Fără categorie

Directorul general al clubului Şahtior Doneţk, Serghei Palkin, a declarat, joi seară, că Mircea Lucescu nu poate prelua în paralel şi naţionala României, subliniind că preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a fost la Kiev pentru a discuta cu oficialii ucraineni, transmite MEDIAFAX. „Interesul arătat de naţionala României pentru Mircea Lucescu este real. Dar Mister are contract […]

Fără categorie

Jucătoarea sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-1, 6-3, pe canadianca Eugenie Bouchard, locul 5 WTA, în etapa a doua a Grupei Roşii a Turneului Campioanelor, din care face parte şi Simona Halep, transmite MEDIAFAX. Ivanovici a avut nevoie de o oră şi 23 de minute pentru a obţine […]

Fără categorie

„Numărul unu mondial, făcută praf de Halep”, titrează Reuters. „A fost jenant cred că descrie cel mai bine jocul pe care l-am făcut. Da, foarte jenant. Am văzut-o jucând de multe ori. Cum am mai spus, nu a mai jucat aşa până acum”, a declarat Williams pentru Reuters.

Fără categorie

Jucătoarea de tenis Maria Şarapova, locul 2 WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 7-6 (4) 6-7 (5), 6-2, de sportiva daneză Caroline Wozniacki, locul 9 WTA, în primul meci al Grupei Albe de la Turneul Campioanelor. Wozniacki s-a impus după un meci spectaculos, care a durat trei ore şi 13 minute. În celălat […]

Fără categorie

Site-ul oficial al Asociaţiei jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) a scris despre un „un debut electric” al Simonei Halep la Turneul Campioanelor, în care s-a impus, luni, cu scorul de 6-2, 6-3, în 69 de minute, în faţa canadiencei Eugenie Bouchard. „Halep şi-a făcut jocul ei împotriva colegei sale Eugenie Bouchard, stea în ascensiune şi […]

Fără categorie

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 4 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-2, 6-3, pe candadianca Eugenie Bouchard, locul 5 WTA, în primul meci disputat de sportiva română în cadrul Grupei Roşii de la Turneul Campioanelor, găzduit de oraşul Singapore.

Fără categorie

Halep a scos la iveală dificultăţile respiratorii amplificate, la Singapore, unde are loc Turneul Campioanelor,de un fenomen meteo caracteristic Asiei de Sud, aşa-numita „ceaţă rece” dinaintea sezonului musonic, a transmite TVR.ro. „Afară este foarte cald, înăuntru foarte mult aer condiţionat. Am avut ceva probleme cu nasul, eu am destul de multe probleme cu sinusurile, dar […]

Fără categorie

Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, şi Federaţia Română de Fotbal au reziliat contractul de comun acord, a anunţat, joi, site-ul oficial al FRF. „FRF şi Victor Piţurcă au reziliat astăzi, 16 octombrie 2014, de comun acord, contractul privind postul de selecţioner al echipei naţionale a României, precum şi contractele celorlalţi membri ai stafului primei reprezentative”, […]

Fără categorie

Atacantul formaţiei Al Ain (Emiratele Arabe Unite) Asamoah Gyan l-a acuzat pe mijlocaşul echipei Al Hilal (Arabia Saudită) Mihai Pintilii că a făcut remarci rasiste la adresa sa, la meciul retur din semifinalele Ligii Campionilor Asiei, transmite MEDIAFAX. „Jucătorul nu are niciun drept să îmi spună ce mi-a zis. El mi-a spus ceva care m-a […]