erou, și bacalaureat, și absolvent cu studii superioare. Cu iuțeală de mînă și nebăgare de seamă și cu „Gata, ați văzut? V-am arătat dovada și «La revede, ciumeților!»“ Numai nu ne-a zis: Ați pierdut! Ce instituție a statului, ce comisie de cercetare, ce minister și care Parchet au pipăit actele și dovezile lui Ciolacu? Diplomele, adeverințele, facturile, aprobările nepotului? Micile și marile „aroganțe”? Contractele duduii Sorina Docuz? Nici una! Fiecare argumentație s-a redus la cîteva vorbe aruncate în vînt! Un fel de praf în ochii mirați ai alegătorilor. Nu care cumva populația derutată să bage de seamă jongleriile impostorului! Marcel Ciolacu e convins că s-a scos și că își poate permite să înfrunte acuzațiile și dezvăluirile care fac înconjurul lumii. Acum, se poartă iar ca un om cu sacii în căruță. El se face că nu înțelege un lucru. Că singurul drum care poate să-l scoată pe lîngă o demisie constă în trimiterea actelor pe care le invocă la DNA, la Ministerul Educației. Plus cercetări solide ale cazului Nordis și afaceri cu panourile solare a nepotului său. Altfel, explicațiile sale sună ca niște răspunsuri cu tupeu date de un golan obraznic! A rămas premier, are timp pînă la prezidențiale următoare ca să-și reevalueze șansele și posibilitățile și să rescrie lista dușmanilor. Se preface că ține! De ce să nu ne mai tragă o țeapă cu documentele lui dubioase? Și pe TikTok, dacă nu credem în Antena 3! Bietul crai și piețar de Buzău s-a hlizit fericit la masa de Moș Crăciun și își freacă palmele cu bucurie la cea de Anul Nou, gata să zică în sinea lui: Marcelică redivivus! Ai rămas maaaareeee!

Crăciun fericit tuturor celor care ne citesc!

Crăciun frumos și celor care nu ne plac sau n-au auzit de noi!

Noapte  bună celor care mint cu  microfonul în mînă sau la rever  și care otrăvesc lumea de pe tastatura  calculatorului!

  Crăciun ferice oamenilor singuri! Sărbători de căzut pe gînduri pentru cei care se cred  buricul pămîntului! Sărbători împăcate celor care nu se pot întoarce acasă! Crăciun de vis copiilor cu părinții departe! Noapte de mulțumire pentru sufletele strămoșilor noștri! Sărbători ca-n basmele copilăriei pentru toți cei care suferă de durere și de lipsă de libertate! Noapte de veghe fără năluci pentru toți cei de pe  front! Cer cu troiene cuminți celor ce nu sărbătoresc nimic! Nașterea Domnului ne-a ajutat pe toți  să nu hăuim de singurătate!

 

  Într-o zi, ne-am prefăcut că le învîrtim pe toate.  Am mimat că aplicăm procedurile de formare a noului parlament, că negociem și alcătuim majorități, că alegem șefii celor două Camere, că desemnăm  viitorii miniștri, că-i audiem, că aflăm premierul, că-l votăm, că proeuropenii semnează un protocol de colaborare, că depun jurămîntul în fața președintelui și că-și fixează un candidat comun pentru alegerile prezidențiale, deschizînd un al capitol de ridicol politic intitulat „Crin Antonescu redivivus!”

Am demonstrat lumii și, mai ales, aliaților că putem reface Vechiul Testament și istoria Europei în 24 de ore și sărim înaintea americanilor. Program artistic, nu alta! Roboți să fi fost și tot nu le-ar fi ieșit un asemenea montaj politico-patriotico-european. Ne-am  jucat de-a  reconstrucția instituțională și am lansat un guvern care arată diferit de celălalt doar pe la turul pantalonilor și pe la subsuori. La cap și la pălărie, la buzunare, la ochi și la urechi a rămas  același. O caricatură născută din frica de revoltele mulțimii și din mediocritate, din nevoia stringentă de a pune punct și de a o lua la sănătoasa spre sarmalele și caltaboșii Crăciunului. Toată  ziua a fost un soi de iluzionism politic de marginea orașului, nu care cumva să se prindă populația și să dea semne de revoltă. În ochii mahărilor, se citea  graba. Să trecem repede guvernul, să-l votăm și să le astupăm gura celor care strigă „Schimbare, schimbare, schimbare”! „Ce mai vreți? Am făcut alegeri și am schimbat garnitura!“ Am vopsit măgarii și i-am umflat cu pompa și le-am schimbat ventilul, exact ca în William Faulkener. Marea făcătură vine de la faptul că am inventat o alianță proeuropeană care nu există pentru că toți  românii sunt pro europeni, chiar dacă n-o mai înghit pe Ursula von der Leyen. Alianța asta este totuși echipa strigacilor cu gură mare și cu bani mulți. Și în acest proeuropenism  al lor de  fațadă  clocotesc șmecheriile românești de  cea mai joasă speță și de cel mai grosolan abuz. Așa făcătură de circ n-am mai văzut nici în cele mai grele clipe  ale căutărilor post decembriste. Adevărul este că  atît de căzute, de neputincioase, de  stricate și de  ridiculizate n-au fost mecanismele statului român niciodată. Poate de pe vremea lui Nicolae Mavrogheni care și el a început  niște  investiții și  niște reforme, cînd orice idee tîmpită și nedreaptă avea  greutatea unui ucaz. Doar că nu pleca în sanie pînă la Madrid sau la Monte Carlo. Vrea cineva  să spună că după votul și după jurămîntul de ieri, Marcel Cioacu și-a  schimbat poftele, limbajul peltic, gîndirea  șchioapă de mahalagiu flămînd, viclenia de  vulpe năpîrlită de zece ori ca să arate a proeuropean? Este cineva  gata să  creadă că Tanczos Barna de la număratul mistreților  a devenit doctor în finanțele îngropate ale României? Sau că Natalia Intotero, de la un minister inexistent al Familiei  sau de la  figurația la Ministerul Românilor de Pretudindeni,  poate sări direct la capodopere spre a deveni om de cultură? S-a mai întîmplat vreodată ca producția spirituală a României să fie administrat[ pe bază de rujuri, tocuri, zîmbre și cerșafuri? Și ca glumă povestea ar fi  tristă, iar ca banc, ea nu stîrnește decît lacrimi. Am traversat o  tevatură electorală ca să ajungem de unde am plecat. Ca astronautul bulgar care după  25 de ture în jurul Pămîntului a aterizat tot pe aerodromul din Baykonur. Sau ca  Bulă  care a plecat într-o  cursă lungă prin Europa cu autoturismul său de modă veche și s-a trezit cu cureaua ventilatorului pocnită  la puțină vreme după ce a făcut jumătate de drum. Ce să facă? A descurcat-o  românește! I-a ordonat  nevestei să-și scoată  ciorapi de nylon,  i-a petrecut pe după fulie și a  făcut  din ei curea de ventilator. Așa a continuat drumul cu izmenele ude, cu genunchii tremurînd și cu mîiinile încleștate  pe volan și a ajuns la destinație, adică la poarta vecinului cam după două  săptămîni. Noi am cîrpit guvernul cu ciorapii PSD-ului și ai liberalilor și i-am pus pe ungurii din UDMR să împingă  de portbagaj pînă repornește motorul hodorogitei noastre mașinării, cîrpite cu sîrmă, cu ordonanțe de urgență, cu dosare penale, cu minciuni gogonate, cu falsuri și cu împrumuturi. Vrea cineva să  creadă că  balamucul pe repede-înainte de luni a fost de-a dreptul democratic? Respectabil? Constituțional, chiar patriotic?  Că țara încercată din toate părțile se poate salva cu așa  învîrteală din care a rezultat tot o adunătură? Proștii au jucat sincer! Deștepții-abil, iar mafioții- în pro orice. Toți s-au dat a fi salvatorii  României într-o vreme în care mulți se tem că am încăput pe mîna groparilor ei!  

Nu prea înțeleg rostul vizitei lui Viktor Orban la București. Să fi venit special să primească mulțumiri televizate pentru contribuția Ungariei la aderarea României la Spațiul Schengen? Și să„celebreze” succesul sprijinului maghiar la București? Sau a venit să primească mulțumiri pentru că i-a facilitat lui Marcel Ciolacu două minute telefonice cu Donald Trump? Sau pentru că PSD-ul și Marcel Ciolacu aveau nevoie de un sprijin al Budapestei pentru participarea UDMR la cîrpirea noii guvernări? Care să fie logica acestei excursii politice la București a cinicului premier din țara vecină, cîtă vreme prieteniile lui Viktor Orban se bazează numai pe interese la nivel înalt, iar covrigarul nostru de Ciolacu nu-i un Trump de balta Buzăului și nici un Putin de imperiu balcanic? Citiți aceste fragmente din efuziunea premierului român: „Este o bucurie astăzi să fiu gazda prietenului meu Viktor Orban, primul ministru al Ungariei. Acum aproape o lună am trăit împreună un moment istoric la Budapesta, odată cu acordul privind aderarea completă a României la Schengen. Astăzi, suntem împreună la București pentru a celebra această reușită și prietenia dintre țările noastre. Îi mulțumesc premierului Viktor Orban pentru sprijinul puternic și decisiv în aderarea la Schengen. Ridicarea controalelor la frontierele terestre a fost un obiectiv de importantă capitală pentru România. Avem în față noi oportunități care ni se deschid, trebuie doar să lucrăm inteligent. Am discutat despre cum putem să ne promovăm și mai bine interesele noastre economice în regiune. Așa cum am discutat și în trei și cu președintele ales al SUA Donald Trump, obiectivul nostru principal este de a concretiza aceste interese în proiecte majore….. Am discutat despre cum putem să acționăm în comun la nivelul UE pentru a crește competitivitatea economiilor noastre. Am discutat și despre proiectele de infrastructură și interconectare…… În vacarmul politic de la București din acesta zile, avem parte și de echilibru, iar acesta este Kelemen Hunor și UDMR. Am colaborat și sunt sigur că vom colabora și în continuare extrem bine. Eu personal îi consider parteneri corecți și profesioniști în actul de guvernare”,a zis Marcel Ciolacu, tremurînd de emoție și bucurie. Ce l-o fi determinat și pe Viktor Orban să spună: „-Dragă prietene, sunt aici pentru a încheia o colaborare foarte strânsă de jumătate de an. A fost o sarcină foarte dificilă ca aderarea la Schengen să se întâmple în acest an. Putea să se întâmple de acum 13 ani, dar nu s-a întâmplat. Am făcut un plan de acțiune, am văzut care sunt țările care se opun și cum putem să-i convingem. Am pus în practică acest plan de acțiune și lucrurile s-au concretizat. Începem o eră nouă în colaborarea dintre cele două țări. Avem și fondul necesar. Anul trecut prin dvs. am putut să cumpărăm 1,7 mld mc de gaze care au acoperit necesarul de gaze al Ungariei, pentru care vreau să mulțumesc premierului…...” Nu cumva întîlnirea aceasta a avut drept miză un cu totul alt subiect? Un adevărat dosar energetic, vital pentru Ungaria? Adică procesul de achiziționare a activelor și segmentului de piață deținut de grupul E.On România de către firma maghiară MVM, aflată în faza de finalizare. Și care achiziție trebuie supusă unui complicat proces de aprobare din partea autorităților staului român, inclusiv CSAT. Este vorba de securitatea energetică a țării noastre. Și dacă acesta a fost subiectul principal al vizitei și al discuțiilor dintre cei doi, atunci toată conferința de presă n-a fost decît o manipulare publică, un fel de diversiune menită a acoperi demersurile statului ungar pentru dobîndirea unei investiții energetice, una vitală pentru securitatea României.

Un cititor de știri de la B1 Tv vorbea despre sprijinul acordat României de Senatul SUA după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale. A și citat din deja celebrul comunicat: „Condamnăm manipularea de către Putin a platformei TikTok controlată de Partidul Comunist Chinez (PCC) pentru a submina procesul democratic al României”. Am dat și peste palpitația patriotică a lui Cătălin Tolontan. „Dar nici acum românii nu sunt singuri. Luni, patru senatori americani, doi republicani și doi democrați, au condamnat interferența Rusiei în alegerile noastre. „Atacul lui Vladimir Putin asupra alegerilor din România este încă un exemplu al războiului hibrid pe care îl duce împotriva aliaţilor şi partenerilor noştri europeni”, au afirmat senatorii Pete Ricketts, Ben Cardin, Jim Risch şi Jeanne Shaheen, într-o declaraţie publicată pe site-ul Senatului SUA”. (C.T. Cuvîntul pe care puterea de la București l-a ascuns…. HotNews-18 decembrie, 2024) Cătălin Tolontan nu scapă ocazia să preia și el trimiterea la ruși și la Partidul Comunist Chinez. „Ca aliat puternic al NATO, sprijinim România în lupta pentru integritatea alegerilor sale. Condamnăm manipularea de către Putin a TikTok, controlat de Partidul Comunist Chinez (PCC), pentru a submina procesul democratic din România. Lumea trebuie să conştientizeze ameninţarea gravă la adresa democraţiei reprezentată de manipularea TikTok de către Rusia pentru a submina societăţile noastre libere”. Intransigent nevoie mare, Cătălin Tolontan reproșează puterii de la București că a omis cuvîntul „urgență”. „Urgență” referitoare nu la prezentarea probelor privind implicarea lui Putin și a PCC, ci la calendarul organizării alegerilor. Cunoscutul cronicar sportiv este convins că Putin și Partidul Comunist Chinez sunt la mijloc în ascensiunea lui Georgescu și în prăbușirea lui Ciolacu. Cum? Nu contează! O știm cu toți!!! Am trecut mai departe pe net. Pe site-ul Pro TV, gogoașa este prezentată pe larg, cu un titlu de o șchioapă. „Senatul SUA condamnă războiul hibrid dus de Rusia împotriva României, prin TikTok-ul controlat de China. ”Sprijinim România”. Știrea Pro TV debutează cu o afirmație categorică: „Senatul Statelor Unite ale Americii a transmis prin Comisia de Politică, formată din senatori democrați și republicani, inclusiv Președintele Comisiei de Politică Externă a Senatului SUA, un mesaj clar de condamnare a războiului hibrid purtat de Rusia împotriva României. Să transpirăm de emoție, nu alta! Senatul SUA a transmis... un cu-cu, urmat de un cu-cu-bau! Și citim mai jos în același comunicat. “Atacul lui Vladimir Putin asupra alegerilor din România este încă un exemplu al războiului hibrid pe care îl poartă asupra aliaților și partenerilor noștri europeni”. „Fiind un aliat puternic al NATO, sprijinim România în lupta pentru integritatea proceselor sale electorale. Condamnăm manipularea de către Putin a platformei TikTok controlată de Partidul Comunist Chinez (PCC) pentru a submina procesul democratic al României. Lumea trebuie să ia foarte în serios amenințarea gravă la adresa democrației, reprezentată de manipularea rusă a platformei TikTok pentru a submina societățile noastre libere”, a transmis luni Senatul Statelor Unite. “Guvernul României a dezvăluit acest atac asupra democrației sale și apreciem decizia de a declasifica informațiile legate de investigația derulata și de a ține la curent Statele Unite și comunitatea internațională. Statele Unite rămân alături de România, având în vedere urgența procesului de organizare a alegerilor prezidențiale libere și corecte”. Statele Unite ale Americii au cinci instituții importante. Președintele SUA, Congresul, Senatul, Departamentul de Stat și Pentagonul. Dacă una adoptă un act el înseamnă ceva pentru politica americană. Am căutat o Declaratie a Senatului Statelor Unite ale Americii. Mirare. Documentele vînturate prin România nu au fost adoptate de Senatul american. Nu aparțin acestuia. Declarația este o luare de poziție a unor membri, doi republicani și doi democrați. Cine sunt aceștia? Senatorul Ben Cardin (Dem) este preşedintele Comisiei pentru relaţii externe a Senatului, în care Jim Risch (Rep) este membru, iar senatoarea Jeanne Shaheen (Dem) este preşedinta Subcomisiei pentru relaţii externe a Senatului pentru Europa şi cooperare în domeniul securităţii regionale, republicanul Pete Ricketts fiind membru al acestei subcomisii. După cum se vede, cei patru nu sunt Senatul, ci un grup de senatori, nici măcar un caucus, format dintr-un șef de comisie, un sub șef și doi membri. Ca atare, nu-i vorba de o poziție a Senatului, ci numai de o declarație dată pe bază emoție și de lectura articolelor apărute în presă. Eventual și pe baza explicațiilor primite de la Ambasada României, pe baza relațiilor de prietenie cu ai noștri, dar în nici un caz pe bază de informații și rapoarte prezentate și adoptate în Senatul SUA sau măcar într-una din comisiile sale. Între o declarație a patru senatori și o poziție, o poziție oficială a Senatului american, este o mică-mare diferență. Ca un om obligat să mă îndoiesc de toate, am mers mai departe și am încercat să aflu ce ar putea ști în plus cei patru senatori americani. Poate că ei dețin date zguduitoare despre PCC Chinez și despre al său TikTok. Am sunat și în SUA. Cine sunt aceștia? În Senat au fost prezentate dovezi ale implicării în alegerile din România? Știți ceva despre dînșii? Sau sunt niște prieteni ai României? Cineva cu umor și multă ironie m-a avertizat că ar putea fi vorba de niște apropiați ai ambasadei noastre, de „niște pișcotari la recepții”. Sunt patru senatori și atît. Am dat o raită și peste declarațiile ambasadorului nostru în SUA. Poate că Andrei Muraru o fi știind mai multe. "Călin Georgescu a fost sprijinit de un stat pe care NATO îl descrie drept cea mai mare amenințare la adresa securității Alianței și a României, iar acest stat este Rusia". (Ambasadorul Andrei Muraru pentru PBS). Nici urmă de chinezi și de Partidul lor Comunist. La Antena 3, cea mai preocupată televiziune de prinderea rușilor și a chinezilor implicați în alegerile din România, ambasadorul Andrei Muraru avea să declare: „Noi am discutat cu oficiali americani săptămâna trecută, și din Congres și din administrația curentă americană, și toată lumea este absolut uimită și șocată de modul în care s-au desfășurat aceste alegeri și de faptul că un candidat necunoscut a reușit să ia printr-un mod extrem de dubios atât de multe voturi, printr-o mobilizare greu de explicat în termenii unei campanii transparente și reglementate și sigur că oficialii americani au pe masă comunicatul Consiliului Suprem de Apărare a țării și sunt extrem de preocupați de aceste evoluții în România”. Deci în afara Comunicatului CSAT, nici americanii n-au alte dovezi. Pe acest document CSAT care are în spate doar notele serviciilor noastre secrete se bazează toată această tăvală descalificantă la adresa României. Mai mult, urechistul nostru ambasador, gomos și lipsit de spirit diplomatic, face o precizare pe care ar trebui să o băgăm în seamă: ”Această manipulare care s-a produs în România este un caz școală și, dincolo de faptul că este investigat în acest moment și că va fi cel mai probabil studiat, el riscă să ducă la un derapaj major al României”. Antena 3 pune accentual pe „riscă să producă un derapaj” ignorînd scăparea că așa-zisul derapaj „este investigat”. „Este investigat” înseamnă că este supus cercetării și nu avem dovezi pentru o concluzie fermă. Așadar, avem o anulare a alegerilor decisă de o Hotărîre definitivă și inatacabilă a CCR dată după o altă hotărîre definitivă și inatacabilă a CCR pe baza premisei că la sfîrșitul ei se vor descoperi probe conform cărora „manipularea de către Putin a platformei TikTok controlată de Partidul Comunist Chinez (PCC) pentru a submina procesul democratic al României” a avut totuși loc. Acuzațiile sunt vehemente, iar ambiguitatea dovezilor este totală. ''Actorul statal'' Klaus Iohannis, cel mai implicat în anularea procesului electoral, avea să clarifice lucrurile de la Bruxelles, trimițînd totul în ceața supozițiilor. „De la a ști că există acest pericol până la a găsi concret ce s-a întâmplat este cale lungă și trebuie să înțelegem că nimeni dintre cei care ne atacă n-o face într-un mod transparent. Se ascund perfect în cyberspace, este aproape imposibil de găsit legătura și firul. Se folosesc de servere din toată lumea, se folosesc de servere care sunt conectate la alte servere, la alte servere. Deci să nu-și imagineze cineva că aceste atacuri se fac cu semnătură „cu dragoste din partea Estului”. Nu. Sunt foarte, foarte greu de documentat”. Undeva, la vîrful Puterii din România, a fost comisă o operațiune neconstituțională în baza unor păreri și a unor note care nu pot fi documentate. Semn rău. La București s-a răsturnat o căruță cu proști sau acționează o echipă de nemernici speriați de bombe și de pozițiile Partenerului strategic. Post scriptum Ora 08:00 La puțin timp după publicarea acestui editorial,„în presa noastră” au mai apărut următoarele două articole: „ANAF a descoperit că PNL e cel care a plătit o campanie care l-a promovat masiv pe Călin Georgescu pe TikTok semnat de de Mirela Neag, Iulia Roșu, Cătălin Tolontan și Răzvan Luțac (HotNews.ro) „Statele Unite, alertate de situația electorală din România: 'Suntem profund îngrijoraţi de dovezile convingătoare desecretizate de guvernul român' de Daniel Mihai Dragomir (Stiripesurse.ro) Subsemnatul nu are nimic de adăugat. (CN)

Primul răzgîndac al PSD, candidat terfelit de alegători la ultimele alegeri prezidențiale, s-a supărat din cauza unei invitații în fața oglinzii și la un examen de conștiință. Ilie Bolojan i-a transmis mai ieri alaltăieri că ”domnul Marcel Ciolacu trebuie să se gândească foarte serios dacă are rezerva de combustibil personal, rezerva de autoritate și de credibilitate”. Pentru cum se vorbește în politica românească, invitația este peste măsură de decentă, chiar prea elegantă și politicos formulată, adresată unui politician cauciucat moral, care a îmbrăcat toate formele, chipurile posibile, de la băiat de mingi la șef de bandă, precum și toate culorile, care a trecut prin toate învîrtelile, care a mințit, a amenințat și s-a răsucit, s-a plîns și s-a răzgîndit, a demisionat și s-a întors pe alți cai înlăcrimați, încercînd să mai guste puțin din dulcețile discrete ale guvernării. Un fel de Hopa Mitică sărit de suta de kilograme și de cîteva milioane bune de euro. Detaliile de culise ale retragerii sale nervoase ne sunt necunoscute. Se spune că nu și-ar fi anunțat nici colegii de partid, nici chiar pe „gînditorul” Mihai Tudose. I-a sunat doar pe cîțiva și le-a spus că PSD-ul, devenit jucăria lui, se retrage de la negocieri pentru că el nu mai suportă. N-are probleme cu deficitul bugetar, cu gaura din buget, cu bani aruncați pe pomeni electorale, nu-i pasă de șutul în fund primit de la alegători, nici cu afacerea dubioasă a nepotului sau cu prietenia sa cu Laura Vicol-Ciorbă și cu afacerea Nordis ori cu „aroganța” excursiilor sale și nici cu învîrtelile lui Sorin Grindeanu pe aceeași afacere Nordis. Se crede doar un mare nedreptățit, un neînțeles, un ne-recompensat cu applause pentru marile sale performanțe. Descurcărețul covrigar de Buzău, prim-ridicolul scenei noastre politice, Marcel Ciolacu are o criză de onoare, de conștiință și de caracter și vrea să scape de răspundere pentru starea finanțelor publice, pentru afacerile rămase în coadă de pește, pentru promisiunile neonorate. Seamănă cu o retragere la apăsare pe buton. Parcă cineva i-ar fi spus? -Tu stai la locul tău că te paște DNA-ul și ce urmează după! Iar el s-a conformat, așteptînd doar o propoziție la care să reacționeze și să poate transmite că este de acord și se conformează. Cu retragerea din negocierile așa-zisei Alianțe pro-Europa, PSD-ul face un pas tactic dîmbovițean, extrem de bine calculat. Scapă de deconturile guvernării sale. Lasă toate belelele unui nou guvern, instalat cu visteria spartă, în brațele lui Ilie Bolojan și a lui Klaus Iohannis (și el pe fugă!). Geaba s-a trezit „actorul statal” Klaus Iohannis ( cel implicat în decizia CCR de anulare a alegerilor) să facă apel la responsabilitate. Marcel Ciolacu a părăsit negocierile. Poate, dacă-l roagă frumos, se întoarce. Acesta demisionează ușor, uită repede și se întoarce cu pofte și ambiții întreite. „Eu voi convoca consultări în zilele următoare, foarte repede, pentru a vedea cum progresăm în acest demers. Nu doresc să impun eu partidelor un lider sau alt lider. Nu vreau să dau lecții cum să formeze coaliții și majorități”, a zis Iohannis, lăsînd să se înțeleagă că nu mai vrea un „guvern al meu”. Poate propune PSD-ul un premier, altul decît gonaciul lui Omar Haysam? Sorin Grindeanu, politician cu același instinct de răpitor și de amorez, ar fi gata să încerce orice condiții. Problema este că nu sunt prea mulți cei care să mai meargă pe mîna lui. Speranțele multora se leagă de Ilie Bolojan. Din păcate, el n-are cu cine. Iar cu echipa Elenei Valerica Lăsconi n-ar ajunge prea departe. Este la fel de șubredă și de îndărătnică precum cea a PSD-ului.

Se spune că puterea ia adeseori mințile oamenilor. Te face din om ne-om și din copilaș un dictator. Nu este cazul lui Nicușor Dan, dar nici foarte departe-departe nu-i. Valul ispititor îi îneacă gîndurile. Rezultatul deosebit obținut pentru al doilea mandat pentru Primăria Capitalei i-o fi tulburat luciditatea de matematician și planurile de administrator angajat să ducă metropola României la un liman. Pe ascuns, succesul a retrezit în el iluziile carierei politice. Nicușor Dan s-a anunțat ca posibil candidat la președinția României. Criza generată de „marea operă a CCR” (anularea alegerilor prezidențiale) a lăsat pe neașteptate un loc gol și ispititor care i-o fi făcut cu ochiul și cu coada. Fără pregătiri și fără negocieri, Nicușor Dan s-a autopropus. Fără aranjamente, fără alianțe, fără un program, a ieșit la bătaie. Visul i-a dat ghes, ignorînd putirința. Adevărul este că unui om care vorbește mai mult în gînd chiar n-are cine să-i explice că riscă mult, că n-are discurs, că vede orașul mai mult în amenzi, că pînă acum n-a dat semne că ar avea și o viziune, că transmite greu și scoate cuvintele ca oul de struț prin urechile acului. Dacă ar fi să punem în dreptul lui un program, n-am găsi decît o înșiruire de priorități valabile și pentru un comandant de garnizoană. ”Sunt trei probleme mari pe care România le are și unde rolul președintelui e important. Corupția și funcționarea instituțiilor: există zone întregi capturate de grupurile de interese. Ele acționează în interesul găștii și nu în interes public. Va fi o luptă grea între cei care apără interesul public și cei care apără interesul de gașcă. Va fi o luptă care va implica mecanisme administrative, necesitatea de coagulare politică și justiție”. (din discursul său de anunțare a candidaturii). „Acestea sunt atributele esențiale pe care trebuie să le aibă președintele”, a mai afirmat el. Dacă ar fi să ne luăm după principalele linii ale programului său „de luptă” exprimat cu acest prilej, atunci președintele României ar fi un fel de comisar, cel mult un ministru de interne sau un șef de DNA care să urmeze liniile Monicăi Macovei și ale Laurei Codruța Kovesi, secondat de cîțiva alde Portocală. Explicațiile sale cum că lucrurile pe care le-ar putea face ca președinte al României sunt folositoare și Bucureștilor sunt demne de discursul unui începător într-ale politicii, nu de un spirit novator care vrea să îndrepte roata strîmbă și bălăbănită a mersului politic din această perioadă confuză. De ce s-o fi grăbit Nicușor Dan? Se teme că pierde trenul? S-a săturat de primărie? Se crede alesul Domnului? L-o fi determinat Klaus Iohannis, cum l-a împins și pe Nicolae Ciucă? Confruntarea cu Daniel Băluță pentru respectarea legii în abordarea lucrărilor de consolidare a planșeului din Piața Unirii cîștigată de unul singur ne-a arătat un luptător cu vînă, nu un vanitos mărunt. Nici prin minte nu ne trecea că personajul ar ascunde și trăsături de oportunist. După începutul greu la Primăria Capitalei (personal, datorii, clanuri și afaceri gestionate din Voluntari etc), Nicușor Dan a izbutit multe încercări dintr-un plan de redresare a orașului scăpat din mînă. Poduri, intersecții, tramvaie, lucrări de termoficare, pregătirea unor documente esențiale pentru disciplina urbanistică în București și multe altele. Mi-am scos pălăria în fața isprăvilor sale. Dacă le-ar fi dus la bun sfîrșit, ar fi marcat istoria Bucureștilor. Ba avea în față și scările pentru urcat în Dealul Cotrocenilor. Dacă lasă totul baltă, Nicușor Dan dezamăgește. Se arată prea mic pentru încrederea cîștigată. Dacă pierde la președinție, va fi doar un primar fără viitor indiferent cîte proiecte termină. Din păcate, Nicușor Dan s-a grăbit să tragă într-o minge care nu era pentru el. Și a dat-o în bară. Cine știe dacă o așa falsă ocazie se mai repetă!

Lumea românească, de la  Simion Bărnuțiu cu al său „Tineți cu poporul toți ca să nu rătăciți. Nu vă abateți de la cauza  națională de frica luptei”, la intelectualii români de  azi. Ce  zic aceștia? Andrei Pleșu: “Aceștia sunt oamenii cei mai periculoși, după părerea mea, și faptul că s-au găsit și români foarte mulți, și tineri foarte mulți care să asume această lipsă de raționalitate, de interogativitate reală, de realism politic și istoric, faptul că sunt atâția care au fost gata să voteze pentru el este înfiorător”. “Cred că trăim într-o altă definiție a omului. Nu vreau să fiu radical și îmi dau seama că e un exces. Dar există o frază în Dostoievski, pe care am mai citat-o cândva: omul e prost. Neobișnuit de prost. Există în viscerele noastre o otravă, o substanță degradantă, care îi face pe mulți să bată câmpii”. “Cred că trebuie să avem curajul sau tupeul să-i mai bombănim și pe alegători. Pentru că politicienii, până la urmă, sunt produsul unor voturi. Iar dacă electoratul român a fost în stare să-l aducă în față pentru președinție pe acest domn Georgescu, înseamnă că ceva nu e în regulă nici acolo. Cu un electorat care are asemenea opțiuni nu pot spera să obții o clasă politică normală”. (Andrei Pleșu, Spot Media) Mircea Cărtărescu: „Mai avem o șansă. Alta nu ni se va mai da. Vă implor să ieșiți la vot în turul al doilea pentru Elena Lasconi, un om curat, aflat de partea bună a istoriei! N-o vom vota doar pe ea, vom vota ultima noastră șansă. De două sute de ani, visăm să fim în Europa! Nu putem vota acum să ieșim!” (Mircea Cărtărescu, Facebook) Gabriel Liiceanu: „Nu poți să propui celor 10 milioane de oameni care votează în final: alegeți între neant, nimic, neclarul și persoana, să zicem, candidatul USR, doamna Lasconi. Ca să ai calitatea de candidat la prezidențiale trebuie să ai un contur. Conturul e dat în primul rând de o ispravă publică. Ai făcut ceva pentru comunitate, ești cunoscut de toată lumea, ai făcut ceva pentru țara ta. Acest om nu făcuse nimic pentru țara lui. Nimic, nimicul pur. (...) Mă jignești, mă jignești profund. Cum îmi propui să aleg între nobody și doamna cutare? Asta este cea mai mare grozăvie”. (Gabriel Liiceanu, Adevărul) C.T. Popescu „Eu vă spun că renunț (…) în acest moment să mai analizez, să mai demonstrez, să mai raționez ceva în legătură cu ce debitează acest specimen. Sunt niște ziceri care se adresează unor cercopiteci nici măcar adulți”. (CT Popescu, Facebook). Marius Manole: „Omul este o făcătură perfectă" „Omul este o făcătură perfectă, credeți-mă. Am văzut azi videoclipul cu el și cu soția lui. Soția lui ar putea să joace orice personaj, în orice teatru din România. Este o actriță impecabilă și amândoi sunt niște făcături extraordinar de bune. E o construcție perfectă și oamenii au fost înșelați” (Antena 3). Ana Blandiana: „Abia după aberanta decizie a Curţii Constituţionale am înţeles că adevăratul scop al tuturor întâmplărilor de necrezut din ultimele zile a fost declanşarea haosului, scoaterea vieţii publice din România în afara raţionalităţii”… „Instituţiile care ar fi trebuit să apere statul de drept şi nu şi-au făcut datoria se dovedeşte acum că se întorc pur şi simplu împotriva lui şi a Europei de care suntem legaţi prin el. Nu ne rămâne decât să-l apărăm noi şi singura noastră armă de apărare este votul. Dacă toţi cei care n-au venit până acum la vot vor veni şi vor vota partidele care au fost întotdeauna proeuropene, vom fi mai mulţi decât cei cu creierul spălat de TikTok”. (Ana Blandiana, Facebook).

Ar trebui să trag obloanele și să lipesc pe ele un anunț: -„Închis! La revedere!”. Aș putea să mai adaug și un „Descurcați-o voi!”. Ar fi ca o recunoaștere a înfrîngerii, ca un anunț al retragerii. Poate fi și ca o predare de ștafetă. La urma urmei, vine rîndul vostru să arătați ce puteți. Noi n-am putut înfrînge strînsorile comunismului. Încercați să vedeți cum este să clintiți măcar o mustață din canoanele democrației la ordin. Să vedeti și voi cum este să nu fiți de acord sau să împingeți puțin sensul și limitele regulilor impuse, fie chiar de o democrație prost înțeleasă și aplicată cu nepăsare progresită, neomarxistă. O să vedeți cît de solide și de consolidate vă sunt drepturile și libertățile în care ați crezut și care au rămas valabile pînă cînd v-ați apropiat de menghinele de oțel ale celor care conduc. Abia în asemenea situații vă puteți măsura curajul. Şi luciditatea. De ce nu am avut puterea și curajul să pornim împotriva comunismului? De ce nu vă revoltați pe seama abuzurilor comise în numele democrației? Vă temeți că sunteți urmăriți, ascultați, înregistrați, reținuți și că puteți fi puși la colț fără nici o probă? Așa au făcut și ceilalți. Asta ni s-a întîmplat și nouă. Simțeam uriașa putere a sistemului. Nu cumva simțiți aproape la fel? Geaba sunteți necruțători cu trecutul nostru, devreme ce sunteți atît de îngăduitori cu amăgirile voastre! Intru în 77 de ani. Nu închid! Mănînc și scriu de pe o baricadă imaginară. Nu văd de ce aș mai repeta greșelile de acum patru-cinci decenii! Post scriptum: Şi nu vă amăgiți că mai este timp!  

Forma completă a Editorialului Vestea anulării alegerilor este șocantă. Cel puțin pentru țările din Uniunea Europeană. Plutea în aer. Cine miroase puțin la culisele politicii simțea că se pune la cale ceva și că încă se mai poate face ceva. Turația nebună cu care se învîrteau acuzații la Antena 3 și Digi 24, plus demonstrația de la Universitate și contestațiile depuse la Curtea Constituțională de instituții cu rol de organe anunțau un pericol. Nu întîmplător Mihai Gîdea and comp cereau arestări, demisii, cercetări, percheziții. Mirosea a ceva, dar nu chiar așa mare rahat peste democrație. Şi, totuși, anularea alegerilor nu este chiar așa șocantă. Rezultatul unui referendum popular inițiat pentru debarcarea lui Traian Băsescu a fost anulat printr-o simplă descindere a unui adjunct al doamnei Hillary Clinton. Philip Gordon a descins la București, a scos din pălărie un număr de voturi false și a încheiat discuția. Traian Băsescu rămîne președinte al României. Cam la fel s-a întîmplat și de data aceasta. Curtea Constituțională a României, alertată de CSAT și de rapoartele încropite ale Serviciilor secrete, a validat turul întîi, după ce renumărarea decisă inexplicabil s-a terminat și ea în bălării, fără a mai re-număra și voturile din străinătate. Totul a arătat cum nu se poate mai improvizat. Pe fondul demonstrațiilor produse prompt prin orașele mari și cu mult talent în București apare acest comunicat nesemnat al CCR. Avem în față ceva scris pentru presă, așternut sub un antet al CCR care ne anunță anularea rezultatelor. Pînă nu apare în Monitorul Oficial, un Comunicat pentru presă al CCR anulează rezultatele alegerilor din primul tur și pune electoratul, inclusiv partidele pe jeratic. Noroc că plouă și totul se consumă pe net și la TV. În baza acestui comunicat, Cătălina Porumbel de la A 3 a primit un mesaj de la un telespectator (”azi Dumnezeu a fost român), în vreme ce o mare parte din populația României tremură neștiind încotro se îndreaptă lucrurile. Ce a contat mai mult în detonarea aceste bombe în plin proces democratic? Faptul că unul dintre candidați a folosit în loc de poștași, porumbei, spoturi radio și tv, precum și telefoane fixe, TikTok încă din 2016 (cînd nu funcționa)? Sau faptul că omul surpriză din turul 1 s-a grăbit să anunțe că va re-evalua documentul legat de amplasarea scutului de la Deveselu? Ar trebui să cuplăm această informație cu un paragraf din comunicatul Departamentului de Stat. „Suntem îngrijorați de raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) privind implicarea Rusiei în activități cibernetice maligne menite să influențeze integritatea procesului electoral românesc. Datele menționate în raport ar trebui să fie investigate pe deplin pentru a asigura integritatea procesului electoral din România”. Ce va urma? Vor fi reluate cu aceiași candidați? Se reface tot procesul electoral precedat de o eliminare (cu sau fără argumente) a lui Călin Georgescu? Cum se va stinge tensiunea provocată de televiziuni, mai ales de Antena 3 și Digi 24? La ce dată se va relua procesul de alegere a președintelui? Cine va rămîne la Cotroceni după 21 decembrie 2024? Scăpăm sau nu de Klaus Iohannis? Măturarea rezultatului alegerilor din turul unu 2024 pentru postul de președinte al României m-a prins exact într-o discuție aprinsă cu un prieten care insista să-i răspund: -Tu cu cine ai fi votat? -Nu spun! Nu-i treaba ta! Nu privește pe nimeni. Pe vot nu trebuie să-ți treci numele. Opțiunea pot să mi-o păstrez în sinea mea. -Ai, lasă că știu cu cine votezi! Se vede că tu ții cu Georgescu! - Chiar public tot ce ascund alții, tot ce deformează și încearcă să manipuleze ceilalți. Corul slugilor mi se pare suspect, chiar dacă o ține numai în arii eroice. Socot că nu am dreptul să cînt la marginea unor orchestre comandate și răsplătite la greu! Trebuie să fac o precizare. Eu cred că mulți români ar trebui să o lase mai ușor cu dezvăluirea (uneori cu regret, alteori cu mîndrie) numelui de candidat pe care l-au votat. Este o alegere personală, intimă, de conștiință. Doar pentru membri de partid lucrurile arată altfel. Pentru ceilalți, partizanatul și simpatia sunt chetiuni personale care pot deveni periculoase. La cîtă tensiune și frică au iradiat televiziunile Antena 3 (mai ales!) și Digi 24, chiar pot să se trezească marginalizați, scuipați, loviți, ocoliți. Unii, în loc să se mobilizeze pentru o nouă încercare, ar putea alege să plece. Mii, poate zeci de mii de tineri au plecat după primele mineriade. „Mineriada” asta juridică din plin proces electoral poate avea efecte asemnătoare. Marți, CCR confirmă turul întîi. Vineri, la o comandă, decide într-o suspectă unanimitate că anulează alegerile. O producție media orchestrată a turnat subiectivism și venin în disputele politice și în cele publice. Niciodată, după 1991 (1990 a fost la fel de otrăvit!), populația n-a fost atît de împărțită, de încrîncenată, de prăbușită la capitolul încredere. Cît venin și cîtă fiere au turnat politicienii și cîte au turnat cîteva televiziuni? Dacă există probe de încălcare în procesul electoral a prevederilor legale, vinovații trebuie aduși în instanțe. Dacă nu, creatorii scenariului (mai greu de scos la vedere) și televiziunile care au produs această deturnare de proces democratic ar trebui evaluate de CNA și de alte instanțe. Am avea multe de aflat. Care sunt probele pentru implicarea rusă? Care au fost legăturile directe și active (nu imaginare, nu presupuse!) ale Rusiei pe teritoriul României? Nu cumva sunt aceleași invizibile și nedepistabile forțe pe care le invocă autoritățile franceze și germane și birocrații gomoși de la Bruxelles pentru a ascunde sub preș neputința lor? Unde este planul de ieșire din Europa pregătit la București, într-o perioadă în care toată populația aștepta cu sufletul la gură ca România să adere la Spațiul Schengen? Unde-s rușii? Unde-s dovezile pentru sumele enorme cheltuite ilegal și nedeclarate? Ne aflăm în fața unei tulburări majore în rîndul electoratului român declanșată de faptul că un candidat independent (nedovedit altfel, dar împachetat în fel și chip) ar vrea să acceadă la putere cu proiectele sale? Sau toată nebunia este produsă pentru ca deținătorii actuali ai puterii să nu o piardă după ce au dus țara în dificultățile de acum? La ora 19 „trecute fix”, ceasul cu cuc al politicii noastre a cîrîit scurt: -„Președintele Klaus Iohannis!” Şi Klaus Iohannis a zis: „Am primit semnale că anumite lucruri erau ciudate, un candidat a fost promovat ilegal sîmbătă și duminică, concluziile după ședința CSAT au fost grave, astăzi CCR a decis că se anulează toată procedura. CE URMEAZĂ? Urmează ca după validarea alegerilor parlamentare, urmează consultarea și desemnarea noului guvern al Romaniei. Noul guvern va desemna noi date pentru desfășurarea alegerilor. Va stabili cînd vor avea loc alegerile prezidențiale. Ce fac eu? In Constituția Romaniei la art 83 scrie.... Eu rămîn în mandat pînă va fi ales un nou președinte al României. Cînd el va depune jurămîntul, eu voi pleca de aici....Mă voi implica pentru Romania și pentru români pînă în ultima zi pentru o Românie democrată, pentru o Românie modernă, democrată, europeană etc” (transcriere aproximativă). Înțelegeți fiecare ce vreți și ce puteți. După părerea mea, președintele nostru rezidual a ieșit să acopere și să dea greutate deciziei CCR de anulare a procesului electoral, asta după ce cu o zi și jumătate înainte le validase. De la Erata jonglată la Referendumul de debarcare a lui Traian Băsescu, CCR-ul nostru plin de unanimi a trecut la anularea a ceea ce a validat. Românii zic că atitudinea asta s-ar încadra la „scuipat pe locul pe care au lins”. Sau vicevcersa!

Nu cred să existe cetățean  român care să mai fi văzut o asemenea  campanie mediatică disperată împotriva unui candidat popular pentru cea mai înaltă funcție într-un stat. Poate cineva care să fi lucrat mai mult pe  continentul african, prin statele mici din Oceania sau prin țările Americii Latine. Dar acolo a asistat, s-a crucit și o fi zis în sinea lui că așa ceva în Europa nu se poate petrece. Ei, uite că se poate! Au fost confecționate și desecretizate (nu știm în ce bază)  documentele încropite ale unor servicii secrete puse pe urma candidatului, au fost  mișcate instituții publice, de la CCR, AEP, Ministerul de Interne, CSAT, guvern etc. Numai  Garda de Mediu și Poliția  Animalelor n-au fost puse pe urmele lui. În plus,  au fost mobilizate filierele pe care serviciile secrete  declanșează proteste publice, au fost alertați studenții și elevii, au fost scoși pe scenă  patronii de firme  mari care să anunțe că muncitorii își vor pierde salariile, televiziunile cadorisite cu bani de la buget au fost  băgate în priză, scriitorii dispuși să lupte cu adversarii politici din jurul lui Traian Băsescu au scos pixul: La un semn, s-a mișcat  toată suflarea  dispusă să  răspundă sau să execute o campanie derulată sub apelul de „salvare a patriei”. Salvare nu în fața  pericolelor exercitate de dușmani, cît una de conservare a puterii grupurilor oculte. Explicația este complexă. Așa cum scapă  din cușcă un leu în centrul unui oraș de vacanță, așa a  pătruns  în agenda publică a României un candidat care vorbește altfel și descrie simplu slăbiciunile sistemului care controlează și a dus țara  pînă la nemulțumirile populației de acum. El le vorbește oamenilor  pe limba lor despre ieșirea din impas, cu amenințare directă la puterea unei elite politice restrînse. Toată strategia de a-l transforma în dușmanul public numărul 1, în agentul  rușilor, într-o amenințare la  adresa prezenței României în Alianța  NATO, de  a-l prinde  și de a-l aduce în cușca  sistemului au eșuat. Ba, în loc să-l  adoarmă, să-l rănească sau să-l  ecraneze, l-au făcut mai vizibil și mai popular. După apariția de miercuri seara la emisiunea Ancăi Alexandrescu (singura care și-a asumat riscul jurnalistic de a petrece două ore în direct în compania lui Călin Georgescu) am putut vedea cu ochii noștri (nu prin lupa Serviciilor secrete, nu cu ochii hămesitului de putere și confort Klaus Iohannis, nu prin lentilele lui Mihai Gîdea&comp  sau a comandoului  jurnalistic de la Digi 24) că  Dracul nu-i atît de negru, că  Georgescu nu-i atît de incoerent pe cît rezulta din tăieturile aparițiilor sale de-a lungul anilor. Ba am mai declarat categoric că nu-i nici anti-NATO, nici anti-Uniunea Europeană și a convins că trecutul său nu-i chiar o groapă întunecată și nu trece prin fabrici de diplome liceale și universitare. Pe  fond, Călin Georgescu nu propune decît două lucruri. O întoarcere fermă a statului spre cetățeanul român și, al doilea, o altă poziție de negociere a României  în toate dosarele internaționale, cu precădere în cele care o privesc direct. Ce-i rău în asta? Cine este îngrozit de o asemenea schimbare? Cei care își văd amenințate privilegiile și planurile de putere. În primul rînd, Klaus Iohannis și cei care l-au servit orbește. Apoi toți cei aflați în poziții-cheie în structurile statului generator de privilegii. Se clatină pînă mai ieri pietrele solide pe care stăteau. Apoi birocrația de la Bruxelles. De obicei, operațiunile importante se  folosesc de un truc ieftin. Produc scandaluri și evenimente care îndreaptă atenția în altă parte. Așa procedează și hoții de buzunare, și autorii loviturilor de stat. Ne sunt arătate cu insistență situația din Ucraina și pericolul rusesc, pentru a nu ne concentra atenția asupra permanentei expansiuni a „guvernului” de la Bruxelles în viața popoarelor din Europa. Iar agenții și propagandiștii  Bruxelles-ului produc campanii și zgomote, lansează amenințări și îndreaptă lumea spre un alt pericol, în vreme ce aparatul comunitar lucrează din greu la topirea identităților naționale, la introducerea unui progresism polițienesc, la dirijarea economiilor și la un control total al țărilor Uniunii Europene. Cîtă putere de  diversiune au agenții ruși și cît din linșajul mediatic de acum la adresa lui Călin Georgescu este opera oamenilor atrași în rețeaua Comisiei Europene? După modul școlăresc în care serviciile noastre secrete au cercetat campania candidatului Călin Georgescu n-ar trebui să ne așteptăm la un răspuns serios. Sunt gata să cred că nici nu sunt în stare. Cum să meargă ei pe urmele strategiilor nocive de la Bruxelles sau pe cele ale ultimelor dispute între trumpism și  progresismul dement promovat de orientarea  Obama-Clinton-Biden? Nu cumva în țara noastră se desfășoară ultimele episoade ale acestei dispute? Decît să afle și să ne spună, mai  bine își rup gradele și își ascund pistoalele.

Robert Kennedy jr. și Tucker Carlson nu mai vin. Prietenul care se oferise să îmi procure invitații nu mai răspunde la telefon. Nici Alexander Dughin nu este autorul postării cu ”România parte a lumii ruse”. Sau a „Imperiului rus” sau a „Păcii ruse”, cum precizează dicționarul. Important este că MAE a reacționat. A luat poziție cînd i s-a părut că din tufișuri se aude ceva. Antena 3 și Digi 24 continuă să umfle valurile de pericole. „Efectul Georgescu destabilizează economia”, cîrîie pe croll Antena 3. Scade valoarea Pilonului II de pensii. Cam 250 de lei de căciulă, zic analiștii postului. Marcel Ciolacu iese în direct și mai dă niște bani la cultură, la educație, la start-up-uri! ”Gravidele vor primi 100 de lei la salariu”, zicea Nicolae Ceaușescu! Antena 3, cea mai rentabilă, dar și mai speriată afacere de pe granița de Est a Europei, ne avertizează că la ora 11,00 ne anunță că va publica ”Soluția ca România să nu cadă pe mîna rușilor. Ce forțe se reunesc?”. Sigur vor participa și Antena 1, și Antena 3, și PPUSL, iar la publicitate și Star TV, și ziarul Jurnalul! Revoltată, B1 Tv condamnă programul economic al prezidențiabilului: „-Cotă unica de 10% -Impozit diferențiat în funcție de naționalitate -Impozit pe profit pentru firmele străine”. Doar că Bobby Păunescu a uitat de impozitul pe sex! Oricum, președintele României nu are în atribuții un program economic. Dar merge și așa, la derută, ca înjurătură și ca amenințare! Părăsirea Uniunii Europene și ieșirea din NATO sunt la ordinea zilei, de parcă Georgescu ar putea semna într-o noapte un bilețel! Și dimineața, încă unul, după Ro-exit. „-Facem alianță cu Rusia!”. Pe unde te duci, plouă cu acuzații la adresa așa-zișilor extremiști. Babele și fătucile au sărit de la rujuri și de la cratițe direct în poziții de noi experte în politici economice, în Externe, în alianțe militare și tratate de pace. -Mie-mi spui? Am văzut pe Tiktok! Cu delicatele lor voci sunt gata să lupte la baionetă cu pericolul extern, să apere țara cu pieptul și să-și scoată pantofii ca să atace și cu tocurile cui. Cîțiva studenți strigă ”Jos extremiștii!” și „Afară cu extremiștii!”. „Extremiști” sunt o categorie consacrată. Apar la pericole reale sau inventate. De fiecare dată cînd unii de-ai noștri au criticat Comisia Europeană, frații Muraru și G4media și USR au sărit ca arși și au pus ștampila. ”Partidul extremist........”,„Site-ul extremist...”, combătuți cu mînie de site-ul european G4Media sau de site-urile SRI... (lista e lungă). -Păzea! Poa' să vină un „lider extremist” etc. Cînd Călin Georgescu a afirmat că NATO este „cea mai slabă de pe fața pămîntului”, el n-a fost acuzat că ar vrea să o întărească, ci că vrea să scoată România din blocul militar. Scutul de la Deveselu este „o rușine a diplomației”, a zis el, nu pentru că ar fi fost negociat prost, în dezavantajul nostru și nici n-a pledat pentru demontarea lui. Este pur și simplu „o rușine a diplomației” pentru că nu ne apără de marțieni. Cu alte cuvinte, este o mare rușine a negocierilor nenegociate de la București. Din păcate, nimeni nu chițăie pe seama Acordului de securitate semnat de Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski, în vara lui 2024, cu ocazia Summit-ului NATO de la Washington. Acesta, chiar dacă este o rușine a diplomației și a negocierilor încă ascunse României, este trecut, alături de un Patriot, la contribuții importante pentru Ucraina. Cu ce obligații pentru Ucraina? Poate, nici una. Sau se obligă să aprindă becurile de pe fîșia de graniță cu Maramureșul istoric. Noi nu le cunoaștem pe cele mai multe ale noastre. Costă! Cînd a spus că Ucraina este o țară „inventată” n-a spus nici așa, nici invers, nici că scade, nici că pleacă, ci a sintetizat apariția acestei țări în diverse momente ale istoriei. Că nu se cădea este cu totul altceva. Adevărul este că, atunci cînd vorbește despre Uniunea Europeană și despre NATO, chiar și despre istorie, Călin Georgescu se aruncă în metafore și parabole, unele șchioape, altele strîmbe și unele corecte. La fel procedează și George Simion. Amîndoi zic și uită. Ca Gigi Becali. Troznesc limbajul și sperie. Lipsa de experiență, de cultură politică își spun cuvîntul. Din păcate, ce aud pe la prieteni, pe la o bere sau pe la meciuri, nu prea se potrivește în politică și, mai ales, în diplomație. Pînă duminică, invit să gustați din castana zilei: „-Toate partidele pro-europene se reunesc la negocieri!”.

1. Orice adversar arogant, prea sigur de victoria sa și lovit de suficiența puterii sale, poate fi învins mai ușor, mai simplu și cu cheltuieli mult mai mici. 2. S-au prăbușit doi lideri și s-au făcut praf două echipe care au condus primele două partide politice din România, nu pentru că mesajele au fost transmise pe TikTok, pe porumbei sau pe bilețele secrete strecurate în cutiile poștale. Este vorba de grupări de oameni mediocri și impostori, concentrate sufocant la vîrful ambelor partide sancționate de electorat. Populația era undeva jos, în confruntare cu nevoile zilnice, iar așa-zisele elite politice huzureau în ceruri. Între conducerile PSD și PNL, pe de o parte, și populația României, pe de altă parte, legăturile au devenit extrem de firave. Ani de zile, populația a fost bombardată doar cu promisiuni și cu politici orientate spre victoria și menținerea la putere a partidelor în cauză. 3. Conducătorii și cei din preajma lor au început să trăiască viață de petreceri și nababi politici. Starea lor materială s-a ridicat la cer, față de nevoile populației. 4. Nimeni n-a putut ascunde și nimeni n-a mai putut înghiți afacerile Nordis sau cea cu panourile solare din PNRR ale nepotului, învîrtelile lui Iulian Dumitrescu și panourile publicitare pentru campania PNL și pentru cartea lui Nicolae Ciucă, precum și viața duplicitară, una la București și în țară și alta la Paris și pe Coasta de Azur a clanurilor din fruntea celor două partide . 5. Niciun contract important cu fonduri de la buget nu se mai poate obține fără ungerea mecanismului și fără trucuri juridice ignorate de Parchete. 6. Comportamentul ofensator al lui Klaus Iohannis și neputința lui Nicolae Ciucă de a se distanța de binefăcătorul său au dus candidatul PNL la cea mai proastă poziție din istoria partidului. Colaborarea și înțelegerile lui Marcel Ciolacu și Klaus Iohannis rămîn un capitol neelucidat. 7. Amestecul toxic al fostului președinte Traian Băsescu împotriva unor candidați și în sprijinul Elenei Valerica Lăsconi (cele care au fost la vedere) par a fi fost legale. Pînă la proba contrarie, ele rămîn doar problema celor care l-au ascultat și l-au crezut după prestația sa catastrofală din cele două mandate. 8. Alegerile de anul acesta au reprezentat sfîrșitul amăgirii pentru televiziunile de știri. Concluzia este limpede. Popularitatea politicianului flecar supra-expus nu generează neapărat susținere, ci dimpotrivă. Produce mai mult dispreț și distanțare. Cu sprijinul excesiv al grupului Intact (Antena 1 TV, Antena 3 TV etc.), al Romaniei TV și al Digi 24 și împiedicatei Realitatea Plus, obținut pe sume fabuloase, amîndoi candidații au pierdut spectaculos. Rolul personajelor de culise, proprietari de media (Dan Voiculescu, Sebastian Ghiță, Maricel Păcuraru, Adrian Sârbu etc.) se închide definitiv. 9. Păreriști și influenceri cu turme de urmăritori cer socoteală despre originea banilor privați folosiți de Călin Georgescu, dar nimeni nu cere rapoarte și detalii despre cheltuirea a 50 milioane de euro la Grupul Intact (Antena 1 și 3) pentru dezbateri bulevardiere, la Digi 24  pentru dezbateri incomplete, România TV și Realitatea Plus pentru promovări de candidați și acțiuni de partid. 10. Crește numărul de influenceri care se dezic și își cer scuze că nu au cunoscut personajul promovat, fapt care îi descalifică și în raport cu produsele despre care vorbesc. 11. Cheltuielile pentru expunerea pe sute de panouri destinate congresului PPE, cărții lui Nicolae Ciucă și candidaturii acestuia la prezidențiale au rămas îngropate în mister. Acuzele și întrebările publice au încetat fără explicații pentru cele 6 milioane de euro contractate de PNL cu o firmă de publicitate și afișaj controlată de Lucian Bode și Silviu Mănăstire. 12. O campanie isterică acuză falsificarea alegerilor prin intermediul TikTok fără a viza nici o trimitere la implicarea USR în mobilizarea adepților de peste Ocean, după ce la București s-au închis urnele și a avut loc o estimare a rezultatelor. Aceeași tăcere se așterne și peste operațiunea PSD de organizare a cedării de voturi la secțiile dominate de primari PSD pentru George Simion. 13. Academia Română se aruncă în lupta pentru democrație numai cu secretara și cu referenta de la comunicare și imagine publică. O face mai mult cu scopul de a se scutura de praf și de a mai cădelnița o dată la numele ”reputatului istoric” Ion Aurel Pop. Iată poziția secretarei și a referentei din Comunicatul de presă al instituției: „Academia Română respinge hotărât orice acuză care se aduce instituției și președintelui acad. Ioan-Aurel Pop cu referire la o ipotetică susținere a ideilor nociv naționaliste, antieuropene și anti-NATO. În nenumărate rânduri, atât președintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, cât și conducerea instituției și întregul corp academic și-au declarat în mod categoric opțiunile democratice, prooccidentale. Integrarea euroatlantică a României este singura garanție a păstrării independenței statului român și a libertăților democratice cucerite cu jertfă în decembrie 1989. Asocierea pripită a Academiei Române cu ideile suveraniste și filoruse este răuvoitoare, nedreaptă și chiar periculoasă. Academicianul Ioan-Aurel Pop, istoric reputat, a afirmat în multiple ocazii că amenințarea cea mai mare la adresa României a constituit-o întotdeauna în istorie colosul rusesc, cu permanenta sa aspirație imperialistă. Poziția noastră geopolitică, într-o zonă sensibilă, la granița de est a democrației europene, amenințată de războiul pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei, impune României o atitudine fermă pro-NATO și excluderea ideii de neutralitate”. Vitejii noștri academicieni, oricît ar fi „tineri”, exclud categoric „ideea de neutralitate” și numai nu cer să pornească la luptă.

Piețele din marile orașe se umplu de copii și adolescenți. Tremură de indignare. Unora le curge îngrijorarea și frica pe față. Li se umflă venele. La tremură mîinile, le crește tensiunea și urlă spre orizont și spre cer. Unii își umflă plămînii mai abitir cînd văd cîte o cameră de filmat. Vor să se vadă că ei luptă, că sunt în prim-plan. Un fel de „Jos dictatorul din viitor!”. Un prieten îmi spune că fetele sale au fost trimise să protesteze de profesorii din liceu. Mulți nu știu de ce și împotriva cui. Doar se întreabă: - De unde a apărut ăsta? Cine este? Și dă-i cu huiduieli, cu proteste, cu fluierături, cu lozinci scrise în fugă pe cartoane, pe capace de cutii de pantofi, pe coperți de cărți și caiete. „Jos CG”. Sau pur și simplu „CG” tăiat cu o linie. - E nebun? - Ce-a zis, mă? E nebun! Vorbește în dodii! - Că apa îi nu știu cum! Unul scoate o hîrtie și începe să silabisească: - „Nu știm ce este apa. H2O nu în-seam-nă nimic!” „Apa are o meee-mm-morie, iar prin poool-are îi distruuu-gem sufletul.” „Apa este cheee-ia vieții, înțeleasă greșit. Este energie subțire, pardon sub-tilă …subtilă care leagă spirit de maaateee-rrie.” Auziți fraților ce crede ăsta: „Fiecare picătură de apă este o oglindă a sufletului uman.” -Băăăă „Apa este vie și ne trans…mite mesaje, dar noi nu știm să le ascultăm.” - Pe mă-sa! Ăsta-i nebun! -Așa-i! Ne întoarce cu sute de ani în urmă! - E comunist! Are vocea lui Ceaușescu, urlă un băiețel. - Să mergem în Piața Victoriei. - Jos dictatura! - Jos Comunismul! Libertate, noi murim …… - Auziți, băăă….. „Apa sacră din Carpați îi-un dar cosmic pentru cei care o folosesc cu respect.” Ce respect, măăă!!! - Băăăă, ce vrea ăsta! Îi filează o lampă! O zgaibă de fetiță cu ochelari și cu căciulița trasă pînă deasupra ochilor abia se aude cum îngaimă: - Mie îmi place! Sună frumos! - Tu să taci, i-o întoarce încruntat șeful de galerie politică. Nu de-aia te-am adus aici! - Să anuleze alegerile! Dă-l în mă-sa! Să renumere voturile, să-l aresteze! - Nu de-aia am murit la Revoluție! - Așa-i….Așa-i! Chemați lumea alături de noi! Să anuleze alegerile! Cum să cîștige ăsta!? - Auzi, băăă, apa-i nu știu ce……. - Asta-i lovitură de stat. Vin rușiiii! - Să rămînă Iohannissss!!!! - Să rămînăăăă! Mai bine cu prostu' decît cu nebunu', zice altul. - Veniți să ne apărăm țara! - Așa-i, să o recuperăm de la hoți și bandiți. Și filmul nostru în regia cunoscută continuă!

Protestele din Piața Universității  din chiar ziua rezultatului final la turul întîi sînt primele reacții montate de  perdanți și de servicii pentru a bloca ascensiunea lui Călin Georgescu. Se tem de el mai rău ca de două armate. Nu le vine să creadă și nu vor să piardă. Cum să recunoască înfrîngerea  produsă de un singur om. S-au prăbușit  exact cînd  aveau puterea și străluceau de trufie, aroganță și bani. Singura lor explicație a  devenit încercarea de a îngroapa eșecul, de a-l împacheta în proteste. Gonflarea pericolului inventat este o tehnică veche. -Vin perșii! -Vin nemții! -Vin rușii! - Vin comuniștii! -Vine dictatura! Este război hibrid! Cei care au umplut Piața Victoriei la 10 august, cei care s-au  mobilizat să blocheze celebra Ordonanță 13 au fost alarmați și chemați  în cîteva ore. S-a decretat mobilizarea! Vin comuniștii, vin rușii, vine dictatura! Cu lozincile acestea au fost scoși în stradă și duse la vot generații întregi.  De data aceasta, sorosiștii au lansat și o listă de sprijin. Să știe copiii că nu sunt singuri. Alături de ei, sunt intelectualii, elitele, bursierii, sorosiștii recunoscuți peste Ocean. Valori, nu păpușoi și marionete! Aceleași liste care au fost folosite la susținerea unor  inițiative  dubioase, cu care au  blocat  legi, cu care au lansat apeluri  sau au deturnat proiecte au devenit convocatoare. La un semn, s-au pus în funcțiune mecanismele de protest ale ONG-urilor care includ  liste de naivi și amatori. Protestul este transmis în direct de televiziunile de serviciu. Se umflă pericolul, crește amenințarea, bate vîntul fricii. Oamenii simt cum  li se zbîrlește pielea și cum îi cuprinde spaima. Mai bine să nu se schimbe nimic! Mai bine să fie ca înainte, să trăim cu Ciolacu și Grindeanu, cu înțeleptul Mihai Tudose, cu Rareș Bogdan, cu  Lucian  Bode și Bușoi. Prăbușirea PSD, a lui Marcel Ciolacu sau a lui Nicolae Ciucă și a conducerii  PNL înfierbîntă plutoanele de militanți. Țara este în pericol și trebuie apărată. Profitorii sunt la butoane sau chiar în frunte. Impostorii ies la iveală. Sunt gata de război. Sunt  lansate scenarii, implicarea Rusiei, a masoneriei, a  serviciilor secrete ostile, orice care poate stîrni teama. Nu contează că s-a prăbușit PSD-ul. O gașcă de profitori politici care ajunseseră să învîrtă contracte, petreceri, avioane, vacanțe cu  gagici de ocazie și amante sponsorizate, toate se duc de rîpă și lor nu le vine să creadă. „Jos cu sataniștii!“, strigă copiii care nu știu ce-i satanismul. Nu știu nici ce-i PSD și ce-i USR, nici ce zice Georgescu pe TikTok. Importante sunt incidentele și transmiterea lor.  Trebuie doar să strige „Jos C.G.” și vocile lor subțiri să exprime frica. Înainte atacau minerii. Acum, progresiștii și copiii le iau locul. La recomandările perdanților, ei apără viitorul cu mijloacele trecutului. Și Ciolacu și Ciucă au părăsit fotoliile de președinți la două partide care pluteau în văzduh, departe de realitățile  țării și de necazurile populației. Absolventul  pîrît cu diplome de covrigar se  visa  președinte de țară și conducător de oști. Un personaj  marcat de obsesii piscicole. În ziua votului, s-a grăbit să mai tragă zece minute de dat la pește. Între afaceri, zboruri, petreceri și partide de pescuit, președintele PSD a avut o idee unică.  IL Caragiale și Eugen Ionescu sunt niște mici copii. Cu cîteva zile înainte de alegerile din turul întîi, Marcel Ciolacu a cerut unor primari de comune să aranjeze cîte 10 voturi pentru George Simion. Plănuia un meci mai ușor cu fostul șef de galerie. Unii primari chiar au făcut-o. Alții s-au crucit. Marcel Ciolacu și-a săpat singur  groapa. Înecat de suficiența puterii sale după rețeta Hrebenciuc-Băsescu, Ciolacu a comandat cîte 10 voturi pe secție pentru cel pe care voia să-l execute cu calm, cinism, siguranță și sînge rece. Cu ele, ar fi intrat în turul doi. Fără ele, se întoarce la pescuit. De unde putem auzi cum se repetă o întrebare de final, ca-n Zorba Grecul: „Ați mai văzut așa prăbușire?“ Vorba lui Klaus Iohannis: Vă poftesc să rîdeți!

Cine ține minte cîteva puncte din programul lui Călin Georgescu? Nu tu kilometri de autostrăzi, nu tu proiect de industrializare, nu tu creșterea de salarii și de pensii, nu intrare în spațiul Schengen de la 1 ianuarie și nici eliminarea vizelor pentru SUA. S-a menținut la valori morale și patriotice, la legătura cu istoria și a invocat exasperant poporul. Nu declara ritos ca Lăsconi că el iubește românii. Dar a f0losit cuvîntul popor mai mult decît oricare altul. Atît de mult încît mulți s-au îndoit și l-au acuzat de fanfaronadă. Este drept, Călin Georgescu nu și-a permis niște aroganțe cu avioane private, nu a participat neputincios la îmbogățirea pe merit a nepotului, nici n-a susținut o nevastă de patron Nordis în fruntea Comisiei Juridice a Camerei Deputaților. De un deceniu și jumătate, Călin Georgescu vorbește mai mult despre apă, hrană și energie care nu prea fac audiență. Și o ia mereu de la capăt. Și, cu toate astea, puțin știu despre acest proiect detaliat și într-o carte. De două săptămîni, Călin Georgescu a invadat social media și a surclasat toată campania electorală a contracandidaților. Nu cu promisiuni, ci numai rezumîndu-se la valori morale și istorice, fundamentale pentru existența unui popor. „În această duminică, a 30-a după Rusalii, este pilda tânărului bogat, care ne amintește că, indiferent de bogăție, dacă nu-l ai pe Dumnezeu, nu ai nimic. Astăzi, bogații sistemului din România s-au sărăcit, iar poporul român, cel sărăcit, s-a îmbogățit cu un nou sens. Tot ce s-a întâmplat până acum reprezintă o trezire a conștiinței, iar ceea ce am trăit, fie că a fost bine sau rău, trebuie să ne facă să înțelegem importanța". Cu acest ton acuzator și mesianic, Călin Georgescu le-a spus compatrioților noștri ce voiau să audă și le-a arătat un drum spre regăsirea identității și a valorilor românești, atît de minimalizate de la Bruxelles și de slugarnicii propagandiști de la București. Valul de suveranism este european, iar discursul său l-a reprezentat cel mai convingător. Din păcate, limbajul său se apropie de un curent sancționat de istorie și asta îl transformă într-o mare problemă pentru toată societatea românească. Toată lumea dă vina pe tiktok. În văzul populației s-a desfășurat o campanie electorală, iar pe rețelele sociale o alta. Este de vină Călin Georgescu? N-or fi fost „marcate” mesajele sale, dar ele și-au atins ținta pentru că vorbeau despre lucruri importante pentru toate categoriile de români. Nu tiktok-ul i-a nenorocit pe adversarii lui Georgescu, cît inadecvarea acestora la nevoile oamenilor și la așteptările celor tineri. Abia acum se vede cît de inutilă a fost campania electorală în raport cu nevoile și aspirațiile poporului român. Este vina politicienilor că au coborît discuțiile la un nivel atît de scăzut, dar și al televiziunilor că au pus umărul la minimalizarea problemelor importante ale României. Și au făcut-o nu din lașitate, ci din neprofesionalism. Oricît de mult au încercat ziariștii să-i ridiculizeze pe candidați sau să-i prindă cu lacune și greșeli, campania toată, așa hăhăită și superficială cum a fost, este opera unei prese care nu mai poate ieși din formatul bulevardier. Prea am pierdut zile și săptămîni ca să vedem politicieni povestind despre copilărie, despre vacanțe și nimicuri, despre feluri de mîncare și rude, despre neveste, despre amantlîcuri și despre cum se chinuie să vorbească limbi străine. Slabă ofertă de candidați, dar și mai slabă de ziariști și de întrebări. De aici, începe spațiul liber pe care s-a putut afirma de unul singur Călin Georgescu. Și tot de la presa asta care, de cîțiva ani, reține fiecare propoziție de doi lei a primăriței din Cîmpulung Muscel vine și Lăsconi. Care ar fi programul minim al Elenei Vasilica Lăsconi? Nici ea nu depășește nivelul unui soi de bla-bla scăldat în zîmbete, cu mers șleampăt și cu surîsuri la comandă. Niciodată, România n-a avut la acest nivel o asemenea nulitatate politică și n-a tratat-o cu atîta parfum și cu floricele fără să o întrebe ce vrea să facă pentru țară și de ce se bagă. Cea mai mare nenorocire a picat pe liberali. Decontează o lungă perioadă de amăgire. Niciodată, PNL n-a avut o echipă atît de slabă, de antipatică și de depărtată de nevoile poporului român. La ei, cutremurul politic s-a resimțit cel mai puternic.

Cei mai mulți jurnaliști și politicieni au trecut foarte ușor peste tele-prestația lui Marcel Ciolacu, transmisă de la Budapesta, în prime time-ul Antenei 3 de joi seara. Și-a permis și el un moft, o aroganță, a mărturisit el. Probabil că Marcel Ciolacu o fi vrut să spună extravaganță, deși de la extravaganță la aroganță este o distanță destul de mare. Nu le apropie decît o terminație fonetică și, în cazul său, o prevedere legală.

„Am vrut să avem și noi o aroganță”. „E cineva care nu a vrut o dată să-și facă un moft „N-am venit de la mănăstire în politică, aș fi ipocrit să spun altceva”. a mai adăugat el dezlănțuit și înfuriat. Departe de respirația celui pe care îl susține, Mihai Gîdea n-a putut să-l tempereze și nici să-i tragă cu ochiul. Drept pentru care a trebuit să-l lase să se exprime liber. Călcat pe bătături de dezvăluirea din G4media, Marcel Ciolacu s-a învolburat și a încercat să se apere, afundîndu-se și mai mult în considerații și dezvăluiri cumplite. Ce este o „aroganță” la un prim-ministru? O extravaganță pe care și-a permis-o fără să respecte legea. Ce zice Dicționarul Explicativ al Limbii Române la sensul cuvîntului „aroganță”? „AROGANT, -Ă, aroganți, -te, adj. Care se poartă cu aroganță, cu semeție; obraznic. V. semeț”. Pe de o parte, Ciolacu se pretinde „un om normal”. Pe de altă parte, ne spune că el și fiul și-au permis o „aroganță”. Numai că aroganță (fie ea și extravaganță) este nepermis în cazul unui demnitar atunci cînd i se cere socoteală pentru legăturile sale cu o companie care a creat necazuri la sute de firme și cetățeni. Plus faptul că el și fiul său au beneficiat de cadouri de o valoare încă greu de estimat. La ce hotel au locuit Marcel Ciolacu și fiul său la Monte Carlo? În timpul Marelui Premiu al Principatului Monaco la Formula 1, nu neapărat la Hotel Hermitage Monte Carlo sau Hotel de Paris, la hoteluri mai modeste, o cameră ajunge la 1.000 de euro. Înmulțim un preț modest cu trei nopți la care ar trebui să adăugăm și prețul biletelor. Gîndul mă încearcă să bănui că Marcel Ciolacu și fiul nu s-au cazat la 3 stele, ci la 5 și, pentru că el era demnitar, au rezervat o suită sau măcar un apartament. Care să fi fost așadar cheltuielile pentru cei doi? Nu de alta, dar să știm la ce facturi să ne așteptăm! Iar, dacă plata a fost efectuată prin Nordis Travel SRL (tot pușculiță Nordis), cu atît mai simplu. Nu trebuie adunate vrafuri de facturi pentru zbor și cazare la hotel. Ne pot lămuri cu cîteva hîrtii. Dar biletele la Formula 1 cît au costat? Și cît au mai costat ele și pentru ceilalți oameni din conducerea PSD? Și cine a plătit cel puțin trei mese pentru cele 7-8 persoane? Tot Nordis? Sau Nordis Travel? Adică familia Ciorbă-Vicol? Sau invitații de onoare au decontat nemțește toate cheltuielile? „E cineva care nu a vrut o dată să-și facă un moft!” Ce-i ăla „moft”? MOFT, mofturi, s. n. (Fam.) 1. Lucru, problemă fără valoare, fără însemnătate; fleac, nimic, bagatelă. ◊ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei. ♦ (Rar) Șmecherie, tertip. 2. (La pl.) Capricii, fandoseli, nazuri, fasoane. – Din turcă. müft. (DEX) Cursa specială de trei zile cu un avion privat închiriat pentru Marele Premiu la Monaco a fost un lux care pune în cîrca premierului un beneficiu nedeclarat de aproximativ 10-15.000 de euro. Cu totul, poate mai mult. În nici un caz nu-i vorba de un „moft”, deși el în bîlbăiala sa de limbă și gîndire a vrut să spună „extravaganță”. După cum stau lucrurile, este și extravaganță, și aroganță. Sau dacă este un moft, atunci, la nivelul său, extravaganța se măsoară în sute de mii de euro. Chiar trebuie să fie mult mai mult. După aceste dezvăluiri și confesiuni, părerea mea este că Marcel Ciolacu își permite „mofturi” de zeci de mii de euro. Premierul, în același grup, plus minus cîte un ministru, plus Sorina (Stan) Docuz și-a permis mai multe asemenea „mofturi” de 10-14, poate chiar 20.000 de euro, cu mese și bilete la competiții sau concerte. G4Media susține că deține probe pentru cinci asemenea călătorii. Mofturile premierului și ale fostului președinte al Camerei Deputaților se apropie de 100.000 de euro. Mă tem că nefiind doar niște bilete de meci sau de avion, ci mult mai multe (șefia Comisiei juridice etc) nu este vorba nici de moft, nici de ciubuc. Se apropie vertiginos de corupție! Ca atare, nu mai vorbim de mărunțiș și de mofturi! Cu același prilej al sincerității involuntare, Marcel Ciolacu avea să declare: „-N-am venit de la mănăstire în politică, aș fi ipocrit să spun altceva!”. Nu mi-am imaginat că omul ar fi un îngeraș sau un nevinovat, dar afirmația aceasta mă obligă să presupun că Marcel Ciolacu și-a permis mai multe asemenea „mofturi”, plus niște „păcate” mai mari. Cum mofturile nu prea intră în comportamentul călugărilor, sunt obligat să mă gîndesc la păcate. Musai trebuie să merg mai departe cu ce presupune afirmația sa „N-am venit de la mănăstire în politică”. Devine logic că omul este plin de asemenea mofturi. Și de păcate. Mai mici sau mai „tunuri”. N-a spus Marcel Ciolacu la furie că este plin de păcate, mofturile fiind un mizilic peste care ar trebui să trecem cu ușurință. Cît privește păcatele, la un asemenea nivel, ele se măsoară în milioane de euro și dolari. Și numai o mică parte în lei.

După cum arată data indicată mai jos, dl Cezar Osiceanu este cel care ne-a scris cîteva mesaje prin care ne invita la o investigație. Le-am și publicat în Cotidianul. Citiți mesajele de mai jos, aparținînd pilotului Cezar Osiceanu: [18.11, 18:16]: Excelentă General Declaration este un act obligatoriu a exista la bordul avionului indiferent de natura zborului sau proprietarului În el se înscriu obligatoriu numele pasagerilor de la bord Actul se dă cu o copie la stewardesei șefa de cabina și o copie rămâne la sol Rolul lui este de a se cunoaște permanent numele, naționalitatea și poziția pe scaun a pasagerilor de la bord Datele din el se transmit la Atlanta concomitent cu completarea lui acolo unde stau 10 ani în evidente ca masura de control antiterorist La urcarea în avion indiferent ca este avion privat sau de linie stewardesa sefa de cabina verifica numele pasagerului cu acest act Taxa de interogare este de 10 usd dar se poate cere doar de către compania cu care s-a zburat sau organele de stat Vă rog fără indicarea sursei însă! Succes! [18.11, 18:26]: Se poate verifica la compania de handling care a făcut actele cursei la otopeni, la vamă și poliția de frontieră dacă au trecut pe acolo, la salonul oficial de la Otopeni care a dus pasagerii și la avion cu mașinile de VIP [18.11, 18:26]: Interogarea de la americani se face doar de către organele de stat și compania de handling însă [18.11, 18:26]: Se mai poate verifica și cu documentul cargo manifest denumit în care apare armamentul și muniția aferentă pentru SPO-istul aferent PM și ministrului transporturilor obligatoriu a fi fost la bord Fiind însă 2 demnitari erau și 2 SPP-isti la bord”. Ceva mai tîrziu, tot el a adăugat o precizare: „Mon, Nov 18, 7:37 PM (5 days ago) Și o copie după cargo manifest trebuie să rămână la agenția de handling În plus la aterizarea la destinație cargo manifestul și General Declaration se predau reprezentantului companiei de handling de acolo Cum la Nisa este una maxim două companii de acest fel intrați pe net o/le găsiți etc A doua zi pilotul Cezar Osiceanu a șters toate mesajele și a început să transmită alte mesaje, bătînd la ușile mass-media pentru a demonstra că toate conțin inexactități și sunt niște falsuri. Parcă era într-o campanie de albire a lui Marcel Ciolacu. Nu avem detalii despre solicitările depuse de Cezar Osiceanu la Guvernul Ciolacu. Îi solicităm însă un singur lucru. Să nu ne mai scrie. Presa nu este o găină pe care o păstrezi la congelator și o gătești cînd îți este foame.

La dezbaterea  cu Mircea  Geoană de la  Antena  3 TV, pe  lîngă prestația excelentă  a candidatului au sărit în ochi  și cîteva  momente  tensionate  legate de bani.   Oana Stancu a invocat o sponsorizare de  500.000  de euro  din partea unui jucător de pe piața de  energie și  l-a întrebat pe Geoană dacă are curajul să ceară mandatarului său publicarea  listei cu  sponsori, de la  5  euro în sus. Mircea Geoană a  răspuns că toate  sponsorizările sunt  declarate la AEP,  iar Oana Stancu și Adrian Ursu au invocat în grabă o fundație a familiei, o contribuție, o donație, inclusiv  fundația Renașterea, prezidată de Mihaela Geoană. Contrată tranșant, Oana Stancu a bolmojit ceva în stilul procuror despre forma donației, despre sumă și originea ei. Fără alte detalii despre acești bani colectați pentru campania electorală a lui  Mircea Geoană și fără a avea informații despre felul în care se pregătesc întrebările pentru aceste emisiuni de import american, secvențele pomenite mai sus merită cîteva întrebări și lămuriri. Discuția tensionată  avea loc în cadrul unei emisiuni desfășurate în Antena 3 TV, unul  dintre canalele  grupului Intact, grup media campion detașat  în România la încasările din banii de la bugetul public și de la PSD. Ba, în discuția agresivă s-a aruncat iritat și Adrian Ursu, „maestrul” contractelor și dezbaterilor  sponsorizate de instituții publice sau dependente de bugetul de stat. În schimbul de replici de duminică seara, jurnalista Oana Stancu întreba acuzator (sau acuza întrebînd!) de parcă ea era vocea Zeiței  Dreptății Divine, cea legată la ochi, care ține balanța  simbolică într-o mînă, iar în cealaltă o sabie. Discuția  s-a încheiat cu urările de succes la alegerile parlamentare, urare repetată insinuos de Mircea Geoană. Ce voia să spună candidatul Mircea Geoană? Că în unele emisiuni Oana Stancu este independentă, în vreme ce în  bucătărie și în familie este pesedistă. Oana Stancu este căsătorită din 2015 cu fostul deputat liberal (acum senator PSD) Daniel Cătălin Zamfir, ultra-prezent în emisiunile Antenei 3. Independenta și navetistul politic au împreună un copil. Cît de  corect sunt alese și cumpănite întrebările menite să-i pună la încercare și să-i descumpănească pe candidați? O asemenea explicație este obligatorie și cere niște precizări, mai ales că telespectatorii își imaginează că subiectele sunt alese cu bună credință, cu profesionalism și cu echilibru în judecățile formulate. Și fără nici un partis-pris politic. Ei nu știu ce se ascunde îndărăt. Adică, de cel puțin trei-patru campanii electorale, televiziunile și publicațiile grupului Intact  joacă pe aceeași mînă cu PUSL, partidul fost umanist, conservator, social liberal, cînd cum, fondat și  tutelat de Dan Voiculescu. Și, evident, pe aceeași parte cu PSD. În fiecare campanie electorală, televiziunile și celelalte medii ale grupului, inclusiv Antena 3 TV, se implică vizibil pentru  susținerea PSD  și,  pe lîngă contractele grase, grupul primește la schimb prin liliputanul PUSL și cîteva locuri pe listele PSD, plus  cîteva posturi în guvernul condus de PSD și în deconcentratele care revin acestui partid. În aceste campanii electorale, Antena 3  TV este și parte jurnalistică, și parte interesată (inclusiv cu promovarea pe liste sau pe posturi grase a unor oameni din redacție). Adică este și jucător, și arbitru. Joacă și rolul  de independent, și de parte interesată. Cu o mînă arată spre vinovați, cu cealaltă stă la țuțuroiul avantajelor. Pe de o parte, redactorii sunt deontologi și se dau independenți, de cealaltă  împingînd cel puțin o echipă de handbal pe posturi publice și în parlament. Imitînd  Zeița Dreptății, spiritul critic al Oanei Stancu-Zamfir stă zilnic la masă cu un pesedist. Și crede că nu se contaminează.

Nu toți care împing un om  în rahat îi fac un rău. Cînd o plănuiesc cu pizmă, uneori  s-ar putea să-i facă un bine.  Așa s-a întîmplat și cu George Simion. După un an politic super-mediocru, s-a trezit împins în groapă și, la urmă, se vede ajutat să urce spre vîrful dealului. De ce zic că „an politic mediocru”? A umplut Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cu navetiști, cerșitori de putere și impostori, l-a pus pe  nemernicul de popă Terheș pe prima poziție la europarlamentare ca acesta să-l lase cu buzele umflate și să-l înjure imediat după ce a intrat în Parlamentul European. Tot el cu Lulea au lansat momeala cu casele ieftine de care s-a ales numai  bășcălia și praful și au umplut calendarul și listele de candidați cu nefăcute și neaveniți. Ce să zici de un asemenea parcurs? -Mulțumește lui Dumnezeu că poți face pluta și nu te scufunzi! George Simion recuperează din greșeala altora și aproape la nimereală. Cam  la fel cum a ajuns orbul în Brăila, plus o credință nestrămutată că acolo trebuie să fie. Adică la marea intuiție și cu mult noroc. În zilele în care trebuia să fie „îngropat” de rușine și acuzații, adică dovezi și argumente hotărîtoare pentru votul  din turul întîi, acuzația cu spionajul în favoarea rușilor este pe cale să se întoarcă în favoarea sa. Toți  cei care s-au temut de el și s-au grăbit să-l toace cu acuzația de om al rușilor, de spion al Moscovei  (cînd era dat afară din dezbateri de Adrian Ursu, zis Hrusciov, de Mihai Gâdea cu imnul Rusiei), pentru cîte și mai cîte împotriva României, taman atunci au început  să apară dovezile că personajul nu este o „șarlă de om” și nici un nemernic de Sorge de-al nostru, ci doar un român animat de  sentimente patriotice. La cît  de mult a fost tocat cu acuzațiile de spionaj și de om al rușilor, ar fi trebuit ca ștampila să se tot fixeze și să-i rămînă definitiv în carne. Și uite că nu-i așa, că putem fi victimele unei lucrături, a unei propagande, a unei diversiuni la care, în afară de bietul Șalaru (omul lui  Traian Băsescu din Moldova) au lucrat de zor destui nehaliți din politica românească, moldavă și ucraineană. Ca în toată lumea, minciuna are  picioare scurte. Socotind că-l înfundă definitiv, cei care l-au atacat au împins lucrurile pînă spre cercetarea lor.  Din ele rezultă că George Simion, zis de ai noștri vorbeți și păreriști, acoperiți și politicieni ca fiind „omul rușilor” nu-i decît un unionist  lăsat cam singur să militeze pe la hotarele de Nord și de Est ale  României. Ce  înseamnă asta? Multe de tot. Dar una singură merită ținută minte. În zilele noastre, și dacă toată populația zice că ești beat, în loc să te duci să te culci mai bine dai fuga la hotarele strîmbe ale  României și încerci să le aperi. Nici un român nu poate trece de blestemul că trebuie să țină minte!   Post  scriptum: Nu știu ce cred unii, dar eu zic că, pentru felul în care au gîndit, au vorbit și s-au purtat cu Simion, și Mihai Gîdea și Adrian Ursu merită măcar un fragment din Imnul Uniunii Sovietice!

