Între 14 martie şi 14 aprilie, Sala Dalles găzduieşte o amplă retrospectivă Horea Paştina. Picturile, desenele oferă privitorului şansa de a plonja într-un univers fastuos şi familiar în acelaşi timp.
Grădini descoperite în lucrări de mici dimensiuni sau în monumentale pânze covârşite de verdele frunzişului, de albul candid sau de roşul intens al crinilor, surmontate de unduirea unui umbrar bănuit, ce te duce cu gândul la dvera unui altar. Uneori, în această lume mirifică, un fotoliu pare să suplinească absenţa omului pornit în descoperirea miracolelor naturii. Un calm desăvârşit, o secvenţă contemplativă care absoarbe privirea, care obligă spectatorul să “intre”, fie şi pentru câteva clipe, într-un univers uitat şi redescoperit.
Miracolul unui vrej de viţă-de-vie cu câţiva ciorchini, insolitul unui vas de piatră cu flori în mijlocul unui luminiş, o întâlnire de tulpini născând discret o cruce, un porumbel oprit pe spătarul unui scaun de grădină transformă toată această luxurianţă vegetală într-o lume metafizică, într-un loc de contemplare, de adorare a creaţiei ce depăşeşte lucrarea omului.
Grădina din strada Rozmarin
În alt colţ de expoziţie se iveşte o casă de mânăstire, o construcţie simplă, aproape geometrică, înconjurată de vegetaţie, flancată de câteva cruci. Umilă şi monumetală în izolarea ei, ca o mărturisire.
Sentimentul descoperirii miraculoase nu-l părăseşte pe privitor nici în faţa naturilor statice, cu câteva obiecte umile, nici în faţa florilor în ghiveci, ce pun pete de culoare pe ferestrele separând interiorul de exterior, ferestre dincolo de care se întrevede lumea de descoperit.
Casă la mănăstire
De altfel, ferestrele, uşile creând perspective în mai multe opere ale artistului devin locuri deschise comunicării între lumi. Reale şi spirituale totodată.
Câteva portrete, de o simplitate hieratică, ritmează desfăşurarea de grădini: Părintele Stăniloae, mama artistului…
Grădina pictorului Florin Niculiu
Expoziţia lui Horea Paştina copleşeşte. Iar sentimentul provocat de contemplarea ei este oarecum derutant. Pentru că nimic din ceea ce vezi nu te surprinde din punct de vedere estetic. Horea Paştina ignoră, evident voit, orice artificiu estetic, orice aliniere la avalanşa de experimente a zilelor noastre. Perfect realizată din punctul de vedere al meşteşugului, cu o ştiinţă a luminozităţii gamei cromatice, mergând uneori către alb, cu folosirea inspirată a grenului şi tentei pânzei ce devin componente ale construcţiei plasice, pictorul realizează compoziţii “clasice”, dacă putem spune aşa.
Peisaj la Ipoteşti
Lucrările lui sunt transcrierea elementelor văzute şi a sentimentului de uimire şi de adorare umilă a lumii înconjurătoare. Artistul descoperă o creaţie divină şi o aşază pe pânză cu bucurie, cu recunoştinţă.
De altfel, o recunoaşte el însuşi în cartea ce a rezultat din lucrarea sa de doctorat, o carte interesantă, în care alţii vorbesc despre crezul său. “Sunt un om care s-a apucat de pictură văzându-i pe alţii că au făcut-o. De altfel, unii spun că în compoziţiile mele sunt lucruri care s-au mai făcut şi că nu există nici o noutate în ele. Numai că, vedeţi, eu m-am apucat de această meserie tocmai pentru că s-a mai făcut! Or, ce am învăţat eu de la pictorii români este tocmai ieşirea în natură, ca într-o grădină în care descoperi tot timpul câte ceva. La întâlnirea cu natura nu te duci cu un plan dinainte stabilit, căci, în acest caz, demersul nu mai are nici un rost. În natură te duci să descoperi, să înveţi şi în felul acesta lucrurile vin de la sine. Cu alte cuvinte, trebuie să te duci ascultător, fără urmă de aroganţă. Priveşti lumina, priveşti tot ce e în jurul tău. Nu trebuie să te duci la kilometri distanţă, lucrurile sunt atât de aproape, de la îndemână. Totul e să deschizi larg ochii minţii şi ai sufletului”.
Fereastră
Dimensiunea spirituală a creaţiei lui Horea Paştina se dezvăluie în fiecare lucrare, iar într-o expoziţie de amploarea celei de la Sala Dalles ea se impune privitorului celui mai puţin aplecat către reflecţia asupra religiosului sau divinităţii. O fac sensibilă lumina transmisă de un ghiveci oarecare, imaterialitatea pastei cromatice, spaţiile misterioase din interiorul unei grădini sau orizonturile ce se deschid nemărginite.
Părintele Stăniloae
Pictura lui Horea Paştina este un continuu exerciţiu de înţelegere a divinităţii, de mărturisire a acesteia. O simţi privind tablourile, o înţelegi din demersul expoziţional. Uneori, lucrările sunt grupate într-un triptic, întregindu-se una pe cealaltă. Şi niciuna dintre ele nu are titlu. Ne amintim uneori că o lucrare sau alta s-a intitulat într-un fel: “Grădina lui Florin Niculiu”, “Grădina din strada Rozmarin”, “Fereastră”, “Floare de crin şi primulă în fereastră”… Aici ele se prezintă “anonim”, participante la o confesiune a artistului, a relaţiei lui cu lumea materială şi imaterială.
Orizonturile visate
În expoziţia de la Sala Dalles nimic nu “izbeşte” pivirea. Peisaje, naturi statice, case, câteva portrete, fără rezolvări spectaculoase din punct de vedere plastic. Dar, trecând de o lucrare la alta, se dezvăluie o lume. Parcursul devine unul iniţiatic. O călătorie în descoperirea sensurilor universale, dublată de sentimentul calm şi cald trăit de autor în contemplarea armoniei lumii. O armonie ce pare să vină din afara lui, dar pe care o interiorizează, o face a lui ca într-un gest de recunoştinţă.
„Aşa mi se pare firesc: să nu fac ceva în care să vorbesc despre mine. Important este cât eşti de dăruit, cât poţi să te concentrezi şi cât poţi să înţelegi din ceea ce vezi. Şi să nu vrei să fii altfel sau altceva decât eşti“. Profesiune de credinţă sinceră, umilă şi orgolioasă totodată. Orgolioasă pentru că, dincolo de aparenţe, capacitatea de transpunere pe pânză a esenţei lucrurilor aparţine demersului creator, fie el şi impregnat de religiozitate, de asumarea unui rol de două ori secund: cel al iubirii faţă de lucrarea ce depăşeşte omul şi cel al mediatorului prin artă al comunicării universale.
Natură statică
Desigur, opera lui Horea Paştina este cunoscută iubitorilor de artă. Pictorul a fost prezent destul de frecvent pe simeze încă din 1977, anul primei sale expoziţii personale. Crezul lui spiritual şi creator a început să fie evident din perioada expunerii în cadrul grupului “Prolog”.
Expoziţia de acum relevă organicitatea devenirii artistului, care declara “(…) ieşirea în natura mă îmbogăţeşte. Mă hrăneşte. Pictura este pretutindeni. Atâta frumuseţe, folos şi rost în jur! Cerul, pământul, norii şi florile, păsările, firul de iarbă, picătura de rouă… Liniştea”.
O declaraţie de comuniune şi de iubire care constituie esenţa artei lui Horea Paştina.
