Cert este că utilizarea acestor coroane care sunt confecţionate dintr-un plastic de calitate îndoielnică ne creează probleme,
Rusia ar considera drept o declaraţie de război instituirea de către NATO a unei zone de interdicţie aeriană
Pe DNA, cumva, evaluarea globală generală e mai simplă – e o
Doi cetățeni belaruși au fost reținuți în legătură cu incidentul, iar poliția investighează circumstanțele producerii acestuia
Actorul Victor Rebengiuc, în vârstă de 92 de ani, nu va mai urca pe scena Teatrului Bulandra pentru a
Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite Mexicane,
‘Rușii vizează diaspora’, a afirmat Maia Sandu, subliniind că sprijinul diasporei a fost esențial pentru obținerea celui de-al doilea mandat prezidențial
România a devenit în 2025 net importatoare de energie electrică cu un deficit de aproximativ 2,4 TWh-oră în primul semestru și prețuri spot printre
Conflictul colectiv de muncă rămâne deschis, a anunţat luni Bogdan Şchiop, preşedintele Federaţiei Naţionale a
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat, luni, că animalele de companie au
Rusia ar considera drept o declarație de război instituirea de către NATO a unei zone de
Propunerile PSD privind relansarea economică date publicităţii săptămâna trecută nu spun nimic despre
Un bărbat de 66 de ani, care ar fi urmat să fie internat la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Reșița,
Deputatul AUR Mihail Neamţu a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sancţionarea
Angajatul unei firme de curierat este cercetat pentru delapidare în formă continuată, după ce firma la care lucra a
Popularitatea președintelui francez Emmanuel Macron a atins cel mai scăzut nivel de la venirea la putere în 2017,
Arbitrul român Marian Barbu va conduce în premieră un meci din Liga Campionilor la fotbal
Ofițeri ai armatei SUA au asistat luni la exercițiile militare comune între Rusia și Belarus și au fost informați de ministrul
USR aşteaptă ca la viitoarele şedinţe de guvern, printre primele, să se stabilească o dată pentru organizarea alegerilor pentru
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost nevoită să dea explicații, după ce a fost primită vineri în audienţă de Papa Leon al XIV-lea
Gazdele nu au obținut încă nici un succes de la promovarea în premieră în prima divizie.
Hatton, care a câștigat 45 din cele 48 de meciuri profesionale pe parcursul unei cariere de 15 ani, a luptat ultima dată la nivel profesionist
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ”inacceptabilă” a unor drone ruse în spațiul aerian românesc
Drona Geran folosită de Federația Rusă în atacurile asupra Ucrainei a pătruns în spațiul aerian al României sâmbătă, 13 septembrie, la
În urma a peste 50% din atacurile Rusiei asupra Ucrainei în apropierea graniţelor României în timpul cărora s-au folosit drone ruseşti fragmente de drone
În contextul diviziunilor politice puternice din Statele Unite, ATAS (Academy of Television Arts & Sciences), care decernează Premiile Emmy, este hotărâtă să