Sunt zile în care totul se învîrte în jurul lui George Simion. Geaba se străduiește Elena Valerica Lasconi să se bage în seamă. Sondajele arată că Simion dă să se agațe la mustață de turul doi. Și Nicolae Ciucă, și Elena Vasilica Lasconi, și Cristian Terheș încearcă să-i rupă picioarele cu alegația de agent al Rusiei. Marcel Ciolacu a sărit în apărarea „auristului” și a declarat că nu are știință de nici o informație oficială privind întîlnirile lui George Simion cu spioni ruși. Pentru răspîndirea alegației, el cere chiar demisia șefului Comisiei de Control și Supraveghere a SRI. Lucrurile au ajuns pe o muchie de cuțit. Ori George Simion este agent rus, ori nu este. Acuzațiile și interdicțiile privind intrarea în Moldova și în Ucraina nu sunt suficiente. Pot fi rezultatele unui joc politic al țărilor vecine. Simion poate să fi fost ținta unei sancțiuni pentru demersurile sale de unionist. Dacă acuzațiile ucrainene sunt lipsite de probe, ele fac din George Simion, așa împiedicat în gîndire și comportament, un erou unionist. Dacă probele rezistă, Simion a ajuns la final de carieră politică. Depoziția lui categorică din timpul năvalei la Antena 3 devine o răscruce. Ori nu există probe și Simion intră în alegeri cu imaginea curățată și salvat dintr-o campanie oneroasă, ori există și pleacă acasă cu bagajele murdare. A treia cale nu mai există. Scurt și cuprinzător. Cei care pompează acuze la adresa lui Simion, plusînd pe neve, riscă enorm. În loc să-l descalifice, îl promovează. În acest moment propaganda nu se mai poate împiedica decît de probe aduse de instituțiile statului. Dacă nu cumva au intrat și ele în același joc!

George Simion are un anume talent de a intra în fotografie, în știri, în discuții. Din păcate, cu mize mici, cu grosolănii, cu tupeu, cu agresivitate. Ultima a fost cea de la Antena 3, crac de CNN românesc a la Dan Voiculescu. A intrat în dezbaterile transmise în direct și a încercat să-și apere cauza. De două-trei săptămîni, reluînd alegații mai vechi, George Simion este zugrăvit ca o piază rea a Rusiei pe teritoriul românesc. Se vede de departe o campanie de pocire a imaginii lui Simion, așa cum se vede și cea de demolare a lui Mircea Geoană. Cică ar exista un filmuleț și niște fotografii care ar proba că președintele AUR s-ar fi întîlnit pe nu știu unde cu nu știu cine. Detalii suplimentare, zero. Nici SRI, nici SIE, nici alte instituții nu au ieșit cu nimic la vedere. Niște fotografii și niște imagini chiar dacă ar exista nu sunt suficiente să îngroape un om. Pot fi doar fapte și detalii de la care să pornească o cercetare, eventual un dosar. Pînă la o acuzație fondată mai este mult. Deocamdată nu-i decît circ și trucuri de campanie electorală. La actuala situație de prezentare a dovezilor suntem cam în cea ilustrată de dialogul între Mihai Gâdea și George Simion. - Ești agent rus? - Dar tu ești agent american? Dacă ar fi să facem o comparație între pledoariile pro-americane (exagerate) ale lui Mihai Gâdea și cele pro-rusești ale lui George Simion, nu știu cine ar ieși pe primul loc. Sau știu, dar mă jenez de nerușinarea și inconștiența unuia. Cît despre întrebările și judecățile lui Adrian Ursu (zis Hrusciov) rostite cu scrîșnet de măsele, cît și despre amenințarea cu „imnul Rusiei” făcută de Mihai Gâdea, nu pot zice mai mult decît că sunt descalificante pentru modul de a fi al celor doi. Cînd nu mai au argumente mușcă și lovesc mai ceva decît Simion. Tot incidentul de la Antena 3 DV i-a folosit lui Simion ca să nege în direct și tranșant acuzațiile unei campanii vizibil orchestrate și, cel puțin pînă la apariția dovezilor, să amîne aplicarea definitivă a ștampilei de „om al rușilor”. Asta nu înseamnă că George Simion a reușit să-și mai dreagă imaginea. El a luat în brațe valori culturale și steaguri dragi românilor, dar, prin felul în care le-a slujit, prin  comportamentul și limbajul său a izbutit să le minimalizeze. La fel și cu partidul AUR. A chemat oamenii de bună credință și patrioți sub un steag politic românesc și, pe lîngă cei veniți cu bună credință, tot el a adunat și impostori și traseiști și aventurieri, făcînd dintr-o grupare politică înregistrată juridic o adunătură de o discutabilă diversitate. Cu apariția intempestivă de la Antena 3 DV, George Simion a mai pus frînă la o campanie menită să-l discrediteze, fără a cîștiga puncte pentru candidatul George Simion. La fiecare apariție, el probează că este un bun luptător pe baricade, dar în nici un caz un posibil președinte al României. Cît despre Antena 3 DV…

Antena 3 cu pretenții de CNN pe Dîmbovița a continuat formatul de import american al emisiunii de dezbatere electorală. Nici că se putea să nu se românizeze și mai și. A fost ca o inundație de reproșuri și cîrteli, de acuze și dări în vileag cu lucruri cunoscute, de scos ochii și de băgat sub preș mai toate problemele importante ale țării noastre. În fapt, au lipsit de pe agendă mai toate temele importante care privesc România. Nimic despre deruta din Uniunea Europeană, despre poziția marginală a României în deciziile mari ale acesteia, nimic despre problemele de fond ale economiei, ale societății, ale justiției. Sau au trecut pe lîngă ele ca Inter Regio prin gara Chitila. Toată seara s-a redus la tentative de faultare a adversarului socotit periculos. Atitudinea principală a fost de cîrteală electorală. Nimic mai mult. Nici măcar un inventar serios al eșecurilor și dificultăților. Ce să mai vorbim de proiecții pentru viitor. Pentru anii care urmează nu s-a conturat nimic, în sensul că nu prea avem la ce ne aștepta. Fie candidații nu au habar, fie se tem să se lanseze în planuri mărețe. Știu că n-au cu ce și cu cine. E drept că nici emisiunea nu era cadrul pentru asemenea susțineri. Din cele mai multe intervenții s-a subînțeles că n-au decît obiectivele ajungerii sau menținerii la putere și, eventual, interesele personale. Ce s-a „dezbătut” la Mihai Gîdea&Co? Casa lui Iohannis (cine a semnat, cine a redactat, cine a știut, cine a mințit, cine a ascuns), casa de la RAAPPS și afacerile premierului Ciolacu și ale nepotului, îndatorarea lui Nicolae Ciucă față de președintele în funcțiune (plus ipoteza numirii acestuia ca prim-ministru), contraperformanțele lui Ludovic Orban și Vasilică Cîțu, relațiile lui Mircea Geoană cu Vanghelie și Cristian Rizea, incompetența aproape comică a Elenei Valerica Lăsconi. La toate acestea s-au adăugat niște tentative chinuite de portretizare favorabilă a fiecărui candidat din partea tandemului de susținători, însoțiți de echipe consistente de aplaudaci și colegi de partid. Ziceai că se rostea cîte un laudatio pentru cine știe ce premiu școlar și reprezentanții fiecărei clase se întreceau în tămîieri și liste de merite. Cît despre un program care să răspundă nevoilor publice care să-l individualizeze pe candidat, nici vorbă. Cel mai vizibil lucru al serii a fost preocuparea lui Mihai Gîdea să-i iasă emisiunea. Adică să facă audiență. La urma urmelor, asta și-a și dorit. În plus, nici Mihai Gîdea nu poate mai mult. La urma urmei, și-a atins scopul. Emisiunea a fost cînd vie, cînd tensionată și zgomotoasă. Un fel de rățoială electorală, cu suprapuneri și dialoguri incoerente, replici peste replici, subiecte minore, atacuri la adversarul principal, strîmbe și înțepături de mahala departe de interesul public, strigături propagandistice și mîrîieli la adversari și, cel mai enervant, o scăldare continuă în nenumărate supoziții politice și electorale, un fel de dat în bobi și pe seama rezultatelor din săptămînile următoare. Exact ca la tavernă, ca pe băncuța din fața porții sau ca la o pauză de țigară pe trotuarul de lîngă intrarea în instituție. Cam asta este lumea politică din România. Cu bășcălia și gîndirea de la Cancan, cu ironiile de port ale lui Mihai Tudose, cu trompetele cu voce metalică de la PNL, cu reprezentanții generației nemiloase și dornice de bani și putere și cu anonimii politicoși din jurul lui Mircea Geoană ce dezbatere poți face? Abia rezultă o ciornă pentru „Hoaștele și copiii”, un joculeț cînd comic, cînd mai nervos de ”Să ne iubim românii și să ne apărăm țara și Europa!”. George Simion și Gigi Becali mai lipseau ca programul de circ să fie complet.

Mulți dintre cititori nu își imaginează cît de chinuitoare este seceta de subiecte și de dezbateri din societate! Doar accidente, bătăi, incendii, declarații sforăitoare și nenumărate istorioare mondene. Ce să faci cu ele? Nu-i destul de banală viața omului, mai punem și noi o bobiță de zahăr sau un dram de sare? Nu merge! O fac alți colegi cu vîrf și îndesat. Cînd te gîndești la prima pagină a ziarului sau la deschiderea site-ului, îți vine să o iei razna. N-ai despre ce scrie. Nu se întîmplă mare lucru. Și nici dezbateri pe teme importante nu sunt de ilustrat. Pur și simplu, nu există. În țara noastră, subiectele sufocante sunt de bîrfă, de profeție politică și de situații dramatice. Politica nu trece de zmeură, de smîntînă și de siropuri. În fiecare zi, plouă cu promisiuni, cu declarații, cu contre la declarația adversarului, cu atacuri și dezmințiri la atacuri. Dau totuși peste o știre importantă. Măcar aparent importantă.

„Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a prezentat în ședința PNL - într-o perioadă de pregătire a campaniei electorale - proiectul de reindustrializare a României, care va intra și în coaliție. Pachetul are în vedere industrii importante: metalurgică, apărare, construcții, echipamente electrice, auto, chimică. Prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu a arătat că Proiectul de reindustrializare a României este unul dintre cele mai importante proiecte ale țării din ultimii 34 ani”.

Sună interesant, mai ales că, de multă vreme, cei de stînga și de vîrsta a treia tot pomenesc cu nostalgie despre industrializarea din vremea lui Nicolae Ceaușescu. De unde i-a venit lui Marcel Boloș ideea cu reindustrializarea? De la Sfînta Evanghelie? Omul a terminat Teologia. De la perioada cît a condus Ministerul Fondurilor Europene? Din cifrele dramatice adunate la Ministerul Finanțelor? Din cîte s-a văzut, Marcel Boloș este out la economie și la industrie. O fi trecut cu mașina sau cu tramvaiul pe lîngă o fabrică. Cel mult, două sau trei. Atît! I-o fi zis cineva din PNL cîte ceva despre industrializare? „Bagă și tu ceva cu industria!“ Și el o fi pus un „re” în față pentru a desemna un program economic și politic? Oricum, Marcel Boloș n-are nici o bază pentru a gîndi un program de reindustrializare. Iar la Finanțe n-are o echipă capabilă de un asemenea proiect. Un așa program nu poate fi o operă individuală. Genial să fii și nu se poate să te închizi într-o bibliotecă, să scrii și te scarpini două zile sau două săptămîni și iarăși să scrii și apoi să ieși la balcon și să strigi: Am găsit soluția! Reindustrializăm România! Ca șmecherie (promisiune) de campanie electorală, mai că merge. Culege ceva voturi. Și atît. Nostalgicii vor zice „Bravo”! Ne întoarcem la o ploaie cu locuri de muncă! Dar reindustrializare la grămadă, fără studdii de piață pe domenii, fără o analiză pe resurse, pe energie și pe forță de muncă, și susținută de o guvernare coerentă nu este posibilă. Cu cine reindustrializează România Marcel Ciolacu, Marcel Boloș, Nicolae Ciucă sau chiar invocatul ca providențial Ilie Bolojan? Cu cei plecați prin Europa? Cu generația ieșită la pensie? Cu ce fonduri? Cu ce tehnologie? Și pe ce piețe avem acces și la ce prețuri? Mă tem că, tot din rațiuni mai degrabă electorale, Nicolae Ciucă a ieșit la rampă ca să întărească găselnița:

"Industria românească se poate revigora şi poate redeveni un catalizator al economiei dacă primeşte sprijinul de care are nevoie. I-am cerut ministrului de Finanţe, Marcel Boloş, să prezinte şi în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL planul "România produce" - un proiect pe care l-am anunţat şi definit de când eram premier - şi al cărui scop este deblocarea potenţialului economic al ţării. Am decis astăzi în coaliţia de guvernare să sprijinim, prin acest plan concret, reindustrializarea României". (Nicolae Ciucă)

Se subînțelege astfel că Marcel Boloș s-a conformat și a anunțat programul. Iar acesta nu poate fi decît o ciornă încropită pe la Ministerul Finanțelor și prin PNL. Ca să nu rămînă de căruță și să nu pară că pierde trenul, Marcel Ciolacu, cel cu experiență de figurant în industria electronică (vezi stagiul la Cooperativa din Buzău!) sau în cea a lemnului (vezi strădanile sale la cărat pușca la partidele de vînătoare ale lui Omar Hayssam pe la Nehoiu), a sărit primul să pledeze pentru reindustrializare.

„Dacă înţelegem exact acest plan complex, dar simplu, de fapt, important este cel mai mult să fie eficient, vom merge înainte. Dacă nu, vom rămâne în zona şi în cercul nostru strâmt, cum spunea poetul, de unde nu vom şti cum să ieşim peste doi, trei ani. Eu sunt optimist și sunt convins că vom avea o stabilitate politică confortabilă și o schimbare de paradigmă în a nu își dori un președinre guvernul său personal pentru că am văzut ce a ieșit”.

Ciolacu a formulat aceste concluzii înțelepte după ce a vizitat două fabrici. Una la Cluj, de medicamente, și alta de cauciucuri, la Oradea. A mai reindustrializat el și fabrica de îmbuteliere Coca Cola cu un an în urmă. Acum, este gata să promită un nou viitor pentru țară:

„Cea mai mare miză este reindustrializarea ţării. Cu investiţii de peste 10 miliarde de euro anual în industrie, vom putea produce în ţară tot ce este esenţial pentru economia naţională”, a promis Marcel Ciolacu la anunțarea programului său de posibil președinte al României.

Ce să înțelegem? Că un antreprenor în covrigărit, un general în rezervă și un preot plasat al Finanțe pregătesc și fundamentează reindustrializarea României? Măi să fie! Ori nu știu despre ce vorbesc, ori ne iau de proști!

România - altă casă pentru Iohannis. Un subiect minor poate fi mai ceva decît o lupă pentru cercetare a stării de lucruri inclusiv dintr-o mare decădere. ”Palatul Împăratului” (cum a fost botezat pentru că este destinat lui Klaus Iohannis) funcționează aproape ca un microsocop care mărește imaginea lucrurilor. Le face mult mai vizibile. Spune totul despre guvern și despre lumea politică. Este grăitor pentru felul în care funcționează contractele cu statul. Este și mai grăitor pentru felul în care dau seamă insituțiile față de contribuabili. Cei care beneficiază se umflă în pene. Cei care încasează se bucură. Cei care decid se fac că nu le pasă. Toate acestea se practică prin aranjamente. Ele se acoperă cu acte aparent și formal în regulă. Prețul afacerii spune și el enorm. Este mult mai mare decît valoarea clădirii. Spune ceva doar despre felul în care sunt cheltuiți banii de la buget. Cu 3,3 milioane euro (cît s-a cheltuit deja) orice constructor face o vilă nouă. Chiar două. În provincie, trei. Cu șapte milioane, un particular poate construi două-trei blocuri. Statul român abia modernizează o casă. De aici vine și întrebarea obligatorie. Nu cumva, pe lîngă atribuire,„Palatul Împăratului” mai ascunde și o atribuire discutabilă și o afacere oneroasă? Clădirea din Bulevardul Aviatorilor are 1.100 metri pătrați. I-o fi zicînd „palat”, dar nu este nici Muzeul Peleș, nici Palatul Versailles. Drept pentru care, o alocare de buget de 6.300 -7.000 de euro pe metru pătrat pare cel puțin exagerată. Să fie prețul motivul pentru care toată operațiunea a fost secretizată? Sau faptul că muncitorii de aici puteau fi aduși de la lucrările de la baza româno-americană de la Mihail Kogălnicieanu? Sau viceversa. De la băile lui Iohannis puteau trece la pista avioanelor și clădirea pentru radare? Beneficiarul contractului de restaurare și modernizare a vilei din Bulevardul Aviatorilor este firma Bog'Art, iar cel care controlează compania este arhitectul Raul Doicescu, un apropiat al mai tuturor guvernelor postdecembriste și un obișnuit al grupului de români de pe Coasta de Azur, un bun tovarăș de învîrteli cu Adriean Videanu. Cei doi au și preluat în concesiune un teren de la parohia din Ghermănești, teren aflat pe malul lacului Snagov unde Adriean Videanu și Raul Doicescu au construit împreună „două palate”. Iată o prezentare succintă a performanțelor constructorului Bog'Art: „Anul 2022 s-a incheiat pentru compania de constructii Bog'Art cu o cifra de afaceri de aproximativ 110 milioane de euro, iar pentru anul 2023 estimarile indica o crestere de aproximativ 30% a productiei, avand in vedere contractele in derulare si proiectele realizate. In prezent, Bog'Art are in derulare 35 de proiecte localizate in mai multe zone ale tarii, cu o suprafata desfasurata de aproximativ 200.000 mp, portofoliul total de contracte ajungand la 400 de milioane de euro.” (Elena Icleanu, Agenda construcțiilor, 2023) Ce mai declară managerul Companiei Bog'Art, dl Sorin Greu, în același articol de prezentare: „- Proiectul "Realizare infrastructura Bazei 57 Aeriana Mihail Kogalniceanu", la care participăm în asociere cu Aduro si Strabag, este cel mai important proiect de investitii al anului pentru Bog'Art și are în vedere modernizarea și imbunatatirea capacității de intervenție a fortelor aeriene din România. Tot in domeniul aeroportuar, dupa realizarea mult așteptatului Aeroport de la Brașov-Ghimbav, inaugurat în data de 15 iunie, în acest moment contribuim la dezvoltarea și extinderea a încă 4 aeroporturi din țară. Amintim aici aeroporturile din Cluj și Sibiu, ce reprezintă doua proiecte de mare interes pentru noi, din punct de vedere atât al importanței și impactului acestora atât la nivel național, cât și ingineresc. Tot aici putem menționa Aeroportul din Satu Mare, ce ne oferă ocazia de a realiza atât extinderea și modernizarea terminalului existent, cât și reabilitarea pistei de decolare și aterizare a avioanelor”.(Sorin Greu Revista construcțiilor, 2023) În același interviu, managerul companiei care restaurează și modernizează casa pentru viitorul „fost șef de stat” Klaus Iohannis din Bulevardul Aviatorilor nr. 86 mai face trimitere la lucrări și proiecte, cum ar fi: „Pasajul Berceni, inaugurat în data de 25 iunie, unde Bog'Art a avut calitatea de subantreprenor declarat, precum și proiectul Pasajul Denivelat Suprateran Podul Grant, în care tocmai am pornit la drum în calitate de antreprenor general, contracte încheiate și lucrări în derulare pentru Spitalul Sinaia, Blocul chirurgical politraumă din cadrul Spitalului Militar din Sibiu, Secția de Ortopedie, precum și pentru prima Banca de Țesuturi din România, din cadrul Spitalului Clinic Colentina, contracte cadru cu Primaria Sectorului 4, proiecte ce vizează unități de învățământ, amenajari urbane si reabilitări termice”. La aceste lucrări cu instituții publice, el adaugă și lucrările în sectorul privat cum ar fi „cladirea U-Center 2 pe care o vom finaliza la finalul lunii august. Proiectul, cu o suprafață masivă de 53.300 mp, reprezintă etapa a doua a ansamblului U-Center, dezvoltat de Forte Partners în zona Parcului Tineretului, din București”. De reținut că „Palatul Împăratului” împreună cu extinderea Bazei 57 de la Mihail Kogălniceanu sunt lucrări care pînă mai ieri-alaltăieri au figurat „la secret”. Felul în care Nicolae Ciucă a moșmondit răspunsurile la întrebările privitoare la casa destinată președintelui Klaus Iohannis ne arată și legătura indestructibilă dintre cei doi. Plus faptul că, Nicolae Ciucă, atunci cînd are un interes sau o obligație, este un alt candidat. Spune puține și ascunde multe. Și, pentru că alegerile sunt un bun prilej pentru dezvăluiri și desecretizări a altor afaceri și încrengături, nu ne rămîne decît să cerem și datele contractelor de la lucrările efectuate pentru casa din strada Inginer Nicolae Cucu Starostescu, devenită locuința de protocol a lui Marcel Ciolacu. A fost pregătit cu bani de la buget și acest cuibușor de nebunii?

Nu face glume și nici nu încearcă să aibă umor. Nu spune bancuri și nu apare des la televizor. Nu are blog și podcast și nu postează nimicuri și sentimente. Nu-i place să țină discursuri și nici să facă băi de mulțime. Nu este iubit de conducerea partidului din care face parte. Bugetarii cu posturi grase și piloșii se tem de el. Parcă ar fi un fel de bau-bau care ar putea să le înghită lenea și bunăstarea, prostia și incompetența. Ba unii dintre cei care joacă tontoroiul la conducerea Partidului Național Liberal se feresc de el ca de un dușman de moarte aflat în fruntea partidului advers. Ilie Bolojan este cel mai incomod personaj politic din cîți a avut România fără să dea semne că vrea să fie conducător de oști, șef de partid sau președinte. Trăind retras, departe de lumina reflectoarelor de la București, ca un antierou, Ilie Bolojan a devenit faimos prin modul în care a gestionat modernizarea municipiului Oradea și dezvoltările din județul Bihor. Omul cu cele mai puține apariții publice din toată inundația națională de gargaragii este la un pas de a deveni cel mai iubit prin absență, cel mai așteptat, un fel de Salvatore Della Patria, de Laleaua Neagră, de speranță a alegătorilor dezamăgiți, deși el nu candidează și nu prea vorbește despre situația din țară. Și, cu toate acestea, este pomenit ca vedetă a României, ca un fel de Superman administrativ și politic pe care țara începe să-l aștepte, să-l invoce și unii chiar să-l roage. O șefă de partid care se visează președinte al României s-a declarat admiratoarea isprăvilor sale administrative și a calităților sale de organizator și se visează ea președinte cu el prim-ministru, deși cu greu ea ar putea concura pentru un post de secretară la cabinetul acestuia. Marcel Ciolacu, înjurat de toată lumea, prins cu minciuna, încurcat la afaceri și scrîntit la familie, și-a imaginat că se scoate agățîndu-se de numele lui Ilie Bolojan. „El este un om care doreşte să facă reforme în România, un om care s-a arătat foarte aplicat în ceea ce priveşte administraţia locală la Bihor şi este un partener pe care eu mi l-aş dori, din funcţia de preşedinte al României”. Bolmojind prisoase mentale, Marcel Ciolacu încearcă să ne amăgească. Mai că ne roagă să-l facem președinte și ni-l aduce pe Ilie Bolojan în Piața Victoriei. România traversează o situație cu totul neobișnuită. Dă semne că nu mai vrea hahalere și gargaragii, descurcăreți și vrăjitori. Parcă și-ar pune toate speranțele într-un om serios, retras, fără talente de circar, capabil să miște lucrurile și sentimentele de neîncredere ale oamenilor. Și să oprească potopul de delir verbal care îneacă toate discuțiile despre viitorul țării noastre. Numele lui circulă din ce în ce mai vîrtos. Ca din senin, ne trezim că ici și colo cîte un alegător începe să strige sau să zică: Vivat Bolojan!    

Duminică, în seara zilei  de mare încărcătură pentru rezultatul alegerilor din SUA, am fost întrebat ce cîștigător  întrevăd. Am răspuns simplu: -Nu mă preocupă! De ani de  zile, România  jurnalistică a  fost înțesată de păreriști electorali americani de orientare democratică. Mulți din convingere, mulți din superficialitate, mulți din progresism ca orientare și mod  de viață, unii chiar de dragul unei invitații la o recepție americană la București. E drept că o mare parte din vocile pregnante de acum au  călătorit la Washington, au beneficiat de cursuri, specializări și prelucrări și au rămas contaminați de un spirit pro-american, de conceptele politicii de peste Ocean, dar și de prietenii și relații cu oamenii implicați în funcționarea mecanismelor de stat. Țara noastră este plină de analiști  care știu la milimetru  ce vor  face  SUA în cutare situație, ce crede și ce va decide președintele, fiind în același timp  propagandiști și filo-americani fanatici. Ca unul care s-a vindecat pentru totdeauna de profeții politice, trebuie să recunosc că am cam expediat răspunsul dat jurnalistului preocupat de verdicte. Nu-i tot una dacă valul de progresism ajuns și în România va continua la fel de  mimetic și de prostește sau nu, cu toate excesele sale de reinterpretare în materie de sex, gen, rescriere a trecutului, drepturi și libertăți etc. Nu-i tot una cum se încheie conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu. Și nici cum evoluează competiția cu China. Și nici cum decade sau se  relansează economia americană. Și nici cine îi dă lui Viktor Orban peste nas și peste niște  proiecte sau cine îi suflă în pînzele  vaporașului său agitat prin Europa. Nu-i tot una dacă America rămîne măcar într-o anume măsură conservatoare sau proiectele de globalizare a lumii vor  continua. Poate că cel mai important lucru pentru noi va veni de la felul în care se trezește Europa. Din păcate, revenirea lui Donald Trump la Casa  Albă găsește bătrînul continent  fără un  adevărat om politic în fruntea Comisiei Europene.

-Ați calculat valoarea călătoriilor dvs. la Sibiu? - În cîte din cele 520 de sfîrșituri de săptămînă ați dormit la București? - Ați calculat valoarea excursiilor în străinătate și numărul zilelor petrecute în afara țării? - Ce sume ați încasat pentru dirurne în acești 10 ani? - Ce țări visați să mai vizitați? - De ce ați susținut-o pe Alina Gorghiu la interimatul PNL și la Ministerul Justiției? - Alina Gorghiu a recomandat aducerea lui Florin Vasilică Cîțu în PNL și desemnarea lui ca prim-ministru? - Aveți o casă în străinătate? Și unde? - După ce ați fost ales și înainte de a fi instalat ați plecat în vacanță pe Coasta de Est a SUA, la Miami. Cu ce oficiali americani v-ați întîlnit și pe ce domenii ați fost brifat? - De cîte ori ați fost în acești 10 ani la părinții dvs. în Germania? -Dar ei de cîte ori au fost în vizită în România după alegerea dvs. ca președinte? - Care a fost diagnosticul pentru care ați fost operat cu anestezie și nu ați comunicat public intervenția chirurgicală? - Cînd ați fost anesteziat ați predat prerogativele? - Cîte ore pe săptămînă ați fost la birou? - Dacă înțelegeți că a nu răspunde la întrebările populației este mai rău decît să îndrugați cîte ceva? - Ce demnitari ați considerat că trebuie demiși? - Dacă ați discutat vreodată cu un specialist despre „sindromul Asperger”? - Dacă ați auzit de intervenții  la magistrați sau de tentative de acest fel în cazul dosarului dvs. de incompatibilitate care a fost suspendat? - Care au fost solicitările externe pe care le-ați refuzat? - Ce investiții străine ați negociat pentru a fi realizate în România și care s-au și înfăptuit? - Ce exporturi importante au fost realizate în urma vizitelor și întîlnirilor dvs.? -Există obligații militare pentru România pe care le-ați semnat și care trebuie să rămînă secrete? Răspundeți cu Da sau Nu. - Cunoașteți cauzele pentru care Crin Antonescu s-a retras din competiția politică în pragul venirii dvs. la București? - Ați primit rechizitoriul procurorului belgian privitor la spălarea de bani din Belgia, în care era implicat PNL cu Eduard Hellvig secretar general? - I-ați promis imunitate lui Traian Băsescu? - Dacă ați cerut vreodată o situație a copiilor la adoptarea cărora ați fost pe post de traducător? -Dacă ați făcut o donație la o biserică a Cultului Evanghelic aflată în restaurare?  Și dacă da, cît?? - Dacă ați dori să cumpărați ceva aflat în proprietatea FDGR? - Cum vă explicați că în mai toate dosarele de corupție din campania dvs. de anticorupție s-au prescris sau au fost închise pentru că „fapta nu există”? - Cîte cămine de copii orfani și așezăminte de bătrîni ați vizitat în timpul celor două mandate? -Ați discutat cu Nicolae Ciucă despre candidatura și despre imunitatea dvs.?

A apărut o problemă! Pagina de Facebook Cotidianul este pe pragul de a se închide. De joi, nu mai putem adăuga nici un articol. În viitor va fi ștearsă cu tot ce conține, articole, interviuri și emisiuni. După atîția ani de postări, va rămîne nimic. Blocajul a apărut joi, 30 octombrie, pe la amiază, în urma unui articol ce conține o preluare a postării jurnalistului Cornel Ivanciuc. Subiectul: Și relația Marcel Ciolacu-Sorina Docuz. În urmă cu un an, pe același subiect legat de relația Marcel Ciolacu-Sorina Docuz, după dezvăluiri însoțite de reproducerea unei fotografii LPG (la pielea goală) apărută în Playboy a aceleiași starlete de Buzău, accesul la pagina Cotidianul de pe Facebook a fost restricționat. De data aceasta blocajul este total și fără drept de apel. Sancțiunea cu aer de șicană și de protecție a vieții de familie a premierului Marcel Ciolacu nu ne împiedică să continuăm, mai ales că premierul evită subiectul, ascunde situația sa familială și cu dezinvoltura sa de descurcăreț o drege la fiecare apariție. Cînd despre familie, cînd despre economie, cînd despre alte subiecte. Nu merită lăsat la o parte răspunsul dat de primul-ministru la întrebarea privitoare la destinația costisitoarei vile din Bulevardul Aviatorilor nr. 86, supranumită Palatul Împăratului. -Nu știu nimic! Jurnalista a insistat. -Chiar nu știu nimic! România are un premier care se visează președinte și care susține public că nu știe nimic despre un subiect tocat de televiziuni, ziare și site-uri încă din luna iunie a acestui an. Despre costisitoarea restaurare s-a scris cu nemiluita. Premierul nu a aflat nimic. Sau tace pentru a nu deranja. Sau este complice. După toate aparențele, minte de stinge. Dacă zecile de emisiuni și sutele de articole nu au ajuns la urechea lui, înseamnă că Marcel Ciolacu nu știe mare lucru despre disputele din societate și despre probemele oamenilor. Sau face pe prostul și aude doar ce-i place și ce-i folosește. Acoperirea stupidă încercată a doua zi în emisiune de ciracii săi este din aceeași categorie. Mihai Tudose în micimea lui „superioară” ne-a propus o explicație de Bulă. „-Eu am fost prim-ministru. Nu puteți să cereți unui prim-ministru să știe unde se văruiește în țara asta pe banii statului”. A uitat de la mînă pînă la gură și la douăzeci de secunde tocmai a zis că, din ce știe el, Nicolae Ciucă ar fi semnat. Adică Tudose știa bîrfa și cine a semnat, iar Ciolacu ca un îndrăgostit cu capul în nori n-a auzit nimic. Țară veselă, cu guvern de Buzău și Brăila! Noi avem o problemă cu subiectul Docuz, nu cu doamna, nu cu domnul. Vrem doar detalii despre „vulnerabilitatea” recunoscută public în emisiunea de la Antena 3. Au apărut detalii suficiente despre contracte și promovări. Nu mai este loc sub preș. Marcel Ciolacu începe să aibă probleme cu minciunile pe care le îndrugă, cu felul șmecheresc cu care învîrte explicațiile care îl privesc. Fiind vorba despre familie și moralitatea unui candidat la președinție, problema Docuz nu este una intimă. Numai slugărnicia și corupția televiziunilor face ca ea să nu fie una de interes public. La emisiunea la care a fost invitat cu familia a dres-o. Cică n-ar expune-o. Cum să expui ce n-ai? Dar ca să stea în umbră, alături de nepotul deștept și milionar? Tot Marcel Ciolacu, la cîteva zeci de secunde, exact ca Mihai Tudose despre vilă, a zis cu gura-i roșie că între principalele sale trei vulnerabilități este familia. Cum să insiste Mihai Gîdea pe un asemenea subiect? Cum să revină echipa de la susținuta televiziune cu bani de la buget pe relația cu Sorina Docuz? Povestea cu Sorina Docuz este veche. Poate fi găsită în mai multe ziare. A devenit publică și folosirea casei din str. Starostescu din Capitală, cu intrare oficială (păzită) și cu intrare pentru îndrăgostiți. Sau pentru personalul de serviciu. Și Nicolae Ciucă, fost camarad de Coaliție, vrea explicații, inclusiv lista vizitatorilor. Cotidianul a publicat postarea lui Cornel Ivanciuc. La cîteva ore, Facebook a trecut la blocare. Probabil că postacii folosiți de PSD au semnalat, iar structura „no fake” de la Ministerul Digitalizării a sesizat nereguli la platformă și a cerut măsuri? Indiferent de sancțiuni și de sesizările internaționale, noi așteptăm lămuriri privind relația Marcel Ciolacu-Sorina Docuz, chiar dacă deranjăm premierul și obstrucționăm candidatul. Palatul Cotroceni nu poate fi un cuibușor de nebunii. Geaba încearcă să ne acuze că am fi dușmanii adevărului, ai poporului, ai democrației, ai Constituției. Degeaba o structură publică de la Ministerul Digitalizării veghează ca poporul să nu afle în ce pat doarme premierul și candidatul la fotoliul de președinte al României. Noi știm deja și cititorii au aflat mai demult, unii chiar înaintea noastră. Pe vremea Regelui Carol al II-lea mai toate ziarele scriau despre aventurile acestuia cu Elena Lupescu. Reacționa și Parlamentul României. În 2024, Marcel Ciolacu încearcă să ascundă o relație cu consecințe. La capitolul familie și onoare, el este mai dur și guvernul mai ferm. Are un program „No fake cu iubirea lui Ciolacu!” -Patul sau pușcăria și închiderea ziarului?

Marea emisiune electorală de producție americană dă să se dezumfle la București. Încep să se simtă trucurile și odorile ei dîmbovițene. Abia puse pe același cîntar, emisiunea cu Mircea Geoană a arătat diferit de cea cu Marcel Ciolacu. Pe Mircea Geoană l-au tocat în subiecte prăfuite și în unele scoase din pălărie, dar fără probe și umflate exasperant, în timp ce pe Marcel Ciolacu, ca din întîmplare, l-au întrebat de vreo trei ori pe cine ar pune prim-ministru. Ba, pentru ca grosolănia demersului să fie completă, o reporteriță de mîna a doua a fost pusă să insiste la Ciolacu, poate-poate izbutește să obțină o promisiune în scris. Să semneze Ciolacu o hîrtie că nu va face guvern cu AUR. „Bine, eu semnez orice”, a zis el. Pînă la urmă a scris că „nu pune premier AUR“ ca domnișoara să se laude eventual la bunica. „Depoziția” lui Ciolacu este egală cu „promit că nu pun premier din Jamaica!”. Mie unul mi se pare o ticăloșie să umfli peste măsură greșelile (recunoscute și regretate) ale unui om deștept și apoi să le așezi în comparație cu învîrtelile și greșelile grave ale unui mediocru carierist cu tupeu de șmenar. Toate greșelile lui Geoană au fost reluate și gonflate. N-a scăpat nici una. Ba, a fost adăugată și această nebunie cu fabrica de troli. Fabrica de troli (produs de marketing politic lansat de Elena Valerica Lăsconi și susținut șmecherește - adică fără asumare, dar întărită cu „știu și eu ceva“ - de  Marcel Ciolacu) arată a mare înscenare menită a-l defavoriza pe concurentul Mircea Geoană. Cu insinuarea că Mircea Geoană ar colabora cu un cunoscut „pistolar” pe plan internațional în materie de diversiuni electorale în social media, cît în ideea de a reîmprospăta episodul cu vizita la  S.O. Vîntu și înfrîngerea de la alegerile din 2009. Adică, o operațiune de demolare, de minimalizare, de împingere în bășcălie a celui mai performant candidat la prezidențiale. În cîteva ore de program și pe cîteva canale aservite sau ciupite, România toată a fost înecată într-o diversiune. Mulți cred și sunt împinși spre o altă opțiune de vot. Puțini se mai întreabă dacă o fi adevărat. La urma urmelor, ce nenorocire și ce ilegalitate ar fi fost dacă Mircea Geoană s-ar fi întîlnit și ar fi negociat chiar cu faimosul Jorge? Mircea Geoană n-avea și n-are banii PSD-ului să plătească un asemenea pistolar. Mai mult, nu există nici un martor, nici o probă, nici o înregistrare că ar fi încheiat un contract, că ar fi  făcut o înțelegere, că lucrează cu el. Doar  fotografia cu Tal în apropierea porții. Gogoașa cu un etaj de servere lansată de Marcel Ciolacu îmi spune că remarca lui vine mai puțin din inspirație, cît mai ales din pregătire. De unde și pînă unde, într-o dispută politică fundamentală pentru țară, premierul se trezește din paie și își aduce aminte de o fabrică de troli, plină cu servere la etajul unei clădiri? Mie îmi sună a replică dintr-un scenariu, a partitură de orchestră, după cum toată dezvăluirea Elenei Vasilica Lăsconi pute de la o poștă. I-or fi pasat ei doi jurnaliști  fotografiile așa cum or fi găsit și cei de la Rise Project geamantanul pierdut pe cîmp cu documentele de la Belina și de la firma Tel Drum din Alexandria. Pentru naivi și fraieri, merge! Un om serios nu mușcă. O alegere importantă pentru România nu se poate bloca într-o asemenea șmecherie. O minimă deontologie te obligă să vezi incoerența și făcătura țintită să-l lovească pe Geoană în frunte și în inimă. Ba, la o citire pe dos a scandalului, ar putea fi implicat și Marcel Ciolacu. Are contacte în Israel, chiar și rădăcini, și cineva din preajma lui l-ar fi putut convinge pe Tal Hanan să vină la București într-o vacanță și o plimbare pe Bulevardul Aviatorilor: „Tal, faci și o fotografie într-un loc și te și  distrezi! Și gata! Asta e tot!“ Tot scandalul are aerul unei înscenări menite a-l scoate din joc pe Mircea Geoană. Așa sună și așa arată. Iar emisiunea de import numită „Un președinte în fața națiunii” și-a arătat slăbiciunile românești. Și emisiunea, și grupul de fete coafate să bombardeze cu întrebări. Prea s-au făcut că întreabă. Și cu nepotul, și cu revoluția, și cu locul de muncă, și cu familia. Degeaba a spus Marcel Ciolacu repetat că familia sa este între cele trei „vulnerabilități ale sale”. Nimeni nu l-a întrebat de divorț, de Sorina Docuz, de afacerile acesteia. Să nu mai vorbim despre diploma de bacalaureat și de cea de licență, de nivelul său cultural, de tentativa sa de doctorat la SRI, de drumurile sale în Israel încă din primii ani de după Revoluție, de sprijinul lui Pandele de la un moment dat, de comportamentul său de descurcăreț și învîrtit sau de Nordis. La emisiunea Antenei 3, Marcel Ciolacu a fost lăsat să treacă mai departe și să se valideze ca un candidat la prezidențiale, deși el nu depășește profilul de mare descurcăreț de Buzău. A ajuns parlamentar și șef de guvern buzoian, iar acum, cu îngăduința televiziunilor și a opoziției, se pregătește să pună mîna pe România. Celor care vor să afle ce întrebări ar fi trebuit puse lui Marcel Ciolacu le recomand cele patru „Interogatorii” ale fostului procuror Marian Valer, publicate în Cotidianul.

Al patrulea interogatoriu pentru candidatul prezidențial Marcel Ciolacu

Al treilea interogatoriu pentru candidatul prezidențial Marcel Ciolacu

Al doilea interogatoriu pentru candidatul prezidențial Marcel Ciolacu

Primul interogatoriu pentru candidatul prezidențial Marcel Ciolacu

Cu ani în urmă, cînd  făceam emisiuni la RadioTotal, mai ales după miezul nopții, îmi plăcea să sting lumina în studio și să rămîn  într-o legătură strict sonoră cu ascultătorul. Încercînd să nu mă trădez, intram într-un joc cu omul de la telefon, încercînd să ghicesc mai multe despre el, pornind de la ton, de la vocabular, de la construcția frazei, de la felul cum aborda subiectul. Încet-încet, îi construiam un portret. Bunăoară, îi descopeream, destul de repede pe nevăzători. Sunt oameni sensibili, cu o voce clară, care vorbesc, de obicei, mai tare. Nu au somn. Mulți dintre ei sunt copleșiti de singurătate, de îndoieli și au un chef nebun de povești. Vor să comunice cu orice preț, să descarce o parte din povara întunericului care-i apasă. Îi știam după voce pe abonații postului, unii care voiau să vorbească doar ca să se afle în treabă și să vorbească despre orice. Erau un fel de doctori într-ale nimicului. Îi  simțeam și pe cei care nu mă suportau și care intrau în direct doar ca să muște. Mult mai tîrziu, cînd am deschis porțile comentariilor la sfîrșitul articolelor mele, am descoperit că și postările pot fi niște mesaje lansate în universul internetului. Şi ele spun cîte ceva, uneori enorm, despre autorii lor. Şi pot fi cartușe periculoase în operațiuni de diversiune politică. Spre deosebire de întîlnirile radiofonice, postările au evoluat rapid și au devenit un instrument de propagandă. De la reacțiile de bună credință, de la replici, ironii şi completări, postările au devenit parte dintr-un sofisticat mecanism de promovare sau de protejare a imaginii unui politician. La început, tot felul de cititori intrau în dialog sau încercau să acrediteze un alt punct de vedere. De prin anii  2000-2005, au început manevrele otrăvite, dezinformările, știrile false. Şi toate, orchestrate profesionist! Îmi aduc aminte de perioada de aur a Coanei Joițica, zisă și Blonda de la Cotroceni și „Nuți, spaima…“. Cu ea a fost lansată tehnica  prezenței mediatice multiple. O întîlneai și pe net, și pe televiziuni, și în revistele glossy, și la radio și la festivități. Numai să se vadă, cu tocuri, cu poșete, cu mașini, cu valea dintre sîni, cu vacanțe și petreceri, cu evenimente și cu scîrboase complimente care trădau slugărnicia anturajului. Atunci am simțit, pentru prima dată, că un mecanism enorm și destul de bine pus la punct funcționează în jurul cucoanei. N-apucai să scrii două vorbe mai aspre despre ea că te trezeai cu un cîrnat de reacții de la cititori. Spre deosebire de cititorul obișnuit, postacul plătit de partid sau de politicianul de tip Nutzi este un slujbaș cu oarece dexteritate pe calculator. Şi cu foarte puțină imaginație. Are frazele scurte, fără subordonate și judecata lui este ca o înjurătură de mamă împachetată în hîrtie de ziar. El trebuie să apere un personaj pentru care lucrează. Si trebuie să reacționeze la o sumedenie de critici pe domenii de care nu are habar, asta în vreme ce cultura și imaginația, vizibil sărace, gîfîie la a doua sau la a treia postare. Poate folosi cel mult 10 argumente, cu înjurături cu tot. Că, să zicem, Elena Udrea este frumoasă și elegantă, că este plină de idei, că vrea să facă treabă, că are proiecte, că…. mai urmează tot felul de adjective, livrate, de obicei, pe o listă scrisă tot la comanda  cucoanei. Şi. dacă termina cu laudele, mai adăuga două-trei acuzații. Că te plătește PSD-ul sau liberalii (încă nu erau înfrățiți și nici contopiți), că ești comunist, că ai furat și tu ceva la viața ta și că ești de rea-credință etc. Am aflat, destul de repede, că în afara grupelor de postaci de la principalele partide politice mai funcționau și cîteva firme cu echipe de 10-15 oameni, cu calculatoare performante și cu  programe de căutare avansată. Şi unde găseau cîte ceva despre Elena Udrea interveneau cu postări în apărarea ei sau cu atacuri la adresa autorului sau a publicației. Mărturisirile făcute pe la televiziuni de Cristian Călugaru, șeful postacilor PDL, ar putea ajuta pe oricine să înțeleagă  foșgăiala politică de pe net, orchestrată în slujba unui partid sau a unui candidat. Fenomenul a început să se relanseze. Suntem în prag de alegeri. Postacii cu imaginația lor săracă și cu tonul lor arțăgos se agață imediat la coada textului. Şi scriu că te plătește Dragnea, că serviciile te susțin, că ești laș, că ești depășit, că ești coadă de topor, de regulă la PSD sau la ruși. Şi iar, de la capăt: că te plătește Dragnea (sau că aștepți banii, sau că ești abonat la… sau că ești în solda etc). Pe postac nu-l  interesează nici  Dragnea, nici libertatea presei și nici nu vrea să schimbe ceva. Lui Liviu Dragnea  îi ajung două-trei posturi de televiziune unde să înșire prevederile Programului de guvernare al PSD și în rest, salutare taică! Poate să crape toată media din România. Pentru postac nu există oameni liberi sau independenți. El înțelege presa în limitele condiției sale. „Fac asta pentru că mă plătesc. Şi pe cei care scriu trebuie să-i plătească un partid sau un politician. Altfel, de ce ar scrie?“. Un om care are o altă părere încearcă un dialog. Are o idee și un limbaj. Postacul nu vrea decît să te înjure și să te lovească din trei-patru. Şi este sărac în argumente. Şi cam ticălos. Preia cu copy -paste același text pe care îl plimbă pe la articole diferite. El nu știe decît  patru-cinci înjurături pe care le mută pe tot netul, la toate articolele și la toți politicienii. Postacul nu este cititor: Mai degrabă l-aș numi un contrabandist de comunicare. E ultimul produs al mizeriei politice din România. Şi… cam atît!

Chiar am așteptat emisiunea de marți seara cu Mircea Geoană la Antena 3. Se întîlnea Mircea Geoană cu echipa de la principalul organ propagandistic al PSD. Pentru Marcel Ciolacu, șeful guvernului de la Buzău, Geoană rămîne principalul adversar și pericol. De luni de zile, grupurile media Voiculescu și Ghiță s-au pus pe el ca pe un urmărit internațional. Iar Antenele sunt între principalii mulgători la bugetul public de cînd guvernul de la Buzău controlează dregătoriile bogate. Ca să înțelegeți mizele și culisele unei asemenea întîlniri trebuie să precizăm că, pe lîngă sumele păpate la Antene și în celelalte canale ale grupului Intact, este vorba de gruparea de presă care a dat cei mai mulți parlamentari români și europeni, miniștri și directori de instituții, bașca neveste. Cu forța lor de influență și de trambalat prin emisiuni tot felul de sfertodocți politici, Antenele au obținut cele mai multe mandate parlamentare fără ca partidul lor să fi trecut la alegeri de procentul minim obligatoriu de voturi favorabile. Și la alegerile parlamentare din acest an pe listele PSD la Senat și la Camera Deputaților figurează colaboratorii și recompensații Anenelor. Ei bine, la televiziunea marilor beneficii de tot soiul a fost simulat un tribunal moral compus din cucoane coafate ca de nuntă, cocoțate pe mormanul de recompense politice pe care s-a dezvoltat grupul.  Și de acolo, de sus, din puritatea și nevinovăția lor, dă-i și luptă și acuză! Cum să nu îl sprijine întrebătorii și întrebătoarele pe binefăcătorul lor și cum să nu îl clănțăne ei pe Mircea Geoană, fiind totdeauna o echipă destul de disciplinată în executarea sarcinilor de la conducerea unitară a grupului. Ceea ce s-a și întîmplat. De la ceasurile lui Vanghelie la acuzațiile lui Rizea din pușcărie făcute prin intermediul nevestei și al Ancăi Alexandrescu pînă la trierea miniștrilor și la Ionuț Costea sau la angajarea în MAE, toată basculanta cu așa-zisele schelete a fost descărcată în mijlocul emisiunii. Ai fi zis că maicile și îngerii l-au prins la înghesuială pe banditul-bandiților. Mai mult, cu aerul că luptă din răsputeri pentru prinderea adevărului, Mihai Gîdea a alergat ca după un iepure pe urmele animatoarei de la USR. (Rog susținătorii și membri USR ca înainte de înjurături să ia act de confesiunile primăriței Elena Valerica Lăsconi făcute în Pagina de Media unde ea singură mărturisește că a fost animatoare de emisiuni și Dj de nunți, fără a sufla o vorbă despre relația sa cu patronul postului de radio din Hațeg). Mihai Gîdea și echipa sa redacțională, în loc să ceară amănunte despre viziunea lui Mircea Geoană pentru România, s-au străduit să-l îngroape în ipoteze și profeții și să-l „ștampileze” cu cît mai multe semne de întrebare. Asta mă și face să urmăresc emisiunea cu Marcel Ciolacu din chiar primul minut. Vreau să văd cîte dintre întrebările echipei de la Antena 3 vor viza titlul de revoluționar cu beneficii și spații comerciale cu tot, cu terenurile dobîndite, cu diploma de bacalaureat și cu cea universitară, cu afacerile de familie, cu farmacii și cu parcul solar, cu viața de familie și cu duduia Docuz, cu legăturile cu Hayssam, cu frangleza în studiu și cu specialiștii în nimic, împinși prin multe locuri, toate cunoscute și prezentate de jurnaliști cu declarații și documente. Și, dacă nu știu ce să mai întrebe, le recomand „interogatoriie” lui Valer Marian publicate în Cotidianul. Ca și la ultima apariție de la Răzvan Dumitrescu, Mircea Geoană a parat bine, a răspuns inteligent și a formulat elegant. Chiar a recunoscut că a greșit (cu referie la Vanghelie și la Rizea). A și repetat asta și a promis. La nivel de limbaj, distanța dintre el și competitori este uriașă. Ca de la rață la avion. Mircea Geoană operează ușor cu subiectele mari, cu dosarele grele și stăpînește arta comunicării. Dacă ar vorbi mai temperat, poate că ar scăpa mai puține greșeli („acum Rusia vrea de-rusificarea Moldovei”). În ce privește susținătorii, spre deosebire de PNL care și-a mobilizat vedetele și primarii, Mircea Geoană a venit cu foarte mulți tineri și cîțiva apropiați, plus familia. Ana și Alexandru au fost convingători și chiar au încercat o punte cu cei din generația lor, mai ales cu cei școliți. Pentru mine, Mircea Geoană a convins, arătînd un potențial de comunicare demn de un președinte al României. Abia aștept să-l văd la rînd și pe Marcel Ciolacu.   Foto: antena3.ro

Gîscăreala de duminică seara cu Elena Valerica Lăsconi mi-a lăsat un gust amar. În țara noastră, există un spațiu nesfîrșit pentru cei care suferă de boala băgatului în seamă. Țara n-are mecanisme și cutume de pus frîne în fața mediocrului ambițios și nici obiceiul de a opri prostul la intersecție. Îl lasă să meargă mai departe și se distrează pe seama lui chiar și atunci cînd produce pagube importante. De aceea, tipul de emisiune importat de peste Ocean mi s-a părut mai degrabă o invitație la dat în stambă. Cele două ore cu Nicolae Ciucă au mai dres emisiunea și chiar ne-au oferit un Nicolae Ciucă mai aproape de el însuși. Adevărul este că presa românească este o mare fabrică de percepții eronate și chiar de prejudecăți. Cea mai importantă victimă a fost Viorica Dăncilă. Presa și strategiile de comunicare au făcut din ea ceea ce nu era și nici nu este. Emisiunea de luni seara a avut meritul că l-a lăsat pe Nicolae Ciucă să se exprime. Iar generalul a mai recuperat din handicapul creat de exprimarea sa netelegenică. Omul s-a arătat în firea lui, decent și de bun simț, poate că și puțin naiv față de jongleriile politice. Familia l-a ajutat enorm în această recuperare, contribuind la portretul unui om așezat, cu gesturi și judecăți de bun simț. Dacă n-ar fi fost atacurile la PSD, chiar aș fi subliniat revenirea omului politic la comportamentul firesc. Această hărțuială de ultimă oră cu PSD-ul pare mai puțin credibilă. Este doar o șmecherie de comunicare cu care liberalii au atacat la fiecare campanie electorală. De data aceasta, efectele pot fi mai puțin cele scontate. Coabitarea celor două partide continuă și acum la guvernare, în văzul tuturor, iar atacurile arată mai degrabă a prefăcătorie. Dacă s-ar fi despărțit mai demult, mai că ar fi putut strînge o mică oaste de oarece naivi. Acum, pare tîrziu și mai puțin credibil. Datul cu pietre după PSD și Ciolacu arată destul de prost după ce partidele s-au pupat și au prietenit o bună bucată de vreme. Atacurile de acum abia subliniază grosolănia din PeeeSeeeDeee-ul lui Klaus Iohannis. Preț de două ore, Nicolae Ciucă a fost pus la încercare cu tot felul de întrebări. Din păcate, foarte, foarte puține legate de problemele reale ale țării noastre. Au fost mai multe întrebări tip fru-cola. Cele mai multe au fost naive, iar cîteva dintre ele au arătat ca niște șmecherii de presă, derivate din emisiunea „Cine știe cîștigă”. Gașca de la Antena 3 s-a limitat la mize mici, la întrebări aparent încuietoare pe care le mai folosesc doar țăranii la flecărelile de duminică din fața porții. Poate-poate greșește Ciucă și ne distrăm, facem știri și pîrtie pentru Ciolacu. Și culegem aplauze pentru popor! Sunt gata să fac un pariu că, în cazul în care Nicolae Ciucă i-ar fi întrebat pe cîțiva de la Antena 3 de capitalele unor țări mai mici din America Latină, i-ar fi lăsat cu gura căscată pe marginea șoselei. Pentru ghici-ghicitoarea mea chiar nu merită să mai faci dezbateri electorale sau conferințe de presă. „Bați“ pe Google întrebări de genul „Unde se produce motorină?“ și „Cîte hectare irigate mai are țara?“ și gata! A rămas de pomină replica de la o întîlnire a scriitorilor cu Nicolae Ceaușescu la care unul, vorbind de banii puțini cu care trebuie să trăiască, a scăpat mai mult retoric (nu să-l ia la refec) un „Știți dumneavoastră cît costă o pîine?”. Și Nicolae Ceaușescu i-ar fi spus prețul exact la două-trei sortimente. Presupun că mulți sunt nemulțumiți de felul în care Nicolae Ciucă s-a raportat la Iohannis. În loc să cîștige puncte, generalul a ales obrazul și a evitat elegant delimitări tranșante. A ales caracterul în dauna voturilor în plus. Ceea ce spune multe. La intrarea pe ultima sută de metri a luptei politice pentru Cotroceni, Nicolae Ciucă a început să recupereze într-un loc la care nu m-aș fi așteptat.

Show pe clădiri, pe mașini, pe panouri, pe oameni. Model american. Urmează să mai apară pancartele agățate de gîtul pisicilor și al cîinilor vagabonzi pe care să scrie „Votați PSD”,„Votați PNL”, „Votați AUR”, „Mîncăm USR!”. Stil american. Dacă nu este interzis, este permis. Și delir, și prostie, și paranoia, și grotesc. Cu mama, cu tata, cu cățelul, chiar și cu indivizi care nu știu cum te cheamă și ce vrei. Cu candidați care sunt gata să facă orice ca să fie văzuți, „să se vadă”, cum zic ei. Gogonatele perioadei sunt la Pro TV și la Antena 3. Cu sosuri, cu prăjeli, cu paiete, cu putori, cu siropuri. La Realitatea Plus, se difuzează doar show-ul isteriei. La România TV, show-ul mincinoșilor. Cu spectatori, cu prieteni, cu sosuri picante, cu minciuni și cu șocuri, cu surprize, cu muzică și decor. Mai mult decît un circ. Scena se umple de paiațe și de maimuțe. Un fel de politică la Teatrul „Constantin Tănase” mutat în stradă, în piețe și în manej. Chiar și în altar. Vor trece și în cimitir. Bisericile susțin și impun candidați. Sighiartău a apărut după rugăciuni. Prin interpuși, candidează și morții. Totul se joacă la umbra marelui actor. Nici o problemă a României nu este valabilă dacă nu încape într-un show. Dacă nu poate fi măcar o temă de show, nu există. Show de televiziune, show de miting cu mulțimi cărate cu autobuze, show de radio, de podcast, de umblat prin mulțime. Se numește baie de mulțime fără săpun. Ce, strînsul mîinilor și „contați pe noi” nu este tot un show? „Mărim salariile și pensiile” nu este tot un show? Trei secunde de iluzie. „Nu crește nici o taxă” nu este tot un show? „Mutăm guvernul în altă clădire și în altă piață” tot show se numește. Mersul lui Becali cu George Simion de gît nu este tot un show electoral? Îl arată ca pe o oaie! Campania este o foame de spectacol. Mai corect spus, o vomă de spectacol. Cît mai violent, cît mai colorat, cît mai atrăgător, cît mai grotesc. Nu contează ce zici. Nici ce gîndești. Nici ce suferi. Nici ce visezi. Este campanie. Poți minți cît nu poate duce mintea omenească. Poate totuși iese ceva-ceva. Dacă nu, totul se iartă. A fost carnaval. A fost circ. A fost campanie.  

Viorel Hrebenciuc este părintele măsluirii alegerilor. Nu foarte mult. Atît cît ai nevoie. Primii douăzeci de ani de libertate au purtat marca lui Viorel Hrebenciuc. România era și democratică, și puțin comunistă, și cu economie de piață urechistă. Ofertantă, zîmbitoare, gata să o dreagă puțin în orice situație, inventînd nebunește pe unde nu acopereau legile, țara, ca și Hrebenciuc, era gata la orice concesie și disponibilă la orice improvizație. Cu oarece experiență din vechiul aparat de partid, Viorel Hrebenciuc și-a surclasat colegiii și adversarii din politică, inclusiv din parlament, prin inteligență, mobilitate și creativitate. (Față de el, Mihai Tudose nu-i decît un biet pescar promovat la o tîrlă de oi). Ca la fostul partid comunist, el (Hrebenciuc, nu Tudose!) știa că la orice problemă trebuie să existe o soluție. Și la conflictul cu țărăniștii, și la problemele cu UDMR, și la scandalurile cu sindicatele, și la anularea unei greve prin negocieri, dar și prin ridiculizare, inclusiv la alegeri. Hrebenciuc avea o soluție la situațiile cele mai complicate, inclusiv cu Budapesta sau cu Consiliul Europei și cu Uniunea Europeană. Culmea, ca să cîștige, știa să cedeze. Comportamentul său avea la bază o strategie simplă, simplă de tot și de aparent bun-simț. Urmărește scopul, dar lasă-i și adversarului ceva, ce poți rupe de la tine. Poartă-te frumos, spune-i o glumă și dă-i o speranță și încearcă să-l iei partener la cele bune, care sunt și ale tale și care te interesează în mod deosebit. Viorel Hrebenciuc avea (și cred că mai are!) comportamentul unui Diavol prietenos, cu mănuși fine îndărătul cuvintelor. Te citea în zece secunde și se purta cu oricine de parcă era prieten de o viață. Multe dintre încurcăturile PSD-ului din acei ani au fost soluționate cu ideile lui, după cum tot el a pus umărul și la adoptarea multor măsuri de tip „european”. Mulți politicieni s-au lansat și au susținut idei și soluții ca fiind ale lor fără să recunoască sau să știe de unde le vin. Cînd l-am cunoscut prima oară, m-a abordat de parcă știa toată viața mea, tot ce-am scris și abia ne-am fi despărțit după o masă într-un restaurant cu orchestră. În fapt, Viorel Hrebenciuc era prieten cu Mihai Cârciog, principalul acționar de la Expres și Evenimentul zilei. Și Mihai Cîrciog era genul omului care în cinci minute, fără să vorbească nici o limbă străină, se împrietenea cu un german sau cu un englez și lua o bere, apoi o masă și continua cu „o lungă și frumoasă prietenie”. Se cultivau reciproc, țineau la whisky și puneau țara la cale. Cînd mai intram și eu în biroul lui Cârciog, mai aflam cîte ceva din culisele politicii românești și din improvizațiile democrației dîmbovițene. Așa am aflat cum și cînd s-a pus la cale prima ajustare electorală importantă. Spre surprinderea multora, ea nu a avut loc o dată cu împingerea Elenei Băsescu în Parlamentul European. Toată lumea vorbește despre această operațiune de partid ca fiind prima deturnare de voturi. Nici vorbă. Ce s-a derulat cu Eba a fost conceput pe picior mare și mult mai complex. Au fost implicate nu doar organizațiile Partidului Democrat, ci și serviciile secrete și ministere. Ofițerii de la SPP au fost repartizați în secțiile de votare din sudul României pentru a veghea ca nu cumva să se producă incidente. Aveau misiunea să raporteze și să calmeze spiritele dacă se prinde cineva și începe să țipe. SRI-ul a trimis și el oamenii pe teren. Ministerul Tineretului organiza concerte, cum a făcut Monica Iacob Ridzi. Primăriile puneau la dispoziție spații de expunere a portretului cu buze mari. Preț de două săptămîni, Eba a fost scoasă din pălărie și făcută vedeta României. Cu cele 10-15 voturi de la fiecare organizație, a rezultat o victorie a unei Ioana d Arc de Dîmbovița cu probleme mari de limba română și de spus ceva coerent despre bătălia cîștigată. Abia înțelegea la ce a participat. Cum spuneam, prima ajustare de voturi n-a fost aceasta. Ea s-a produs cu mult înainte. Mai exact, la alegerile din 20 mai 1990, de Duminica Orbului. La sfîrșitul unei mese mai lungi, după un șir mai greu de numărat de „un whisky mic”, Viorel Hrebenciuc și Mihai Cârciog au trecut în revistă personalitățile culturale din România. Care și cum li se părea lor. Și atunci, hodoronc-tronc,Viorel Hrebenciuc a ieșit cu o confesiune: - Andrei Pleșu nu mă uită și nu mă iartă. Încă este supărat pe mine! -De ce? -Pentru că nu l-am ajutat la alegerile din 1990. El candida ca independent, dar n-a intrat. Singurul care a făcut numărul de voturi pentru a intra în parlament ca independent a fost profesorul Antonie Iorgovan, Dumnezeu să-l ierte. Dacă îmi ziceau și de el, îl ajutam și pe el. El și azi crede că eu n-am vrut. - Dar cum a obținut Iorgovan atîtea voturi? Profesorul era și acritură, și antipatic, fără priză la public. - Cum? L-am ajutat. S-au adunat voturi de peste tot. Doar nu voiai să fie părintele Constituției un pesedist sau un țărănist sau un liberal! Trebuia să fie un independent. Așa am aflat de la cel care a conceput și coordonat prima ajustare de voturi făcută în interesul unei butaforii democratice. N-a mai trecut multă vreme și Viorel Hrebenciuc s-a întîlnit cu Gigi Becali și cu Fatih Taher și au început să lucreze împreună. Tot de atunci a început și plasa afacerilor personale, de la Rafo Onești (procente), la Hotelul Marriott (procente printr-o firmă dintr-un paradis fiscal), la ziarul Adevărul (tot cu Fatih Taher și într-o coabitare tăcută cu Dumitru Tinu, cu Adrian Ursu și Bogdan Chireac și, mai scrîșnită, cu CT Popescu, pînă cînd și-a încasat prețul dublu pentru procentele sale). Au urmat afacerile cu pădurile și multe altele în care Hrebenciuc a dat o mînă de ajutor celor care i-au cerut-o și care azi nu-l mai cunosc și nu-i dau bună ziua. Ba au și dat o mînă de ajutor la condamnarea lui.

Tot sfîrșitul săptămînii trecute și începutul acesteia au fost dominate de alegerile din Republica Moldova. Din ce îmi aduc aminte, în ultimele trei decenii n-am avut parte de o asemenea acoperire intensivă. Mai toate televiziunile, radiourile și site-urile au transmis de dimineața pînă seara, cu corespondențe ale unor trimiși speciali la Chișinău și cu vedete deplasate la fața locului. Referendumul a fost prezentat ca moment politic hotărîtor pentru viitorul acestei țări. Am fi înțeles ceva mai bine dacă acest referendum ar fi pus în cumpănă Unirea Moldovei cu țara mamă. Numai că Referendumul nu a vizat orientarea Moldovei spre România, ci spre Uniunea Europeană. E drept, la această oră, spiritul unionist dincolo de Prut este mult mai slab decît cel pro-european. Toți corespondenții din România estimau și dădeau ca sigur un succes copleșitor al referendumului și se mai întrebau doar dacă Maia Sandu va fi realeasă din primul tur președinte al Republicii Moldova. Nici vorbă! Referendumul a trecut cu greu, la mustață, mai mult de rușine. Dacă nu era votul populației din diaspora, ar fi eșuat lamentabil. Așa a trecut doar pentru a putea zice că n-a fost o catastrofă. Că populația este împărțită în două. Jumătate (în mare parte plecată la muncă) este în favoarea integrării europene, cealaltă, nu neapărat în favoarea Moscovei, cît pătrunsă de îndoieli sau împotrivă. Ceea ce înseamnă că moldovenii nu sunt pregătiți, că pricep corect cum merge țara și că satisfacțiile celor rămași acasă sunt destul de departe de un „da” răspicat în favoarea aderării la Uniunea Europeană. Toate trambalările liderilor europeni, toată propaganda pro-Europa susținută de la Bruxelles și de la București se termină cu un rezultat jenant. Eforturile celor de la Bruxelles de a mobiliza presa sprijinită din România pentru a contribui la un vot al moldovenilor în favoarea Maiei Sandu și a unui referendum pro-UE s-au cam dus în gard. Site-urile și televiziunile sponsorizate nu au putut înfrînge nemulțumirile, logica și neîncrederea românilor moldoveni de vîrsta a treia. Ca să nu mai vorbim de atitudinea rusofonilor. Ciudățenia este alta. Aproape nimeni din România n-a suflat o vorbă despre greșelile guvernului moldovean și despre comportamentul neconvingător al Maiei Sandu. La urma urmelor, referendumul acesta a fost conceput cît pentru a obține o mobilizare exemplară a pro-europenilor, cît pentru a-i aduce pe români la urne să voteze Maia Sandu la alegerile prezidențiale. N-a mers! Nu totdeauna lucrurile curg în favoarea celui care le pregătește. Spre surprinderea Maiei Sandu (oare înțelege de ce?) ea a pierdut 300.000 de voturi de la turul doi al alegerilor prezidențiale trecute. Poate din cauza nereușitelor de la reformarea sistemului de Justiție, poate din cauza sprijinului pentru ministrul Andrei Spînu cu ale sale achiziții de păcură la supra-preț, poate pentru colaborarea strînsă cu Alexandru Machedon, cel care controlează serviciile secrete din Moldova și a fost decorat mai ieri (!?) de Casa Regală a României. Toți au argumente. Numai ea pune situația pe seama unui dușman. La Chișinău, marile succese ale Maiei Sandu arată altfel decît la București și la Bruxelles. Adică muuuult mai mici! Asta și transformă alegerile din turul doi într-un mare semn de întrebare!

Gigi Becali defilează cu multe prostii, este binișor într-o ureche, dar, de mințit, nu minte. Ca orice credincios, se teme de fulgere, de nenoroc și de blesteme. Așa că eu unul îl cred cînd zice de propunerea lui Viorel Hrebenciuc cu voturile PSD pentru împins George Simion în turul doi, chit că pe Becali, după ce a revenit pe drumul politichiei în AUR, ar trebui să-l țin și la puțină îndoială. În România, cînd nu te aștepți, te trezești cu alte planuri de șmecherii absolute. Şi nu știi de unde și de la cine. Gigi Becali și Viorel Hrebenciuc sunt prieteni vechi, dar mai ales ”tovarăși”. Puțină lume din România știe de învîrtelile lor care-i leagă cu odgoane de bani. Celebrul schimb de terenuri cu suprafețele de arături de la Ştefănești unde metrul pătrat era 1 leu contra hectarele din Pipera ale Ministerului Apărării Naționale îi înlănțuie solid. În perioada de vîrf, terenul din Pipera a sărit și de 1.000 de euro metrul pătrat. Cei trei au fost tovarăși și în șmecherie, și în bogăție. În veci, schimbul făcut de Becali nu s-ar fi putut petrece fără „genialitatea” lui Viorel Hrebenciuc. Dar și fără banii lui Fatih Taher. Într-o zi, mai demult, nu mai știu anul, să tot fie de vreo două decenii, mă trezesc cu un telefon de la unul din troika Becali-Hrebenciuc-Taher prin care mă invita la biroul lui Gigi Becali de la Hotelul Marriott. Aveau ei o idee și un plan. Eu vîndusem Evenimentul zilei și aveam un program destul de lejer. Țin minte că, după invitație, Becali a luat receptorul și m-a întrebat dacă eu chiar mă duc la biroul lui. - De ce nu, am zis. Nu-ți port pică și nu vin cu sabia la mine! Gigi Becali se îndoia că după incidentul de la Național TV (vezi YouTube), cînd am părăsit studioul ca să nu stau de vorbă cu el, voi rămîne pentru o viață cu acel resentiment al răzbunărilor antice. Ei bine, m-am dus și am beneficiat de o confesiune care explică în mare parte multe dintre cele petrecute în acești 35 de ani. Ca să mă impresioneze (presupun), Hrebenciuc și Taher (trecut la Allah între timp) mi-au povestit începutul prieteniei și tovărășiei lor. După „Revoluție”, cei doi amici l-au găsit pe Gigi Becali copleșit de lipsuri, mai ales de grija oilor, rămase fără mîncare. Gigi s-ar fi plîns că abia le ține. Cei doi s-au oferit să-l ajute cu niște bani (mai ales că Taher era de o vreme în business și stătea mai mult decît bine). Cu aceeași amabilitate l-au agățat și pe Dumitru Tinu și au pus mîna pe ziarul Adevărul, preluînd controlul acțiunilor printr-un prieten arab din străinătate, aflat la conducerea unui fond de investiții. Şi amabilitatea lor din acele zile tulburi de sfîrșit al comunismului și de instalare a sălbaticei economii de piață a fost „începutul unei frumoase prietenii”. Cele două minți ascuțite i-au propus lui Gigi Becali să cumpere pămînturi în tovărășie. Ei puneau la bătaie toți banii, iar Becali se ocupa să le cumpere de la țăranii din Pipera, el fiind și cunoscut și bine primit între machedoni. Iar ce cumpără se împarte la doi. Jumătate lui Becali și jumătate lui Hrebenciuc și Taher. Ceea ce au și pus în aplicare cu succes și a funcționat cel puțin cam pînă la afacerea cu o fermă pomicolă de pe lîngă București. Peste ani, cînd aveau o influență importantă la ziarul Adevărul, ca să-l mai tempereze pe „Guzganul rozaliu”, cei din redacție au publicat pe prima pagină o informație din declarația de avere a lui Viorel Hrebenciuc. Acesta avea deja declarată „o opțiune” pentru 50 de hectare în zona Pipera. Puteți căuta știrea pe chiar coperta ziarului în orice bibliotecă de periodice din Romania. Sau chiar în declarațiile sale de avere de la parlament. Dacă s-or mai pătra măcar pe net. Cînd a fost scandalul cu arestarea lui Gigi Becali a mai apărut și zvonul cu numirea băiatului lui Viorel Hrebenciuc în poziția de președinte al Clubului Steaua București (nu MAPN). Atunci m-a ciupit bănuiala că înțelegerea dintre cei trei, cel puțin în acea perioadă, funcționa nu doar asupra pămînturilor, ci si asupra echipei Steaua. Trebuie precizat că numirea fiului nu s-a concretizat, după cum și opțiunea lui Viorel Hrebenciuc pentru cele 50 de hectare a dispărut nu știu prin ce înțelegeri. La întîlnire, ei povesteau și Gigi zîmbea mîndru de tovărășia lor deșteaptă, eficientă și ținută sub tăcere. Din cînd în cînd mai adăuga și el cîte un detaliu. Şi ce voiau ei de la mine? La ce se gîndiseră? Să fiu purtătorul de cuvînt și de imagine al unui nou cartier de locuințe pe care urmează să-l ridice cu un constructor din Turcia. Dacă nu mă înșel, era vorba despre Cosmopolis. Asta îmi trebuia. Să mă aleg cu toate înjurăturile cumpărătorilor nemulțumiți de lucrările turcului? Să mă amestec în aranjamentele lor și să trag ponoasele? Bașca faptul că nu puteam să uit ce-a pățit Dumitru Tinu într-o perioadă în care era partener cu cei doi. Am făcut un pas înapoi și le-am urat succes. Dar am înțeles că legătura dintre Gigi Becali și Viorel Hrebenciuc și cu banii dirijați de Fatih Taher era solidă, ancorată în afaceri enorme și cu proiecte aproape nebunești. De ce cred în mărturisirea lui Gigi Becali? Simplu. Sunt tovarăși vechi, cu afaceri pe care Viorel Hrebenciuc vrea să le ascundă sub covorul „dreptului la opinie”. Iar la dirijarea voturilor, Viorel Hrebenciuc se pricepea. Tehnica plasării unor voturi în contul celui care trebuia susținut nu era nouă. Era deja patentată și folosită și la alte alegeri. Despre prima operațiune de acest fel, în editorialul următor.  

Cum arata Aleea eroilor din două sate românești din Ucraina Subcarpatică?

  Imaginile au fost filmate de oficialul român D. R. într-o călătorie făcută în data de 11 august anul acesta în satele Gorisne Serovti și Ostrița. https://youtu.be/NycDQbgJmUs https://youtu.be/-UVEmd3fUM0

Se împlinesc două săptămîni de cînd, într-un loc mai puțin fastuos, Mircea Geoană a lansat programul său politic. Se numește „Angajamentul meu pentru România”. Am primit o invitație și chiar aș fi mers. Eram curios. Din păcate, din rațiuni mai importante, mă aflam la distanță și n-am putut ajunge să văd și eu ce fel de lume se învîrte în jurul lui (mai ales că au fost semnalați și lepre, și interlopi) și să aflu ce fel de oameni s-au implicat în redactarea acestui document. Mircea Geoană a avut ghinion de o „agendă” națională destul de fierbinte. Cam în aceleași zile a izbucnit scandalul Nordis, apoi operațiunea DNA de contrabalansare a afacerilor tandemului Vicol-Ciorbă, adică dosarul cu ouăle și găinile lui Nelu Tătaru, și, la jumătatea acestei săptămîni, conflictul pentru potul cel mare, contractele și lucrările pentru planșeul de la Piața Unirii din Capitală. Preț de cam zece zile, „Angajamentul meu pentru România” lansat de Mircea Geoană a rămas în umbră, ca și cum n-ar fi fost pus pe piață. N-a fost preluat și nici comentat. Pînă la apariția la o emisiune Antena 3 cu Răzvan Dumitrescu (a doua prestație excepțională a hulitului!) nu l-am mai re-văzut pe Geoană decît în decupaje urmate de înjurături și diversiuni televizate dintre cele mai îndîrjite. Unele chiar grotești, stilul Ciutacu. Adevărul este că Mircea Geoană este subiectul celei mai agresive campanii de demolare. Asta îmi și spune că este de departe cel mai periculos adversar pentru visele de mărire ale lui Marcel Ciolacu. De la pupitrul din spatele său, Radu Budeanu& Co împart bani pentru permanentul asalt. Toate tehnicile de băgat strîmbe și de împroșcat cu lături sunt folosite pe România TV, Antena 3 și Realitatea Plus. De la întîlnirile cu Sorin Ovidiu Vântu la spionaj pentru Rusia lui Putin, de la om al Securității la prieten al mafioților, în aceste zile Mircea Geoană este orice, numai promotor de proiecte și politician cu șanse, nu. Totul ca să nu scape cumva în turul doi. Toată lumea îi re-re-redescoperă trecutul, ba unii îl știu chiar mai bine decît el, îi re-inventariază și-i gonflează greșelile (unele super-cunoscute), dar nimeni nu vrea să afle ce propune României un om care vine după o experiență extrem de interesantă la vîrful lumii de azi. Și pe unde nici un român (politician sau ne) n-a dat cu nasul. Ba, după ce și-a terminat mandatul, a început și campania „știți cum a ajuns el la NATO?”. În loc să aflăm soluții și idei pentru ieșirea din situația de acum, un grup puternic de interese îl vrea redus minimalizat și scos din cursă cu orice preț. Pe mine nu mă interesează flecăreala de gîscotecă a Elenei Vasilica Lasconi. Aparițiile sale sunt mai ceva decît o glumă proastă cu care USR-ul vrea să rămînă în competiția politică. Și nici calitățile din naștere pe care Marcel Ciolacu pretinde că le are și pe care le-a probat în toate negocierile sale de piețar, de geambaș care se bate pe umăr cu interlocutorii și cîștigă vorbind engleza cu piciorul și cu argumente de genul „hai, Domle, dă-o dracului, hai să facem….”. Și care Marcel Ciolacu nu apare pe micul ecran decît pentru întrebări lingușitoare de la tot soiul de piccolo mediatici, gen Ciutacu. Programele celorlalți candidați nu există sau n-au fost lansate încă. Nu-i exclus ca unii să fi așternut ceva și să aibă materialele care au aceeași soartă ca și cel al lui Mircea Geoană. În stilul acesta, toată campania este redusă la bîrfe, comentarii la bîrfe, diversiuni, deconturi de trecut, adevărat sau inventat, dosare scoase din sertare, promisiuni deșarte sau chițăieli de cucoană avidă de apariții televizate. Angajamentul lui Mircea Geoană merită citit și mestecat indiferent de părerile despre cv-ul autorului. Conține un pachet de propuneri și de idei. Pot fi contestate, mai ales dacă ar exista altceva de pus în loc. Dar nu pot fi tratate cu „nu mă interesează”, „sunt proaste” sau „nu avem nevoie”. Am încercat să extrag pasaje și idei din acest program politic complex. Numai conceperea și redactarea lui reprezintă un efort stimabil în vreme ce aplicarea lui ar presupune participarea unei populații. Nu-mi dau seama ce se va alege de el. Oricum, „Angajamentul…” este un document provocator, poate și extrem de important. Indiferent pe ce parte vă situați, adversari sau partizani, cel mai corect lucru ar fi să-l parcurgeți. Apoi mai putem continua discuția. Cei consecvenți cu ei înșiși și cu regulile unei dezbateri publice pot găsi documentul la următoarea adresă:

ANGAJAMENTUL MEU

În ciuda campaniei electorale gălăgioase, agresive, plină de scenarii și strategii care mai de care mai de ochii galeriei, Nicușor Dan, mai mult pe cont propriu, conduce cu 3-0 în „meciul” cu PSD. Chiar și în ciuda faptului că meciul este transmis și „arbitrat” de televiziunile plătite de guvern (și din banii PSD-ului). Și, în același limbaj de competiție spus, Nicușor Dan nu prea are nici arbitri de margine și nici observatori federali. Joacă mai mult singur. Și, cu toate acestea, în „meciul din Piața Unirii” a ieșit cîștigător. Ba a și primit cadou o oportunitate convingătoare de a anunța inițierea acelui Referendum care să reglementeze relația cu Sectoarele.  Piața Unirii este o cotă strategică a Bucureștilor. Cine o controlează are o super-poziție de imagine. Locul n-are încărcătura simbolică a Pieței Universității, dar este parte importantă din centrul metropolei. Are rolul unei plăci turnante a Capitalei, este comercială, reprezintă un spațiu urban comercial și monumental și o intersecție de bulevarde și drumuri de mare anvergură. Cu adevărat, Piața Unirii desparte Nordul de Sudul Capitalei. Iar acum și PSD-ul de așa-zisa lume a Dreptei. Pe cale de consecință, cine o controlează ocupă o poziție de putere. Să nu uităm de bătălia pentru cucerirea spațiului de lîngă Biblioteca Națională unde se tot încearcă amplasarea unui ansamblu monumental și de care Robert Negoiță și o armată de investitori nu se pot „apropia”. Geaba ar fi cîștigat Nicușor Dan trei sau zece procese și o bătălie pentru o casă de la periferie dacă Daniel Băluță, după toate accidentele din Pasajul Unirii, ar fi ieșit de trei ori mai credibil și mai puternic. Toate demersurile sale pentru legalitate și disciplină în urbanismul Bucureștilor ar fi pălit pentru o lungă perioadă. Nicușor Dan de unul singur și în mînă cu o hîrtie semnată tot de el a învins categoric în fața unei grupări PSD tipic heirupistă. S-a ținut tare pe poziție, invocînd legea și legalitatea. Ba, înfruntînd obrăznicia lui Cristian Pîslă, a mai scos o data la vedere grupul interlop care a crescut pe lîngă Poliția locală a Sectorului 4 și a tras un semnal de alarmă privitor la extinderea peste lege a acestor poliții locale, devenite forțe de presiune ale primarilor. Confruntarea din Piața Unirii a fost mai mult un război al nervilor umflat de televiziuni. Exagerările cu răniții tăvăliți prin peisaj, salvări și victime cărate la urgență, comise la Antena 3, Romania TV și Realitatea Plus, abia au caricaturizat eforturile lui Daniel Băluță și Robert Negoiță și au subliniat eșecul acestora. S-au străduit să preia controlul asupra Pieței Unirii și au reușit să facă din Nicușor Dan principalul exponent al Opoziției. Au ratat și bomba cu dosarul de securist, au pierdut și alegerile pentru Primăria Capitalei și au plecat cu coada între picioare dintr-o dispută în care Mutulică a jucat de unul singur. Nu mai rămîne decît să aflăm pe ce echipă și pe ce profesioniști se va baza el ca să poată continua competiția!     

Marco Favino este un chef italian trăitor în România de o bună  bucată de vreme. Vorbește românește cu accent frumos și  cucerește ușor. Te  vrăjește, te convinge, te îmbie, povestește rețete pînă cînd îți lasă gura apă și te învăluie în zîmbete.

  Dacă n-ar fi avut vocația de chef și n-ar fi fost marcat de mize mari, Marco ar fi ajuns un actor cu ambiții la fel de surprinzătoare. Tonic, locvace și pedant, Marco animă mese, seri și evenimente și le dă anvergura unui show bine temperat și fermecător.  Italienii îl cunosc ceva mai bine decît românii. Comunitatea  italiană din România știe bine de mesele lui Marco Favino, mai ales cei de la patronajul Confindustria România, Accademia della Cucina Italiana – Delegazione di Bucarest și Confhospitality. Îl „gustă” și îl prețuiesc. Evenimentele  organizate la Lux Garden din Azuga au deja publicul lor, inclusiv listele de așteptare pentru o masa liberă. La ultima seară, intitulată „Azuga under  the stars”, a mai făcut o demonstrație de talent și ingeniozitate. A invitat chef-ul  italian Felix Lo Basso, creator cu o stea Michelin la Milano, să  conceapă în România un meniu care să lege Puglia de  Carpați și tradiția italiană de  natura românească. Cînd am auzit  de mămăligă cu  smîntînă din Bucovina și cu icre negre mi-am  adus aminte de o glumă din anii comunismului. „Dacă am avea  smîntînă, am face o  masă de  caviar cu smîntînă. Dar nu avem caviar”. Marco a făcut-o și pe asta, după cum, la aproape fiecare masă, concepe din mânătărci  (hribi) un regal de  gust concentrat într-o singură farfurie. La  sfîrșitul mesei, el adaugă întotdeauna și bucuria de dulce din partea familiei. Adică, a nevestei. Marco Favino și Emilia Maxim nu sunt doar parteneri. Formează și o familie. Au și o fetiță.  Ea ține „partea de dolce” a micului grup gastronomic alcătuit din cei doi care s-au cunoscut lucrînd împreună la marile curți ale chef-ilor faimoși din Italia.   În acest an, Emilia Maxim și Marco Favino au deschis  laboratorul de patiserie numit SUIIT, destinat producției de deserturi pentru restaurantele de calitate din București. După ani și ani petrecuți în compania marilor chefi europeni, cei doi au lansat un pariu care s-ar putea defini pe scurt ca fiind „arta deserturilor de top”.

„SUIIT este un business pe care ni l-am dorit, și Marco, și eu, de multă vreme. Eu mi-am dorit să am un atelier, în care doar să fac deserturi, iar Marco și-a dorit ceva în zona de producție, de industrie. Ne-am dorit amândoi să facem saltul din partea de service în HoReCa în partea de producție și industrie alimentară. Și, într-un final, le-am combinat pe amândouă” (Emilia Maxim în Trendshrb).

Marco Favino este călătorul care nu se teme de încercări și nici de o lume nouă. Într-un fel, el se așază în lungul șir de italieni care au făcut  carieră în România, începînd de la cioplitorii în piatră pînă la creatorii de vinuri și producătorii de îmbrăcăminte din zona Banatului și de pe  granița de vest a  țării. Parcă între Italia și România ar  exista de secole o cărare pe care oamenii pot merge pînă la celălalt capăt cu ochii închiși ca să își împlinească visul. N-o să uit niciodată inscripția de pe un monument funerar din Brâncoveni (jud Olt) pe care un pietrar  italian și-a cioplit  epitaful. Am venit aici „per una vita migliore”. Pe  aceeași cărare bătătorită, pentru aceeași „vita  migliore”  umblă azi compatrioții noștri spre Italia și înapoi. De ce  încearcă Marco Favino să facă gastronomie europeană cu produse românești?  El vrea să adapteze  bucătăria  românească, să o modernizeze, să o cucerească, să o îmblînzească, să o facă parte dintr-o poveste de succes. Dacă  nu pune pe masă ceva din  gastronomia internațională alături de un produs descoperit pe undeva prin Bucovina sau căutat cu insistență prin pădurile românești, atunci nu este Marco.

„Suntem hotărâți să aducem bogăția și autenticitatea bucătăriei puglieze la poalele Munților Bucegi și să oferim o experiență memorabilă oaspeților noștri. Prioritatea noastră, la Lux Garden, este de a depăși barierele fizice și culturale, oferind experiențe culinare deosebite care îmbină armonios tradițiile și aromele a două lumi distincte, unind ingredientele mediteraneene cu bogăția gastronomiei montane românești într-o adevărată simfonie a gusturilor”. (Marco Favino la prezentarea ultimei seri de la  Lux Garden Hotel & Spa  din Azuga)

Pentru cine crede în el și în ce știe, viața în România are un orizont ispititor, iar cărarea de secole bătătorită între România și Italia se parcurge acum și în ambele sensuri. Sunt deja mulți cei care iubesc la nebunie tot ce fac Emilia și Marco! Nu mă tem să mă înscriu pe listă.  

