Reţeaua teroristă Al-Qaida a ameninţat că va ataca Marea Britanie dacă Londra îl va extrăda pe islamistul Abu Qatada în Iordania, afirmând că acest lucru „va deschide poarta Răului” pentru autorităţile britanice. „Avertizăm Guvernul britanic să nu îl extrădeze pe şeicul Abu Qatada în Iordania”, se arată într-un comunicat semnat „Al-Qauda – Comandamentul general”, postat […]
Actualitate
Ministerul Sănătăţii a stabilit data la care se va organiza un nou concurs de intrare în rezidenţiat pentru posturile şi locurile rămase neocupate în sesiunea din noiembrie 2011, în domeniul medicină. Sesiunea extraordinară va avea loc în 20 mai, numai în Centrul Universitar Bucureşti. În această sesiune, absolvenţii facultăţilor de medicină vor putea concura pe […]
Activişti pentru mediu bulgari organizează marţi un protest faţă de amendamentele la Legea forestieră. Aceştia vor amplasa în faţa sediului Adunării Generale 240 de topoare, câte unul pentru fiecare parlamentar. Mitingul este organizat de coaliţia de ONG-uri „Pentru Conservarea Naturii în Bulgaria”, cu sprijinul altor organizaţii civice. Manifestanţii vor aduce 240 de topoare, câte unul […]
Purtatorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat ca lansarea candidatilor PDL pentru alegerile locale din iunie a fost amânata de pe 21 pe 28 aprilie, „din motive tehnice legate de sala”.Lansarea candidatilor nostri la alegerile locale va fi pe 28 aprilie, si nu pe 21 aprilie (cum s-a anuntat initial – n.r.), din […]
Lanţul american de tip fast food Subway a deschis astăzi primul magazin din România, în franciză, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, şi vizează în următorii patru ani lansarea a 40 de unităţi pe piaţa românească. Până la finele anului vor fi inaugurate alte două unităţi, una în complexul Palas din Iaşi, iar cealaltă în Iulius […]
Deşi scandalul dintre Crin Antonescu şi Andrei Chiliman „nu are cum să prindă bine”, este foarte probabil ca neînţelegerile din PNL să fie rezolovate, în mare parte, până la alegerile locale. „Scandalul acesta care a izbucnit între Crin Antonescu şi Andrei Chiliman nu are cum să facă bine. Cu toate astea, eu cred că problemele […]
Președintele PDL Bihor, deputatul Ștefan Seremi, a anunțat marți, printr-un comunicat de presă, că demisionează de la conducerea filialei, în urma unor neînțelegeri cu președintele Consiliului Județean Bihor, Radu Țîrle. „În ultima vreme, o dată cu revenirea în rândurile organizaţiei noastre a domnului Radu Ţîrle, între mine şi domnia sa au intervenit neînţelegeri care riscau […]
Vicepreşedintele PDL Monica Macovei a susţinut, la B1 TV, că partidul putea găsi un candidat mai bun decât Silviu Prigoană la Primăria Capitalei, precizând că ea îl va însoţi în campanie pe candidatul la Primăria Sectorului 1, Theodor Paleologu. E bine ca Preda să rămână în PDL. Şi eu cred că se putea găsi o […]
Trei persoane mascate au pătruns marţi dimineaţă într-un apartament din cartierul Mărăşti,din municipiul Cluj Napoca. Şeful Poliţiei clujene, Marcel Bonţidean, a confirmat pentru OradeCluj.ro că a avut loc un atac armat. Trei persoane din familia care locuieşte în apartamentul respectiv au fost transportate la Urgenţe. Mai multe, pe OradeCluj.ro.
Liviu Ciobotariu nu a acceptat să lucreze sub comanda lui Dario Bonetti, care i-ar fi fost director tehnic, şi a demisionat de la Dinamo. Astfel, italianul va prelua postul de antrenor principal şi va fi prezentat oficial la ora 11:30, scrie realitatea.net. Dario Bonetti a ajuns încă de ieri la o înţelegere cu şefii lui […]
Populaţia României a scăzut cu 9.482 persoane în februarie 2012, comparativ cu luna ianuarie, înregistrându-se un spor natural negativ, potrivit datelor provizorii publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică. În luna februarie s-au născut 15.034 copii (8,9 născuţi-vii la 1000 locuitori), cu 1.146 mai puţini decât în ianuarie, iar numărul persoanelor care au decedat în […]
O nouă candidatură se anunţă pentru Primăria Sectorului 5 – este vorba de fostul social-democrat Cătălin Stochiţă care îşi doreşte să câştige primăria de la actualul prima Marian Vanghelie.
Consiliul Concurenţei extinde ancheta pe „regii asfaltului”. De această dată sunt verificate toate contractele de la nivel regional, scrie realitatea.net. Regii astfaltului au intrat în vizorul Conciliului Concurenţei la mijlocul lunii februarie, când s-a declanşat o anchetă pe licitaţiile de întreţinere a străzilor din Bucureşti.
