AUR îi cheamă pe social-democrați să pună umărul la suspendarea lui Nicușor Dan

„Dacă cei de la PSD votează și semnează, atunci îl vom putea suspenda și pe președintele Nicușor Dan”.

AUR îi cheamă pe social-democrați să pună umărul la suspendarea lui Nicușor Dan

Foto: captură Facebook/ AUR

„Dacă cei de la PSD votează și semnează, atunci îl vom putea suspenda și pe președintele Nicușor Dan”.

AUR nu se lasă și cere ca PSD să se alăture în demersul lor de suspendare a președintelui. „Noi avem semnăturile strânse de la AUR. Așteptăm ca și PSD să semneze și să voteze”, spune luni deputatul AUR, Ștefăniță Avramescu.

Microfonul a fost preluat de senatorul Petrișor Peiu, economistul AUR, care a oferit clarificări suplimentare în legătură cu demersul de suspendare a lui Nicușor Dan.

„Ce vrea să spună domnul deputat Avramescu este că nu are rost să declanșezi un demers la care știi sigur că nimeni din partea puterii nu va răspunde”, susține Peiu.

„Știm că fără voturile celor de la PSD, care se declară nemulțumiți de activitatea președintelui, nu vom putea avansa. Știți că suspendarea e doar o primă etapă; după urmează un referendum”.

AUR și PSD cântă pe aceeași voce

În conferința de presă, liderii AUR și-au prezentat prioritățile legislative ale AUR pentru noua sesiune parlamentară. Ei au spus că vor propune indexarea pensiilor și alocațiilor, dar și impozit zero pentru prima locuință, după modelul altor state europene.

„Statul nu poate cere sacrificii de la pensionari și copii, în timp ce refuză să coreleze drepturile acestora cu realitatea economică (…) AUR consideră că dreptul la o locuință nu trebuie tratat ca un lux, iar românii care dețin o singură casă sau un singur apartament nu ar trebui impozitați pentru nevoia elementară de a avea un acoperiș deasupra capului.”, se arată într-un comunicat al formațiunii conduse de George Simion.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.