Nu este  vorba nici de Bătălia de la Călugăreni, nici de cea de la Podul Înalt. Bătălia de la  Piața Unirii s-a desfășurat fără  soldați pe cai sau pe blindate, fără arcuri, tunuri și săbii, ci cu buldozere, comunicate, polițiști locali, televiziuni și simpatizanți.  Au rezultat răniți, veritabili sau prefăcuți. În isteria  provocată pe ipoteticul șantier au fost chemate Salvări pentru răniți în luptă, în ciuda  faptului că în transmisiunile în direct nu s-au putut observa înfruntări corp la corp și nici între utilaje. Au rezultat totuși răniți pe bune sau prefăcuți. Nimeni nu știe  dacă este  vorba de  accidente, de rănire sau de prefăcătorie. După cum se dădea mort un personaj marcat  de o vestă galbenă  putem  presupune orice, mai ales că nu mai mișca. Se dădea mort sau suferea cumplit. Bătălia de la Podul Unirii (planșeu expertizat a fi într-o stare cunoscută de degradare) este veche de cîteva luni. Un primar PSD (cel mai destoinic din cîți a avut partidul lui  Dragnea-Dăncilă și Ciolacu în București) a fost acuzat  în fel și chip după diverse incidente petrecute în Pasajul Unirii, în ciuda faptului că nu avea nici o vină. Modernizarea pasajului rutier nu a fost de ajuns. Tot el a organizat conferințe și  vizite de presă în subteranul  Pieței Unirii pentru a  prezenta starea deplorabilă a planșeului devenit mai apoi locul bătăliei. La un moment dat, trupele primarului  Băluță s-au retras și au părăsit terenul mlăștinos numai pe dedesubt, mai ales în bătălia politică. Apoi, pe neașteptate, au revenit  trupele de la Sectorul 4  cu o autorizație de construcție  eliberată de  la Sectorul 3 de alt lider PSD, Robert Negoiță. Poliția locală de la sectorul 4 l-a înfruntat pe primarul general la fel ca ienicerii pe aga Bucureștilor. Mai să-l taie. Antena 3 TV a mobilizat și ea pe micul ecran combatanți verbali pentru a apăra inițiativa partidului cu care s-a înfrățit și care i-a propus reprezentanții pe liste. În ziua slujbei cu rugăciune de Sfînta Parascheva, cînd la Iași a avut loc o mare defilare politică mai ceva ca una de  Ziua Unirii, în Piața Unirii s-a derulat altă bătălie locală. Un fel de luptă electorală pentru luat fața alegătorilor. Cine este mai „cetățean model”? Nicușor Dan sau Daniel Băluță? Primarul Nicușor Dan a scos o altă decizie de evacuare a șantierului, invocînd lipsa oricărei autorizații de construcție. Unul dintr-o emisiune de la Realitatea Tv strigă la Primarul Capitalei: -”Mă piș pe decizia lui!” (Gelu Vișan) La  război se îndeamnă și Clotilde  Armand. Vede situația  ca la Waterloo. Se avîntă  și o cetățeancă revoltată. Independentă. Apolitică și curajoasă. Luptă și ea. Poliția Capitalei a trădat. Poliția  locală Sector 4 luptă și iar luptă. Și televiziunile sunt pe baricade și luptă cu gura. Sunt  invocate lovituri și alte violențe după decizia lui Nicușor Dan. Sunt vînturate argumente peste argumente. Sub planșeul care poate fi periculos se  ascund șobolani, zice un pesedist de televiziune. El știe că șobolani sunt peste tot și că lupta de la Piața Unirii continuă în alegeri. -Se pregătește o diversiune, zice alarmat Radu Tudor, omul alarmelor de tot felul. Și lupta între PSD și PNL continuă pînă la noi arestări!

Cel mai blajin și de treabă candidat la prezidențiale a călcat într-un rahat. S-a dus la Pro TV, la emisiunea de flecărit a lui Măruță, și s-a umplut de sîngele mediocrității. Ca și alți invitați, a fost întrebat de Măruță ceva „foarte inteligent” și a răspuns stupid. Pierdut în spiritul limbăreț al emisiunii, Nicolae Ciucă s-a aventurat într-o ironie care i-a ieșit atît de prost încît părea că vrea să-și dea singur șuturi și scatoalce. Toți înțelepții nației, toate televiziunile pro PSD și USR, plus eminențele cenușii al peisajului politic papagalizat au sărit ca arse. Culmea, șocat de ce-a scos pe gură, și generalul în retragere s-a străduit s-o repare, bătînd-o definitiv în cuie, lipindu-se și mai strașnic de gafa făcută. Toată presa noastră hiperprofesională, hipercultă, hipercorectă a sărit la gîtul lui, etalîndu-și mușchii gîndirii și adjectivele ascuțite, bucuroasă că poate termina repede o execuție și fără să se întrebe „Cum Dumnezeu a fost posibil?“. O fi Nicolae Ciucă chiar atît de împiedicat? Nimeni nu a căutat o explicație la ce a căutat Nicolae Ciucă la emisiunea lui Măruță? Visa el să se întreacă în glumițe și palavrageli cu cel mai superficial și găunos vorbete al postului? O fi suferind bietul general de singurătate și o fi avut chef de o bere televizată? Sau i-or fi ruginit maxilarele și a cerut să fie scos la o repriză de limbuție? Și, dacă ar fi avut asemenea porniri, cei din preajmă ar fi trebuit să-l oprească, să-i spună stop, nu să-l împingă în așa loc superficial și nepotrivit. La ce se așteptau Silviu Mănăstire și Lucian Bode, mințile cenușii din spatele campaniei generalului? Ce sperau să etaleze acolo? Povestiri din popotă? Să facă jonglerii cu cascheta sau să facă din țeava puștii un oboi sau un tulnic? Măruță abia poate sări peste două abecedare. La Pro TV, Nicolae Ciucă ar fi putut interveni eventual la Știri despre războiul din Ucraina, despre situația din Orientul Mijlociu, despre problemele NATO, dar nu la Măruță despre trăsăturile morale ale iepurașilor. Fără îndoială, echipa de comunicare a lui Nicolae Ciucă a comis o greșeală impardonabilă. Îngăduitor cum este, Nicolae Ciucă nu a dat-o afară. Nici un academician, nici un general, nici un om cu scaun la cap nu s-ar fi aventurat în studioul populat de starlete și dominat de hăhăiala forțată și negîndită a lui Măruță. Orice om serios din Europa, împins într-o așa troacă de vorbe goale ar claca, ar spune prostii și s-ar poticni în camionul cu mărunțișuri. Sau s-ar ridica frumos și ar spune: Vă rog să mă scuzați, cred că am greșit emisiunea! Nicolae Ciucă a făcut greșeala de a încerca să răspundă la tot felul de întrebări, între care unele chiar nu aveau sau nu puteau avea un răspuns fără a risca penibilul. Să cobori la nivelul ping pongului practicat în emisiunile lui Măruță înseamnă să te contaminezi și să iei forma ghiveciului de gîndire și comportament din acel studio. În loc să iasă spunînd: Am încercat o glumă, o ironie care a ieșit prost, cum se mai întîmplă în viață, generalul a continuat. Asta este adevărata sa greșeală greu de trecut cu vederea. S-a agățat de gafa pe care a făcut-o și a încercat să o salveze. Dincolo de această stîngăcie devenită proverbială, Nicolae Ciucă chiar are o problemă. Este deficitar la capitolul comunicare. Și, în loc să exerseze și să se înconjoare de oameni pricepuți, a marșat pe mîna aparatului de partid, a perechii Lucian Bode – Silviu Mănăstire. Din cauza „inteligenței” acestora, a încasat-o și cu panourile. Se spune că Silviu Mănăstire, după rateurile sale în televiziune, s-ar fi specializat în comunicare și, în frăția lui cu Lucian Bode (parteneri sau nu), ar fi la baza ideii (afacerii) cu panouri. Ar fi susținut și aranjat închirierea sutelor de panouri pe un an de zile, urmînd să acopere și promovarea Congresului Partidului Popular European, și promovarea cărții lui Nicolae Ciucă, și campania la prezidențiale din luna septembrie. Și cînd s-au trezit cu golul generat de revenirea prezidențialelor în noiembrie, „deștepții” partidului au umplut țara cu figura generalului Ciucă, enervînd pe toată lumea. O enervare bazată pe o afacere care ar fi costat 6 milioane de euro și care s-ar fi derulat printr-o anume firmă. Cu siguranță, nu a generalului. Analfabetismul funcțional invocat de analiști și păreriști este aproape egal cu analfabetismul lor politic nefuncțional. Iar afacerea cu figura lui Nicolae Ciucă pe sute de panouri din toată țara și trambalarea lui la Pro TV (contractată, presupun) mă fac să cred că lipsa abilităților de comunicare ale generalului este dublată solid de nepriceperea și învîrtelile unei echipe care îl secondează. Dacă nu cumva și aceasta o fi păpușată!

Nordis este o poveste românească plină de românismele mileniului III. O coafeză de pe strada Moșilor din Capitală a ieșit în lume la brațul unui primar aterizat și el după 1990 dintr-un magazin de electronice din Portul Anvers (sub numele de George Pădure), amîndoi cu o ciudată apariție de buticari, și ea, după o dezinvoltă intrare pe scenă, a schimbat partenerii, prietenii, mașinile și grupurile de influență. Ce scria ziarul Libertatea despre botoxata și pavazata Laura prin 2015, cînd încă bătea holurile tribunalelor și nu era „doamna deputat”, în zilele în care Marcel Ciolacu nu mai umbla la vînătoare cu Omar Hayssam, ci se zbătea și el să-și facă un loc mai gras în politică! „ Avocata Laura Voicu - cea care o reprezintă pe fosta şefă a DIICOT Alina Bica - are un trecut demn de o adevărată telenovelă. O chema Laura Vicol şi a fost căsătorită cu milionarul Mihai Vicol, condamnat în 2011 la patru ani şi nouă luni de închisoare pentru fraudarea a un milion de euro din fondurile europene, destinate comunicaţiilor. Şi-a schimbat numele după divorţ în Laura Voicu. Iubita lui Leo de la Strehaia Laura Voicu a fost şi iubita “prinţului ţiganilor”, Leo din Strehaia. Acesta susţinea la vremea respectivă că i-ar fi plătit 28.000 de euro lui Adrian Copilu Minune, pentru a compune, special pentru iubita sa, maneaua “Laura, eşti viaţa mea/Fără tine nu pot sta”. Nu în ultimul rând, Leo îi trimitea Laurei câte 1.001 trandafiri. Apărătoarea Cămătarilor Pe plan profesional, avocata Laura Vicol a fost şi apărătoarea membrilor clanului Cămătarilor. Pe de altă parte, ea l-a reprezentat şi pe afaceristul Ovidiu Tender, culmea ironiei, unul dintre denunţătorii fostei şefe a DIICOT, Alina Bica” (Libertatea 20 martie 2015). Laura Vicol (fostă Voicu), zisă și Laura Nordis, s-a remarcat cu apărarea cîrnățarilor, a interlopilor și a miliardarilor de carton, dar și cu folosirea oamenilor din halucinata poveste a Baroului Constituțional, zis și Baroul Bota SRL din Orăștie, la un moment dat ea fiind arestată pentru că a trimis în instanță avocați cu delegații false, fără să aibă dreptul de a participa la un proces. Liberă ca fata de cartier și curajoasă ca pasărea cerului, cu magnet, nu neaparat juridic, ea a zburat spre grupurile de fete și băieți din politică. La fete, s-a apropiat de Olguța Vasilescu, de Alina Bica, de Elena Udrea și de notărițele Ioana Băsescu și Andreea Cosma, iar la băieți, de capital, de Marcel Ciolacu și de Sorin Grindeanu, dar și de Alfred Simonis, de cei din conducerea PSD și a ajuns parlamentar și omul cheie în proiectele de legi din poziția de șef al comisiei juridice. Si, mai apoi, mare și tare, avize, apariții, alocuțiuni amețite, anturaje, avantaje, amintiri de la petreceri deșănțate, curse cu avioane private la Monte Carlo, vacanțe în Dubai cu lideri, cîrmaci, mahări, interlopi și nababi. Laura Nordis și Familia ei au strîns în jurul lor vedete, starlete, decidenți din fotbal, Federația și Liga, captivați de lumina lămpii la tot ce este la modă și la putere. De la Shelly la Cămătari și Burleanu, toți s-au bucurat care de ce. Şi au gonflat proiecte, au adunat bani, au amînat, au învîrtit, au dat înapoi, au trăit și s-au fericit cu afacerea și viața lor înfloritoare. Laura Nordis a ratat de puțin postul de ministru al Justiției și n-ar fi fost de mirare să fi visat, ca și Elena Udrea, la un post de președinte al României sau măcar de comisar european. Dacă-i parcurgi declarația de avere, zici că citești inventarul din magazia unui tezaur. Dacă răsfoiești calendarul anului 2024, îți dai seama că de la declanșarea campaniei electorale stă să cînte „Fluturaș, nu mai ai aripioare!”. Iar de la demisia din PSD și din poziția de șefă a Comisiei juridice, chiar poate cînta: „Fluturaș nu m-ai ai aripioare Domnul conte ți le-a retezat Fluturaș cînd aveiai aripioare Culegeai miere din floare-n floare”. Așa cum eșecurile Elenei Udrea anunțau prăbușirea lui Traian Băsescu, la fel, și „pierderea aripioarelor” de Laura Vicol, zisă și Laura Nordis, o prefigurează pe cea a lui Marcel Ciolacu. Ce garanții betonate dădea sponsorul politic Marcel Ciolacu despre dînsa? „Am luat act, nu o cunosc pe Laura Vicol, nu am auzit sa fie nici corupta, nici neprofesionista. Am auzit ca a avut anumiti clienti, ca si avocat. Acum, daca dvs. luati un interviu unui criminal inseamna ca nu o sa mai aveti dreptul la viața publica?” Cînd a fost întrebat de ziariști ce caută Laura Vicol (fostă Voicu, zisă Nordis) în poziția de șefă a Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu a zis: „N-am nicio problema cu activitatea ei profesionala, stiu ca a avut initiative legislative bune”. Bune-bune, tare de tot, pentru că între ele a fost și cea prin care „revoluționarii cu rol determinant în victoria revoluției din decembrie” să beneficieze de indemnizații lunare. Probabil că Marcel Ciolacu să fi uitat că și el are „acte” de revoluționar. Cu demisia din funcția de șef al Comisiei Juridice și din PSD, Laura Voicu devine o anonimă politic. Se apropie de final o telenovelă din democrația românească. Cucoana nu mai are aripioare! Rapiditatea reacției ar putea fi semnul unor legături mai culpabile cu grupul Nordis. De mai bine de un an, DIICOT are în lucru un dosar pentru infracțiunea de grup infracțional organizat. Este vorba de zeci de procese care se tîrîie de niște vreme. Şi procurorii le-au tîrît cît le-au tîrît, dar nu mai pot ține. Abia acuma cineva a apăsat pe buton.

Liberalul Nelu Tătaru, fost ministru la Sănătate în vremea nenorocirii, după trecerea „potopului”, a fost prins că lua șpagă. Un doctor pîrlit din Vaslui, ajuns ministru, implicat în tot felul de achiziții uriașe la Sănătate, se dădea altruistul de profesie, dar primea ouă și găini. Cum a fost chemat la DNA, a și fost schimbat din funcția de președinte al PNL Vaslui, semn că liberalii și președintele Iohannis au fost anunțați că omul lor are o problemă. L-au debarcat în secunda doi, încercînd să se spele pe mîini. Mediafax afirmă, pe surse, că fostul ministru (care ar fi fost filmat în timp ce lua mită) „lua de la pacienți sume mici de bani, în calitate de chirurg în peste 100 de acte materiale”. Nu este vorba de un fake news. Vestea cu fostul ministru a ajuns și pe alte site-uri și organe mass-media. „În perioada 03 aprilie 2024 – 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși, suspectul Tătaru Nelu ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenții chirurgicale, consult pacienți ori eliberare de rețete medicale”. G4Media, mult mai aproape de instituțiile statului, știe de filmări și de ce avea chirurgul pe acasă. „La perchezițiile efectuate de către DNA Iași la spitalul din Huşi unde lucrează Nelu Tătaru ca medic chirurg ar fi fost găsite și înregistrări video care îl prezintă pe fostul ministru în timp ce ar lua mită”, spun sursele G4Media. În ultima sa declarație de avere apare că deține două apartamente, conturi bancare și împrumuturi în valoare totală de peste un milion de lei”. Şi News.ro ne anunță că „Tătaru Nelu, medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huşi (jud. Vaslui) şi deputat în Parlamentul României, acesta dobândind calitatea de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (57 de acte materiale)”. Nu știu ce-i adevărat din acest potop de informații despre fraudele fostului ministru. Înțeleg doar că presa a fost informată pentru a lua act mai mult de imparțialitatea DNA decît de faptele lui Nelu Tătaru. Adică poporul și mass-media să vadă că, pe lîngă afacerea Nordis în care Marcel Ciolacu este băgat pînă-n gît alături de Laura Vicol, procurorii se reped și asupra unui PNL-ist. Adică imparțiali și independenți ca în I.L. Caragiale! Proști să fim să nu ne dăm seama că amîndouă dosarele au fost ținute la păstrare pentru a fi scoase la bătaie în pragul campaniei electorale. De luni bune, dacă nu de un an, cazul Nordis a fost subiectul unor articole de presă (nu la Recorder!) și a îngroșat mai multe dosare la DIICOT și procese în instanțe. Recorder, organ de serviciu, n-a făcut decît să respecte calendarul. Aștepta decît începerea campaniei electorale și declanșarea campaniei împotriva lui Marcel Ciolacu și a coafezei Laura Vicol. A pregătit subiectul ca pe o grenadă de plasat în bagajele celor doi. În cazul Tătaru Nelu, deputat PNL și fost ministru al Sănătății, DNA-ul ne spune că este vorba „de 57 de acte materiale”. Nu povestite, ci filmate. Cu alte cuvinte, toți știau și filmau pe rupte în așteptarea momentului potrivit pentru a scoate cazul pe piață. Dacă alegerile parlamentare și prezidențiale ar fi fost anul viitor, Tătaru Nelu ar fi fost filmat în alte 300-400 de „acte materiale”. Altfel, de ce după primele n-a fost reținut și nici surprins într-un flagrant ca să pună capăt oricărei îndoieli? Pentru că și procurorii fac jocuri și pentru că au un plan de muncă dirijat politic. În aceste două dosare se vede de departe cum Parchetele trag sforile în culisele politicii și cum partidele politice și președintele le dirijează și încearcă să tragă foloase din scandalurile programate.

Mă tem că blocarea candidaturii Dianei Șoșoacă, în loc să  tempereze răbufnirile nervoase și  potopul  de fraze violente și otrăvite, le amplifică. Măresc potul unui om disperat, intrat într-un unghi mort, din care nu mai poate  ieși decît recurgînd la atitudini extreme. În loc să se întoarcă la normalitate, excesele ei comportamentale din mai toate aparițiile se multiplică și se intensifică. Nu mai avem de-a face cu scăpări. Exprimarea ei a devenit program de urlete, de acuze, un delir  verbal și un comportament scăpat din hățurile  rațiunii. Decizia Curții Constituționale a reprezentat  doar momentul în care ultimul  zăgaz a fost rupt. Adică greșeală produsă de o gîndire nejuridică. O decizie de butoane, nu de drept. Ceea ce n-a putut fi oprit de lege, de norme și cutume preț de cîțiva ani s-a adunat într-o nenorocire verbală. Toate excesele ei de pînă atunci s-au înzecit. Ce n-a fost sancționat la prima, nici la a doua n-a mai putut fi  zăgăzuit la a mia revărsare de mînie, de limbaj agresiv, un soi de isterie politică  bolborosită  amenințător.  Cine  i s-a alăturat a fost abandonat. Cine a încercat să o oprească s-a trezit înecat de zoaie și amenințări. Cine a  înfruntat-o a pierdut. Marile abuzuri din aceste decenii, precum și decizii tembele ale guvernului, ale instanțelor, i-au întărit armura. Ea  le-a urlat și a cîștigat adepți și susținere. Presa le-a înghițit complicitar și acum se plînge. Cu felul acesta de a combate, unde putea ajunge dezbaterea publică și cum se putea încheia? Balul nostru democratic se deschide trist, cu intervenția poliției. Adică a Curții Constituționale. Nu pot să cred că un compatriot cu sinapsele  conectate cît de cît ajunge parlamentar european și spune senin despre apărătorii  Constituției  României (așa cum este ea): „Judecătorii CCR care au motivat penibil decizia de interdicţie a candidaturii mele sunt inculţi juridic! Demisia, inculţilor! Aţi încălcat art.72 din Constituţie, aţi încălcat principiul separării puterilor în stat, aţi invocat delictul de opinie ca pe vremea lui Stalin şi Hitler! Aţi emis opinii subiective cu privire la comportamentul unei persoane căreia nu i-aţi permis să se apere.” Și apoi, că toți văd netemeinicia  juridică, numai semnatarii deciziei nu, că mulți adversari  îi dau dreptate, că o susțin și o apără. O fac invocînd  drepturile pe care nu le folosesc  sau de teamă că nu vor putea  avea  același comportament fără a păți același lucru sau mai rău. Am asistat la un delir de tip justițiar care nu este nou. A avut destui precursori și suficiente precedente pentru a nu se fi ajuns aici. De fiecare dată cînd fost a contrazisă, în piețe, în Parlament, în emisiuni, a răbufnit devastator, cu aceeași obsesie justițiară. „Te dau în judecată, nenorocitule. Îți fac plîngere penală!“  Acum, s-a  zburlit și mai rău. A închis ochii și a tras în toate părțile. Mai avea puțin  pînă la a recurge la violență, la o luptă cu țara chiar în numele  ei. „Vă voi da în judecată şi voi cere despăgubiri şi condamnarea voastră, precum şi a statului român, a SRI şi a partidelor care au fost în spate: PSD, PNL, USR, AUR, UDMR, PMP, ProRomânia! Aţi încălcat principiile statului de drept şi aţi interzis ca pe vremea lui Hitler, Stalin şi Lenin dreptul unui om de a candida pentru că vă este frică de mine, frică că voi aduce independenţa şi suveranitatea României! Pentru porcăria scrisă vă voi urmări în toate instanţele interne şi internaţionale! Sunteti stalinişti şi nazişti!” Ce mai putea spune a rostit răspicat pentru a marca existența primului partid  de extremă dreaptă: „Și vreau să vă mai spun ceva: istoria a fost falsificată! Mareșalul Antonescu a fost un erou. Corneliu Zelea Codreanu, un erou. Mișcarea legionară eroină. Și îmi asum”.  -  Se împart apele. De o parte, contorsionata personalitate zăltată a Dianei Iovanovici Șoșoacă. De cealaltă, sutele și miile de greșeli ale societății românești, chiar și ale noului fel de a gîndi democrația (inclusiv în Uniunea Europeană).  

Două au fost rațiunile pentru care am publicat în Cotidianul articolul ”Nuntă faraonică la Paris”. Un grup important de oameni de afaceri și persoane publice plus vedete și tineri din lumea bună a României au petrecut la Paris cu ocazia unei nunți a urmașilor din două familii cu afaceri strălucitoare după 1990. Este vorba despre Alexandru Vlad și Monica Cristescu (urmașii proprietarilor lanțurilor de farmacii Catena și ai grupului Opticris). Al doilea motiv pentru care am considerat necesară publicarea relatării despre eveniment (destul de sumară) a venit de la faptul că multe referiri și articole au început să dispară. Încercînd să ne completăm documentarea, am observat că unele site-uri au trecut la ștergerea evenimentului de la Paris. Cum nu exista nici o îndoială asupra existenței nunții românești de la Paris, am făcut o legătură între posibile demersuri asupra presei prin intermediul publicității. Altfel, nu exista nici o rațiune pentru care diverse publicații să renunțe la materiale de interes și audiență (și nu numai). N-a trecut mult de la apariția articolului în Cotidianul (oricum, cu o oarecare întîrziere față de restul publicațiilor) că am devenit și noi subiectul unui demers asemănător. Din mai multe părți am primit aceeași solicitare: scoaterea articolului despre nunta la Paris a fiului Ancăi Vlad cu mezina familiei Cristescu. Demersul Ancăi Vlad, supranumită și mama Catena (fondatoarea și proprietara cunoscutei rețele de farmacii), a venit și pe căi personale. În toată această perioadă, nu am primit nici un drept la replică, nici o precizare privitoare la o informație greșită. Am fi așteptat ca Mama Catena, cum este supranumită în presă, mirii sau familia Cristescu pentru o mai completă prezentare a evenimentului să ne solicite completarea programului. Nu de alta, dar, din informațiile redacției, nunta lui Vlad s-a derulat în mai multe secvențe și evenimente. Nu vedem de ce familiile Vlad și Cristescu, inclusiv mirii, s-ar simți deranjate să pomenească despre invitații la Palais d'Orsay, despre recepția la Hotelul Ritz, despre faptul că au contractat o formație din Marea Britanie cu soliști cu tot și că au dorit să reprezinte și cultura din care fac parte, cu muzica lui Adi de la Vâlcea (cu program de manele după ora 2.00) și cu Inna, cîntăreață de pop, dance și house. Mai multe publicații au invocat dorința Mamei Catena de a nu fi difuzate imagini și informații de la nunta fiului său. Nunta a și fost trecută în plan secund, în timp ce vizita Ancăi Vlad la muzeul Picasso a devenit un subiect detaliat, plin de imagini culturale vizibil consimțite. Poate chiar comandate. După refuzuri ferme, redacția Cotidianul a primit o scrisoare din partea Societății de avocați Chiric/Chiric „în calitate de reprezentant convențional al doamnei Anca Vlad” prin care„vă solicităm să treceți de îndată la ștergerea articolului și a datelor cu caracter personal ale doamnei Anca Vlad, a oricăror linkuri de acces către datele respective și a oricăror copii sau reproduceri ale acestor date cu carcater personal folosite în articolul mai sus menționate.....”. Dragă doamnă avocat Simona Chiric, reprezentantă a societății Chiric/Chiric, Dacă în articolul publicat în Cotidianul există o informație greșită, vă rugăm să ne-o comunicați și o vom publica de îndată. De asemenea, vă rog să transmiteți doamnei Anca Vlad, precum și mirilor și socrilor mici toate urările noastre de fericire, mulți copii și casă de piatră. Vă rugăm să le mai precizați că redacția noastră nu șterge articole la comandă, la rugăminți telefonice sau după amenințări. Post scriptum: Unii invitați au spus că după miezul nopții ar fi  cîntat  Adi de la Vîlcea. Alții  au susținut  că a fost  vorba de Jean de la Craiova. Confuzia vine de la lipsa unei diferențe importante. Dacă au răsunat  versurile de mai jos, sigur a  fost show-ul lui Jean de la Craiova. Versuri ”Beau, beau Și iar beau, beau, beau, noaptea asta iară beau, Și-o sută de milioane dacă vreau.. (hop!, hop!) Beau, beau, beau si beau pîna dimineață, Până mi se pune ceață, Of, of inima mea!   Eu beau vinul ca pe apă, Cum naiba să nu îmi placă, Sunt un bărbat adevărat  Beau și trei și patru zile, Că-mi place și mă simt bine, Și-mi este sufletul curat.   Și iar beau, beau, beau, noaptea asta iară beau, Și-o sută de milioane dacă vreau.. (hop!, hop!) Beau, beau, beau și beau până dimineață, Pînă mi se pune ceață, of inima mea... Eu duc viață de boier, Mă distrez în mare fel, Și îmi fac toate poftele.. Sunt băiat de caterincă” …..

Se împart slujbe, sinecuri, ciolane, contracte. Cine a fost cuminte primește numiri pe post de premii și prăjituri. Cine a fost obraznic - controale, amenzi, dosare penale. Perioadă grețoasă în politică și administrație. Cei care au servit cu loialitate la Cotroceni, la guvern, la BOR, la servicii primesc recompense. Cine încurcă marele tîrg al politicii este luxat. Se trezește cu dosare, cu grenade în buzunar, cu șuruburi slăbite la roțile din față. Acum se numesc ambasadorii, șefii pe decenii și adormiții pe viață. Anonim și decorativ președinte al Camerei Deputaților, se zice că ar fi fost la liberali, după slujbe, sinecuri și decoruri, Roberta Anastase a fost trimisă la Banca Națională a României. Să păzească moneda, nu să o toace. Unii zic că nu știe nici să-și numere bine banii, nici măcar cei cîștigați legal. Un domn îmi scrie: „Promovarea incompetenței continuă. Un om care nu a lucrat o zi în viata lui ajunge la conducerea BNR....Doamne, iarta-ma, dar nu se poate sa nu vezi acest masacru intelectual...!”. Incorect! Toată lumea vede și nimeni nu se revoltă. Nemulțumirea nu depășește stadiul de cîrteală. Și înjurăturile se rostesc în gînd. La ce falsuri și grosolănii se comit la nivel înalt, european și planetar, omul social începe să cadă în sine. Drept premiu pentru marile strategii de vacanțe și ca recompensă pentru fidelitate, Cosmin Marinescu, consilierul președintelui Klaus Iohannis de la Cotroceni, va trece și el la BNR. Să nu faci nimic la președinție este egal cu statul degeaba la BNR. Om condamnat la bine, nu alta. Daniela Bârsan, fostă ceva la Cotroceni, va trece la CNA alături de înțeleptul vîlcean Georgică Severin. Și Aura Gabriela Socol, nevasta profesorului de economie al premierului, va lucra gînditoare la BNR. Să fie vorba de vremea pomenilor nerușinate sau ale lui „pune-ți oamenii peste tot”? Campania grosolană pro PSD care se desfășoară la Antena 3 are și ea fructele ei. Nu doar în contracte de publicitate și sponsorizări de evenimente. Se lasă și cu posturi de parlamentari. Piedone Lemn Tănase va avea primul loc pe lista PSD pentru Senat. La Giurgiu, nu în Ferentari. Impostorul politic de la PUSL și-a aranjat familia și clanul și acum ia cireașa de pe tort. Căcănar de Rahova și mai apoi senator de Giurgiu! Politica face bani, face putere și umflă fantoșe. Și televiziunile produc tot felul de cîrnați de influență. Pentru lins și gîdilat la Ciolacu și lustruit la PSD, tot grupul mediatico-politic al clanului Voiculescu va fi recompensat cu 5 locuri în cele două Camere. Nu 19 cît ar fi cerut. Cinci! Ca de obicei. Și pe urmă formează un grupuscul care își zice „grup parlamentar”. Care nu e. El vine cu Antenele și cu tot Grupul Intact și PSD-ul dă cîteva posturi eligibile pe liste. Troc, nu glumă. Cinci posturi și contracte, nu 19. Eventual un ministru și doi-trei directori pe unde clanul are nevoie. Pe urmă se mai înțeleg pe parcurs. Nu-mi dau seama cum de l-a scăpat Victor Ciutacu! Merita și el un post, măcar pe unde a mai fost. Ies marțafoii senatori și deputați fără să facă 2% ca partid? Ies! Ne scot ochii? Ni-i umplu de praf și-și rezolvă nevoile personale și neamurile? Se prinde lumea? Se prinde! S-a și obișnuit. Eventual suferă că nu poate și ea. Și pe la ministere este la fel. Și la primării. Și la universități. Și la biserici. La Penticostali puterea se lasă moștenire în familie. Politica înseamnă să-ți plasezi oamenii unde trebuie pentru cînd ai nevoie. Și poți demonstra orice. Faci din albă neagră și viceversa. Și scapi de necazuri. Treci prin orice situație dificilă. Pot să-ți dea și 20 de ani de orice. Se șterg și te întorci strălucitor în scaun. Este ora marii tîrguieli. Ai grijă, cetățene, a venit vremea să iei și tu ceva!

Plouă cu bancuri. Cel mai potrivit care circulă mi se pare acela cu ”Așa țară, așa ciclon!”. Este și de rîs, dar și de plîns. Exact cum suntem noi. Dar, după ce ne dor maxilarele și ni se usucă lacrimile, trebuie să ne întrebăm: - De ce? Din prostie, din incompetență și dezorganizare? Ne-am speriat de efectele dezastruoase ale inundațiilor de la Galați și din sudul Moldovei și ca să nu se revolte populația ne-am spălat pe mîini cu această avertizare exagerată? De cînd n-am mai fost bombardați cu atîtea anunțuri de cod roșu, cod galben și alte coduri? E drept că inundațiile de săptămîna trecută au readus în discuție situația „specialiștilor” din toată rețeaua de la Ape, bazinale, centrale, locale etc, cu toată pleava de piloși strecurată în posturi cu priceperi obligatorii. Nici nenorocirea de la Galați n-a generat o curățenie. Toată armata de impostori din domeniu a scăpat și de data aceasta. De ce? Din cauza nivelului de competență din guvern? Din nepriceperea și prostia celor care populează instituțiile? Cineva îmi făcea o precizare demnă de luat în seamă. Nivelul intelectual și profesional al funcționarilor publici, inclusiv al membrilor guvernului cu Ciolacu cu tot, reprezintă un regres intelectual și profesional cam de zece scări.  Și cu fiecare nou venit o tot ținem la vale. Explicația aceasta nu este suficientă. Am avut parte de o psihoză națională care nu se putea naște numai de la atît și nici întîmplător. Nu a fost o nenorocire globală sau regională pe care n-am putut-o înfrunta. Toată nebunia cu ciclonul a apărut ca o găselniță românească. Vine ciclonul, vine dezastrul și iar vine ciclonul, să ne pregătim de Ashley! Toată media a pompat în prostie la acest pericol și a băgat populația în sperieți. Numai că mass-media, mai ales televiziunile, nu puteau gonfla lucrurile pe cont propriu. Baza acestei psihoze a fost pusă de meteorologi și de autorități. Acum se vede cît de solidă a fost previziunea celor de la Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie. La celelalte fenomene, au mai nimerit-o pentru că veneau pe un traseu analizat și de alții. De data aceasta, ai noștri au dat chix, speriați de „uriașa cantitate de apă care plutește în aer”. De fapt, mediocritatea din politică, din guvern și din presă se regăsește cam în același procent și la INMH. Apoi, bietul Raed Arafat, care s-a ars de atîtea ori, cum să nu ne arate că se agită și că mobilizează subordonații? Așa am avut comandamente, comitete, trupe de intervenție, utilaje și bărci, numai tancuri și vapoare n-am scos la bătaie pe Dunăre. Și toată mobilizarea abia a găsit să raporteze cîte ceva, în vreme ce la inundațiile din județul Galați guvernul a ratat intervenția. Amplificarea măsurilor, raportările televizate și interviurile cu băbuțe speriate au încărcat atmosfera publică mai puternic decît cea meteorologică. Am putea crede că a fost vorba de o simulare pentru a analiza reacția populației. Mă îndoiesc, deși, în ziua de azi, nu mai poți fi sigur de nimic. A fost cumva și o diversiune menită a acoperi dezastrul din conținultul și aplicarea Legii pensiilor? Nici n-a început bine aplicarea ei că se vede de departe că este varză și că stîrnește o groază de nemulțumiri. Deja, se lucrează din greu la modificarea ei și la îmbunătățirea softului care dă rateuri. Mîndria PSD-ului și a guvernului Ciolacu se prelinge ca untul la căldură și ca o apă tulbure prin crăpăturile din zidurile instituțiilor publice. Să fie asta o explicație a faptului că, peste noapte, televiziunile au trecut de la pensii și de la războiul din Ucraina la inundațiile scăpate de sub control? M-a amuzat copios frecvența exagerată a inundațiilor din Mexic. Să vadă poporul că și alții au probleme. Mă tem că, pentru a nu pierde procente electorale, a fost scos în scenă și acest fantomatic Ciclon Ashley. Nu cumva la centrul de diversiuni al serviciilor noastre secrete s-a conceput strategia simplă care se poate reduce într-o frază: Este mai important să supraviețuiești decît să votezi cu cap?

Nu se luminează de ziuă că telefonul dă semnale cam piuite. O fi Ro-alert. Alarmă! A venit ASHLEY? Nici vorbă! Îmi scrie un prieten: ”Bună dimineața! Ca unul dintre cei care s-a alarmat în urma comunicatelor de presă ale unor ministere, al unor știri care anunțau dezastrul iminent ce va veni peste noi, nu pot sa nu întreb:" cine a dorit ca un popor întreg să fie adus în pragul isteriei ??? Și de ce ?" Și meteorologia a devenit, mai nou, în mâinile unor iresponsabili, subiect de manipulare ??? Este incredibil ceea ce se întâmplă!”. Deschid televizorul. Este ora 8.00. Alerta nu s-a terminat. Mai avem cîteva ore de teamă. Pînă la zece rămînem sub stare de alertă. Galații -pînă diseară. Cei 1.000 de salvatori de la Dunăre rămîn pe poziții. Se uită la cer și în susul Dunării. Vine apele mari? Vine Ashley? Vine pe Dracu! -Mamaie, te temi de ape. Plîns indus de tonul întrebării. Avem umbrele. Luptăm, luptăm/de ploaie ne apărăm! Vecinul meu scrie iar: ”Credeti-mă, vecinul meu, săracul de el, om educat, si-a pus la porți și în curte  saci cu nisip deși nu locuim în apropierea vreunui curs de apa sau în vreo zona inundabilă....atât de mult s-a alarmat în urma " breaking-news”-urilor” de la TV....Nici măcar sa zâmbesc  nu pot când realizez cât de manipulabili putem fi...”. Deschid fluxul Agerpres. Ashley are ceva românesc. Agenția statului transmite: „Circulaţia oprită temporar pe un tronson de cale ferată, zeci de copaci căzuţi, case inundate şi 5.438 de persoane evacuate sau care s-au autoevacuat din cauza pericolului de inundaţii este bilanţul fenomenelor hidrometeorologice de duminică, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit sursei citate, duminică, în intervalul orar 07,00 - 24,00, în contextul manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, echipajele operative au acţionat în 90 de localităţi din 27 de judeţe (Arad, Argeş, Bacău, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea) şi Municipiul Bucureşti pentru înlăturarea efectelor generate de vremea rea.  În perioada menţionată, din cauza precipitaţiilor abundente, salvatorii au intervenit în sprijinul populaţiei pentru evacuarea apei din 10 case, 14 curţi, şase beciuri, trei subsoluri de bloc, o instituţie publică, un depozit operator economic şi 11 străzi, precizează IGSU. De asemenea, din cauza vântului puternic, pompierii au acţionat pentru degajarea a 45 de copaci şi doi stâlpi de electricitate prăbuşiţi pe carosabil. În urma acestor evenimente, au fost avariate 11 autovehicule şi două immobile”. A căzut un fir de lemn pe calea ferată. Vai! Și 45 de copaci mai pe lîngă, pe cine știe unde. „Stare de alertă și de veghe”. „Montorizăm rîurile”. Zeci de școli au programul suspendat. În județul Galați nu sunt drumuri închise. Rămîneți pe baricade. Nu știm ce se poate întîmpla și nici ce mai pun la cale. Politicienii și meteorologii sunt călare pe televiziuni. Unii chiar dorm acolo. Ca la primării!

N-aș fi crezut niciodată că un kilogram de orez pentru niște sarmale mă poate duce la o întrebare atît de grea. Dacă n-aș fi dat peste spaimele unui om tînăr. Și nici nu m-aș fi întors în clădirea primului meu tango. Și nici deasupra satului vecin n-ar fi pîlpîit o lumină de culoarea ochilor ei. Stați cuminți, că nu este vorba despre o poveste de dragoste și nici despre una culinară. Uneori și un pumn de orez poate duce la o întrebare fundamentală pentru România. Așadar, am plecat după niște orez și după un litru de ulei. Îmi era dor de sarmale, mîncarea noastră de Crăciun și de Paști, dar și de toamnă tîrzie, pe care mama ei le făcea mult mai „speciale” decît mama mea. Așa că, în ciuda dimineții orbitoare de vară, am dat o fugă să cumpăr, pe același drum pe care, în copilărie, îl făceam spre școală și înapoi, cînd într-o jumătate de ceas, cînd într-o după-amiază și, foarte rar, în cinci minute, asta atunci cînd mai prindeam cite o căruță care pleca de la primărie. Cele trei minute cu mașina mea de modă veche n-au apucat să răcească habitaclul încins și nici să mă trezească de-a binelea. Așa că duminică dimineața, semi-treaz, departe de orice nostalgie, de orice defilare de imagini din trecutul meu școlar și de adolescent, am intrat în magazinul alimentar. Cu atît mai puțin, fără nici un gînd de a scrie ceva sau de a mă lungi într-o discuție. Magazin este un fel de a spune, ce magazin, o băcănie țărănească dublată de o bodegă pentru bețivii satului, cu cîteva rafturi pe care se aflau înșirate băuturi și conserve, legume și fructe, unelte și produse alimentare strict necesare. Înainte îi zicea „cooperativă”. Acum, mai mult n-are nume. Îi zice oricum, după limba și imaginația vorbitorului sau a mușteriului. Ulei, zahăr, oțet, orez, mălai, făină albă, conserve de legume, pateuri și pește în ulei, plus patru cinci soiuri de bere ieftină, la pet, vodcă proastă și vinars pentru zugravi ratați și tractoriști în afara programului. Înăuntru trebăluia o ființă preocupată să șteargă taraba de apă, de praf sau de făină căzută dintr-un pachet spart. Toată întîlnirea noastră a fost adevărată, simplă și fără floricele. Nu am adăugat nici un cuvînt. Dar trebuie să o descriu și să o leg de locul în care s-a petrecut. Secvența aceasta obișnuită se derula într-o odaie din spatele fostului cămin cultural al comunei, o încăpere în care, pe vremuri, era adăpostită arhiva cu registre mari de o jumătate de metru și grele cît un cufăr de armată. În ele se odihneau morții și plecații din țară, decedatii pe front, adică eroii, divorțurile și, într-unul aproape identic, pămînturile și pădurile. Și peste ele domnea Domnișoara Maria, mereu domnișoară și la pensie, o femeia singură din altă poveste plină de mistere din comuna Mărtinești. Așadar, Mărtinești era și este numele comunei mele și a fost botezată așa după numele ofițerului german Martin de pe la 1300 de la paza Cetății Orăștiei, cel care își așezase soldații pe marginea văii care venea cînd mai mică, cînd vijelioasă și înfricoșătoare dinspre Jeledinți și de pe dealul Măgurii. Trebuie să mai spun că la Mărtinești am făcut primii patru ani de școală îndurînd o naveta per pedes, cînd pe drumul neasfaltat, cînd pe lîngă vale. Și pe care drum, făcut pe toate anotimpurile și în toate condițiile climatice, am descoperit lumea, depărtarea și violența feminină, precum și atracția cuiburilor de orice pasăre. Precizez că violența feminină se referă la bătăile mele cu cele două fete de la care încasam cîte o mamă de bătaie, pe care le-o întorceam ceva mai cu îngăduință cînd le prindeam numai căte una. Întîrzîi puțin întîlnirea cu ființa dindărătul tejghelei, preocupată să curețe blatul de nu știu ce, pentru a vă spune că în acea clădire ( acum, la intrarea principală cu ușa ferecată de o rangă vopsită în celălalt regim) se țineau balurile, rar, recitalurile de muzică populară. În aceeași sală se proiectau filme aduse cu caravana precum Vagabondul și Ali Baba și cei 40 de hoți. Și tot acolo se țineau ședințele de pregătire a cetățenilor pentru ceva numit „ăla” și război, alegeri și combaterea dăunătorilor de primăvară. Și tot de acolo, din fața ușii, pleca Aurel Șchiopul cu bătutul tobei pentru cine știe ce anunț important. Aurel Șchiopu avea un picior de lemn și un maxilar strîmb de pe urma luptelor de la Cotul Donului. Și, dacă avea chef de povești și găsea un ascultător binevoitor, îi spunea prin ce a trecut și încheia cu precizarea că și numele său ar fi trebuit să fie scris pe monumentul din intersecția principală, dar nu este pentru că a scăpat cu viață, dar mai bine nu scăpa că nu mai apuca nebunia colectivizării, sărea și de rușinea sărăciei și ajungea mai repede pe monument și se întîlnea mai repede cu ceilalți și cu eternitatea. În memoria mea, în acel cămin se țineau baluri și se dădeau filme și tot acolo am dansat pentru prima oară. La baluri veneau cel mult 50-60 de fete și băieți, amatori de petrecere, din care numai jumătate dansau în fața mamelor de fete așezate cuminți pe margine. Cei mai mulți stăteau pe afară și fumau și beau bere și se mai băteau pînă cînd intra milițianul și ne strica seara. -Gata, mereți acasă că s-a terminat distracția! Dar înainte de a ajunge la întîlnirea mea cu domnișoara din spatele tejghelei trebuie să vă povestesc despre Boldea Milițianul, milițian cam bețiv, dat afară la scurtă vreme după ce a primit uniforma. Și care a rămas cu ea și cu porecla chiar după ce a divorțat și a plecat din comună și după ce oamenii i-au uitat numele și i-au păstrat doar o identitate exprimată perifrastic: -Milițianul ăla bețiv care s-a trîntit…. Ei bine, Boldea Milițianul o curta pe Lena Ochelarista și se dădea mare cocoș și asta enerva peste măsură, mai ales pe cei care nu aveau loc de el pe lîngă duduie. Drept pentru care, la un bal, a fost provocat la tot felul de concursuri și de întreceri pînă cînd au ajuns la concluzia că nu-l poate trînti pe Tovarășu Onu. Tovarășul Onu era șoferul camionului de la Siloz. Era cam de același gabarit cu el, dar mai îndesat și mai prost. În cele din urmă, Boldea și Onu au acceptat să vadă cine dovedește într-o luptă dreaptă, în fața tuturor. Numai că lupta dreaptă, un fel de greco romane în stil primitiv și la costum și cravată nu avea loc de desfășurare, adică saltea, așa că s-a ținut într-o sală mică de ședințe, cu niște podele date recent cu motorină amestecată cu ulei ars. Și în fața asistenței afumate și entuziaste, preț de o jumătate de oră, șoferul și milițianul s-au tăvălit pe podelele negre și unse cu ulei și motorină și și-au boțit hainele, s-au zgîriat, s-au tras de ce-au apucat, ba unul s-a ales cu haina descusută și cu vînătăi pe față, în vreme ce adversarul se descălțase și preluase pe cămașa albă toată truda femeii de servicu de a înfrumuseța dușumeaua neagră și roasă. Cînd au intrat în sala de bal, toată lumea a încremenit. Milițianul era desculț, cu pantofii în mînă, cu cravata desfăcută larg în jurul unei cămăși cîndva albă și apretată transformată într-o cîrpă de șters motorul tractorului. Orchestra s-a oprit din valsul vienez, toboșarul a pus palma pe toba mică, iar în tăcerea aceea nemuzicală și penibilă nu s-a mai auzit decît plînsul nevinovat al Ochelaristei, fie pentru hainele mocirlite cu ulei și motorină, fie pentru faptul că Milițianul ei arăta boțit și învins categoric. -Un kilogram de orez și un litru de ulei, am zis. În clipa aceea, de după vitrina cu mezeluri s-a arătat un chip luminos ca de statuie de femeie din antichitate. M-a întîmpinat o față puțin mai prelungă decît cele romane, dar de o frumusețe neobișnuită pentru o comună mică și pentru un spate de fost cămin cultural din lumea noastră țărănească locuită mai mult de un proletariat de ocazie și, după căderea comunismului, nici eu nu mai știu definit de cine și cu ce ocupație. Cam de aici ar trebui să înceapă textul de astăzi, căruia nu prea aș putea să-i zic editorial, dar nici poveste personală. -Bună ziua! -Bună ziua! Îmi răspunde ea, cam la 20 de ani, cu păr lung și o privire ca o lumină de acum jumătate de secol. Cu ce vă pot servi? -Orez aveți? Un kilogram și un litru de ulei! Următoarea mea întrebare stupidă avea să încurce lucrurile. -Da' ce faceți aici? Sunteți vînzătoare? Mă simțeam ca un căutător ratat de talente care dă peste o viitoare mare vedetă. -Da, vînd la magazin cît ține vara asta. Și, cînd încep cursurile, mă întorc la facultate. -La ce? -Sunt studentă la agronomie. -Unde? -La Timișoara. Am zis ce gîndesc. -Ce grozav! Ai ales o facultate de vis. Toată viața o să lucrezi în natură, cu oameni frumoși, cu anotimpurile în aer liber, cu sălbăticiunile și cu hrană bio, cu flori de cîmp. Cu Dumneata va avea și comuna noastră un agronom pe cinste! -Nu cred, a zis ea. -De ce? Nu-ți place? -Nu, domnule. Nu fac agronomia din greșeală. O visez din copilărie, de cînd lucram în grădină. Dar viața este altfel. În zilele noastre îți trebuie pile. N-ai, nu pupi un loc și trebuie să mergi la Cabluri pe schimburi sau la tejghea. -Ei, domnișoară, nu fi așa pesimistă! Și pe un alt ton, mult mai sec mă întreabă: -De unde veniți? -Din satul vecin! -Ahaaa, sunteți ziaristul! Scrieți că nu avem nici o șansă! Ziceți ceva că nu mai merge! Am luat punga cu orez și petul cu ulei și am zis „La revedere”, înțelegînd din tonul ei că n-am nici o șansă să sparg zidul de beton al neîncrederii în ziua de mîine, opera „magistrală” a lumii noastre politice, a televiziunilor și a presei de mărunțișuri. Mai rămînea să-mi zică ce urăsc mai mult. Că va pleca.

Eu unul nu mă îndoiesc de spusele lui Nicolae Ciucă. Sunt prea multe argumente logice că generalul spune adevărul.  „Eu am discutat cu domnul Marcel Ciolacu, nu cu partidul. Ca atare, înțelegerea a existat pe acest demers.” (Nicolae Ciucă) În fapt, chestiunea importantă din afirmația generalului nu-i faptul că Marcel Ciolacu o dă la întors, ci că generalul se străduie să-și țină o promisiune exact cînd Klaus Iohannis se prăbușește, cînd toată lumea mușcă din el ca dintr-un bivol rănit rămas în urma turmei? Explicația este simplă. Cîndva Nicolae Ciucă s-a înțeles cu președintele și i-a promis. Au pus la cale inclusiv devansarea alegerilor. Dacă nu ține cu NATO, nici la Comisia Europeană, el îl rezolvă pentru Senat și-l trece în fruntea listei PNL. Militarul a rămas și nu s-a adaptat la politică. A făcut un legămînt și vrea să se țină de cuvînt. Și, dacă nu poate, măcar să arate că nu este un ticălos care se sucește. Preferă Nicolae Ciucă onoarea celui învins față de ticăloșia învingătorului? Sună frumos, chiar tragic. Poate chiar ofițerește. Dar sentimentul datoriei față de un binefăcător nu depășește caracterul de anecdotă politică. Nicolae Ciucă consideră că a fost desemnat de Klaus Iohannis ca premier și că îi este dator. Nu realizează că în mintea de primar provincial a lui Iohannis el reprezenta o soluție și o garanție pentru liniștea și siguranța președintelui. Îndatorarea pentru un serviciu făcut cîndva nu prea funcționează în culisele politicii. Mai ales pe meleagurile noastre. În cazul lui Nicolae Ciucă, sentimentul de îndatorare nu poate fi egal cu sentimentul datoriei. Pentru un serviciu nu poți sacrifica un partid și nici o țară. Numai cel nechemat poate pune o favoare pe un cîntar cu datoria față de neam.

Într-un fel, mi-e milă de el. L-am tocat cu vîrf și îndesat. În același timp, ar trebui să-i fiu și recunoscător. M-a lăsat să-mi fac meseria și să strig în pustiu. La sutele de articole unele și nepoliticoase nu mi-a trimis bătăușii pe cap. N-a făcut ca Traian Băsescu. A tratat libertatea cu același dispreț cu care a privit nemulțumirile populației. Eșecul lui este și eșecul nostru. Ține și de un anume masochism. L-am suportat zece ani ca să avem la plecare o bucurie mai intensă. Parcă am fi strîns din dinți preț de două mandate ca să-l vedem cum se topește călare pe o bicicletă pe un drum pustiu spre granița României în orizontul gri de decembrie. Să-l vedem spășit și anonim în lumea pentru care a dat din cap. Să știm un anonim în Vest! Refuzul PSD-ului de a-l ajuta să candideze la parlamentare fără demisia din funcție este corect. O prevede și Constituția. La cîte fiere a vărsat peste PSD, numai o suținere pentru Senat și o imunitate îi mai trebuiau. El voia să ne emoționăm la răceala pietrei peste care sîngele cald se scurge de mii de ori. Probabil că președintele Iohannis se aștepta ca PSD-ul să mai și pună umărul la alegerea lui ca senator, de unde să-l mai audă strigînd „moarte PeeeSeeeDeee!”. Refuzul PSD-ului pare o răzbunare. Pare doar. Este ceva mi mult și mai grav. Este semnul unui dipreț la care a ajuns cea mai mare parte din populație pentru cel care a reprezentat România vreme de zece ani de zile. Ca în cazul celorlați președinți. Rămînem pe locul întîi în clasamentul țărilor care își demonizează președintele.

Șmecherul și descurcărețul au părăsit fabricile și buticurile și au poposit în construcții. Meseriașii pricepuți au  plecat pe aiurea și locul lor a fost luat de amatori și băgători de  seamă, de holoangări și cărăuși cu roaba. Au asistat la un tencuit și au ținut o  găleată cu glet și, gata, sunt „profesioniști cu experiență europeană! - Și eu am lucrat în  străinătate. Șefu`, pun gresie, faianță, fac ferestre și băi, terase, ce vreți! Au cîte o mașină  nemțească la mîna a treia, poartă un tricou pe care scrie  Gucci peste care  au tras o bluză de trening  și vorbesc cu  țigara în colțul gurii cu un aer de proiectant în materie de  zgîrie nori. De  fapt nu știu mare brînză  și nu pot termina nimic. Nu sesizează diferența  dintre o linie curbă și una dreaptă, între termoizolație și hidroizolație, între adeziv și chit, între gresie și faianță, între tablă zincată și policarbonat.  Sunt  genul de oameni care nu roșesc nici dacă îi dai cu vopsea pentru clowni. -Șefu, eu pun orice! Unde pun mîna, se cunoaște! Dacă ai ghinionul să te încurci cu un așa recunoscut pierde-vară școlit în  rateurile din imobiliare, te-ai ars.  Te bagă în spital și te scoate dator  vîndut. Dacă unul te amețește că-ți preia  tot proiectul, te-ai nenorocit. Sigur acolo unde a prestat el este nevoie de o reparație, de o refacere, de o demolare, de alte  lucrări în plus. Dacă ai  senzația că aparatul reparat de el chiar   funcționează, te vindeci cu timpul. Efectele apar după o săptămînă sau după un an, cînd nu-l mai găsești, cînd  trebuie să strici și să refaci  totul sau o mare parte. Și, cînd ai norocul să-l întîlnești sau să-ți răspundă la telefon  ca să-i  zici de defecte și să-l chemi să remedieze, devine important. -Sefu, am programată altă lucrare! Ca să fie  sigur că nu lucrezi și cu altcineva îți cere totuși niște bani în avans. -Am o problemă cu copilul.  Da` vin  sigur peste o săptămînă! Te înduioșează și vrei să-l  ajuți și să te asiguri că vine. Îi dai și pe urmă nu-ți mai răspunde la telefon. Mai are cel puțin trei, dacă nu șapte lucrări contractate. Îl caută și alții. Dacă ai ghinion, este căutat de poliție. Dacă  pune mîna pe un avans mai  important nu se mai întoarce. Dispare în Spania sau în Italia la  plimbat cîini sau cărat gunoiul. Cînd  revine după 10 ani, îngaimă niște explicații, este vesel, roșu în obraz și dezinvolt. Ba și încearcă să-ți bage pe gît niște materiale care i-au rămas de la „altă lucrare”. De fapt, le-a furat. Ce ia de la tine vinde la altul. Tot cu reducere. Tot ce încasează este  fără  bon. Se mulțumește cu un  tras cu ochiul sau cu  un mersi  rostit în  vîrful buzelor. Tot ce aduce  este fără factură. Tot ce face este fără garanție. Dacă ceri socoteală, o ia la fugă și te ocolește. Zice că ești gabor sau lucrezi cu cei de la poliție. Șmecher-meister-ul este frate cu prosto meister-ul. De fapt, este același om  superficial, flecar, nepriceput și mincinos. Mișună peste tot pe șantierele noastre din ce în ce mai sărace în profesioniști. După cum merg  lucrurile, șmecher-meister și prosto- meister au avansat. Au trecut de la  construcții la ziare și la televiziuni și acum încep să dea tonul în politică.

Nu fac parte dintre curajoșii inconștienți, dar nici speriat de bombe nu sunt. Explozia pagerelor și a stațiilor de emisie tip walkie-talkie ajunse în posesia oamenilor Hezbollah din Liban m-a pus însă pe gînduri. Toată lumea a fost surprinsă de genialitatea diversiunii și s-a întrecut în presupuneri. Operațiunea este unică. Ea a fost clocită și apoi pusă în practică de serviciile secrete israeliene. Cum? Poveste de film de spionaj. În rolul actorilor au jucat spionii adevărați. Greu de imaginat un scenariu, dar nu imposibil. Filmele de azi sunt pline de fructele spectaculoase ale imaginației. Chiar viața din jurul nostru ne depășește percepția și se prelungește în acest spațiu al marilor găselnițe tehnologice. Probabil că puțini au aflat povestea pachetului de cîteva sute de numere din rețeaua de telefonie mobilă accesibil de peste ocean sau de la alți parteneri importanți. Și politicieni, și parlamentari, și generali, cred că în anumite cazuri și ziariști și oameni din justiție pot fi înregistrați sau ascultați în direct din alte locuri de pe glob. Poate chiar de pe stații orbitale. Iar conversațiile „importante” sunt stocate pînă cînd devin importante cu adevărat. Nu spun cine m-a sfătuit (în urmă cu niște ani) ce să fac în cazul unor revolte violente în Capitală. -Scoți cartela din telefon și o arunci în primul coș de gunoi. Mai mergi cîteva sute de metri și arunci și telefonul și te retragi în mare grabă într-un loc pe care nu-l știe nimeni. Și nu mai suni pe nimeni de pe nici un telefon. Citești, dormi, asculți muzică și gata. Mai scoți capul abia după două-trei săptămîni, după ce s-a terminat totul și cînd lucurile s-au liniștit. Am zîmbit și i-am răspuns politicos: -Nu cred că este cazul la noi! Explozia pagerelor mi-a adus aminte de sfatul acestui om conectat la culisele politicii, la tehnologie și la serviciile secrete. Aproape că uitasem de sfatul lui cînd s-a produs această ingenioasă explozie din Liban. Nu sunt un cunoscător într-ale conflictului arabo-israelian. Nici într-ale spionajului. Și nici într-ale tehnologiei. Sunt pe cale să descopăr doar o mică parte din avantajele ei. Văd un lucru. Viteza comunicării este uluitoare. Dar începe să fie și extrem de periculoasă. Identificarea cu precizie de centimetri a poziției unui telefon sau a unui alt device este uluitoare, mai ales în cazuri de urgență. Facilitează salvarea. Dar poate fi periculoasă pentru siguranța unui om. Poate servi și la eliminarea lui. De la sute sau mii de kilometri el poate fi ascultat, urmărit și anihilat în mijlocul unei mulțimi sau oriunde s-ar afla. De la explozia pagerelor, îmi privesc telefonul cu alți ochi. Chiar mă colindă îndoiala. Tehnologia a ajuns mai departe decît mi-am imaginat. Recunosc că am pierdut pasul. Mă îngrozește faptul că sunt vulnerabil în fața ei și cineva, de undeva, mă poate controla sau agresa. Ba mă și poate transforma în țintă, în subiect de operațiune, în persoana vizată de o manipulare. Cum zice generalul Anton Rog. Mă poate determina să fac ceea ce nu doresc. Pînă mai ieri rîdeam de amatorii de scenarii. De la explozia pagerelor din Liban am încetat. Ba, mă colindă și îndoiala. Aproape la orice îmi zic în gînd: -Și dacă este altfel? Și dacă nu-i adevărat? Ce se mai ascunde îndărătul unei evidențe sau al unei binefaceri? Mă îndoiesc de cinci ori, de zece ori și o iau de la capăt. Cîndva credeam că imposibilul se învîrte în jurul meu. Acum mă îndoiesc de orice. Nu mă mai pot apăra cu nimic. Pericole mari nu mai sunt doar pe linia întîi, la cancer sau pe trecerea de pietoni. Pot veni și pe telefon, și pe GPS, și pe conturi personale și pe celelate conexiuni. Încep să mă simt ca un peștișor deasupra căruia se leagănă momelile, plasa, săgețile și gloanțele celor care stabilesc cine este incomod și cine nu.

Să nu vă supărați pe mine dacă zic că lungul bilețel de la Ursula vdL este o altă probă că ne-am pierdut în păpuriș. Ai noștri mai zic că am făcut-o lată. N-am ajuns la ce-am visat și ne-am trezit în brațe cu ce nu ne pricepem. Și pe care n-avem cui da mai departe. Scrisoare de trăsură, pardon, Scrisoarea de misiune trimisă de Coana Ursula ne arată ce mașinărie halucinantă și glandulară a ajuns această Comisie Europeană și cum funcționează ea.

Citesc în organul susținut de Comisie (G4Media) că madama nu i-a transferat Roxanei Mînzatu dosarul cu fișa postului, ci un bilețel mai lung pe care îi scrie diplomatic un „dragă fetițo, uite, ești ”vicepreşedintă executivă pentru oameni, competenţă şi pregătire în viitorul executiv comunitar”. Mamă, ce post și cît bănet pe un teritoriu greu de definit, dar bun de jumulit pe ici și pe colo.

Și ce va face Roxana Mînzatu cea cît de cît experimentată în fonduri europene? Va învăța! Va încerca să afle despre ce este vorba, ce plănuiește aparatul și ce trebuie să aprobe. Și cu coada ochiului va sta pe ce a scris Mami:

”Vă veţi concentra de asemenea pe pregătire şi educaţie şi pe impactul şi oportunităţile tehnologiei şi inovării în lumea muncii. Trebuie să ne reunim societatea prin educaţie, sprijinind tinerii şi construind pe baza lucrurilor pe care le avem în comun. Iată de ce a continuat munca noastră pentru construirea unei Uniuni a egalităţii şi pentru ruperea barierelor şi a discriminării pe care o cunosc zilnic atât de mulţi oameni. Aş dori să ghidaţi activitatea în această privinţă pentru a crea o societate şi un model social mai corecte şi pentru a garanta că Europa îşi poate folosi deplin talentul şi potenţialul”.

Biata Roxana Mînzatu, pînă mai ieri finanțistă, a fost pusă să facă planuri (ciorne) cu „construirea unei Uniuni a egalităţii şi pentru ruperea barierelor şi a discriminării pe care o cunosc zilnic atât de mulţi oameni”.

Prețiozitățile și limbajul de lemn din discursurile lui Iohannis sunt pe aproape și la fel de nedigerabile. Cît despre zicerile și ambițiile lui Marcel Ciolacu față de marile proiecte europene, acestea nu-s decît „grădiniță și puța în țărînă”.

După Luther, Roxana Mînzatu va scrie prima Biblie socială. ”Ca parte a acestuia, veţi conduce munca pentru prima Strategie antisărăcie a UE, menită să ajute oamenii să aibă acces la servicii esenţiale de care au nevoie şi să trateze cauzele primare ale sărăciei. De asemenea, veţi contribui la Planul european privind accesul la locuinţe”.

Și să țină minte ce a zis Mami: ”Doresc să exploraţi căile de facilitare suplimentară a mobilităţii forţei de muncă, simultan cu garantarea că regulile sunt consolidate corespunzător cu sprijinul unei solide şi consolidate Autorităţi Europene a Muncii. Veţi lucra la modernizarea, simplificarea şi digitalizarea coordonării securităţii sociale. Veţi contribui la Semestrul European în ceea ce priveşte politicile sociale, educaţia şi ocuparea forţei de muncă”.

Viața este mai tare la umor involuntar decît Marcel Ciolacu! Pe cît se screme să fie peste Dragnea și Geoană, peste Iliescu și Năstase, cu atît iese mai prost.

Sare din lac în puț. Se chinuie să inițieze lucruri mari și ies pîrțuri pe care trebuie să le amortizeze. S-a zbătut pentru un post de comisar pe economie fără să înțeleagă că nu știe să ceară. A tras clapa celor din PNL și a băgat pe țeavă un PSD-ist care, după negocieri, a ieșit o PSD-istă.

Asta, așa, ca să-i iasă procentele lu' madam Ursula! Uite așa a ieșit din calcule o Roxana Mînzatu și, cum a ieșit ea, a fost încropită și lista cu responsabilitățile comisarului pe domeniu.

Nu-i ușor de ținut minte, mai ales cînd n-ai cu cine te băga în seamă și nu ai nici o bază în paginile tratatelor europene.

N-am cu cine face un pariu, dar sunt gata să încerc unul mai mare pe faptul că Ursula von der Leyen nu știe denumirea exactă a celor 27 de „comisariate”, necum numele și specializările celor propuși. Ba, aș îndrăzni să zic că, dacă i-ar recita cineva cu voce actoricească niște fragmente din Scrisoarea de misiune semnată chiar de ea, ar face ochii mari: -Cine a scris chestia asta? Treacă de la mine, o fi zis Ciolacu. Adică un fel de „Sărut mînușițele! Poate mă țineți minte și pe mine!”. Și cînd Marcel Ciolacu a ajuns la piața din Buzău a aflat că pupila lui de la Fonduri europene a fost plasată la Oameni, competenţă şi pregătire!

Mai ceva ca Băsescu la balerine și ca un Nicolae Ciucă la pictură! La complexul și indefinitul domeniu repartizat, Roxana Mînzatu se pricepe ca rața la avion. Cam cum se pricepea și Adina Vălean la Transporturi de unde a făcut României un mare bine ascuns sub covor. Cît a fost ea comisar pe Transporturi, ne-am ales cu multe trasee de zboruri galactice, cu urmele rămase pe apă după vapoare și cu cărări de munte călcate mai ales de urși. Românii au o întrebare ascunsă într-un proverb: - Ce iese cînd se întîlnește hoțul cu prostul?

Cu siguranță altceva decît ar trebui să rezulte. Alegerile, funcționarea și desemnările Comisiei Europene precum și responsabilitățile transmise la București ar trebui să ne ajute să înțelegem și să punem punct unei prefăcătorii. Ne-am trezit în altă Uniune Europeană decît cea în care am intrat!

Vă scriu acest bilețel pentru a vă trezi din iluzia politică în care vă scăldați. Circulă zvonul că președintele actual al României ar urma să candideze pe una dintre listele PNL pentru Senat sau Camera Deputaților. Nu vă ajunge cît de mult ați pierdut din încredere, din orientare, din prestanță sub influența fostului primar de Sibiu? Toate sondajele de opinie vă arată ce cred compatrioții noștri despre el și despre mandatele sale la Cotroceni. Nu vă dați seama ce pierdere electorală vă va aduce o asemenea nominalizare? Bașca faptul că o mare parte a populației va lua asta drept o ofensă la adresa sa. Scenă politică aglomerată de papițoi, iubite și impostori, îndatorare a țării, scădere economică și la un pas de conflict militar. Nu vă temeți? Ne-a pus la dîrloaga SUA și a Uniunii Europene și ne lasă cu un parlament și un guvern speriate de trăsnăile unei cucoane de la Bruxelles. Treziți-vă că altfel țărăniștii vă fac cu ochiul din prăpastie!

Nicolae  Ciucă este candidatul PNL  la prezidențiale. Că e  bun, că e rău, că poate cîștiga sau că  va fi înlocuit  pe ultima sută de metri sunt numai speculații și ipoteze. Unii au  zis-o cu gînduri  bune, alții cu sentimentul că le mai bagă liberalilor cîte o strîmbă care să folosească  favoriților. Tot scandalul  generat de numărul mare de panouri publicitare, precum și atacurile la adresa cărții abia i-au  sporit notabilitatea, nu favorabilitatea. Aceasta este destul de mică în raport cu pretențiile partidului și cu calculele  electorale pentru primul tur. Am putea spune că este insuficientă. Cu procentele de  acum, Nicolae Ciucă nu prinde turul doi. Și dacă nu-l prinde pierde și partidul. Congresul de  duminică  n-a  fost o operațiune care să lanseze un proiect liberal. A fost doar o formalitate, ca și dispensa acordată pentru lipsa de  vechime. La  ce a folosit  risipa de  energie? Să se mai  vorbească de Nicolae Ciucă. Ceea ce mi se pare  foarte puțin. Scandalul cu panourile, cu cartea, cu Nassiriya au trecut. Dacă desemnarea prin votul congresului a fost doar un „sîc, uite că l-am desemnat pe el!”, atunci a avut o miză infimă. Șocul cel mare, un impact  important ar fi venit de la  anunțarea unui proiect de  țară pe care generalul să-l  detalieze în  lunile care urmează. Așa, doar pentru o simplă demonstrație de unanimitate nu valorează mare lucru. Ce au  câștigat liberalii cu acest congres? Care este ideea principală pe care au lansat-o? Dacă parcurg discursul generalului  sau ale celorlalți, rămînem cu multe complimente colegiale la adresa președintelui PNL și cu promisiunea că totdeauna și-au dorit să facă o coaliție de dreapta. „Petrec mult timp în contact cu oamenii și vă spun că cei care ne privesc cu neîncredere îmi transmit principalul motiv ca fiind acela al colaborării politice cu PSD. Noi am discutat, nu ne-am îndoit că vom pierde puncte electorale. Am fi vrut să facem Coaliție de dreapta, dar imaturitatea politică a făcut imposibilă continuarea alianței. O spun clar, ne dorim să facem o Coaliție cu partide de dreapta. Aceasta a fost mereu prima opțiune și așa va fi. Mai mult, aceasta este și opțiunea pe care o românii o exprimă la urne. Doar că vrem un partener previzibil pe care să ne putem baza, matur și responsabil. Guvernarea țării în actualul context nu e joacă de copii. Îi așteptăm să se maturizeze, să  înțeleagă lecția dată de români la alegeri și îi asigur că au în PNL un partener”. Simplu spus, liberalii s-au limitat la  a  formula o dorință politică și la o săgeată către USR, partidul care  rîvnește la același electorat. Mie unul mi se pare puțin. La toate celelalte care au agitat agenda publică, la cîte campanii au fost declanșate (pe bune sau pe povești) pe seama lui Nicolae Ciucă, ar fi  fost de încercat un moment  de răscruce. Un proiect, o idee, un  adversar definit, o delimitare, ceva important, cu ecou. Un Nicolae Ciucă drept copie mălăiață a lui Klaus Iohannis nu  poate aduce o calificare în turul doi. Dacă se califică în finală, PNL-ul se salvează. Dacă  președintele PNL nu iese între primii doi, la parlamentare,PNL-ul  riscă să cadă sub 10%. Or, în fața unui asemenea pericol rezultat dintr-un calcul teoretic, PNL-ul și Nicolae Ciucă ar fi trebuit să conceapă acest  congres ca o referință, nu ca un carnaval de simpatie și susținere. Le lipsește ideea, proiectul, conceptul  sau se tem că li-l fură cineva și-i plagiază? Vocea lui Nicolae Ciucă așa cum este ea susține ce? Pace, democrație, economie de piață, prietenie și parteneriat strategic? Și Lelea Floarea susține cam același lucru. Poate chiar mai vesel, mai pitoresc și mai convingător.  În fapt, nu avem nici cea mai vagă idee  care este  proiectul PNL în situația dată. Să transmită ce primește de la Comisia Europeană și de la Washington? Ajunge Digi TV! Nicolae Ciucă poate fi liniștit. Contează pe PNL și PNL-ul contează pe dînsul. Numai că, de-a lungul anilor, PNL-ul a contat și pe Cataramă, și pe Vasilică Cîțu, și pe Ludovic Orban, și pe Traian  Băsescu, și pe Vasile  Blaga, și pe Alina Gorghiu, și pe Klaus Iohannis etc. Cu atîtea antecedente, ar putea să citească mai atent în trecutul recent pentru a nu se nenoroci în anii care urmează. PNL-ul de azi seamănă prea mult cu cel de la candidatura lui Klaus Iohannis și prea departe de țara de azi, de frămîntările ei și de psihologia electoratului tînăr.

Albero Fujimori a trecut la cele  veșnice. Dumnezeu să-l ierte! Nu l-am cunoscut. N-am fost la Lima, nici  în Peru (deci n-am ajuns la Machu Picchu!),  dar  numele lui îmi spune  încă destul de multe  despre România.  A murit de cancer la limbă, o boală care apare mai ales la fumătorii înrăiți. Ca la orice despărțire, fiecare  poate spune o poveste.  Am și eu una. Pentru mine, Alberto Fujimori  este legat și de sfîrșitul PNȚCD. Mai mult. Îmi  spune  enorm despre eșecurile țării noastre din perioada post decembristă.  Aproape nimeni nu mai știe  că fostul președinte al  Republicii Peru a trecut  aproape ca o nălucă pe la București.  De altfel, toate  știrile care îi  consemnează decesul nu mai conțin această informație. Era dimineața  zilei de 7 septembrie 1998, o zi de toamnă  în culoarea  berii filtrate  cu obișnuita  ședință de redacție de la ora 10.00, cînd doamna Rodica Savin a intrat cu discreție și mi-a șoptit la ureche. -Vă sună cineva de la Guvernul României! Am dat fuga în birou ca să aud cum cineva îmi transmite sec, cu voce de om mai important decît era: -Vă șteptăm pe la noi! Domnul prim-ministru Radu Vasile vă așteaptă la ora 12.00! Ce s-o fi întîmplat? În mod sigur am  deranjat cu  o știre, fie cu o prostie, fie  cu ceva  important despre gafele guvernului. Trebuie să spun că niciodată n-am avut relații cordiale cu un  demnitar. N-am fost în situația să cer ceva, n-am talent la făcut curte și nu-mi place  să-i aud pe oameni cînd vorbesc singuri. De obicei, ei le știu pe toate, inclusiv ce  gîndesc.  De aceea am  stat departe de ei și am  renunțat la curiozitatea  de a le mai pune întrebări. Ce putea fi de  bine, cîtă vreme, cu cîteva luni înainte, Victor Ciorbea își dăduse demisia  din funcția de prim-ministru după un interviu al lui  Traian Băsescu în ”Evenimentul zilei„? Mă puteam aștepta la orice. -Ce naiba  am mai făcut? Ce  i-o fi deranjat? -Vedeți Dumneavoastră! Poate le trece! Știam că  Radu Vasile a terminat liceul din Orăștie, fără să fi fost din partea locului.  Tatăl său fusese un deținut politic și ajunsese cu familia  în cetatea transilvană  de pe urma  valurilor din anii  de sfîrșit ai  proletcultismului. -Doriți o cafea sau un ceai? Trebuie să așteptați puțin  pentru că are pe cineva, mi-a spus o doamnă din secretariat. -Nu știți ce  program încărcat  are. E o zi... Azi sosește și președintele Republicii  Peru, e și COCOPO și trebuie să mai primească două delegații  și un coleg  de partid programat  în audiență. Radu Vasile m-a întîmpinat  cu părul lui vîlvoi și alb, cu mustăcioara neagră  și  cu tonul său de om optimist non stop. Avea niște  ochi rîzători și  vioi și cu privirea  sa de  băiat de treabă  ziceai că  te invită mereu  la două glume și la trei bancuri.  La ora 12,05 am intrat în  biroul premierului  fără să-mi imaginez că  așa începe povestea mea  cu Fujimori, cu declinul PNȚCD și cu aiureala din CDR. -Cum  merge? Cît mai trageți? Se  referea la  ziar. În acele zile, ”Evenimentul zilei„  continua să fie numărul unu pe piață. I-am dat cifrele. -Nu-i rău, a  zis el. N-am mai fost demult pe la Orăștie. Cum mai arată? Mai aveți pe cineva pe acolo? Eu n-am stat mult. Am terminat liceul și am plecat. Am înțeles  că nu-i nimic grav. Nici măcar important din moment ce  avea chef de povești. Pe măsuța dintre noi se afla o tablă de șah cu piesele puse. -Vreți să facem o partidă? Stiam că dacă  accept nu mai scap.  Pe cine prindea îl toca. Era un mod  de  a se  relaxa, de a se juca,  dar și de  a găsi o cale abilă de exprimare a  unei anume superiorități, făcînd  astfel și o demonstrație de putere. Am refuzat, spunîndu-i că sunt slab. A  rîs și a zis, lasă, lasă!  Avea chef de palavre, de joacă, de tocat timpul, semn că nu era nimic grav. Sună telefonul. Se ridică și răspunde. -Da! Da! Să aștepte! Vine iar la fotoliul din fața mea. -Chiar nu vreți o partidă de șah? Vine o doamnă cu o tavă pe care  se  aflau două cești cu cafea. Erau mici. Rămăseseră de pe urma lui Theodor Stolojan. Pentru ca tăiatul de frunză la cîini să scadă,  Theodor Stolojan  ordonase schimbarea ceștilor de  cafea. Ceruse unele mai mici, ca pierdutul de timp la o cafea să dureze mai puțin. -Vă așteaptă domnul… -Să aștepte…. Am trecut apoi  la fotbal, la  ziare ,la emisiunile de televiziune. Îi plăcea de Tucă.  Trecuse o oră. Nu înțelegeam ce vrea. A intrat un  bărbat în costum, o  grindă de om  care i-a șoptit ceva. -Bine, bine, peste 10 minute, a zis Radu Vasile. -Credeți că numai băiatul meu se plimbă cu o mașină bună? -Ce mașină și unde? Habar n-aveam. Ăsta părea să fie subiectul. Adevărul este că  evitam știrile  mondene. Fie le respingeam, fie treceam pe lîngă, fără să le citesc. -Și băiatul lui Remeș e la mare….. Nici de  băiatul lui Remeș nu știam nimic. Intră iar o doamnă și îi spune cu glas tare: -Președintele Constantinescu întîrzîie  la plecarea de la Baku. Sunt prea multe avioane  care pleacă de la Forum  și decolarea mai durează. Cam într-o oră ar trebui să fiți la aeroport că sosește președintele Fujimori. -Bine, bine, lasă că mă duc! Nu mai avem subiecte de flecăreală și trecem la politică. Și o luăm cu  importanța privatizărilor, cu ce a lăsat guvernul Văcăroiu, cu prioritățile pe care le înțelegeam eu. Nu se potrivea nimic. E voia altceva. -Așa-s ăștia tineri. Și noi eram la fel. Cînd eram elev…. (nu-mi mai amintesc întîmplarea). Femeia din secretariat are o expresie de om alertat, chiar puțin îngrozit. -Avionul președintelui Fujimori a început să coboare și pregătește aterizarea… -Asta-i bună! Să meargă  Valeriu Stoica că el e  ministrul Justiției! (Peste  câțiva ani, președintele Alberto Fujimori  urma să fie arestat și  ținut  ani buni în detenție) Au trecut  cîteva ore de  conversație  goală, chinuitoare. Pentru mine, care nu suport  discuțiile de politețe de la recepții  și întîlniri protocolare este un adevărat  chin. Să fi fost  trecute de 4  cînd doamna de la secretariat cu ochii pe mine intră  să-l anunțe ceva. Eram gata să-i zic că președintele Fujimori a aterizat.  Nu,nu! Fujimori  era undeva pe drum, în aer sau spre hotel. -La ora  18.00  aveți ședință de  COCOPO. Așa  se numea  întîlnirea Consiliului de coordonare politică. -Bine, bine….. Și iar continuă. -Băiatul lui Remeș are o mașină mai tare.Si al meu.. Începe să-mi fie clar. Pentru primul-ministru singura problemă importantă la  întîlnirea cu  mine este  cea legată de  fiul său. Vrea să-l apere, să  prevină un scandal despre care  eu nu știu nimic. Vorbim și despre PNȚCD. -Ne lipsesc oamenii. Dom`le, pe cei  bătrîni îi înțeleg. Au suferit. Și tata… Se face  ora 18,45.  Intră iar cineva. Un  bărbat solid,  la costum, același munte de om. Probabil garda sa de corp, semn că  secretara  exasperată de ineficiența  anunțurilor sale a încercat și cu bodyguardul. -De la PNȚCD ne anunță că la  ora 18.00  începe  COCOPO și  vă așteaptă. -Bine, bine, mă duc! Trece și sfertul de oră, mai trece o jumătate și doamna din secretariat apare iar. -Cei de la PNȚCD ne anunță că ședința a început și că vă așteaptă. -Nu mă mai duc. Să-mi pună la vot dacă mă mai susțin. Dacă nu  mă duc direct acasă! N-am mai rezistat. Nu înțelegeam ce voia. Poate o promisiune, poate altceva. M-am ridicat și i-am spus că trebuie neapărat să merg la ziar că trebuie să fac prima pagină că altfel pierdem trenurile de provincie. Peste un an, premierul Radu Vasile avea să părăsească guvernul cu un ficus sub braț, destituit  într-o formulă discutabilă. Asta a fost tot.

-Uită-te la mine! Asta i-a  spus apăsat coana Valerica lui Mihai Gâdea, ieșit în fugă pînă la Cîmpulung Muscel. Abia s-a întors din America și trebuia  să vadă  cum mai stă țara cu orientarea politică și cum mai bate vîntul electoral. -Uită-te la mine!, a zis Valerica. Trebuie să recunoașteți că invitația primăriței conține cel mai puternic argument românesc de campanie electorală. Poate și singurul. Eu sunt! (așa și așa!). Nu mă crezi! Aproape că i-a zis: „Uită-te la mine că am față de președinte al României”. Un asemenea argument zdrobitor nu poate fi contestat cînd este rostit cu mare ambîț de o ființă de genul mamă. Nu știu cît s-o fi concentrat Mihai Gâdea la dialogul cu fosta starletă  a PRO TV-ului și ce va fi descoperit în privirile-i galeșe și pe chipul surîzător. O jumătate de punct de rating sau un  strop de drag? Sau o privire tăioasă de femeie care vrea puterea cu orice preț și se preface cu talentul actorașului care a ratat  admiterea la teatru? O primăriță care a învățat trucurile elementare pentru popularitate și simpatie la întîlnirile cu cetățenii? Nu știu dacă Valerica  Lasconi i-a dat lui Mihai Gâdea să încerce o pălărie de Muscel  sau un pieptar înflorat. Dar, din ce-am văzut la emisiunea înregistrată, l-a scăldat în panseuri și flecăreli presărate cu hi-hi și ha-ha încît să merite deplasarea și să-i arate ce proiecte și ce ideologie  pregătește pentru țară animatoarea de la Radio-ul 5abac a fostului parlamentar de Hunedoara (decedat cu soție cu tot) Ioan Timiș. -„Aici, radio 5abc, Hațeg!” s-a mutat la „Te uiți și cîștigi!” de la PRO Tv și apoi a devenit „Aici, primăria  Cîmpulung Muscel!”. Și acum vrea să zică din pat „Aici, România!” Elena Valerica Lasconi se bălăcește într-un soi de popularitate născută din zîmbete, declarații, povestioare dulcege, năframe, promisiuni și vise dulci. Veștile despre ea prind ca lipiciul de muște. Un fel de bezea politică pe o turtă dulce de vîrsta a treia. Mai ieri, a făcut turul radiourilor și televiziunilor cu vestea că hotelul în care urma să doarmă la Timișoara a fost ținta și subiectul unui telefon dat de un june fără o doagă. Cică, în hotel, ar fi fost plasată o bombă. Bombă  de bombă, nu Elena Valerica Lasconi. Tărăboi național. Starleta noastră era la Reșița și putea fi în pericol. Ba, o vrăbiuță dotată cu microfon a și chestionat-o: „Credeți că vă viza pe dumneavoastră?“ Ce  eveniment important, cutremurător, senzațional și de doi lei a cutremurat populația! O năframă de borangic însoțită de un  zîmbet galeș flutură peste țară.

Am făcut o afacere de fraieri. Parcă am fi în romanele lui William Faulkner. Mink Snopes a plecat la tîrg cu doi catîri rablagiți, i-a vîndut pe nimic și la următorul tîrg a mai pus toți banii pe care-i avea agonisiți și a cumpărat alții mai tineri și zdraveni și mai lucioși, trăznind de sănătate. Și, pe măsură ce mergea spre casă, admirîndu-și noile achiziții, se trezește cu un potop de ploaie zbuciumată. Și, pe măsură ce se chinuia cu drumul desfundat, ploaia spăla vopseaua de pe mîndrii lui catîri cumpărați cu o groază de bani și animalele se schimbau la culoare, iar cînd un fulger a luminat cerul a văzut că aveau culoarea fostelor sale animale. A oprit căruța și s-a învîrtit pe lîngă ei și a descoperit că la picioarele din față și la cele din spate aveau cîte un ventil și că mîrțoagele sale fuseseră umflate cu pompa și vopsite cu bidineaua. Cam asta am făcut noi. Am vîndut ca fraierii dreptul nostru de a propune pe cine vrem. Drept pentru care, la solicitările Comisiei Europene, adică ale Cucoanei, în loc de Victor Negrescu, am cotrobăit peste tot prin politică și am găsit o femeie demnă de postul de comisar european. Adică pe Roxana Mînzatu, pesedistă cu experiență în domeniul fondurilor europene. Acolo avem probleme, de acolo așteptăm ca disperați niște bani grămadă, că acolo ne-am încurcat și în PNRR. Ce mai, anonimă ideală pentru nevoile țării! Nu contează că aliații nu știau de ea, nici că doamna era o aproape necunoscută. Vom avea comisar și vom avea beneficii și recompense. Preocuparea lui Marcel Ciolacu a fost să nu o supere pe madam Ursula, că, dacă o gîdilă, poate devine mai îngăduitoare cu noi și se face mai darnică și închide ochii la hîrtiile tîmpite pe care le producem. Ei bine, la un pas de împărțirea dregătoriilor europene, apare și vestea că drept recompensă pentru faptul că nu ne-am rățoit la pretențiile formulate de Ursula von der Leyen vom primi fotoliul de comisar pentru muncă, drepturi sociale şi locuinţe. Parcă văd că George Simion s-a bucurat copilărește la gîndul că programul său va ajunge în bugetele Comisiei Europene. Iar, dacă la anul povara bugetară va impune măsuri radicale, doamna Roxana Mînzatu va fi cea care ne va arăta cum să rezolvăm problema salariilor bugetare. Poate chiar a pensiilor! Am vînat un fotoliu din zona economică și vom primi unul de protecție socială. Am plătit cu slugărnicie un post important ca să ne alegem cu unul pe care l-am fi primit și fără căciuleală. Adevărul este că pe zi ce trece se vede cum țările europene funcționează din ce în ce mai mult la comanda Comisiei. Iar comisia este Madam. Ei trebuie să-i iasă țintarul, nouă, disciplina. Ce-am visat noi cu Uniunea Europeană în materie de integrare și ce-a ieșit? Am sperat într-o onorabilă așezare a țării în rîndul statelor europene, cu drept de veto, cu negocieri complexe, cu reprezentare de interese și ne-am trezit pe un loc de serviciu, ca de elev în ultima bancă, scos la tablă și avertizat să-și țină gura. Din toate punctele de vedere.

