Vest-europenii şi americanii sunt cei mai sinceri utilizatori ai reţelei de socializare, dar totodată şi cei mai suspicioşi în privinţa confidenţialităţii pe care Facebook trebui să o respecte.
Potrivit unui sondaj realizat de firma belgiană InSites Consulting, 47% din persoanele din sudul Europei şi 44% din vest-europeni nu au încredere că Facebook va păstra confidenţialitatea datelor postate de ei, scrie Euobserver. În Europa de Est, 23% din utilizatori sunt suspicioşi, iar în Asia, doar 11%. Aceasta explică şi de ce asiaticii preferă să comunice în mediul virtual, iar europenii în viaţa reală, aşa cum o fac 79% din ei.
Nu înseamnă însă că asiaticii sunt sinceri. Doar 27% din ei declară că spun întotdeauna adevărul când socializează pe Facebook, faţă de 60% din vest-europeni, care sunt adepţii sincerităţii online. Când vine vorba de informaţii reale, cel mai bine este plasată reţeaua LinkedIn, cu doar 5% „mincinoşi”. La polul opus se află MySpace, Twitter, Hi5 şi Netlog.
Potrivit studiului citat, cele mai predispuse persoane la adicţie pentru reţelele de socializare sunt femeile singure, fără copii, cu vârsta între 18 şi 44 de ani, care foloseşte telefonul pentru a accesa internetul. Studiul a fost realizat în Belgia, Marea Britanie, Spania, Italia, România, SUA, Brazilia, Australia, Rusia şi China.