Atenție maximă la această păcăleală

Medicamentul se administrează numai în spitale, injectabil, nu sub formă de pastile, şi numai pacienţilor în stare critică….

De (D.N.)
Atenție maximă la această păcăleală

Medicamentul se administrează numai în spitale, injectabil, nu sub formă de pastile, şi numai pacienţilor în stare critică….

Președintele Societății Naționale de Microbiologie, Alexandru Rafila, îi îndeamnă pe cetățeni să nu încerce să cumpere de pe internet Remdesivir, noul medicament autorizat în SUA ca terapie pentru coronavirus, pentru că produsul care ar fi de vânzare pe internet în mod sigur este contrafăcut.

„Eu sunt convins că deja se găseşte pe internet. Dar nu se găseşte de fapt medicamentul, se găseşte un nume şi un ambalaj cu o pastilă care poate să aibă efecte grave. Nu se administrează acasă şi nu se administrează preventiv!”, a avertizat Rafila la Digi 24. Medicamentul se administrează numai în spitale, injectabil, nu sub formă de pastile, şi numai pacienţilor în stare critică.

Potrivit acestuia, au existat probleme cu persoane care au luat cantităţi mari de hidroxiclorochină preventiv – şi în România, şi în alte ţări.

”S-a mai întâmplat şi în România, cred. E un medicament toxic, sunt medicamente care de obicei se dau în infecţii parazitare şi ele sunt introduse în terapia bolii, nu în profilaxie”, a precizat Rafila.

În altă ordine de idei, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie este rezervat în privinţa eficienţei acestui medicament în tratarea Covid-19, arătând că informaţiile sunt contradictorii, nu au fost făcute suficiente studii şi, spune el, trebuie luat în calcul şi factorul politic şi economic care apare în recomandarea acestei terapii.

„Remdesivirul, medicamentul care a fost aprobat în regim de urgenţă de agenţia americană FDA ca tratament etiologic pentru Covid-19, este un antiviral, care inhibă replicarea virală, adică multiplicarea virusului. Practic, blochează o enzimă a virusului ce permite replicarea acidului nucleic viral, ARN-polimerază se numeşte enzima respectivă, şi acţionează prin blocarea acelei enzime. Este un medicament dezvoltat cu ceva timp în urmă, a fost încercat fără succes în tratamentul infecţiei cu virusul Ebola. A mai fost utilizat şi în alte infecţii produse de alte tipuri de coronavirus şi acum este testat pentru introducerea ca terapie în infecţia cu noul coronavirus”, a explicat Alexandru Rafila, sâmbătă seară.

„N-aş spune că este un tratament minune, timpul o să demonstreze. Lumea aşteaptă un medicament care să rezolve problema pacienţilor cu forme grave şi aşteaptă un vaccin, acestea sunt cele două orizonturi de aşteptare”, a mai zis profesorul Rafila, adăugând că e bine că avem un medicament, că există un astfel de tratament care a dat rezultate şi care, în opinia sa, chiar dacă a fost autorizat în SUA, va continua să fie testat.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Contrar propagandei oficiale agresive care se duce pe canalele media, clorochina si hidroxiclorochina au dat rezultate pozitive in multe cazuri. Explicatia este aceea ca tratamentul cu aceste substante se aplica nu doar impotriva malariei ci si al unor afectiuni autoimune ca artrita reumatoida si lupus. Or conform informatiilor acumulate in cazul coronavirusului actual, infectia avanseaza in organism prin declansarea agresiva a reactiei autoimune prin care sistemul imunitar al pacientului participa la distrugerea propriului organism. Asta asa, pe intelesul tuturor.
    Cum insa remdesivir este produs in us, de compania biofarmaceutica californiana Gilead Sciences, iar hidroclorochina in tari ca India sau vecina noastra, Ungaria cea iliberala, e lesne de inteles campania pro si contra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.