Invazie de gunoi mediatic. Sunt nenumărate televiziunile, ziarele și site-urile în care ai sentimentul că, în loc de știri și opinii, dai numai peste resturile pe care le descarcă mașinile de cărat gunoaie. O producție rezultată din fabricile de bîrfe. Ca la Glina, ca la Pata Rât, ca într-un tomberon uitat în spatele casei. Declarații de infractori, de politicieni, de hahalere alături de sportivi victorioși, mici incidente stupide, certuri în trafic, lumînări care anunță dispariția unei mari vedete. Peste tot dai de momeli, de pachete legate cu fundițe colorate țipător sau de lumini de avertisment care nu conțin decît rahați, falsuri sau piese inexistente, vome de prostie și răbufniri de violență. Nici nu știi dacă ești într-un flux de știri pe Google sau pe TikTok, în care curg de-a valma opinii de curve și analiste de pe centură, observații de șoferi de cursă lungă, explicații de vînzătoare sau pompițe de spălat vaginal. De toate amestecate cu toate. O vîltoare de observații cretine amestecată cu păreri, filmări aniversare și platinguri de la restaurante de pe cine știe unde. Totul claie peste grămadă, și producătorul de informație, și cititorul, și politicianul, acesta mai fericit că în scurgerea năvalnică de canal colector are și el un loc și i se pomenește numele și, din cînd în cînd, i se distinge fața. Farse și falsuri nenumărate peste decoruri stricate și resturi de gîndire deteriorată medical. Marea vedetă care a murit este dintr-un serial vechi, difuzat pe cealaltă parte a lumii, prin Oceania, declarația politicianului se întrerupe la jumătate, exact înainte de ce a zis și, dacă vrei să afli, trebuie să mai aduci site-ului o accesare pentru a ajunge la continuare pe același site sau pe altul care se deschide greu (aduce mărirea timpului de lectură) pentru a putea parcurge zicerea neînsemnată. Tehnici ieftine de pescuit doi cititori într-unul singur, de înșelat la 0,1 bani. Și dacă te riști, te duce la altceva, unde dai peste alte două-trei vorbe goale, peste altă hoție împachetată frumos, în vorbe mari. Invitatul nu a spus nimic nou. Este vorba de o reluare de acum trei sau cinci ani, dar se potrivește. Cel anunțat că urmează într-o emisiune apare peste o oră, dar nu el în persoană, ci în 30 de secunde de înregistrare dintr-o filmare de acum un an sau doi. Uneori, de un deceniu. Înșelătorii ieftine peste farse, peste falsuri și ambiguități, cu ziariste începătoare care întind mîna la modul proletar și acuzator către o casă și, cu imaginea acesteia pe fundal, te mint în față. O vilă cît un transatlantic, strigă ele. Nimeni nu știe dacă este comanda șefului sau percepția începătorului. Pentru o studentă care n-a părăsit camera de cămin este un vis și o bogăție. Pentru un obișnuit din cartier, este doar casă oarecare. Pentru telespectator, o probă de netăgăduit a corupției celui necercetat. Pentru procurori-un început de anchetă. Ce fel de presă este aceasta? Cui folosește? Care și cîte adevăruri mai pot avea importanță în așa noian de falsuri, de bîrfe, de nimicuri, de incidente ridicate la rangul de „bombe”, de „nucleare”, de de obositor „breaking news”? Parcă am fi pe marginea estuarului de la gura unui fluviu care își descarcă tot ce-a adunat din inundații într-un ocean exact în locul în care și ziaristul și politicianul și cetățeanul pescuiesc la ce vine alături de borfași, muribunzi și damnați, de rătăciți, nevăzători și funcționari de pripas, localnici la supraviețuire și căutători de aur, de ponturi și de tunuri, starlete și afaceriști veroși, vînători și ceasornicari, colectori de zdrențe și promotori de aparate producătoare de minuni, unde apar și interviuri cu oameni care au murit demult, călătorii rătăciți și proiecte ratate, accidente și abuzuri pe seama copiiilor, înjurături și deliruri de bețivi, toate de-a valma într-o expresie completă a diversității condiției umane, de la banal la eroic, de la derizoriu la monumental, de la esențial la nimicul-nimicului. O libertate totală în care te poți aștepta la orice și nu poți baza pe nimic. Cam așa arată ce a rămas din presa română și din consumul atît de necesar de informație. Trăim fără ziare și reviste, fără rețea de distribuție, fără lege, fără reguli și organizații profesionale care să se implice într-o mimimă încercare de reglare a unui dezmăț extrem de pitoresc, dar și distrugător de civilizație. Ziariștii proști se închină la politicienii proști și difuzează enormitățile funcționarilor indolenți și nepregătiți și toți contribuie pe față la prostirea cetățenilor și toate la un loc dau imaginea de haos, de vapor fără direcție, de sat fără cîini și permit fiecăruia să se refugieze în viața proprie și să se concentreze pe afacerile personale. Să lupte pe cont propriu, să cîștige pe cont propriu, să supraviețuiască, să fie în siguranță și să se poată salva la nevoie, chiar dacă toată corabia se scufundă lent și fără scăpare. Ce fel de presă mai avem și ce fel de lume politică s-a întins peste țară? Și ce-i cu populația care îndură toate acestea?

România atinge noi cote de minimalizare a lucrurilor care contează. Face de rîs orice valoare importantă pentru cei tineri. Mai ales pe cele fundamentale. Le umple de sînge.

' Mai bine ajungi vedetă în paginile Cancan și te dai influencer pe TikTok, te fotografiezi în haine cu brand pe spinare, după care le restitui magazinului ca nepotrivite decît să înveți și să visezi să fii primul. Nu mai contează nici anii de detenție, nici examenele căzute, nici bîlbele de logică și de gramatică. Ești vedetă și ai nevoie doar de un partid care să te sprijine pentru o funcție. Și, uite așa, țara se distrează pe seama pantofilor lui Ciolacu, a notelor și a studiilor sale, a ceasului lui Sorin Grindeanu și a profețiilor politice, pe seama grohăielilor înțelepte ale lui Victor Ciutacu. Chiar m-a „electrizat” tehnica abilă de pupat în fund a unui lingău de profesie cu aerul că îl ia de guler pe protectorul postului România TV și a lui Sebastian Ghiță. Victor Ciutacu și-a întrecut foștii colegi de la Antene în materie de complimente și limbi. Aceștia au încercat să-i citească în stele norocul lui Ciolacu, bătînd cîmpiile horoscopului cu grație, în vreme ce Victor Ciutacu le-a dat clasă. A luat cu voinicie postura de acuzator și cu o cîrpă jurnalistică bazată pe întrebări lingușitoare s-a întrecut pe sine în tentativa de a șterge toate semnele de întrebare și toate petele și umbrele din biografia gonaciului lui Omar Hayssam. Toate subiectele cu nota de la bacalaureat, cu diploma, cu universitatea (Ecologică sau Titulescu), cu covrigi, cu locul de muncă, toate au fost duse în derizoriu cu aerul că îl ia de păr pe primul-ministru și îl scutură cum n-a mai făcut-o nimeni. Pentru asta, Victor Ciutacu chiar merită un premiu pentru „Ce-a mai vehementă slugărnicie jurnalistică”. Întrebările sale păreau destul de palpitante, dar nu erau decît slugărnicii exagerate. Am avut parte de o veritabilă demonstrație de iluzionism electoral. Ciutacu se făcea că acuză întrebînd, iar Ciolacu răspundea prefăcîndu-se revoltat și lătrînd la vînt. Am avut parte de o demonstrație publică de spălare a mediocrului. Biografia unui impostor, dovedit superbanal de chiar ieșirile sale publice, poate fi cîrpită, lustruită, ștearsă de pete și aurită chiar cu sprijinul unor televiziuni subordonate și răsplătite din greu. Zic televiziuni pentru că, pe lîngă România TV, și Antena 3, și Digi24 se întrec în aceeași strădanie de a ne crea iluzia că șmecheritul covrigar din Buzău ar putea fi un reprezentant de cinste și un portdrapel merituos al țării noastre. Ca să înțelegeți cît de mizerabil și ce proporții poate lua efortul de mistificare a unui farseur, sunt obligat să trec la exemplul unui comentator abonat pe la una din televiziunile lui „dom’ profesor Voiculescu”. După ce i-a citit cu drag în stele și în horoscop, unul dintre „familiarii” Antenei 3 a schimbat tonul, locul și tehnica, făcînd o demonstrație menită a ne întoarce chiar în epoca lui Marius Chicoș Rostogan. Senatorul Cătălin Daniel Zamfir a lansat fundamentul teoretic al prostocrației din România. El a lansat o judecată scurtă, formulată proletar: „Notele nu contează”. Ești înscris în catalog, ai trecut pe la școală, te cunoaște portarul și profesorul de sport, ce mai contează notele? Rezultate să ai. Adică, funcții și bani. Dacă notele sunt niște păreri profesorale, nu contează nici bacalaureatul. Și, dacă omul poate trece prin școală ca gîsca prin apă, poate trece și prin orice universitate, acreditată sau nu. Poți fi geniu și cu diplomă de la Universitatea Bioterra sau de la Universitatea Titulescu. Diplomă să fie. Pentru șmecherii de mahala, un 7,02 este mai ceva decît Magna cum laude la Oxford! Este chiar dovada că ai obținut deja primele performanțe în materie de descurcăreală, că ai trecut cu brio la fentatul programei și al profesorilor. Iar patriot și apărător al celor necăjiți și susținător al procentelor de doamne la Comisia Europeană poți fi și corigent, și repetent, și gonaci la Omar Hayssam. Să sari de la covrigăriile din Buzău la împărțirea zecilor de milioane ale țării, inclusiv la împrumuturi de miliarde, face mai mult decît un 10 la trigonometrie. Cîteva milioane de euro sunt cîteva milioane de euro în toate limbile pămîntului. Ce să înțeleagă elevii din România? Că rezultatele școlare țin de cîți bani faci și de ce partid te lipești? Marcel Ciolacu este un doctorand de Buzău în două domenii: împrumuturi grosolane pentru țară și terfelirea ideii de meritocrație.

Mai mulți cunoscuți și prieteni mi-au trimis mesaje scurte cu „A murit Fiți!”. Ca la cutremur, ca la accident. Parcă ar fi căzut guvernul. Fiți n-a fost nici ministru, nici director, nici bogat, nici scriitor, nici cîntăreț, nici bandit. Fiți era un om de rînd fără să fie banal. Era un personaj foarte cunoscut, un fel de marcă pentru o epocă. Pentru cîteva generații, aș zice că în felul său era chiar un bucureștean renumit. Nu-l cunoșteai pe Fiți, nu știai nimic despre lumea studențească, universitară, despre umor și petreceri, despre fotbal și artiști. Nu era tabără studențească și nici vară la Costinești și festival național fără Fiți. Celebra trupă de umor de la ASE n-ar fi existat fără el. Fiți Arieșanu era un munte de om cu suflet de copil care deșerta optimism și haz la orice apariție. Avea umor și în somn. Îl priveai și te pufnea rîsul. Muntele de om se termina cu o față ascuțită personalizată de cîțiva dinți nealiniați, de un nas ascuțit și de niște ochelari de om care te pipăie pe burtă să caute clanța unei încăperi. Ar fi putut ajunge un actor sau un comediant celebru, un clovn de circ de cea mai bună factură sau un animator de super-show. N-a fost să fie pentru că nu s-a străduit să urce pe nici o scară și să încerce nici o performanță. Fiți Arieșanu era un vulcan de umor și s-a mulțumit să-și risipească talentul în întîlnirile cu prietenii. La cîteva minute după ce intra într-o încăpere strîngea oamenii în jurul său ca magnetul pilitura de fier. Ultimul banc, ultima veste, ultima bîrfă și iar o glumă, o noutate despre un cîntăreț sau despre un fotbalist. „O știi pe aia...”. Aia nu era nici cîntăreață, nici actriță, nici planetă. Era o poveste inventată sau adevărată, dar cu un miez, cu o ironie, cu o glumă, cu un înțeles. Trebuia să asculți pînă la sfîrșit. Sigur urma ceva. Cînd am ajuns în București era deja celebru. Pendula între ștrandul studențesc din Tei și Casa de cultură a studenților de pe Calea Plevnei. O vară fără Fiți la Costinești și la Vox Maris era ca o nuntă fără taraf. Un Revelion sau o petrecere fără Fiți era ca o înmormîntare de calendar. În Bucureștii anilor 70-80, Fiți Arieșanu era o celebritate, o marcă, o sursă de umor, uneori chiar de clovnerie. Pietenos, gălăgios și buf, Fiți aducea bucuria de a trăi printre cei cu care își petrecea ziua. În viața multora a rămas o pată de culoare , un mod de a disprețui trecerea timpului, de a fugi de sistem și de ideologie. Și își juca dezinvolt rolul de one man show într-o perioadă în care nu era prea bine să ieși din mulțime. După 1990, l-am pierdut pe undeva. Pînă ieri, cînd l-au așezat pe un catafalc, plutea zîmbitor prin memoria noastră. Ca o insulă frumoasă peste care se prăvale ceața, Fiți Arieșanu se depărtează de noi. Și, cu el, vremurile din care mulți nu-și mai aduc aminte de comunism, ci de bucuriile tinereții.

O altă întîlnire a patrioților suveraniști ar fi trebuit să se desfășoare joi, 5 septembrie. Nu se mai ține.

S-a dezumflat și acest eveniment care își propunea să strîngă șefii partidelor și grupărilor neparlamentare care să  trimită cîțiva reprezentanți în viitorul parlament. După inițiativa răsuflată a lui Cozmin Gușă, este  vorba despre  mobilizarea unor membri ai Platformei Profesioniștii Renaștem. Despre ”Platforma Profesioniștii Renaștem”  (un titlu cam șchiop), știm doar ce a promovat pe Facebook. O prezentare mai concisă am găsit într-un articol al prof.  Ion Coja: „Ca grup de inițiativă, suntem câteva zeci de români care ne-am ilustrat prin performanțe profesionale cunoscute și recunoscute de societatea românească. În fruntea noastră, se află unul dintre cei mai cunoscuți inventatori în viață! Intrați pe Internet și aflați în detaliu cine este domnul inventator IULIEAN HORNEȚ. Și comparați CV-ul său cu oricare CV al politicienilor care au în mâna lor frâiele puterii din  România!......(.....) Grupul nostru, al PROFESIONIȘTILOR, lansăm o chemare către colegii din toată țara să vină alături de noi și în urgența cea mai mare să alcătuim niște liste de candidați valabili pentru alegerile din decembrie!”. Am  dat fuga pe internet pentru a afla cine este „domnul inventator Iuliean Horneț” al cărui nume, la certificatul de naștere a avut parte de un funcționar comunal cam chinuit de onomastica  românească și am găsit CV-ul său în care se precizează că Iuliean Horneț este născut la Tudor Vladimirescu în jud. Brăila și a făcut o școală militară, fiind  specializat în armament și, mai apoi, în energie termică.  Chiar dacă unii  jurnaliști îl socot pe „domnul inventator Iuliean Horneț” ca fiind „cel mai mare  inventator român în viață”, ca unul care am lucrat cîțiva ani la revista Flacăra și am văzut tot felul de  genii care pretindeau că au descoperit leacul cancerului și cîte un  perpetum mobile, îmi păstrez  o anumită  rezervă. La reuniunea Platformei, se anunțaseră cam 100 de participanți. Cu o zi înaintea desfășurării planificată pentru joi 5 septembrie, la întoarcerea lui Iuliean Horneț din vacanță, cică ar mai fi rămas vreo 50.  Probabil din cauza acestei descreșteri „domnul inventator Iulian Horneț” a anunțat contramandarea. O fi egală aceasta cu un abandon, cu „La loc comanda” sau cu o neînțelegere între vedetele din Platforma Profesioniștii? Nu știu! Românii, politicieni sau nu, nu prea încap unul de altul de obicei. Darămite  cînd este vorba despre o dregătorie, de un folos, de un os de ros? Se ceartă oamenii din PNL pentru poziția pe listele de  candidați. Se ceartă și cei din USR pentru același lucru.  Favoriții  Elenei-Valerica Lasconi sunt în război cu cei din tabăra lui Dominic Fritz. Nu trec mai departe de dat bună ziua! Ce  să înțelegem din acest al doilea rateu al suveraniștilor? Că n-au oameni sau că n-au public? Sau că zicala românească rămâne valabilă. Nu poți pune trei patru români la un loc să nu  te trezești cu „gașca și trădătorul”?

Către Mangalia, o femeie își face cruce și se roagă la Cel de Sus să oprească ploaia. A fost prăpădul-prăpădurilor. Torentele au spălat pămîntul și i-au cărat untul negru în mare. În Oltenia de sub munte, un bărbat se uită la cer, își face cruce și se roagă să plouă. Vitele mor de foame. Le ies oasele prin piele. Nici de tăiat nu-s bune. Put de foame. Nu le primește în abator că strică utilajele. Au boturile sîngerînde din căutarea frunzelor risipite prin spini. Frunzele porumbului scîrțăie fin în valurile aproape imperceptibile de aer încins. Un fel de plîns sec se prelinge peste porumbiștile uscate. Cocenii nu-s buni nici de tocat, nici de foc. Jos, la Dunăre, un guler lat de mîl uscat și crăpat se ține pe lîngă vad ca o șosea amenajată de-a lungul fluviului. Parcă-i bună de curse de cai sau de alergări pe distanțe lungi. Prin multe sate din Moldova, sosirea cisternei cu apă este evenimentul zilei. Bucuria vieții se împarte ca în deșert. A devenit mai prețioasă ca pe Valea Iordanului. E secetă, oameni buni, și adie vînt de sărăcie! Pas de zi asta pe undeva. Te cred nebun. De șase ani, ploile sunt mai rare și mai scurte. De multe ori, abia umezesc pămîntul la suprafață. Îi răcoresc obrazul și gata. În adînc dai mereu de un beton galben și de un fel de cărămidă nearsă. A venit iar vremea să-ți blestemi meseria de țăran. Muncești ca robul ca toamna să te  găsească sărac și dator. De ani buni se întîmplă la fel. Abia se mai aude cîte o știre despre secetă. Dar numai la emisiunile agrare. Ce treabă are divertismentul cu economia? Agricultura nu-i subiect de seară. Seara este divertisment, filme, fete frumoase, fotbal, vacanțe, hăhăială politică. Agricultura nu face audiență, n-are analiști și n-are vedete. - Și ce dacă-i secetă? Mîncăm din Germania și din Franța! O reacție prostească poate fi auzită prin țară. Ai zice că este sloganul ignoranței. - De unde să dăm apă? S-o ceară la Dumnezeu! De la ministrul Agriculturii cu scoarța cerebrală bîntuită și ea de seceta ideilor nu vin decît promisiuni. Găleți de vorbe care să astîmpere spaima de faliment a fermierilor. Două milioane și jumătate de hectare arată ca o vatră arsă. Aproape jumătate din culturile de porumb și de floarea soarelui s-au dus, lăsînd în urmă o gaură de un miliard și jumătate de euro. Funcționarii guvernului bat țara. Sunt însoțiți de autorități locale, de experți, de polițai, de martori. Numără hectarele calamitate. Fac măsurători și statistici pe seama nenorocirii. Se fac că luptă cu seceta. - Stați cuminți! Acum se plătesc cei 335 lei/ha pentru seceta din primăvara anului 2022! O să vă dea ceva și acum! Florin Barbu, ministrul Agriculturii, este un fel descurcăreț de la primăria Slatina. Și el este un semn al secetei din guvern. Scoate o soluție de la butonieră: „Amînăm ratele fermierilor până la 1 octombrie anul următor. Vom modifica creditul fermelor astfel încât pe creditul cu 1,95% dobândă iar roborul este achitat de către Ministerul Agriculturii să finanțeze ratele scadente pentru anul 2024-2025”. Vin alegerile. Toți se tem de votul fermierilor și al țăranilor. De teama lor, bolborosesc soluții ca să cîștige timp. „Aşa cum am stabilit, am elaborat mai multe acte normative prin care venim cu măsuri de sprijin pentru fermierii afectaţi de seceta severă din acest an. Toate aceste acte vor fi aduse spre adoptare în următoarele şedinţe de Guvern. În primul rând, am discutat cu mediul bancar şi cu ASF şi am găsit o formulă agreată privind prima măsură - un mecanism prin care punem la punct un sistem de asigurare la secetă a unei suprafeţe agricole de 7 milioane de hectare, reprezentând culturi de toamnă şi primăvară.  Este nevoie de un astfel de mecanism pentru a-i ajuta pe fermierii noştri care se confruntă de la an la an cu secetă puternică. Prin acest mecanism, se va asigura o despăgubire de până la 3.000 de lei pe hectar, lucru care va duce, din discuţiile pe care le-am avut cu sistemul bancar, la deblocarea creditării fermierilor români”. ( Florin Barbu, şedinţa de Guvern, citat de Agerpres) După alegeri, praful de pe tobă! Mai puțin, lor. Agricultura n-are apă. Politicienii n-au minte. Încearcă să cîrpească situația cu niște bani. Un fel de mărunțiș care să acopere incapacitatea lor de a pune la cale redresarea irigațiilor. Fie refacerea celor distruse, fie altele noi. Comisia Europeană vrea o femeie pentru postul de comisar. Nu contează cu ce se ocupă și la ce se pricepe! O seceta cumplită bîntuie din politică și pînă-n agricultură!  

Trebuie să mă declar unul dintre cei împachetați de popa Terheș. L-am văzut de multe ori la tele, mi s-a părut interesant, mai ales că apărea mereu în sutană, l-am ascultat în ce zicea și mi s-a părut logic și coerent. - Uite, dom'le, un preot care citește corect politica românească, am zis eu. O fi și din cauza vieții sale americane! De cîte ori am dat de el la Antena 3 (popa Terheș fiind pentru o vreme un fel de „enoriaș” al lui Mihai Gâdea), l-am ascultat cu atenție. Cum să mă îndoiesc eu de un preot care slujește peste Ocean? Chiar credeam că acolo instituțiile funcționează (cel puțin acum două-trei decenii chiar funcționau!) și preotul n-ar fi putut învîrti pe sub anteriu prea multe păcate. Așa am crezut pînă cînd preotul Cristian-Vasile Terheș s-a dedat la politică și a devenit pentru mine doar „popa Terheș”. Un fel de „popa Prichici” din politica zilelor noastre. Zic popă, nu preot, pentru că popă era cel din I.L. Caragiale și cel din satul vecin care lua ce putea de la credincioși. Copil fiind, cînd ziceam despre preotul paroh de la biserica noastră că „a venit popa la biserică”, mă alegeam cu o observație. Nu „popă”, zi-i părinte sau preot! Dacă mai ziceam o dată „popă”, mama mă urechea, în ciuda faptului că și ea zicea despre un alt preot că „popa ăsta îi ca Dracu, că nu se mai satură!”. Înțelegeți diferența? Popa era învîrtitul, nesătulul și păcătosul, în vreme ce preotul era părintele, era duhovnicul, era însoțitorul enoriașilor pe drumul credinței. Popa Terheș este un învîrtit politic. Nu slujește decît la interesele sale. Zice frumos de țară și de popor, de dreptate și de trecut, de lege și de americani, dar le sucește pe toate ca să-i iasă lui bine. De la țărăniști s-a dus la PSD unde s-a apucat să-l tămîieze pe Liviu Dragnea, de la PSD a pus piciorul la televiziunile lui Dan Voiculescu și a sărit în Parlamentul European. Apoi tot el s-a folosit de fraierul de George Simion să mai prindă un mandat la Bruxelles și pe seama alianței cu AUR. Și, acum, popa Terheș vrea la Cotroceni. Așa i-o fi șoptit lui Cel de Sus sau cineva mai de jos. - Nu te lăsa! Bagă-te și tu! Cînd beau bere și vorbesc despre politică, credincioșii zic: - Încurcă-i, Drace! Așa oportunist în sutană n-am mai văzut. Cică e conservator și nu mai vrea AUR. Are gașca lui și încearcă să mobilizeze suveraniștii în aceeași colibă. Ce-a predicat popa Terheș în campania electorală pentru alegerile europarlamentare din iunie, cînd a mai scos un mandat de navetist la Bruxelles? „Pe 9 iunie, dragi români, alegerea este foarte simplă: libertate sau tiranie, suveranitate sau vasalitate. În cei cinci ani de mandat pe care i-am dus spre final în Parlamentul European, am pledat din prima zi pentru mai multe drepturi și libertăți pentru români, pentru respectarea drepturilor și libertăților atât a românilor, cât și a europenilor.Și am susținut, promovat și apărat interesul României și suveranitatea națională a României. Am fost, din păcate, în acest mandat, singurul europarlamentar român care a făcut lucrul acesta pentru țară. Aveți de făcut o alegere clară. Alegând candidații AUR pentru alegerile europarlamentare ne ajutați să fim mai mulți în Parlamentul European care să apere interesul României. O să mă întrebați câți?” Și ce zice acum, la lansarea candidaturii sale pentru Cotroceni? Observați că popa Terheș e bun de gură și le zice frumos. Pune Biblia peste patrie și vrea putere politică. Leagă cele sfinte de cele românești și cere voturi. ”Se întreabă mulți și caută să explice de ce suntem în această situație, de ce milioane de români iau calea pribegiei? Răspunsul nu stă atât în chestiuni sociologice sau economice. Un răspuns pe care-l oferă Biblia în contextul actual e foarte simplu: ”Bate-voi păstorul și se va risipi turma”. Nu poți aduna oile și oile nu se adună pe sine. Oile au nevoie de conducător și oile au nevoie de păstor, un păstor care să știe unde să le conducă, de ce au nevoie oile respective, iar în momentul în care oile respective sunt sub atac să le protejeze” (preluare după G4Media). În ce-l privește pe popa Terheș, m-am lămurit. Mai am doar o curiozitate. Biserica înființată de el în SUA a fost închisă sau a vîndut-o? Sau mai există și a mutat-o la Bruxelles sau prin altă parte?

România și Comisia Europeană s-au încurcat în dorința de a alcătui o reprezentativitate fără reproș. Proiectul butaforic de armonie pe țări, sexe și responsabilități se lovește de un cap de pod al independenței și suveranității. Madam Ursula von der Leyen, în dorința de a face din Comisia Europeană și chiar din Uniune un model pentru armonia popoarelor de pe un continent, se agață de repartizarea pe sexe a posturilor importante din Comisie. Importul de modele și teorii neasimilate de peste Ocean a transformat Uniunea într-o complicată problemă de matematică politică, diplomatică și socială. Și nu este departe de trecerea la un calcul matematic al posturilor pe minorități sexuale, pe etnii și minorități, apoi pe contribuții financiare și pe anvergura dotărilor militare. Marele proiect european la care România a aderat cu entuziasm tinde să devină o modalitate de intervenție în treburile interne și chiar în capitole mai sensibile din politică și din firea poporului român. Ba, pretențiile Madamei, dincolo de ridicolul situației, pare să o transforme într-un soi de comandant inflexibil al Uniunii Europene. Nu vrea dînsa, nu-i bun! Punct. Ea a respins propunerea făcută de Marcel Ciolacu, semn că s-au pupat degeaba la întîlnirea protocolară. Victor Negrescu, europarlamentar român destul de familiarizat cu chichițele și mecanismul de la Bruxelles, nu corespunde ca sex. Că se pricepe sau nu, ce contează!? Că are idei sau proiecte importante, că este sau nu de acord cu madama, nu dă la calcul. Sexul lui este mai important ca țara, ca propunerea României, ca ponderea sa în UE. Strică procentele figurației desenate în birourile Comisiei Europene. Trebuie să vină cineva cu alt sex. Nu știu în ce măsură pentru rezolvarea situației Victor Negrescu ar fi dispus să se angajeze că și-ar schimba sexul într-o perioadă dată. Teoretic, se poate. Este chiar la modă, chit că mesajul transmis de Bruxelles este de-a dreptul imperativ. - Dați-ne o femeie! N-avem femeie pentru post, nu vom avea comisar. Sau vom primi un fotoliu de umplutură. Speriat de bombe și de pierderea unor sume importante din PNRR, Marcel Ciolacu a căutat în ograda PSD-ului și a găsit o doamnă mai anonimă ca primarul de Dolhasca. Și-o fi zis că, decît să aibă necazuri cu birocrația, mai bine schimbă sexul propunerii. La urma urmelor este o femeie specializată în fonduri europene. Doamna Roxana Mînzatu face politică de prin 2015 și, în afara familiei și a colegilor de birou, n-a izbutit să se facă mai cunoscută, chit că a fost și parlamentar, chiar și ministru. Este specializată în fonduri europene. Asta înseamnă că Marcel Ciolacu a dat cu banul sau știe ce portofoliu am putea primi. Adică unul de contabil figurant. Sau, dacă ne călcăm pe bombeuri cu interesele altor țări, reprezentanta noastră ar putea ajunge comisar la Egalitate sau la Acțiuni Climatice. Dacă nu trece Mînzatu, o împinge pe Simona Bucura Oprescu, la care, de cîte ori vorbește, se uită galeș ca la „România dorită”! Se mai îndulcește procentul femeilor și se duce pe copcă expertiza comisiei. A picat pe capul nostru ultima șansă de a cîrpi o aparentă distribuție a posturilor pe sexe. În țară, nimeni nu protestează. Se teme de dizgrație sau de colimatorul progresiștilor. Cum noi nu suntem ca G4media, sponsorizați și nici parteneri cu Comisia Europeană, ne facem datoria în a sublinia penibilul situației și neputința conducătorilor noștri. Este de mirare că Ursula von der Leyen nu ne-a cerut ca propunerea țării noastre să fie și femeie, și din familie mixtă cu un maghiar și să aibă experiență în aducerea la muncă a contingentelor de nepalezi. Proporțiile matematice solicitate de Bruxelles se apropie de culmea ridicolului și se încurcă rău cu egalitatea de șanse, cu contribuția financiară și cu interesele țării noastre, și așa nereprezentate la Bruxelles. Ce cîștig am avut cu un Dacian Cioloș comisar european? Sau cu Adina Vălean, parlamentar și comisar european de complezență pentru Crin Antonescu? Adevărul este că, exceptînd doar cîteva posturi, comisarii europeni sunt niște politicieni de mîna a doua și a treia în țările lor, recompensați pe criterii confuze și mîndri de postul lor și de leafă, dar și ușor de dirijat într-o direcție sau alta de birocrația din spatele lor. Dați (propuneți) Comisiei Europene o femeie! Altfel i se prăbușește proiectul.

Elena-Valerica Lasconi bagă cărbuni pentru alegerile prezidențiale. A umplut marginile șoselelor cu figura ei fotoșopată și îl concurează la panouri și pe Nicolae Ciucă, și pe George  Simion. Pe toate suprafețele, este însoțită de lozinci tip praf în ochi, care mai de care mai pe sufletul alegătorului, și se întrece în declarații năstrușnice. Mai ieri, Vasilica de  Hațeg, devenită Elena de Cîmpulung, ne-a anunțat că dînsa, dacă ar fi președinte, l-ar desemna premier pe Ilie Bolojan. Anunț absolut leșinatoriu pentru admiratori și alegători. Ilie Bolojan este unul dintre cei mai eficienți politicieni din România. Sclipire de cucoană, nu alta! Găselnița Elenei Lasconi cu desemnarea lui Bolojan ca premier poate fi socotită și ca o golănie propagandistică. Ilie Bolojan este o figură importantă într-un alt partid. N-are nici o legătură cu USR. Cum nu s-a dat pe mîna lui Klaus Iohannis și nici a actualei echipe din PNL, e greu de imaginat că ar putea da fuga la Cîmpulung să se aplece și să-i zică: „Sărut-mîna, coniță, de cînd așteptam un așa cadou parfumat!“. Că asta visează Elena Valerica Lasconi este altă poveste. Nici nu te poți aștepta la mai mult.  Vasilica de Hațeg a fost dijei pe la nunți și la Radio 5abc din Hațeg, aparținînd  familiei Timiș (el, Ioan Timiș - deputat PDL, decedat de cancer în 2010, și soția, decedată  în condiții inexplicabile de accident auto!). Ea singură spune, și crede că are o viață de roman ca tot românul îmbătat de siropul propriei vieți pline de peripeții și salturi spectaculoase, dar mai ales cu trenuri întregi de povești și flecăreli. De la reporter și dijei, Valerica de Hațeg a ajuns corespondent la PRO TV și, mai apoi, prompteristă la același post, chiar și concurent de tip starletă la tot soiul de povești de  televiziune bulevardieră. De la dijei la radio și la nunți, Valerica de Hațeg  s-a ridicat la stadiul de umbră a Andreei Esca și artist-campion la prăjituri. Cînd a pierdut micul ecran, a aplicat rețeta pentru cea mai mediatizată primăriță de provincie. De cînd s-a instalat la Cîmpulung, fără să facă mare brînză, Elena Valerica Lasconi a umplut cu știrulețe toate televiziunile, site-urile de bîrfe și revistele mondene, revărsîndu-și buclele cu succes și în politica USR. Valerica l-a urmat pe Drulă în poziția de președinte al USR și, dacă dreapta se încolonează pe urmele tocurilor sale, vrea să ajungă și președinte al României. Valerica de Hațeg are lipici la media. Una-două scoate o frază de pomină. Siropoasă, pitorească sau împiedicată, dar bună de pus în pagină. În materie de politică, nu depășește faza de nucă în perete. Dar, în materie de generat apariții pe canalele media, se poate considera o artistă. Produce cît o agenție de știri și cît o fabrică de imagine. Joacă mereu rolul omului optimist, interesant și cu poante decente, iar cei care o privesc cred că ea chiar gîndește proiecte interesante. Nu demult, am alcătuit un mic inventar al știrilor și declarațiilor marca Lasconi. Ca să vedeți în ce farsă politică ne amestecă toți cei care ne-o bagă în ochi și o împing în față, reproduc doar cîteva dintre cele care m-au ajutat să înțeleg care este conținutul personajulului. Ba, m-a făcut să-mi spun că trebuie să mai sap pentru a afla cine o moto-pompează cu atîta insistență. Adevărul: Primărița Elena Lasconi vrea facturi zero pentru iluminatul public din Câmpulung Muscel Primăriţa Lasconi ţine audienţele pe Bulevardul Pardon, după ce Prefectura a atacat autorizaţia de construire Primăriţa Elena Lasconi a ţinut marţi audienţele pe celebrul Bulevard Pardon, simbolul municipiului Câmpulung, blocat în stadiul de şantier chiar înainte de finalizarea lucrărilor începute în septembrie 2020, în mandatul fostului primar. Elena Lasconi, despre digitalizarea Primăriei Câmpulung: „Puteţi câştiga zile pentru o documentaţie fără să vă deplasaţi la ghişee“ Cum a încercat primăriţa Elena Lasconi să calmeze isteria de la pompe: „Şi dacă ar fi fost o ştire reală, 40-50 de litri de benzină credeţi că fac diferenţa? „Elena Lasconi, primarul USR din Câmpulung Muscel, susţine că pragul pentru abuz în serviciu – stabilit de Senat la 250.000 de lei – înseamnă, de fapt, prag pentru furt. Edilul crede că şi suma de 1.000 de lei, acceptată pentru cadouri în administraţia publică, este prea mare. Prezentă în emisiunea Insider politic, difuzată de Prima TV, Elena Lasconi a oferit exemplul unui …” Libertatea: Poate că noi o știm ca invitată la “Sunt celebru, scoate-mă de aici!” și “Ferma vedetelor” sau câștigătoare a trofeului “MasterChef” (cu o prăjitură care i-a uluit pe chefi), însă, dincolo de toate acestea, este reporter la Știrile Pro TV, iar din această postură a dat piept cu războiul din Afganistan!….. Și ziua fiicei Elenei Lasconi este un eveniment: „La mulți ani! Te iubește mami! Sărbătorim cu ceai rece. Deocamdată. Șampania și tortul cu ciocolată și vișine (preferatul Oanei) mai târziu. Doamne, cum au trecut 24 de ani?”, a scris Elena Lasconi în dreptul imaginii cu fiica ei”. Și îndepărtarea unui semn diacritic a devenit un soi de breaking news. Adevărul : Elena Lasconi şi-a căpătat numele real. „Am îndreptat o eroare făcută în urmă cu 50 de ani” Elena Lasconi dă detalii despre primul ei mariaj. „Cu mintea de acum aș fi divorțat a doua zi” Huff.ro:„Elena Lasconi  a anunțat, duminică, că i-a destituit din funcții pe comandantul Poliției Locale, dar și pe șeful Administrației Piețelor pentru că nu s-au asigurat că sunt impuse regulile anti-coronavirus la principala piață a orașului. Primărița a luat decizia de a închide și piața pentru câteva zile, timp în care a luat toate măsurile care se impun pentru limitarea răspândirii virusului. Voi fi plecată la Cluj, pentru o intervenţie chirurgicală în zona cervicală. Voi fi prezentă însă la Primărie cu ajutorul tehnologiei. De vineri, sunt fizic aici. Nu se schimbă nimic, mergem înainte că avem treabă multă”. „Jul 23, 2023 · Paranghelie la Câmpulung: Scena și artificiile, 17 800 €! Artiștii cât au costat, Lasconi? Stirileprotv.ro › show-buzz › entertainment Elena Lasconi: „La nunta am purtat cu mândrie o rochie din … „Câmpulungul va fi monitorizat 24 de ore din 24. Peste 1000 de camere de supraveghere vor fi instalate în puncte cheie din oraș, astfel încât, la cel mai mic semn de agresiune sau incident, polițiștii locali să fie anunțați și să poată interveni”. „Noul primar al orașului se laudă pe Facebook că a schimbat yala la casa de oaspeți a Primăriei, una care care ar fi fost folosită de fostul edil, de fostul șofer al acestuia și de un alt fost consilier PSD”.      

A  fost odată în Transilvania un arhitect care spunea bancuri. Nu era petrecere să nu vină vorba și despre arhitectul Liviu Oros cu al său haz. Se  ajunsese ca, la nunți, în loc de muzică și cîntăreți să fie chemat Liviu Oros să spună niște bancuri. Arhitectul își punea un clop ardelenesc din fetru și-l trăgea pe o ureche și stîrnea rîsul înainte de a începe. Liviu Oros era un om extrem de sobru, dar faima bancurilor  sale îl  însoțea mereu și toată lumea trăgea de el să spună un banc cu ardeleni. Și n-avea încotro. În Transilvania, umorul  lui Liviu Oros era pe post de muzică principală a evenimentelor de familie. Înainte de Liviu Oros, circulau bancurile „cu țiganul și cu popa” și înainte de  acestea a fost chiar Țiganiada lui Ioan Budai Deleanu. Marele nostru folclorist Ovidiu Bîrlea a și scris un studiu despre umorul popular din Țiganiada. Cred că este printre puținele studii academice la citirea cărora am părăsit sala de  lectură pentru a rîde singur  și în voie. Nu puteam parcurge mai mult de două-trei pagini. Ioan Budai Deleanu a preluat în epopeea sa erou-comică multe din glumele care circulau pe Valea Mureșului, mai ales din zona Orăștiei, pe unde s-a și născut. Le știa din copilărie. În Transilvania, nu există nunți și botezuri la care să nu se spună bancuri cu ardeleni. Rîsul este o formă de petrecere și de ușurare. Umorul ardelenilor este o atitudine specială pentru că este făcut pe seama lor ca să rîdă și ei de ce-i caracterizează. Bancurile cu ardeleni au devenit proverbiale. Au dramul lor de satiră și de morală. Acum circulă înregistrate pe bandă, tipărite și, mai nou, se transmit sub formă de „pastile” pe TikTok. Noul rege al bancurilor cu ardeleni este un maramureșan. Se numește Sorin Tănase. Cînd  doi ardeleni nu mai au ce-și spune și nici ce face, recurg la „una de la Sorin”. Sorin Tănase a devenit un fel de marcă de umor ardelenesc. Expresia lui bonomă, ușor candidă și  dominată în permanență de un optimism molipsitor îl ajută din plin. Rîzi chiar și în așteptarea poantei.  Sorin Tănase este actor. Culmea hazului, a fost și instrumentist într-o orchestră din Baia Mare aparținînd armatei.  S-a lansat în grupul  Satyricon. Abia mai apoi a devenit actor de comedie și a fost marcat de bancurile cu ardeleni. A scos și cîteva albume intitulate „Bancuri din Ardeal”, a organizat cîteva festivaluri de bancuri și de umor și a făcut turul  tuturor comunităților românești din Europa. Singurătatea și dorul de casă l-au transformat în principalul prieten și „medicament” sufletesc pentru cei plecați la muncă în străinătate. Într-o vreme în care politicienii și analiștii ocupă micul ecran de dimineața pînă noaptea tîrziu, glumele lui Sorin Tănase sunt ca o sărbătoare neașteptată. Rîzi și te lepezi de greutățile zilei. Transilvania are umorul ei pentru că bancurile cu ardeleni au valoarea adevărului de după. De unde și „dă-i, Doamne, mintea  românului cea de pe urmă!”. Ce face  Sorin Tănase? Rîde și el și zice că așteaptă alegerile!  

Mănăstirea Nera: Locul unde liniștea sufletească se îmbină cu vindecarea trupului În inima localității Sasca Montană din județul Caraș-Severin, Mănăstirea Nera își deschide porțile către toți cei în căutarea păcii interioare și a vindecării trupești. Înființată în 1994, prin grija medicului prof. univ. dr. Pavel Chirilă și a Asociației Christiana, această oază de spiritualitate a devenit, de-a lungul anilor, un punct de referință nu doar pentru cei ce doresc să-și regăsească liniștea, ci și pentru cei care caută remedii naturale. Mănăstirea Nera, aflată într-un peisaj de poveste, este locul unde timpul pare să stea pe loc, iar rugăciunile măicuțelor se împletesc armonios cu munca lor neobosită. Din 2009, sub atenta îndrumare a doctorului Pavel Chirilă, aici funcționează două laboratoare de produse naturiste, cunoscute sub numele de „NeraPlant”. Aceste laboratoare, acreditate sub patronajul Sfinților Doctori fără de arginți și Sfinților Tămăduitori, au devenit un simbol al muncii neprețuite depuse de măicuțele care trăiesc în mănăstire. „NeraPlant” nu este doar un brand de produse naturiste, ci și o mărturie vie a dedicării și credinței acestor femei care au ales să-și închine viața slujirii lui Dumnezeu și ajutorării semenilor. Fiecare produs, fie el tinctură, sirop, ceai, săpun sau cremă, este realizat cu o atenție deosebită la detalii și respectând rețete vechi mănăstirești. Plantele folosite în procesul de producție sunt culese cu grijă din locuri nepoluate, de pe munții din jurul mănăstirii, din văi pure și curate, respectând întocmai calendarul fitoterapeutic străvechi. Fiecare fir de plantă este ales cu atenție, iar binecuvântarea lui Dumnezeu este invocată asupra fiecărui preparat ce iese din mâinile lor. „Produsele Nera Plant au două mari calități: sunt manufacturate cu suflet, din inimă, cu rugăciune, iar în al doilea rând sunt manufacturate din ingrediente naturale, cu grijă selectate, din plăntuțe culese fir cu fir de măicuțe”, se arată pe site-ul oficial al NeraPlant. Această descriere simplă, dar plină de semnificație, reflectă esența muncii depuse de măicuțele de la Mănăstirea Nera. Aceleași mâini care ridică rugăciuni către cer, aceleași mâini care la începuturi au plămădit betonul pentru chiliile mănăstirii, astăzi plămădesc prescurile pentru dumnezeieștile liturghii și preparatele de laborator, toate acestea sub atenta îndrumare a aceluiași inimos și mărinimos doctor Pavel Chirilă. Pe parcursul anilor, măicuțele au urmat cursuri de fitoterapie, școli de asistență medicală, farmacie și psihologie, devenind astfel adevărate specialiste în domeniul plantelor medicinale și al produselor naturiste. Cunoștințele acumulate sunt aplicate cu rigurozitate și dedicație în fiecare etapă a procesului de producție, de la culegerea plantelor până la ambalarea produselor finale. Laboratoarele „NeraPlant” au devenit cunoscute nu doar în județul Caraș-Severin, ci și în întreaga țară. Produsele realizate aici pot fi achiziționate din numeroase magazine naturiste din diverse județe, direct de la Mănăstirea Nera sau online, de pe site-ul oficial neraplant.ro. Cei care au încercat aceste remedii spun că efectele lor sunt cu adevărat miraculoase, iar mulți dintre ei revin de fiecare dată pentru a-și reface stocul de leacuri. Mănăstirea Nera nu este doar un loc de rugăciune și reculegere, ci și un centru de vindecare, unde trupul și sufletul găsesc alinare. Fie că sunteți în căutarea liniștii interioare, fie că doriți să încercați puterea tămăduitoare a plantelor, Mănăstirea Nera vă așteaptă cu brațele deschise. Aici, în mijlocul naturii, la umbra rugăciunilor și sub atenta îngrijire a măicuțelor, veți găsi nu doar răspunsuri la întrebările sufletului, ci și leacuri pentru trup. Pentru cei interesați să achiziționeze produsele NeraPlant, acestea sunt disponibile online pe site-ul mănăstirii. Produsele vor ajunge la dumneavoastră în cel mai scurt timp, aducând cu ele nu doar vindecare, ci și o părticică din liniștea și rugăciunea măicuțelor de la Mănăstirea Nera.

Marcel Ciolacu ar fi putut să se înscrie la doctorat cu o lucrare proprie, originală și aplicată. O putea susține și la SRI, și la ASE, și la Universitatea București. Ea s-ar fi putut intitula „Șmecherii politice consacrate și de mare succes”. Un capitol important ar fi fost „Salarii și pensii majorate prin scădere” (Vezi experimentul 2024). Un altul s-ar fi putut numi „Contribuția rugăciunilor televizate la cîștigarea credincioșilor”. Ar fi putut adăuga și un subcapitol intitulat „Cînd la Biserica Ortodoxă, cînd cu lugu-lugu la LGBT”. Apoi tot el ar trebui să adauge un alt capitol din experiența proprie, intitulat „Cum pot fi mobilizați primarii pentru alegerile prezidențiale!”, urmat de un altul „Cum pot fi majorate taxele zicînd că nu crește nici una”. El chiar ar putea scrie și despre tehnici de discurs privitoare la întărirea optimismului popular. Sigur el ar putea mobiliza populația prin povești despre creșterea nivelului de trai exact cînd se produce sărăcirea ei. Adevărul este că Marcel Ciolacu este mai versatil ca o bucată de unt. Ba vrea să dea primarilor speranța că ar putea avea mandate de 5 ani, ba ar vrea să-i amăgească pe adversarii săi că ar fi gata să readucă mandatul președintelui numai la patru ani. Se căciulește la americani, la europeni, la ucraineni și la români, la turci și la unguri și, dacă s-ar mai învîrti roata, ar fi un fidel susținător al limbii române ca limbă slavă. Adevărul este că pe Marcel Ciolacu nu-l poți crede nici cînd își strînge mîna la țîțîna ușii. Și atunci face un spectacol doar pentru a se suci fulgerător către un alt cîștig al său. Ce putem înțelege din vizita la Muntele Athos și pelerinajele sale pe la mănăstiri, urmate de desemnarea unui vicepreședinte PSD pentru LGBT cum este Victoria Stoiciu? Că este în stare de orice, că omul se dă și cu Raiul, și cu Iadul și face zîmbitor naveta între ele. Balansează spectaculos între minciună și adevăr, între promisiune și amăgire, între bîlbe și viclenie, între lingușeală și amenințare. Ce altceva putem citi în momirea primarilor cu mandate de cinci ani decît o tehnică subtilă de motivare a acestora pentru toamna alegerilor prezidențiale? Ce putem înțelege din proiectul guvernului condus de el cu autostrada de 3 miliarde de euro destinat autostrăzii spre Belgrad? Ce autostradă mai știți prin Europa traversînd o zonă cîmpie care să fi fost realizată cu costuri de 38,5 milioane de euro pe kilometru decît una cadou pentru PSD pe filiera Sorin Grindeanu- Alfred Simonis? Congresul PSD a fost un alt semnal de alarmă pentru pericolul reprezentat de Marcel Ciolacu. E ca și cum ai da țara pe mîna unui cîrciumar viclean și descurcăreț, capabil de cele mai incredibile jonglerii și învîrteli și care este maestru la amețit populația. Un-doi-trei și ia toată puterea și ne-o lasă cu gura căscată.

Vara asta și PSD-ul  este mai înfocat și vrea să se arate mai forțos.  Vrea să lucească  mai tare ca în deșert și ca în zilele de mineriadă. Mulțimea mobilizată nu a substituit nici creierele și nici caracterele.  PSD-ul are putere, are conexiuni la Servicii, are volum deși n-are oameni de calibru. Ciolacu și Tudose nu-s făcuți pentru construcții importante. La găinării o mai descurcă, la proiecte mari, nu. În ciuda doctoratelor, partidul este din ce în ce mai proletar în spirit și în cultură. PSD-ul se vrea curat. Condamnații și comuniștii au  fost  șterși din listele de invitați. Spiritul lor încă mai adie prin și printre cuvinte. Într-un fel, se vrea curat ca un nou născut și fără trecut. Într-altul, se pretinde un partid  cu un calendar plin de victorii și performanțe, cu contribuții la istoria României. Ca și celelalte, Congresul n-a adus nimic nou sub soare. Aceeași mobilizarea din toată  țara, pe județe, pe primării, pe organizații, pe  regiuni, pe vicepreședinți. Ce-am văzut la Congres a mai fost și va mai fi. Și înainte de Ion Iliescu, și după. Și înainte de Victor Ponta, și după. Și după Marcel Ciolacu, cît va bate lumina dinspre Bruxelles. Adică dinspre stînga-mprejurul european. Ce putea ieși nou dintr-un discurs ca de Cetățeanul Turmentat al lui Mihai Tudose?  E de mirare că sfetnicii l-au învățat pe Ciolacu să zică „dăm o alternativă la un președinte turnător  și un președinte absent”. Este  doar o ironie valabilă, nu un program politic. Prea puțin pentru un președinte necesar pentru o țară aflată într-o cumplită criză de leaderi. Programul PSD arată  tot  ca o  listă de măsuri. N-a mai fost citit la microfon. Cine vrea poate să-l parcurgă pe net. Cine îl admiră poate să-l țină minte. E plin de locuri comune. Cine nu-l  crede n-are decît să-l aștepte să-l vadă murind. Adică uitat. Partidul și-a strîns toată suflarea pentru a-i înmîna  ui Marcel Ciolacu o patalama de candidat la Președinția României. Să-l încununeze cu aparența de personalitate care nu este. Sloganurile au fost aceleași. Absența oricărui accent critic a asigurat pacea. Aripi politice au zburat numai în mintea unora. Dumitru Buzatu a fost uitat. Gabriela Firea a  fost executată în liniște și cu mănuși. (Florentin Pandele a rămas un caz pentru alții).  Vasile Dâncu după ce i-a vrăjit cu tot felul de fantasmagorii a fost parcat la Bruxelles. În lipsa scandalurilor de odinioară, soarele  pesedist a strălucit peste toată butaforia politică. Limbaj - de lemn și de import. Lozincile -  scuturate de praful timpului. Același ca la Victor Ponta și la Liviu Dragnea. Ale Vioricăi Dăncilă au avut miez. Tehnici de organizare de la Congresul IX. Cine vrea să se îmbete cu apă rece n-are decît să creadă în aceste propoziții citite de Marcel Ciolacu și gândite de altcineva. I se potrivesc ca nuca în perete. „Avem nevoie de un parteneriat real cu oamenii, bazat pe încredere și valori. A venit timpul să avem un președinte pentru toți românii”. „Familia, munca și credința au fost călăuzele mele în viață. Tatăl meu mi-a spus că trebuie să fii mereu corect. De la mama am învățat echilibrul și cumpătarea. Tot ei îi datorez cei 7 ani de acasă„. „Pentru mine, libertatea este una dintre valorile fundamentale. Susțin cu toată tăria libertatea de expresie, economică, religioasă și sexuală. Dar nu cred deloc în libertatea de a distruge fibra acestei națiuni”. „Știu că nu sunt perfect, dar sunt un om normal și nu promit mai mult decât pot face. Muncesc în fiecare zi eu cu mine să evoluez ca om, să progresez ca politician, să cresc ca lider astfel încât să fiu un președinte pentru toți”. Ele sunt doar semne că lui Marcel Ciolacu i s-a urcat Cotroceniul la cap. Și nu de ieri, de azi, ci de cînd a preluat conducerea PSD. Soarele pesedist a luminat cu același luciu fără să arate nimic nou sub soare. Președintele a rămas cel vechi, erou și patriot. El are adînci rădăcini în  Răvuluție și în popor. A fost între primii care au riscat o mica Republică de cîteva ore la Buzău. Adică a cucerit piața orașului și a pus magazine de pază. Sunt deschise și astăzi pînă la ora 6.

Chiar dacă nu schimbă nimic, Congresul PSD este principalul eveniment al acestor zile. Implicit, pentru presă. Și, pentru că s-a pus la cale jucarea unei cărți importante în politica românească, Congresul PSD este de interes pentru tot natul.

De ce este atît de însemnat acest congres dacă nu schimbă nimic? Simplu! Pentru că ne oferă o imagine asupra stării principalului partid din țara noastră. Ce dezbate Congresul? Nimic, dacă este un singur candidat cu platforma lui? Nici măcar pentru aparență pesediștii nu s-au gîndit să simuleze o alternativă, o aripă, un contracandidat. La ce să organizezi un congres în situația în care nu ai nimic de ales? Un congres al unanimității nu este congres. E mai degrabă un spectacol pentru public, un fel de show de gîdilat orgoliul celui ales. Exact ca în cazul acestui Hopa Mitică numit Victor Ponta. A mobilizat 50.000 de oameni ca să îi strige numele și să îi proiecteze pe un stadion imaginea egoului său de nemernic cu rîs ghiduș. Pentru Marcel Ciolacu, la fel de bine puteau aduna prin poștă voturile contra și abținerile. Și ar fi rezultat cam același lucru. Un fel de unanimitate, minus ceva. La felul în care arată și funcționează PSD-ul nici n-ar avea unul mai bun. Ce ar fi cîștigat cu Stănescu, cu Dîncu sau cu Mihai Tudose? Ce i-ar fi adus un chițăit de Gabriela Firea? La urma urmelor, față de toți aceștia, Ciolacu stă cel mai bine pe picioare. E chiar emblema și simbolul (esența) PSD. Că proiectul politic este un simulacru, că anvergura intelectuală și morală e mică și tristă este cu totul altceva. Asta este măsura partidului în 2024. Nimeni nu-l mai poate îmbogăți politic. Nici măcar gonfla. PSD-ul a ales show-ul ca formă de etalare a puterii, neștiind că își trădează esența. Devine lesne de observat ce e cu partidul. Ce-i creativ la PSD, dincolo de farsele cu care păcălește defavorizații? Că vrea să mai dea un președinte al României! Asta o știu și curcile! Că vrea la guvernare! Doar nu o fi disperat să ajungă la galere! Că sunt cei mai tari? Propoziții de berărie în mahala, nimic altceva. Că dezbate viitorul țării? Cum? Lansînd o platformă! Pe Dracu! De unde ideologie într-un proiect de țară? Unde au fost ideile pînă acum? Ce platformă este aia care iese din pălărie la un congres? O listă de măsuri cum avea Dragnea este doar o listă. Eventual un mic plan de lucruri mari. Și pe care îl uităm sau îl ignorăm că nu iese. Și devine anonim după primul scandal. Oare n-ar fi trebuit ca platforma să fi fost publică, dezbătută, completată și contestată? Doar n-o să prevadă că mărește pensiile și salariile? Farse de-astea cu bunăstarea, cu majorat pensiile și salariile n-au fost suficiente? Să scrie poporul ce dorește? Asta mi se pare cea mai ticăloasă glumă la adresa poporului român. Niște conducători bezmetici vor să se acopere cu sugestii transmise prin biletele și e-mailuri. Că altfel n-au habar ce-i de făcut! Scot de sub preș o adunătură de măsuri. Și pe urmă zic, asta a cerut poporul! Ce-ar fi să ni-i imaginăm pe Ciolacu, Stănescu și Tudose într-o consultație la un psihiatru. Scrieți ce vă doriți voi! Păi noi……Știți……Noi suntem fruntea PSD! O copleșitoare adunare de oameni nu este congres. E demonstrație. carnaval, pelerinaj sau concert. Poate fi pledoarie pentru un om sau o idee. Dar congres, în nici un caz. O așa mare de oameni pentru a susține același lucru este un eveniment mono-mental. Să vedem cum va fi. Poate apare măcar un Constantin Pîrvulescu!  

Nu cred să fie prea mulți cei care să-și fi imaginat că Marcel Ciolacu nu pune botul la ispitele puterii și că nu este tentat să meargă mai departe pînă se cocoață în Dealul Cotrocenilor. Doar nu s-o fi dus la Muntele Athos sau la mănăstiri să cîștige la Loto? Oricum, loteria n-are premii pe cît a cîștigat el pînă acum! Doar nu s-o fi dus prin piețe și oboare ca să cumpere capre, pătrunjel și coada șoricelului! Doar nu s-o fi trambalat la toate tăierile de panglici ca să-și împletească brîu de legat pantalonii? În subsolurile gîndirii sale, la toate aceste evenimente Marcel Ciolacu se imagina președinte și se vedea mergînd hotărît pe drumul spre Palatul Cotroceni. Ei, dar a venit vremea să iasă la vedere. A pus carne pe el, a făcut fălci, a mai învățat cîteva cuvinte, a învățat cravatele și și-a comandat costume turnate pe cocoașă, a pus mîna pe partid, bani are de nu-i mai încap în buzunare și gata! Ce să mai facă? Președinte i-a mai rămas! Și, ca să fie sigur că ne împachetează frumos pentru ziua alegerilor, a scornit Proiectul Ciolacu. Cum să-i zică altfel. Chipul lui rotunjit, buzele de călugăr păcătos, ochii vicleni lunecînd pe încheietura taiorului și pe gleznele subțiri, toate vorbesc despre puternicele sale dorințe. Adică „România dorită”. Nu „România europeană”, nu „România reconstruită”, nu „România educată”, nu „România furată”. Direct România fu….ă! Adică violată de impostori, hoți și mediocri. Ce s-a gîndit el, psihanaliticul revoluționar de Buzău? Să ne scriem dorințele pe o platformă, adică pe un fel de perete al PSD-ului. Ca și cum i-am șopti Robotului Ionel (mortăciunea electronică de pe vremea guvernului Ciucă) dorințele poporului român. Cum ne dorim noi să fie țara, că pe el și pe Stănescu și pe Tudose nu-i duce mintea să mîzgălească niște minciuni electorale pe două-trei pagini? „Vă propun să construim un program de dezvoltare a României care să plece de la ideile venite de la oamenii obișnuiți. Este momentul ca prioritățile reale ale românilor să se reflecte în acest plan pe baza căruia să administrăm țara în următorii patru ani.De aceea, lansăm această platformă prin care dorim să adunăm propuneri pe fiecare domeniu important, de la sănătate, educație, muncă și mediu la economie, transport, agricultură și justiție”. Și putem bate cîmpii, vom fi așteptați a propune orice, de la schimbări și proiecte la ce ne trece prin cap sau ce ne mai aducem aminte de la istorie și din ce a visat Constantin Mavrocordat. Ce zice inteligența bovină din trupa lui Ciolacu? „Scopul nostru este să construim un program de dezvoltare a României care să adune în primul rând ideile valoroase venite de la oamenii obișnuiți, nu să fie un plan realizat, ca de obicei, doar de politicieni și de experții stabiliți de conducerea partidului”…„Te rugăm să ne scrii cum vezi tu soluții punctuale la cele mai importante probleme din viața unui om simplu și a familiei sale: ce se întâmplă cu educația copiilor, cum va fi dacă mă voi interna într-un spital, cum vom avea mai repede autostrăzi prin toată România, cum facem să respirăm un aer mai curat sau care sunt soluțiile ca să redeschidem fabrici și uzine locale ca să producem mai mult în România”. Farsă electorală mai grosolană ca asta n-am văzut și nu cred să fi fost inventată nici de indienii din Papua și Noua Guinee. Rezultatul ideii acesteia de tip Bulă trebuie să fie un fel de PNRR Ciolacu. Adică dorințele poporului cerute și colectate de piețarul Ciolacu din Buzău. PNRR-ul alcătuit de Cristian Ghinea din sutele și miile de propuneri venite de la primării și ministere a fost înghițit de Iohannis și aprobat cu frecare de palme la Comisia Europeană, la un pas de o exclamație tacită, în genul: -Am mai prins niște proști! Așa-zisul PNRR Ciolacu, cel care ar rezulta din platformă, în ciuda faptului că nu va rămîne nici o probă, ar trebui înghițit de poporul român pentru că el l-ar fi emanat. Acuma zic și eu, „ca tot românul, imparțial”: -Putem vedea ce va scrie poporul pe platformă sau este secret? Și dacă scrie? Și cu numele întreg sau cu pseudonim? Înjurăturile de mamă la ce capitol vor fi antologate? Și cine face selecția? Inteligentul orator Mihai Tudose sau agrarul de Paul Stănescu? În cazul de față, vom avea primul partid care jură că va face țara după mintea celor care scriu pe facebook și pe tiktok. Platforma asta seamănă cu o cursă cu bezele pentru prins fraieri. Butaforia asta de gîndire pare înscenată numai ca să stoarcă voturi pentru Marcel Ciolacu. Dar cu propunerile celor de orientare liberală ce fac? Le șterg? Dar cu ideile de la „oameni ne-obișnuiți”? Cercetătorii, experții și doctorii în științe nu contează pentru țară? Sau contribuțiile lor nu încap pe scoarța cerebrală a președintelui PSD și a drucărilor săi? Sau pentru aceștia pregătesc un capitol separat? Moare Marcel Ciolacu de teamă că pierde și că se face praf? Este atît de disperat să își umfle pieptul, seara, la iubită și să-i arate că toată ziulica crește în putere pînă conduce țara și uimește Europa? După un pantofar și un marinar, facem ochii mari în fața șmecheriilor păpușate de un piețar din Buzău?

În vreme ce noi ne dăm de ceasul morții să înțelegem ce-i cu scandalul de la Pantelimon și cu cel de la SNSPA, hodoronc-tronc, vine pe surse știrea că la guvern se poartă discuții despre  numirea lui Nicolae Ciucă în funcția de comisar  european. Cică era așteptat și Grindeanu să se întoarcă din eterna-i vacanță pentru ca  marți, la Bruxelles, la întîlnirea cu Ursula von Der Leyen, Ciolacu  să-l propună pe general pentru postul de comisar european. Tîrg românesc, nu glumă!? Varianta cu scoaterea lui Ciucă la Bruxelles arată a sforărie, a jonglerie de talcioc, a tîrgul de porci de la Călugăreni, a învîrteală pregătită cu tupeu și care presupune sprijin din partea unor multiple grupări politice și grupuri de șmecheri și asfaltangii. Mișcarea ar viza aducerea unui alt candidat din partea PNL, așa încît bîlbîitul de piețar buzoian să poată rămîne premier și să decidă cu gașca lui împărțirea banilor. Vestea asta mi-a adus  în minte ieșirea recentă a lui Crin Antonescu și atacul pe bună dreptate la campania pentru cartea lui Nicolae Ciucă. Numai că la sfîrșitul apariției sale la Digi 24 (poreclit Organ), Crin Antonescu a mai pompat puțin la Eduard Hellvig. Nu mai pare întîmplător faptul că jucătorul Crin Antonescu a ieșit la rampă cu un atac la conducerea PNL. Adică  la Nicolae Ciucă, acuzîndu-l ca la tribunal. De ce? Simplu! Crin Antonescu a mai încercat să-l pompeze pe Eduard Hellvig, dar la Nicolae Ciucă nu s-a dat. Mai întîi, trebuia să o salveze pe Adina Vălean ca madam să nu rămînă fără coledzi, adică să mai stea ceva la Bruxelles pe un post în Parlamentul European și, pe urmă, gata, putea oratorul nostru trece la sforărit. Chestie de caracter și onoare! Antonescu l-a mai lăudat fără succes pe Hellvig și la alte emisiuni. Dar a  făcut-o cu jumătate de  gură, ca un îndatorat. De data aceasta, Crin Antonescu, speaker-ul  fără operă, actorul șarmant pe subiecte politice, dar și părintele haosului din PNL în urmă cu un deceniu, băiatul șarmant din politică a țintit în fruntea lui Nicolae Ciucă și l-a avansat rapid pe fostul director al SRI, fost secretar general al PNL pe vremea cînd Antonescu  era  președinte. De atunci se și leagă „prietenia” celor doi, dar și contractele de publicitate cu fonduri obținute printr-o spălare de bani prin Belgia, bani adunați de la diversele multinaționale implicate în proiecte de construcții și asfaltări prin România. Și zice Antonescu: -”Se poate găsi un candidat performant, Hellvig, Bolojan - două variante pe masă.” (Crin Antonescu, la Digi  24 TV) Descurcăreț și abil, jucătorul la patru mîini al partidului liberal. Toată lumea știe că Ilie Bolojan nu este dispus în  niciun chip să candideze pentru că știe ce riscă la candidatură, mai ales că echipa de la București nu are nici o legătură cu personalitatea orădeanului. Nu este prima dată cînd băieții (inclusiv Cozmin Gușă și Crin Antonescu) se străduie să-l pompeze pe Eduard Hellvig. Gașca de la Cluj și trupa din Sălaj gîfîie porcește la promovarea lui. O fac și alți naivi care încearcă să facă drum unui om care n-are nici anatomie, nici limbaj și nici cultură de președinte al României. Cum de le-a ieșit pasiența să-l implice în asta și pe Regele Charles al III-lea chiar nu știu. Povestea acestei prietenii  Crin Antonescu-Eduard Hellvig și purtător de  cuvînt Niels Schneker are rădăcini adînci și stă pe interese puternice și toate duc la Virgil Măgureanu și la gruparea Sălaj-Bihor și grupul de la Cluj. La urma urmelor, nu și-a cumpărat Crin Antonescu un penthouse de 1,5 milioane de euro pe o sumă de nimic de la o firmă a odraslei  lui Virgil Măgureanu? Nu stă el la Bruxelles și pe malul lacului Herăstrău fără să fi  făcut un ban din afaceri? Nu este legat Crin Antonescu de contractele de publicitate pentru PNL  plătite de la o firmă din Belgia în urma unei spălări de bani de la multinaționalele de asfaltangii? Nu au mișcat bani PNL-ului pe la Niels Schneker prin Spania și prin conturi din Anglia? N-a semnat ocrotita de Adina Lambru (a și recunoscut la procurorul belgian) figurantă ca secretar general adjunct la PNL pe vremea tandemului Antonescu-Hellvig contractele cu firmele? Nu știa Hellvig și nu știa Crin Antonescu? Dacă nu i-a întrebat niciun procuror român, de ce să spună că a știu! N-a fost Eduard Hellvig în partidul lui Virgil Măgureanu? Nu au fost  Cătălin Hideg și Dan Tocaci cu ale lor afaceri la Romprest în același partid al lui Virgil Măgureanu? Și n-au ajuns cu toții în rețeaua lui Florian  Coldea? Pleacă Nicolae Ciucă la Bruxelles și vine Eduard Hellvig la liberali? Ar fi semnul că România a intrat în sfera celor mai odioase jocuri ale Serviciilor Secrete!    

Adio, Alain Delon! Un gest pios de spectator fidel și îndurerat, un chapeau bas, o lacrimă, o lumînare în gînd și o recunoștință omenească. Alain Delon a plecat după Jean Gabin, Yves Montand și Jean-Paul Belmondo. Ei au marcat, rînd pe rînd, trecerea nesimțită a timpului, dar și schimbările din cultură și din gustul spectatorilor. Este celebră revolta lui Delon care la final de carieră nu zicea „Mama ei de viață, da scurtă mai este”, ci „ Totul este fals, totul este ipocrit. Nu mai există respect, cuvântul dat. Nu contează decât banii. Toata ziua auzim vorbind de crime. Știu ca voi părasi această lume fără regrete”. Toți patru au fost și rămîn o parte spirituală din Franța celor mai frumoși ani. Culmea, și a României, chiar și a unei Europe care reîncepuse să trăiască frumos cu reperele sale de secole. Lumea noastră încă se încăpățîna să conteze pe morală, pe curaj, pe libertate, pe dreptate, pe respectul pentru istorie și pe credință. Filmele celor patru au marcat și luminat Europa acelor ani. Ei erau modele, erau generatori de asprirații morale și artistice. În ciuda comunismului, măcar parte din generația mea visa să semene cu ei. Cu personajele pe care le interpretau. Niciodată, niciunul n-a jucat rol de drogat, de ratat, de subuman, de lichea. Nici nu știu dacă îmi vine să plîng pentru plecarea lor, pentru ieșirea lor din scenă, pentru sfîrșitul lui Alain Delon sau pentru distanța uriașă între ce au interpretat ei și mizeriile pretins artistice care ne inundă sau pentru acei ani de adolescență în care mă uitam la ei ca la un altar de biserică, ca la împlinirea lumii, ca la o mare izbîndă pe care o împărțeau și cu mine. Sau pentru toate la un loc. Au fost anii în care ne adunam cîte trei, patru, chiar cîte cinci-șase copii (că în sat nici nu erau mai mulți) să mergem la cinematograful din Orăștie unde mai venea cîte un film cu Alain Delon sau cu Jean-Paul Belmondo. Caravana nu le aducea niciodată la căminul cultural din Mărtinești. La Orăștie, am văzut „Rocco și frații săi”, „Eclipsa”,„Ghepardul”, „Laleaua Negră” și „Aventurierii”. Filme, nu maculatură cinematografică, povești eroice, nu caricaturi stupide. În acei ani nu existau autobuze cu program de circulat la sate. Chiar și navetiștii la fabrici mergeau pe jos. Vara - hotărîți și veseli, toamna și iarna - înfrigurați și tăcuți, cu lumini de cărare, înarmați cu niște felinare improvizate în niște țevi umplute cu petrol. Noi ne plănuiam să mergem la film numai pe lumină și pregăteam totul cu o seară înainte. Plecam a doua zi la amiază și ajungeam să prindem „filmul de la 6”, așa-zisa reprezentație de la ora 18, care astăzi nu mai există. Ajungeam, ne luam bilete și ne înfundam în scaunele de placaj. Și după aproape două ceasuri de nemișcare, ieșeam pe strada principală ca îmbătați de o licoare de trăit în vis, muți de uimire, cu un fel de privire de bărbați curajoși. După ce luam cîte o înghețată, porneam la frei-talpă (mers pe jos) spre casă și, cu toate astea, ne mai prindea noaptea pe drumul prin pădure. Dar nu simțeam nici un fel de frică. Ba parcă ne încerca regretul că nu ni se oferă un pui de pericol ca să ne putem arăta vitejia care avea să ne părăsească în zilele următoare. Alain Delon, ca și Jean Gabin și Jean-Paul Belmondo au ținut sus filmul francez în fața celui american, dar au jucat și un rol uriaș în spiritul generației mele. Nu o influență artistică, ci una morală, umană, bărbătească. Am crescut cu ei, cu Beatles și cu Elvis Presley. Și cu încă vreo cîțiva care au alcătuit nu prea lunga listă de repere într-o lume marginal europeană, ba și rurală, provincială și dureros de izolată. Ce-am înțeles eu de la Alain Delon? Dar și de la Jean Gabin și de la Jean-Paul Belmondo! Și de la Beatles? Ceva simplu. Că viața merită trăită, dar nu oricum. Și că merită să lupți. Termin acest omagiu modest, aprind o lumînare, șterg o lacrimă și simt nevoia să fac niște pași. Nu știu încotro, dar trebuie să merg înainte.

O manevră medicală a devenit subiect de  tragedie națională. O dispută dintr-un spital bucureștean livrată „la presă” și la Parchet  de una dintre părți dinamitează  un spital și declanșează potopul. Într-o succesiune de reacții pripite și neprofesionale, un procuror decide arestarea unor medici. Cu asta, și Parchetul se implică hei-rupist în apărarea cetățeanului. Cu decizia de arest preventiv se implică și un  judecător.  Reproduce în mare parte faptele din rechizitoriu și semnează. Comentariile mînioase la articolele din Cotidianul și din alte publicații se întind asupra întregului sistem medical. Cu fiecare zi, cedează toate barajele de încredere și o furie necontrolată se revarsă asupra sistemului medical. Oameni care n-au fost niciodată pacienți internați și nici nu citesc articole din presă, nici chiar despre scandalul din Spitalul Pantelimon, vorbesc din prima despre „criminalii de doctori”. De unde știu? „De la televizor!”„Am auzit și toată lumea știe!” Octavian Știreanu cu spiritul său de matematician de vocație a  reluat pas cu pas tot informațiile și acuzațiile din scandalul  de la Spitalul Pantelimon. Rezultatul este șocant.  Privit cu calm și luciditate, scandalul arată cu totul altfel. Un lung și isteric scandal intern, cu plîngeri, certuri, turnătorii și sancțiuni stă la baza scandalului. O asistentă șefă (director de  îngrijire!?) avertizor de integritate, aflată într-o confruntare încrîncenată de ani și ani cu personalul  din interiorul Spitalului „Sfîntul Pantelimon”, se plînge la Parchet, la Ministerul Sănătății și „la presă”. Jurnalistul (străin de medicină) ascultă o parte, devine anchetator nemilos și acuzator și rostogolește în senzațional ceea ce înțelege el: ”Doctorii de la Pantelimon omoară oameni”. Multă lume din presă îl felicită și i se alătură luând de bună întreaga investigație. Pe baza declarațiilor a două asistente și a presiunii publice stîrnite de materialul de presă, procurorul Alexandru Anghel  deschide dosar, cercetează cazul în felul său de a înțelege și, în baza unui probatoriu restrîns, decide arestarea  celor două doctorițe specializate în terapie  intensivă. În ciuda atestatelor și performanțelor profesionale, ele sunt trecute aproape instantaneu în rîndul suspectelor de  crimă cu premeditare și linșate mediatic de zeci de jurnaliști care nu știu baza chimică a aspirinei. Din momentul arestării, toate televiziunile umflă povestea, iar partea gureșă a populației se implică în acuzare, în condamnare, în propuneri de reformare a  sistemului sanitar. S-au dus naibii și plutesc în ceață ca și acuzele la OMV, ca  și scandalul Coldea cu „marș mă”-ul Ancăi Alexandrescu. S-a pierdut în ceață și scandalul de la SNSPA cu Marius Pieleanu cu tot (deh, PSD-ul are nevoie de alte sondaje!) și cu toată trupa de politruci și acoperiți de la principala noastră școală politică derivată din Academia Ștefan Gheorghiu. Nu mai vorbim nici de vistieria goală a României, nici despre fantomaticele minireactoare atomo-electrice care papă o groază de bani fără să existe, nici despre prețuri și nici despre discursurile de Gîgă din politica televizată. Doctorițele arestate tac, specialiștii sunt ignorați, ziariștii de bulevard și „chiloțăreală” se întrec în acuzații și argumente aiuritoare. Puțini mai au curajul să strige că ”împăratul e  gol” (gen Mircea Badea). ”Crimele de la  Spitalul Pantelimon” arată ca o nebunie totală în care nimeni nu mai are curajul și puterea  de a se  opune. Greu de spus cîți oameni mai izbutesc să facă o legătură cu alte procese ale medicilor, de la cele înscenate de Stalin pînă la cele din anii comunismului în România. După părerea mea, în această campanie de acuzații suntem foarte aproape de acestea. Ba ne-am avîntat cu inconștiență într-una din cele mai rușinoase campanii denigratoare, într-un linșaj public plin de elan fără să știm și să înțelegem ce s-a petrecut. Percepția mediatică a devenit instanță nemiloasă. La rîndul ei, poate fi și criminală. Mă tem că ne aflăm într-o veritabilă tragedie generată de lipsa de profesionalism în presă, cuplată cu o prăbușire de competență și onestitate în Justiție. Citiți cu atenție argumentele și informațiile probate din materialul lui Octavian Știreanu. Dosarul este complex și arată cu totul altfel. Chiar și responsabilii par a fi diferiți. Ce rulează drept crimă pe televiziuni arată ca o înscenare amplificată de nepricepuți. Ca să nu fiu bănuit de subiectivism, adaug și  trimiterea profesorului universitar Șerban Bubenek, președintele Asociației Române de Terapie Intensivă la  Ordinul  nr 1500/2009 al Ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 873, din 15 decembrie 2009. La art. 22 al Ordinului 1500/2009,  privitor la  organizarea și funcționarea secțiilor ATI este prevăzut : „(3) Medicii specialisti/primari din sectia/compartimentul ATI au in principal urmatoarele atributii:

1. a) asigura ingrijirea perioperatorie a pacientilor chirurgicali (examen prea-nestezic si pregatirea preoperatorie specifica, administrarea anesteziei si terapia intensiva intraoperatorie, urmarirea postanestezica) in conformitate cu protocoalele recomandate de SRATI si adoptate de sectie;
2. b) completeaza fisa de anestezie, care trebuie sa cuprinda toate datele ingrijirii perioperatorii, inclusiv consumul de medicamente si materiale;
3. c) verifica aparatura inaintea utilizarii, iar orice incident sau accident legat de functionarea aparaturii trebuie semnalat in scris administratiei spitalului;
4. d) examineaza pacientii din sectia cu paturi ori de cate ori este nevoie, dar cel putin de doua ori pe zi;
5. e) la internarea sau transferul pacientilor in sectiile ATI, medicul ATI de salon sau de garda completeaza toate evidentele primare necesare, care contin obligatoriu cel putin: datele personale esentiale ale pacientului, diagnosticul principal si bolile asociate, motivul internarii sau transferului in sectia ATI si consemneaza starea prezenta. Foaia de observatie clinica intocmita de sectia care transfera pacientul in sectia ATI va ramane in sectia ATI pana la retransferul pacientului in sectia de origine;

1. f) consemneaza in foaia de observatie toate recomandarile terapeutice necesare pacientilor internati in sectie;
2. g) consemneaza zilnic in foaia de observatie: evolutia, medicatia administrata, manevrele diagnostice si terapeutice, parametrii de monitorizare, rezultatele diverselor analize de laborator, precum si materialele consumabile folosite;
3. h) solicita si consemneaza in foaia de observatie clinica efectuarea consulturilor interdisciplinare, ori de cate ori evolutia cazului o impune”;

Cît despre îndatoririle asistentelor medicale în secția ATI,  Ordinul prevede întrr-un articol separat: „(5) Asistentii medicali din sectiile ATI au in principal urmatoarele atributii:

1. a) asigura asistenta medicala specifica, in limita competentelor;
2. b) verifica aparatura inaintea utilizarii, iar orice incident sau accident legat de functionarea aparaturii trebuie semnalat imediat medicului ATI;
3. c) respecta programul de ture aprobat al sectiei;
4. d) consemneaza zilnic in foaia de observatie clinica, in limita competentelor, evolutia, medicatia administrata, manevrele diagnostice si terapeutice, parametrii de monitorizare, rezultatele diverselor analize de laborator, precum si materialele consumabile folosite”.

Nu cumva  ar trebui să trecem de la interpretarea urechistă a legii la citirea și aplicare legislației în materie? Nu cumva ancheta  jurnalistică și judiciară ar trebui să facă o CALE ÎNTOARSĂ SPRE ADEVĂR?  

Mitul vizelor ca interdicție de intrare în SUA a supraviețuit  din anii Cortinei de Fier. Ba  a devenit  și o valoare politică. Dacă tot circulăm liber prin Europa, de ce să n-o facem și în SUA?  De ce să nu avem liber și la americani dacă ungurii și ceilalți din Europa au? Nu sunt americanii aliații noștri? Nu „suntem mai apărați ca oricînd”? Pe lîngă mărirea pensiilor și a salariilor, pe lîngă reducerea prețurilor (sictir pentru păcăleală!), pe lîngă reducerea cheltuielilor publice (sictir - exact pe dos!), Guvernul Ciolacu a lansat o campanie publică și pentru asta. Uite așa, m-am trezit în fața unui spot video. Publicitate curată, ca la detergenți! „Tu poţi califica România în Visa Waiver. Dacă ai orice tip de viză SUA, valabilă sau expirată de mai puţin de 4 ani, aplică acum pentru o viză nouă de tip B1 sau B2. E simplu. Nu trebuie să mai mergi la interviu. Doar aşa putem califica România în Programul Visa Waiver şi românii vor putea călători în Statele Unite fără viză. Aplică Acum!  „Ne putem califica doar până la 30 septembrie 2024”, se spune în clipul video. Adică, să ne mobilizăm ca la strînsul de PET-uri și ambalaje, ca la plata  taxelor etc. „Să  punem umărul” în așa fel  încît  țara noastră să nu mai fie codașă și compatrioții noștri să nu mai stea  la coadă cu africanii și cu asiaticii și cu țări de mîna a șaptea. Drept pentru care Consiliul Național al Audiovizualului a recomandat televiziunilor și radiourilor difuzarea gratuită a mesajului (spotului). El este rezultatul unei să-i zic tot șmecherie -  recomandată de partenerii noștri. Reînnoiți-vă vizele sau prelungiți-le. Cei care au avut sau mai au vize valabile nu vor  fi respinși și astfel scade procentul de respinși! Ei nu încalcă legea, noi trecem printre criterii! Toți credem că trucul ne ajută fără să ne întrebăm dacă  nu cumva ar trebui să mai așteptăm pînă cînd procentul de respinși să intre în limite acceptabile? Nu cumva asta înseamnă că guvernul ar trebui să se concentreze pe dezvoltare și pe creșterea calității vieții în așa fel încît  românii să viseze mai puțin la „plecat în America”? O fi bine sau o fi rău dacă intrăm în programul Visa Waiver?  Liber la circulat în Europa a golit o parte din țară? Care vor fi efectele la  „liber în America”? Pentru Marcel Ciolacu și ceata lui și pentru alți funcționari publici, programul Visa  Waiver este un mare ambîț. Să vrăjească și să gîdile electoratul cu marele succes izbutit numai de piețarul din Buzău! La puțină vreme după căderea comunismului, a început promovarea insistentă a unei  găselnițe numite „Loteria Vizelor”. Și pentru  SUA, și pentru Canada. Am publicat și eu (gratuit) anunțurile ambasadelor SUA și Canadei, convins fiind că fac un bine pentru cei care își doresc foarte mult să plece pentru reîntregirea familiei. Libertatea de atunci avea un alt sens decît acum. Și mulți au cîștigat și au plecat definitiv din România. Presupuneam atunci că Loteria asta funcționa cu o probabilitate pură. Așa am crezut. Ca tot ardeleanul, peste ani, am aflat cum pentru Canada cîștigau mai ales profesiile deficitare în această țară. Adunau oamenii de care Canada avea nevoie. Și de atunci am  hotărît să nu mai promovez loteriile și plecările. Încă de atunci, România începea să piardă cele mai valoroase bunuri ale sale: forța de muncă și inteligența. Acum se poate călători mai simplu. S-a schimbat filosofia din vremea Cortinei de Fier. Multe țări în loc să interzică racolează sau atrag. Te trag de mînecă să mergi pe la ei și să lași niște bani sau niște specialiști și în economia  țării lor. În zilele noastre, poți călători aproape oriunde. Chiar și în  Canada și SUA. Canada a cam renunțat, iar pentru SUA există vize, procedurile nu mai sunt atît de draconice, iar cine are nevoie n-are decît să se programeze, să depună și să convingă. Cei care  au rude primesc. Vize pentru turism există, pentru studii, la fel, chiar și vize pentru muncă (în cazul studenților și tinerilor incluși într-un program de activități sezoniere). Guvernul Ciolacu, pe lîngă atîtea campanii eșuate, mai susține una pentru Viza Waiver. Adică includerea României într-un program care să permită cetățenilor români să călătorească fără vize în SUA. O fi bine? O fi rău? Romii oricum trec prin Mexic. Ne dă mîna să pierdem încă zeci de mii de meseriași buni, de studenți și de intelectuali valoroși? Nu cumva suntem ținta unei campanii publicitare care ar putea produce efecte împotriva noastră?      

Luni se  desfășoară micul eveniment al gurilor mari. Se întîlnesc „suveraniștii”. Adică George Simion, Diana Ivanovici Șoșoacă și  Cozmin Gușă. Ideea ar aparține cucoanei, primul europarlamentar român scos pe sus din Parlamentul European, ultimul  produs  al spiritului lui I.L. Caragiale în politica românească. Teoretic, ideea nu este rea, chiar dacă reprezintă o găselniță provocatoare pentru oamenii aflați cam sub același fel de steag. Scriu aceste rînduri luni dimineața, cu cîteva ore înainte ca reuniunea celor trei să înceapă. Fac precizarea, pentru că mi se pare a fi o firavă producție de marketing politic care se  poate  termina înainte să se desfășoare. Nu din cauza ideii, ci a personajelor. Trei așa mari închipuiți încap cu greu sub același acoperiș, necum în slujba aceluiași ideal. Ne aflăm în fața celor mai  găunoase personaje din ultimii ani, personaje cu ego-uri  elefantine cantonate pe aceeași insulă de patriotism declarativ. Explicația este simplă. Nici nu mai aveau loc pe altundeva. Eu sper ca reuniunea să se țină. Ar ajuta și la lămurirea electoratului, și la curățirea scenei politice. Fie se leapădă  de fanfaronadă (eu zic, imposibil!) și pune  baza unei  alianțe a celor două partide (Cozmin Gușă nu-i  decît șeful  găoacei  numită „Clubul de gîndire  Gold”), fie se despart definitiv.

