Profesorul în economie Mircea Coşea critică eliminarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, anunțată de Guvern. Potrivit lui Mircea Coșea o
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj subliniază că acţiunile desfăşurate nu sunt de moment, ci parte a unui plan coerent, pe
Înmormântarea activistului conservator Charlie Kirk, asasinat miercuri, va avea loc la 21 septembrie în statul Arizona, unde președintele american
Armata Română și aliații care fac poliție aeriană pe teritoriul României pot doborî drone care intră în spațiul aerian național, a precizat ministrul Apărării
Fostul președinte, Traian Băsescu, avertizează că alegerile de peste Prut vor influența decisiv viitorul Republicii Moldova, dar și securitatea României
Alba Iulia a stabilit, pentru a treia oară, un nou record mondial, după ‘Marea Îmbrățișare a Cetății Alba Carolina’, în 2009, și cea mai mare hartă a unei țări
Într-o postare pe X, Zelenski a atras atenția că acest lucru înseamnă o extindere a războiului de către Rusia și că sunt necesare sancțiuni
În Coaliție nu există nicio decizie cu privire la plafonarea adaosului comercial la alimente, a precizat deputatul PSD Adrian Câciu, care consideră că
Secretarul de stat american Marco Rubio face o vizită în Israel duminică pentru a-l asigura de sprijinul SUA înainte de recunoașterea viitoare a unui
Guvernul a transmis că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază
MApN a anunțat că două aeronave de luptă F 16 din Baza 86 Aeriana Fetesti au decolat pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat sâmbătă că își va da demisia din funcție în cazul în care moțiunea simplă pe educație
Soția comentatorului conservator american Charlie Kirk, Erika, a promis vineri că va continua moștenirea soțului ei și a lansat un avertisment
O persoană a decedat, iar alte patru au fost rănite în urma unui scandal cu bâte între mai multe persoane, care a avut loc sâmbătă dimineața pe bulevardul
Mii de polonezi se înscriu pentru antrenamente militare voluntare, în timp ce armata poloneză încearcă să-și completeze rândurile cu
Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci
România a trimis Ucrainei 23 de pachete de ajutoare militare, acestea fiind stabilite împreună cu armata din ţara vecină
Departamentul Apărării din SUA a anunțat vineri că îi va sancționa pe membrii forțelor armate care au făcut postări negative sau batjocoritoare pe
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis, sâmbătă, că Partidul Social Democrat nu este de acord
Administrația Națională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are un mandat clar de transparență și reorganizare
Decizia de a menține perspectiva negativă reflectă riscurile semnificative de implementare legate de ambițiosul program de consolidare fiscală al guvernului.
Incendiul se manifesta într-o cameră, pe tubulatura de ventilaţie, unde ardeau materiale textile şi hârtii, ceea ce a condus la inundarea cu fum a clădirii
Parlamentul European face presiuni pentru modificarea acordului comercial încheiat la finele lunii iulie de UE și SUA, ceea ce riscă să creeze noi tensiuni
Autoritățile române așteaptă aprobarea formală de către Comisie și apoi decizia Consiliului ECOFIN
Robinson se confruntă cu acuzațiile de omor calificat, obstrucționarea justiției și deținere ilegală de arme, iar omorul calificat ar putea fi considerat
Berlinul, Parisul și Londra au cerut ‘o încetare imediată a operațiunilor militare israeliene în orașul Gaza’, după ce armata israeliană și-a anunțat