”Sistemul de justiţie este sistemul imunitar al statului. Dacă acest sistem este nefuncţional nu există justiţie, iar în lipsa ei se instalează haosul. Alternativele sunt: justiţia sau haosul”, a transmis fostul procuror general Augustin Lazăr și citat de News.ro.
Acesta se referă la documentarul Recorder şi dezbaterea care a urmat, apreciind că ”expun o radiografie a declinului independenţei justiţiei româneşti încă din legislatura 2017-2020, urmarea unei voinţe politice duplicitare, restauratoare a sistemului oligarhic”.
”Este de observat strategia subtilă a măsurilor restaurative, salvatoare pentru politicienii şi finanţatorii lor implicaţi în proceduri judiciare (deciziile CCR, ordonanţele de urgenţă, dezincriminarea discretă a abuzului în serviciu şi a conflictului de interese etc). ”, a transmis Augustin Lazăr.
Potrivit acestuia, prin rolul său constituţional, ”Ministerul Public este provocat, acum, să preia din dezbaterea publică şi să clarifice judiciar, la rece, o problemă fierbinte”.
De asemenea, Augustin Lazăr se referă la blocarea şi mimarea înfăptuirii justiţiei.
”Restaurarea situaţiei anterioare reformelor judiciare de aderare la UE a blocat şi mimat înfăptuirea justiţiei: în mii de dosare a survenit prescripţia răspunderii penale, iar sute de milioane de euro au rămas nerecuperate de statul român după stingerea acţiunii penale (care deşi lipsesc bugetului României, nu sunt imputate nimănui). ”
Poziția lui Augustin Lazăr plasează documentarul Recorder și dezbaterea publică asociată într-un context amplu de critică a evoluțiilor recente din justiția românească – el consideră că sistemul judiciar a suferit un regres în independență și eficiență, alimentat de interese politice și legislative, și cere clarificarea acestor probleme prin mecanisme judiciare.
Context

Nu ar fi bine ca „taica Lazar” sa ne spuna ceva despre Aiud si despre NUP-ul dat la casele lui Johannis ?Lucruri la care se pricepe cel mai bine. Doar stie de ce a plecat de la Parchetul General,nu ?