Alianța „suveraniştilor” moare în faşă

Sper ca întîlnirea  să se  desfășoare cu telefoanele deschise, conectate pe Facebook și pe calea undelor. Așa trăiesc toți trei. Sunt înfometați de audiență și vizibilitate. Și de putere. Am avea parte de tot farmecul  românesc al  acestui moment, să-i zicem politic, deși nu-i decît o manifestare publică a trei caractere care nu pot face o echipă  nici dacă îi legi cu lanțuri. După cum au prestat pînă acum, cei trei nu sunt dintre cei care pot bea nici măcar o bere pînă cînd se golesc halbele. Diana Soșoacă n-a putut  face  tandem politic nici cu bărbatul ei, Cozmin Gușă a stîrnit zîzanie și a încercat să încalece cu delirul său toate grupurile și pe toți cei pe care i-a întîlnit. În ce-l privește pe George Simion, în ciuda faptului că este cel mai pregnant, dă semne că a fost luat de val. Nu poate depăși formatul din care a apărut. Adică spiritul unei  galerii. După europarlamentare, AUR în loc să devină un partid mai solid, s-a ușurat simțitor. A rămas  tot o grupare în jurul lui George Simion. Cu oastea de strînsură izbutită în ultima vreme  (indivizi ejectați sau eșuați de pe la mai toate partidele politice) și după conglomeratul de idei și inițiative, numai suveranist de cale lungă nu poate fi. Și nici la mare prietenie nu se poate lega cu Șoșoacă și cu Gușă. (Am putea  folosi și dictonul cu două săbii în aceeași teacă. Nu merge, pentru că este vorba de trei și nici una nu taie. La urma urmelor, în raport cu politica mare, nu sunt săbii, ci doar niște bricege rămase la nivelul de curățat cartofi.) Cei trei se întîlnesc pentru că au parte de o provocare. Îi poate salva, dar le poate fi și fatală. Deocamdată, îi leagă doar cele cîteva cuvinte pe care  le folosesc cel mai des. Îi aseamănă  dorința de putere și îi  despart interesele și caracterele ultra egolatre. Diana Șoșoacă și Cozmin Gușă n-au nici  un strop de vocație a grupului unit de un ideal. Pe amîndoi îi animă dorința de a fi mai în față. Nu ne rămîne decît să așteptăm documentele și concluziile acestei întîlniri pitorești. Nici nu ar putea fi altfel la o reuniune a Cațavencilor români din anul 2024. Post  scriptum: La o oră și jumătate după apariția  acestui articol despre întîlnirea de circ a suveraniștilor, delirantul politic Cozmin Gușă, cureaua de transmisie a lui Eduard Hellvig, a dat publicității aceeași scorneală pe care o răspîndește de mai multă vreme: „Cornel Nistorescu, probabil cel mai bogat jurnalist din Europa, fost informator al Securității sub numele “catifelat” de Camil, emite păreri despre întâlnirea suveraniștilor. Citiți-le atent, veți sesiza cum acționează Statul Paralel prin “cozi de topor” gen Nistorescu, sau alții ca el îmbătrâniți în rele și roși pe interior de păcatele unor vieți mizerabile. Cozmin Gușă”            

Subiectul zilei se clatină încă pe muchie de cuțit, pe lama subțire ce desparte o tragedie mediatică (jurnalistică) de una medicală. Dezinformări propagandistice și jurnalistice de asemenea proporții, de același tip s-au mai produs. De la vînătoarea de vrăjitoare pînă la procesul medicilor din Uniunea Sovietică. Vînători de doctori care fac avorturi sau iau mită au mai fost în România. Au publicul lor, mai ales între cei care au pierdut pe cineva în condiții neelucidate. La fel și tragedii medicale. Antologia groazei consemnează prin spitalele lumii personaje monstruoase care au fost implicate în decizii finale, luate pe cont propriu. În acest moment, încă există ipoteza ca situația să se ducă în oricare parte. Catastrofa jurnalistică și juridică este la fel de periculoasă și de dureroasă ca și cea medicală. Țara ar putea înmormînta pentru o lungă vreme informația publică venită și de la procurori și de la jurnaliști. Care sunt acuzațiile ambelor părți? Cătălin Antohe, cel care a lansat subiectul, se bazează pe confesiunile unor cadre medicale din Spitalul Pantelimon: „Surse apropiate cazului morților de la Pantelimon ne-au spus că sunt indicii concrete că urmează noi rețineri în rândul cadrelor medicale de la spital. Cel puțin cinci asistente și infirmiere vor fi reaudiate astăzi… Aceleași surse susțin că anchetatorii pot deja proba că au fost scăzute dozele de noradrenalină, fapt care a dus la decesul pacienților!..... Puteți asculta în înregistrare pe asistenta care relatează posibilele crime de la Pantelimon, aflată în posesia Parchetului, care afirmă că Maria Pisică avea cunoștință despre ce fac medicii. Iar directoarea Stamatoiu cere să se transmită asistentelor să spună adevărul”. Parcurgînd aceste pasaje din Cetățeanul puteți subînțelege contribuția personalului spitalicesc de la spitalul în cauză și a surselor din Parchet la prezentarea jurnalistică a cazului de la Spitalul Sf. Pantelimon. Procurorul Alexandru Anghel a și susținut public că: „Având ca scop provocarea decesului unor pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață, acestea au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanță esențială în terapie intensivă, cu rol în menținerea tensiunii arteriale), cu consecința scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator”. Cel mai înfocat susținător al ipotezei de crimă premeditată a devenit Victor Ciutacu, mare amator de gonflări mediatice: „Astăzi, după luni de zile de dezvăluiri în serie, timp în care am fost acuzat și că fac parte dintr-un grup infracțional organizat, doi medici și o asistentă medicală de la ATI au fost reținuți. Pentru, între altele, omor cu premeditare. Abia după intervenția furioasă a premierului, care i-a pus cartoful fierbinte în brațe ministrului Rafila, acolo unde îi era și locul, managerul spitalului a anunțat că-și dă demisia – țineți-vă bine! – de onoare. Directorul medical încă refuză să o facă și e în funcție. Nici unul dintre ei nu dă, deocamdată, din păcate, cu subsemnatul”. Victor Ciutacu, propagandist guvernamental și PSD-ist la ordin, merită reținut (antologat) mai ales pentru „intervenția furioasă a premierului”. Că dacă nu era intervenția furioasă a premierului, ce făcea țara în absența ei? Un alt acuzator vehement este Iulian Capsali, cel care extinde dosarul: „De ce nu este anchetat Arafat, cel care a închis spitale de au murit zeci de mii de oameni cu zile? Cine îl acoperă pe acest individ care a închis un spital unic în țară precum Foișor, ca să-l transforme în spital "covid", scoțând din ATI noaptea bolnavii abia operați, iar apoi spitalul a rămas nefolosit? De ce nu-l anchetați pe președintele Colegiului Medicilor, prof. Coriu, care a acceptat ca un obedient imbecil toate abuzurile de atunci, ce reverberează și azi în crimele din spitale? Marea problemă este că medicilor și asistentelor li s-au inoculat ideea în plandemie că sunt eroi, niște semizei care au drept de viață și de moarte asupra pacienților”. Pentru lămurire, am selectat cîteva afirmații ale acuzatorilor publici, care nu lasă cititorului nici un loc de îndoială. Pe net puteți găsi cu sutele, toate asemănătoare și, în mare parte, pornind de la acestea. Sau numai asemănătoare. Ce zic profesioniștii în materie? Profesorul universitar Șerban Bubenek, președintele Societății de Anestezie și Terapie Intensivă, a declarat joi, la Digi24: „Cei doi medici de la Spitalul Sf Pantelimon nu pot fi acuzați de omor cu premeditare și au procedat corect în cazul pacientului care în cele din urma a decedat în spital”. Potrivit medicului anestezist Șerban Bubenek, care citează „dovezi științifice”, dozele mari de noradrenalină nu pot fi administrate pe perioade mari de timp, ci trebuie revenit la doze obișnuite în cazul pacienților cu tensiune arterială mică. Dr. Șerban Bubenek: „Nu e vorba de întrerupere (a tratamentului cu noradrenalină în cazul pacientului decedat – n.r.). E vorba că dozele mamut, documentate în acel document, de 15 ml/oră, 20 de ml/oră, sunt doze mamut, în condițiile în care din referatele și datele de acolo aveau tensiune arterială medie de 3o până la 45 mm coloană de mercur zile întregi. Adică sângele lor nu mai circula prin dânșii aproape deloc și nu avea cum să se facă oxigenarea. Menținerea unei astfel de tensiuni este doar o cosmetică și ori de câte ori suntem în această situație, recomandarea ghidurilor e să te reîntorci la doza terapeutică, nu să lași dozele mamut să meargă înainte, ceea ce au făcut colegele noastre, din ce se înțelege acolo, că au redus la 1 ml/oră, ceea ce înseamnă între 100 și 150 de nanograme, deci doze fiziologice”. Profesorul Dorel Săndesc, vicepreședinte al aceleiași Societăți de Terapie Intensivă, susține în „Banatul Azi”: „Scăderea dozei de noradrenalină nu este un gest legat automat de determinarea decesului. Acest lucru trebuie lămurit cu toate datele concrete ale cazului aflat în anchetă”…„ „Scăderea dozei nu este un gest legat automat de determinarea decesului. Acest lucru trebuie lămurit cu toate datele concrete ale cazului aflat în anchetă (…) Nu cunosc caracteristicile concrete ale acestor cazuri. Am văzut doar lista celor 17 pacienți. Trebuie văzut dacă este o legătură între reducerea acestor doze și deces – tanatogenoză. Despre asta este vorba. Aici nu putem simplifica: a redus doza, de asta a murit pacientul. Discuția este mult mai amplă”. Iuliu Torje, medic anestezist în Germania, citat de G4media: „Ceea ce se întâmplă acum în spațiul public, prin linsajul mediatic al medicilor din Spitalul Pantelimon, este absolut revoltător. Acuzațiile de crimă cu premeditare aduse împotriva celor două doctorițe, tinere și dedicate meseriei lor, sunt fără precedent și inadmisibile. Modul în care presa tratează acest subiect este de-a dreptul execrabil, mai ales când își permite să facă afirmații legate de terapia intensivă, un domeniu pe care, evident, nu îl înțelege”. Nu-mi rămîne decît să invit pe cititori să-și păstreze calmul și discernămîntul. Mai devreme sau mai tîrziu, adevărul va ieși la iveală.

În  vîrtejul evenimentelor și în plictisul de vară al politicienilor și jurnaliștilor, mai nimeni nu bagă în seamă  învârteala cu Piedone. Fanfaronul care amenința cu răsturnarea alegerilor pe București, cu tractarea  spectaculoasă a PUSL  al clanului Dan Voiculescu s-a dezumflt și s-a liniștit. După alegeri s-a făcut mic și pufos și și-a legat pliscul zgomotos. Piedone a dispărut din scenă ca șoricelul în crăpătură. Și, pe neașteptate, în plină vară, apare știrea că penibilul de la Sectorul 5 și-a dat demisia din fruntea PPUSL și s-a grăbit spre organizația aceluiași partid pe municipiul București. Părelnica organizație  PUSL la Capitală este ca un claxon de motoretă sau de birjă veche. Cînd îi auzi poziția poți zice că unuia i s-a crăpat turul pantalonilor. Personajul acesta caricatural și zgomotos produs din lumpenul bucureștea, bucătar și ospătar pe vremea PSD-ului condus pe Dâmbovița de Dan Ion Popescu, nu se căiește și nu se resemnează. Reapare țupăind pe o plasă elastică, dar ținut de mînă să nu se dea cu roatele în sus și să ne arate ce potențial fizic mai are  burta lui. Oricîte prostii ar fi spus, măsurabile la tonă și la kilometru, el tot o ține langa și încearcă să revină în fruntea plutonului. Dă din coate să-și rezolve interesele. În plină campanie pentru locale, în tentativele de negocieri cu PSD și cu clanul din Voluntari pentru a o ajuta pe Gabriela Firea, Piedone a recunoscut un lucru. Că principala sa preocupare este să își aranjeze copiii. Băiatul e să rămînă fără concurent pentru scaunul de belfer la  Sectorul 5 (și, culmea, anonimul a încălecat votul), iar fata pentru un post în parlament (nu contează, european sau românesc!), iar el, la Primăria Capitalei. Nu i-a ieșit decît în parte. Și nu stim de ce. S-or fi deșteptat și bucureștenii sau pesediștii or fi citit și ghicit în sondajele lui Pieleanu că nu pot și nu merită un așa pîrț și nu i-au gratulat odrasla cu un post la Bruxelles? Numai Dumnezeu le mai știe pe toate! După cum s-a văzut, nici Piedone nu s-a retras (parol d`honneur, musiu!), nici Firea n-a cîștigat și acum toți au trecut la refacerea cărților. În ce fel? Un post de televiziune de știri ne anunță că Piedone negociază cu PSD-ul un post în Parlamentul României. Și dacă nu ne anunța, tot aia ar fi fost. De mai multe ture de alegeri, Dan Voiculescu își vîră oamenii în parlament și în guvern pe spatele  PSD-ului. Negociază locuri pe liste și posturi de miniștri și directori de deconcentrate și compensează cu sprijin media. De ce ar proceda altfel? Cu al său partid spînzurat în jur de 1%, Dan Voiculescu ar rămîne în afara jocului, iar Antenele și tot grupul Intact, cu Fundația Facias cu tot, s-ar linge pe bot. N-ar mai primi publicitate politică, n-ar mai beneficia de sponsorizări și contracte de promovare pentru tot felul de dezbateri și forumuri produse iepurește. Iar PSD-ul ar trebui să se mulțumească doar cu apariții la Ciutacu (Sebastian Ghiță) și la Radu Budeanu și să trombonească prin piețe și prin oboare. Târguiala aceasta politică, un fel de barter pe interese, funcționează de ani buni și nimeni nu zice nimic. Iar Piedone a învățat șmecheria și se descurcă. După cum bate vîntul și după cum plouă, ca mistrețul spre izvor, caută calea spre atingerea intereselor sale. Și mai întotdeauna o găsește! Plăcintarul are intuiție și simte pe unde să ducă tava!

Dacă Ciolacu n-ar fi defilat la Athos și prin piețe cu fotografi, dacă nu s-ar fi dus cu operatori TV să-i întîmpine pe românii salvați din Gaza, dacă nu s-ar fi străduit să ne arate că el, pentru dragostea poporului, este gata să meargă nu doar la economy class, ci și la bou-vagon, atunci aș fi crezut în indignarea sa cu nedreptatea făcută fetelor de la gimnastică. Pe fond, atitudinea lui este corectă. Autoritățile și opinia pubică din România trebuie să se solidarizeze cu cauza celor două gimnaste nedreptățite. Dar nu cu reacția unui premier pe care nu-l bagă nimeni în seamă chiar dacă este premier. Gestul lui Marcel Ciolacu cu neparticiparea la festivitatea de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris are mai mult valoarea de fiță politică scornită să arate poporului că și el își exprimă nemulțumirea și se alătură populației în semn de solidaritate și patriotism. La mesaje de felicitare sau de solidaritate, și președintele, și primul-ministru, sunt meșteri. Au cîte un consilier care le spune „ar fi bine să spuneți ceva despre (nu știu ce!), că toată lumea vorbește”. Ei zic bine, zic, iar aceștia scriu și le dau ciorna și ei citesc la microfon sau semnează. Figurație totală. Cînd președintele sau premierul vor fi principalii susținători și inițiatori pentru proiecte culturale sau sportive, cînd se vor bate pentru ele pînă la inaugurare, atunci vom putea să-i credităm cu bună credință și devoțiune. Restul reprezintă declarații după declarații și după comunicate, după cuvîntări și discursuri și nimic altceva. Nedreptatea făcută celor două gimnaste Sabrina Maneca-Voinea și Ana Maria Bărbosu la Jocurile Olimpice de la Paris impune o poziție fermă a autorităților, contestații și proteste care să continue pînă la corectarea nedreptății. Dacă suntem în stare să apărăm două fetițe, vom putea să ne apăram și țara. Dacă ne limităm la declarații de fanfaroni, pe care nimeni nu-i așteaptă la nici o festivitate, atunci ne-am ars. Am mai pățit-o cu Andreea Răducan la Sydney și, atunci, în ciuda faptului că mai că eram pe podium, fără sprijnul autorităților, am pierdut. Oricît s-a zbătut atunci Ion Țiriac n-a reușit să clintească acea decizia nedreaptă. Mai tîrziu, la Jocurile Olimpice de la Atena 2004, am asistat la o altă nedreptate făcută unui gimnast. Eram în sală cînd punctarea greșită a unui sportiv a fost fluierată mai mult de un sfert de oră. Protestul a fost atît de puternic încît organizatorii au intrat în panică, iar concursul a fost întrerupt. Juriul a fost la un pas să dea înapoi. Faptul că Federația Internațională de Gimnastică a decis reanalizarea exercițiului este un prim semn că „șurubelnița” căzută în mecanismul de arbitraj poate fi scoasă. Vorba Nadiei Comăneci: - Trebuie să avem un răspuns, într-un fel sau altul. Dacă Marcel Ciolacu se face că nu se duce la Paris la festivitatea de închidere, dacă președintele Klaus Iohannis nu își alătură vocea, dacă nu ne ridicăm împotriva unei nedreptăți, nu facem decît să arătăm cît de slabi suntem. Cele două fete sunt o cauză a României!

„Legendarul Mircea Lucescu la Națională”, titrează televiziunile. După valul uriaș de simpatie și susținere (după părerea mea, provocat extrem de subtil!) pentru echipa națională a României, pentru prima dată Mircea Lucescu are ghinion. Preia Naționala care se bucură de un mare val de susținere în preajma unei echipe modeste, obligat să recurgă la 5-6 titulari care nu au echipe sau sunt rezerve la cluburile lor (nici acelea campioane în fotbalul mare din Europa). Să nu uităm că Mircea Lucescu ar prelua Naționala cu principalele două vedete rezervă la cluburile lor. Este vorba de Radu Drăgușin și de Ianis Hagi. Ba acordul lui Mircea Lucescu a fost publicat simultan cu trecerea lui Ianis Hagi la echipa a doua a lui Glasgow Rangers. Denis Alibec nu știm pe unde joacă. Mihăilă este și el o rezervă. Florin Niță caută și așteaptă. Horațiu Moldovan este pe drum. Nicolae Stanciu, Florinel Coman și Andrei Burcă joacă la echipe despre care nu știm mare lucru. Nici numele. Peste 90 la sută din publicul român nu poate preciza denumirea echipelor pe unde joacă o parte dintre componenții echipei naționale. Un val de susținere asemănător celui care s-a născut în Germania pornind de la acel 3-0 cu Ucraina(?!) n-a mai existat de pe vremea Generației de Aur cu Gheorghe Hagi și Gică Popescu, cînd populația invada centrul orașelor mari. Entuziasmul de acum așteaptă aceleași performanțe de la o echipă cu jucători abia intrați pe drumul spre glorie. Unii nici n-au pornit. Iar cei care îi venerează nu prea mai știu pe la ce echipe joacă. Al doilea mare ghinion stă în faptul că Mircea Lucescu nu mai are timp. El nu mai are răgazul de la Hunedoara, de la Brescia sau de la Șahtior Donețk unde a putut concepe proiecte sportive și s-a bucurat de răgaz pentru a construi. Unde a fost luat pe post de salvator, Mircea Lucescu n-a apucat să facă epocă, iar la Naționala din 85-86 a fost „mîncat” mai ales de politică și de rivalitatea Steaua-Dinamo. Un alt mare ghinion al lui Mircea Lucescu stă chiar la Federația Română de Fotbal. Tandemul Burleanu-Stoichiță este pe cale să preia (dacă nu a și făcut-o!) un control total asupra FRF, exact cum a fost în mandatele lui Mircea Sandu. Extrapolînd, situația lor de la FRF începe să semene cu a primarilor betonați în funcții, a rectorilor de universități gata să se așeze ca aleși pe viață. Cu trucul alegerilor prin votul la grămadă, Burleanu și Stoichiță nu se mai tem decît de Bunul Dumnezeu și de DNA. Trecînd peste calificarea la Europenele din 2024, în actuala formulă, FRF și-a pus amprenta pe cele mai mari improvizații. Plus faptul că n-a fost capabilă să creioneze nici un proiect serios pentru fotbalul românesc. Mandatele celor doi la FRF stau prea mult sub influența politicului și a lui Vasile Dîncu (plus SRI) și sunt dominate de disproporția importului de fotbaliști străini de mîna a doua în campionatul intern față de „exportul” în Europa. Din fotbalul românesc nu începe să se contureze decît un exod spre Asia și Orientul Mijlociu. Nu dețin cifre exact, dar dacă ar fi să calcuăm cîți bani aduce fotbalul românesc în țară și cît scoate peste graniță prin tot felul de contracte meșteșugite pentru jucători modești am vedea că facem o afacere proastă. Investim cît investim în sărăcia altora, lăsînd copiii și juniorii noștri la voia sorții și importăm forță de muncă (și de joc) din alte țări subdezvoltate, flămînde după contracte mănoase. Cei mai mulți jucători români într-o echipă din Super Ligă (numită așa din legătura cu lumea pariurilor!) ajung să fie la Sepsi Sf Gheorghe! Drept urmare, ne plîngem că nu mai apar super-jucători și vedete de calibru și că nu mai avem șansa unei generații excepționale. Nici n-avem cum! Care este norocul lui Mircea Lucescu? El vine din experiența sa copleșitoare și din sentimentul datoriei unui om care a fost obligat să lucreze prin străinătate ca un adevărat profesionist. La final de carieră, Mircea Lucescu se întoarce la prima echipă din fotbalul care l-a lansat. Și este obligat la un pariu. Ultimul. Și nu-l poate pierde. Norocul lui vine de la faptul că poate să îl denunțe cînd simte că se împiedică de urmașii „Cooperativei”.

După salarii și pensii, a venit vremea cadourilor pentru  copii. Este chiar o continuare a măsurilor sociale menite a măguli populația defavorizată.  PSD-ul zice că școlile ar putea  trece la uniforme gratuite pentru elevii din învățămîntul  preuniversitar. Și se pregătește să legifereze. Pot, dacă vor și dacă au bani! Avem de-a face cu un proiect de lege ajuns la Senat și inițiat, bineînțeles, de un parlamentar PSD. Cum să nu folosească toamna electorală pentru a lua o măsură  ajutătoare pentru părinți. Dar, dacă erau așa de preocupați, de ce n-au introdus prevederea în Legea nr.198/2023?  De ce în Legea învățământului preuniversitar  promulgată în 2023 au sărit peste o asemenea prevedere, mai ales că era vorba de fanfaronicul proiect prezidențial supranumit „România  Educată”? Le-a scăpat? Sau proiectul de lege cu uniformele gratuite a fost păstrat ca un cartuș de rezervă bun de tras în buza alegerilor? Proiectul de lege aflat la Senat conține două prevederi. Prima prevede caracterul facultativ al măsurii: „Conducerea unităților de învățământ poate solicita utilizarea obligatorie a uniformei școlare”. Iar a doua, caracterul gratuit: „Uniforma școlară se acordă elevilor în mod gratuit, finanțarea cheltuielilor prevăzute pot fi acoperite din fonduri guvernamentale de la bugetul de stat, bugetul Ministerului Educației sau al altor instituții ce coordonează unități din rețeaua națională școlară sau din bugetele consiliilor județene/Consiliului General al Municipiului București și consiliilor locale, cât și din fonduri externe nerambursabile”. Cât se poate de clar, dar și generator de confuzie! Adoptarea uniformei este la alegerea conducerii școlii, iar punerea în practică, după bugetul avut la dispoziție. Va fi obligatoriu, dar nu există sau nu mai ajung  banii! Elevii din unele școli vor  purta uniformă. Alții, nu. Vom avea orașe cu elevi în uniformă, dar și orașe fără, cu ținute  la  liber și la ultima modă. Abia de aici va începe nebunia! Cîrpacilor noștri de legislație le scapă lucrurile de sub neuroni. Starea generală a școlii coboară vertiginos de la modest la vale. Elevii sunt din ce în ce mai departe de normele de comportament și de cele gramaticale. Mulți dintre ei sunt mai aproape de ignoranță decît de preocupări de cunoaștere. Nu depășesc preocuparea de a ajunge la un Untold, la un Electric Castle și la Beach, please! E de așteptat ca, în unele locuri, decizia de purtare a uniformei să fie primită cu refuz, poate chiar cu proteste. În altele, mai ales în colegiile cu  faimă, să fie percepută ca o formă de apartenență la un grup de elită. Ține și de condiția școlii, și de capacitatea dascălilor de a impune trecerea la această formă de identitate. La clasele mici, uniforma ar putea fi chiar o mînă întinsă celor nevoiași. La clasele mari, ar fi doar o încercare de acoperire a României pestrițe și din ce în ce mai ne-educate.  

După Proiectul de țară uitat printr-un avion, după proiectul România Educată, tîrît prin declarații și promisiuni, după Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului și Muzeul National de Istorie a Evreilor și a Holocaustului din România, Klaus Iohannis a bifat și Holocaustul țiganilor. A transmis un mesaj printr-un consilier prezidențial cu prilejul Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor. Cu acest prilej, el a spus: „Aducem un pios omagiu romilor care au fost victimele genocidului din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi ne reafirmăm angajamentul pentru preţuirea şi apărarea drepturilor fundamentale şi a demnităţii umane. În Europa, ura şi intoleranţa, asumate la nivel de politică de stat, au distrus viaţa a aproape jumătate de milion de romi – copii, femei şi bărbaţi. Autorităţile române din acele vremuri au contribuit, în mod ruşinos, la acest bilanţ criminal, 25.000 de romi fiind deportaţi, iar dintre aceştia 11.000 nu au supravieţuit”. Cît s-a implicat Klaus Iohannis în problema țigănească? „Sper ca și acum astrele să fie în favoarea acestei asocieri” …. „este esenţial să putem vorbi deschis în societate despre acest capitol dureros, mai ales când vedem, în prezent, tot mai dese încercări de a resuscita intoleranţa şi discriminarea faţă de diferite minorităţi”. Klaus Iohannis, fericit succesor al bunurilor Grupului Etnic German (operațiune în care a fost implicat ca primar al Sibiului), ne atrage atenția că ”este foarte important să putem vorbi deschis despre acest capitol dureros”. Unde a vorbit deschis Klaus Iohannis despre Holocaustul Romilor sau cum, zic românii, al țiganilor? Cînd a propus sau a cerut el Comisiei Europene un program de educație și de integrare a acestora? Cînd a pledat cauza lor? Cîte vizite a făcut președintele României la asociațiile de profil sau în cartierelor de romi din Săcele sau din alte orașe? El reduce totul la soartă, la noroc, la astre. Contribuția lui se reduce la „să sperăm!” „Sper ca și acum astrele să fie în favoarea acestei asocieri”. Nu văd ce se mai poate face cu egocentrismul președintelui și cu prestația sa de figurant politic. Dar nu pot să trec peste o afirmație a sa din declarația făcută cu prilejul acestei Zile. El zice: „În acest sens, trebuie să continuăm eforturile de a sancţiona şi de a combate activ ideile sau comportamentele care polarizează, prejudiciază sau stigmatizează orice fel de persoană sau grup”. Klaus Iohannis a rămas blocat în gîndirea sa germanică. „ Trebuie să continuăm eforturile de a sancţiona şi de a combate activ”. Asta spune destul de mult despre atitudinea și gîndirea sa democratică. Să-i scoatem din istorie și din societate pe cei care au greșit, să-i „ sancționăm” (pedepsim) și să-i combatem pe cei care au alte idei și comportamente! Așa înțelege Klaus Iohannis rezolvarea problemei țigănești. Să-i pedepsim pe cei care au idei și comportamente care îi prejudiciază pe romi. Mai departe, Dumnezeu cu mila!

Moralizatoare și mobilizatoare  mai arată  reacția  societății  românești la o  dezvăluire de presă.  Ai zice că s-a dat semnalul de începere a  campaniei „Me too” în România.  Așa arată și, din păcate, așa va evolua. Cu acuzații cumplite, cu dezvăluiri și victime, cu răzbunări și  pierderi în ceață și cu o  revenire treptată  la aparențe mai calme. Pentru început, reacția a fost explozivă. Pe o criză estivală de  subiecte, televiziunile s-au înghesuit ca pe  capul unui criminal în serie, gata parcă să declanșeze un proces  național, o vînătoare de vrăjitoare și o revoluție care să pună bazele noii  societăți. Din acest punct de vedere, apucăturile  freudiene ale profesorului Bulai ar putea  fi socotite  ca un pretext pentru încă un nou  „Program Național  România  Educată” (lăsat în sarcina  viitorului președinte)  sau unul de catalizare  în țara noastră a unei mișcări politice de  tip progresist. Ca să nu mă gîndesc la o guvernare de acest soi. Să ne întoarcem la dezvăluirea de la SNSPA, trecută repede  la plural.  Adică la alte  dezvăluiri. Să reținem că ea  aparține unui grup  de jurnaliști plecat de la ziarul Libertatea în urma unor  neînțelegeri. S-au ciocnit zgomotos două rigidități. Cea  elvețiană cu cea  a lui  Cătălin Tolontan. Dezvăluirea  comportamentului lui Alfred  Bulai a fost tratată ca un  moment (produs) de lansare a unui nou site. Adică a unui instrument de presă, care este bazat tot pe audiență. Adică pe încasări. De ce la  SNSPA? După părerea mea, putea izbucni oriunde. Situația este aproape identică, inclusiv la Teologie, unde nu prea sunt fete. Sau cel puțin în trei sferturi din universitățile românești, devenite de ani buni feude ale unor profesori, jumătate dascăli cu oarece operă, jumătate politicieni de mîna a treia și, în întregime, niște oameni de afaceri  cu acte în regulă. Adică obligați de statut să desfășoare activități economice sau să poată acționa ca personaje vorace puse pe căpătuială și pe vămuit domeniul. Un fel se stăpîni de instituții generatoare de forță de muncă intelectuală, de bani și cu mare influență politică. De la SNSPA a fost livrat materialul pentru că  SNSPA-ul  este cea mai  vizibilă, cea mai înțesată de dubii, cea mai  vulnerabilă (cu cele mai multe „păcate”) și cea mai implicată universitate în jocurile politice din țara noastră, cea mai activă în influențarea opiniei publice și cu cele mai multe vedete pe micul ecran. Jumătate dintre profesori joacă în Partida  Străinătății, jumătate prin cea națională și comunistoidă. Și o parte mai are un cît de o normă pe la Serviciile Secrete. Să fie o întîmplare că scandalul Bulai a izbucnit ca preludiu la cea mai fierbinte toamnă politică a țării? Să fi fost vizate excesele lui Alfred  Bulai sau implicările politice ale lui Remus Pricopie? Rectorul SNSPA se visează candidat la președinție? Sau premier? Vrea vizibilitate sau urmărește să fie și Ministrul Educației? După aparițiile sale din ultima vreme, se vede limpede că Remus Pricopie numai chef de scris cărți și de perfecționat activitatea didactică a școlii nu are. Să fi deranjat părerile lui Alfred Bulai (destul de discret în ultima bucată de vreme!) sau el să fi fost doar capătul de sfoară de care se trage pentru deșirarea întregii plase de interese de la SNSPA? Să reținem că, imediat după apariția dezvăluirii, în scandal au fost împinși și Marius Pieleanu, și Cristian Pîrvulescu, Remus  Pricopie chiar, și Mihaela Miroiu, și Ștefan Stănciugelu. Pe undeva, prin acest grup ar trebui să se afle și cel vizat cu prioritate. Poate că pe lîngă apucăturile lui Bulai să fi fost avuți în vedere și Marius Pieleanu și Cristian Pîrvulescu. Unul este la pupitrul sondajelor politice destul de influente (și de comerciale), mai ales la dispoziția PSD. Marius Pieleanu (ca și  Vasile Dîncu cu a  sa Metro Media) a fost lansat și „consolidat” de sondajele contractate prin Avangarde (casă de afaceri și influențe politice). Marius Pieleanu  este și patron, și profesor, și comentator politic. N-are pasiunea fotbalului ca  Dîncu. Probabil că altele completează spectrul pasiunilor și preocupărilor sale. Cristian Pîrvulescu este și el un jucător politic pe  partea opusă, din lista Soros. Cînd la Bruxelles, cînd la SNSPA, cînd  consilier, cînd la televiziunile sistemului. Avea cineva un plan și un interes să mai tundă din influența acestor personaje? Sau să le dinamiteze definitiv pe unele dintre ele? Are cineva o preocupare de reformare a școlii politice numită SNSPA?  Sau sunt vizate doar niște personaje și produsul muncii lor? Mă refer la comentarii publice și la sondaje! Pentru început, presupun că încă nu avem parte de personaje puritane aflate la baza unei mișcări de curățire morală a  învățămîntului superior din țara noastră. Cum suntem doar la primele rostogoliri ale valului nu ne rămîne decît să stăm pe țărm și să privim desfășurarea.  

Războiul cu Mircea  Geoană și tentativele de minimalizare a acestuia continuă la foc automat. Uneori, cu ajutorul lui.  Sau cu reacțiile modeste ale echipei sale. Zilele trecute, la  înmormîntarea  generalului (r) Mihai Caraman, fost șef  SIE după 1990 și general de  Securitate cu misiuni în străinătate, considerat unul dintre spionii estici care a penetrat NATO, pe site-ul gandul.ro, a  apărut o relatare despre  funeraliile generalului, împănată cu o „Mega-Exclusivitate”. „De altfel, Mircea Geoană nu a fost prezent la înmormântare, dar a trimis o superbă coroană de flori, din partea sa și a soției. Ceea ce confirmă apropierea sa de grupul lui Caraman, chestiune interesantă, care poate alimenta multe speculații. Își trimite oamenii la înmormântarea celui care a spionat și pus într-o situație groaznică actualul angajator… pare că anumite lucruri nu sunt în regulă. Dacă Geoană este atașat prin moștenire structurilor de informații ruse? Întrebări fără răspuns”. (gandul.ro,  27 iulie  2024) Superfăcătură! Mircea Geoană, secretar general adjunct la NATO, depune o coroană la  catafalcul celui care a penetrat NATO. Sună exact ca într-un fake news  despre Joe Biden care îi duce vitamine  pentru memorie lui Vladimir Putin. Sau ca o comemorare a lui Richard Sorge pusă la cale de Vladimir Putin și Joe Biden. Trebuie precizat că farsa mortuară a apărut pe site-ul gandul.ro, cu proprietar Radu Budeanu (tăticul site-ului de dezvăluiri Cancan, fost intermediar între  Elena Udrea și Radu Buzăianu), acum omul de încredere și „portofelul”  lui Marcel Ciolacu. Observați doar valul cu știri de tămîiat  care se scurge aproape zilnic pe gandul.ro! Știrea cu  coroana de la  Mircea Geoană (adică de la NATO- vezi Doamne!) a fost preluată la repezeală de Newsweek (un fel de revistă lansată cu  sprijinul lui Eduard Hellvig) și de G4Media, adversarul de moarte al lui Mircea Geoană și mare promotor de panseuri răsuflate făcute de Elena Lasconi. A doua zi, 28 iulie după amiază, gândul.ro reproduce și precizarea lui Mircea Geoană. Dar în context de dezmințire care nu dezminte. „UPDATE: Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a ținut să transmită redacției GÂNDUL un drept la replică pe care îl publicăm integral: ”Nu am trimis nicio coroană, nu am nicio treabă cu făcătura asta de vreo legătură cu rușii. E penibil politic și degradant jurnalistic pentru cei care se pretează la astfel de jocuri murdare”. Considerăm că se impune ca, până la clarificarea punctului de vedere al domnului Geoană, să suspendăm imaginile cu coroana”.(Gandul  28 iulie, a.c.)    Imaginile cu coroana buclucașă au fost „suspendate”, dar una a fost lăsată ca de sămînță într-un montaj redacțional pentru a insinua legătura dintre secretarul general adjunct al NATO și spionul din Est care l-a penetrat. Și a fost păstrată cu profesionalism în „strîmbele” lui Tăpălagă din G4Media. Cu  puține zile înainte de lansarea coroanei din „mega-exclusivitatea” gandul.ro, Marcel Ciolacu îi cerea lui Geoană o dare de seamă asupra activității sale la NATO, iar rectorul SNSPA Remus Pricopie insinua că ar trebui inițiat un dosar penal pentru  folosirea timpului și a mijloacelor NATO în folosul unor promovări electorale. Cu alte cîteva zile înainte, era lansată și acuzația de plagiat. Orchestră completă cu dirijor necunoscut, semn că Marcel Ciolacu se teme de moarte de posibila candidatură a lui Mircea Geoană. Războiul continuă! Mircea Geoană apare la o aniversare cu  Victor Ponta și cu Marcel Ciolacu, dar și cu Radu Budeanu. Campania continuă cu diversiuni, dezvăluiri, zîmbete și gesturi de politețe. Și cloaca devine mai lungă, mai lată și mai adîncă.

Vine Viktor Orban și trece vîjiind pe la  București și pe la Tușnad, poligonul său favorit de  lansat  trasoare, bombe și rachete politice și se întîlnește cu complexatul  ideologic  și cultural de Marcel Ciolacu. De fiecare dată se văd ca la „începutul unei noi prietenii” și fiecare vizită se lasă cu mare zarvă.  Viktor Orban a mai spus  ceva  în România și afirmația circulă prin lume și se fixează ca o declarație de la București. Și cuta rămîne și pe fața noastră. Nu mai avem nici o îndoială că  Guvernul  României nu este  capabil să impună  liderilor maghiari un cod  de comportament pe teritoriul țării noastre. Așa se explică  faptul că Viktor Orban zice  tot felul de lucruri de  scărpinat la  scăfîrlie despre ultimele  evoluții  ale  continentului nostru și despre Uniunea din care facem parte cu din ce în ce mai vizibilă slugărnicie. „Europa a renunțat să-și mai apere interesele. Tot ce face Europa astăzi este să urmeze necondiționat politica democraților americani chiar și cu costul autodistrugerii. Va avea loc o schimbare cum nu s-a mai văzut în 500 de ani. Ne confruntăm cu o schimbare a ordinii mondiale”. Și ce replică are pescarul nostru de Buzău? Se cotrobăie  Marcel Ciolacu prin  rezervele sale de  gîndire  și nu găsește nimic important de replicat. -„ Treaba dânsului. A spus ceva de România? Voiaţi să-i interzic să vină pe teritoriul României? Acelaşi lucru mi se pare că l-a spus şi de la Bruxelles, şi de la Budapesta. Nu e treaba mea. Eu am vorbit lucruri concrete în ceea ce priveşte relaţia economică şi am văzut că s-a raportat la relaţii economice. Iertaţi-mă, este al treilea partener al României din interiorul Uniunii Europene Ungaria. Ăsta este adevărul. Da, am vorbit şi domnul Grindeanu să promoveze în Guvern, o să se promoveze şi în Guvernul Ungariei, să pornim SF-ul de tren rapid între Budapesta şi Bucureşti şi o să ne ţinem de cuvânt”. „Ungaria deține Președinția Consiliului UE în acest semestru, iar, în această calitate, România se bazează pe acțiunea onestă a Ungariei pentru consolidarea Agendei strategice europene. Totodată, i-am mulțumit Prim-ministrului Viktor Orban pentru susținerea fără echivoc a aderării României la spațiul Schengen și cu frontierele terestre”. Cam atît a putut  gîndi Marcel Ciolacu. Nu-i exclus ca la sfîrșitul  întîlnirii să-i fi spus ceva personal, în genul: -Șefu, eu te-aș invita la o partidă de pescuit! Știu eu o baltă bună pe la mine, la Buzău!

Nu-mi imaginam altceva. E vorba de mîndria Franței. Totdeauna a etalat și a pretins un primat. Chiar și atunci cînd nu l-a avut. Cu atît mai mult cu cît în ultimii ani Franța este din ce în ce mai departe de propria glorie. O arată străzile Parisului, politica, excesele de tip american, modernismul cu orice preț care transformă progresismul în propria sa caricatură. Macron și improvizațiile sale politice, toate ne arată că Franța nu se află în cel mai ferice timp al ei. Tocmai de aceea, festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice ediția din 2024 pare a fi fost tratată ca un prilej de revanșă, de recuperare și de reparat momentele de decădere și de ezitare. Nu mă așteptam la altceva decît la o încercare a Franței de a-și arăta măreția și clasa. Și, ca în toate cazurile în care cineva vrea să rupă gura, să epateze, să înmărmurească planeta pierde din cauza excesului și a ambiției orbitoare. O festivitate concepută ca o defilare pe Sena, similară cu o călătorie pe apele timpului, a avut riscurile sale. Este o idee curajoasă și ofertantă, dar și extrem de greu de pus în operă, mai ales în materie de conținut. Ploaia și imposibila repetiție, pericolul de penibil al unor metafore, accentele LGBT au șocat, dar au și minimalizat evenimentul. Ce a fost cu reluarea temei din Cina cea de Taină a lui Leonardo Da Vinci? O ironie? O rescriere? Un joc între grotesc și infam? O ofensă la adresa creștinismului? Este aceasta noua orientare a culturii franceze, incapabilă de noutate și întoarsă la rescrierea marilor teme? Așa este înțeleasă ea de Emmanuel Macron? Personal, mă îndoiesc. Mai degrabă ne aflăm doar în fața unor înclinații sau obsesii ale echipei regizorale sau a unor comenzi înțelese greșit de la Palatul Élysée decît în fața unei propuneri insolite de rezolvare artistică a unor derapaje ale omenirii. Revenirea după o lungă absență a celebrei Celine Dion și bătaia clopotului de la Notre Dame ne-au mîngîat sufletele după ce în alte secvențe ale festivității ele ne-au fost călcate în picioare! Jocurile Olimpice 2024 ar trebui să rămînă în limitele a ceea ce le-a consacrat ca simbol. O întrecere sportivă între tinerii lumii la un eveniment planetar al prieteniei. Ele nu pot fi transformate într-un carnaval al orientărilor sexuale, într-o rescriere a capodoperelor sau într-un decont al trecutului. Cît privește vocația olimpică a sportului românesc, cred că a venit vremea să mă abțin. Cele cîteva insule izolate în care se mai practică pregătirea pentru performanță nu înseamnă mare lucru. Ele sunt doar moduri de a ne fura căciula. Ne amăgim că în România se mai face sport. Fals. Se cheltuie bani și se mimează pregătirea performerilor. Și, din ce în ce mi rar, avem noroc cu cîte un nume vizibil în marile competiții. În rest, călătorii turistice. Asta e tot.

Balamuc total!? Mii de oameni visează o casă. Se aprind numai la gînd și se înghesuie la coadă. Ce-i asta? Unii fluieră. Se tem de valul abia pornit. Alții rîd. De-asta n-au mai văzut. Imposibil! Un milion de case ieftine, de unde? Gigi Becali e pitic. Abia a făcut 188 la Vadu Roșca pentru victimele de la inundații. Și pe multe nici nu le-au vrut. La George Simion, este coadă pentru viitor. Se face o înțelegere. Se semnează hîrtii. Un „Contract de înscriere” este contract de înscriere, nu act de proprietate. Te legi cu AUR. Se strâng mîini și gata. Găselniță electorală neașteptată, made in Romania. Nu-i adevărat. În Australia, un basm asemănător a fost lansat de laburiști în 2022. Ba fondul promis a fost de 10 miliarde de dolari. ”Anthony Albanese a enumerat proiectul de lege privind viitorul fond pentru locuințe din Australia drept una dintre cele patru acte legislative cheie pe care Partidul Muncii le dorește să fie adoptate în această ședință de două săptămâni….În răspunsul său la buget din mai 2021, Anthony Albanese a promis un fond de locuințe de 10 miliarde de dolari pentru a construi 30.000 de case la prețuri accesibile. Cine va primi case? Albanese a spus că, în primii cinci ani, fondul va construi 20.000 de proprietăți de locuințe sociale, dintre care 4.000 urmând a fi alocate femeilor și copiilor care fug de violența domestică și femeilor în vârstă cu venituri mici și riscă să rămână fără adăpost. Alte 10.000 de proprietăți de locuințe la prețuri accesibile ar fi puse la dispoziție pentru lucrătorii din prima linie”.(The Guardian) Australia este departe. Citiți ce-i trece prin cap Ursulei von der Leyen! „Der Leyen proposes the creation of a first-ever Commissioner for Housing and the launch of an EU-wide affordable housing plan. She also proposes that state-aid rules be revised so that Brussels can pump cash into building schemes and that the funding allocated for new homes be doubled. The measures represent a huge turnaround for the EU, which long kept clear of doing anything about housing by arguing that the Treaties didn’t allow it to intervene in that issue”. În traducere: „Der Leyen propune crearea unui prim comisar pentru locuințe și lansarea unui plan de locuințe la prețuri accesibile la nivelul UE. Ea propune, de asemenea, ca normele privind ajutoarele de stat să fie revizuite, astfel încît Bruxellesul să poată pompa bani în schemele imobiliare și ca fondurile pentru locuințele noi să fie dublate. Măsurile reprezintă o schimbare uriașă pentru UE care s-a ținut mult departe de a face ceva cu privire la locuințe argumentînd că tratatele nu i-au permis să intervină în această problemă” . S-a întors și Europa cu fundul în sus? Se întîlnește în aspirații „partidul extremist AUR” (cum zice G4 Media) cu Ursula von der Leyen? De-aia am intrat în UE? Să facem case după plan ca în cartierul Titan? Ne întoarcem la un fel de comunism imobiliar? Vorba partidului lansat cîndva de Virgil Măgureanu: „Mîncare multă și ieftină pentru tot poporul”. Confuzia de ideologii și proiecte este totală. Noțiunile s-au diluat. L-ați văzut pe profesorul Andrei Nae? Ce-i? Bărbat sau femeie? Nu mai contează. Este ce vrea el. Și profesor! Ce sex are vecinul? Care dorește! Îl poate schimba de cîte ori vrea! Teoretic, măcar! Cîți bani poți plăti în cash? Ce vreți, a vrut și Ciolacu să fie șmecher european! N-a semnat și Klaus Iohannis un acord istoric pentru cooperare în domeniul securității cu Zelenski, acord de care noi nu știam nimic? Ce dacă este simbolic? Pe noi ne costă și simbolistica! Și a făcut-o nu la Halmeu sau în Vama Siret, ci la Washington, deși o putea face în avion. Adică în aer! Se schimbă lumea! Se fac și înțelegeri electorale. Unele funcționează, altele nu. Rămîn flecăreală politică. Ce s-a ales de Legea cu reducerea cheltuielilor bugetare adoptată de guvernul Ciolacu prin asumarea răspunderii? Au crescut prostește! Ne-a fentat? Ne-a fentat și ne-a înglodat în datorii! Zisul este una, făcutul este altceva și mult mai rar. Așa și cu Simion. Promite. Semnează o înțelegere de înscriere pe o listă. ”Înscriere”, nu vînzare, nu construcție. Subtilitate de propagandă electorală. O să iasă președinte la mandatul douăzeci. Pas de-l mai condamnă pentru că a promis! Concesiunea de terenuri pentru 99 de ani poate fi făcută din pix. Chiar este fezabilă pentru cei defavorizați. Că distruge piața imobiliară asta-i altceva. Un liberal care a făcut carieră de închipuit din scosul ochilor compatrioților săi pentru nenorociri premergătoare celui de-Al Doilea Război Mondial zice: „Ceea ce face AUR prin aşa-zisul plan Simion este infracţiune curată. Într-o ţară în care instituţiile ar fi funcţionat, oricine ar fi atentat la datele personale ale românilor prin înşelăciune, era dus la audieri. S-a râs şi s-a glumit pe sema promisiunilor lui Simion, dar gluma se îngroaşă când îţi laşi datele personale pe mâna unui partid care face jocurile Federaţiei Ruse. Cât despre efectele economice devastatoare ale Planului Simion nici nu e cazul să vorbim acum, pentru că aşa ceva nu va fi vreodată posibil într-o economie de piaţă liberă. Iar statul nu are resursele financiare (şi nici terenurile proprietate a statului) pentru o asemenea aberaţie decât dacă ne întoarcem la colectivizare”.( Alexandru Muraru-PNL) Aberațiile lui să fie decontate. Ale altora, condamnate. Ca în fabulele lui Grigore Alexandrescu. Partida Străinătății s-a trezit că trebuie să lupte cu un val uriaș de vise și dorințe.  

(Corespondență din Grecia) Cu ceasul deșteptător pe post de comandant care ordonă, am plecat spre  Giurgiu de la ora 5 dimineața.  Traversarea Dunării pe podul în reparație a devenit  o teroare. Toți se  tem și încearcă să-l evite. Noi, nu! Pe ultimele sute de metri  spre chioșcul de taxare a trecerii  se intră din două direcții. Dinspre centura ocolitoare și dinspre oraș. Și, ca în toate cozile din România, se găsesc unii care să se  strecoare în față și alții care să-i claxoneze. Și la debut de vacanță suntem un spectacol  pitoresc de energie și nervi. Se termină Europa Centrală și încep Balcanii. Mașină după mașină pe  patru-cinci  rînduri pentru granița româno-bulgară.  Doar un turc striga că „rumânul hoț luat loc”. Ceilalți moțăie și așteaptă. Unii iau direcția  Sofia. Noi, Kavala! În trei sferturi de oră am ieșit din Ruse. Cei pentru  Insula Thasos ne  despărțim la bifurcația care o ia spre Veliko Tîrnovo. Cei care  merg în Halkidiki și în restul Greciei o iau pe la Sofia spre Protamonas. Cei  cu destinația Thasos o ținem  pe direcția Stara Zagora-Makaza- Keramoti. Mașini  cu numere de România, din toate județele, mai ales  din Sudul țării, dar și din Bihor și Iași, una după alta, ca într-o  coloană de evacuare, ca la refugiu, cu corturi pe  portbagaj, cu  padele, bărcuțe și  jucării umflate de  acasă, cu apă și mîncare și cu cafea la sticlă. Ne așteaptă un drum nu mai lung ca unul  de Cluj, dar făcut  prin sate și orășele bulgărești, care mai de care mai modeste. Să nu zic  sărace. Parcă ar fi ale noastre prin 1990. Oamenii o duc mai greu. Se vede după case și după îmbrăcăminte, după curți și după mașini. Adevărul este că nu poți să nu sesizezi o diferență. Benzina și motorina sunt mai ieftine. Vinul, berea și mîncarea, așișderea. Și amenzile sunt mai mici. De regulă, poți să te înțelegi cu polițistul.  Îi mai scapi cu  15, cel mult  20 de euro. Rigolele  și marginile de drumuri, parcările și  terasele sunt mai neîngrijite ca la noi. Mergem ca Dinicu Golescu, dar nu spre  Vest, ci spre Sud și comparăm totul cu ce-i acasă. Orientul este din ce în ce mai pregnant, mai păstos, mai pitoresc. Și soarele este mai puternic și, pe măsură ce ne apropiem de Grecia, piatra munților este mai încinsă, verdețurile mai puține și aerul vizibil tremurător. Clocotește de-a dreptul. La punctul de trecere de la Makaza am scăpat repede. Cinci minute, arătat pașapoartele și „Drum bun!”. De la Giurgiu și pînă în Thasos, la graniță, la restaurante, la  benzinării, pe listele de bucate, inclusiv la prețuri, în baruri sau la țăranii și fermierii de pe marginea drumului circulă limba română. E drept, este mai ușoară. Drumul  trece prin leagănul aromânilor și n-ai cum să nu te înțelegi. Un pod invizibil de cuvinte trece peste Bulgaria și leagă România de Nordul Greciei și de Albania. Din Keramoti spre Thasos  sunt  11  curse pe  zi și  tot  atîtea la întoarcere. Între 5  dimineața și seara la 23 te poți duce și întoarce cu mașină cu tot de cîte ori vrei. O traversare cu  autoturismul pentru o pereche costă 35 de euro plus tot atîta la întoarcere. Mai  trebuie cumpărați și pufuleții pentru pescăruși și eventuala bere în compania căreia să savurezi traversarea care  durează  30-35 de minute. De  fapt, portul din Keramoti s-a născut din traficul spre insulă, iar mulțimea turiștilor români din ultimii ani a contribuit din plin la achiziționarea de vase și creșterea numărului de curse. Pe cheiul din Keramoti  s-a dezvoltat o adevărată industrie născută din așteptare. Chioșcuri peste chioșcuri cu toate cele pentru copii și adulți, cu înghețată, sucuri, gustări și suveniruri, prostioare de dus acasă și de tocat bani. Pe cheiul din insulă sunt mult mai puține. Cînd se îmbarcă de acolo, turiștii sunt ușurați de bani și se grăbesc spre casă și nu mai vor nimic. Ei  bine, Thasos, insula favorită a românilor nu este nici celebra Capri, nici insula lui Robinson Crusoe. Este undeva pe la mijloc, cu sate  grecești  nu prea mari  (între care Limenas  ce mai arată a orășel), înșirate pe malul mării, dar și  cîteva cocoțate prin munți, cu  drumuri destul de bune, cu pensiuni de închiriat și cîteva hoteluri mai  răsărite, nenumărate cîrciumi, cârciumioare și terase, cu multe beach baruri și cu plaje amenajate, și peste tot, cu magazine și marketuri burdușite cu de toate cele care i-ar trebui unui călător. După două ture și o cafea în Limenas (Limenos) am luat-o spre  Teologos, fosta capitală de cinci secole a insulei. Am trecut de plajele de la Skala, unde se află un ciorchine de baruri și discoteci, poate cele mai frumoase din insula.  Parcarea este amenajată prin pădure, barul și  șezlongurile, la umbra palmierilor, apa este cristal, barul încărcat cu tot ce vrei și super dotat. O muzică amplificată cu sute, seara cu mii de wați  domină toată pădurea. Cel puțin o mie de oameni se înghesuie aici la cel mai tare beach bar de pe insulă, cu restaurant, discotecă și magazine, cu mici separeuri  în care îți vezi de gîndurile tale. Insula Thasos este un loc de vacanță  al oamenilor de mijloc, și ca  vîrstă, și ca pretenții, obișnuiți, fără ifose și  accente de închipuiți. Muzica și barul funcționează nonstop. Poți să dansezi și la micul dejun, și la miezul nopții. -De ce  vine omul în Thasos? -Nu este atîta ostentație ca la Mamaia. Totul este mai modest și mai prietenos. Și restaurantele, și cazarea, și turiștii. Grecii se poartă frumos. Sunt  drăguți. Își fac meseria  respectuos. Sunt amabili, nu te privesc de sus și nici nu o lălăie. Știu că turismul este viața lor și se poartă ca atare. Nisipul este curat și fin, iar apa mării este cristal. Îți vezi unghiile de la picioare. Ai tot ce poți să-ți dorești de la o vacanță  liniștită. Așa a descris Andreea G. (35 ani)  din București această insulă preferată de  români de  aproape  două decenii. Am oprit și la Muzeul de istorie al măslinelor și al uleiului, am cumpărat un recipient cu ulei stors manual la rece  (The Brothers)  cu 18  euro litrul și am continuat spre  Theologos (în greacă, Vocea lui Dumnezeu). Poezie istorică și etnografică este puțin spus! Comuna a fost aproape cinci secole capitala insulei. Și sub turci, și sub greci, și sub egipteni, cînd a fost făcută cadou  lui Mehmet Ali Pașa, comerciant albanez de țigări din Kvala, analfabet, ajuns comandant de armată și implicat în alungarea lui Napoleon din Egipt, autodeclarat împăratul Egiptului și Sudanului, întemeietorul  Egiptului modern, fondatorul unei dinastii de conducători de un secol pînă la  revoluția egipteană din 1952. Cînd intri în Theologos  zici că ai pătruns într-o machetă, chiar într-o jucărie. Dacă ești mai lat în umeri te poți freca de pereții de pe ambele părți ale străzii. Totul este ridicat  în piatră, construit ca un labirint, cu ferestre mici, cu uși din lemn gros, cu pereți de cetățuie, cu măslini bătrîni și scorburoși, de sute de ani,  risipiți pe ici colo.  Seamănă cu un muzeu al satului grecesc, cu unele case părăsite, cu altele de închiriat. Poți obține o  închiriere la  cîteva sute de euro pe lună (200-300) și poți să petreci liniștit la cîrciumioarele din sat, una dintre ele cu program  folcloric. Trebuie să  faci o rezervare pentru a prinde una din nopțile grecești organizate aici pînă după miezul nopții, la care năvălesc turiștii de pe toată insula. Cea mai cunoscută și mai mare este Augustos. O masă în doi și o sticlă de vin se învîrte între 40 și  50 de euro. Am mai oprit la o pensiune de pe plaja Skala, unde apa are transparența celei de  băut și unde o cameră în plin sezon pentru o pereche costă  75 de euro. În rest, pe toată insula, prețurile pentru o pereche stau pe la 100 de euro. Culmea, culmilor, și la Kavala, și pe insula Thasos  au început să apară turiștii din Turcia. Din cauza inflației, pe litoralul turcesc toate s-au scumpit și turcii încep să se simtă mai confortabil în Grecia, la Kavala sau prin satele din Halkidiki. Nu mai este jurnal de televiziune și știre de vacanță fără reportaje de pe litoralul românesc și cel din Bulgaria. Mai toate știrile se bazează pe comparații de prețuri. De obicei sunt puse pe talgere mere cu pere sau prețurile la vile cu cele la apartamente. Adevărul este că nu sunt mulți cei care își concep vacanța cu o anume tematică sau cu o destinație  geografică și cu un program cultural. Încă sunt în faza prețurilor. Cei mai mulți cred că unde este mai ieftin este mai bine. La noi, bătălia se dă între Turcia, Bulgaria și Grecia, turismul în România fiind socotit din start mai scump și mai modest. Ceea ce nu prea este adevărat. Dacă o familie ar depune aceleași strădanii pentru a pune la cale o vacanță în România cu cît se chinuie să găsească un loc mai ieftin în Grecia, cu toate cheltuielile aferente, cu siguranță că ar găsi soluții  cu prețuri mai spre jumătate și ar  rămîne acasă. România are frumusețile ei cu care  trăim fără să le mai băgăm în seamă. Nimeni nu mai trăiește cu gîndul  „să ne bucurăm de țara noastră!” Și nu este atît de scumpă pe cît ne plîngem. Talentul nostru de a ne căina și de a ne da singuri cu nisip în ochi  fac ca viața de acasă să  pară mai costisitoare decît pe aiurea. Este un loc comun pentru cetățeanul care se răzbună pe guvern și pe autorități și chiar pe lipsa lui de imaginație și de inițiativă. Toți sunt de vină pentru cele care ne privesc. Noi, nu!

Mai mulți prieteni m-au întrebat dacă știu cine-i Nicu Ștefănuță. Nu știu, am zis. Și de ce nu scriu despre el? Păi, cum să scriu, dacă nu știu cine este. Bravos, au zis ei, este un europarlamentar român, singurul independent ales la ultimele „comasate”. O să văd, am zis. După ce m-am trezit cu această întrebare pusă și de alți „degustători” de politică, am trecut pe net. Nicolae-Bogdănel Ștefănuță (42 ani) are niște stagii în politică. E drept, cam anonime. N-a făcut valuri, n-a șocat țara cu legi și proiecte, n-a luptat cu serviciile secrete și nici cu comunismul sau cu corupția. Este fiul unui pesedist din Rășinari (Sibiu), un fel de jupîn sanitar în lumea oierilor. Seniorul a rămas la PSD, iar fiul s-a înscris în partidul nemilos și mai flămînd al lui Traian Băsescu, numit PDL. Mai apoi a apărut în PD-ul care s-a mascat în PNL în vreme ce dînsul a luat trenul USR-ului din care a demisionat din cauza neînțelegerilor cu noua conducere Drulă. Așa a luat-o pe cont propriu pentru a ajunge necunoscutul independent de succes de astăzi. Wikipedia îl prezintă destul de frumos. „În 2007, Nicolae Ștefănuță a fost membru al Partidului Democrat și asistent al Monicăi Iacob Ridzi . A fost numit în fruntea noului departament de politică și afaceri europene.Ca membru al USR PLUS , Ștefănuță a fost ales europarlamentar în 2019. În parlament, face parte din Comisia pentru bugete și în Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară . În 2020, s-a alăturat și Comitetului special pentru combaterea cancerului. [5] Ștefănuță a fost raportor principal al parlamentului  pentru bugetul Uniunii Europene pentru 2023. [6] Pe lângă sarcinile sale de comisie, Ștefănuță face parte din delegația parlamentului pentru relațiile cu Statele Unite. El copreședează Grupul de interes informal al europarlamentarului privind rezistența la antimicrobiene (AMR). [7] Este, de asemenea, membru al Intergrupului Parlamentului European pentru Schimbările Climatice, Biodiversitate și Dezvoltare Durabilă, [8] Intergrupului Parlamentului European pentru Drepturile LGBT , [9] Intergrupului Parlamentului European pentru Drepturile Copilului [10] și Parlamentului European Intergrup pentru minorități tradiționale, comunități naționale și limbi. [11] În martie 2023, Ștefănuță a părăsit partidul Uniunea Salvați România și grupul parlamentar Renew Europe pentru Verzi – Alianța Liberă Europeană în calitate de europarlamentar independent”. Ei bine, independentul nostru a cîștigat cu mesajele sale pe net un nou mandat ca independent și a fost ales și vicepreședinte al Parlamentului European. Mulțimea de comitete și comiții și de inițiative europene ne trimite cu gîndul la un oportunist din noua generație. Succesul pe cont propriu ne avertizează că s-ar putea să ne aflăm în fața unui „mic Titulescu” (este drept, nu așa vorace prin cele publice ca Victor Ponta). După orientările sale din vremea studenției la Universitatea Georgetown (doi ani), Nicu Ștefănuță pare mai degrabă un filoamerican, deși el se prezintă ca fiind „un europarlamentar dedicat schimbărilor pozitive în viața cetățenilor europeni”. Cu fraze de-astea ne-a păcălit și ne duce și Ursula von der Leyen și vă veți întîlni la majoritatea politicienilor. Numai lucruri mari și importante care nu supără pe nimeni. Fără un partid, anonim în România, iubit pe net de un public din tînăra generație, Nicolae Bogdănel Ștefănuță, supranumit Nicu, pare a fi un jucător pe cont propriu în Parlamentul European, ciupit de o personalitate importantă sau de un serviciu. Pe site-ul său intitulat ”Acasă-Nicu” el se prezintă ca un adevărat erou de net: „Erasmus +: Am obținut 120 de milioane de euro în plus la bugetul burselor fața de ce a propus Comisia - ajustând la inflație bursele din România Am adus un ajutor în valoare de 210 milioane de euro pentru Ucraina și Republica Moldova Am negociat Mecanismul de Ajustare a Carbonului la Frontieră și Regulamentul privind reducerea defrișărilor globale și combaterea degradării pădurilor. În timpurile noastre tulburi am optat pentru o mobilitate militară crescută: Un plus de 58,8 milioane de euro.” Wikipedia distribuie și alte amănunte despre Nicușor Ștefănuță: Tatăl lui Ștefănuță, pe nume și Nicolae, a fost PSD- ist și mai târziu [ când? ] a trecut la PDL . [2] A condus ani de zile filiala Sibiu a Direcției Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSV). Trecerea lui Nicolae Ștefănuță Sr. de la PSD la PDL a fost legată de funcția de conducere la DSV Sibiu. A fost director adjunct la DSV Sibiu până în 2012. După ce PDL a pierdut alegerile, a părăsit funcția de conducere. El continuă să lucreze la acea instituție și în prezent ca consilier principal. Ștefănuță senior a fost urmărit penal pentru un prejudiciu de 500.000 lei . Potrivit unui articol din România Liberă , „Directorul general al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu (DSVSA), Nicolae Ștefănuță, este cercetat de ofițerii Inspectoratului General al Poliției Române pentru că a achiziționat echipamente de laborator fără nicio licitație de la mai mulți firme ale aceluiasi asociat. Potrivit anchetatorilor, în buzunarele protejatului lui Ștefănuță Sr au intrat de șapte ori mai mulți bani decât prețul efectiv al echipamentului. (…) Ofițerii Direcției de Investigare a Fraudelor au stabilit că prejudiciul total adus bugetului de stat de către conducerea DSVSA Sibiu se ridică la peste 500.000 de lei”. [18] [19] Mama sa, Paraschiva Ștefănuță, a fost director coordonator în cadrul Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Sibiu. [2] Nicu Ștefănuță este căsătorit cu americanca Carolyn Blake, Senior Manager of Research and International Policy la Camera de Comerț din SUA.” [2] Deocamdată nu avem suficiente date pentru a ne dumiri. Aceste amănunte despre Nicu Ștefănuță indică o afacere personală de succes a unui june pornit din Mărginimea Sibiului sau ne aflăm în fața unui început spectaculos de carieră la care contribuie mai multe forțe?   Sursa foto - Facebook Nicu Ștefănuță 

Nu știu în  cîte țări din lume practicienii din contabilitate au ieșit în stradă într-un protest organizat? La noi, au făcut-o! Au pornit în marș  spre  guvern, cu pancarte, cu revendicări, cu scandări, ca într-un film absurd.  Populația  a  ridicat din umeri, iar  ziariștii au trecut repede peste subiect. Protestul contabililor a fost privit cu zîmbetul pe buze în ciuda faptului că  se referea la o mare nenorocire din viața României.  Din jocul și învîrtirea cifrelor, țara poate fi băgată în incapacitate de plăți, în revolte, în sărăcie, în declin economic. Cifrele pot distruge și ucide fără să lase urme. Le tot învîrți pînă dai în dambla sau pînă ajungi după gratii. Contabilii  din țara noastră protestează și amenință că se lasă de meserie. Sunt forțați să recurgă la improvizații. Ce li se pretinde de Ministerul Finanțelor ține de  deformări ale  logicii.  Mulți chiar se lasă de meserie. Cu greu mai găsești un om priceput care să-și asume calcule contabile și întocmiri de balanțe. Pur și simplu, refuză. Fac infarct, se reprofilează sau se tem. Calculul facturilor  cu e-tva a  devenit mai periculos decît  spargerea băncilor. La hold-up mai ai o mică șansă la viața de boier. La contabilitate, te pasc procese pentru o viață, condamnările sau răzbunările patronilor. Te chinuie și statul, și beneficiarul. De ce să mai profesezi contabilitatea cînd   domeniul a devenit o poartă deschisă către spitalul de nebuni. În fiecare zi se schimbă o normă, un ordin, o lege, vine un control, cineva consideră o greșeală gravă pe care altcineva o consideră o interpretare corectă. Totul poate fi relativ, în funcție de cel care citește și interpretează. Disperarea contabililor vine de la haosul din contabilitate. Legi peste legi proaste, ordine și norme după mintea celui care consideră că toate bilanțurile ascund măcar o evaziune. Gestiunea și contabilitatea sunt ca niște cîmpuri de luptă. Poate chiar un cîmp tactic în finanțe, asemeni celui practicat de Coldea și Dumbravă în Justiție. Te scot dator și din nimic. Nebunia din combaterea corupției se repetă acum în combaterea evaziunii  fiscale. România se chinuie să facă rost de bani de peste tot, în vreme ce o treime din TVA nu poate fi colectată. Iar asta vine mai mult din cauza haosului din mecanismul care o coordonează. Și din protecțiile și învîrtelile conduse de acolo. Protestul contabililor m-a trimis spre explicațiile celor care sunt experți în materie. Am încercat să înțeleg de unde vine toată aiureala. Imposibil. Din parcurgerea materialului existent pe Google am ajuns la concluzia că nici ministrul Finanțelor nu pricepe. Apelați la Google și veți găsi textele de mai jos. Poate ajungeți la o altă concluzie! -„Marcel  Boloș anunță normele decontului precompletat e-TVA. Reacții nervoase ale contabililor, plus o socoteală făcută de Gabriel Biriș” -„Marcel Boloș amână aplicarea E-TVA până anul viitor. Decizia, luată după scandalul cu mediul de afaceri” (Euronews) -„ Explicațiile lui Boloș: în ce găuri negre dispare o tremie din TVA-ul plătit de companii și cetățeni ” - „Boloş, despre decontul de TVA precompletat: "Calculele arată că 35 miliarde de lei anual nu se încasează din TVA" -”Marcel Boloș pregătește abrogarea unor prevederi și revizuirea termenelor la e-C, după discuțiile cu CONTABILII: Va fi o perioadă tranzitorie” -„Boloș anunță modificări la e-TVA după criticile venite dinspre mediul de afaceri” (EurActiv) Au ajuns să protesteze contabilii, cei mai cuminți și aplecați pe hîrtii oameni din România. În cifrele lor se vede cel mai clar că hiba cea mare este la mintea celor care ne conduc.  

