Attila Korodi: Pierderile în cazul Roşia Montană pot fi mai mari de sute de milioane de euro

Atilla Korodi, fost ministru UDMR al Mediului, suspectează ca între „gafele enorme” făcute de-a lungul anilor de compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care au întârziat obţinerea avizului de mediu, şi volatilitatea acţiunilor la Bursa canadiană ar fi existat o strânsă legătură.

Attila  Korodi: Pierderile în cazul Roşia Montană pot fi mai mari de sute de milioane de euro

Atilla Korodi, fost ministru UDMR al Mediului, suspectează ca între „gafele enorme” făcute de-a lungul anilor de compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care au întârziat obţinerea avizului de mediu, şi volatilitatea acţiunilor la Bursa canadiană ar fi existat o strânsă legătură.

Atilla Korodi, fost ministru UDMR al Mediului, suspectează că între „gafele enorme” făcute de-a lungul anilor de compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care au întârziat obţinerea avizului de mediu, şi volatilitatea acţiunilor la Bursa canadiană ar fi existat o strânsă legătură.

Fostul ministru în Guvernul Tăriceanu, în prezent deputat UDMR, a declarat, în exclusivitate pentru ziare.com, că, cel puţin în timpul mandatului său, s-ar fi făcut anumite greşeli de procedură şi documentaţie, care au dus pe bună dreptate la blocarea în instanţă a derulării proiectului, dar totodată ar fi servit diverse interese ale speculatorilor pe Bursa canadiană.

Korodi spune că, în opinia sa, de cunoscător al proiectului, cel mai mare risc din punct de vedere al mediului continuă să îl reprezinte volumul mare de deşeuri miniere depozitate, pentru care RMGC trebuie să dea asigurări foarte clare şi explicite, dacă vrea să obtină avizul de mediu.

Atilla Korodi îl sfătuieşte pe actualul ministru al Mediului, colegul său de partid Laszlo Borbely, să fie extrem de exigent şi să se consulte cu cei mai buni specialişti înainte de a lua o decizie, altfel, dincolo de daunele politice pe care le-ar avea toţi cei implicaţi, pentru statul român daunele ar fi şi mai mari, mult mai mari în comparaţie cu „beneficiul de câteva sute de milioane de euro în următorii ani”.

Întrebat de jurnaliştii de la ziare.com ce părere are despre susţinerea acordată proiectului de către preşedintele Traian Băsescu şi ce decizie ar lua în cazul în care ar mai fi ministru al Mediului, Atilla Korodi a spus că într-o bună masură opiniile sale coincid cu ale şefului statului, dar el ar merge puţin mai departe de o renegociere „jumătate-jumătate”, adică ar face în aşa fel ca statul român să exploateze aceste zăcăminte utilizând „know-how”-ul străin.

Korodi propune totodată ca exploatarea zăcământului să se facă într-un ritm mai lent, pentru că o exploatare foarte rapidă, de această anvergură, ridică semne de întrebare.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate