Populația evacuată din zona Salinei Praid poate reveni acasă începând cu data de 13 august, a decis Comitetul Județean pentru Situații de Urgență
Patru asociaţii ale magistraţilor au solicitat o întâlnire „de urgenţă” cu premierul Ilie Bolojan pentru a discuta
România susţine o soluţie bazată pe respectarea deplină a suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale
Un incendiu de vegetaţie uscată se manifestă în mai multe gospodării din comuna Cungrea, pentru stingerea focului intervenind echipaje de pompieri din judeţele
Măsurile privind reforma administraţiei locale vizează reducerea a peste 40.000 de posturi, impactul financiar
Președintele american Donald Trump a declarat luni că se așteaptă la o întâlnire constructivă cu omologul său rus, Vladimir Putin, în cadrul summitului
Internaționalul român Radu Drăgușin consideră că echipa națională de fotbal a României păstrează în continuare șanse de calificare la Cupa Mondială
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) atrage atenția că pacienții ajung să plătească pentru efectuarea, în timp util, a
Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Andrei Andreicuț, va conduce, alături de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, din care va face parte și
Secretariatul General al Guvernului (SGG) a demarat procesul de selecţie pentru ocuparea unui post de preşedinte şi a două
Fugarul om de afaceri pro-rus Ilan Șor a oferit moldovenilor plăți lunare de 3.000 de dolari pentru a se alătura protestelor antiguvernamentale,
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că orice concesii față de Rusia nu o vor convinge să înceteze luptele în Ucraina și a subliniat că
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat că formaţiunea nu susţine forma actuală a proiectului care vizează modificarea Pilonului II de pensii
Un băiețel de patru ani, fiul unui cuplu de români aflați în vacanță în Italia, a murit luni într-un
Premierul Ilie Bolojan le-a solicitat tuturor miniştrilor să transmită către Cancelaria prim-ministrului declaraţiile de
Pilula acționează prin suprimarea apetitului și creșterea senzației de sațietate.
Președintele Donald Trump ar fi semnat o directivă secretă care permite Departamentului Apărării să folosească forța militară împotriva cartelurilor de droguri
Şase Direcţii Silvice (Bistriţa-Năsăud, Constanţa, Dolj, Mehedinţi, Teleorman şi Tulcea) au înregistrat pierderi financiare mari în cinci ani consecutivi
Nu știu ce ar însemna să recunoaștem cu adevărat un stat palestinian, având în vedere lipsa unui guvern funcțional acolo.
Decretul prin care se ia act de demisia lui Dragoş Anastasiu din funcţia de vicepremier a fost publicat
Rata anuală a inflației va consemna un amplu salt în trimestrul III din 2025, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a prețului la energia
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) anunță că în cursul zilei de luni, 11 august 2025, va transmite
Managerii de spitale vor trebui să publice pe site-ul instituţiei date clare despre activitatea medicală, economică şi
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, vineri, să mențină rata dobânzii
Procesul de selecție a membrilor Consiliului de Administrație (CA) al Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) – Romsilva a fost organizat de
Crin Antonescu a reacționat, pe Facebook, după ce Traian Băsescu și-a cerut înapoi privilegiile care i se cuvin ca fost șef de stat.