Atentatul  de la  Butler (Pennsylvania) poate fi socotit  cel mai norocos   dintre  toate cele petrecute în ultimele decenii  din viața unor politicieni. Fostul președinte al SUA Donald Trump a  fost  salvat  de o mișcare neașteptată a capului, de o privire întoarsă  spre un panou, de o reacție  instinctuală  de  apărare a omului spre care se îndreaptă plumbul morții.  Mesajul divin  sau hazardul i-au întins o mînă  salvatoare. O mișcare neînsemnată  i-a salvat viața. Sau  Cel de Sus l-a ajutat pe  Trump să  treacă  prin  această  răscruce a  vieții sale. Norocul lui poate fi și norocul nostru! În loc de o ceremonie  funerară, el  se îndreaptă năvalnic spre un nou mandat la Casa Albă.  O distanță de  numai două-trei degete  despart  o înmormîntare  fastuoasă  de o creștere de încredere și de o  victorie  politică de  răsunet. Este vorba de un gest neînsemnat, de o mișcare  discretă de cap care desparte lumea contemporană de un drum pe calea  războiului  de un altul spre pace sau spre alte necazuri.  Poate mai mici sau mai mari. Devine din ce în ce mai clar că direcția  impusă de președintele  Joe Biden  (și mai ales de cei din spatele său!) pierde teren. Progresismul și  războiul din Ucraina vor avea o  altă importanță. Mulți sunt convinși că este vorba de una mai mică. Alții se tem de reacțiile imprevizibile  ale lui Donald Trump. Campania de negare și contestare a acestuia continuă oricum. Nu mai există varianta a treia.  Fie vom avea parte de o  continuare a politicii  democrate sub Joe Biden, fie  multe din direcțiile acesteia se vor estompa sau vor  dispărea sub noile orientări ale președintelui Trump. Care și cît de  spectaculoase  sau de  periculoase  vor fi acestea? Pentru cei care își imaginează că schimbările dintr-un  viitor mandat republican sunt doar  accente  ale inspirației președinelui  se înșală.In spatele personajului cionic al republicanilor se  află studii și evaluări,proiecte și expertize menite a  deveni baza de lucru a viitorei guvernări. Pentru cei care se îndoiesc,trebuie să le  spun că încă din  2023  republicanii au pregătit un  document complex pe care să își  bazeze  guvernarea. Cine sunt autorii acestuia și ce conține documentul? O privire asupra  echipei de autori și asupra dosarelor  vizate de  republicani  găsiți la adresa ”project2025.org”. iar conținutul ar putea să  liniștească valurile propagandei  democrate. Semnalez acest document pentru că el ar putea fi o  lecție și un model pentru politicienii români și pentru consultanții  lor. Reproduc pentru început o Notă la  “PROJECT 2025” We want you! The 2025 Presidential Transition Project is the conservative movement’s unified effort to be ready for the next conservative Administration to govern at 12:00 noon, January 20, 2025. Welcome to the mission. By opening this book, you are now a part of it. Indeed, one set of eyes reading these passages will be those of the 47th President of the United States, and we hope every other reader will join in making the incoming Administration a success. History teaches that a President’s power to implement an agenda is at its apex during the Administration’s opening days. To execute requires a well-conceived, coordinated, unified plan and a trained and committed cadre of personnel to implement it. In recent election cycles, presidential candidates normally began transition planning in the late spring of election year or even after the party’s nomination was secured. That is too late. The federal government’s complexity and growth advance at a seemingly logarithmic rate every four years. For conservatives to have a fighting chance to take on the Administrative State and reform our federal government, the work must start now. The entirety of this effort is to support the next conservative President, whoever he or she may be. In the winter of 1980, the fledging Heritage Foundation handed to President-elect Ronald Reagan the inaugural Mandate for Leadership. This collective work by conservative thought leaders and former government hands—most of whom were not part of Heritage—set out policy prescriptions, agency by agency for the incoming President. The book literally put the conservative movement and Reagan on the same page, and the revolution that followed might never have been, save for this band of committed and volunteer activists. With this volume, we have gone back to the future—and then some. — xiv — Mandate for Leadership: The Conservative Promise It’s not 1980. In 2023, the game has changed. The long march of cultural Marxism through our institutions has come to pass. The federal government is a behemoth, weaponized against American citizens and conservative values, with freedom and liberty under siege as never before. The task at hand to reverse this tide and restore our Republic to its original moorings is too great for any one conservative policy shop to spearhead. It requires the collective action of our movement. With the quickening approach of January 2025, we have two years and one chance to get it right. Project 2025 is more than 50 (and growing) of the nation’s leading conservative organizations joining forces to prepare and seize the day. The axiom goes “personnel is policy,” and we need a new generation of Americans to answer the call and come to serve. This book is functionally an invitation for you the reader—Mr. Smith, Mrs. Smith, and Ms. Smith—to come to Washington or support those who can. Our goal is to assemble an army of aligned, vetted, trained, and prepared conservatives to go to work on Day One to deconstruct the Administrative State. The project is built on four pillars. l Pillar I—this volume—puts in one place a consensus view of how major federal agencies must be governed and where disagreement exists brackets out these differences for the next President to choose a path. l Pillar II is a personnel database that allows candidates to build their own professional profiles and our coalition members to review and voice their recommendations. These recommendations will then be collated and shared with the President-elect’s team, greatly streamlining the appointment process. l Pillar III is the Presidential Administration Academy, an online educational system taught by experts from our coalition. For the newcomer, this will explain how the government functions and how to function in government. For the experienced, we will host in-person seminars with advanced training and set the bar for what is expected of senior leadership. l In Pillar IV—the Playbook—we are forming agency teams and drafting transition plans to move out upon the President’s utterance of “so help me God.” As Americans living at the approach of our nation’s 250th birthday, we have been given much. As conservatives, we are as much required to steward this precious heritage for the next generation. On behalf of our coalition partners, we thank you and invite you to come join with us at project2025.org. //////Te vrem! Proiectul de tranziție prezidențială 2025 este efortul unificat al mișcării conservatoare de a fi pregătit pentru următoarea administrație conservatoare care va guverna la ora 12:00, 20 ianuarie 2025. Bun venit la misiune. Deschizând această carte, acum faci parte din ea. Într-adevăr, un ochi care citește aceste pasaje vor fi cei ai celui de-al 47-lea președinte al Statelor Unite și sperăm că toți ceilalți cititori se vor alătura pentru a face din viitoarea Administrație un succes. Istoria ne învață că puterea unui președinte de a implementa o agendă este la apogeu în zilele de deschidere ale Administrației. Pentru a executa este nevoie de un plan bine conceput, coordonat, unificat și de un personal instruit și angajat pentru a-l implementa. În ciclurile electorale recente, candidații la președinție au început de obicei planificarea tranziției la sfârșitul primăverii anului electoral sau chiar după ce a fost asigurată nominalizarea partidului. E prea târziu. Complexitatea și creșterea guvernului federal avansează într-un ritm aparent logaritmic la fiecare patru ani. Pentru ca conservatorii să aibă șansa de luptă să preia statul administrativ și să reformeze guvernul nostru federal, munca trebuie să înceapă acum. Întregul efort este de a sprijini următorul președinte conservator, oricare ar fi el sau ea. În iarna anului 1980, Fundația Heritage a înmânat președintelui ales Ronald Reagan mandatul inaugural pentru conducere. Această lucrare colectivă a liderilor de gândire conservatori și a foștilor mâini guvernamentale – dintre care majoritatea nu făceau parte din Heritage – a stabilit prescripții de politici, agenție cu agenție pentru viitorul președinte. Cartea a pus literalmente mișcarea conservatoare și Reagan pe aceeași pagină, iar revoluția care a urmat s-ar putea să nu fi fost niciodată, cu excepția acestei grupe de activiști dedicați și voluntari. Cu acest volum, ne-am întors în viitor – și apoi în unele. — xiv — Mandat pentru leadership: Promisiunea conservatoare Nu este 1980. În 2023, jocul s-a schimbat. Lungul marx al marxismului cultural prin instituțiile noastre s-a împlinit. Guvernul federal este un uriaș, înarmat împotriva cetățenilor americani și a valorilor conservatoare, cu libertatea și libertatea sub asediu ca niciodată înainte. Sarcina la îndemână de a inversa acest val și de a readuce Republica noastră la acostele sale originale este prea mare pentru ca vreun magazin de politici conservatoare să poată fi în frunte. Este nevoie de acțiunea colectivă a mișcării noastre. Odată cu abordarea accelerată din ianuarie 2025, avem doi ani și o șansă să facem bine. Proiectul 2025 reprezintă peste 50 (și în creștere) dintre cele mai importante organizații conservatoare ale națiunii, care își unesc forțele pentru a pregăti și a profita de ziua. Axioma spune „personalul este politică” și avem nevoie de o nouă generație de americani care să răspundă la apel și să vină să servească. Această carte este, din punct de vedere funcțional, o invitație pentru dumneavoastră, cititorul, dl. Smith, doamna Smith și doamna Smith — să vină la Washington sau să-i sprijine pe cei care pot. Scopul nostru este să adunăm o armată de conservatori aliniați, verificați, antrenați și pregătiți pentru a merge la lucru în prima zi pentru a deconstrui statul administrativ. Proiectul este construit pe patru piloni. Pilonul I—acest volum—pune într-un singur loc o viziune consensuală asupra modului în care trebuie guvernate agențiile federale majore și acolo unde există dezacorduri între paranteze aceste diferențe pentru ca următorul președinte să aleagă o cale. Pilonul II este o bază de date de personal care permite candidaților să-și construiască propriile profiluri profesionale, iar membrilor coaliției noastre să-și revizuiască și să își exprime recomandările. Aceste recomandări vor fi apoi adunate și împărtășite cu echipa Președintelui ales, simplificând foarte mult procesul de numire. Pilonul III este Academia de Administrație Prezidențială, un sistem educațional online predat de experți din coaliția noastră. Pentru noul venit, aceasta va explica cum funcționează guvernul și cum să funcționeze în guvern. Pentru cei cu experiență, vom găzdui seminarii în persoană cu pregătire avansată și vom stabili standardul pentru ceea ce se așteaptă de la conducerea superioară. În Pilonul IV – Cartea de joc – formăm echipe de agenție și elaborăm planuri de tranziție pentru a trece după declarația președintelui „deci ajută-mă Doamne”. Ca americani care trăiesc la apropierea celei de-a 250 de ani de naștere a națiunii noastre, ni s-au oferit multe. În calitate de conservatori, suntem la fel de solicitați să gestionăm această moștenire prețioasă pentru următoarea generație. În numele partenerilor noștri de coaliție, vă mulțumim și vă invităm să vii alături de noi la project2025.org.    Iată listele de autorii  și de colaboratori ai „Proiectului 2025”: Daren Bakst is Deputy Director, Center for Energy and Environment, and Senior Fellow at the Competitive Enterprise Institute (CEI). Before joining CEI, Daren was a Senior Research Fellow at The Heritage Foundation, where he played a leading role in the launch of the organization’s new energy and environmental center. For a decade, he led Heritage’s food and agricultural policy work, and he edited and co-authored Heritage’s book Farms and Free Enterprise. He has testified numerous times before Congress, has appeared frequently on media outlets, and has played leadership roles in such organizations such as the Federalist Society, American Agricultural Law Association, and Food and Drug Law Institute (serving on the Food and Drug Law Journal’s editorial advisory board). Jonathan Berry is managing partner at Boyden Gray & Associates PLLC. He served as acting Assistant Secretary for Policy at the U.S. Department of Labor, overseeing all aspects of rulemaking and policy development. At the U.S. Department of Justice, he assisted with the development of regulatory policy and with the nominations of Justice Neil Gorsuch and dozens of other judges. He previously served as Chief Counsel for the Trump transition and earlier clerked for Associate Justice Samuel Alito and Judge Jerry Smith of the U.S. Court of Appeals for the Fifth Circuit. He is a graduate of Yale College and Columbia University School of Law. Lindsey M. Burke is Director of the Center for Education Policy at The Heritage Foundation. Burke served on Virginia Governor Glenn Youngkin’s transition steering committee and landing team for education. She serves on the Board of Visitors for George Mason University, the board of the Educational Freedom Institute, and the advisory board of the Independent Women’s Forum’s Education Freedom Center. Dr. Burke’s research has been published in such journals as Social Science Quarterly, Educational Research and Evaluation, and Research in Educational Administration and Leadership. She holds a BA from Hollins University, an MA from the University of Virginia, and a PhD from George Mason University. David R. Burton is Senior Fellow in Economic Policy in the Thomas A. Roe Institute for Economic Policy Studies at The Heritage Foundation. He focuses on securities regulation, tax policy, business law, entrepreneurship, administrative law, financial privacy, the U.S. Department of Commerce, corporate welfare,— xvi — Mandate for Leadership: The Conservative Promise international investment, international information sharing, the U.S. economic relationship with China, and climate-related financial risk. Previously, Burton was General Counsel at the National Small Business Association; a partner in the Argus Group; Vice President, Finance, and General Counsel for New England Machinery; and manager of the U.S. Chamber of Commerce’s Tax Policy Center. He holds a JD from the University of Maryland School of Law and a BA in Economics from the University of Chicago. Adam Candeub is a professor of law at Michigan State University. His scholarly research focuses on telecommunication, antitrust, and Internet issues. He served as acting Assistant Secretary of Commerce and Deputy Associate Attorney General at the Justice Department during the Trump Administration. He received his BA magna cum laude from Yale University and his JD magna cum laude from the University of Pennsylvania Law School. Dustin J. Carmack is Research Fellow for Cybersecurity, Intelligence, and Emerging Technologies in the Border Security and Immigration Center at The Heritage Foundation. Previously, he served in the Intelligence Community as Chief of Staff to the Director of National Intelligence, John Ratcliffe. In Congress, he served as Chief of Staff to Congressman John Ratcliffe (TX-04) and Congressman Ron DeSantis (FL-06). Mr. Carmack studied at Truman State University in Missouri and Tel Aviv University in Israel. Brendan Carr has nearly 20 years of private-sector and public-sector experience in communications and tech policy. He currently serves as the senior Republican on the Federal Communications Commission. Prior to this role, Carr served as the Federal Communication Commission’s General Counsel. Earlier, he worked as an attorney at Wiley Rein LLP. Previously, he clerked on the U.S. Court of Appeals for the Fourth Circuit. After graduating from Georgetown University, he earned his JD magna cum laude from the Catholic University of America’s Columbus School of Law where he served as an editor of the Catholic University Law Review. Benjamin S. Carson, Sr., MD, is Founder and Chairman of the American Cornerstone Institute and previously served as the 17th Secretary of the U.S. Department of Housing and Urban Development. Born in Detroit to a single mother with a third-grade education, Dr. Carson was raised to love reading and education. He attended Yale and earned his MD from the University of Michigan Medical School. For nearly 30 years, Dr. Carson served as Director of Pediatric Neurosurgery at the Johns Hopkins Children’s Center, where he performed the first separation of twins conjoined at the back of the head. — xvii — Authors Ken Cuccinelli served as Acting Director of U.S. Citizenship and Immigration Services in 2019 and then, from November 2019 through the end of the Trump Administration, as Acting Deputy Secretary for the U.S. Department of Homeland Security. During his tenure as Acting Deputy Secretary, Ken also served as the Chief Regulatory Officer for the Department of Homeland Security. He also has served the Commonwealth of Virginia, first as a state senator and then as Virginia’s 46th Attorney General. Rick Dearborn served as Deputy Chief of Staff for President Donald Trump and was responsible for the day-to-day operations of five separate departments of the Executive Office of the President. He also served as Executive Director of the 2016 President-elect Donald Trump transition team. Before that, Rick served in several roles, including as Chief of Staff, in the office of then-U.S. Senator Jeff Sessions (R-AL) for nearly two decades. Between his two tours in Senator Sessions’ office, he was appointed by President George W. Bush as Assistant Secretary of Energy for Congressional Affairs. Earlier in his career, Rick worked for the National Republican Senatorial Committee, the Senate Republican Conference, and the Senate Steering Committee. He graduated from the University of Oklahoma with a BA in Public Administration and a minor in economics. Veronique de Rugy is the George Gibbs Chair in Political Economy and Senior Research Fellow at the Mercatus Center at George Mason University and a nationally syndicated columnist. Her primary research interests include the U.S. economy, the federal budget, taxation, tax competition, and cronyism. De Rugy is the author of a weekly opinion column for the Creators Syndicate, writes regular columns for Reason magazine, and blogs about economics at National Review Online’s The Corner. She received her MA in economics from the Paris Dauphine University and her PhD in economics from the Panthéon-Sorbonne University. Donald Devine is Senior Scholar at The Fund for American Studies in Washington, DC. He was President Ronald Reagan’s first-term Office of Personnel Management Director when The Washington Post labeled him “Reagan’s Terrible Swift Sword of the Civil Service” for cutting bureaucracy and reducing spending by billions of dollars. He was a professor at the University of Maryland and Bellevue University and is a columnist and author of 10 books, including his recent The Enduring Tension. Diana Furchtgott-Roth, an Oxford-educated economist, directs the Center for Energy, Climate, and Environment at The Heritage Foundation and is adjunct professor of economics at George Washington University. Diana served as Deputy Assistant Secretary for Research and Technology at the U.S. Department of Transportation, where she directed the Department’s $1.2 billion research budget; the — xviii —Mandate for Leadership: The Conservative Promise Office of Positioning, Navigation and Timing and Spectrum Management; and the University Transportation Center program. Diana worked in senior roles in the White House under Presidents Ronald Reagan, George H.W. Bush, and George W. Bush, where she was Chief of Staff of the Council of Economic Advisers. Thomas F. Gilman served as Assistant Secretary of Commerce for Administration and Chief Financial Officer of the U.S. Department of Commerce in the Trump Administration. Currently, he is a Director of ACLJ Action and Chairman of Torngat Metals. Tom is the former CEO of Chrysler Financial and has had a 40-plus year career as a senior executive and entrepreneur in the global automotive industry, including roles at Chrysler Corporation, Cerberus Capital Management, Asbury Automotive Group, TD Auto Finance, and Automotive Capital Services. He holds a BS in finance from Villanova University. Mandy M. Gunasekara of Oxford, Mississippi, is a principal at Section VII Strategies, a Senior Policy Analyst at the Independent Women’s Forum, and Visiting Fellow in the Center for Energy, Climate, and Environment at The Heritage Foundation. During the Trump Administration, Mandy served as the Chief of Staff at the U.S. Environmental Protection Agency as well as Principal Deputy Assistant Administrator for the Office of Air and Radiation. She previously served in numerous roles at the U.S. House of Representatives and U.S. Senate, including as Majority Counsel for the Senate Environment and Public Works Committee under Chairman Jim Inhofe. She received her BA from Mississippi College and her JD from the University of Mississippi School of Law. Gene Hamilton is Vice-President and General Counsel of America First Legal Foundation. Gene served as Counselor to the Attorney General at the U.S. Department of Justice; Senior Counselor to the Secretary of Homeland Security; General Counsel on the Senate Committee on the Judiciary; Assistant Chief Counsel at U.S. Immigration and Customs Enforcement; and as an Attorney Advisor in the Secretary’s Honors Program for Attorneys at the Department of Homeland Security. Gene graduated from the Washington and Lee University School of Law magna cum laude and Order of the Coif and has a BA in international affairs from the University of Georgia. Jennifer Hazelton has worked as a senior strategic consultant for the Department of Defense in Industrial Base Policy and has held senior positions at USAID, the Export–Import Bank of the United States, and the State Department. She was also a communications director in the U.S. Congress and worked as an award-winning journalist for CNN and Fox News Channel. Hazelton holds an MA in business administration from Emory University and earned her BA from the University of Georgia. — xix — Authors Karen Kerrigan is President and CEO of the Small Business & Entrepreneurship Council and has helped to strengthen U.S. entrepreneurship and global business growth for 28 years. She has provided counsel across the globe via training missions focused on entrepreneurial development, effective advocacy, policy formation, and implementation. Karen testifies regularly before Congress and has served on numerous federal advisory boards representing the interests of entrepreneurs and small businesses. Dennis Dean Kirk is Associate Director for Personnel Policy with the 2025 Presidential Transition Project at The Heritage Foundation. Born and raised in Kansas, he graduated with honors from Northern Arizona University and Washburn University Law School. Dennis has over 45 years of experience in private law and public federal government counsel services. He served in President George Bush’s Administration in the U.S. Army’s Office of General Counsel and later as Associate General Counsel for Strategic Integration and Business Transformation, where he was recognized with the Exceptional Civilian and Meritorious Civilian Service Awards and other awards. During the Trump Administration, Dennis served in senior positions at the Office of Personnel Management and was nominated by President Trump to be Chairman of the Merit Systems Protection Board. Kent Lassman is President and CEO of the Competitive Enterprise Institute. Educated at the Catholic University of America and North Carolina State University, he has written on telecommunications, privacy, environmental, antitrust, and consumer protection regulation as well as trade policy and the design of regulatory systems. Kent’s policy research and advocacy have taken him to 45 state capitals, more than a dozen countries, and deep into the heart of the federal regulatory state. Bernard L. McNamee is an energy and regulatory attorney with a major law firm and was formerly a member of the Federal Energy Regulatory Commission. He is also the Street Distinguished Visiting Professor of Law at the Appalachian School of Law. In addition to serving as a Federal Energy Regulatory Commissioner, McNamee has served in various senior policy and legal positions throughout his career, including at the U.S. Department of Energy, for U.S. Senator Ted Cruz, and for Virginia Governor George Allen. McNamee also served four attorneys general in two states (Virginia and Texas). Christopher Miller served in several positions during the Trump Administration, including as Acting U.S. Secretary of Defense, Director of the National Counterterrorism Center, Deputy Assistant Secretary of Defense for Special Operations and Combating Terrorism, and Senior Director for Counterterrorism and Transnational Threats at the National Security Council. Before his civilian service in the — xx — Mandate for Leadership: The Conservative Promise Department of Defense, Miller was an Army Green Beret in the 5th Special Forces Group with multiple combat tours in Iraq and Afghanistan, achieving the rank of colonel. Miller earned a BA from George Washington University and an MA from the Naval War College. He also graduated from the College of Naval Command and Staff and the Army War College. Stephen Moore is a conservative economist and author. He is currently a senior economist at FreedomWorks, a Distinguished Fellow at The Heritage Foundation, and a Fox News analyst. From 2005 to 2014, Moore served as the senior economics writer for The Wall Street Journal editorial page and as a member of the Journal’s editorial board. He still contributes regularly to the Journal’s editorial page. He is a frequent lecturer to business investment and university audiences around the world on the U.S. economic and political outlook in Washington, DC. Mora Namdar is an attorney and Senior Fellow at the American Foreign Policy Council. She speaks fluent Farsi and is an expert on U.S. national security, human rights, global communications, the Middle East, and international law. Mora served as senior advisor for critical issues at the U.S. State Department and was appointed by President Donald Trump to perform the duties of the Assistant Secretary of State for Consular Affairs. She also served as Vice President of Legal, Compliance, and Risk at the U.S. Agency for Global Media. Peter Navarro holds a PhD in economics from Harvard and was one of only three senior White House officials to serve with Donald Trump from the 2016 campaign to the end of the President’s first term. He was the West Wing’s chief China hawk and trade czar and served as Director of the Office of Trade and Manufacturing Policy and Defense Production Act Policy Coordinator. His books include The Coming China Wars (2006); Death by China (2011); Crouching Tiger (2015); and his White House memoirs In Trump Time (2021) and Taking Back Trump’s America (2022). His top-rated Taking Back Trump’s America podcast appears on Apple Podcasts and Google Podcasts. William Perry Pendley was born in Cheyenne, Wyoming. He earned a BA and an MA from George Washington University, was a U.S. Marine Corps captain, and earned his JD from the University of Wyoming College of Law. He was an attorney on Capitol Hill, a senior official for President Ronald Reagan, and leader of the Bureau of Land Management for President Donald Trump. For 30 years, he was president of Mountain States Legal Foundation where he argued and won cases before the Supreme Court of the United States. He authored five books, including Sagebrush Rebel: Reagan’s Battle with Environmental Extremists and Why It Matters Today. — xxi — Authors Max Primorac is Director of the Douglas and Sarah Allison Center for Foreign Policy Studies at The Heritage Foundation. He was acting Chief Operating Officer and Assistant to the Administrator, Bureau for Humanitarian Assistance, at the U.S. Agency for International Development. Previously he was deputy director of Iraq’s reconstruction program at the U.S. Department of State and a senior adviser in the Office of the Secretary. Max was educated at Franklin and Marshall College and the University of Chicago. Roger Severino is Vice President of Domestic Policy at The Heritage Foundation. As director of the Office for Civil Rights at the U.S. Department of Health and Human Services (HHS) from 2017 to 2021, he led a team of more than 250 staff enforcing civil rights, conscience, and health information privacy laws. Roger subsequently founded the HHS Accountability Project at the Ethics & Public Policy Center. He holds a JD from Harvard Law School, an MA in public policy from Carnegie Mellon University, and a BA from the University of Southern California. Kiron K. Skinner is President and CEO of the Foundation for America and the World, Taube Professor of International Relations and Politics at Pepperdine University’s School of Public Policy, W. Glenn Campbell Research Fellow at the Hoover Institution, and a Visiting Fellow and Senior Advisor at The Heritage Foundation. Skinner served as Director of Policy Planning and Senior Advisor at the U.S. Department of State from 2018 to 2019 and was a member of the Defense Business Board at the U.S. Department of Defense in 2020. Skinner holds an MA and a PhD in political science from Harvard University and undergraduate degrees from Spelman College and Sacramento City College. Brooks D. Tucker served in the U.S. Department of Veterans Affairs as Assistant Secretary for Congressional and Legislative Affairs from 2017 to 2021 and as Acting Chief of Staff from 2020 to 2021. He helped to craft the policy framework for President-elect Trump’s transition team and served as the Senior Policy Adviser for National Security and Veterans Affairs to Senator Richard Burr from 2010 to 2015. A retired Marine lieutenant colonel, Brooks served in Afghanistan, Iraq, North Africa, the Caucasus, and the Western Pacific. He is a graduate of the University of Maryland, Marine Corps Infantry Officer Course, and Marine Corps Command and Staff College and holds a Certificate in Legislative Studies from Georgetown University. Hans A. von Spakovsky is Senior Legal Fellow and Manager of the Election Law Reform Initiative in the Edwin Meese Center III Center for Legal and Judicial Studies at The Heritage Foundation. He is a former member of President Donald Trump’s Advisory Commission on Election Integrity. From 2006 to 2007, von — xxii — Mandate for Leadership: The Conservative Promise Spakovsky was a Commissioner on the Federal Election Commission. He served as career Counsel to the Assistant Attorney General for Civil Rights at the U.S. Department of Justice from 2002 to 2005. Russ Vought is Founder and President of the Center for Renewing America. A longtime conservative leader on Capitol Hill, Russ served in President Trump’s Cabinet as Director of the Office of Management and Budget, where he oversaw the implementation of the presidential budget, key policies on deregulation, and a landmark effort to eliminate critical race theory and other radical ideologies in executive agencies. Prior to his White House service, Russ spent nearly two decades in the broader conservative movement on Capitol Hill, including as Policy Director for the House Republican Conference, Executive Director of the Republican Study Committee, and Legislative Assistant to former U.S. Senator Phil Gramm. Russ graduated with a BA from Wheaton College and received a JD from George Washington University Law School. William L. Walton is Chairman of the Resolute Protector Foundation and host of The Bill Walton Show. In 2016 and 2017, Mr. Walton served in President-elect Donald Trump’s transition team as Agency Action Leader for all the federal economic agencies. He served as Chairman of the Board and CEO of Allied Capital Corporation, a $6 billion NYSE-traded private investment firm, from 1997 to 2010. He is the immediate past President of the Council for National Policy. His extensive board service includes The Heritage Foundation, American Conservative Union, American Enterprise Institute, U.S. Chamber of Commerce, National Venture Capital Association, and Financial Services Roundtable. Paul Winfree is Distinguished Fellow in Economic Policy and Public Leadership at The Heritage Foundation. Before rejoining Heritage in 2018, Paul was Deputy Assistant to the President, Deputy Director of the Domestic Policy Council, and Director of Budget Policy at the White House. During the 2016 presidential transition, he led the team responsible for the Office of Management and Budget. He also has served as a senior staff member for the U.S. Senate Committee on the Budget. Paul served in both the Biden and Trump Administrations for three terms as the Chair of the Fulbright Foreign Scholarship Board that oversees the Fulbright program and educational exchanges sponsored by the Department of State. EDITORS Paul Dans is Director of the 2025 Presidential Transition Project at The Heritage Foundation, organizing policy and personnel recommendations and training for appointees in the next presidential Administration. Before joining Heritage, he served in the Trump Administration as Chief of Staff at the U.S. Din 2006 până în 2007, von — xxii — Mandat pentru conducere: Promisiunea conservatoare Spakovsky a fost comisar în Comisia Electorală Federală. A fost consilier de carieră al procurorului general adjunct pentru drepturile civile la Departamentul de Justiție al SUA din 2002 până în 2005. Russ Vought este fondator și președinte al Centrului pentru Reînnoirea Americii. Lider conservator de multă vreme la Capitol Hill, Russ a servit în cabinetul președintelui Trump în calitate de director al Biroului de Management și Buget, unde a supravegheat punerea în aplicare a bugetului prezidențial, politicile cheie privind dereglementarea și un efort de referință pentru eliminarea teoriei rasiale critice și alte ideologii radicale în agențiile executive. Înainte de serviciul său la Casa Albă, Russ a petrecut aproape două decenii în mișcarea conservatoare mai largă de pe Capitol Hill, inclusiv ca director de politici pentru Conferința republicană a Camerei, director executiv al Comitetului de studiu republican și asistent legislativ al fostului senator american Phil Gramm. Russ a absolvit o licență de la Wheaton College și a primit un JD de la George Washington University Law School. William L. Walton este președintele Fundației Resolute Protector și gazda The Bill Walton Show. În 2016 și 2017, dl Walton a servit în echipa de tranziție a președintelui ales Donald Trump în calitate de Lider de acțiune al agenției pentru toate agențiile economice federale. A fost președinte al consiliului de administrație și CEO al Allied Capital Corporation, o firmă de investiții private tranzacționată la NYSE, în valoare de 6 miliarde de dolari, din 1997 până în 2010. El este imediat trecutul președinte al Consiliului pentru Politică Națională. Serviciile sale extinse în consiliu includ The Heritage Foundation, American Conservative Union, American Enterprise Institute, Camera de Comerț din SUA, National Venture Capital Association și Financial Services Roundtable. Paul Winfree este Distinguished Fellow în Politica Economică și Leadership Public la The Heritage Foundation. Înainte de a se alătura Patrimoniului în 2018, Paul a fost asistent adjunct al președintelui, director adjunct al Consiliului de politică internă și director al politicii bugetare la Casa Albă. În timpul tranziției prezidențiale din 2016, a condus echipa responsabilă pentru Biroul de Management și Buget. De asemenea, a fost membru al personalului superior al Comitetului pentru buget al Senatului SUA. Paul a servit atât în ​​administrația Biden, cât și în administrația Trump, timp de trei mandate, în calitate de președinte al Consiliului pentru burse străine Fulbright, care supraveghează programul Fulbright și schimburile educaționale sponsorizate de Departamentul de Stat. EDITORI Paul Dans este directorul Proiectului de tranziție prezidențială 2025 la The Heritage Foundation, organizând recomandări de politici și personal și instruire pentru persoanele numiți în următoarea administrație prezidențială. Înainte de a se alătura Patrimoniului, el a servit în Administrația Trump ca șef de personal în S.U.A. Daren Bakst este director adjunct, Centrul pentru Energie și Mediu, și Senior Fellow la Institutul pentru Întreprinderi Competitive (CEI). Înainte de a se alătura CEI, Daren a fost Senior Research Fellow la The Heritage Foundation, unde a jucat un rol principal în lansarea noului centru de energie și mediu al organizației. Timp de un deceniu, a condus activitatea de politică alimentară și agricolă a Heritage și a editat și coautor a cărții Heritage lui Farms and Free Enterprise. El a depus mărturie de nenumărate ori în fața Congresului, a apărut frecvent în instituțiile de presă și a jucat roluri de conducere în astfel de organizații precum Societatea Federală, Asociația Americană de Drept Agricol și Institutul pentru Dreptul Alimentelor și Medicamentelor (care a contribuit la editorialul Food and Drug Law Journal). Consiliu consultativ). Jonathan Berry este partener director la Boyden Gray & Associates PLLC. El a fost secretar adjunct interimar pentru politici la Departamentul Muncii din SUA, supraveghend toate aspectele elaborării regulilor și dezvoltării politicilor. La Departamentul de Justiție al SUA, a asistat la dezvoltarea politicii de reglementare și la nominalizările judecătorului Neil Gorsuch și a zeci de alți judecători. Anterior a fost consilier șef pentru tranziția lui Trump și mai devreme a fost funcționar pentru judecătorul asociat Samuel Alito și judecătorul Jerry Smith de la Curtea de Apel a SUA pentru al cincilea circuit. Este absolvent al Colegiului Yale și al Facultății de Drept a Universității Columbia. Lindsey M. Burke este director al Centrului pentru Politică Educațională de la Fundația Heritage. Burke a făcut parte din comitetul director de tranziție al guvernatorului Virginia Glenn Youngkin și din echipa de aterizare pentru educație. Ea face parte din Consiliul de vizitatori pentru Universitatea George Mason, consiliul de administrație al Institutului pentru Libertate Educațională și consiliul consultativ al Centrului pentru Libertatea Educației din Independent Women’s Forum. Cercetarea Dr. Burke a fost publicată în reviste precum Social Science Quarterly, Educational Research and Evaluation și Research in Educational Administration and Leadership. Ea deține o licență de la Universitatea Hollins, un master de la Universitatea din Virginia și un doctorat de la Universitatea George Mason. David R. Burton este Senior Fellow în Politică Economică la Institutul Thomas A. Roe pentru Studii de Politică Economică de la Fundația Heritage. Mandat pentru conducere: Promisiunea conservatoare de investiții internaționale, schimb internațional de informații, relația economică a SUA cu China și riscul financiar legat de climă. Anterior, Burton a fost consilier general la National Small Business Association; partener în grupul Argus; Vicepreședinte, Finanțe și Consilier General pentru New England Machinery; și manager al Centrului de Politică Fiscală al Camerei de Comerț din SUA. El deține un doctorat de la Universitatea din Maryland School of Law și o licență în economie de la Universitatea din Chicago. Adam Candeub este profesor de drept la Universitatea de Stat din Michigan. Cercetările sale academice se concentrează pe probleme de telecomunicații, antitrust și Internet. El a ocupat funcția de secretar adjunct pentru Comerț și procuror general adjunct asociat la Departamentul de Justiție în timpul administrației Trump. A primit licența magna cum laude de la Universitatea Yale și JD magna cum laude de la Facultatea de Drept de la Universitatea din Pennsylvania. Dustin J. Carmack este cercetător pentru securitate cibernetică, informații și tehnologii emergente în Centrul de securitate și imigrare a frontierei de la Fundația Heritage. Anterior, a lucrat în comunitatea de informații ca șef de personal al directorului de informații naționale, John Ratcliffe. În Congres, el a fost șef de personal al congresmanului John Ratcliffe (TX-04) și al congresmanului Ron DeSantis (FL-06). Domnul Carmack a studiat la Universitatea de Stat Truman din Missouri și la Universitatea Tel Aviv din Israel. Brendan Carr are aproape 20 de ani de experiență în sectorul privat și în sectorul public în comunicații și politici tehnologice. În prezent, el servește ca senior republican în Comisia Federală de Comunicații. Înainte de acest rol, Carr a fost consilier general al Comisiei Federale de Comunicații. Anterior, a lucrat ca avocat la Wiley Rein LLP. Anterior, el a lucrat la Curtea de Apel din SUA pentru al patrulea circuit. După ce a absolvit Universitatea Georgetown, și-a câștigat JD magna cum laude de la Facultatea de Drept Columbus a Universității Catolice din America, unde a lucrat ca editor al Catholic University Law Review. Benjamin S. Carson, Sr., MD, este fondator și președinte al Institutului American Cornerstone și anterior a fost cel de-al 17-lea secretar al S.U.A. Departamentul Locuințe și Dezvoltare Urbană. Născut în Detroit dintr-o mamă singură cu studii de clasa a treia, Dr. Carson a fost crescut să iubească lectura și educația. A urmat cursurile Yale și și-a obținut doctoratul de la Universitatea din Michigan. Timp de aproape 30 de ani, dr. Carson a ocupat funcția de director de neurochirurgie pediatrică la Centrul pentru copii Johns Hopkins, unde a efectuat prima separare a gemenilor uniți în partea din spate a capului. Autorii Ken Cuccinelli a ocupat funcția de director interimar al Serviciilor de cetățenie și imigrare din SUA în 2019 și apoi, din noiembrie 2019 până la sfârșitul Administrației Trump, ca secretar adjunct interimar al Departamentului de Securitate Internă al SUA. În timpul mandatului său ca secretar adjunct interimar, Ken a fost, de asemenea, director de reglementare pentru Departamentul pentru Securitate Internă. De asemenea, a slujit Commonwealth-ul Virginia, mai întâi ca senator de stat și apoi ca cel de-al 46-lea procuror general al Virginiei. Rick Dearborn a fost adjunct al șefului de cabinet al președintelui Donald Trump și a fost responsabil pentru operațiunile de zi cu zi a cinci departamente separate ale Biroului Executiv al Președintelui. El a fost, de asemenea, director executiv al echipei de tranziție a președintelui ales Donald Trump din 2016. Înainte de asta, Rick a ocupat mai multe roluri, inclusiv ca șef de personal, în biroul de atunci din SUA. Senatorul Jeff Sessions (R-AL) de aproape două decenii. Între cele două turnee ale sale în biroul Senator Sessions, el a fost numit de președintele George W. Bush ca secretar adjunct al Energiei pentru Afacerile Congresului. La începutul carierei sale, Rick a lucrat pentru Comitetul Național Republican Senatorial, Conferința Republicană a Senatului și Comitetul Director al Senatului. A absolvit Universitatea din Oklahoma cu o licență în administrație publică și o minoră în economie. Veronique de Rugy este Catedra George Gibbs în Economie Politică și Cercetare Senior la Centrul Mercatus de la Universitatea George Mason și o editorialistă sindicalizată la nivel național. Interesele sale principale de cercetare includ economia Statelor Unite, bugetul federal, impozitarea, competiția fiscală și clientul. De Rugy este autorul unei rubrici săptămânale de opinie pentru Creators Syndicate, scrie coloane regulate pentru revista Reason și bloguri despre economie la The Corner de la National Review Online. Ea și-a luat masterul în economie la Universitatea Paris Dauphine și doctoratul în economie la Universitatea Panthéon-Sorbonne. Donald Devine este cercetător principal la Fondul pentru Studii Americane din Washington, DC. El a fost directorul pentru primul mandat al Biroului de Management al Personalului al președintelui Ronald Reagan, când The Washington Post l-a etichetat „Spada Teribila Swift a Serviciului Civil a lui Reagan” pentru reducerea birocrației și reducerea cheltuielilor cu miliarde de dolari. A fost profesor la Universitatea din Maryland și la Universitatea Bellevue și este editorialist și autor a 10 cărți, inclusiv recenta sa The Enduring Tension. Diana Furchtgott-Roth, economist educat la Oxford, conduce Centrul pentru energie, climă și mediu de la The Heritage Foundation și este profesor adjunct de economie la Universitatea George Washington. Diana a fost secretar adjunct adjunct pentru cercetare și tehnologie la Departamentul de Transport al SUA, unde a condus bugetul de cercetare de 1,2 miliarde de dolari al Departamentului;  Mandat pentru conducere: Biroul Conservator Promise de poziționare, navigație și sincronizare și management al spectrului; și programul Centrului de Transport Universitar. Diana a lucrat în funcții de conducere la Casa Albă sub președinții Ronald Reagan, George H.W. Bush și George W. Bush, unde a fost șef de cabinet al Consiliului Consilierilor Economici. Thomas F. Gilman a fost secretar adjunct de comerț pentru administrație și director financiar al Departamentului de Comerț al SUA în Administrația Trump. În prezent, este director al ACLJ Action și președinte al Torngat Metals. Tom este fostul CEO al Chrysler Financial și a avut o carieră de peste 40 de ani ca director executiv și antreprenor în industria auto globală, incluzând roluri la Chrysler Corporation, Cerberus Capital Management, Asbury Automotive Group, TD Auto Finance și Automotive Capital. Servicii. Este licențiat în finanțe de la Universitatea Villanova. Mandy M. Gunasekara din Oxford, Mississippi, este director la Secțiunea VII Strategii, analist principal de politici la Forumul Independent al Femeilor și membru în vizită la Centrul pentru Energie, Climă și Mediu de la Fundația Heritage. În timpul administrației Trump, Mandy a fost șef de personal la Agenția pentru Protecția Mediului din SUA, precum și administrator adjunct principal pentru Oficiul pentru aer și radiații. Anterior, ea a ocupat numeroase funcții la Camera Reprezentanților și la Senatul SUA, inclusiv în calitate de consilier majoritar al Comitetului de mediu și lucrări publice din Senat sub președintele Jim Inhofe. Ea și-a luat licența de la Colegiul Mississippi și a absolvit Facultatea de Drept de la Universitatea din Mississippi. Gene Hamilton este vicepreședinte și consilier general al fundației juridice America First. Gene a fost consilier al procurorului general la Departamentul de Justiție al SUA; Consilier principal al Secretarului pentru Securitate Internă; Consilier general al Comisiei Senatului pentru Justiție; Asistent consilier șef la U.S. Imigration and Customs Enforcement; și ca consilier de avocat în Programul de onoruri al secretarului pentru avocați la Departamentul pentru Securitate Internă. Gene a absolvit Facultatea de Drept de la Washington and Lee University magna cum laude și Order of the Coif și are o licență în afaceri internaționale de la Universitatea din Georgia. Jennifer Hazelton a lucrat ca consultant strategic senior pentru Departamentul de Apărare în Politica de bază industrială și a ocupat funcții de conducere la USAID, Banca Export-Import a Statelor Unite și Departamentul de Stat. Ea a fost, de asemenea, director de comunicații în Congresul SUA și a lucrat ca jurnalist premiat pentru CNN și Fox News Channel. Hazelton deține un master în administrarea afacerilor de la Universitatea Emory și a obținut o licență de la Universitatea din Georgia. Autorii Karen Kerrigan este președinte și CEO al Small Business & Entrepreneurship Council și a contribuit la consolidarea antreprenoriatului în SUA și a creșterii afacerilor globale de 28 de ani. Ea a oferit consiliere pe tot globul prin misiuni de instruire axate pe dezvoltarea antreprenorială, advocacy eficientă, formarea politicilor și implementarea. Karen depune mărturie în mod regulat în fața Congresului și a făcut parte din numeroase consilii consultative federale care reprezintă interesele antreprenorilor și întreprinderilor mici. Dennis Dean Kirk este director asociat pentru politica de personal cu Proiectul de tranziție prezidențială 2025 la Fundația Heritage. Născut și crescut în Kansas, a absolvit cu onoruri Universitatea Northern Arizona și Facultatea de Drept a Universității Washburn. Dennis are peste 45 de ani de experiență în domeniul dreptului privat și al serviciilor publice de consiliere ale guvernului federal. A slujit în administrația președintelui George Bush în Biroul de consilier general al armatei SUA și mai târziu ca consilier general asociat pentru integrarea strategică și transformarea afacerilor, unde a fost recunoscut cu Premiile pentru servicii civile excepționale și meritorii și alte premii. În timpul administrației Trump, Dennis a ocupat funcții de conducere la Biroul de Management al Personalului și a fost nominalizat de președintele Trump pentru a fi președinte al Merit Systems Protection Board. Kent Lassman este președinte și CEO al Competitive Enterprise Institute. Educat la Universitatea Catolică din America și Universitatea de Stat din Carolina de Nord, el a scris despre telecomunicații, confidențialitate, mediu, antitrust și reglementări privind protecția consumatorilor, precum și politici comerciale și proiectarea sistemelor de reglementare. Cercetarea politicilor și susținerea lui Kent l-au dus în 45 de capitale de stat, mai mult de o duzină de țări și adânc în inima statului federal de reglementare. Bernard L. McNamee este un avocat în domeniul energiei și reglementărilor cu o firmă de avocatură importantă și a fost anterior membru al Comisiei Federale de Reglementare a Energiei. De asemenea, este profesor vizitator de drept la Scoala de Drept din Appalachi. Pe lângă faptul că a ocupat funcția de Comisar Federal de Reglementare a Energiei, McNamee a ocupat diverse funcții de politică și juridice de-a lungul carierei sale, inclusiv la Departamentul de Energie al SUA, pentru senatorul SUA Ted Cruz și pentru guvernatorul Virginiei George Allen. McNamee a servit și patru procurori generali în două state (Virginia și Texas). Christopher Miller a ocupat mai multe funcții în timpul administrației Trump, inclusiv ca secretar interimar al Apărării al SUA, director al Centrului național de luptă împotriva terorismului, secretar adjunct al apărării pentru operațiuni speciale și combaterea terorismului și director principal pentru combaterea terorismului și amenințări transnaționale la Securitatea națională. Consiliu. Înainte de serviciul său civil în — xx — Mandat pentru Conducere: Departamentul de Apărare al Promisiunii Conservatoare, Miller a fost beretă verde în cadrul Grupului 5 de forțe speciale cu multiple turnee de luptă în Irak și Afganistan, obținând gradul de colonel. Miller a obținut o licență de la Universitatea George Washington și un master de la Colegiul Naval de Război. De asemenea, a absolvit Colegiul de Comandă și Stat Major Naval și Colegiul de Război al Armatei. Stephen Moore este un economist și autor conservator. În prezent, este economist senior la FreedomWorks, Distinguished Fellow la The Heritage Foundation și analist Fox News. Din 2005 până în 2014, Moore a lucrat ca scriitor principal de economie pentru pagina editorială The Wall Street Journal și ca membru al consiliului editorial al Jurnalului. Încă contribuie în mod regulat la pagina editorială a Jurnalului. El este un lector frecvent pentru investițiile în afaceri și publicul universitar din întreaga lume cu privire la perspectivele economice și politice ale SUA la Washington, DC. Mora Namdar este avocat și Senior Fellow la Consiliul American de Politică Externă. Ea vorbește fluent farsi și este expertă în securitatea națională a SUA, drepturile omului, comunicațiile globale, Orientul Mijlociu și dreptul internațional. Mora a fost consilier principal pentru probleme critice la Departamentul de Stat al SUA și a fost numit de președintele Donald Trump pentru a îndeplini atribuțiile de secretar de stat adjunct pentru afaceri consulare. Ea a fost, de asemenea, vicepreședinte al departamentului juridic, conformității și riscului la Agenția SUA pentru Media Globală. Peter Navarro deține un doctorat în economie la Harvard și a fost unul dintre cei trei oficiali înalți de la Casa Albă care au servit alături de Donald Trump din campania din 2016 până la sfârșitul primului mandat al președintelui. El a fost șoimul și țarul comercial al Aripii de Vest din China și a fost director al Biroului pentru Politică Comercială și Fabricație și Coordonator al Politicii Actului de Producție de Apărare. Cărțile sale includ The Coming China Wars (2006); Death by China (2011); Crouching Tiger (2015); și memoriile sale de la Casa Albă In Trump Time (2021) și Taking Back Trump’s America (2022). Podcast-ul său, cel mai bine cotat Taking Back Trump’s America, apare pe Apple Podcasts și Google Podcasts. William Perry Pendley s-a născut în Cheyenne, Wyoming. El a obținut o licență și un master de la Universitatea George Washington, a fost căpitan al Corpului Marin din SUA și a obținut un doctorat de la Universitatea din Wyoming. El a fost avocat la Capitol Hill, un oficial înalt al președintelui Ronald Reagan și lider al Biroului pentru Administrarea Terenurilor pentru președintele Donald Trump. Timp de 30 de ani, a fost președintele Mountain States Legal Foundation unde a argumentat și a câștigat cauze în fața Curții Supreme a Statelor Unite. El a scris cinci cărți, inclusiv Sagebrush Rebel: Reagan’s Battle with Environmental Extremists și Why It Matters Today. Autorii Max Primorac este director al Centrului Douglas și Sarah Allison pentru Studii de Politică Externă de la Fundația Heritage. A fost director de operațiuni interimar și asistent al administratorului, Biroul pentru asistență umanitară, la Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională. Anterior, a fost director adjunct al programului de reconstrucție al Irakului la Departamentul de Stat al SUA și consilier principal în Biroul Secretarului. Max a fost educat la Franklin and Marshall College și la Universitatea din Chicago. Roger Severino este vicepreședinte al politicii interne la The Heritage Foundation. În calitate de director al Oficiului pentru Drepturi Civile din cadrul Departamentului de Sănătate și Servicii Umane (HHS) din SUA, din 2017 până în 2021, a condus o echipă de peste 250 de angajați care aplică legile privind drepturile civile, conștiința și confidențialitatea informațiilor despre sănătate. Ulterior, Roger a fondat HHS Accountability Project la Centrul de Etică și Politici Publice. El deține un doctorat de la Harvard Law School, un master în politici publice de la Universitatea Carnegie Mellon și o licență de la Universitatea din California de Sud. Kiron K. Skinner este președinte și CEO al Fundației pentru America și lume, profesor Taube de relații internaționale și politică la Școala de Politici Publice a Universității Pepperdine, cercetător W. Glenn Campbell la Instituția Hoover și membru în vizită și consilier principal la Fundația Heritage. Skinner a fost director de planificare a politicilor și consilier principal la Departamentul de Stat al SUA din 2018 până în 2019 și a fost membru al Consiliului de Apărare al Departamentului de Apărare al SUA în 2020. Skinner deține un master și un doctorat în științe politice la Harvard. Diplome universitare și de licență de la Spelman College și Sacramento City College. Brooks D. Tucker a fost secretar adjunct pentru afaceri legislative și ale Congresului din 2017 până în 2021 și șef de cabinet interimar din 2020 până în 2021. El a ajutat la elaborarea cadrului de politici pentru echipa de tranziție a președintelui ales Trump și a servit ca consilier principal de politică pentru securitate națională și afaceri ale veteranilor pentru senatorul Richard Burr din 2010 până în 2015. Brooks, locotenent colonel de marina pensionat, a servit în Afganistan, Irak, Africa de Nord, Caucaz și Pacificul de Vest. Este absolvent al Universității din Maryland, al Cursului de ofițeri de infanterie al Corpului Marin și al Colegiului de Comandă și Stat Major al Corpului Marin și deține un Certificat în Studii Legislative de la Universitatea Georgetown. Hans A. von Spakovsky este Senior Legal Fellow și Manager al Inițiativei de Reformă a Legii Electorale în Centrul Edwin Meese Centrul III pentru Studii Juridice și Judiciare de la Fundația Heritage. Este fost membru al Comisiei consultative pentru integritatea alegerilor a președintelui Donald Trump.Din 2006 până în 2007, von — xxii — Mandat pentru conducere: Promisiunea conservatoare Spakovsky a fost comisar în Comisia Electorală Federală. A fost consilier de carieră al procurorului general adjunct pentru drepturile civile la Departamentul de Justiție al SUA din 2002 până în 2005. Russ Vought este fondator și președinte al Centrului pentru Reînnoirea Americii. Lider conservator de multă vreme la Capitol Hill, Russ a servit în cabinetul președintelui Trump în calitate de director al Biroului de Management și Buget, unde a supravegheat punerea în aplicare a bugetului prezidențial, politicile cheie privind dereglementarea și un efort de referință pentru eliminarea teoriei rasiale critice și alte ideologii radicale în agențiile executive. Înainte de serviciul său la Casa Albă, Russ a petrecut aproape două decenii în mișcarea conservatoare mai largă de pe Capitol Hill, inclusiv ca director de politici pentru Conferința republicană a Camerei, director executiv al Comitetului de studiu republican și asistent legislativ al fostului senator american Phil Gramm. Russ a absolvit o licență de la Wheaton College și a primit un JD de la George Washington University Law School. William L. Walton este președintele Fundației Resolute Protector și gazda The Bill Walton Show. În 2016 și 2017, dl Walton a servit în echipa de tranziție a președintelui ales Donald Trump în calitate de Lider de acțiune al agenției pentru toate agențiile economice federale. A fost președinte al consiliului de administrație și CEO al Allied Capital Corporation, o firmă de investiții private tranzacționată la NYSE, în valoare de 6 miliarde de dolari, din 1997 până în 2010. El este imediat trecutul președinte al Consiliului pentru Politică Națională. Serviciile sale extinse în consiliu includ The Heritage Foundation, American Conservative Union, American Enterprise Institute, Camera de Comerț din SUA, National Venture Capital Association și Financial Services Roundtable. Paul Winfree este Distinguished Fellow în Politica Economică și Leadership Public la The Heritage Foundation. Înainte de a se alătura Patrimoniului în 2018, Paul a fost asistent adjunct al președintelui, director adjunct al Consiliului de politică internă și director al politicii bugetare la Casa Albă. În timpul tranziției prezidențiale din 2016, a condus echipa responsabilă pentru Biroul de Management și Buget. De asemenea, a fost membru al personalului superior al Comitetului pentru buget al Senatului SUA. Paul a servit atât în ​​administrația Biden, cât și în administrația Trump, timp de trei mandate, în calitate de președinte al Consiliului pentru burse străine Fulbright, care supraveghează programul Fulbright și schimburile educaționale sponsorizate de Departamentul de Stat. EDITORI Paul Dans este directorul Proiectului de tranziție prezidențială 2025 la The Heritage Foundation, organizând recomandări de politici și personal și instruire pentru persoanele numiți în următoarea administrație prezidențială. Înainte de a se alătura Patrimoniului, el a servit în Administrația Trump ca șef de personal în S.U.A.  Iată și lista colaboratorilor: Chris Anderson, Office of Senator Steve Daines Jeff Anderson, The American Main Street Initiative Michael Anton, Hillsdale College EJ Antoni, The Heritage Foundation Andrew “Art” Arthur, Center for Immigration Studies Paul Atkins, Patomak Global Partners Julie Axelrod, Center for Immigration Studies James Bacon James Baehr Stewart Baker, Steptoe and Johnson LLP Erik Baptist, Alliance Defending Freedom Brent Bennett, Texas Public Policy Foundation John Berlau, Competitive Enterprise Institute Russell Berman, Hoover Institution Sanjai Bhagat, University of Colorado Boulder Stephen Billy, Susan B. Anthony Pro-Life America Brad Bishop, American Cornerstone Institute Willis Bixby, WWBX, LLC Josh Blackman, South Texas College of Law Jim Blew, Defense of Freedom Institute for Policy Studies Robert Bortins, Classical Conversations Rachel Bovard, Conservative Partnership Institute Robert Bowes Matt Bowman, Alliance Defending Freedom Steven G. Bradbury, The Heritage Foundation Preston Brashers, The Heritage Foundation Jonathan Bronitsky, ATHOS Kyle Brosnan, The Heritage Foundation — xxvi — Mandate for Leadership: The Conservative Promise Patrick T. Brown, Ethics and Public Policy Center Robert Burkett, ACLJ Action Michael Burley, American Cornerstone Institute David R. Burton, The Heritage Foundation Jonathan Butcher, The Heritage Foundation Mark Buzby, Buzby Maritime Associates, LLC Margaret Byfield, American Stewards of Liberty David Byrd, Korn Ferry Anthony Campau, Center for Renewing America James Jay Carafano, The Heritage Foundation Frank Carroll, Professional Forest Management Oren Cass, American Compass Brian J. Cavanaugh, American Global Strategies Spencer Chretien, The Heritage Foundation Claire Christensen, American Cornerstone Institute Victoria Coates, The Heritage Foundation Ellie Cohanim, Independent Women’s Forum Ezra Cohen Elbridge Colby, Marathon Initiative Earl Comstock, White & Case LLP Lisa Correnti, Center for Family and Human Rights (C-Fam) Monica Crowley, The Nixon Seminar Laura Cunliffe, Independent Women’s Forum Tom Dans, Amberwave Partners Sohan Dasgupta, Taft Stettinius & Hollister LLP Sergio de la Peña Chris De Ruyter, National Center for Urban Operations Corey DeAngelis, American Federation for Children Caroline DeBerry, Paragon Health Institute Arielle Del Turco, Family Research Council Irv Dennis, American Cornerstone Institute David Deptula, Mitchell Institute for Aerospace Studies Donald Devine, The Fund for American Studies Chuck DeVore, Texas Public Policy Foundation

1. Wallace DeWitt, Allen & Overy LLP

James Di Pane, The Heritage Foundation Matthew Dickerson, The Heritage Foundation Michael Ding, America First Legal Foundation David Ditch, The Heritage Foundation Natalie Dodson, Ethics and Public Policy Center Dave Dorey, The Fairness Center Max Eden, American Enterprise Institute — xxvii — Contributors Troy Edgar, IBM Consulting Joseph Edlow, The Heritage Foundation Jen Ehlinger, Booz Allen Hamilton John Ehrett, Office of Senator Josh Hawley Kristen Eichamer, The Heritage Foundation Robert S. Eitel, Defense of Freedom Institute for Policy Studies Will Estrada, Parents Rights Foundation Jon Feere, Center for Immigration Studies Baruch Feigenbaum, Reason Foundation Travis Fisher, The Heritage Foundation George Fishman, Center for Immigration Studies Leslie Ford, The Heritage Foundation Aharon Friedman, Federal Policy Group Bruce Frohnen, Ohio Northern University College of Law Joel Frushone Finch Fulton Diana Furchtgott-Roth, The Heritage Foundation Caleigh Gabel, American Cornerstone Institute Christopher Gacek, Family Research Council Alexandra Gaiser, River Financial Inc. Mario Garza Patty-Jane Geller, The Heritage Foundation Andrew Gillen, Texas Public Policy Foundation James S. Gilmore III, Gilmore Global Group LLC Vance Ginn, Economic Consulting, LLC Alma Golden, The Institute for Women’s Health Mike Gonzalez, The Heritage Foundation Chadwick R. Gore, Defense Forum Foundation David Gortler, Ethics and Public Policy Center Brian Gottstein, The Heritage Foundation Dan Greenberg, Competitive Enterprise Institute Rob Greenway, Hudson Institute Rachel Greszler, The Heritage Foundation DJ Gribbin, Madrus Consulting Garrison Grisedale, American Cornerstone Institute Joseph Grogan, USC Schaeffer School for Health Policy and Economics Andrew Guernsey Jeffrey Gunter, Republican Jewish Coalition Joe Guy, Club for Growth Joseph Guzman Amalia Halikias, The Heritage Foundation Gene Hamilton, America First Legal Foundation — xxviii — Mandate for Leadership: The Conservative Promise Richard Hanania, Center for the Study of Partisanship and Ideology Simon Hankinson, The Heritage Foundation David Harlow Derek Harvey, Office of Congressman Devin Nunes Jason Hayes, Mackinac Center for Public Policy Jennifer Hazelton Lou Heinzer Edie Heipel Troup Hemenway, Personnel Policy Operations Nathan Hitchen, Equal Rights Institute Pete Hoekstra Gabriella Hoffman, Independent Women’s Forum Tom Homan, The Heritage Foundation Chris Horner Mike Howell, The Heritage Foundation Valerie Huber, The Institute for Women’s Health Andrew Hughes, American Cornerstone Institute Joseph Humire, Center for a Secure Free Society Christopher Iacovella, American Securities Association Melanie Israel, The Heritage Foundation Ken Ivory, Utah House of Representatives Roman Jankowski, The Heritage Foundation Abby Jones Emilie Kao, Alliance Defending Freedom Jared M. Kelson, Boyden Gray & Associates Aaron Kheriaty, Ethics and Public Policy Center Ali Kilmartin, Alliance Defending Freedom Julie Kirchner, Federation for American Immigration Reform Dan Kish, Institute for Energy Research Kenneth A. Klukowski Adam Korzeniewski, American Principles Project Kathy Nuebel Kovarik, Sagitta Solutions, LLC Bethany Kozma, Keystone Policy Matthew Kozma Julius Krein, American Affairs Stanley Kurtz, Ethics and Public Policy Center David LaCerte, Baker Botts, LLP Paul J. Larkin, The Heritage Foundation Kent Lassman, Competitive Enterprise Institute James R. Lawrence III, Envisage Law Paul Lawrence, Lawrence Consulting Nathan Leamer, Targeted Victory — xxix — Contributors David Legates, University of Delaware (Ret.) Marlo Lewis, Competitive Enterprise Institute Ben Lieberman, Competitive Enterprise Institute John Ligon Evelyn Lim, American Cornerstone Institute Mario Loyola, Competitive Enterprise Institute John G. Malcolm, The Heritage Foundation Joseph Masterman, Cooper & Kirk, PLLC Earl Matthews, The Vandenberg Coalition Dan Mauler, Heritage Action for America Drew McCall, American Cornerstone Institute Trent McCotter, Boyden Gray & Associates Micah Meadowcroft, The American Conservative Edwin Meese III, The Heritage Foundation Jessica Melugin, Competitive Enterprise Institute Frank Mermoud, Orpheus International Mark Miller, Office of Governor Kristi Noem Cleta Mitchell, Conservative Partnership Institute Kevin E. Moley Caitlin Moon, American Center for Law & Justice David Moore, Brigham Young University Law School Clare Morell, Ethics and Public Policy Center Mark Morgan, The Heritage Foundation Hunter Morgen, American Cornerstone Institute Rachel Morrison, Ethics and Public Policy Center Jonathan Moy, The Heritage Foundation Iain Murray, Competitive Enterprise Institute Ryan Nabil, National Taxpayers Union Michael Nasi, Jackson Walker LLP Lucien Niemeyer, The Niemeyer Group, LLC Nazak Nikakhtar, Wiley Rein LLP Milan “Mitch” Nikolich Matt O’Brien, Immigration Reform Law Institute Caleb Orr, Boyden Gray & Associates Michael Pack Leah Pedersen Michael Pillsbury, The Heritage Foundation Patrick Pizzella, Leadership Institute Robert Poole, Reason Foundation Christopher B. Porter Kevin Preskenis, Allymar Health Solutions Pam Pryor, National Committee for Religious Freedom — xxx — Mandate for Leadership: The Conservative Promise Thomas Pyle, Institute for Energy Research John Ratcliffe, American Global Strategies Paul Ray, The Heritage Foundation Joseph Reddan, Flexilis Forestry, LLC Jay W. Richards, The Heritage Foundation Jordan Richardson, Heise Suarez Melville, P.A. Jason Richwine, Center for Immigration Studies Shaun Rieley, The American Conservative Lora Ries, The Heritage Foundation Leo Rios Mark Robeck, Energy Evolution Consulting LLC James Rockas, ACLJ Action Mark Royce, NOVA-Annandale College Reed Rubinstein, America First Legal Foundation William Ruger, American Institute for Economic Research Austin Ruse, Center for Family and Human Rights (C-Fam) Brent D. Sadler, The Heritage Foundation Alexander William Salter, Texas Tech University Jon Sanders, John Locke Foundation Carla Sands, America First Policy Institute Robby Stephany Saunders, Coalition for a Prosperous America David Sauve Brett D. Schaefer, The Heritage Foundation Nina Owcharenko Schaefer, The Heritage Foundation Matt Schuck, American Cornerstone Institute Justin Schwab, CGCN Law Jon Schweppe, American Principles Project Marc Scribner, Reason Foundation Darin Selnick, Selnick Consulting Josh Sewell, Taxpayers for Common Sense Kathleen Sgamma, Western Energy Alliance Matt Sharp, Alliance Defending Freedom Judy Shelton, Independent Institute Nathan Simington Loren Smith, Skyline Policy Risk Group Zack Smith, The Heritage Foundation Jack Spencer, The Heritage Foundation Adrienne Spero, U.S. House Committee on Homeland Security Thomas W. Spoehr, The Heritage Foundation Peter St Onge, The Heritage Foundation Chris Stanley, Functional Government Initiative Paula M. Stannard — xxxi — Contributors Parker Stathatos, Texas Public Policy Foundation William Steiger, Independent Consultant Kenny Stein, Institute for Energy Research Corey Stewart, Stewart PLLC Mari Stull Katharine T. Sullivan, 1792 Exchange Brett Swearingen, Miller Johnson Michael Sweeney Robert Swope Aaron Szabo, CGCN Group Katy Talento, AllBetter Health Tony Tata, Tata Leadership Group, LLC Farnaz Farkish Thompson Todd Thurman, American Cornerstone Institute Brett Tolman, Tolman Group Kayla M. Tonnessen, Recovery for America Now Foundation Joe Trotter, American Legislative Exchange Council Tevi Troy, Mercatus Center Clayton Tufts Erin Valdez, Texas Public Policy Foundation Mark Vandroff Jessica M. Vaughan, Center for Immigration Studies John “JV” Venable, The Heritage Foundation Morgan Lorraine Viña, Jewish Institute for National Security of America Andrew N. Vollmer, Mercatus Center Hans A. von Spakovsky, The Heritage Foundation Greg Walcher, Natural Resources Group, LLC David M. Walsh, Takota Group Erin Walsh, The Heritage Foundation Jacklyn Ward, American Cornerstone Institute Emma Waters, The Heritage Foundation Michael Williams, American Cornerstone Institute Aaron Wolff Jonathan Wolfson Alexei Woltornist, ATHOS Frank Wuco Cesar Ybarra, FreedomWorks John Zadrozny, America First Legal Foundation Laura Zorc, FreedomWorkss Director, Project 2025  

Există cîteva licee din țară care se  mîndresc cu numărul mare de  academicieni. N-am auzit însă de  localități sau de  județe care să se laude cu numărul și mai  mare de  ofițeri de  securitate și de SRI cu care au împănat structurile statului. Și  ale celui totalitar, și  ale celui așa zis democratic. Povestea este veche și vine de la începuturile comunismului  românesc. Cine vrea detalii n-are decît să citească și să sape. De ce  un număr  mare de ofițeri de  Securitate au fost  selectați din spații rurale și de la  minoritatea  romă  este o  altă poveste la fel de complicată. Cine vrea să afle n-are decît să sape mai departe, să cerceteze epoca și sistemul. Cine  vrea insistă și găsește răspunsurile. Și dacă nu, mai citește și mai sapă. În acest  text  de  ziar încerc doar să înțeleg ce se află îndărătul  unei rețele de ofițeri de informații.  Prea  se leagă mulți de un singur loc. Așa cum puterea din România încă  se sprijină pe selecția și implicarea  oamenilor din  grupul de la Cluj, la fel și  armata  de promovați  din Noua Securitate  se bazează pe oameni proveniți din județele Cluj și Sălaj. Cum adică, din județul Sălaj, unde nu erau  centre de pregătire ca la Grădiștea sau unități de Securitate ca prin atîtea  alte părți.  Uite așa! S-a proțăpit unul în sistem și i-a tras și pe ceilalți. Întrebarea mi-a venit de la un fragment publicat pentru promovarea unei cărți intitulată „Democrație neagră” de Marian Zlotea.  Condamnat și fugar, Marian Zlotea  (din banda Partidului Democrat) anunță o carte  în care destăinuie o parte din mînăriile vremii, după părerea lui cutremurătoare și extrem de importante. Printre altele, el susține că  Adrian Tarău  păstrează chitanțe și facturi pentru toate bunurile cumpărate  pentru familia  Eduard Hellvig. N-are rost să vă  stoarceți imaginația ca să aflați ce i-o fi luat? De obicei, mahării  din politica românească, burjui la prima generație, țopîrlani  fără moșteniri și clasă, primesc  orice. dar mai ales ceasuri, bijuterii  și poșete pentru neveste, costume și ceasuri pentru ei și abia apoi sunt agățați și tîrîți în afaceri de milioane și milioane de euro și dolari.  Trec la case și la case de vacanță și proprietăți prin străinătate și apoi se chinuie să-și încropească un arbore genealogic. În cazul nostru, nu lista de  cadouri are importanță. Mai degrabă merită aflat cum a  supraviețuit Adrian Tarău în  afaceri și în relația cu Noua Securitate din moment ce prin anul 2000 era căutat și dat în urmărire, dacă nu mă înșel, chiar condamnat în contumacie. La un moment dat l-am căutat și prin bazele de  date americane. Fostul procuror Alexandru  Lele, cel care l-a arestat pe Tarău și care era extrem de preocupat  de moartea  fostului său coleg Cristian Panait.  zicea că Adrian Tarău are un hotel prin America și huzurește cu banii din contrabanda petrolieră. Păi așa fugit și condamnat, cum putea să se întoarcă și să-l umple pe  Hellvig  de cadouri? În 2007, ziarul ”Bună ziua Ardeal” publica o știre  conform căreia  „fiul  fostului prefect de Bihor  a fost condamnat penal  săptămîna trecută  printr-o hotărîre definitivă  emisă de  Tribunalul Arad”. Cotizează condamnații la șefii SRI? Sau  Adrian Tarău a fost albit  de guvernările  care s-au succedat după anul condamnării sale?  Acest  Adrian Tarău este fiul fostului prefect PSD de Bihor, Aurel Tarău, iar afacerile sale  cu produse petroliere  se învîrteau pe la  Suplacu de Barcău (azi închisă și falimentată) și treceau peste granițe. Familia Tarău  se trage însă din județul Cluj, mai exact din satul Hodișu, comuna Poieni. Om de la  țară, crescut cu muncă și cățărat în politică. Cine știe cum s-o fi întîlnit și el cu  Eduard Raul  Hellvig, născut și el tot în județul Sălaj, cetățean român de  etnie nedeclarată. Mai exact, în Zalău. Putem presupune că, la o plimbare prin  urbea  sălăjană,  Aurel Tarău, adică  seniorul PSD,  s-a întîlnit cu  generalul Dumitraș, prieten și el  cu generalul de  Securitate  Viorel Stanca, ajuns  liderul PD  Sălaj. Undeva la o bere, la o ședință de  analiză, la un comandament. Nici Dumnezeu nu ține  evidența întîlnirilor  dintre șefii  prăfuiți din provincie.  Sigur, cu voia celui de  Sus, nu departe de  Zalău, tot în județul Sălaj, la Giurtelecul Hododului, s-a născut și și-a  aranjat casa copilăriei nimeni altul decît  Virgil Măgureanu. Cu voia Domnului, toți  aceștia  au venit pe lume destul de aproape unul de altul și viața i-a apropiat și mai tare. Cum s-au întîlnit? Generalul Dumitraș  era totuși un nume al județului. Omul a  fost  șef la inspectoratele de poliție din Bihor și Sălaj. Cum să nu se cunoască cu Aurel  Tarău? Și  generalul era din comuna Poieni, același județ Cluj. Chiar se născuse în satul Valea Drăganului  (aceeași comună Poieni) și avea și el o fată, care s-a și măritat cu mititelul  june Eduard Hellvig. Și toți aceștia cum să nu se cunoască ei și cu Virgil  Măgureanu, cel lansat de așa-zisa revoluție direct în frunte la  Noua Securitate? Oameni importanți, urbe mică, fete și  băieți de măritat și de însurat și de trimis în lume și de agățat într-un post bun pe undeva.  Ei bine, Andreea  Dumitraș înamorată de  Edi Hellvig  avea și ea o prietenă de suflet, o colegă, o adevarată  confidentă, mai ceva  ca o soră.  Se numea Dorina Negru. Cu cine credeți că s-a măritat colega de liceu și prietena  intimă a  Andreei  Dumitraș, măritată Hellvig?  Dorina Negru de atunci este una și aceeași persoană cu  Dorina Coldea de  astăzi, soția  storcătorului de bani și afaceri, generalul în rezervă Florian Coldea. Să nu vă mirați dacă aflați că în satul  Hodișu, comuna Poieni, județul Cluj, a mai explodat o bombă biologică. Acolo  s-a născut Marcel Boloș, artizanul tragediei financiare a României de  azi.  Și cam la 35-40 de kilometri a făcut ochi  viitorul șofer Lucian Bode, ajuns ministru și cap liberal. Acesta s-a născut în Valcăul de Jos, tot în Sălaj, nu departe de satul lui Virgil Măgureanu. Generalul Dumitraș,  socrul lui  Eduard Raul Hellvig, și generalul  Viorel Stanca (fost  căpitan de Securitate, metamorfozat în businessman ajuns în Top 300 oameni de  afaceri și lider la PD Sălaj) erau oamenii de  casă ai lui Virgil Măgureanu.  Unde  credeți că  s-a înscris  prima dată Eduard Raul Hellvig?  Este ușor de ghicit. În partidul lui Virgil Măgureanu.  Cum a ajuns la Dan Voiculescu și, mai apoi, în PNL și șeful campaniei  electorale a lui Klaus Iohannis este doar un traseu tipic pentru politica românească. Pîî-pîș! Și gata! Ar putea  deține  Adrian Tarău facturi  pentru cadourile făcute lui  Eduard Raul Hellvig? Este de presupus că  așa cum le are pe cele pentru  Hellvig și familia ar putea  avea și pentru alții.  Dacă vă imaginați că Virgil Măgureanu și-a meșterit singur  casa și niște candelabre de lemn  la Giurtelecul Hododului vă înșelați.  Sunt prețioase și  toate au venit cumva de undeva. Pînă s-a vîndut. Ar trebui să continui descrierea plutonului de milițieni, ofițeri de  Securitate și SRI, precum și de politicieni selectați de sistem din județul Sălaj. Ați înțeles cum s-a născut gruparea informativă de la  Sălaj și Cluj?  N-aveți decît să săpați puțin la rețeaua de influență a celor pomeniți mai sus sau să citiți investigația lui Valer Marian, republicată  acum în Cotidianul (https://www.cotidianul.ro/cine-verifica-povestea-si-ascensiunea-neamurilor-lui-florian-coldea-in-sri-3/) Și veți înțelege mai bine cum funcționează sistemul construit cu migală  în jurul unui clan cu mediocri ambițioși  pescuiți din satele  județului Sălaj. (Material corectat la ora 11.30)

  Nu mai avem altă soluție decît împușcarea urșilor care umblă hai-hui în căutare de hrană, jucăuși sau amenințători prin comunități. Nici un ONG-ist și nici un super- dresor nu-i mai  poate întoarce în inima codrului pe cei care s-au învățat să cerșească la marginea șoselei, prin cartiere sau să își facă  rost de hrană atacînd  gospodăriile țărănești. Ultima  tragedie a fost și semnalul pentru  modificarea legislației dublată și de oarece  propagandă electorală. Așa că avem parte  de o sesiune de urgență a Parlamentului. De data aceasta nu pe seama pensiilor sau a cedării unității Patriot, ci  pe seama urșilor care coboară prin localități și mai sfîrtecă turiști pe  traseele montane. Situația de criză nu se putea reglementa  cu o Ordonanță de Urgență pentru că Marcel Ciolacu, un pasionat  pescar și vînător (gonaci și cărător de puști la Omar Hayssam!), nu este dispus  să riște admonestări europene și fluierături ONG-iste. A convocat o sesiune de urgență a Parlamentului ca să ne arate că  este un sensibil la tragedia petrecută  pe Jepii Mici  din Munții Bucegi și că  îi pasă  de  spaima Elenei Lasconi, căreia i-a trecut un urs fioros printr-o cuvîntare. Adevărul este că lucrurile au luat-o razna și  riscăm să ne trezim și cu alte tragedii, dar și cu dezechilibre periculoase. Avem cam tot atîția urși cam cîți politicieni flămînzi, oportuniști și  proști conduc România. Pînă acum au  conviețuit cu toții, oameni și urși într-o tîrguială tipică țării noastre. Politicienii au scăldat-o, urșii au cerșit, au făcut figurație pentru selfie-uri, au  mai șterpelit  de prin  gospodării exact cum fac politicienii din banii publici. Și fiecare a mai cedat cîte o victimă, ba la braconaj, ba la campaniile DNA. Nu mai merge! Urșii îi vor întrece ca număr și pericol pe politicieni, iar sesiunea de urgență a Parlamentului României trebuie să pună capăt acestei situații. De obicei, nu sunt de acord cu partidele și nu le fac curte. Știu că îndărătul oricărei situații critice se ascunde un interes. Și, dacă ajunge în Parlament, e clar. Interesul este uriaș. Sau pericolul. Exact ca în disputa cu rezultatul testului la droguri în maximum  72 de ore. Să nu vă imaginați că statul va  investi pentru numărul necesar de laboratoare  de testare. O  va face numai la Sfîntul Așteaptă. Așa că vor  sări în ajutor cei  care vor investi și vor elibera  rezultatele mai repede. Probabil că sunt deja cîțiva clienți politici așezați în blocstarturi și abia așteaptă să dea drumul la afacere. Dar testul se va face pe bani, iar în regim de urgență de  două ori mai repede și de trei ori mai scump. Ca la testele de Covid! Și, la urmă, vor veni și testele ”la chiuvetă”. Să revin la  partide și la urșii numeroși. În proiectul de lege al UDMR, Tanczos Barna a gîndit și a formulat corect. El a și declarat săptămîna trecută: „Avem urşi în afara habitatului lor natural. Vin urşii în zonele locuite. Acolo trebuie să avem intervenţia imediată, fără proceduri complicate, fără telefoane, fără aprobări, acel comitet pentru intervenţie să decidă la faţa locului ce trebuie să facă în cazul acelui urs, dacă este agresiv, dacă poate fi relocat”(….). ”Este vorba despre o intervenţie a omului într-o populaţie de animal sălbatic, ursul brun, care este în vârful lanţului trofic, ştie toate lumea că nu există alt duşman decât omul şi omul este responsabil pentru controlul şi managementul acestei populaţii. Vedem cum se dubleaza, se triplează numărul judeţelor unde se raportează pagube, se dublează, se triplează numărul apelurilor la 112”. (Tanczos Barna). Nu mai este loc de lugu-lugu. Mor oameni, pagubele  din gospodăriile țărănești sunt din ce în ce mai mari, iar pericolul  de la marginea orașelor montane depășește orice  imaginație. Urșii care s-au învățat cu tomberoanele și cu cerșitul la marginea șoselelor nu se mai întorc  niciodată în inima codrului.  Eventual, se învață în apartamente, garaje și magazii. Ei trebuie eliminați, iar numărul lor scăpat de sub control  redus la cifre rezonabile. Mai mult,  binevoitorii  care  ademenesc urșii și nu înțeleg ce reflexe produc în comportamentul animalelor sălbatice  trebuie sancționați  drastic. Altfel ursuleții de la Ploiești vor ajunge la marginea Bucureștilor și pe la frații lor din Parlament.

Poliția Română se străduiește  să mute problema drogurilor din curtea ei pe seama consumatorilor. Și ca să-și arate preocuparea sa  pentru prinderea  acestora se chinuie  intelectual și juridic să reglementeze depistarea lor. Nu a  distribuitorilor și a rețelelor, ci a bietului  utilizator. Ca să-și consolideze poziția, ca să poată aborda pe oricine, poliția visează să tragă cu legea în toată populația, exact ca vînătorul beat care a pornit cu tunul după cîteva vrăbii. Scandalul OUG 84/2024  mărește puterea  de control a poliției asupra  cetățeanului. Bogdan Despescu, doctor dubios în științe (acuzat de plagiat) și  etern  secretar de  stat la Ministerul de Interne (om  cu limbaj și frizură de ofițer  din filmele despre  război, considerat prieten  al SRI), conduce operațiunea de  încălecare a cetățeanului.  Și el, și premierul, și ministrul Justiției  alcătuiesc un fel de  gașcă de Buzău. Despescu este din Nehoiu, iar  Predoiu a copilărit la Pleșcoi, din  copilărie rămînînd un admirator al  Elenei Udrea. Se mai spune despre  Despescu un lucru neconfirmat: că a fost unul dintre oamenii  lui Florian Coldea în Poliția Română. Consumatorul de  droguri  este vînat cu lupa legislației și cu disprețul agentului și al conducerii ministerului. Cît pentru aplicarea legii, cît pentru alte motive. Orice conducător auto suspect după criteriile  aproximative ale organului poate fi oprit și pus să sufle  sau să accepte testarea. Dacă refuză, are  carnetul suspendat pentru minimum trei zile.  Dacă este cu  familia în autoturism, o trimite la gară. Nu primește o dovadă care să-i permită să ajungă acasă  sau la spital, unde să facă un test. Drug test-ul polițaiului nu este probă. Este doar un instrument  de lucru.  Proba  juridică vine de la INML. Dacă după trei zile, conducătorul  auto  este depistat  pozitiv se alege cu dosar penal. Dacă nu, umblă după carnet. La 3  zile de la testare poate  începe recuperarea  carnetului  de conducător auto care,  în unele cazuri, ține cît niște  săptămîni de post. Incoerența juridică  a OUG 84 ține  cît de gîndirea lui Bogdan Despescu, cît de  abilitatea  ministrului  Cătălin Predoiu de a se face că lucrează,  precum și de  avizele eliberate  de Ministerul Justiției. Acestea din urmă  indică și nivelul parfumat de pregătire juridică a Alinei Gorghiu. Cătălin Predoiu cel lunecos chiar susține despre OUG 84: „Această ordonanţă nu este un demers izolat al MAI, este o măsură care se înscrie într-o politică pe care am cerut-o şi am impus-o la MAI, încă de la preluarea mandatului. A fost în mod repetat citată trunchiat declaraţia subsemnatului în sensul că lupta cu drogurile a fost pierdută. Este o declaraţie mai largă, pe care am făcut-o la preluarea mandatului, şi nu la jumătatea lui, şi care a inclus şi comandamentul de a întări această luptă, de a iniţia măsuri împotriva traficului şi consumului de droguri, inclusiv la volan şi de a câştiga această luptă”. Preocuparea  excesivă și ostentativă a celor de la Interne (și nu numai) de  a  se sui cu picioarele pe  consumator (uneori chiar pe  potențialii consumatori)  ne trimite cu gîndul la  responsabilitatea  tuturor de a  combate  distribuția. O vînătoare  a amatorilor de prizat pentru a ascunde amploarea distribuției și controlul acesteia. Starea  generală a consumului de droguri în Romania nu este  semn de viciu popular, ci de incapacitate a instituțiilor statului de a o  bloca sau de  a diminua distribuția. Există o incapacitate a  acestor instituții de a  depista și sancționa rețele de distribuție a drogurilor și, pe cale de consecință, ne obligă să presupunem că oamenii legii au rolul lor, chiar interese și beneficii. Un fost ministru vorbea mai zilele trecute de implicarea unor servicii secrete  străine în piața drogurilor ca sursă importantă pentru bani negri. Mai rămîne de pus o întrebare: cine cercetează implicarea  polițiștilor, mai mici sau cu funcții mai importante, a ofițerilor din Serviciile secrete și a eventualilor beneficiari din lumea politică în afacerea drogurilor? Nu are rost să așteptăm un răspuns în problemă. Cercetarea dosarelor care implică decese a  rămas  fără răspuns. E cazul  împușcatului cu mai multe gloanțe din scara blocului Monte Carlo din timpul pandemiei. Cum s-a încheiat?  Sau a celui împușcat la Brăila. Știți ceva  despre rezultatele cercetărilor privind  persoanele responsabile și de eventuale sancțiuni? Anchetele interne din Poliție sau din Serviciile Secrete sunt gropi fără fund. Cazurile grave din Ministerul de Interne sunt cercetate  prin anchete organizate între ei. Nu mai sunt de competența Parchetelor militare și se termină mai întotdeauna în ceață. Deja OUG 84, act care deschide  vînătoarea de conducători auto, nu-i decît o extindere  de putere pentru polițaii și șefii lor și o  modalitate de  a măguli electoratul pentru a arăta înainte de alegeri că  poliția este îngrijorată și se face că lucrează chiar și atunci cînd este amestecată în marile  învîrteli în materie.  

 

   Klaus Iohannis  nu mai are curajul să facă  la București declarații despre situația din țară. Le face departe de  populație, de presă și de urși.

  De la Washington, ne transmite mistificări și  încurajări. Aflat  pe poziția de figurant și de căprar la raport la  summitul NATO, el a transmis populației un mesaj de călător vesel. Parcă ar fi vrut să-i bată obrazul și să o admonesteze: Nu vă mai plîngeți atîta! „Nu ne așteaptă nicio criză economică, nu ne așteaptă creșteri fantastice de taxe. Dar nici nu cred că putem să ne așteptăm la austeritate guvernamentală în an electoral. Sigur, deficitul va fi considerabil mai mare decât 3%, care este considerat optim, dar nu mă aștept să apară o situație extraordinară, să avem criză, să creștem taxele și alte lucruri”, a „șoptit” Klaus  Iohannis unor jurnaliști aflați în preajma sa pe la Washington. Ați înțeles? O să fie  bine, dar trebuie să facem ceva. Să găsim vinovații. Și îngrijoratul nostru dulap săsesc s-a gîndit că trebuie atacați vinovații. Și a început „Noi, din păcate, nu am reușit… sau, ca să mă exprim mai clar: guvernele românești nu au reușit să crească colectarea până la un nivel rezonabil……”. Sesizînd că persoana  întîi plural îl include și pe  dînsul, a dat-o la întors. El n-are treabă cu taxele, cu guvernarea de doi lei, cu PNRR-ul, cu ministrul Finanțelor scos din pălărie și cu șmecheriile practicate pentru a strînge șurubul. El  vorbește din cer și din avionul călătoriilor sale de lux. Și pentru un zbor și un somn liniștit are nevoie de o conștiință împăcată. De vină sunt alții. Chiaburii din anii propagandei proletcultiste au fost înlocuiți cu „evazioniștii” „ De ce să lăsăm evazioniștii să trăiască extraordinar de bine să se îmbogățească peste măsură și Guvernul să fugă tot timpul după niște bani pe care cu greu reușește să îi colecteze. Nu sunt absolut de acord cu aceste scenarii promovate intens de un anumit partid și de unii din Comisia Europeană. Să tratăm chestiunile cu calmul cuvenit” a  zis președintele Iohannis. O să ne fie  bine!  „Nu ne așteaptă nicio criză economică, nu ne așteaptă creșteri fantastice de taxe”. O să ne fie bine dar trebuie să-i prindem pe evazioniști. Aflat departe de țară  și întrebat de incidental  cu ursul din ultimele știri, președintele  Klaus Iohannis, bucuros că România a  fost pomenită de două ori în materie de  ajutorarea Ucrainei, s-a  grăbit să o scalde: „Cred că s-a ajuns prea departe. Sunt foarte îngrijorat și m-a șocat evenimentul. Sîmbătă, am fost eu pe un traseu în Bucegi și apoi să aflu că foarte aproape de locul unde m-am aflat s-a întâmplat această nenorocire. Îmi place foarte rău pentru victimă, pentru familia ei. Problema cu urșii nu e deloc nouă și clasa politică a reacționat de fiecare dată punctual. E o mare emoție, se convoacă o ședință de guvern, se discută în Parlament și apoi trecem mai departe. Dacă vrem să avem un turism sănătos, nu putea să lăsăm ca oamenii să fie omorîți de animale, cum animalele nu trebuie omorâte pentru distracție. Trebuie găsită calea de mijloc. Avem prea mulți urși, incidente când oameni sunt răniți sau uciși și nu se poate continua așa. Nu sunt vânător, nici specialist, dar trebuie venit cu o lege care să respecte toate normele europene, dar și viața oamenilor. Nu putem să protejăm animale în detrimentul oamenilor”. Ați înțeles?  S-a pronunțat  exact ca și în legătură cu creșterile de taxe. Adică, o să fie  bine și el o să fie departe!  

Compania națională de aviație se poartă ca un cetățean furios pe politicieni. Dă din coadă și se răzbună, îi ridiculizază și îi umple de ridicol.

  Delagația României care trebuia să ajungă la Paris de unde să se îmbarce pentru New York la Summitul NATO s-a  făcut de rîs. Zborul de Paris s-a anulat și pentru a nu întîrzîia  la  Summitul NATO a  fost transportată cu o aeronavă militară Spartan. Singura dată cînd președintele Iohannis voia să  călătorească „alături de popor”, e drept, la clasa 1, s-a dus pe copcă și alături de miniștrii Apărării și de Externe, însoțiți de  generali au urcat în  aeronava militară să nu piardă „trenul”.    Presupun că nu au urcat pe lăzi de muniție,nu și-au pus  căști și nu au luat cîte o parașută în spinare! Am putea  zice că TAROM-ul își dă arama pe față exact cînd ministrul Transporturilor din Arabia Saudită se afla la București în chestiuni care privesc și TAROM. Să fie o întîmplare? Sau haosul are o legătură și cu deja pomenitele tensiuni  între  premierul Marcel Ciolacu și minsitrul Sorin Grindeanu? Duminică spre luni, s-au anulat trei curse spre  Orientul Mijlociu. N-au mai plecat zborurile de Aman, Beirut și Cairo pentru că trei piloți s-au declarat indisponibili. Toate  necazurile au venit în casacadă. Dimineța, alte zboruri cu destinații europene și naționale  s-au anulat. Pe Aeroportul Henri Coandă, lucrurile sunt cam albastre. Cei care au ratat cursele de Orientul Mijlociu dorm pe jos și înjură. N-au alternative. Și călătorii pentru  destinațiile din Europa se agită. Criza de piloți și revendicările salariale își spun cuvîntul. Un  amic, prieten cu cîțiva piloți, îmi scrie: „Cornele, a început balul la TAROM. În seara aceasta (n.red- duminică), situația la Tarom se prezintă astfel:

1. Nu există piloți de rezervă, detașamentul

- Boeing are cu mai puțin 20 de piloți decât numărul minim necesar - ATR are cu mai puțin 22 - Airbus, la fel

2. Majoritatea pilotilor din Tarom au deja ofertele de angajare imediată la companiile concurente
3. Consiliul de Administrație și conducerea executivă și-au bătut joc efectiv de solicitările piloților.
4. Piloții au dus greul menținerii companiei pe linia de plutire și au veniturile echivalente cu cele din anul 2007 noi fiind în anul 2024 totuși
5. Piloții au fost și sunt forțați să încalce Codul Muncii care obligă la doar cinci zile consecutive de zbor și două libere. Piloții zboară șase și chiar șapte zile consecutive nefiind acoperiți de nimic, din pontajul lor apar cinci zile doar și zilele suplimentare nu sunt plătite conform legii.
6. Condițiile de muncă și hrană sunt mizerabile. Pasagerii celor 3 curse anulate : Cairo, Beirut și Aman îi recrutează Tarom

Pe cei veniți din alte destinații cu escală la Otopeni îi va caza pe banii companiei. Să vezi haos mâine dimineață cu ATR-utile! Să vedem pe cine vor alege “regina balului”! Să fie Grindeanu oare? Pilotul comandant al cursei de Baia Mare de azi s-a declarat inapt medical așa încât din lipsa de piloți de rezervă nu se știe dacă va fi făcută cursa Și este primul inapt la această oră.  Dacă nu se face cursa de Baia Mare nu are cum ajunge echipajul de Boeing care trebuie să facă mâine charterele Baia Mare - Antalia- Târgul Mureș Antalia - Otopeni! Efectul în cascadă ! Dacă astăzi nu se termină cascada nu se vor mai putea de mâine recruta pasagerii pentru ca se închide sistemul interline În plus, acum pasagerii sunt furioși rău! La cursele charter companiile de turism plătesc înainte transportul turiștilor. Acum nu există avioane libere la concurență dacă TAROM-ul anulează cursele. Politicul a făcut haosul cu „specialiștii” aduși în TAROM, politicul să o rezolve. Dacă are cu cine! Dacă nu, să zboare ei! Ca tot spunea Seidler să ia pensiile piloților că sunt nemeritate și nesimțite” Una din sursele de posturi și învîrteli din Ministerul Transporturilor, principala sursă de bani pentru lumea politică românească, se  clatină și este la un pas să capoteze.  

Parcă am locui într-un enorm stadion. Sau în prejma lui. Și toată Europa ar juca fotbal, ar antrena, ar tunde gazonul, ar spală echipamente și ar umfla mingi sau ar sta în tribună și ar chibița. Și toți ar vorbi aceeași limbă, ar schimba informații și s-ar întreține din aceeași ocupație. În stația de autobuz de pe Bulevardul Magheru așteaptă cîțiva. Vorbesc câte doi. Mai vine unul. Nu se cunosc și nu se salută. Stă cîteva secunde și hodoronc-tronc zice: ¬-Pleacă Edy? -Pleacă, dom'le, cum să nu plece! La cîți bani îi dau, de ce să nu meargă? -Și cum vorbește cu ei? -Eh, simpu. Pă engleză! Îi dau si traducător!! -Și ce face? Îi zice, strigă,mă, la ăla să tragă. Unii zîmbesc, altul zice: -Pînă traduce s-a dus faza!Hă-hă! -S-a dus baba cu colacii, zice altul. Toți știu unde pleacă Edy și de ce. Nu cer detalii. Parcă Edy ar locui cu ei în aceeași curte. E un nepot și au vorbit cu el, cu tac-su și știu și cînd bea apă și ce ciorapi poartă. Sunt zile în care trăim într-o lume mai mică, cu un singur limbaj și cu un singur subiect. Unul dintre ei schimbă subiectul. -Iar se fac trejcinci de grade! -Da, îi răspunde altul. Sec, ca și cum n-ar avea chef să intre in joc. Ceilalți nu mai zic nimic. Nu vor să omoare subiectul. -Mie îmi pare rău de portughezi! -Și mie! Are un aliat. -Ai văzut cum a plîns Ronaldo? -Mie, de elvețieni! Mititei da' ai dracului! -De-aia au bani. Nu răspunde la provocarea cu Ronaldo. Probabil nu-l suportă. Cei care trec prin fața lor vorbesc despre altceva, deși ai putea fi tentat să-i bănui că se învîrt în jurul aceluiași subiect. Parcă ar fi într-o boală care contaminează, într-un spital așezat în jurul unui gazon. Sărbătoarea fotbalului european a cuprins și România. Nu se mai plînge nimeni, în ciuda faptului că Naționala a cîștigat un singur meci și că fotbalul românesc este păpușat de Dâncu et comp. O fi venit Ziua Îngăduinței! Am ieșit din cursă, dar a fost frumos. Nu ne-am făcut de rîs. Am jucat cu spectatorii mai spectaculos decît cu echipa. Felul chinuit în care a fost organizată primirea echipei naționale la baza de la Mogoșoaia mă face să cred că băieții care conduc Federația și cei care îi dirijează s-au speriat de ce ar putes să iasă dacă valul galben din Germania se întinde și peste România.

Avem date pentru alegeri prezidențiale și parlamentare, dar n-avem țintă. Adică destinație. Puteți să-i ziceți și proiect. Ce vrem să atingem cu cel ales la Cotroceni și cu cei trimiși în Parlament? Îmi este cît se poate de clar că participanții la competiția electorală știu foarte bine ce urmăresc. Fiecare vrea să cîștige un post la Cotroceni sau unul de parlamentar. Şi tot ce aduc scaunele respective. Asta pricepem cu toții, că nu suntem tonți. Pentru asta luptă orbește și se avîntă în politică. Să facă bani și să-și ridice rubedeniile. Cu ce proiect? Ne vor spune după ce se vor înscrie în cursă. Nu înainte. Se tem să nu le fure ceilalți ideile. Ce-s ideile? Niște propuneri trăznite scoase din pălărie de care nu se alege nimic. De planurile vînturate la precedentele alegeri (indiferent care au fost acestea) s-a ales praful. De trei decenii țara este un veritabil cimitir de idei abandonate. Toți au venit cu listuțe pe care aveau trecute cu linioare tot felul de măsuri și proiecte. Ce-a ieșit? Doar ce le-a folosit în plan individual. Public, mai nimic. Au rămas pe data viitoare. În politică se zice „pentru mandatul următor”. Așa ne trece viața. Așteptînd să se întîmple ceva în mandatul următor. De ce nu discută nimeni despre prioritățile țării noastre? E vorba de cele arzătoare. Mă refer la cele simple, nu la aiureli sofisticate și răsucite de șapte ori. Mă întreb de ce nu putem contura măcar o prioritate majoră. De exemplu, o reducere drastică a aparatului bugetar. Țara se scufundă în datorii. România trăiește din împrumuturi. Guvernul amanetează țara pe termen lung pentru a plăti neputința hoardelor de funcționari incompetenți. Nici un partid nu-și face o cauză din reducerea aparatului bugetar. Nici un candidat la președinție nu se limitează la un proiect de reducere a cheltuielilor publice și la reformarea statului tălîmb și împuiat de ciubucari. N-am auzit de un partid, de o mișcare sau de o personalitate care să se dedice unei despăducheri politice a aparatului de stat. O reducere a gurilor flămînde ce trebuiesc hrănite pentru nimic și care mai mușcă și din viața celor săraci ar avea drept consecință o relansare a României. Acum, statul român arată ca o invazie de impostori, hoarde întregi, așezate pe funcții, dregătorii, răspunderi. O mare parte din ei nu știu să scrie. Alții, nici cu ce se ocupă. O altă parte încurcă sau execută comenzi de la partid care „indicății” vin de la alți incompetenți. România se scufundă în datorii, în strînsul curelei ca să le plătească lefurile și cheltuielile de jucat în rolul de funcționari publici, de directori, de șefi de agenții, chiar de miniștri. De ce nu se încumetă nimeni la o campanie, la o „răscoală”, la o încercare de scuturare a structurii năpădite de figuranți? Şi, o dată cu re-dimensionarea aparatului de stat, să recurgă la eliminarea impostorilor, a neșcoliților, a incompetenților, a clientelei politice și a clanurilor de familie? Agenda noastră publică este dominată numai de cine pe ce post și cine cu cine se aliază ca să-l cîștige. Ce să facă, nici vorbă! Pentru a stabili o ierarhie de priorități ar trebui să te pricepi, să cunoști nevoile oamenilor, să fi făcut ceva de ispravă mai înainte, să ai soluții, să fii responsabil de un proiect de la început pînă la sfîrșit. Pentru cei care ne conduc pare mult prea mult și prea complicat, obositor, periculos chiar. De-aia zic, de-aș avea un partid sau o mișcare sau un candidat serios la președinție i-aș fixa un singur azimut: - Despovărarea statului român de armatele de funcționari incompetenți, eliberarea economiei și a instituțiilor publice din strînsoarea sufocantă a incompetenței lor.

Prăbușirea încrederii în Joe Biden după dezbaterea televizată cu Donald Trump are ceva omenesc și nespus de trist. Parcă am fi văzut pe viu niște momente dintr-o dramă shakespeariană. După o carieră politică de o viață, a venit vremea ca bătrînul Joe să înțeleagă că este sub presiunea nemiloasă a senectuții. Oamenii vorbesc pe șleau și spun că-i prea bătrîn, că îi scapă cuvintele și simțurile, că ideile i se frîng pe neașteptate și că nu se mai leagă. În același timp, parcă ar mai vrea, parcă ar mai putea. Mai zilele trecute chiar, i-ar fi spus unui apropiat (conform New York Times) că mai are puțin pînă să ia o decizie privind retragerea. Şi s-a aflat imediat. Degeaba a încercat să repare avaria cu o consultare a familiei. Cea mai frumoasă și importantă valoare din istoria umanității - familia - a jucat însă un rol retrograd. A încercat să-l gonfleze pe președinte cu optimism și încredere. Numai că n-a izbucnit într-un disperat: Noi ce facem? Pe noi cui ne lași? Cînd este vorba despre pierderea puterii, adeseori, familia are un rol negativ. Ar trebui să se despartă de dulceața care-i vine fără să poarte nici o greutate pe umeri. Mulți oameni s-ar avînta în operațiuni de schimbare a societății chiar și a lumii dacă în familie n-ar auzi voci în genul: Tu de ce te bagi? Vrei să ne faci necazuri? Asta ne trebuie? La noi nu te gîndești? În anii comunismului, multe conștiințe și mulți români cu repere civice și morale suficient de solide s-au înmuiat în fața spaimelor răbufnite în sînul familiei lor. Consultarea „clanului Biden” pare să fi jucat rolul unui amortizor al căderii. A atenuat puțin din durerea retragerii, dar n-a putut să o stopeze și să o înlăture. În mai toată lumea, Joe Biden este deja trecut. Mai corect spus, este îngropat de viu de discuțiile privitoare la numele celui care i-ar putea lua locul în fruntea Partidului Democrat pentru a-l înfrunta pe Donald Trump. Se fac sondaje peste sondaje. Nu m-ar mira să se facă și pariuri. Nu pe retragerea din competiția electorală a lui Joe Biden, ci pe seama celui care îi va lua locul: Michelle Obama sau Gavin Newsom? Neputința vîrstei nu este un păcat. Ba, are și avantajul că mai este compensată de înțelepciune. Nu este un păcat, dar pentru cei tineri este mai mult decît o greșeală de neiertat. Este fatală și are greutatea unui handicap cumplit. Culmea, într-o Americă în care încep să domnească toate libertățile (chiar și cele trăznite și neobișnuite), președintele se împiedică dramatic de vîrsta sa. În politica americană, libertatea de a fi senior nu mai este valabilă.

O calificare în sferturi după meciul cu Olanda ar fi dus populația  României într-o stare de delir. Am fi lăsat-o baltă și cu calendarul alegerilor, și cu Coldea, și cu  numele viitorului președinte. Adevărul este că în zilele premergătoare acestui meci țara a fost cuprinsă de o stare de visare, de încredere, de așteptare cum n-a mai fost de multă vreme. Tuturor ni se părea că se poate, că nu ne temem de meciul cu Olanda, că am putea câștiga, că vine o nouă generație care ne răzbună și de care ne putem lega speranțele. Dacă o asemenea stare ar putea  fi pusă la cale și elaborată de stat, chiar ar trebui să le cerem aleșilor mai multe strădanii în această direcție. Preț de două-trei săptămîni, țara și populația parcă au arătat altfel. În diverse locuri, în parcuri, în piețe și pe terase au fost organizate fun zone, iar televiziunile au pompat un optimism cum n-au mai făcut-o cu nici un prilej. E drept, unii au exagerat prostește, alții s-au ridiculizat singuri socotind că trebuie să pună umerii gîndirii la apariția unei Românii de carnaval. În același timp, îmi este aproape imposibil să spun că această campanie de entuziasm s-a născut de la sine și că n-a fost pregătită. Nu m-ar mira să fi existat oameni și instituții care să se fi implicat în declanșarea acestei stări de sărbătoare și de promovare a unei imagini românești. Chiar nu-mi imaginez cum așa, de la sine, la Koln, la Munchen sau la Frankfurt s-au putut încinge coruri și hore, marșuri și montaje cu zeci de mii de oameni, iar la București nu se mai pot organiza proteste cu cîteva sute de cetățeni nemulțumiți! Poate că este un adevăr care îmi scapă. Speranța poate mobiliza mai abitir decît protestul? Fotbalul vrăjește mai tare ca politica? Naționala de fotbal stîrnește în noi sentimente de solidaritate cum nu izbutesc nici guvernul, nici președintele, nici parlamentul, nici cîntăreții celebri și nici actorii de mare talent? Asta înseamnă că fotbalul românesc, așa cum este el, developează din adîncul nostru sentimente de patriotism cum n-o face nici o altă componentă a vieții publice. Explozia de mîndrie prilejuită de meciurile din Germania ne arată că populația României duce cu ea din ce în ce mai puternice aspirații de regăsire identitară. Și că deține nebănuite resurse patriotice pe care politica nu știe să le scoată la iveală.

Luni, s-au desfășurat cele mai prefăcute, inutile și caraghioase consultări privind derularea calendarului electoral. După ce au făcut-o lată, încercând să hăcuiască agenda electorală pentru interesul lui Iohannis, după ce PNL-ul a tras profitul listelor comune, după ce PSD-ul s-a umflat de voturi, pac, s-a stricat înțelegerea. Am publicat o întrebare pe Cotidianul privitoare la alegerile prezidențiale în septembrie. Cea mai mare parte a respondenților a susținut alegerile în septembrie fără să priceapă de ce, uneori, și televiziunile fac minuni. Și prostiile  rostogolite se fixează în mintea unora și dau roade spectaculoase. La ce i-o fi trebuind alegătorului român alegeri în septembrie? Ca să asculte propaganda electorală cu burta la soare?  Ca să pună votul în coșul recoltei? Ca să-l ajute pe Ciolacu să iasă președinte? Adevărul este că, în ultimul moment, liberalii au ieșit dintr-o înțelegere care era și capcană, și prostie. Ar fi fost culmea ca liberalii să zică altfel decît Nicolae Ciucă. ”În unanimitate, membrii BPN au fost de acord să susținem alegerile prezidențiale la termen”. Ceea ce înseamnă că, după ce le-a trecut glonțul europarlamentarelor pe la ureche, ei și-au dat seama că fără un răgaz de pregătire a prezidențialelor se alege praful de ei. Cel mai hazos din tot episodul consultărilor a fost invitarea buricosului partid PUSL (Voiculescu-Antena 3- Intact). Apendicele politic a intrat în Parlament, s-a făcut grup ne-grup parlamentar și la consultările de la guvern a contat ca partid politic independent. Cu atîția lătrăi și cu așa tunuri mediatice de susținere, cum să nu merite!

"Mesajul PUSL a fost clar. Avem asumat un calendar şi calendarul trebuie respectat de cei care l-au asumat, respectiv alianţa, de cei care conduc, pentru că au deja, să spunem, o bilă albă, în sensul că poporul a dat la alegerile europarlamentare pentru Alianţa PSD - PNL 54%. Asta ce înseamnă că trebuie ca toţi care şi-au asumat un calendar pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare să îl respecte, astfel încât poporul care i-a votat să fie mulţumit", a declarat Graţiela Gavrilescu de la actualul partid la care activează.

Dacă Marcel Ciolacu îi invita și pe Mihai Gâdea, și pe Radu Tudor era partidul complet!  PNL-ul „s-a consultat singur”,  iar Marcel Ciolacu și Mihai Tudose se vor fi consultat în fața oglinzii. Mai pe verde-n față: toată agitația consultărilor nu-i decît o tentativă chinuită de a acoperi cu vorbe goale rahatul consultărilor tîrguit pe bază de „pretenie” la începutul anului. Pentru Iohannis și pentru Coaliția care nu mai merge. Atît!  