Transportul public din Bruxelles era marţi dimineaţă paralizat de greva spontană a angajaţilor companiei publice de transport (STIB), în urma unei agresiuni mortale comise sâmbătă dimineaţă contra unui angajat STIB, notează agenţia de presă Belga şi cotidianele Le Soir şi La Derniere Heure, scrie Agerpres. O decizie privind eventuala reluare a activităţii se va lua […]
UDMR va desemna, marţi, în şedinţa Consiliului Permanent, noul ministru al Mediului, după ce Laszlo Borbely a demisionat din funcţie, surse din cadrul Uniunii afirmând că postul ar putea fi preluat de Korodi Attila. „Consiliul Permanent al UDMR se va întruni marţi în şedinţă, de la ora 13.00, la Bucureşti, şi vom desemna înlocuitorul lui […]
Un automobil a intrat, marţi dimineaţă, într-un tir, între Oradea şi Huedin, în urma accidentului doi oameni fiind răniţi, iar DN 1 blocat, potrivit realitatea.net.
Tom Boonen a scris o pagină de istorie în ciclism, egalând recordul lui Roger De Vlaeminck de patru victorii în cursa Paris-Roubaix, conform Antena3.ro. Rutierul de la Omega Pharma-Quick Step a evadat cu 53 de kilometri înainte de finiș și a făcut o cursă solitară spre Velodromul din Roubaix, terminând cursa la 1 minut și […]
O furtună puternică a cauzat o adevărată tragedie în statul Benue din centrul Nigeriei, unde 22 de credincioşi au murit iar alţi 31 au fost răniţi în urma prăbuşirii unei biserici, a anunţat duminică un purtător de cuvânt oficial, relatează AFP, preluată de Antena3.ro. „Ca urmare a ploilor puternice şi a unei furtuni de sâmbătă […]
Meseria de jurnalist este un riscantă, conform Antena3.ro. A demonstrat-o un prezentator grec de ştiri, care a fost atacat cu ouă şi iaurt în propriul său studio. A încercat să se ascundă în spatele pupitrului, dar iniţiativa nu l-a salvat de furia atacatorilor.
Festivalul florilor de cireş a început oficial în Japonia. Hanami sau privirea florilor a devenit o adevărată obsesie naţională, fiind parte din tradiţia japoneză străveche, conform Antena3.ro. Mii de turişti vor participa la o serie de petreceri, organizate în cinstea acestui eveniment.
Nava de transport chineză, capturată vineri de piraţi în Golful Oman, a fost eliberată de marina iraniană după câteva ore, a anunţat sâmbătă ambasada Chinei la Teheran, citată de agenţia oficială China Nouă, relatează AFP , preluată de Antena3.ro. Piraţii somalezi au atacat vaporul, care avea la bord 28 de marinari, în apropiere de portul […]
Folosirea frecventă a reţelei de socializare Facebook poate conduce la dependenţă, în special în rândul utilizatorilor cu venituri mici şi a celor cu un nivel educaţional scăzut, potrivit unui studiu suedez citat de dailymail.co.uk, preluat de Antena3.ro. Navigarea pe Facebook este o activitate care generează obişnuinţe, iar utilizatorii care petrec mult timp pe această reţea […]
Autorităţile britanice au anunţat joi că există posibilitatea deshumării cadavrelor din cimitirul Euston din Londra, pentru a se putea începe lucrările la o nouă linie de tren rapid, informează telegraph.co.uk, preluat de Antena3.ro. În ultimii 300 de ani, peste 50.000 de persoane au fost îngropate acolo, dar cu toate acestea, din cauza degradării, mai sunt […]
Şi iepurii sunt la mare căutare în această perioadă. Şi aduc profit destul de mare crescătorilor, conform Antena3.ro. Indiferent că sunt cumpăraţi pentru blană, pentru carne sau pentru a fi făcuţi cadou, un lucru e cert! Sunt irezistibili. E nevoie de multă pasiune pentru a creşte singur peste 50 de iepuri. Radu Coroiu şi-a început […]
Tot mai mulţi români vor să mănânce bio, conform Antena3.ro. Iar agricultorii şi crescătorii de animale se adaptează cerinţelor. La o stână din Hunedoara, oile pasc pe păşuni ecologice iarbă crescută fără îngrăşăminte chimice, iar ciobanii trăiesc în cele mai bune condiţii. Stâna e una modernă, încălzită cu panouri solare şi cu o bucătărie amenajată […]
Celebra Barbie are concurenţă serioasă, conform Antena3.ro. Este vorba de o păpuşă creată de romii din Sibiu pentru a-i învăţa pe copii tradiţiile ţigăneşti. Lulica, pentru că aşa a fost botezată, a fost lansată astăzi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor. Un moment numai bun pentru o petrecere cu muzică autentică ţigănească. Regele în maşină, […]