Premierul Ludovic Orban ar trebui audiat de procurori în cazul Unifarm și al măștilor de protecție, a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu. El spune că va prezenta DNA noi probe în dosarul Unifarm.
„Românii au înțeles foarte bine că, din păcate, unii au făcut bani în pandemie. Mâine o să merg la DNA cu noi probe în cazul Unifarm și în cazul altor încrengături politico-interlopo-mafiote, care duc din păcate chiar în anturajul premierului”, a declarat la RFI Ungureanu.
El a menționat că va prezenta procurorilor indicii foarte clare și o să ceară audierea unor martori.
„Sunt dovezi care duc foarte aproape de domnul Orban. Vor trebui să-l audieze procurorii și să stabilească în ce măsură intervențiile pe care le-a făcut el pentru acel transport de măști din Turcia la vicepreședintele turc au fost, cum să spun, știind că acele firme au înțelegeri oculte și a fost o înțelegere de tip consorțiu, ca anumită firmă să câștige licitația sau a fost atras el într-o capcană de oameni în care a avut încredere”, a mai spus deputatul USR.
Premierul Mandolina ar fi trebuit sa se afle deja in puscarie ptr faptul dovedit ca a cerut bani in urma cu cativa ani. A scapat doar din cauza linguseslilor la adresa marionetei retardate aflate la mana mafiei statului paralel si mentzinuta in cartzi ptr functia de presedinte
Peste catva timp se va vorbi si despre acest individ ca a fost escroc, la fel cum se vorbeste acum ca Basescu a fost de fapt Petrov……[Leo]