Elena Lasconi a vrăjit un oraș și, mai apoi, un partid. După o carieră bazată numai pe apariții televizate și pe știri de presă, Elena Vasilica Lasconi a devenit o minivedetă politică. Câștigă alegerile din USR și devine candidata  partidului la  alegerile prezidențiale din acest an. Succese în cascadă, menite să atragă și să hrănească ambiții de putere. Fără îndoială, ne aflăm în fața unei doamne care stăpînește relația cu camerele de luat vederi, care trăiește intens pe scenă și la microfon ca o actriță care este vrăjită de propriul său rol. În plus, fosta crainică își gestionează aparițiile cu pricepere și abilitate, chiar le pregătește minuțios. Așa a ajuns la o cotă de popularitate de care s-a lipit și visul de putere. Politica a înregistrat nenumărați jurnaliști care au sărit gardul spre partide și spre funcții publice. Au simțul scenei, al relației cu publicul, vorbesc ușor, învîrt subiectele și  se pricep să atragă atenția și să smulgă aplauze. Pe la unii, și Narcis a poposit prea mult. Audiența aduce bani și admiratori. Garcea, Dan Diaconescu, Mitică Dragomir, Becali, Florin Călinescu erau și se mai cred de neîntrecut la poante, păreri, glumițe. Sunt un fel de doctori în orice. Toți au gustat cîte puțin din politică și tot nu s-au lecuit. Ba, unii dintre ei încă mai speră. „Nu sunt aici să vă zic să răbdaţi, să aveţi răbdare. Sunt aici să vă zic ‘gata fraţilor, haideţi la luptă, momentul schimbării este acum”(…) priviţi-mă în ochi! Nu ca preşedinte, ci ca eu. Sunt tot eu, aceeaşi Elena pe care o ştiţi de azi, sau pe care aţi cunoscut-o în urmă cu un an, cu doi, cu trei, sau cu 30 de ani. Dacă veniţi alături de mine, nu va fi uşor, va fi cel mai greu. Dar vom câştiga. Vom câştiga. România este casa noastră. Când un hoţ îţi intră în casă, nu pleci tu din casă, îl scoţi pe el afară. România poate avea un viitor mai bun. Putem să avem salarii mai bune în România, un sistem de sănătate în care să fim trataţi. Şi să fim trataţi cu empatie şi respect. Putem avea un sistem de educaţie în care chiar să fie educaţi copiii noştri. Putem să facem toate acestea. Putem să asigurăm un viitor pentru România”, a spus Elena Vasilica Lasconi  la Congresul USR. Frumos, clar, din inimă, cu un patetism de mămică urcată pe o masă să le vorbească soldaților înainte de luptă. La acest capitol, Diana Șoșoacă este mult mai gonflată în abordare și mobilizează mai abitir. Vorbește direct în trombone. E drept, multora le stîrnește rîsul.  Adevărul este că ambele doamne se aseamănă, doar că Lasconi este mai prețioasă și mai decentă. Diferă doar perspectivele externe. Una trage cu ochiul către Vest, cealaltă se prăvale către Est. Care să fie liniile mari ale proiectului politic la care (cu tupeu!) Elena Vasilica Lasconi l-a invitat și pe Nicolae Ciucă să îl susțină? Dincolo de lista cu priorități și exemplul cu „România este casa noastră. Când un hoţ îţi intră în casă, nu pleci tu din casă, îl scoţi pe el afară” ce mai  este? Am parcurs  cea mai mare parte dintre știrile existente  despre Elena Lasconi ca primar la Câmpulung. Le-am recapitulat și  în Cotidianul și merită să o faceți și dumneavoastră. Cele mai multe sunt știri supte din deget, cum zic jurnaliștii. Dacă nu apăreau nu păgubea nimeni cu nimic. Că a schimbat yala de la primărie, că a făcut o declarație de dragoste soțului ei, că pe vreme de Covid a cerut măsuri de protecție ca la ATI  la intrarea în primărie, că vrea să transforme un teren cu ciulini într-un „centru medico-social” (cine știe dacă s-o fi bătut fundația!), că vrea  facturi zero pentru iluminatul public, că și-a corectat numele, că i-a destituit pe șeful poliției locale și pe cel al administrației piețelor, că și-a procurat un aparat cu care i-a controlat pe angajați dacă trag la măsea, că a îmbrăcat primăria orașului în inimioare etc. Dincolo de  abordările frumoase și îngrijite, cam asta este anvergura personajului. După cum arată lista de interesați de candidaturi la alegerile prezidențiale putem observa un lucru. Crește vertiginos lista de promisiuni exprimate cu limbariță politică în stil talk show și scade vertiginos anvergura intelectuală. Cît despre cultură și proiecte politice solide, secetă mare!  

După ce înțelegerea politică pe bază de „pretenie” între Crin  Antonescu și Victor Ponta s-a  făcut praf a venit vremea ca a  doua „pretinie” politică să dea în clocot și să se umfle. Furios că liberalii s-au răzgîndit cu alegerile în septembrie, covrigarul de Marcel Ciolacu a început să strige: -„Țopăiala pe calendar afectează această încredere între parteneri. Și, din punctul meu de vedere, trebuie să înceteze!” Și ca nu cumva să zboare din fotoliu, a adăugat: -„Nu voi răspunde provocărilor de a declanșa o criză guvernamentală și instabilitate în România!”. Cum adică, generalul să țopăie? Lezat la kakiul său onor și la epoleții veșteji, generalul i-a răspuns de pe unde era, filmîndu-se cu telefonul: „Sincer chiar nu înţeleg de ce această reacţie. Afară este foarte cald. Asta da, pot să înţeleg. Ne bucurăm de rezultatul meciului echipei României de aseară. Da şi folosesc acest prilej pentru a felicita jucătorii echipei naţionale de fotbal. Atunci când vine vorba de alegerile prezidenţiale trebuie să rămânem în prevederile legale şi în termenele legale. Ca atare, haideţi să stăm jos şi să discutăm, să discutăm pe bază de principii, pe bază de reguli, nu pentru a face în aşa fel încât să respectăm agenda personală a liderilor PSD”. Mai că nu l-a bătut pe umeri ca să-l calmeze, sugerîndu-i că vara nebună i-au încins creierii, asta  în vreme ce la promisiunea din februarie privind noul calendar electoral (cînd au fost de acord!) creierii generalului fuseseră cam afectați de frig. Cei doi se înțeleseseră pe cont propriu, pe bază de „paroles d`honneur” și o întorc tot cam așa. Numai că nu-și zic: -Tu chiar ai luat-o în serios? Adevărul este că  înțelegerea politică pe bază de prietenie și pe cuvînt  de onoare nu are la bază nici un document. Este ca o înțelegere între  două cațe bîntuite de răzgîndiri. Au dat mîna și s-au pupat cu cîteva vorbe: -Ce zici, mă, merge? -Hai, că merge! Cît să țină prietenia între doi mediocri? Cam cît între două mahalagioaice! În politică, prietenia nu ține nici  pînă la colț. Sună bine  doar pînă la primul interes major. Exact cum a fost cu Ponta și Crin Antonescu. Cînd vorbeau ziceai că se îmbăiază ca doi miri, numai în apă cu miere parfumată cu flori de cîmp și  petale de trandafir. La primul mare pot, au sărit unul la altul  rățoindu-se ca bandiții la drumul mare, căutînd să fugă cu prada și inventînd argumente că au dreptate să o facă. De unde s-a plecat? ”În urma negocierilor, coaliția de guvernare a ajuns la un acord pentru comasarea alegerilor locale cu alegerile europarlamentare. Prin urmare, pe data 9 iunie, românii vor merge la vot pentru alegerile locale, dar și pentru cele europarlamentare. De asemenea, coaliția PSD-PNL a decis devansarea alegerilor prezidențiale din 2024, care vor fi organizate în luna septembrie. În 2019, acestea au avut loc pe 10 și 24 noiembrie. Anul acesta, cele două tururi de prezidențiale vor avea loc pe 15 și pe 29 septembrie”. Înțelegerea  a fost comunicată tuturor și publicată în organul de presă al Coaliției (Digi 24 TV) și respectată ca atare pînă pe data de 10 iunie a.c. Operațiunea  „țopăielii pe calendar” are mai multe dedesubturi. Pesediștii și liberalii au marșat la o încercare stupidă a lui Klaus Iohannis de a sări de la  Cotroceni direct  într-o dregătorie europeană. Listele înfrățirii temporare le-au adus liberalilor un cîștig enorm. S-au lipit ca o scamă pe susținerea masivă pentru PSD și s-au ales  pe listele comune cu un număr de  europarlamentari pe care, în alte situații, nu l-ar fi obținut nici cu sprijinul armatei. Ambele tabere și-au menținut controlul asupra primăriilor, pesediștii dînd totuși o lovitură în plus la consiliile județene. De ce  au mai fost de acord liberalii? Pentru că se salvau și pentru că președintele  Iohannis le-a comandat un sprijin la noul său proiect turistic. De ce a acceptat PEEE-SEE-DEE-ul o așa „țopăială” în calendar? Pentru că președintele i-a cerut lui Marcel Ciolacu să pună umărul la promovarea României (adică a româno-sasului) în Europa (dacă nu i-o fi făcut și cu degetul!) și pentru că la alegerile din septembrie Marcel Ciolacu și-ar fi împlinit visul. Ar fi ajuns președintele României și ar fi făcut-o pe Sorina Docuz prima doamnă cu copii de la trei politicieni. Șandramaua prieteniei s-a dus Dracului și amîndoi prietenii se acuză și fac trimiteri la obraz și la caracter, în vreme ce în spatele lor cele două tabere orăcăie prelung și amenință. Noi auzim doar trimiterile la „respectarea legii” și la „alegeri la termen”.  

După părerea mea, decizia de retragere a bluzei inspirată din ia românească din colecția Louis Vuitton este o mare înfrîngere. Totul a pornit de la o prostie umflată de intelighenția românească prin reprezentanții ei de incultură. În loc să ne bucurăm de prezența iei în registrul stilistic de cea mai înaltă clasă al Casei Vuitton, ne-am rățoit patriotic purtîndu-ne în cel mai primitiv mod și „cîștigînd” scoaterea acestei capodopere populare din colecția faimoasei case de modă pariziene. Totul a început de la protestul unui ONG „La Blouse Roumaine” (denumire preluată după tabloul cu același nume semnat de Henri Matisse), fericită că i s-a oferit prilejul să arate obiectul de activitate. Andreea Tănăsescu, reprezentantă a mișcării „La Blouse Roumaine", a declarat: „A fost o campanie diferită față de alte cazuri, pentru că de data aceasta am cerut brandului LV să scoată acea cămașă numită balon din colecție. În al doilea rând am cerut comunității noastre să participe , să susțină campania cu mărturii despre acest port tradițional”. Pe Andreea Tănăsescu a deranjat-o enorm că ia din colecția Vuitton se numea „balon”. Cum de și-au permis francezii o asemenea enormitate? La strigătul patriotic difuzat de „La Blouse Roumaine” s-a adăugat și Raluca Turcan cu toată energia și cultura ei de țurcană perfecționată la Moscova. „Vă pot spune însă că abordarea va fi una în spiritul obţinerii recunoaşterii la nivel internaţional a valorii inestimabile a tradiţiei româneşti şi a transpunerii acestui «incident» într-o oportunitate pentru a face cunoscută ia/cămaşa românească tradiţională, la nivel internaţional”. (Libertatea) A căutat în puțul gîndirii sale, a găsit un ciot de idee și a purces la declarații politice pline de promisiuni: „Am luat legătura cu casa de modă, am stabilit un calendar, prin care România, în parteneriat cu o companie atât de mare, să pună în valoare meșteșugurile românești”. Plan de muncă, nu alta. Numai n-a zis că propune Casei Louis Vuitton să producă și șerpare, și cușme și opincuțe. Și să preia toată producția de ii din talciocuri și magazine artizanale. Nu știu dacă madam ministru și-a tras repede o deplasare la Paris, dar s-a trezit muncind. Presupun că scandalul iei a umflat pipota în madam Turcan cînd s-a văzut în poziția de demnitar ieșind în față să ia apărarea iei românești tradiționale din Mărginimea Sibiului și „furată” de străini. Cine a fost ea și ce-a ajuns? Din secretara unui ministru avea ocazia să devină prima lele pornită la luptă în apărarea dreptului de autor al cămășii tradiționale românești (cu infinite decorațiuni, în funcție d e zonă și de vîrstă) de sărbătoare, tipică Mărginimii Sibiului, dar și unei părți din județele Alba și Hunedoara unde se numește „port de Săliște”. O piesă din îmbrăcămintea de sărbătoare a fetelor și a femeilor se și numește „sălișteană”. Marele scandal de apărare a iei s-a încheiat cu victoria tristă a cucoanelor noastre. Bluza „balon” din colecția Vuitton, vîndută cu 5000 de euro, a fost retrasă din magazine și scoasă din colecție. Punerea „în valoare a meșteșugurilor românești” anunțată de ultrapavoazata Raluca Turcan (ministru al Culturii) s-a dus de unde a venit. Adică, în capul celui mai nepotrivit ministru al Culturii (în ultima vreme, un minister chinuit de impostori și oportuniști inculți). Am văzut-o pe Raluca Turcan evoluînd de la condiția de asistentă (secretară) personală a lui Theodor Stolojan la cea de madamă prelucrată după toate tehnicile de beauty, de la buzele gonflate ale starletelor de pe la televiziuni pînă la pomeții întinși și năsucul mititel în vînt, toată accesorizată cu branduri și gata de defilare. Exact ca o dansatoare de cabaret gata de spectacol. Nu-mi imaginam că poate pune la cale altceva decît o declarație politică. M-aș fi crucit de uimire dacă ar fi anunțat că pregătește să deschidă în toate marile capitale europene expoziții de ii românești, că lansează un concurs national cu premii pentru ii deosebite, că decernează premii în ii și obiecte tradiționale de îmbrăcăminte la diverse prezentări de modă și la concursuri de frumusețe, că organizează în sala de la Palais de Béhague (Ambasada României la Paris) o defilare cu ii românești de excepție etc. De unde atîta imaginație? Ca să își facă imagine, ea și-a pus căpșorul la bătaie izbutind să stopeze cea mai spectaculoasă confirmare a frumuseții iei românești (după tabloul lui H. Matisse). Se îmbrăcau doamnele și fetele cu gust din lumea largă cu ii românești din portul de Săliște. Și ne bucuram. Așa, au rămas la Muzeul Țăranului Român și în promisiunile țurcanei noastre de la Cultură. Post scriptum: Păstrez cu sfințenie în sertarele și dulapul casei ciupagul (ia), săliștenele și poalele albe ale mamei, alături de chimirul, cămașa cu ciocănele și pălăria tatei. Prezența ciupagului în colecția Casei Vuitton le-ar fi răzbunat portul și l-ar fi onorat.

Bagă strîmbe și pune tălpi și nu lăsa alegerile prezidențiale să treacă de septembrie că ăștia te fac varză! Dacă le mută cu cîteva săptămîni, tu o să scapi mai multe perle. Așa le zic ăștia la dume și la bîlbele tale. Și n-o să mai ai bani de salariile bugetarilor și de pensii, o să mai împrumuți țara cu bascule de euro și de dolari și ți le bagă ție pe gît. Și o să pici în sondaje ca bețivul în hazna. Zi-le și tu de Finanțele ținute de-a-n boulea și laudă-te că tu și Tudose sunteți la fel de gigea și vorbiți mai frumos și mai deștept decît Ciucă! Zi-le „fandosiții Dracului!” și du-te la popor! Dacă mai pierzi vremea cu calendarul alegerilor, o să-ți uite lumea „succesurile”, asfaltările și isprăvile, vizitele de ghiocel în Israel și SUA, negocierile răsturnate de la Bruxelles și vizitele la Muntele Athos și la meciul Naționalei cu Ucraina. Nu te lăsa, Marcele, că o să obosești și la neuroni, și la ciolane. La kintalul tău o să adaugi alte kilograme și o să gîfîi la vorbire, o să ți se îngroașe buzele și mijlocul și o să ți se blegească gîndul. Șantajează-i dacă poți și luptă pentru alegeri la sfîrșit de august!  Electoratul tău nu pleacă din curte și din fața porții. Babele nu merg la mare și muncitorii n-au concediu cu bani de vacanță. Nu fi prost, Marcele, pune alegerile prezidențiale după prima pensie majorată și te-ai scos. Doar n-o să-l voteze pe gradatul care a scăldat-o! Strigă la bugetarii pe care-i plătești de pomană să vorbească mai mult despre marele tău plan de întors România cu curu-n sus. Numai așa va trece cu succes! Fă pace cu Pandele și cere-i cît poate da. Promite-i că pe Gabi o scoți primar la tura următoare! Nu te lăsa, Marcele! Adună-i pe toți care te latră și du-i într-o excursie documentară și arată-le magazinele și covrigăria din piața Buzăului. Nu-s ca iahturile și ca milioanele lor. Ale tale și ale familiei sunt curate, din unități model, cu locuri de muncă și terminal pentru recoltele tale de pescar. Ești patriot, ce naiba! Nu mănînci decît ce produci și ce vinzi. Și ce frumos se vede! Fă un chef la cîrciumă cu toți revoluționarii din Buzău și împrejurimi, cheamă-l și pe Romașcanu să jure ca martor și unifică-le mărturiile să nu te mai contrazică la biografie și să nu te scoată mereu un șarlatan răsărit de la căderea regimului comunist. Și zi-le la toți ăia care te caută la școli și la diplome și te amenință cu o probă de dictare că și tu poți să le trimiți SRI-ul pe cap și să-i bagi în gura armatei tale de postaci. Și zi-le-o-n față că faci ceva pe doctoratele lor, că, dacă pofteai, îți luai și tu, dar te doare undeva și de-aia ai zis „pa” ! Să aibă și ei curaj și să le zică asta la ăia de la SRI! Și să dea cu flit la un doctorat de la Academia SRI. Și dacă mai fac gît, ca între buzați, îi dai pe mîna cetățenilor de la Strehaia sau de la Buzești. Nu te lăsa, Marcele, și fă orice ca să cîștigi alegerile prezidențiale că dup-aia nu mai contează nimic! Poți să duci poporul la sapă de lemn, da' ai fost și tu o dată în viață președinte al României! Și ți s-o cînta imnul pînă cînd ne-o buși plînsul.

„Dosarul Coldea” este eclipsat temporar doar de Campionatul European de fotbal. Este tot un meci cu mize mari, nu foarte popular, dar unul al intereselor, al abuzurilor și al jocurilor nebune, al mutilărilor pe seama democrației. Dincolo de rafalele isterice și narcisiste ale Ancăi Alexandrescu (dalmațiană de profesie!), dincolo de sforăriile și afacerile îmbîrligate ale lui Maricel Păcuraru, dincolo de răzbunarea unui alt SRI-ist, săgeata pentru profituri ale unor generali și politicieni, transfugul Sebastian Ghiță, (în ambele cazuri sunt dovezi că televiziunile pot fi folosite drept ciomag public de dat în cap adversarilor), dincolo de partizanatele Peee-SeeeDeee-iste ale Antenei 3, dincolo de delirurile și confesiunile lui Cozmin Gușă, cazul generalului Coldea este un dosar complicat, încă ținut „la rece” într-o casă de fier a statului român. Vă dați seama ce secrete ascunde dacă și Luluța Kovesi se simte amenințată și tremurînd de frică s-a grăbit să tragă pe ea un tricou XXXL al echipei naționale a României și să dea fuga să se „foteze” pe la Koln pe post de suporter înfocat (adică de patrioată!?)? Înseamnă că situația este groasă de tot, că abordarea cu instrumente legale și de tip democratic se află încă departe. Oare de ce? S-o fi temînd Luluța în varianta sa bruxelleză de povestea nedeslușită încă a relației sale cu Florian Coldea? Tot ce se poate! Toate marile dosare au în ele și un dram (o picătură) de sirop. Nu văd de ce ar face excepție. Oricum, reacția celei desemnate ca Procuror-șef European (altă invenție trăznită a UE în drumul său spre proiectul de stat artificial) este doar o pată de culoare. La fel ca și prezența lui Vasile Dîncu&son în delegația și la ultimul meci al României cu Belgia. Gașca din jurul lui Burleanu primește onoruri și un băgat capul în fotografie pentru contribuția la blocarea lui Gică Popescu la funcția de președinte al FRF. Devine mai clar că există și o contribuție a SRI și a găștii de Cluj la preluarea controlului asupra fotbalului românesc. Ce a căutat Florian Coldea la Șantierul Naval de la Mangalia? Ce amestecuri are SRI în conceperea și gestionarea softului CNAS, ce rol au avut SRI și tandemul Maior-Coldea la înființarea și funcționarea unor partide politice? Dar la preluarea Realității TV și în funcționarea unor site-uri și televiziuni? Nu are rost să mai reiau lista de nenorociri apărute în prestația lor din „cîmpul tactic”. Nenorocirea deputatului PSD Ion Stan rămîne cap de afiș. Ce rol au jucat Florian Coldea și George Maior în această nebunie perturbatoare în funcționarea statului român? De unde a început și cum? Circulă o poveste rămasă în ceață. Cică ar fi existat informații și rapoarte din interiorul SRI privitoare la banii negri cu care ar fi operat Florian Coldea în perioada sa de început. Vestea ar fi ajuns la Radu Timofte (atunci, director SRI) și acesta ar fi dispus un flagrant. La deschiderea dulapului de serviciu a lui Florian Coldea, ar fi fost găsiți peste 200.000 de dolari. Radu Timofte ar fi dispus începerea unei cercetări și a unui dosar disciplinar, dar totul a fost stopat în urma intervenției unui ofițer american care ar fi invocat o colaborare importantă cu ofițerul român. Cică gringo ar fi invocat un join venture! De aici ar fi pornit pentru prima dată un lung șir de întrebări. Pentru cine lucrează Florian Coldea? Pentru ce alt serviciu străin? Pentru unul american sau pentru unul francez care i-ar fi adus și Legiunea de Onoare? Ce „bucurii” necurate i-ar fi făcut lui Traian Băsescu? Cît de curată a fost utilizarea banilor cash destinați răscumpărării jurnaliștilor români răpiți în Irak? Cîți din banii negri dirijați de Florian Coldea și gașca au fost destinați pentru operațiuni secrete ale SRI și cîți pentru interese personale, vacanțe, proprietăți, finanțări de media și partide? Să fie oare printre răspunsurile la aceste întrebări adevăruri incomode pentru instituțiile statului român? De ce nici un partid și nici un politician cu nume nu inițiază o Comisie parlamentară de anchetă în cazul abuzurilor din SRI? De ce tac precum porcul în păpușoi? De ce conducerea SRI este mută și nu contribuie cu un pic de lumină în acest scandal? Chiar nu există oameni în acest serviciu secret care să realizeze că aventurile lui Florian Coldea se preling și peste imaginea SRI și a celorlalte servicii secrete? Cetățenii români vor înțelege că așa funcționează instituțiile (și nu-i exclus!) , că așa se descurcă generalii din vîrful piramidei. Nu cumva acest tip de comportament s-a extins și la județe și în toată rețeaua?  

Speranțele noastre au fost enorme. Țineau mai degrabă de visele copiilor. Ne așteptam să întîlnim o Națională a Belgiei care a jucat cu Slovacia și ne-am trezit cu Belgia de pe locul trei în clasamentul FIFA, o echipă gata să lupte cu Argentina şi cu Brazilia. Ne așteptam să jucăm cel puțin ca în meciul cu Ucraina și am jucat puțin peste cel cu Liechtenstein. Am greșit de două ori mai multe pase. În loc să fim peste ce putem, ne-am pierdut în fața numelor adversarilor și am scăpat ușor. De cum arătau fețele jucătorilor români în clipele de așteptare pe tunelul de intrare pe teren s-a văzut că ne temem, că nu miroase a sărbătoare. Şi nici n-a fost. Am ratat cam multe mingi care țineau de abc-ul jocului. Noi puneam stopuri pentru ca mingea să ajungă la belgieni. Şi am pasat tot la ei. Ei și cînd loveau prost aveau noroc și se trezeau cu mingile înapoi, ca pe tavă. Cînd este să nu ai noroc și să nu-ți iasă nimic, îți rupi o mînă și în biserică. Belgia a fost cu mult peste Belgia la care ne așteptam, iar noi, cu tot puhoiul de români entuziaști și cîntăreți, am jucat cu mult sub ce-am fi putut arăta. Numai ratările lui Man și Mihăilă sunt semne că mai putem spera.

Încercați să reeditați meciul cu Ucraina! Jucați măcar cu același efort și cu același gând. Țara mai are nevoie de voi cu un alt mare moment de bucurie și de speranță. Puteți fi scânteia altei sărbători populare. Câștigați meciul cu Belgia si veți avea locul vostru de aur în memoria copiilor. Astăzi sunteți subiectul numărul unu al României. Toată țara stă cu ochii pe voi. Parcă s-ar învîrti în jurul portretelor voastre. Vă așteaptă să mai faceți o minune. Să desfaceți cerul României. Dați tot ce puteți și veți avea parte de dragostea și de respectul pentru puterea de a restaura încrederea de care ducem lipsă. Jucați luptînd pentru că strigătele voastre și ale galeriei se aud peste toată țara și galbenă va fi și Europa, iar Tricolorul va prinde vrajă peste tot pe unde a ajuns!

Aventura vanității (noi îi zicem popular îngîmfare) lui Klaus Iohannis a luat  sfîrșit. În  comunicatul odicial al ședinței CSAT,  de joi,  instituția i-a îngropat în nisip o propunere care a încurcat multă lume. Și din România, și de aiurea,  dar mai mult  de prin alte părți.  „În ședința CSAT, Președintele României a informat că i-a anunțat pe aliații din cadrul NATO, la sfârșitul săptămânii trecute, asupra retragerii candidaturii sale pentru funcția de Secretar General al Organizației. Președintele Klaus Iohannis a solicitat membrilor Consiliului să se pronunțe cu privire la candidatura lui Mark Rutte pentru funcția de Secretar General al NATO, aceștia declarându-se în favoarea susținerii de către România a candidaturii premierului olandez”. (comunicat CSAT) Așa  arată o șmecherie săsească aplicată în politica dîmbovițeană. Dacă ieșirea sa cu coada între picioare a fost plasată în CSAT, adică într-un cadru oficial, musai să ne întrebăm în ce cadru s-a născut și a fost lansată propunerea de  a candida la  șefia NATO? Tot în CSAT? Nu ne-a spus!  O fi  fost o idee care s-a  zvîrcolit în capul lui Marcel Ciolacu? Sau a fost moșită de generalii conduși de Nicolae Ciucă în ideea de  a avea și noi „românul nostru în fruntea NATO!” „Homo mutus” a încercat astfel  să formalizeze o inițiativă ciudată, despre care nu știm de unde a venit și cum a  fost „coaptă”. S-o fi născut cumva în minunatul cadru familial de la Sibiu, unde doamna să-i fi spus: - Dragul meu, n-ai putea să mai găsești un post pe-afară ca să ne mai putem plimba și noi și să nu ne îngropăm la Sibiu? Sau la un masaj în sala de sport? Iluminarea s-o fi produs cumva în biroul de la Cotroceni unde  murea de plictiseală și aștepta să-i sune telefonul? Sau grupul său de consilieri  anonimi l-a împachetat cu varianta unei prestații externe ieșind în întîmpinarea pasiunii sale pentru călătorii, dar și cu subconștientul tînjind  după posturile pe care le-ar putea prinde pe lîngă el. Vedeți cîte necunoscute se pot ascunde îndărătul unei idei stupide? Și cîte poate încerca omul  speriat de anonimatul în care se prăbușește după o funcție  în care n-a onorat așteptările oamenilor (adică n-a făcut mare brînză!). Doar n-o să se întoarcă la mersul cu bicicleta prin burg și să se trezească  fluierat sau cine știe ce. Mai aflăm din comunicatul șmecheresco-săsesc și că „președintele României a informat că i-a anunțat pe aliații din cadrul NATO, la sfârșitul săptămânii trecute, asupra retragerii candidaturii sale”. Carevasăzică, joi sau vineri, aliații au fost anunțați joi că se lasă păgubaș,  iar noi abia joi, printr-un comunicat sec al CSAT, care avea informația la „și altele”. Doar nu era să răspundă și să se  supună unui tir de „miștocăreli” jurnalistice! Aventura penibilă cu această candidatură a sa la funcția de secretar general NATO ne  trimite cu gîndul și la alte inițiative pe cont propriu. Ca de exemplu, renunțarea la unanimitate în deciziile de politică externă ale Uniunii Europene. Tocmai el, în numele  României, a susținut renunțarea la votul în unanimitate în ideea unei „arhitecturi decizionale mai suple”. „Suplul” nostru președinte a pornit lupta contra „peeeseeedeee” și ne-a lăsat cu el pe cap, a lansat proiectul „România  educată” și l-a pierdut pe drum, s-a dat nașul PNRR-ului românesc și  poate fi trecut și la  groparii acestuia. Iar în materie de politică externă, el se poate considera artizanul situației în care se află acum România. Vestea cu retragerea din cursa pentru NATO a făcut ca printre gîndurile multor români să circule iar întrebarea: -Oare ce slujbă i s-o fi potrivind lui Klaus Iohannis? Unde să-l trimitem la muncă?  

Mai rămîn europenii cu Ursula von der Leyen pe cap? Desemnarea ei ca președinte al Comisiei Europene (votată mai mult de politețe la congresul PPE București pentru nou mandat) începe să se poticnească. Țările europene încep să înțeleagă că unele probleme pe care le au ar putea avea o legătură cu politica cochetului personaj. De o bună bucată de vreme, Ursula von der Leyen face eforturi vizibile de a rămîne în cărți pentru un nou mandat, de a ține calde relații cu cancelarii, oameni și mecanisme implicate în realegerea sa. Procedura este clară: „Conform art. 17 (alin. 7) din TUE, ţinând seama de alegerile pentru Parlamentul European şi după ce a procedat la consultările necesare, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune Parlamentului un candidat la funcţia de preşedinte al Comisiei. Acest candidat este ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor care îl compun (majoritate absolută). În cazul în care acest candidat nu întruneşte majoritatea absolută, Consiliul European repetă procedura, propunând, în termen de o lună, un nou candidat, care este ales de Parlamentul European parcurgând aceiaşi paşi”. (Agerpres) În debutul negocierilor,Ursula von der Leyen ocupă o poziție favorită. În ciuda faptului că și-a pregătit minuțios realegerea, au apărut deja și semne de reținere. Încă nu știm care ar fi motivele, dar procesul se complică și implică poziția marilor jucători europeni. La noi, abia s-a definitivat la BEC lista celor 33 de europarlamentari care vor reprezenta țara noastră în Parlamentul European. Greu de crezut că pînă la reunirea noului parlament ei se vor trezi și se vor lumina. Oricum, decizia membrilor Consiliului European s-a amînat pentru săptămîna viitoare, iar gălăgioasa noastră Coaliție nu zice nimic. Nici n-a promis. Toată campania pentru alegerea europarlamentarilor din țara noastră n-a pus nici o problemă pentru politica europeană (pe ici colo un cîte un „să ni se dea”) și n-a lansat nici măcar o propoziție mai clară despre orientarea Uniunii Europene. Or, vira politicii europene a devenit periculoasă, mai ales după instalarea la Comisie a Ursulei von der Leyen. În cea mai mare parte, noua direcție a țărilor membre este filtrată și orientată de gîndirea și pozițiile Ursulei von der Leyen. Este vorba de filosofie politică și de orientare politică. Nu mă refer la contracte și afaceri puse sub semnul întrebării chiar la Bruxelles. Contractele negociate și încheiate în numele Comisiei Europene pentru toate țările Uniunii de către Ursula von der Leyen păstrează încă doza lor de mister și de dubiu. Toate au rămas necunoscute. Celebrul „dosar Pfizer” este departe de finalizare. Ce se ascunde în spatele negocierilor care au premers înțelegerile și ce rămîne și pe unde vom afla poate cîndva. Sau niciodată! Nouă, europenilor, ni s-a comunicat doar că „Singurul cadru în care negociem este în 27. Facem asta împreună şi, pe acest fundament de obligativitate juridică, niciun stat membru nu are permisiunea de a negocia în paralel sau de a avea un contract în paralel”. (Ursula von der Leyen) Parcă sună a „Eu hotărăsc și voi plătiți!”? Dosarul penal deschis premierului Florin Cîțu, lui Vlad Voiculescu, Ioanei Mihăilă și lui Andrei Baciu (încă în toate fotografiile cu Nicolae Ciucă!) este pe drum și prin sertare și, deocamdată, nu depășește condiția unui „praf în ochi”. Față de „dosarul Pfizer”, amendamentul adoptat de Parlamentul European (blam) care cerea revocarea unui emisar pentru IMM-uri numit într-un hocus-pocus bruxellez (eurodeputatul german Markus Pieper) la cîteva săptămîni după ce la Congresul PPE de la București (unde partidul acestuia a susținut candidatura Ursulei v. d. Leyen) a devenit doar o dovadă clară a disponibilităților Ursulei spre orice aranjament. „Thierry Breton şi Josep Borrell au vorbit despre lipsa de colegialitate şi probleme flagrante în împărtăşirea informaţiilor din partea dnei von der Leyen” (Sursă citată de France Presse). Ce-a fost numirea lui Markus Pieper? O simplă coterie! Un post cadorisit pentru un sprijin politic major. Chiar și USR, un partid românesc cu ochelari bruxellezi, o acuză pe Madam de aproximarea democrației. „Democrația se erodează în România, iar von der Leyen se face că nu vede”.... „Nu o vom vota. Este o încălcare fundamentală a misiunii și a mandatului unui șef de Comisie” (Cătălin Drulă înainte de demisie). Un diplomat european declara pentru Financial Times că Ursula von der Leyen „Trebuie să-i facă pe cei 27 [lideri] să se simtă confortabil cu viziunea ei pentru următorii cinci ani, dar, la fel de important, să fie convinsă că are cifrele în parlament” (Henry Foy, Bruxelles, JUNE 10 2024) Care este viziunea ei asupra politicii europene? Cum înțelege ea Uniunea? Ca o țară mai mare condusă exclusiv de la Bruxelles? Ca un amplificator american sau ca un instrument? Poziția sa feministă a răbufnit după incidentul din timpul vizitei la președintele turc Recep Erdogan. „Sunt președintele Comisiei Europene și așa mă așteptam să fiu tratat atunci când am vizitat Turcia acum două săptămâni – ca un președinte al Comisiei. Dar nu am fost”(........) „Nu găsesc nicio justificare pentru ceea ce am fost tratat în Tratatele europene. Deci, trebuie să trag concluzia că s-a întâmplat pentru că sunt femeie.” Se înțelege clar că Ursula von der Leyen este extrem de sensibilă la poziția femeii în societate. Minunat! Și, mai departe, este preocupată de minorități, de reglementări privind acestea, de lunga listă de re-scrieri și re-gîndiri ce frămîntă acum societatea americană. Ai zice că președinta Comisiei Europene este o recent absolventă de universitate americană care se străduie să aplice ce a învățat peste Ocean. Ca și politica americană, ea este la fel de categorică și față de ruși. „Ei vor să o distrugă, vor să distrugă Europa și de aceea este atât de important ca oamenii să ajute să se asigure că Europa lor este păstrată”. Se referă la adversarii democrației și, mai ales, la Vladimir Putin. „Pandemia a fost urmată de o creștere a migrației neregulate, invazia Ucrainei de către Rusia, întreruperea aprovizionării cu energie, o inflație record și o încetinire generală a economiei. Dar, în loc să cedeze în fața circumstanțelor externe, președintele a reușit să valorifice acele crize pentru a consolida și aprofunda integrarea europeană. Împotriva virusului, von der Leyen a condus un fond de recuperare de 750 de miliarde de euro, care a făcut istorie, pentru a zgudui economia blocului după luni paralizante de paralizie. Luni mai târziu, ea a supravegheat o achiziție comună fără precedent de vaccinuri pentru a se asigura că toate statele membre au acces la tratamentul salvator în condiții egale”(EuroNews) Este bilanțul lui Von der Leyen benefic pentru statele europene? Economia lor nu se află în cea mai fericită situație. Dimpotrivă! Energetic, în primul rînd. Green Deal o poate submina în loc să o relanseze. PNRR-ul prezentat ca marea soluție post-pandemie lansat de la Bruxelles se clatină. Viteza cu care a fost alcătuit, improvizațiile de tip funcționăresc și rigiditatea în aplicarera lui îl transformă într-o improvizație cu final de îndatorări. Din ce în ce mai mult, el se depărtează de un adevărat plan de recuperare și relansare europeană și devine un instrument de control. Un sprijin pentru un nou mandat al Ursulei este și cel american. Politica europeană sub bagheta Ursulei von der Leyen arată pe alocuri ca un copy-paste aplicat la Bruxelles. Ea singură a spus într-un discurs ținut peste Ocean: „Sunt în politică acum de aproximativ 20 de ani …..Niciodată nu am experimentat o cooperare atât de intensă, de încredere și detaliată cu Casa Albă.” Ca să nu fiu bănuit de un subiectivism pronunțat, reproduc un pasaj dintr-un articol publicat în revista Politico (6 oct. 2022), semnat de Suzanne Lynch și Ilya Gridneff, intitulat  „Președintele american al Europei”: „Potrivit mai multor oficiali de la Bruxelles și Washington, ele reflectă modul în care președintele Comisiei a devenit persoana care trebuie să sune atunci când oficialii americani vor să sune Europa – în special când vine vorba de războiul din Ucraina. Ei vorbesc, de asemenea, despre murmurele crescânde de nemulțumire acasă - mormăieli din partea oficialilor din propria instituție și dintre reprezentanții țărilor UE cu privire la abordarea ei de sus în jos. Înclinația lui Von der Leyen pentru secret și dependența ei de un mic grup de consilieri, se plâng detractorii ei, contravin culturii UE de luare a deciziilor bazate pe consens. „Nu are încredere în nimeni; ea locuiește într-un turn”, a spus un membru al Cabinetului unui comisar, vorbind sub rezerva anonimatului pentru a vorbi liber despre înaltul oficial al instituției. „Ea nu construiește alianțe. Uneori, asta poate duce la greșeli, deoarece ea nu sună suficient de oameni.” Autorii articolului izbutesc o caracterizare concisă a președintei Comisiei: „Punctele forte ale lui Von der Leyen - discreția ei, luarea rapidă a deciziilor - ar fi putut-o fi îndrăgit de omologii ei de pe cealaltă parte a Atlanticului. Dar aceleași atribute au înstrăinat-o și de unii dintre colegii ei din Bruxelles și din alte capitale europene” Este orientarea europeană dominată de un fost ginecolog intrat în politică, trecut prin experiența de ministru al Apărării în Germania și ajuns să conducă din ce în ce mai ferm țările Europei? Cu siguranță că începe să fie. Dacă luăm în calcul experiența sa la Apărare în Germania, în contextul războiului din Ucraina devine un argument. Dar dacă evaluăm parfumul dominant american și progresist al orientărilor sale, realegerea ei ar trebui să ne îngrijoreze. Din punctul de vedere al României, Ursula von der Leyen este un pericol pentru politica noastră externă introdusă „la oală”, dar și pentru transferul treptat al deciziilor interne către Bruxelles. Fără a folosi vorbe mari, aș spune că ea este un pericol evident mai ales în procesul de pierdere lentă a identității noastre naționale. După ce în primul mandat contribuția lui Klaus Iohannis s-a redus la zîmbete și la „yes!”, a venit vremea ca grupul de parlamentari români să schimbe poziția. Interesele noastre îi obligă să se poziționeze diferit și tranșant: -În nici un caz cu Ursula von der Leyen în fruntea Comisiei Europene!

Comentariile mele despre fotbalul jucat în meciul cu Ucraina sunt de prisos. Au paralizat o echipă cu staruri risipite pe la echipe  celebre ale  Europei, chiar mari campioane ale continentului. Luni-după amiaza, la München, noi am cotropit fotbalul ucrainean cu jucători din liga a doua italiană, din campionatele din Golf și din Turcia și cu cîțiva de acasă, dintr-un campionat marcat de spiritul de milițian vesel al lui Dumitru Dragomir. Elanul jucătorilor români a fost mai puternic decît valoarea de piață a jucătorilor, decît cota lor și decît locul pe care naționala țării noastre îl ocupă în clasamentul FIFA. Nu știu cum s-ar fi  terminat acest meci dacă el s-ar fi desfășurat fără spectatori sau pe un stadion din America de Sud sau din cea de Nord. Mă îndoiesc că inimile alor noștri ar fi pompat ca la tancuri. În primele 20 de minute, jocul Naționalei României a fost modest. Probabil că ar fi continuat așa. Parcă am avut nevoie de  minute bune  pentru a ne dumiri și pentru a porni motoarele. Explozia de energie a  venit de la compatrioții noștri din tribune. Niciodată, Naționala României n-a mai jucat pe un teren străin acompaniată de o asemenea galerie, în realitate, un cor  patriotic pe  zeci de mii de voci, de o amplitudine impresionantă. Niciodată, n-am văzut echipa națională secondată de o asemenea energie, de o cîntare cu sunete de val de mare, ”Româniaaa-eee/Româniaaaa-eeee!” Victoria României împotriva Ucrainei s-a născut din energia tribunelor. Minute întregi, corul tribunelor suna ca o voce a celor de acasă. Meciul de luni seara a avut o dimensiune patriotică neobișnuită. Ne-a dat  tuturor un sentiment de  identitate, de unitate, de apartenență aproape palpabilă la țara noastră așa cum este, cu toate necazurile ei. Și la Limba Română după care ne recunoaștem și ne croim punți între noi. Sunt convins că marea galbenă din tribunele stadionului munchenez era alcătuită din compatrioți plecați la muncă prin toate țările europene, unii de sărăcie, de durere sau de revoltă. Sunt sigur că  galeria era alcătuită și din unii stabiliți definitiv în afara granițelor țării, poate chiar veniți de peste Ocean. Prezența lor în corul României arată misterul legăturilor cu țara, dobîndite prin naștere, semn al unei apartenențe  în care ne regăsim cu toții în momente dramatice, eroice sau în cele de solidaritate frățească. Sunt momente rare, unice în felul lor, care ne și leagă și ne apropie. Ele ne dau sentimentul și sunt chiar proba incontestabilă că am putea fi mult mai uniți. Dincolo de rezultat, de frumusețea golurilor, de dăruirea aproape disperată cu care ai noștri au jucat, tribunele galbene de pe stadionul din München au fost o sărbătoare și un regal românesc pentru Europa.

Cineva m-a întrebat ce mai face Elena Lasconi? Care Lasconi? Cum care, primărița! Vedeta de la PRO TV! I-am zis că nu mor după știrile din viața vedetelor. Aș zice că le evit. Siropăreală de umplut spațiul de emisie. Nimic mai mult. Chiar nu citești? Nu! De unde să știu ce face Lasconi! Nu obișnuiesc. N-am trecut de mult prin Cîmpulung! Înseamnă că n-ai mai dat o raită pe Google? Nu, n-am umblat pe urmele ei!! Ajuns acasă, mai mult de curiozitate, am dat un search. Primărița favorită a jurnaliștilor produce știri. Mult-multe știri, semn că ziaristele și ziariștii (mai ales foștii colegi!) se iubesc și se promovează între ei. Fac știre din orice. Este destul să-și amintească de tine și să scoți o propoziție. Măcar una. Și peste ce am dat? ”Libertatea: Oct 13, 2017 · Elena Lasconi vrea să fie Oprah de România. Visează la propria emisiune, după ce a ieșit de la Fort Boyard și a câștigat MasterChef”. Începe să-mi fie clar. Învățată cu micul ecran, Elena Lasconi urmărește un lucru. Să fie mereu pe ecran. Și, dacă nu se vede, măcar să apară în fotografii și în articole. Să scrie despre ea, indiferent cum. Dacă se poate cu sirop și bombonele, cu atît mai bine. „Elena Lasconi și soțul ei au împlinit cinci ani de la căsătorie, iar vedeta i-a făcut o declarație de dragoste lui Cătălin, și în mediul virtual”. Realitatea.net: „Măsuri de protecție împotriva COVID ca în sălile moderne de ATI în primăria Câmplung Muscel, condusă de fosta vedetă TV Elena Lasconi. Proaspătul primar a cerut instalarea unor uși cu termoscanner care nu se deschid dacă temperatura persoanei care dorește să intre în instituție este mai mare de 37,3 grade Celsius”. Adevărul.ro: „Primărița Elena Lasconi vrea să transforme, cu bani europeni, un teren plin de ciulini din Câmpulung într-un centru medico-social modern și să dezvolte zonele marginalizate din municipiu. Centrul va fi construit pe terenul de lângă clădirea APIA”. Biroul Național al USR a decis pe 15 septembrie ca lista de candidați ai partidului pentru alegerile europene să fie deschisă de Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu și Vlad Botoș, potrivit unui comunicat USR. (G 4 Media) Ce legătură să existe între fosta reporteriță PRO TV, ajunsă primărița de Cîmpulung, și Parlamentul European? Dacă tot iubește orașul, de ce ar fi dispusă să plece? Pentru USR? Pentru Drulă? Pentru Bruxelles? Mai ieri-alaltăieri tot ea declara amor de două mandate pentru cîmpulungeni. ELENA LASCONI: “100% voi candida pentru încă un mandat de primar. Cred că pentru două!” N-a fost destul. Pe o altă filieră a fost pusă în circulație o altă veste. Cică primărița fostă vedetă tv ar putea candida la președinție. Dan Tăpălagă ne anunță noua găselniță de promovare a partidului condus de Cătălin Drulă: „Primărița din Câmpulung, Elena Lasconi, (51 de ani) este luată în calcul de către liderii USR drept posibil candidat la alegerile prezidențiale din 2024, au declarat pentru G4Media.ro mai multe surse din partid. Potrivit acestora, o decizie nu este încă luată, însă este una dintre variantele în discuție în acest moment. ”Dacă sunt luată în calcul și se discută în USR despre treaba asta vă dați seama că pentru mine este o onoare dar este și copleșitor în același timp. Eu cred că cum îl cunosc pe Cătălin Drulă, ar putea să fie un președinte foarte bun de țară și a demonstrat asta cât a fost ministru. Oricum, decizia va fi luată de către toți membrii prin vot. Eu nu m-am gândit pe persoană fizică să candidez la prezidențiale, dar tot ceea ce fac în fiecare zi este pentru România. Nu am stat ca să mă gândesc la varianta candidaturii la prezidențiale, am foarte multă treabă ca primar”, a declarat Lasconi pentru G4Media.ro. Și uite așa am luat-o de la capăt cu știrile despre Elena Lasconi, una dintre cele mai reușite producții de marketing politic prin televiziuni și ziare. Citiți și vă amuzați. Vă puteți opri în orice loc al acestei inundații cu știri care nu există sau nu contează: Adevărul: Primărița Elena Lasconi vrea facturi zero pentru iluminatul public din Câmpulung Muscel Primăriţa Lasconi ţine audienţele pe Bulevardul Pardon, după ce Prefectura a atacat autorizaţia de construire Primăriţa Elena Lasconi a ţinut marţi audienţele pe celebrul Bulevard Pardon, simbolul municipiului Câmpulung, blocat în stadiul de şantier chiar înainte de finalizarea lucrărilor începute în septembrie 2020, în mandatul fostului primar. Elena Lasconi, despre digitalizarea Primăriei Câmpulung: „Puteţi câştiga zile pentru o documentaţie fără să vă deplasaţi la ghişee“ Cum a încercat primăriţa Elena Lasconi să calmeze isteria de la pompe: „Şi dacă ar fi fost o ştire reală, 40-50 de litri de benzină credeţi că fac diferenţa? „Elena Lasconi, primarul USR din Câmpulung Muscel, susţine că pragul pentru abuz în serviciu – stabilit de Senat la 250.000 de lei – înseamnă, de fapt, prag pentru furt. Edilul crede că şi suma de 1.000 de lei, acceptată pentru cadouri în administraţia publică, este prea mare. Prezentă în emisiunea Insider politic, difuzată de Prima TV, Elena Lasconi a oferit exemplul unui …” Libertatea: Poate că noi o știm ca invitată la “Sunt celebru, scoate-mă de aici!” și “Ferma vedetelor” sau câștigătoare a trofeului “MasterChef” (cu o prăjitură care i-a uluit pe chefi), însă, dincolo de toate acestea, este reporter la Știrile Pro TV, iar din această postură a dat piept cu războiul din Afganistan!….. Și ziua fiicei Elenei Lasconi este un eveniment: „La mulți ani! Te iubește mami! Sărbătorim cu ceai rece. Deocamdată. Șampania și tortul cu ciocolata și vișine (preferatul Oanei) mai târziu. Doamne, cum au trecut 24 de ani?”, a scris Elena Lasconi în dreptul imaginii cu fiica ei”. Și îndepărtarea unui semn diacritic a devenit un soi de breaking news. Adevărul : Elena Lasconi şi-a căpătat numele real. „Am îndreptat o eroare făcută în urmă cu 50 de ani” Elena Lasconi dă detalii despre primul ei mariaj. „Cu mintea de acum aș fi divorțat a doua zi” Huff.ro:Elena Lasconi, a anunțat, duminică, că i-a destituit din funcții pe comandantul Poliției Locale, dar și pe șeful Administrației Piețelor pentru că nu s-au asigurat că sunt impuse regulile anti-coronavirus la principala piață a orașului. Primărița a luat decizia de a închide și piața pentru câteva zile, timp în care a luat toate măsurile care se impun pentru limitarea răspândirii virusului. Voi fi plecată la Cluj, pentru o intervenţie chirurgicală în zona cervicală. Voi fi prezentă însă la Primărie cu ajutorul tehnologiei. De vineri sunt fizic aici. Nu se schimbă nimic, mergem înainte că avem treabă multă. Jul 23, 2023 · Paranghelie la Câmpulung: Scena și artificiile, 17 800 €! Artiștii cât au costat, Lasconi? Stirileprotv.ro › show-buzz › entertainment Elena Lasconi: „La nunta am purtat cu mandrie o rochie din … „Câmpulungul va fi monitorizat 24 de ore din 24. Peste 1000 de camere de supraveghere vor fi instalate în puncte cheie din oraș, astfel încât, la cel mai mic semn de agresiune sau incident, polițiștii locali să fie anunțați și să poată interveni”. Noul primar al orașului se laudă pe Facebook că a schimbat yala la casa de oaspeți a Primăriei, una care care ar fi fost folosită de fostul edil, de fostul șofer al acestuia și de un alt fost consilier PSD. Digi FM:Jan 8, 2021 : „Elena Lasconi este unul dintre primarii pe care iarna nu îi va lua prsurprindere, după cum ne-a dezvăluit azi. Am vorbit în fiecare zi cu șeful de la ADP să dea, preventiv, cu sare pe străzi. Pe mine nu mă ia iarna prin surprindere, asta este o mare problemă a celor care intră în legătură cu mine. Nu le vine să creadă”. „Fosta jurnalistă de la PROTV s-a dotat cu un mic aparat care măsoară concentrația de alcool în aerul respirat și a trecut la treabă. Subiecți au fost doi subordonați, iar unul dintre ei a picat…alcooltestul. Povestește chiar Elena Lasconi pe Facebook Antena 3CNN:„ Primărie îmbrăcată în inimioare la Câmpulung Muscel, de Ziua Indrăgostiților. Inimi mari, luminoase, se reflectă pe clădirea de patrimoniu. Și pentru ca atmosfera să fie completă de sărbătoarea iubirii, există și fond muzical. Primărița Elena Lasconi spune că a făcut chiar ea playlistul”. Au mai rămas de anunțat candidaturi pentru șefii la Comisia Europeană, la NATO, la CNN și la Banca Mondială. Tam-tam-tam!

Articol publicat pe 28.09. 2023

Inundarea României de ambalaje din plastic și din tablă a stîrnit nenumărate reacții. Unii s-au revoltat, alții s-au gîndit să facă ordine și să le strîngă, iar alții să facă bani. Mai clar, guvernul și primăriile s-au gîndit să reglementeze și să purceadă la curățenie, preluînd norme și sisteme din experiența altora. În 2021, guvernul Florin Vasile Cîțu s-a chinuit să reglementeze colectarea ambalajelor. Cu puțin înainte de a-și da duhul, la 4 octombrie 2021, Guvernul Cîțu a adoptat Hotărîrea de guvern 1.074. Ce zice Hotărîrea lui Cîțu? La capitolul Dispoziții generale se spune: ” Articolul 1: Domeniul de aplicare(1) Prezenta hotărâre are ca obiect stabilirea cadrului legal pentru implementarea pe întreg teritoriul României a sistemului de garanție-returnare, denumit în continuare SGR, aplicabil pentru ambalaje primare nereutilizabile prevăzute la art. 10 alin. (5) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare.(2) SGR reprezintă o modalitate prin care operatorii economici prevăzuți la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 249/2015, cu modificările și completările ulterioare, denumiți în continuare producători, îndeplinesc responsabilitatea pentru preluarea, transportul și reciclarea ambalajelor SGR, în condițiile prezentei hotărâri”.

Şi ce-a ieșit? Sistemul Garanție Returnare (prescurtat SGR) a fost conceput pentru a reglementa un flux eficient de returnare și valorificare a ambalajelor. La redactarea procedurilor, guvernul Cîțu s-a bazat pe o consultanță GS1 România (membră a GS1 International). La consultare, GS1 România a fost reprezentată de Ciprian Josef, președinte, fiul președintei GS1 România, Marcela Josef, activă și în cadrul EAN Romania pînă la unirea cu GS1 Global Standard One, din 2005. Cele două împreună devenind GS1 International România. La așa mămici și tătici cu experiență internațională ar fi trebuit să rezulte un document rotund, fără breșe și încurcături. Numai că rezultatul colaborării guvernului Cîțu cu GS1 România a fost departe de cel așteptat.

În loc să adopte un sistem funcțional, colaborarea a produs o reglementare care adună la grămadă tot felul de prevederi, obligații și practici din mai multe sisteme din Europa și din lume. Şi a ieșit un ghiveci românesc greu de aplicat. Destul de repede, a fost introdusă o taxare pe fiecare ambalaj. Fiecare vînzător este obligat să încaseze de la cumpărător cîte 0,50 lei de fiecare ambalaj. Ce va face cu banii? Veți afla mai tîrziu pentru că și circuitul acestor bani are o altă poveste complicată. Cel mai mare necaz a fost că s-a instituit procedura de recodificare cu coduri de bare a tuturor ambalajelor destinate returnării cu coduri noi, obținute numai de la GS1 România. Știți ce presupune asta? Că nu poți vinde ceva într-un ambalaj necodificat după noua Lege (adică necodificat cu un cod de bare obținut de la GS1 România). Și nici nu l-ai putea restitui pentru încasarea garanției de returnare pentru că nu prea ai unde. Nu vei fi în sistem cu noul cod de bare, nu intri în magazin. Adică nu poți preda pentru vînzare. Iar dacă ai ambalaje cu un cod de bare mai vechi, nu unul actualizat (cel prevăzut de proceduri) nu poți să le restitui. Eventual, le dai noaptea pe gîrlă. Legea scoasă din burtica celor care au conceput-o elimină codul de bare al producătorilor externi. Nu mai este bun la nimic. În România, trebuie să iei sticlă după sticlă și doză după doză și să lipești peste codul producătorilor din Franța sau Germania noul codul Returo. Dacă ești membru GS1 cu cotizația la zi, nu mai trebuie să lipești un cod autohton. Este suficient să lipești un autocolant pentru proști. Ce spune acesta? Că respectivul ambalaj este unul returnabil. Nu mai sunt bune codurile de bare pe produsele importate, iar cele din România, musai să fie codificate după o nouă lege. Cum să codifici o sticlă de apă minerală sau de bere? Ar trebui să fie simplu. Imprimi pe etichetă o codare. Nu este! Și de aici începe afacerea. Trebuie să te duci la GS1 România și să te înscrii ca membru. Plătești o taxă de minimum 150 euro, taxă de înscriere și minimum 150 de euro cotizație anuală, minim însemnînd că în cazul unei cifre de afaceri mai mari ajungi să plătești și mai mult, chiar mii de euro pe an. Dacă ai plătit cotizația și ai ajuns membru GS1 România, mai ai un beneficiu. Nu trebuie să mai schimbi codurile. Cei care aduc produse din străinătate trebuie să devină membri și să aplice peste codurile de origine o etichetă cu coduri noi. La fel și cei care nu sunt membri GS1 România. Una peste alta, dacă vrei să respecți Legea SGR trebuie să te faci membru GS1 și să cotizezi la asociația condusă de Ciprian Josef. Ce se întîmplă cu cei 50 de bani adăugați deja pe fiecare ambalaj? Comerciantul îi încasează și așteaptă returnarea ambalajului. Din păcate, Returo nu a deschis centre sau containere de recuperare decît în puține locuri. Face mai mult reclamă. S-a spălat pe mîini și a plasat preluarea ambalajelor la comercianți. Pe comercianți a picat complicata măgăreață a recuperării. Numai că ei n-au bani să investească. Cel mai adesea, ambalajele nu se mai întorc. Banii pentru cele nerestituite sunt virați în conturile Returo. Consecința: Returo face bani din ambalajele nepredate. Ca să nu zic din cele aruncate pe marginea drumului. Returo este un mecanism sofisticat, profitabil pentru unii, complicat pentru alții, care învîrte bani și adună ambalaje. Și eliberează pentru fiecare un bon de hîrtie. La doi saci de pet-uri diferite primești doi cîrnați de chitanțe egale cu minimum o cracă dintr-un copac. Faimoasa Hotărîre a guvernului nr. 1.074/2021 devenită Legea recuperării a declanșat o sumedenie de nemulțumiri încheiate cu procese. Unii producători aveau stocuri de milioane de etichete cu coduri vechi. Cele originale ale produselor de la importatori nu mai sunt valabile. Produsele trebuie re-etichetate. Vă dați seama ce nebunie. Sticlă de apă cu sticlă de apă, doză de bere cu doză de bere, sticlă de vin cu sticlă de vin, pe fiecare cu o nouă etichetă. Haosul este total! Ca să mai îndulcească situația, guvernul Ciolacu este în situația de a prelungi valabilitatea stocurilor cu etichete vechi pînă la sfîrșitul anului. N-au nevoie de bîlci în perioadă de alegeri. Ce se întîmplă cu ambalajele recuperate? La unele puncte de colectare nu sunt mașini de tocat. Așa că pet-urile sunt introduse în saci și urcate într-un camion care le transportă la Bonțida, aproape de Cluj. De acolo, epopeea ambalajelor continuă după mintea lui Florin Vasilică Cîțu și a lui Nicolae Ciucă (modificări în lege), cu posibilități de reinterpretare după cea a lui Marcel Ciolacu. În multe locuri, pentru ambalaje Returo seamănă cu o adevărată cursă enduro.

- ”Să vă fie rușine!”, strigă pe Facebook un pui de vedetă (cu Macarena și alte două-trei cîntece) pe numele ei Erika Isac. Ne-a moralizat nițel într-un cîntec și a devenit mare și moralizatoare. Şi, ca tot românul, a sărit și ea să-și spună părerea în scandalul zilei, o părere scurtă, arătîndu-ne obrazul. Probabil că o să ne frece ridichea și într-un viitor cîntec de mare audiență la același public al ei. Ce a stîrnit-o atît de rău pe constănțeancă?? Erika Isac (nume de scenă sau de buletin?) s-a adresat celor care l-au fluierat pe Babasha (scris cu ș îi cam pute!), cel care a apărut ca o gălușcă într-un suc de lămîie la mijlocul concertului Coldplay de miercuri seara, la care asistau 50.000 de oameni. Babasha este unul mai nou din marea armată de maneliști care inundă net-ul și tiktok-ul cu succesele lor, și nunțile, și petrecerile. Grație audienței în creștere, Babasha a fost invitat să se producă și el cu un cîntec în timpul concertului de pe Arena Națională în timpul concertului Coldplay. Coldplay este un grup englez de muzică rock alternativ și piano-rock cu mare succes la cei tineri și cu o vedetă faimoasă pe glob - Chris Martin, pe post de solist, pianist și chitarist. Christopher Anthony John Martin este cunoscut și ca fost soț al celebrei (și fițoasei) actrițe Gwyneth Paltrow. Ei bine, Chris Martin, artist și susținător de minorități, a invitat la show-ul de pe Arena Națională și un cîntăreț român să interpreteze un „cînticel”. Un autohton cu un cînticel de 4-5 minute într-un concert al unei trupe celebre în fața a 50.000 de oameni este ca o bătaie pe umăr, ca o promovare, ca un tras cu ochiul către asistența entuziasmată. Şi Babasha ăsta al nostru, superfericit, a acceptat fără să-și imagineze că va avea parte de o asemenea primire. Marea problemă a celor fără mari probleme a venit de la ploaia de fluierături. Babasha zice că -„Eu sunt doar un puști de 22 de ani și chiar muncesc zi și noapte pentru un vis. Indiferent că eu cânt manele. Pentru cine nu înțelege încă treaba asta, maneaua este rău famată doar din cauza rasismului, nu din cauza muzicii în sine, doar pentru cine nu înțelege muzica cu adevărat. Pentru că uitați, străinii ne apreciază, doar românii nu ne apreciază”. Presupun că l-a durut rău. Chiar înțeleg. Au pățit-o și alții, celebri și mai valoroși decît el. Istoria muzicii este plină de eșecuri celebre, de fluierături și de huiduieli. Problema din acest caz nu vine de calitatea muzicii sau de la reacția publicului (după părerea mea, explicabilă) ,ci de la faptul că fluierăturile au fost puse pe seama „rasismului”. Babasha a plasat-o repede în discriminare. „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului, nu din cauza muzicii în sine”. Babasha al nostru (nu știu cît o fi umblat pe la școală!) s-a făcut și sociolog muzical și psiholog al românilor (ca și manelistul într-ale psihologiei profesorul universitar dr. Daniel David). De ce este „rău famată”? Că nu se cîntă la Academia Română și la Ateneul Român? Nu cumva se cîntă prea peste tot, într-un fel de potop muzical care îneacă muzica populară românească? Mă refer la folclorul tradițional, dar și la celelalte genuri. Care este proporția între frecvența manelelor în raport cu celelalte genuri muzicale? Nu cumva îngroapă tot? Și de ce-i „rasism”, din moment ce maneliștii cîștigă exagerat de mult, iar spectacolul lor de prost gust contaminează încet, lent, dar iremediabil atmosfera și calitatea comportamentului din societate? Nu cumva ne aflăm în fața unei neînțelegeri, a unui program neinspirat, a unei alegeri nepotrivite? Știau spectatorii că vor avea parte de o manea? Era muzica lui Babasha de același nivel artistic pentru a fi fost inclusă într-un asemenea concert? Și mai tare este reacția actriței Bianca Babasha, sora manelistului: - „Eu şi fratele meu nu luptăm cu oameni ca voi, cu răutăţi, nu ne dorim succesul cu orice preţ. Muncim la noi, la limitele noastre, cu fricile si cu propria persoană, pentru ca ne-am dat seama că lupta nu e cu ceilalţi, ci cu noi înşine, ghidaţi de Dumnezeu. Voi ce aţi realizat in viaţa? Ce vă place, ce nu vă place? Vă cunoaşteţi pe voi? Conştientizaţi viaţa din voi? După ce va ghidaţi? Eu înţeleg că nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”  Nici ea nu înțelege că, uneori, cînd te avînți spre glorie și spre paradis te poți grăbi să intri cu capul în zid.  

Sacii cu voturi înșirați ca și ciupercile și ca stolurile de porumbei pe scările din Piața Amzei arătau ca un monument dedicat dezordinii electorale din acest an.

Situația este cu repetiție și a devenit „marcă”. La alegerile precedente a procedat la fel și a fost cea mai agresivă și mai gureșă dintre candidați. În ciuda dezordinii de atunci, cu semne de încălcare a legislației, a scăpat. Clotilde Armand se poartă de parcă ar avea răbufniri de om rebel, ticuri electorale de protestatar, parcă ar fi un Gică Contra feminin, fericită că poate fi un soi de sperietoare electorală și politică. Să fie clar! Nu afirm asta pentru a contesta voturile care i s-au atribuit după corectarea greșelilor evidente dintr-o circumscripție. Sunt voturile sale și trebuie să-i revină. Dar comportamentul mă scoate din sărite. Cînd o vezi, îți vine să închizi televizorul. Ştiu că vine ceva care nu se mai termină și din care nu prea este de înțeles ceva. Doar că nu-i convine. Pe la începuturi, cînd a apărut, părea o doamnă prețioasă și interesantă, chiar prețioasă și cosmopolită. La puțin timp după ce s-a instalat, a dat într-un soi de rățoială de Ferentari franțuzesc mutat în Piața Amzei. Adevărul este că acest mandat al Clotildei Armand ne-a cam lecuit de importul de primari străini din Germania, Franța sau Italia. Cred că i-a trezit din visare și pe cei de la Comisia Europeană (promotorii experimentului) care au susținut asemenea mișcări de „cadre”. Se vede de la o poștă că acești alogeni implantați politico-administrativ cu ajutorul Serviciilor și al ambasadelor nu se potrivesc cu psihologia românească de nici un fel. (Problema este valabilă și în cazul Iohannis!). Ei sunt adeseori ca pupăza aterizată în coarnele unei capre. Ciocănesc puțin, cîrîie și zboară. Se vede de departe că nu înțeleg mare brînză din locul pe care au ajuns și nici din reacțiile celor pe care vor să-i păstorească. În cazul Clotildei Armand cred că aceste reacții oarecum lătrate enervează mai mult chiar și atunci cînd are dreptate. Ca și în cazul adresărilor de tip Cosette Chichirău pe vremea bîlciului început de ea pe la scaunele parlamentarilor. Iar cu Chichireasca, în diverse apariții televizate, seamănă și Oana Țoiu, și Cristina Prună, și Cristian Seidler și Vlad Voiculescu și încă vreo cîțiva din trupa USR. Chiar și Cătălin Drulă, președintele păgubaș, cel care a socotit că se exprimă mai bine cu o rangă în rezolvarea unei chestiuni de la Metrou. Îi urmăresc pe cei de la USR încă de la apariția partidului. Nu i-am putut agrea dintr-o rațiune simplă. Nu mi-au plăcut, în ciuda tinereții lor și a nevoii enorme de oxigen politic. Nu din cauza programului (destul de confuz și cu accente de revanșă), cît din cauza tonului agresiv, adeseori lătrat. Geaba aveau dreptate în ce spuneau, pentru că tonul, tupeul și rățoiala continuă m-au ținut departe (chiar dacă nu toți din USR se poartă așa). Circoteca de la Sectoarele 1 și 2 a pus capac la toate cîrpelile și improvizațiile din această campanie electorală. În aceste zile, Clotilde Armand și Radu Mihaiu au bătut în cuie un stil USR de comportament, devenit marcă, unul foarte aproape de Șoșoacă. Chiar par a fi din aceeași familie de caractere. Or fi fericiți PSD-iști că s-au ales cu atîtea primării și consilii județene în plus, dar comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele a fost ultima lor operă de oaie pe care au făcut-o. Ce-ar fi vrut să rezulte din manipularea a 4 și 5 buletine de vot în saci și cutii de carton de către un electorat atît de divers, întins între tineri școliți în străinătate și neștiutori de carte din vîrful munților? Ce se așteptau să iasă cu voluntari și cetățeni nepregătiți, aduși cu toptanul și cu o dotare minimă? Cu organizarea de la 1 și 2, adică stil Clotilde Armand și Radu Mihaiu, alegerile ieșeau aproape la fel și la Paris și în Africa. Să-i pară bine lui Ciolacu dacă lumea nu se revoltă și nu cere refacerea alegerilor în mai multe localități și nu se strînge în Piața Victoriei să-i strige „-Ieși afară/....” Ce s-a întîmplat la Ștefăneștii de Jos și la Costinești și încă în cîteva locuri ar trebui să ne dea de gîndit. Tot aparatul public este varză și riscă să se scufunde în același haos.

Președintele nostru cel întunecat, cu maxilarele mereu încleștate și cu umărul strîmb (continuă să țină secretă intervenția chirurgicală cu anestezie generală!) a revenit în lumina camerelor de luat vederi pentru a ne spune de la Riga ce? Că:

- „Mă bucur că ne întâlnim astăzi aici și trebuie să spun că mă bucur foarte mult că Flancul estic este acum mai puternic, este mai lung. Iar Suedia și Finlanda sunt bine reprezentate aici, la fel și NATO, la cel mai înalt nivel. Ce poate merge greșit? Nimic!”.  Adică, războiul merge strună, Flancul estic este și mai lung, cheltuielile militare în creștere accelerată, iar siguranța României, mai solidă și mai garantată cu arme, trupe și vorbe ca niciodată. Adică, beton! Mai vrem ceva? Mai putem avea îndoieli în fața unei asemenea afirmații „Ce poate merge greșit? Nimic!”, a zis președintele. Poate mai lipsește o dezbatere la Neptun sau un shopping cu Madam, mascată de o vizită fără rost. Doar nu ne-am fi așteptat ca Încruntatul și întunecatul nostru Înalt reprezentant să declare că NATO merge bine, dar România o duce prost. Doamne ferește! Tocmai a trecut un tur de alegeri (mutilat și cu acordul său), iar concluzia sa a fost demnă de marii dramaturgi români, mai ales de I.L. Caragiale. -”În ceea ce priveşte alegerile locale, eu consider în continuare că a fost o decizie bună să fie aduse alegerile locale împreună cu alegerile europarlamentare dintr-un motiv democratic clar – alegerile sunt legitime, valide din punct de vedere democratic atunci când participă un număr mare de alegători şi faptul că aceste alegeri au fost puse împreună ne-au dus la o participare de peste 50%. Deci, iată putem să spunem că a fost pasul corect, iar comunităţile evident şi-au ales primarii, preşedinţii de consilii, consilierii pe care i-au crezut potriviţi pentru următorii patru ani”.  Că avem niște rezultate șocante, obținute pe un electorat de 18 milioane de alegători (care nu există), că PeeeSeeeDee-ul pe care voia să-l scoată din politică a înroșit harta României nu-i o problemă. Cum au înroșit-o, tot așa o dezroșesc. Adică din pix. Să nu fim conspiraționiști! Nu merită să contestăm, dar nici să credem toate cifrele astea umflate, rămase de pe vremea demisiei ministrului de Interne Ioan Rus (tot de la Cluj!). De unde 18 milioane de alegători? Poate cu cei plecați la muncă prin toată lumea! Cum naiba să nu fie bună ideea comasării? Nici dracu’ nu mai poate scormoni în cifre și în rapoarte!? Ați văzut ce raportări bosumflate ne dă instituția condusă de Toni Greblă, președintele AEP? Exact ca Iohannis. Nu am avut cifre credibile de la început, semn că s-au încurcat, că nu se pupă sau că mai au nevoie de timp ca să le dreagă. Adevărul este că alegerile acestea care sunt „o decizie bună” (după mintea președintelui) seamănă mai mult cu vîrtejul de propoziții neterminate din capul Clotildei Armand. Cu așa rezultate strălucite la alegerile locale și europarlamentare, cu „succesurile” în ultimul său mandat, Klaus Iohannis ar trebui numit președinte de onoare al Partidului Social Democrat. Poate chiar visează așa la așa ceva, mai ales că se potrivește cu Marcel Ciolacu, inclusiv la IQ. Fără date clare privitoare la electorat și la participare, fără acces la ele, fără partide care să se opintească în slujba adevărului, chiar nu poți să-l contrazici pe Klaus Iohannis. Doar să-l premiezi pentru isprava sa de mare bezmetic politic tăcut. El se poate lăuda că a brevetat formula cu „Susține dreapta ca să se umfle stînga pe care zici că o disprețuiești”. Dacă ai curajul să-i zici: -Dumneata știi bine ce faci și ce vorbești? Prin toată media românească bate un vînt de „mucles!”. În locul unui răspuns lucid, chiar riști să fii făcut obraznic și să te trezești cu poliția și cu portăreii pe cap.

1. Duminică seara, sondajele exit-poll efectuate de CURS-Avangarde ne-au anunțat că PSD-PNL a cîștigat alegerile cu 54%.

Imediat, Ciolacu, cel care plîngea pe marginea bălții din curtea PSD, a sărit fericit, anunțîndu-ne că PSD a cîștigat alegerile, că populația apreciază Coaliția și guvernarea PSD. Au cîștigat și consilii județene și mai aveau puțin să le cîștige pe toate. Dar ar fi fost prea mult, o regulă a democrației zice că este prea mult, chiar dacă Alianța PSD-PNL nu permite o alternativă la putere decît pe ici pe colo. 2. Luni după-amiază din 54% procentele căzuseră la 48,7%.Cu 6% mai puțin. Estimare greșită? Greșeală de sondaj? Sau beneficiarii sondajului au cerut o rotunjire pentru a putea face declarații bombastice. Pieleanu este recunoscut ca fiind omul de casă al PSD. 3. La europarlamentare, zic cifrele, au participat 52,33% din alegători. Adică din 18.016.674 de alegători? Mai sunt atîția din moment ce din cei plecați au votat aproximativ 216.000. Cu minorii fără drept de vot am ajunge la 22-23 de milioane de locuitori. Cifră care nu-i adevărată. Nu cumva cifrele sunt dubioase? 4.UDMR a trecut pragul de 5% și intră în Parlamentul European. Asta înseamnă că dintre maghiarii din România 500.000 s-au înghesuit să-și voteze aleșii pentru Parlamentul European. Nu cumva UDMR-ul a primit un supliment din electoratul umflat pe hîrtie? 5. Cătălin Drulă a demisionat de la conducerea USR din cauza rezultatelor. Campania electorală a fost mai mult pentru Drulă și mai puțin pentru partid. De altfel, a fost greu de priceput ce vrea USR-ul. Și mai greu de priceput este ce vrea Dominic Fritz. El s-a grăbit să preia conducerea partidului. Crește probabilitatea ca USR să scadă și mai mult. Mai ales că și Ludovic Orban vrea să intre în cursa prezidențialelor în numele ADU. 6. S-a fumat și credibilitatea lui Allen Coliban după ce George Scripcaru a stins îndoielile și a reaprins pipa păcii cu DNA. 7. Marcel Ciolacu a scăpat de presiunea Gabrielei Firea și a cumătrului Paul Stănescu. Înfrîngerea zdrobitoare a Madamei la Capitală o silește să înțeleagă că electoratul o vede diferit de Pandele. Și o scoate din cursa pentru Cotroceni și pentru un loc în fruntea PSD. Marcel Ciolacu, neputincios în Voluntari, mai are doar un cui și poate zice că este în vîrful unei piramide. E drept, cam de mămăligă. 8. Politica românească este pe cale de a-l pierde (scăpa) definitiv și pe Gheorghe Flutur. El nu mai scrie cu oi pe Obcinele Bucovinei. A fost învins în competiția pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava de un șoldan numit Gheorghe Șoldan. 9. Elena Lasconi despre Cătălin Drulă și greșelile conducerii USR: - „Ei nu au luat în calcul atît de mult Elena Lasconi!” 10. Deși s-a făcut de rîs și a pierdut, fără investigații temeinice ale Parchetului, nu scăpăm de Piedone și nici de clanul său. 11. Am scăpat și de Marian Vanghelie. Dar nu de pe micul ecran. La Primăria Sectorului 5 a ieșit pe locul 5 cu 5%, la jumătate din procentele obținute de Lidia Tudor Vadim (AUR), fiica lui Corneliu Vadim Tudor. 12. În Vestul Europei cresc procentele pentru partidele extremiste. În România, globalismul reprezentat de PSD și PNL colorează harta României cu „Da, doamna Ursula, să trăiți!” 13. Rezultate catastrofale pentru AUR în primării și consiliile locale. George Simion a clacat la selecția candidaților! Au luat oameni de pe unde au putut, dar, mai ales, refuzați de alte partide. 14. Scăpăm și de Sebastian Burduja, cel care și-a distribuit la modul gratuit opera la Tîrgul de carte și care se lăuda cu 27%. Pînă la urmă, s-a ales numai cu un 7,6% egal cu un șut în fund din fruntea organizației PNL București. 15. Luni după-amiază, Digi 24 încă mai difuza un spot cu Sectorul 4. Or fi plătit prea mult!

Poporul se dovedește a fi peste politicieni. Asta este rău de tot. Este o catastrofă. Dacă așa le ies și strategiile legate de dezvoltare sau cele privind războiul din Ucraina, atunci chiar ne-am ars.

Poporul s-a prins că PSD și PNL pun la cale niște alegeri prin care să călărească țara încă patru ani. Și, în loc să lase lucrurile în voia sorții și pe mîna PSD și PNL, a ieșit la vot. Alegătorii au înțeles un lucru: campania pentru europarlamentare a fost un fals. În fapt, n-a existat. Ei bine, alegătorii au trezit-o prin vot. Alianța face majoritatea (zice sondajul exit-poll) și-i dă lui Marcel Ciolacu ocazia să spună că este semnul că el și PSD au guvernat bine. Și că țara va fi bine reprezentată la Bruxelles! Diversiunile Coaliției și ale Comisiei Europene, amplificate prin cîteva site-uri și televiziuni, au eșuat. N-a ținut nici diversiunea cu partidul extremist AUR, nici cea cu documentul despre Nicușor Dan. În loc să demoleze, au consolidat. Este un alt semn că alegătorii se pun dintr-un instinct civic împotriva ticăloșiei. Cînd este pe față, se tem. Cînd este anonim, la urne, taxează. Alegătorii țin cu victimele atacate pe nedrept. O altă concluzie. PNL-ul este pe jos. Trece ca apa de ploaie. Vine în valuri mari și scade repede. La consilieri, liberalii au luat mai nimic. Prin multe locuri, joacă rolul de figuranți. Nu mai pot influența deciziile locale decît prin comune. Iar noua stea pentru urmașii Brătienilor s-a arătat numai ca prin ceață și prin parfum. Sebastian Burduja, candidatul superșcolit al PNL, s-a dovedit a rămîne un figurant. Oricît l-au umflat „papa”, Adriean Videanu și Miky Șpagă, tot la coadă a rămas. Scade și UDMR-ul, semn că și ungurii și românii se uită mai atent la alte dosare. Televiziunile n-au produs cît au încasat. Gabriela Firea care era vedeta tuturor (cu ce preț?) în loc să cîștige simpatia și-a retrezit ostilitatea. Toți politicienii iubiți de televiziuni au încasat-o. Mai ales, Firea, Burduja și Piedone. Bufonul de Piedone cu tot tupeul lui de mahalagiu s-a dezumflat chiar înaintea liniei de sosire. Arăta ca o minge de gumă spintecată cu briceagul. Culmea, cu toată gonflarea lucrată de televiziunile lui Dan Voiculescu și de grupul Intact, fostul ospătar de la mesele PSD s-a făcut de rîs (cu PUSL cu tot!). Umaniștii trebuie să încerce iar formula vulpii și să intre într-o coaliție cu PSD ca să se lipească pe listele de parlamentari și să pupe un fotoliu de ministru. Televiziunile ne-au mai arătat cum la sediul PSD s-au adunat stelele de tinichea, cu Adrian Cîciu, cu șifonatul de Mihai Tudose, cu Marcel Ciolacu și cu Paul Stănescu, alături de enormul Marian Neacșu, secretarul Guvernului. Adică, tot ce a putut produce PSD-ul mai bun. Numai talente politice, unul și unul. Inexplicabil de ce, fără Florentin Pandele și Gabriela Firea. Parcă ar fi stat ascunși într-o debara din Voluntari unde continuau să vorbească despre termoficare și fluența traficului în București . Ca de obicei, la alegeri, campionul intratului cu capul în zid a fost același Cozmin Gușă. Pe la amiază, el a dat-o pe Gabriela Firea cu niște procente pe care nu le scotea nici Daria Gușă.   „La București, continuă cu Firea pe primul loc,36% iar Nicușor pe locul 2 cu cu 33%. Piedone a a ajuns la 12 iar Burduja la 10” (Solid News).   Făcător de mecanisme goale, ca nucile fără sîmburi, Gușă s-a întrecut în presupuneri și părerisme, arătînd ca și celelalte făcături ale sale, gen clubul de gîndire și clubul de presă.   Doua lucruri sunt clare. Românii nu pot fi luați de fraieri. Și nu suferă de boala absenteismului electoral!

Ce „surpriză” cu George  Simion, cu AUR  și cu Șoșoacă! Dar și cu Nicușor Dan. Exact în puținul timp  rămas  de pe urma propagandei electorale ca omul să se  hotărască pe cine  votează,  exact în  asemenea momente apar plîngerile și dosarele penale, dezvăluirile și documentele menite să influențeze și să răstoarne procentele arătate de  sondajele  de opinie. Se vede că interesații și amenințații de  înfrîngere au început să deșare cutiile de carton cu acte, să deschidă robinetele  dezinformării, ale dezvăluirilor bombă, ale documentelor reale sau contrafăcute. Așa au procedat și în campaniile precedente, așa „lucrează” și acum. Doar că modul în care procurorii au săltat martorii meniți să confirme sau să infirme  falsificările de  semnături, chemările la DNA, graba cu care au pus umărul la   conturarea în știrile televiziunilor a dosarului ne arată că de  data aceasta și instituțiile statului dau o mînă de ajutor. Circulă pe net o neconfirmată discuție între un anonim ofițer  SRI și Florian Coldea. “Un domn”: -Băi Florine, de ce faci tu chestia asta cu oamenii de afaceri români?” [se referă la atacurile instrumentate de SRI direct, prin ANAF şi prin Justiţie, împotriva firmelor deţinute de români cu scopul distrugerii acestora şi eliminării de pe piaţă. Florian Coldea: -“Noi suntem în spațiul euroatlantic, partenerii noștri strategici doresc ca noi să fim predictibili, iar pentru a fi predictibili trebuie să facem prevenție împotriva naționalismului, a patriotismului românesc. Prevenția trebuie făcută gândindu-ne cine ar putea să sprijine, să sponsorizeze vreo mișcare patriotică românească de ieșire din situația actuală, cine altcineva decât oamenii de afaceri români întrucât niciodată minoritarii nu vor fi un pericol pentru noi, minoritarii nu vor susține niciodată pe români. De aceea ne-am prăvălit asupra oamenilor de afaceri de etnie română.” Discuția  fie  ea și fictivă  conține o doză de adevăr.  De departe se poate vedea că un anume mecanism chiar   funcționează, că o campanie comandată pentru  o discreditare a lui George Simion și a  partidului pe care-l conduce este în plină derulare. Culmea, toacă la AUR chiar și maimuțele politice  care se pretind „suveraniste” și vor să-i ia locul și orientarea. Lipitul ștampilei de „partid extremist” este o muncă depusă  cu insistență de „partida  străinătății”, care  primește ordine și finanțări din exterior (chiar sub formă de „donații”!). Discreditarea AUR a fost declanșată din chiar momentul  conturului său ideologic vădit românesc și a fost intensificată pe măsură ce gafele, excesele și prostiile celor de la AUR au crescut în dimensiuni. Să fiu bine înțeles. AUR face greșeli cu carul, adună oameni de ocolit și de nefolosit în politica sa, improvizează și trage  bîlbe cu o frecvență  prea mare, are reacții de galerie și, adeseori, dezamăgește electoratul patriotic. Dar de la acestea pînă la „partid  extremist” mai este tare mult. Eu aș  zice că insistența cu care se lucrează la marginalizarea partidului AUR, la ștampilarea și  blocarea lui, folosind  tot felul de  pîrghii aflate  la dispoziția instituțiilor publice, duce mai degrabă la revoltă și la accente în direcția invocată de acuzatorii săi. Povestea  cu contrafacerea  dosarului de  semnături a lui Silvestru Șoșoacă  poate fi adevărată. Este valabilă în procente  indentice, sau mai mici, în cazul tuturor partidelor politice și a  candidaților din țara noastră. De  ani și ani, practica listelor cu copy paste și cu semnături false   funcționează la greu. Pentru că procesul de verificare și contestare a semnăturilor este aproape imposibil de pus în funcțiune, nimeni nu mai ia în serios  prevederea  legală.  Sutele de mii de  semnături colectate sunt doar gesturi de propagandă grosolană și mai puțin susțineri veritabile  asumate de cetățeni. Aplicarea legii într-un singur caz exact în situația unui partid  vînat de autorități și adversari în loc să  fie o încercare de  asanare a mediului politic poate avea efecte contrare. Și dacă n-are asupra lui George Simion și a partidului său, tot mai reduce încrederea din cea  (și așa!) diminuată existentă în instituțiile statului. Nu știu care este conținutul dosarului cu semnăturile în cazul AUR și George Simion. Dar faptul că acest caz a fost  lansat  și umflat cu cîteva zile înaintea alegerilor arată ca o grosolănie politică operată prin instituțiile statului la care și presa subordonată a fost folosită la greu. Și același lucru pare a fi și îndărătul lansării documentului  cu privire la tinerețea lui Nicușor Dan. Cum se face că principalele amenințări la interesele  taberelor din politică sunt dinamitate abia acum? Să  fie  semne care  arată că se lucrează intens pentru ca  alegătorii  să-și schimbe opțiunile?    

Există un plan de cucerire politică a Capitalei. Nu e glumă. Este chiar un pericol. Scandalurile nenumărate, războiul din Ucraina, statul paralel prins cum se înfruptă din oala justiției cu Dumbravă, Coldea și Trăilă, luptele dintre PSD și PNL pentru locuri pe liste și pentru un candidat prezidențial, frica de AUR și teama de Nicușor Dan au făcut ca planul lui Pandele și consoarta, precum și marea putere deținută în tandem de Florentin Pandele și Hubert Thuma să nu fie un subiect și un caz.

Adevărul este că Pandele a și jucat întotdeauna în plan retras, cu discreție și cu foarte mulți bani. El s-a luptat ca un leu ca Gabriela Firea să reintre în competiție pentru postul de primar al Bucureștilor. Așa șerpește și fără scandal, Florentin Pandele a făcut tot ce a putut să-l vadă zburat pe profesorul Cătălin Cîrstoiu. L-a visat retras și minunea s-a petrecut. L-a văzut retras. Se spune că Florentin Pandele ar fi fost gata să pună la bătaie și 150 de milioane de euro numai să-și vadă visul. Nu este vorba de „Gabi la Primărie”. În mintea marinarului de Voluntari, proiectul cu adevărat măreț trece de asta. „Gabi primar”, apoi „Gabi președinte!” și el împreună cu Hubert Thuma să controleze Bucureștii și județul Ilfov. De unde atîta putere politică și economică la un pîrlit din Petrăchioaia și la un sas din Popești Leordeni? Cum au devenit ei atît de bogați și de influenți? Se spune că în timpul scandalului cu azilele din Ilfov, Pandele i-ar fi trimis lui Ciolacu mai multe mailuri jignitoare și umilitoare, gen, „măi bulangiule, ai uitat....”. Primul-ministru nu are curajul să-i răspundă și să-l înfrunte. Situația din azile și protestele vecinilor i-au fost notificate și cunoscute la primărie. Vezi Doamne, el n-avea habar. Şi nici Madama. Ligia Gheorghe știa. Pandele, la fel. Nu există stradă în Voluntari pe care Pandele să nu fi călcat. Şi nici afacere de care să nu știe. Asociația „Sfîntul Gabriel Cel Viteaz” se numea astfel nu pentru că i-ar fi fost dedicată lui Marcel Ciolacu, ci „minunatei soții” pentru care, vorba lui Florentin Pandele, „sunt gata să fac moarte de om”. Florentin Pandele și Gabriela Firea sunt bine „ancorați” și la Prefectura Ilfov. Din 5 ianuarie 2022, avocata Simona Niculae a fost numită în funcția de prefect de Ilfov, o funcție politică importantă, negociată în Coaliția PSD-PNL. Poate nu știți că Simona Nicolae a fost avocata lui Florentin Pandele și Gigi Becali în tot soiul de chestiuni de fond funciar și de imobiliare. Ce atribuții mai are prefectul județului Ilfov? Poate nu știți că semnează și eliberarea titlurilor de proprietate conform Legii fondului funciar. Toate reconstituirile de proprietăți și titluri trec pe la dînsa. În Ilfov nu face politică decît cine vrea Pandele. Adică cine nu-l deranjează politic. Nu există organizații PSD. Există doar 6 localități cu primari PSD (Balotești, Berceni, Dobroești, Dărăști. Tunari și Voluntari). În rest, PSD-ul nu există în Ilfov. Este total destructurat. Florentin Pandele cu Hubert Thuma decid cine face politică în județ. Şi cine ce terenuri primește. Şi cine ce construiește. Şi cine este numit la deconcentrate. Viorel Iordache a fost viceprimarul lui Florentin Pandele în Voluntari din 2000. Tot el era și președinte la PSD Ilfov. Din 2020, Viorel Iordache a fost la retras la Voluntari și în locul lui a ajuns președinte la PSD Ilfov Andreea Constantinescu (nepoata lui) care este și city manager al orașului Voluntari. Cine mai poate trece de plasa asta? Cum să-l înfrunte Marcel Ciolacu pe marele sforar din Petrăchioaia cînd știe că Pandele și Firea fac echipă cu cumătrul Paul Stănescu. Fiica acestuia locuiește în Voluntari în spatele casei lui Pandele. I-a botezat copilul. Toți oamenii din Voluntari știu că sunt pe-o mînă. De-aia s-a și îngropat scandalul azilelor și s-a trecut la „pupat piața Independenței”. Pandele și Firea controlează Voluntarii, o parte din București și o mare parte din PSD. Paul Stănescu reprezintă PSD-ul din sudul României, iar cu Buzatu controla și zona Moldovei. Cîtă vreme Bucureștii au fost blocați pentru afaceri imobiliare (din cauza războiului lui Nicușor Dan pentru elaborarea unui PUZ), toată lumea dezvoltatorilor și-a mutat afacerile în Voluntari. În orașul lui Pandele au fost eliberate între 2.700-3.000 de autorizații de contrucție. Fiecare presupune o taxă și un beneficiu. Şi multe altele. Ştii să miști din urechi, treci. Nu, la revedere! La bursa zvonurilor, se vorbește despre sumele care se plătesc pentru un hotel sau pentru un bloc de birouri. Pur și simplu, te sperii! Nimic nu trece de comisia de urbanism. Pandele și Thuma au adus-o ca director executiv adjunct la Consiliul Județean Ilfov pe Olivia Ana Oprescu Ciobanu, fostă cu cîntec arhitect șef la Sectorul 1, de unde a fost destituită de Clotilde Armand pentru „interese transpartinice”, o mondenă de cluburi de noapte și de Nuba. Ea nu semnează nimic fără acordul comisiei, iar în Comisia de urbanism este alcătuită din ea, din viceprimarul orașului și din niște consilieri. Dar nimic nu trece fără Pandele și fără Thuma, cei care sunt „tăticii” imobiliarelor din Ilfov. Se spune că el și Thuma dețin direct sau prin intermediari suprafețe enorme de terenuri de valoare sau cu potențială. Florentin Pandele nu-i face concurență politică lui Thuma, iar Thuma îi asigură confort financiar din fondurile Consiliului Județean Ilfov. Spoturi publicitare la Metropola TV, bani pentru plata restanțelor la Apa Nova etc. Şi amîndoi învîrt terenuri și imobiliare. Direct sau prin intermediari. Speranța Clișeru a ajuns prefect de București tot pe mîna lor. Era doar o piesă din echipa lui Pandele din Voluntari. Pandele și Firea au împins-o pe scaunul de prefect. Tot Pandele i-a livrat „Găbiței” șmecheria cu firmele specializate. O aplică el în Voluntari. Numești oamenii tăi, ei fac ce zici, dar nu răspunzi. Florentin Pandele este însoțit și de legendele sale. Toți oamenii din Ilfov se duc la el și cer protecție. El intervine pentru dosare. Se spune că le și rezolvă. Prețurile sar de 600.000. Șase sute de mii de ce? Doar n-or fi milimetri. Cineva zicea că este „un om cu o vocație infracțională inegalabilă”. Un politician pe care în 24 de ani nu l-a întrebat nimeni din ce a cîștigat banii și ce a făcut cu ei și în ce îi are băgați. Asta deși nu este un primar uitat de lume. Şi nici pe Gabriela Firea. În proiectul lor de la Capitală era și Florian Coldea. Ca prin minune, procurorii au uitat de parcul Verdi, de căminele groazei, de recursul de la Parcul IOR. Parcă toată gașca lor ar trăi visul să o vadă pe „Gabi Firea” președinte. Numai Ciolacu nu vrea. Dar l-au încălecat cu Docuz și cu Sectorul Sectul 3. Și toți se întreabă, oare ce se alege duminică din tot proiectul lor?   Update ora 13.00: Din cauza faptului că am fluierat la orchestra anti-Nicușor Dan și am minimalizat campania disperată a lui Pandele pentru Madam, pușcăriașul turnător cu acte de Sorin Roșca Stănescu și lepra de Cozmin Gușă îmi pun în cîrcă tot felul de acuzații fără nici o legătură cu realitatea. UN CORDIAL SICTIR!   Sursa Foto: Facebook  

Se umflă campania de demolare a lui Nicușor Dan!?? Omul este un pericol pentru afacerile imobiliare și pentru cele din Primăria Bucureștilor.

Trei televiziuni aparținînd sau aflate sub influența unor infractori duc „greul” acestei campanii. Una este Realitatea Plus, aflată sub bagheta foștilor deținuți Maricel Păcuraru și Miron Mitrea. Cei doi se află într-un război cumplit cu grupul de afaceri și trafic de influență condus de Florian Coldea pentru preluarea controlului asupra firmei de gunoaie Romprest SA. Al doilea grup este cel condus de Antena 3, aflată sub pulpanele familiei Voiculescu, interesat și el să-și împingă candidații liliputanului partid PUSL în Parlamentul European prin grohăielile și propozițiile șchioape ale bucătarului Piedone. Lor li se adaugă și tripleta Marinel Burduja-Adriean Videanu-Miky Șpagă, preocupați de noile învîrteli care s-ar putea naște dintr-o reușită a păpușii scăldate în briantină și diplome numită Sebastian Burduja.  

Ce se mai ascunde în spatele luptei cu Florian Coldea?

La stoparea lui Nicușor Dan muncește la greu și evreul de Ferentari, bietul Victor Ciutacu. Sub bagheta lui „înțeleaptă”, România TV face orchestră și la incriminarea grupului Coldea. Dar nu dintr-un demers jurnalistic pur și simplu, ci ca o continuare a războiului între Sebastian Ghiță (patronul postului) și Florian Coldea, amîndoi mafioți economici de primă mînă aflați într-o dispută „sîngeroasă” în timpul mandatelor lui Traian Băsescu. Să nu uităm că Florian Coldea a fost debarcat în urma războiului cu Sebastian Ghiță și a dezvăluirilor de la România TV.

Şi că, înainte de acest conflict, Sebastian Ghiță, păpușat de generali, a fost omul SRI în materie de contracte IT. (Un rol în grupare de afaceri Maior-Coldea -Dumbravă și Sebastian Ghiță va fi avut și finul Victor Ponta, azi abonat și parcat în emisiunile România TV!?).

De mirare că în emisiunile de la România TV (dar și în cele de la Realitatea Plus și Antena 3) nu se pomenește nimic despre legăturile lui Sebastian Ghiță cu SRI. Din informațiile noastre (primite de la oameni din interiorul și din afara „serviciului”), cu decizia lui Florian Coldea și cu avizul lui Traian Băsescu, Sebastian Ghiță a fost numit „adjunct al directorului pentru rețeaua grupului de evidență Acoperiți din zona economică”. De la ce afacere de milioane de euro a izbucnit conflictul între fostul sereist Sebastian Ghiță și Florian Coldea nu știm, dar nici România TV nu ne spune. Se pare că Sebastian Ghiță și-ar fi luat în serios rolul de adjunct al grupului de acoperiți din economie și s-ar fi lovit de legăturile și afacerile lui Florian Coldea.

Conștient sau inconștient, și Ion Cristoiu a contribuit cu o mișcare de deschidere la campania anti-Nicușor Dan. În jurnalul său video, ca din întîmplare, „maestrul” a lansat o informație : "A zis că pe Nicușor Dan l-a văzut de câteva ori, spre exemplu". Tot spre exemplu, mă întreb, de ce o fi lansat Ion Cristoiu această informație cînd nu l-a întrebat nimeni despre ea? O ținea ascunsă pentru campanie? Sau ca să se scuze că l-a căutat pe Coldea? Sau ca să lanseze o bombă? Presupun că nu l-a întrebat pe general cu cine s-a mai întîlnit sau cu cine a mai stat de vorbă la telefon! Sau, tot ca din întîmplare, fără să-l fi întrebat, Florian Coldea i-a povestit despre întîlnirile sale cu Nicușor Dan? Atunci de ce l-or fi apucat destăinuirile și de ce l-a folosit pe Ion Cristoiu să le lanseze pe piață? Oricum, inexplicabilul detaliu scăpat de Ion Cristoiu arată acum ca o deschidere pentru lansarea documentului privitor la oarece legături ale lui Nicușor Dan cu Securitatea. Nu pot să spun că documentul publicat de Realitatea Plus și Solid News (via Cozmin Gușă - altul care a supt la greu de la toți mahării SRI, inclusiv de la Florian Coldea pe care îl parfuma prostește la numirea în funcție) este adevărat sau nu. Nu mă pricep și nu este treaba mea, după cum nici în expertiza Consiliului CNSAS nu cred. Prea a devenit o instituție de spălat sau de ascuns cadavre ale fostei Securități (după comandă sau după interese!) Un lucru este cert. Forțe politice, bande de infractori, televiziuni de știri, site-uri și sforari se chinuie la greu să blocheze realegerea lui Nicușor Dan și să-i facă loc Gabrielei Firea sau grobianului de Piedone.  

În urmă cu cinci ani, publicam în Cotidianul un editorial intitulat ”Cumpănașu tropăie cutremurător”. (11 iunie 2019). Era vorba despre susținerile unui favorit al băieților din România, inclusiv George Cristian Maior. Îl reproduc pentru că subiectul a rămas valabil. (C.N.) „Una dintre oficinele de presă care își păcălește cititorii în mod constant, punîndu-i să dea două și trei click-uri pentru a afla măcar o jumătate de informație scria mai zilele trecute: „Potrivit preşedintelui CNMR, ambasadorul George Maior este «omul cheie», graţie relaţiilor speciale pe care pe care diplomatul român le are cu «elita Washingtonului». În acest sens, Alexandru Cumpănaşu face un apel la politicieni să înceteze imediat campania anti-Maior, purtată în virtutea unor ambiţii nejustificate.” Presupun că mulți dintre cititori știu cine este președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea Romaniei (CNMR), un combatant politic cu care nimeni nu vrea să lupte, un moderator pe care nimeni nu l-a ascultat și un gîdilici ignorat de șefimea serviciilor secrete. Nu știu dacă aceștia îl bagă în seamă sau îl folosesc din cînd în cînd. Însă el insistă să dea o mînă de ajutor unui SRI care nu mai poate de grija lui și a alegerilor. Nu cred că există în țara noastră un cățel dresat care să asculte ordinele acestui Alex Cumpănașu. Cu atît mai mult, politicienii. Acest Cumpănașu, invizibil și deasupra mării, a tot încercat să se bage în seamă și să mobilizeze în jurul său diverse organizații. Din fericire, n-a zbutit să strîngă decît mărunțele, precum furnicile pe o fîrîmitură. Omul nostru dă din coate pe net și pe Facebook și pe la Realitatea Tv unde, la fel de bine, s-ar fi putut să și dispară din grilă și să nu ne dăm noi seama. Și așa invizibil, inexpresiv și incoerent, continua cursa în care aleargă de unul singur. Ce vrea ștersul nostru comentator și analist, președinte de Coaliție Națională pentru Modernizarea României? Să înceteze imediat campania anti-Maior! Are relații solide cu „elita Washingtonului”, știe toate culoarele puterii americane, inclusiv toaletele. Fostul director al SRI poate contribui decisiv la reconstruirea relațiilor României cu SUA, relații care, din cite știm, n-au avut de suferit nici măcar din cauza prostiilor spuse sau scrise de Cumpănașu. De obicei, articolașele acestui analist sindical apar și dispar și nu spun nimic decît din greșeală. Motivul pentru care ultimul ne-a atras atenția a fost nu de dragul omului George Maior, ci informația importantă pe care o scapă. „După lungi războaie personale duse împotriva lui Maior, România, prin toate instituțiile si organismele, trebuie să-și reconstruiască relația solidă cu SUA! Relația foarte bună a lui Maior cu fostul și actualul șef CIA, cu Senatul, Congresul și Președinția SUA trebuiesc folosite și maximizate de către politicienii români în perioada urmatoare în detrimentul unor bătălii sterile de natură personală care schilodesc șansele României de a maximiza relația cu SUA.” Adică, ambasadorul României la Washington, pe lîngă prostiile făcute sau spuse la intern sau la extern, pe lîngă ambițiile sale de putere în spațiul mioritic mai este și prieten bun cu „fostul și cu actualul șef al CIA”. Ce este CIA? Wikipedia zice: „Agenția Centrală de Informații (în engleză Central Intelligence Agency, abreviat CIA care se pronunță si ai ei) este un serviciu secret extern al Statelor Unite ale Americii, înființat în anul 1947. Pe lângă activitățile de spionaj, de strângere și de analiză a informațiilor despre guverne străine și persoane, cu scopul de a le pune la dispoziția instituțiilor statului american și statelor partenere, CIA întreprinde și acțiuni sub acoperire («Covert Operations») în străinătate.” Cine a fost decorat de CIA? Nu cumva Geoge Maior și Florian Coldea? Și de ce? Din cîte știu, omologul american al SRI nu este CIA, ci FBI. Recitiți prezentarea faimosului serviciu american! Nu poate fi fratele SRI-ului decît prin trădare! Cum or fi ajuns George Maior și Forian Coldea favoriții directorilor CIA? I-o fi învățat Maior cum se bea un whisky afumat și vechi? Or fi pus ei Serviciul Român de Informații la dispoziția prietenilor americani? Eu nu îndrăznesc să-mi imaginez că Maior și Coldea au dat americanilor toate informațiile despre guvernul și politicienii români. Și ce-au primit la schimb în afara decorațiilor (nu-s decorații cum a scris presa, ci niște distincții departamentale pentru merite în legăturile cu serviciul)? Cei de la CIA le-au dat rețeta pentru DNA și pentru combătut corupția? Sau i-au școlit în tehnicile de prins procurorii în hamul protocoalelor? Un ober- mediocru băgăcios ne spune că fostul șef al serviciilor secrete din România este ambasador la Washington și mare amic cu fostul și cu actualul șef al spionilor americani. Oare de ce? Proștii și bețivii spun uneori lucruri importante fără să-și dea seama! https://www.cotidianul.ro/cumpanasu-tropaie-cutremurator/

Șmecheria cu trupele de postaci în acțiune o știu de mai multă vreme. Apogeul diversiunii a fost atins pe vremea Elenei Udrea. Cucoana trăia iluzia că orice poate fi simulat, păcălit și fentat.

Și lecturile din cărțile fundamentale. I le-a comandat Traian Băsescu, ea le-a dat cuiva să le frunzărească și apoi să-i spună și ei ce era esențial. - Ia, zi-mi și mie ce zice lumea despre chestia cutare! -Dar despre spăimoasa de Nutzi ce zice poporul? Și asta se poate falsifica pe bază de interes și de frică de putere. Rămîn antologice declarațiile de admirație ale lui Teodor Baconschi și Ioan Oltean, ale Ralucăi Turcan cu al ei antologic „Kil Bill al politicii românești”. Linsul grotesc al acestora ar trebui să-i însoțească pînă la ieșirea lor din politică. Te poate înjura un popor dacă te laudă și te ling patru-cinci starlete! Vorba unui scriitor hulit și plecat dintre noi: „Puterea înseamnă plăcerea de a fi lins în public”. Întinzi mîna și cei slabi de înger ți-o sărută și ți-o ling. Puterea duce la nebuniile lui Caligula și la perioadele lungi și scîrboase de elogii nerușinate pe seama unei pupeze, trăite mai ales la alegeri. Șmecheria românească a inventat și linsul electronic. Și scuipatul pe net. Un personaj cu ifose de mare gînditor digital a lansat această formă de protecție, de „ungere”, dar și de terfelire a unui adversar. A pus la cale un grup de lucru care să urmărească un nume. Postează laude, complimente și elogii peste tot pe unde apare pomenit cel „contractat”. Sau contestă și aruncă în aer orice afirmație critică pe seama lui. Așa a fost lansată bătălia pe subsolurile articolelor. Orice acuză este aruncată în aer. Orice informație periculoasă pentru candidat este întoarsă în capul autorului. Echipa lucrează pe schimburi de pe cîteva calculatoare. Este orchestrată de cineva cu un strop de minte în marketingul politic. Per candidat, o campanie de „împachetare” (apă de trandafiri pe beneficiar și rahat pe adversar) costă mai multe zeci de mii de euro pe lună. Un postac harnic ajunge să cîștige la 2.000 de euro. Tot pe lună. Postările se numără. Asta înseamnă că vomează la greu laude și înjurături pe seama unui personaj politic sau pe seama adversarilor săi, postări risipite pe zeci de site-uri de știri, de viață mondenă sau de politică. Nu trebuie să fie neapărat talentat sau deștept. Laudele la adresa politicienilor se cam potrivesc. Pot fi produse cu copy paste. Și înjurăturile, la fel. Acuzațiile de corupție sunt simple. Schimbă numele, partidul, localitatea. Pe un site postează sub un nume, pe altul, aceleași cuvinte sub un alt nickname. Numai ip-ul adresei electronice rămîne același. În goana lor după bîrfe și informații și sub bombardamentele de pe tiktok, cititorii n-au timp să verifice. La urma urmei, pentru mulți nici nu contează. Autorul poate fi același. Esențial este ca înjurătura să prindă. Să placă, să stîrnească rîsul și să circule pe net pînă devine loc comun. Adică banc sau afirmație imposibil de contestat. Tehnica folosită a fost recunoscută în public. Într-o emisiune la Antena 3, un orchestrator de postaci numit Cristian Călugăru a recunoscut manipularea și afacerea și a implicat-o și pe Sorina Matei în funcționarea mecanismului de dezinformare în favoarea Elenei Udrea. De ce reiau toate aceste detalii despre o tehnică de manipulare în campania electorală folosită cu nerușinare pe vremea lui Traian Băsescu ? Pentru că și acum sunt semne că operațiunea funcționează de aproape un an de zile, de cînd Marcel Ciolacu s-a instalat în Piața Victoriei. Și pe vremea lui iese fum negru pe coșurile manipulării. Ca orice ins luat din grămadă la întîmplare, Marcel Ciolacu este hipersensibil și nu suportă ironiile și critica. Ce să mai zic de acuzații! Sare ca ars! Răspunde înecîndu-se cu salivă și încercînd să muște. La puțină vreme după ce Marcel Ciolacu s-a cocoțat premier, am observat cum începe ploaia de „alice” și „limbi” din calculatoarele postacilor. Nu poți să zici nimic despre buzatul de Buzău că te trezești cu o înjurătură, cu „ba pe a mă-tii”, ba cu „ăilalți au fost mai buni”,cu „fă tu”? La numele lui găsiți cam aceleași postări și pe alte site-uri. Îl apără cu aceleași cuvinte. Dacă cercetați ip-ul postacului veți vedea că este vorba de aceeași sursă. Nu mai rămîne de aflat decît numele autorului și locul unde funcționează firma care a contractat operațiunea de manipulare. Dacă România ar fi o țară cu legi și reguli, cu norme și cu o brumă de stat de drept, aceste operațiuni de manipulare a opiniei publice și de deturnare a libertății de exprimare ar putea fi cercetate de poliție și ar deveni subiectul unor dosare duse pînă în instanțe. Dar nu este. Și poliția practică manipularea. Are nevestele ei de polițiști care plasează informațiile în știrile televiziunilor. Să nu mai vorbim de SRI! Și procurorii! Și DNA-ul pe vremea Codruței Kovesi avea ziariștii ei care plasau informații menite a întări justețea cercetării. Și arestarea. De atunci s-a pus pe roate o foșgăială informațională nebună, desfășurată în anonimat. Nu-mi rămîne decît să formulez o concluzie. Un fel de „păzea!” Dacă vă aventurați să coborîți în subsolurile articolelor politice, mai ales acum, în campanie electorală, faceți-o cu grijă! Riscați să dați cu capul de grinzile și de cărămizile unor diversiuni. În numele libertății de exprimare și sub acoperirea anonimatului funcționează cele mai cumplite operațiuni de manipulare a electoratului.

La ultima prezentare la secția de poliție Voluntari a generalului Florian Coldea, a apărut și Anca Alexandrescu, motorul campaniei anti-Coldea.

Ea a strigat de zor în stilul corului de strigaci care înconjoară orice trambalat sau săltat de DNA. Chiar l-a surclasat pe amărîtul de „Ceaușescu”: „De ce nu vorbiți cu mine ca în Dubai? Am avut dreptate? Spuneți, am avut dreptate?“ A urmat o rafală de întrebări strigate mai mult pentru telespectatori. Întrebările acestea (să nu zic isterice) nu meritau un răspuns pentru că nu ar fi clarificat nimic. Erau de ochii telespectatorilor. Interesantă era doar cea referitoare la o casă primită de Florian Coldea din partea celor de la Wilbrook (de unde Realitatea Plus a emis o lungă perioadă de vreme și unde s-a salvat cu emisia cînd  Sebastian Ghiță a pus mîna pe Realitatea TV). Din păcate, întrebarea ei n-a fost urmată de aducerea în studio a unui martor, a unui document care să probeze această acuzație gravă privind casa lui Coldea. Din corul strigacilor, ea nu a lansat mai mult decît o bănuială sau o presupunere. În limbajul curent, se numește alegație. Ieșirea cam isterică a Ancăi Alexandrescu cu o rafală de întrebări retorice și de show (la care cetele de ziariști nu primesc niciodată un răspuns!) ne confirmă ceea ce se poate observa de o bună bucată de vreme. Realitatea Plus și Anca Alexandrescu rostogolesc și toacă subiectul Coldea cu o insistență neobișnuită. Ei produc zilnic un așa numit „Coldea judiciar show”. Chiar se consideră declanșatorii acestei campanii. Ba, uneori, îngroașă tonul și umflă relatările. La ieșirea lui Coldea de la Poliție, generalul a fost flancat și mitraliat de două personaje de la Realitatea Plus: Anca Alexandrescu și o reporteriță mai rea și mai clonțoasă decît ea. Cu toate acestea, Anca Alexandrescu s-a plîns că a fost obstrucționată să strige și ea faimoasele întrebări acuzatoare rămase fără răspuns. La postul clanului Păcuraru, întrebările s-au auzit însă perfect și s-au integrat bine în spectacolul pregătit. Nu încape nici o îndoială că Realitatea Plus se află într-o campanie agresivă anti-Coldea. Eu spun că meritată. Are destule argumente să pledeze pentru demantelarea  rețelei și pentru acuzarea personajului, parte din trioul degringoladei provocate de Băsescu și Kovesi. Cele mai multe acuzații sunt corecte. Tandemul Coldea-Dumbravă împreună cu Laura Codruța Kovesi au devastat firme și persoane, exersînd ambiții, răzbunări, vanități și ordine inclusiv externe. Din păcate, pentru unele acuzații, suntem încă departe de o probațiune. Ce ar mai putea explica războiul anti-Coldea de pe Realitatea TV? Unii jurnaliști și canale de presă au publicat destule materiale despre războiul familiei Păcuraru (secondat de prietenul din penitenciar al lui Maricel Păcuraru, fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea!) pentru preluarea  controlului asupra firmei Romprest, deținută cîndva de Florian Walter (fost Bușcă) în care tandemul Dobrescu-Budeanu reprezenta un fel  de interfață pentru Florian Coldea. De fapt, un membru al Consiliului de Administrație de la Romprest, inculpatul Dan Tocaci, l-a și introdus pe Cătălin Robertino (?) Hideg la șeful de orchestră din SRI, primul dirijor al operațiunilor din „cîmpul tactic”. Ce problemă are Maricel Păcuraru cu Romprest? Preiau din G4Media: „Familia lui Maricel Păcuraru, patronul de la Realitatea Plus, controlează 42,69% din operatorul de salubritate Romprest după ce, în aprilie 2020, Paul Păcuraru (unul dintre copiii lui Maricel Păcuraru) a cumpărat cu 100 de dolari canadieni firma Detaco Ltd Canada de la fiul fostului patron Romprest, Florian Walter, decedat în 2019, potrivit documentelor obținute de G4media.ro. Pachetul de 42,69 % din acțiunile Romprest – deținut de firma Detaco cumpărată de fiul lui Păcuraru cu 100 de dolari canadieni de la fiul lui Walter – valorează cel puțin un milion de euro, sumă care reprezintă aportul Detaco la capitalul social al companiei Romprest. În plus, cu un an mai devreme, fiul lui Walter solicita nu mai puțin de 15 milioane de euro pentru pachetul de acţiuni, potrivit documentelor obținute de G4media.ro. Tranzacția dintre cei doi este investigată acum de Poliția și Parchetul Capitalei”. Articolul a apărut în 12 aprilie 2023 și aparține lui Alex Costache, considerat un om al lui Florian Coldea în TVR și în presă, inclusiv la G4Media. Din documentele pe care noi le deținem, informația este însă riguros exactă. Nu-mi rămîne decît să reproduc documentul  semnat de Cosmin  Alexandru Walter care atestă această afacere dubioasă: Nu mai  rămîn de precizat decît puține lucruri. Pachetul de acțiuni de la Romprest SA (disputat pentru valoarea sa de milioane de euro) reprezenta un bun aflat în dispută în procesul de partaj al divorțului între Rebecca Walter și Florian Walter (căsătoriți timp 20 de ani și cu 2 copii).  În timpul derulării procesului de partaj, Florian Walter a transferat pachetul de acțiuni de la Romprest către fiul său Alexandru Cosmin Walter, iar acesta le-a vîndut  pentru 100 de dolari canadieni (sub 100 dolari SUA) societății Magnum Internațional Consulting SRL controlată de Paul Păcuraru, fiul fostului deținut Maricel Păcuraru (cel care controlează  acum Realitatea Plus TV), o televiziune mutată de pe o firmă pe alta după ce a lăsat în urmă datorii către stat de zeci de milioane de euro. Cît din această campanie reprezintă interesele lui Maricel Păcuraru în lupta sa pentru dobîndirea majorității la Romprest și cît investigația jurnalistică și dorința de dreptate a Ancăi Alexandrescu de a devoala abuzurile tandemului Coldea-Dumbravă-Trăilă (și cîți or mai fi pe lîngă ei) este greu de spus.

În jurul promovatului ofițer SRI, devenit peste noapte pol de influență și putere, s-au adunat nenumărate „insecte” mai mici, subordonați slugarnici, turnători cu vocație, clienți și profitori. Rețeaua profitorilor, ca și cea a victimelor, este de-a dreptul enormă.

Plasa de relații țesută din puterea SRI s-a întins peste instituții ale statului, în guvern, în parlament, în partide, în ONG-uri și în presă, în biserică și chiar la Academia Română. Lozinca „Servim patria” a devenit acoperirea pentru „Ne rezolvăm interesele!”. Mitul și legendele puterii și influenței SRI au cucerit naivi și au captivat nenumărați amatori de legături speciale cu SRI. Ce facem cu toate acestea? Primul om care ar trebui audiat ar fi generalul Marius Stoica, șeful diviziei de acoperiți. La un moment dat, acesta l-a însoțit pe Florian Coldea la o audiere în Parlament. Fotografia de la o conferință de presă de pe holul Parlamentului în care generalul apare alături de Coldea imediat după audieri o dovedește pe deplin. Omul venise pentru a pregăti protejarea generalului și a serviciului.   Ce rol a jucat Cătălin Hideg în grupul de evidență „Acoperiți din zona economică”? Cît de legală a fost numirea lui Sebastian Ghiță ca adjunct  al directorului pentru rețeaua acoperiților din Economie? Poate fi cercetată validarea lui Traian Băsescu? Era în atribuțiile președintelui o asemenea decizie? Cît de legală a fost introducerea personajului în această operațiune a Serviciului Român de Informații? Oameni din rețeaua Coldea au acoperit toate domeniile. Ce mai facem cu Vasile Dâncu, și el candidat la un post de europarlamentar, după ce l-a însoțit pe Florian Coldea în diverse deplasări și este de presupus că și operațiuni? A predat întîmplător la SRI? Scoaterea din cursă a lui Gică Popescu și numirea lui Răzvan Burleanu la FRF are legătură cu SRI și cu rețeaua Coldea? Dar alegerea rectorului de la UBB sau a rectorului Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, Adrian Ivan? Poate fi supusă unei investigații legătura lui Florian Coldea cu Academia Română? Dar prestațiile sale didactice la Universitatea din Cluj și Timișoara, urmate de colaborări ale lui Eduard Hellvig n-ar merita cercetate? Să nu-mi spună mie cineva că soția lui Florian Coldea a ajuns să predea la SNSPA, iar el s-a învîrtit tot întîmplător în jurul instituției, ca la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj și a celei din Timișoara, doar pentru că vorbește o limbă română cu strîmbături, dar sclipitoare și plină de idei șchioape? Pentru că el este un mare strateg în materie de demolat personalități și afaceri prin mijloace de „intelligence”? De fapt, ce facem cu oamenii de sprijin ai SRI din universități și din Parlament, din partidele politice și din instanțe?  Dar cu cei din presă? Și cu Newsweek-ul românesc? Ce putem citi din reacțiile unor politicieni? Să ne explice PSD-ul și SRI-ul care este conținutul profund din declarația lui Marcel Ciolacu făcută la chiar la Realitatea Plus unde a pronunțat celebrul panseu plin de Bulă-sofie: ”Democrația naște monștri”. Este Coldea un monstru produs de „democrație”? Dar Marcel Ciolacu? Nu cumva am putea să-l includem și pe Mihai Tudose și încă vreo cîțiva? Sau ei sunt produsul monstruos al debilității democrației din țara noastră? Ce se ascunde îndărătul faptului că Realitatea Plus a  transformat întregul program într-o cascadă de acuze și dezvăluiri legate de grupul infracțional condus de Florian Coldea? Explicația este simplă. Florian Coldea și acoliții săi controlează firma Romprest. Într-un proces complicat, Maricel Păcuraru se luptă să preia controlul asupra Romprest. Despre operațiunea preluării Romprest în care este implicat Maricel Păcuraru și pentru preluarea căruia folosește intensiv Realitatea Plus, vom reveni în zilele următoare.

În ciuda faptului că a ocupat și ocupă tot felul de funcții și a făcut tot felul de studii de pe urma cărora s-a ales cu tot felul de diplome, chimistul Remus Pricopie arată mai degrabă ca o umbră pe o autostradă părăsită, pe care nu se circulă.

De o lungă vreme, el este rectorul SNSPA unde a fost ales în stilul Epocii de aur. Ultima dată cu un procentaj de peste 90%. Rectorii, conform legislației în vigoare, sunt aleși prin vot, ca primarii. Și portarul, și contabilii, și femeia de serviciu de la universitate votează alături de cadrele didactice. Elegant și spilcuit, nul ca autor de opere importante, Remus Pricopie pare a fi genul de om care nu trece ecranul și nici nu trezește cînd vorbește. Dar se lipește (sau este lipit!) inexplicabil de scaun. Și este ales cu procente copleșitoare de colegii și subordonații săi. El întrunește toate aprecierile și simpatiile personalului de la SNSPA, inclusiv ale cadrelor didactice, între care se numără și clanul Miroiu, și soția lui Florian Coldea, și comersantul de sondaje pentru partide politice Marius Pieleanu, și navetistul la Bruxelles Cristian Pîrvulescu, și Mihaela Vlăsceanu și mulți alții care reprezintă spiritul fostei Academii Ștefan Gheorghiu. Ca să nu fiu bănuit de urzicăreală și condimente, citez dintr-o prezentare de pe Wikipedia: „Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București este o instituție de stat de învățământ universitar și postuniversitar, înființată prin Hotărârea de Guvern nr. 183 din 21 martie 1991. Este specializată în domeniul administrației publice, relațiilor internaționale și științelor politice. În fapt, SNSPA a fost înființată ca școală de reprofesionalizare fiind nevoie de specialiști pentru noul regim politic, democratic”. Exceptînd cîțiva intelectuali, SNSPA reprezintă mai puțin o școală și mai mult o grupare de politruci și propagandiști, în care Remus Pricopie stă ca o gălușcă în vîrful unei tăvi pline de bucate înzorzonate cu maioneză colorată. Nu întîmplător, SNSPA funcționează într-o clădire de pe Bulevardul Expoziției. În ciuda poziției sale de rector, Remus Pricopie funcționează doar ca o soluție împotriva petelor și a pregnanței politice. Fost ministru al Educației de două ori prin grupul de poame care au alcătuit guvernul Victor Ponta, Remus Pricopie nu iese în scenă decît la ora exactă. Ca un cuc cu comandă, care execută un program. În ultimele săptămîni, Remus Pricopie a aruncat pe piață trei fragmente de gîndire de o importanță copleșitoare pentru PSD și pentru șefii săi implicați în opera de derutare a opiniei publice. Intervențiile lui Pricopie sunt grăitoare și pentru rolul său de lătrău la comandă. Sarcina lui pare să fie mîrîitul la Mircea Geoană. Dacă v-au scăpat „fructele” gîndirii sale, vă propun să le recitiți. „Domnul Geoană a depășit de mult această graniță, nu numai că anunță că va candida fără să renunțe la poziția de secretar adjunct NATO, dar atacă un stat membru” (citat din Remus Pricopie, reprodus din revista Newsweek, organ Eduard Hellvig) „Geoană face lucruri care NU se fac! Sunt surprins și dezamăgit de modul în care Mircea Geoană, Secretar General Adjunct NATO, înțelege să comunice public, în raport cu oficialii Statului Român”…… „Constat acum, însă, că este vorba de un „stil nou”, în care un înalt funcționar internațional îşi permite să se ia de piept cu reprezentanții politici ai unui Stat Membru, în cazul de față, chiar Statul Membru care l-a propulsat în poziția respectivă” (același Pricopie de pe scaunul de rector gînditor la SNSPA) Pe chimistul Remus Pricopie, supertitrat și pregătit într-ale comunicării de partid, îl roade la ficat dezinvoltura cu care Mircea Geoană îl ștampilează definitiv pe Marcel Ciolacu: „Nu sunt interesat de niciun portofel european. Sunt un pic ironic. Am spus-o şi cu alte ocazii: închei cinci ani de muncă în cadrul NATO, sunt interesat să pot să dau înapoi ţării mele experienţa şi entuziasmul meu. Nu sunt interesat de nicio poziţie la nivel european, nu sunt interesat de alte poziţii la nivel internaţional, sunt interesat să pot să dau înapoi într-o formă sau alta ţării mele ceea ce am de oferit şi ceea ce cred că România are nevoie”. Pentru Pricopie, asemenea afirmații constituie o politică anti-NATO și anti-națională! Parcă Mircea Geoană ar fi confundat portofelul cu portofoliul și lui i-ar fi căzut bancnotele ca unui piețar din buzunarele burdușite! Gîndirea de manechin politic a lui Remus Pricopie se revoltă în fața unor afirmații clare și pline de simplitate. Pe el și pe șefii săi i-a deranjat că Mircea Geoană a spus: "Ţara a fost şi e condusă de o generaţie politică tot mai incompetentă şi golită de sentimentul iubirii adevărate de ţară. Vedem de ani buni cum prea mulţi politicieni se zbat între lăcomie şi neputinţă. Sunt mulţi politicieni care nu ştiu economie, nu ştiu legislaţie, nu au practic nicio calificare dovedită şi totuşi conduc guverne, ministere, agenţii şi companii de stat. Politicieni care nu au învăţat aproape nimic în viaţa lor, nu au cunoştinţe elementare şi, cu toate astea, ajung în posturi de care depinde soarta a milioane de români. A ajuns aproape de neimaginat ca un ministru sau un prim-ministru al României să poată vorbi o limbă străină. Asta într-o perioadă în care dacă un lider nu vorbeşte măcar limba engleză îşi condamnă naţiunea la izolare. Iar atunci când aceşti lideri se exprimă în limba română, ai senzaţia uneori că îţi vorbeşte corigentul clasei" Ce nu-i adevărat în judecata asta, chiar și în ce-i privește pe Ciolacu și pe Pricopie? Geaba se burzulește Sfîntul Pricopie de la SNSPA ca unul împins să dea o replică! -„ Dacă eu aş fi fost astăzi ministru de externe sau premier aş fi notificat NATO pentru nerespectarea, de către un înalt funcționar al său, a regulilor elementare ale corpului diplomatic”. Dacă SNSPA ar fi o adevărată universitate, l-ar da afară pe Remus Pricopie pentru amestec prostesc în politica partidului de care se folosește, dar pe care nu-l înțelege!

Fără să-mi imaginez ce ascunde, la procesul care a avut drept scop neutralizarea forțată a deputatului PSD Ion Stan, singur în sala de judecată pe post de ”public” am asistat la transmiterea către șefa completului de judecată a unor plicuri și bilețele. În naivitatea mea îmi imaginam că primește ceva vești inopinate de la familie sau chestiuni noi privitoare în program. Nu puteam să-mi imaginez că Statul paralel are atîta nesimțire și, în văzul tuturor, transmite mesaje și indicații. Sau ordine. Polițaiul picotea, procurorul se uita în tavan, grefiera căra plicul. Totul se petrecea ca pe o potecă bătătorită pe care am văzut-o la mai multe termene și pe care o simțisem și aveam să o întîlnesc peste tot. Statul paralel controlează și dirijează afaceri, contracte, oameni de business, firme de produs alcool, inclusiv acordarea de premii și numirea în fruntea unor jurii a celor care decid premianții. Ambițiile lui Florian Coldea s-au extins pînă în universități, pînă la instalări de rectori și numiri de președinți de Academie, de miniștri și poziții importante în mecansismul de Justiție al României. Mi s-a întîmplat ca, de mai multe ori, oameni care se purtau normal, după o vreme (probabil, după rapoarte sau atenționări!) să capete o față de gheață, se depărtau și nu mai răspundeau la telefon. Înțelegeam repede că au primit ordin sau au fost atenționați. Au fost cei mai cumpliți ani pentru libertatea de exprimare, marcați de supunerea, adormirea sau neutralizarea presei. Pas de luptă, de fă gazetărie și de spune adevărul despre mecanismul statului paralel! Și, cu toate acestea, am publicat în Cotidianul ce se întîmpla. De aceea am și decis republicarea unor articole din anii precedenți. Ei bine, ca toate construcțiile artificiale bazate pe abuz și lipsă de morală, și acest mecanism al binomului, zis și „Statul paralel” a început să se pîrîie din încheieturi și să crape. Marea strategie abuzivă cu transformarea Justiției din țara noastră în „cîmpul tactic” se clatină și nu este departe de o prăbușire. Ce au aplicat George Maior - Florian Coldea și Dumitru Dumbravă în adoptarea unor sentințe dirijate, în terfelirea unor personalități, ce-au folosit în mișcările de păpușare a scenei politice, ce au făcut cu presa, dar mai ales cu cîteva televiziuni și cu economia de piață începe să troznească din încheieturi. Toate s-au acumulat într-o tensiune gata să genereze o schimbare importantă. Greu de spus dacă ea se va produce sau nu. Dar premise democratice și legale există din nou. Capii statului paralel au căzut în plasă ca ultimii proști. Ce-au aplicat în comenzile mecanismului de teroare instaurat de SRI și DNA pe vremea domniei lor absolute (tandemul Maior-Coldea. Dumbravă- Codruța Kovesi, Ponta și Sebastian Ghiță) au început să aplice și în viața lor privată și în afacerile lor personale. Și s-au trezit agățați în cel mai simplu mod. Cu contracte concepute să acopere afaceri oneroase, semnate și parafate pe firmele lor, cu transferuri bancare și convorbiri înregistrate. Deștepții de la comanda SRI din epoca groazei au căzut în plasa propriilor practici ca ultimii șarlatani din anii de buticăreală. Dosarul este simplu. Dovezile imposibil de contestat. Nu mai rămîn decît derularea procesului și sentințele. „Nevinovăția” clamată de de Florian Coldea este doar o îngăimare de scuze pînă la apariția altor probe. Plasa de afaceri țesută împreună cu cabinetul lui Doru Trăilă și OTP Bank începe să fie deșirată. O cercetare a contractelor prin cabinetul lui Doru Trăilă (admirație și creație totală a lui Valeriu Stoica, un sforar ajuns și șef de catedră la Facultatea de Drept din București) poate duce la o inventariere a proceselor trîntite și a banilor dirijați de Doru Trăilă și Dumitru Dumbravă prin OTP Bank. Tehnica sumelor exorbitante practicate ca prime de succes rămîne și ea o pistă de cercetat. Dar cel mai important lucru de lămurit rămîne existența „cîmpului tactic” devoalat public chiar de generalul Dumitru Dumbravă. Starea sănătății sale poate fi poarta prin care se ajunge la originea conceptului. Cine l-a conceput, cine l-a coordonat, modul în care a fost prelungit în Justiția din Romania, dosarele în care au operat influențe hotărîtoare. Cercetarea și trimiterea în judecată a grupului de influență și corupție format în jurul generalilor Florian Coldea și Dumitru Dumbravă precum și a cabinetului de avocatură Doru Trăilă este doar începutul. Pînă la penetrarea și dirijarea instanțelor și înaltelor curți, pînă la curățirea economiei de afacerile SRI sau de cele private ale generalilor activi sau pensionari, pînă la despăducherea partidelor politice, a universităților și a catedrelor de intelligence, a presei și ministerelor mai este mult. România n-are ce pierde dintr-o asemenea operațiune. Poate alți dușmani sau prieteni ai noștri ce ar putea fi preocupați! Foto replicaonline.ro

Între pomana electorală a lui Marcel Ciolacu într-o perioadă de îndatorare iresponsabilă a României  și audierea  grupului  Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă aleg investigația lansată de DNA împotriva acestui trio sinistru. Cazul  este mult mai complex  și s-a prelungit și în politică, și în banking (OTP) și s-a transformat într-o mașinărie de negociat sentințe și de făcut bani. Marcel Ciolacu încearcă doar să cumpere bunăvoința bugetarilor din orașele mici și comune  pentru a consolida sprijinul acestora în alegeri. Pomenile electorale sunt deja tradiționale. Nu mai miră pe nimeni. Au devenit deja obișnuință chiar și pentru beneficiari. Audierea grupului infracțional născut din serviciul secret al țării, din oamenii DNA-ului din perioada Kovesi și din anumiți piloni din Justiție, la care s-au adăugat inclusiv avocați, face parte dintr-o altă încercare de eradicare a cancerului care a cuprins România, chiar de la directoratul lui Virgil Măgureanu, și a continuat mai ales de la instalarea lui Traian Băsescu la Cotroceni și a lui Florian Coldea la SRI. Puterea lui Florian Coldea s-a născut pe lîngă  excesele și abuzurile lui Traian Băsescu. Cerea președintele operațiuni trăsnite, ilegale sau la limita legii, făceau și ei ce le cădea bine la interes. Dacă președintele și-a permis aranjamente și învîrteli, cei aflați în directa sa subordine nu puteau decît să-l imite. Ba, de la un moment  dat, s-au întins pînă la a pune la cale diversiuni pe seama acestuia. Geaba s-a străduit Traian Băsescu la final de carieră să se delimiteze de propria sa operă. Puterea rețelei de  influență politică, de corupție și sforărie economică a rămas în picioare. Personal am îndoieli în legătură cu declanșarea acestei cercetări cu iz penal. Ea n-a fost provocată nici de jurnaliști (unii dintre noi scriem de peste 10 ani de  abuzurile din SRI, despre „binom” și despre aberațiile montate de DNA, inclusiv la Ploiești). Alții orăcăie acum, după ce s-au alimentat la greu din relațiile cu oamenii din fruntea SRI și încearcă să-și aroge situația dificilă în care au ajuns Coldea și Dumbravă. N-au contat de nici un fel, nici măcar în măsura în care ei amplifică niște comenzi de la altă grupare din SRI. Nici Comisia parlamentară de supraveghere și control,  dominată total de SRI și de oamenii lui Coldea, Dumbravă, Hellvig și George Maior, nu cred că are un merit. Nu știu în ce măsură o asemenea  anchetă de răsunet poate fi opera unui singur om, fie ea singurul procuror capabil să gestioneze un asemenea dosar, adică Mihaela Iorga Moraru, cu acceptul directorului DNA, Marius Voineag. Mai degrabă sunt gata să cred că tandemul Coldea-Dumbravă a expirat. Și s-a decis asta cînd la DNA a ajuns un procuror capabil să-l execute. Coldea și Dumbravă au fost folosiți intensiv într-o perioadă în care la București era aplicată o strategie. La schimb, au avut parte de  beneficii, la intern. Adică de libertăți, de afaceri, de dosare necercetate. Dar, ca în toate cazurile de putere  exagerată, omul a fost luat de valuri. N-a auzit SRI-ul despre implicarea lui Coldea în afacerile lui Ghiță, cînd chiar Sebastian Ghiță a început să le denunțe? N-a auzit nimeni din SRI de banii aduși de la ANRP și de confesiunile lui Stelu (Stelian Gheorghe)? Au fost banii Serviciului sau ai lui Coldea? Etalările insistente de bunăstare și afaceri profitabile, precum și implicările grupului în jocul politic, precum și jupuirea unor oameni de afaceri prin intermediul pricinașilor cu aerul de asistență avocațială și prime de succes în valoare de sute de mii de euro au ajuns și peste Ocean. Doru Trăilă și Valeriu Stoica au făcut prăpăd și au trecut o linie roșie. Dumbravă, la fel. Să folosești imaginea Serviciului, informațiile deținute și colaborarea cu o bancă pentru a jupui oameni de afaceri nu puteau continua la nesfîrșit. Probabil că mecanismele pe care s-a bazat puterea lui Florian Coldea la începuturile sale și în timpul funcționării binomului să fi decis și scoaterea lui din joc. Dosarul în care Coldea și Dumbravă dau cu subsemnatul este un mizilic față de operațiunea cu răpirea jurnaliștilor în Irak, față de banii de la ANRP, față de depozițiile Elenei Udrea cu cotizațiile la sacoșă ale lui Dorin Cocoș și față de distrugerea unor oameni de afaceri români. Și multe altele. Pentru cei care vor să completeze traseul personajelor am  selectat cîteva dintre articolele din ”Cotidianul” despre Florian Coldea și SRI. https://www.cotidianul.ro/coldea-incepe-sa-scoata-banii/ https://www.cotidianul.ro/nebunia-din-culisele-sri-si-dna/ https://www.cotidianul.ro/coldea-dupa-sase-ani/ Coldea și Ghiță – un bilanț ratat al SRI https://www.cotidianul.ro/coldea-si-ghita-un-bilant-ratat-al-sri/ https://www.cotidianul.ro/doctorate-si-panarame/ https://www.cotidianul.ro/cumpanasu-tropaie-cutremurator/ https://www.cotidianul.ro/ce-n-au-inteles-presedintele-iohannis-generalii-prim-ministrul-chiar-si-fostul-director-c-georgescu/ https://www.cotidianul.ro/hellvig-la-sfirsit-de-mandat/      

Mă tot uit la diverse emisiuni despre alegerile locale și europarlamentare. Cele europarlamentare sunt moarte-n coteț. În afara scandalului cu prima de pe listă devenită plăvanul Tudose nu mai circulă nimic.

Ciolacu și Ciucă au îngropat europarlamentarele. Din prostie sau din dispreț. Încă nu știm cu exactitate. Tot spectacolul electoral a rămas pe seama lui Piedone. Una din caricaturile acestei perioade s-a lansat ca o adevărată lovitură politică pentru partidul lui Dan Voiculescu. Mai-mai să tracteze singur o adunătură umanistă în parlamentul european!? Noroc cu izbucnirea scandalului de la Realitatea TV (și Plus!). Din rațiuni care îmi scapă și care se combină cu foamea de vizibilitate a pornirilor paranoice ale lui Cozmin Gușă a început o campanie împotriva lui Piedone. Adevărul este că încep să iasă la iveală lucruri din ce în ce mai scîrboase despre acest personaj. Mă refer la Piedone, dar este valabil și pentru Gușă! În primul rînd, nici o decizie serioasă din România și nici o prevedere legală nu impuneau reinstalarea lui Piedone în postul de primar al Sectorului 5. Șmecheria este una tipică de mahala. Scapi de-o belea, zici o enormitate, n-o verifică nimeni și, cu puțin tupeu, te sui călare pe o comunitate și te dai erou. În grosolănia lui de neșcolit, Piedone spune lucrurilor pe nume cu o plăcere sadică de om care își trage singur palme. El recunoaște că echipa sa este alcătuită mai mult din neamuri, că are o gașcă de profesioniști (în fapt, de profitori) cu care controlează Sectorul 5 și cu care toacă banii comunității pe lefuri umflate. Mă amuză copios și discuțiile celor care îi comentează isprăvile. Ei vorbesc pe la emisiuni despre „domnul Piedone” care „dom’ Piedone” a făcut aia și asta și cealaltă. Și nu intervine nici o instituție, de parcă „dom’ Piedone” ar fi rupt din Soare și protejat de toate serviciile secrete, plus lojile masonice de pe planetă. „Domnu Piedone” este de fapt porecla cu care Cristian Popescu era batjocorit prin piețe pentru burta lui și grosolăniile practicate de el pe la tarabe. „Piedone” a fost porecla cu care piețarii au ștampilat neamprostia personajului. Nu pentru cum juca, nu pentru meclă, ci pentru cum răsturna tarabe. Și s-a lipit! E ca si cum cineva ar striga după inteligentul personaj, domnu Bulă, ce mai faceți? Și Bulă dă fuga la poliție și cere să i se treacă porecla în buletin. Ca să transforme înjurătura într-un nume popular, Cristian Popescu și-a adăugat legal și porecla de Piedone, transformînd-o în marcă legală a grosolăniei sale. Așa că, atunci cînd oamenii îi zic „domnu’ Piedone” nu-l mai jignesc ca atunci cînd i-ar spune de exemplu „domnu’ Rahat”. Scrie Piedone în buletin, Piedone îl cheamă. Dacă ar scrie „Rahat” în buletin ar însemna că Rahat îl cheamă. Nu mai este poreclă sau calomnie, este nume în toată legea. Ei bine, personajul acesta grobian, disperat să-și rezolve prin politică băiatul și fata (eu am o prioritate, să-mi rezolv copiii!), și folosit de familia Voiculescu și de Antene pentru a se tîrî într-o nouă guvernare este tămîiat de PUSL și de tot grupul Intact, în vreme ce Realitatea Plus TV (din aceeași adunătură cu iz infracțional) ne arată că Bucureștii riscă să încapă pe mîna unui impostor sinistru, fost plăcintar pe la PSD-București și cățărat pînă la rangul de podoabă la gîtul bucureștenilor din Sectorul 5 și al familiei Voiculescu.

La  ora la care  citiți aceste rînduri, ar trebui să mai fiu în Zona Liberă de la Sulina, pe un maidan pe care a fost împins un festival dedicat  celebrului oraș. Probabil că Vița de Vie și Loredana Groza și ceilalți care au cîntat și-ar fi terminat concertele și eu aș fi rămas pe gînduri. Dar am zis nu. Nu și nu! Și am făcut cale întoarsă. - Oi fi căzut cumva de fraier și am  participat la o minciună politică grosolană? Adică aș fi aplaudat cîntece umflînd  în felul meu starea de  bucurie adusă orașului de un eveniment, care stare a fost oricum pasageră, mincinoasă și o formă de păcălit cetățenii Sulinei. Aș fi luat un taxi, aș  fi moțăit în el vreo  10 kilometri (una dintre afacerile principale din Sulina)  pînă la cealaltă margine de oraș unde aș fi  poposit la pensiunea de 50 de euro pe noapte și m-aș fi tot întrebat: - Am fost la o păcăleală pentru orașul Sulina sau la o încercare de stopare a dezastrului? Ca să aveți un răspuns complet, ar trebui să știți că în urmă cu o jumătate de secol, zîmbind fericit că termin facultatea, am luat o repartiție oficială la Liceul din Sulina. Erau două posturi libere de profesor de limba și literatura română, știam că nu voi merge pentru că scriam deja de multă vreme și urma să încep lucrul la Viața studențească. Dar am luat postul și, după o vreme, din curiozitate, am și descins la Sulina. Era un noiembrie dezolant, malurile Dunării erau coapte de toamnă și chele, iar vaporul, singura cursă a zilei de la Tulcea, căra doar cîțiva localnici așteptați de  familie și de curioși. Sosirea și plecarea vaporului de Tulcea era în fiecare zi principalul eveniment la orașului. Cineva scăpa de singurătate și cineva venea să se  afunde mai adînc, unii chiar pentru totdeauna.   Și totuși! Cheul din Sulina avea o măreție. Clădirile din epoca de  glorie pierdeau din pieile bătrîneții lor  și pe ici colo arătau din cărămizile vechi. Cheul Sulinei avea misterul, măreția și farmecul lui. Prin fața sa, la cîteva minute, treceau vapoarele sub  toate pavilioanele, încărcate  cu minereu, cărbune, petrol, mărfuri, iar de partea cealaltă a șenalului navigabil, luminile  Șantierului Naval licăreau în apele gălbui ale Dunării. Piloții români scoteau vapoarele de tonaj în larg pînă dincolo de nasul digului, își împătureau steagul, coborau de la comandă și așteptau pe o pilotină pînă apărea un alt vas  pe care să-l introducă pînă la Brăila sau Galați. În ciuda pustietății de toamnă a Sulinei, a celor două mașini, una a Poștei și alta pentru pîine, despre care se și zicea că, la un moment dat, s-ar fi tamponat pe una dintre cele șase străzi, orașul avea putere economică, importanță și un soi de fală.  Era poarta României dinspre mare și o intrare spre Europa, avea pe cheu, în prima linie, Palatul Comisiei  Europene a Dunării, iar undeva, mai în spate, cimitirul cu locurile de  veci ale tuturor aventurierilor pămîntului ajunși la Gurile Dunării pentru supraveghere, comerț și Dumnezeu mai știe ce. Era un subiect de roman (Jean Bart, „Europolis„) pe care l-am studiat în facultate. De reținut un lucru. După 1856, toate marile puteri ale  epocii aveau oameni la Sulina, la intrarea și la ieșirea de pe Dunăre. Ca și astăzi. Cine controla Dunărea controla intrarea în Europa dinspre Est. Și asta îi dădea importanță și îi prelungește ecoul pînă în zilele noastre. Ei bine, după o jumătate de secol, am revenit la Sulina. Cu aceeași curiozitate, cu alți ochi, cu altă lume pe străzi, cu o sumedenie de semne de  decădere, cu multe case în derivă, cu clădiri marcate de avertismente „Atenție, pericol de  accidentare!”, cu ruine și junghiuri urbanistice, cu cheul încărcat cu șiraguri de bărci noi și vechi, dar mai ales dintre cele cu sute de cai putere, care fac naveta la Tulcea într-o oră și jumătate. Costă 100 de lei la dus, alta la întors, nimeni nu îți dă bilet și nimeni nu bagă în seamă o afacere de proporții  care trebuie să aibă la rădăcini politicieni sau foști parlamentari. Oricum, față de 1975, cheul Dunării este murdar, încărcat cu vechituri, de la radiouri și televizoare cu tub catodic pînă la bărci sparte, covoare rupte, peturi, pontoane bălăngănite și ruginite, case dărîmate și restaurante spilcuite,  în care lucrează nepalezii cu limbajul lor chițăit și de neînțeles. Pe celălalt mal al Dunării, unde se întindea Șantierul Naval Sulina, se etalează pentru turiști și călători panorama unui dezastru economic. Clădiri fără ferestre, hale abandonate, rezultatul  unei dispute de pe urma privatizării șmecherești a  economiei. După o jumătate de secol am descins la Sulina să particip la o dezbatere despre viitorul orașului. Primarul Dan Nicolenco, fost alungat de la PNL, acum este o umplutură politică în colecta de ciurucuri de la Forța Dreptei. Evident, ca la toate întîlnirile cu presa sau cu cetățenii, s-a fofilat și n-a venit. Dan Nicolenco pare a fi mai degrabă conducătorul unui grup restrîns orientat împotriva orașului. S-a chinuit să lanseze un proiect de restaurare a unui cimitir turcesc. Nu face mare  brînză, se ascunde, își rezolvă interesele și „pace  bună”.  Sulina este plină de cîini, de gunoaie, de pisici, de bărci sparte, de clădiri în derivă. Parcă ar fi  condus de un antisocial de pe vremea piraților. Și oamenii nu zic mai nimic. Nu se revoltă, nu-l fluieră, nu-i cer socoteală. Ca să nu-și expună fața și să se aleagă cu probleme, Dan Nicolenco s-a dat lovit și a evitat participarea la o dezbatere despre starea orașului, provocată și de neputința sa de edil. Iar festivalul, un eveniment dedicat Sulinei, a fost împins pe un tăpșan mizerabil și inaccesibil din Zona Liberă. Ca povestea să sfîrșească trist și politic, Dragoș Ioniță, directorul Administrației Zonei Libere Sulina, spune că oamenii n-au a se plînge. El a fost la guvern cu două proiecte și amîndouă i-au fost aprobate. Sulina o duce mult mai greu decît în comunism și arată mai prost ca atunci. E dominată de un grup de descurcăreți și nu se împacă nici cu democrația, nici cu legea. Și Dunărea se chinuie și o duce prost. Vapoarele trec rar și mai dau cu burta de  fund. Se colmatează, iar șmecherii promit că o curăță. Ea devine mai greu navigabilă, iar Delta suferă și ea. O duce din ce în ce mai greu cu democrația și cu clientela ei.  

Alegerile din mai multe țări europene au păpat din audiența festivalului Eurovision Song Contest ținut de data aceasta la Malmo, în Suedia, o țară intrată cu mult elan în NATO. Multă lume n-a înțeles mare lucru din costumațiile trăznite, din melodiile nemuzicale, din textele incoerente. Asta a și făcut ca elvețianul Nemo cu al său cîntec „The CODE” și cu a sa costumație să provoace mai multă bucurie în Țara Cantoanelor și multe ridicări din umeri prin celelalte țări mai puțin atinse de progresism și LGBT. Ce-o fi și asta? Muzică, circ? Science fiction sau mesaje progresiste? Aiureala propagandistică a festivalului Eurovision a început cu Conchita Wurst, interpretată de Tom Neuwierth, la ediția din 2014, un cîntăreț austriac travesti. Șocul a fost enorm, dar n-a depășit nivelul audienței. Probabil că EBU (European Brodcasting Union) a considerat Conchita Wurst drept o mare lovitură (probabil și singura din anodina sa existență) și a urmat aceeași linie. Insistența cu care EBU și Eurovision Song Contest țin aceeași linie este de natură să ne pună pe gînduri. Prea seamănă festivalul cu orientările mai noi ale Comisiei Europene. Prea multe repere LGBT, identitate de gen, globalism și progresism de parcă țările membre ar trăi o disperată nevoie de modernizare în stilul universităților americane (unde curentul s-a mai domolit). Vrînd-nevrînd, am ajuns foarte aproape la Festivalul de la Mamaia și la Cerbul de Aur de la Brașov din anii Epocii de aur. „Să se vadă realizările poporului român și să promovăm trăsăturile Omului nou”, ar fi spus cineva. Eurovision Song Contest seamănă și el cu un concurs care a devenit organ de propagandă european. Sunt convins că EBU funcționează și pe cotizațiile membrilor, dar și pe fonduri europene. După cum arată, n-ai zice că Eurovizion este altceva decît organ muzical de propagandă al Comisiei Europene, gata să devină guvern european. Ca să nu mă bănuiți de ostilitate exagerată față de închipuiți fără talent, mă rezum la preluarea cîtorva păreri de pe net: „ The Code ” este o melodie a cântărețului elvețian Nemo , lansată pe 29 februarie 2024 prin Better Now Records. A fost descris de Nemo ca un cântec care detaliază experiența lor de a se împăca cu identitatea lor non-binară . Ei au reprezentat Elveția la Eurovision Song Contest 2024 , unde au câștigat concursul cu 591 de puncte. În acest proces, cântecul a devenit primul cântec victorios pentru țară din 1988 și primul cântec câștigător care a fost cântat vreodată de o persoană deschisă non-binară”. Și vă propun să citiți și ce zic unii critici despre această mini operă de propagandă a confuziei: „Codul” a fost în mare parte bine primit. Într-o recenzie Wiwibloggs care conținea mai multe recenzii de la mai mulți critici, cântecul a fost evaluat cu 8,83 din 10 puncte, ^[19] câștigând clasamentul anual al site-ului pentru acel an. ^[20] Doron Lahav de la ESC Beat a clasat piesa pe locul opt din cele 37 de intrări care au concurat la Eurovision 2024, lăudând abilitățile vocale ale lui Mettler, dar admitând că subiectul cântecului și fuziunea stilurilor muzicale „s-ar putea să fie prea complicate pentru a fi digerate”. ^[21] Glen Weldon, scriitor pentru National Public Radio (NPR), a considerat cântecul favorit pentru a câștiga concursul, lăudând amestecul de stiluri multiple din cântec și declarând că are „toate caracteristicile unui showstopper”. ^[22] În schimb, Jon O'Brien, un scriitor pentru Vulture , a clasat cântecul pe locul 22 din 37 de cântece, afirmând că, în timp ce cântecul a avut un „mesaj grozav de libertate, identitate de sine și acceptare”, el a considerat că „ se pierde într-un amestec de tobe și bass, opera pop , Eurorap și The Greatest Showman , care te-ar putea lăsa să ajungi la ibuprofen”.   

Zilele acestea, am trecut de cîteva ori pe lîngă același mare panou electoral pe care scria ”Trăiește românește”. Aparținea PSD-ului! Trebuie să admit că din tot ce s-a lansat în ultima vreme, acesta mi se pare unul dintre cele mai inspirate. Pentru  România acestei  perioade, pusă în  context european și geopolitic, încercată de tot  soiul de obligații și cereri, invitația PSD mi se pare una dintre cele mai potrivite. Țara noastră chiar are nevoie de o respirație  profund românească. Nu importată, nu mimetică, nu contrafăcută, nu forțată! Vreau să fiu bine înțeles. Nu pledez pentru nimic care ar presupune o separare, o izolare, o ieșire din Uniunea Europeană sau o delimitare. În nici un fel! Dar de o apărare a identității și a unui punct de vedere românesc, cu siguranță, că este nevoie. Pur și simplu, prăvala de interese și influențe au făcut din spațiul românesc unul eterogen, confuz, amenințat, cu o  grilă de valori importată prin impunere, nu prin asimilare sau aderare. Diluarea  specificului românesc din multiple cauze și riscul de pierdere a identității au dus la ascensiunea unor curente pînă acum fără mare impact. Dar ascensiunea lor este continuă și direct proporțională cu importul de norme și modele greu asimilabile pe fondul unei istorii aparte și cu o spiritualitate dominant ortodoxă. Să  revin la „Trăiește românește”. Niciodată, nu mi s-a părut mai potrivit un asemenea slogan. Sună ca o soluție, de parcă ar fi  fost cerută de o populație nemulțumită,  sătulă de experimente, de traduceri sau de alte impuneri etice. Sloganul propus de PSD sună ca o lovitură de gong, ca un apel la regăsire, ca o mobilizare a populației, ca o chemare la trezirea societății. Din păcate, de îndată ce trecem de acest îndemn de campanie, dăm de altele.  „Cumpără românește!” „Alege românește!” „Românii” în sus, „românii” în jos, de parcă alte etnii n-ar mai fi pe aici. Invocarea identității noastre a devenit o tehnică ieftină de gîdilare a orgoliului, ca o bătaie pe umăr a poporului, ca un tras cu ochiul. „Pensiile românilor”, „salariile  românilor”, „drepturile românilor” sunt doar locuri comune folosite cu scop propagandistic și cu efect din ce în ce mai redus. Pare mai degrabă a fi un avertisment sau o etichetă la o minciună. Abia după ce intrăm în cîmpurile  semantice utilizate în discursuri publice putem sesiza  goliciunea lor, caracterul demagogic al folosirii insistente a adresării de tip „românii mei”, cum  zicea o teleanalfabetă. Îmi imaginam că acest slogan de impact ar putea anunța și un program pe măsură. O repoziționare a PSD-lui sau o lărgire semnificativă de abordare, născută și din  ascensiunea AUR. Din păcate, sloganul mobilizator sună frumos, dar arată ca un afiș supercolorat lipit pe un tomberon plin cu slăbiciuni și cu gunoaie. Este suficient să privim la campanie și la ce trăiește și „operează” PSD! După amintitele îndemnuri propagandistice, vin parcă încolonate toate relele societății românești. Impostori și carieriști pe liste, grupuri de interese încremenite în primării și județe, rude și clienți politici prin instituții publice, campanie electorală plină de șmenuri și aranjamente, coterii și promisiuni deșarte repetate pînă la numărarea voturilor. Apoi, Dumnezeu cu mila! Ce pare o invitație la o regăsire a identității românești începe să aibă sensul unei invitații la complicitate, la o coabitare cu toate nenorocirile de pînă acum. Ba, și mai rău! Dacă sfertodoctul și controversatul Mihai Tudose este întîiul pe listă pentru Parlamentul European, „trăim  românește” mai prost decît înainte. Era mai la coada listei. Ba se vorbea despre o codiță pentru podul de la Brăila. „Trăim românește” cu un premier care le și învîrte, un fel de  dependent de Gabriela Firea și Florin Pandele, un premier care le scaldă și ne arată că în cazul său școala puțină și pe fugă  precum și experiența de covrigar nu i-au îmbogățit gîndirea. Așadar, în locul unei schimbări de stil, „trăiește românește” înseamnă adună babele la Țintești, dați-le găleți și făină, mobilizați primarii să scoată  țăranii la vot, controlați mai departe Ilfovul cu Pandele și Thuma. Trăiește românește în accepțiunea PSD-ului înseamnă doar propagandă care  propune rămînerea cu orice preț în aceeași cloacă!  

De cum s-a clarificat lista concurenților, marii creditori de șanse și speranțe, Marius Pieleanu și Bogdan Chirieac, au năvălit în scenă de partea celor care plătesc mai bine, indiferent cît de prost stau în realitate. Și, uite așa, pe înserate, Pieleanu, zis de unii și Pielescu, a reînceput operațiunea de jupuire a partidelor și a candidaților cu sondaje trase din condei, zice el, autofinanțate. Cum adică? Uite așa!? Pune Pieleanu toată armata lui de cercetători, experți, culegători, agenți și citesc cu toți într-un eșantion. Ca la analize! Tu n-ai decît 100 de susținători și Pieleanu-Pielescu te vede cu 1.000. Brusc te trece pe locul unu sau doi și, la pachet, tot el face turul televiziunilor unde remarcă saltul spectaculos făcut de plătitor. Bogdan Chirieac abia că-i ține hangul. Și, uite așa, pipăind și cercetînd Pieleanu pielea și sentimentele locuitorilor Sectorului 1 din Capitală, a aflat că Clotilde Armand acritura pierde alegerile și zboară din primăria de la Sectorul 1 și că locul ei va fi luat de Tuță din căruța SRI cu liberali. Asta, pentru că există și un SRI cu pesediști. Vorba colegei noastre de la Cotidianul, gruparea lui Voiculescu în care intră de ani buni și Pielescu „a început să tragă la rame” pe culoarul cîștigător. Și ce se arată? Că Gabriela Firea, măsurată la Piatra Neamț sau la Onești sau în Voluntari, cu tocuri, bucle și simpatie prin Sectorul 1 l-ar întrece pe Nicușor Dan și ar cîștiga la mustăcioară Primăria Capitalei. Cu Pandele primar în Voluntari, Gabriela Firea cu șoferii STB din urbea condusă de mason și cu funcționarii împinși prin București iese primăriță și la Paris. Cu tehnicile de măsurare ale lui Pieleanu, Firea ar ieși de departe pe primul loc și la Ploiești, și la Bacău, și la Buftea, unde ar fi cunoscută că s-ar fi măritat. Numai pe voturile din Voluntari și din Sectorul 1, numărate de un Pielescu, Gabriela Firea ar ieși cîștigătoarea postului de primadonă la Opera din Viena. Cum aș ieși și eu președintele României sau altă goangă numai cu voturile țăranilor din satul meu. Dar primar al Capitalei, cu o numărătoare făcută pe pieile lui Pieleanu și pe banii PSD-ului nu ar ieși în veci. Prea a înecat ea Bucureștii în concerte, circuri, pomeni și idei tîmpite, în afaceri turcești ca să o mai crediteze cineva cu un vot. Pur și simplu, milioanele de locuitori din București sunt atît de diferiți în opțiuni și ceva mai deștepți decît cei măsurați de Pieleanu încît sondajul acestuia s-ar mai potrivi numai dincolo de Măciuca și de Glîmboca. Basmele sociologice ale lui Pieleanu, difuzate mai ales pe televiziunile lui Dan Voiculescu și plătite mai ales de PSD, fac parte dintr-o încercare de a-l umfla (încă puțin!) pe Marcel Ciolacu și de a-l ecrana pe cît se poate pe Nicușor Dan. Ba cu sondaje, ba cu declarațiile tembele ale lui „dom Piedone”, dintr-o dată devenit numai miere și lugu-lugu cu Burdujelul, săgeata otrăvită a PSD-ului în PNL. Adică a bătrînilor securiști, plus Adriean Videanu și Miky Șpagă. Foșgăie șerpăria și capetele ei încep să muște. Fac de toate și schimbă sîsîitul, lansează acuzații închipuite și scornesc otrăvuri, numai și numai ca adunătura lor de mediocri specializați în apucate să păstreze controlul și să blocheze orice val de înnoire. Mai ieri, un prieten îmi zicea: - Dacă iese Firea sau Piedoane, în mine moare și ultima speranță că în București se mai poate schimba ceva!

(Bilețelul meu pentru președintele PSD) Fomist după putere și după aplauze, Marcel Ciolacu a dat fuga să-l viziteze pe Florin Piersic. De la „Miami Bici 2”, zis și Buci, a trecut la teatru. S-a făcut că-i duce portocale și că-l încurajează pe marele actor în numele poporului român, mai mult să se vadă la știrile de seară. A devenit un soi de Păcălici, de actor secundar care bagă mereu capul în cadru. Așa a făcut prin piețe, pe la cumpărături cu căruciorul, la aducerea românilor din Gaza, la Muntele Athos, peste tot pe unde a simțit că sunt de cules niște aplauze și de amăgit niște credincioși. De ce nu s-a dus și la Omar Hayssam, la Dragnea, la Ion Iliescu, la Buzatu și la cei de care s-a folosit? Pentru că pierdea voturi și se alegea cu fluierături. Ciolacu se poartă ca o lepră politică pusă pe intrat în sufletele oamenilor pentru a agonisi capital de încredere și simpatie pentru un post la Cotroceni.

Ar fi fost de mai mare mirarea ca Piedone să nu se înoate și el în acest val de solidaritate și simpatie cu Florin Piersic. Numai că sfertodoctul cu gîndirea șchioapă s-a gîndit să le ia fața tuturor. Și, la Constanța, acest burtăverde de București, a zis: - Să facem gaură în cer și să aplaudăm pentru Florin Piersic. Popescu poreclit (și numit, după legalizarea înjurăturii) Piedone este gata de orice enormitate, de orice bîlbă cu juma de neuron, de orice compromis ca să-și rezolve copiii. Omul n-are școală, n-are cultură, n-are obraz. Are doar o disperare de părinte care vrea să-și vadă copiii aranjați. Ca tot mahalagiul. La toate negocierile, asta a fost condiția lui. El a avut o singură prioritate. Să-și vadă copiii reușiți în viață. Adică, unul primar și fata senator, deputat, consilier, parlamentar. Orice! Și, dacă tot își rezolvă copiii, Piedone vrea să tracteze și liliputanul partid al lui Dan Voiculescu. Să-l bage în Parlamentul European și în consiliile locale. De-aia, seară de seară, televiziunile controlate de familia Varanului dau știri despre Piedone la Bacău, Piedone la Constanța, PUSL în sus, PUSL în jos, participări, reuniuni, promisiuni, orice ca să apară în emisiunile Antenelor și să-i ofere subiecte eroice lui Mihai Gâdea. PUSL este un partid cu televiziuni sau televiziunile familiei Voiculescu au un partid politic pe care îl vîră în parlament, în consilii locale, în primării. Ai zice că există, că funcționează și salvează țara, cînd, în fapt, el este o afacere, o înțelegere, o păcăleală politică. Piedone este doar maima care joacă pe sîrmă și adună aplaudaci și susținători, o tele-păcăleală a mahalagiului care șchioapă logica și limba română și vrea să sară din Tiganiada lui Budai Deleanu direct în Caragiale și, cu burta plină, direct în burtăverzimea cu pretenții democratice din România Europeană.

Elena Udrea cînd se umflase în penele lui Traian Băsescu a descins la Nana cu o coloană de autoturisme așteptată ca Făcătoarea de minuni. Și ea se visa președinte, buricul pămîntului și deșteapta luminată dormind pe cărți citite de alții. La fel, Marcel Ciolacu, la fel de închipuit ca Elena Udrea, doctor în toate și în nimic, ca un Sfînt Sisoe și-a etalat caracterul la Țintești, în județul Buzău, pe stadionul Luceafărul. Luceafărul buzoian s-a arătat la băbuțele din Țintești cu o coloană de mașini și cu bodiguarzi, însoțit nu de Fane Fileață, ci de prietenul său de pescuit, cultul Lucian Romașcanu, din ce în ce mai rotund și îmbumbat (încheiat) grotesc peste burtă, strîmbîndu-se ca o curcă beată la cîrdul de băbuțe adunate pe terenul de fotbal. La Buzău, Marcel Ciolacu, Mihai Tudose, ultima luminăție PSD, și Lucian Romașcanu nu le-au trîntit pe băbuțe, le-au pupat și le-au amăgit pe un teren de fotbal, mai mult un tăpșan pentru gîște, transformat în poligon electoral pentru proști. Pentru că Marcel Ciolacu a pierdut discursul scris și a gîgîit puțin (citez:„Hai, organizare! La muncă! Tre să și muncească cineva”), reproduc o parte din tezaurul de gîndire vărsat la Buzău de Mihai Tudose, steaua europarlamentară a PSD:

„Voi vorbi ca brăilean despre ce înseamnă Buzăul pentru zonă, ce au omis să spună antevorbitorii, dar sunt convins că domnul prim-ministru va puncta, sunt proiecte pentru dezvoltare comună, Buzăul cu zonele învecinate. Aici mă refer la eforturile administraţiilor locale din Buzău şi Brăila pentru a determina construirea drumului expres, pe lângă autostradă, de la Buzău la Brăila, ceea ce va duce la o dezvoltare a componentei industriale a Buzăului, Brăila devenind, practic, ieşirea la Dunăre, la port, pentru industria buzoiană, care, din câte am văzut, este în continuă dezvoltare. Pentru realizarea proiectului despre care am vorbit, banii vor veni de la Uniunea Europeană, de aceea trebuie să spunem încă o dată despre importanţa prezenţei noastre în familia europeană. În ceea ce priveşte alegerile locale şi europarlamentare, în urmă cu patru ani, Buzăul a fost înaintea Brăilei, cu câteva procente, dar noi am fost pe locul doi. Buzăul a fost primul judeţ din România care a implementat manualul de istorie locală. Un astfel de lucru se va întâmpla şi la Brăila, începând cu noul an şcolar. Jos pălăria pentru colegii de la Buzău!”.

La Buzău, PSD a declanșat o inundație de gîndire. Și cam atît!

Presupun că nimeni nu își imaginează că președintele Iohannis s-a dus la Washington să bată cu pumnul în masă cu o listă de condiții pentru Casa Albă. Vrem asta, asta, asta și, dacă nu, ne lăsăm păgubași, vă lăsăm singuri în Ucraina și ne retragem temporar din Alianță. Nici în glume cu Garcea nu-i de imaginat asa ceva. Klaus Iohannis este doar imaginea căciulelii. Și la Bruxelles, și la NATO, și la Washington. Nici acasă nu mai bate cu pumnul în masă. Cum să o facă la americani. Cînd a formulat nevoia de consolidare a Flancului Estic, el a ajuns la concluzie după nopți de nesomn sau s-a gîndit în drumurile sale spre Sibiu cum să facem să fim mai apărați? Cîti soldați ne trebuie, cît din PIB să alocăm pe înarmare și cît să dăm americanilor? Cum a ajuns la aceste concluzii? S-o fi sfătuit cu Tîlvar sau cu Ciucă? Sau a avut un sfat de Taină cu Ciolacu și cu Alina Gorghiu încercînd să găsească un răspuns la întrebarea, cum să facem să n-o facem lată? Eu cred mai degrabă că întărirea Flancului Estic este o comandă americană recomandată lui Iohannis pentru deplasarea sa la Washington. - Veniți și ziceți? -Cum adică, asa hodoronc-tronc? - Veniți și vă dăm un premiu și cu acest prilej spuneți. PREMIUL de la Atlantic Council este ca Fotbalistul anului acordat de presa sportivă. Sau ca marele premiu acordat de Freedom House România, condusă de Cristina Guseth lui Joe Biden în cazul în care ar veni la București. Ceva ca să fie în caz că trebuie să pară. Așa și premiul lui Klaus Iohannis. Să aibă de ce se duce și de unde se întoarce după ce i s-a comunicat că ar trebui să mai dăm sau să mai facem nu știu ce. În domeniul militar, nu artistic sau sportiv! Ce naiba, suntem în război!

Geaba s-a șifonat profesorul Cătălin Cîrstoiu. S-a mai retras încă un figurant care ne-a anunțat că se pune capră pentru madam Pandele. Și uite că a venit știrea că madama Iovanovici (încă Șoșoacă), pînă la terminarea divorțului, a fost admisă în competiție. Adică madama și-ar fi completat și ea semnăturile lipsă, stricate, falsificate, oricum, insuficiente. Au ieșit Cătălin Cîrstoiu, Cozmin Gușă (grupul deliranților și al diversioniștilor) și Marian Marinescu (???). Ce ne facem cu Șoșoacă în competiție? Dar cu amărîtul puiului de Burduja? Începe porcăiala, ca și în precedentele scandaluri de familie. Acum, se mută între candidați. E de mirare că, pentru diversitatea și culoarea bîlciului, nu s-au strecurat și alții. Pe mine m-ar fi distrat și un candidat la primărie gen Becali sau Mitică Dragomir. Dacă e bal, bal să fie! Și să vină și Borcea, și oarece artiști de manele. Ce, ei nu reprezintă Capitala? N-au și ei idei de concerte, de Sărbători în Centrul Vechi, de cîntat în parcuri sau de Revelion? Nu pot și ei să împartă bani pentru proteze dentare, pentru inseminări in vitro? Mie mi se pare că Tianu Burduja poate conduce, cu Miky Șpagă și cu Adriean Videanu (sforarii din spatele beizadelei, alături de ta-su!), o coloană de autobuze la moaștele Sfintei Parascheva sau la niște hoteluri din insulele grecești. De ce nu? Au hotărît să tragă sfori și să rupă din procentele lui Nicușor Dan, gata, dau concerte, cârnați, bere, excursii, orice. Burduja și Mitică Dragomir au și rețete de bombe atomice și de bombe gastronomice. Cu mămăligă și șmecherie pot arunca în aer absolut orice. Și podul de la Brăila! Lucrurile decad pe măsură ce marii sforari din politică se amestecă și încearcă să-și adjudece și Capitala, și alte orașe cu bugete importante. Drept pentru care nu avem a recurge la așteptare. Cine se dă mai tare în petic are norocul orbului. Pînă acum, balamucul este tipic sistemului, regiunii și tradiției autohtone. De ce au primit-o pe Șoșoacă? De ce au mînărit legea ca să poată desface Alianța pentru Primăria Capitalei? Ca să intre în joc și Șoșoacă și Tianu Beizadea Burduja, ca să o împacheteze pe Gabriela Firea și să scape de ea. Burduja nu-i decît săgeata otrăvită a PSD în PNL.  

Parcă niciodată n-au fost atît de adînci și de încărcate de magia Învierii Domnului și de confuzia din lume. Minunate aceste zile fără politică și fără bîlciul flecărelilor din televiziuni. Retragerea majorității politicienilor în viata de familie a lăsat spațiul public mai respirabil și Sărbătoarea Paştilor mai curatâ și plină de înțelesuri. Cei care s-au împins în față spre a fi văzuti și-au sporit ridicolul. Au fost zile de reînviere a naturii mai prețioase decît cele de luptă și de harță. Au fost zile de compasiune pentru cei încercați de dureri și pentru cei tîrîți în război. Am învățat să prețuim pacea și să ne bucurăm de cei dragi. Cine nu s-a apropiat puțin de fericire și n-a simțit Sărbătoarea încă mai este departe de o întîlnire cu el însuşi.

Republicări Cotidianul, 2 mai 2021

Vestea cu pensionarea profesorului Iohannis a atras atenția mai mult din cauza mărimii ei. După nu știu cîți ani de muncă, i s-o fi cuvenind ceva. Nu fac parte dintre cei interesați să afle cît, deși situația sa de personaj plătit de la buget stîrnește o asemenea întemeiată curiozitate. Cu ani în urmă, am încercat să aflăm ce taxe a plătit profesorul Iohannis pentru sumele încasate din meditații. Cele din care și-a făcut casele. N-am reușit. O întreagă mașinărie s-a pornit la Sibiu pentru a îngropa un răspuns care ar fi putut să-l ridiculizeze. Din două rînduri, o semnătură și o ștampilă, onestitatea declarației publice a președintelui Klaus Iohannis ar fi fost îngropată definitiv. Klaus Iohannis a fost profesor suplinitor la Agnita și, mai apoi, inspector școlar general adjunct la județul Sibiu, de unde a fost promovat în urma unui incident care l-ar fi implicat pe inspectorul general. Mai tîrziu, inspectorul general debarcat s-a dovedit a fi nevinovat. Dar Klaus Iohannis cel dornic de ascensiune a rămas pe poziție. Cum a ajuns Klaus Iohannis profesor titular la Liceul Samuel Brukenthal din Sibiu rămîne un mister. Dar unul explicabil. Cine ar fi putut să trîntească la concursul pentru un post de titular un inspector general sau general adjunct? România cu acest grad de obiectivitate nu funcționează încă, chiar dacă ar fi fost vorba de cazul unui profesor care și-a luat definitivatul cu o notă minima (7). Viața este plină de mistere și surprize și nimeni nu poate s-o transforme într-o farmacie. Micile avantaje ale funcției nu pot fi delimitate la miligram moral. Dar blocarea postului de titular pentru o perioadă de 27 de ani poate deveni un subiect de meditație și, în același timp, o măsură pentru devotamentul față de profesie și față de elevi al unui ins care s-a bătut cu cărămida în piept. „Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Național "Samuel von Brukenthal" din Sibiu a devenit disponibilă, după aproximativ 27 de ani în care postul a fost blocat de președintele României, Klaus Iohannis. Acesta a predat acolo timp de 19 ani. Lista posturilor disponibile pentru titularizare în județul Sibiu a fost publicată recent, iar printre acestea se află și catedra de fizică de la Colegiul Brukenthal, cu predare în limba germană, ce presupune 18 ore de predare, reprezentând o catedră complete”. (Adevărul) Presupun că există sute, poate chiar mii de funcționari publici care provin din școli și care își păstrează, în baza legii, poziția de titular pe o catedră la o anume disciplină, fie în școli, în licee sau chiar la facultăți. Ei zic că legea le dă dreptul și chiar le dă, fiind un soi de garanție și de recompensă pentru strădaniile din funcția publică. Cît de folositoare sunt acestea, este o altă poveste!? De obicei, titularii promovați pe cine știe unde nu se mai întorc niciodată, dar păstrează norma blocată. Este o formă de egoism, de apărare, de lipsă de curaj în a înfrunta riscurile unei ascensiuni. Cei mai păgubiți sunt copiii. Egoismul și teama de eșec ale titularului (gen Klaus Iohannis) aduc după ele o pregătire mediocră a elevilor. Suplinitorul de la Agnita, Klaus Iohannis, a devenit titular la Liceul Samuel Brukenthal, aducînd după el un alt suplinitor. Vrînd-nevrînd, conștient sau nu, Klaus Iohannis a devenit parte a „României ne-educate”!  

---

Nu  știu cîte acatiste a  pus Vulpea peste tot ca bucata de cașcaval să-i cadă corbului din Cioc. Și  cît a tremurat sub stejar pînă cînd dorința ei fierbinte a mai făcut un pas spre împlinire. La cîte bucăți de cașcaval a adunat de pe sub stejar, era normal ca pomana să-i cadă din ce în ce mai greu. Și măsurătorile Celui de Sus se mai strică uneori. Așa că Doamna Vulpe și-a mai altoit vicleniile și le-a  adaptat la realitățile înconjurătoare. Cu vrăjeala a mers  mai puțin. A tăcut, s-a declarat mulțumită, nu s-a ridicat împotriva celor care o  tot împingeau în vizuină, s-a  prefăcut disciplinată și supusă. O veni și vremea  ei. Și, uite așa, a ajuns la un pas din  zicala celebră să te ferească pădurea de răzbunarea Vulpii! E mai ceva ca deconturile din filmele de aventuri. Cum-necum, Gabriela  Firea a „îngropat” candidatul  Alianței. A condus campania lui Cătălin Cîrstoiu pînă în ultimul  moment, cu efecte nefericite chiar înainte ca aceasta să înceapă. Zâmbind, a privit cum i se sufocă adversarul. Gabriela Firea a redevenit ceea ce s-a închipuit. Candidatul  PSD pentru Primăria Capitalei, fără să aibă un program și fără să dea seama asupra unui decont al mandatului? Ce datorii a lăsat Gabriela Firea la firmele municipalității și la Primăria Capitalei? Gabriela Firea se crede la un pas de scaunul pe care l-a visat și din care s-a socotit  alungată pe nedrept. Mai vrea încă o dată contracte pentru autobuze și tramvaie turcești. Mai vrea  o încercare de relansare cu firmele municipale. Mai vrea Centura și Metroul la primărie, mai vrea un  STB cu transporturi în Ilfov și București și cu beneficii în Voluntari. Mai vrea să-l vadă pe Piedone retras pentru a nu împărți aceiași alegători. Mai vrea o prietenie cu Marcel Ciolacu pentru conducerea PSD. Gabriela Firea mai are o singură problemă majoră. Trebuie să pornească de undeva de mult mai de jos, dintr-o groapă de neîncredere! Nu mai are clienți pentru gulgute și promisiuni!

Un arti