Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut miercuri la dezbaterea moţiunii de cenzură pe Codul Muncii, că Traian Băsescu şi Emil Boc râd întruna ca proştii într-o ţară cu oameni din ce în ce mai trişti. „Am pretenţia că despre populism poate vorbi şi chiar trebuie să vorbească foarte critic cineva care are o minimă sensibilitate, […]
Moţiunea de cenzură a Opoziţiei nu are nicio şansă să treacă şi nu are nicio legătură cu asumarea făcută de Executiv pe Codul muncii, a declarat miercuri, de la tribuna Parlamentului, premierul Emil Boc. Potrivit acestuia, moţiunea de cenzură nu are nicio legătură cu Codul muncii, ci este o simplă declaraţie demagogică. Primul ministru a […]
Premierul Emil Boc a părăsit sala de plen şi s-a retras în cabinetul preşedintelui Camerei, după ce liderul PSD, Victor Ponta, a spus că premierul este „papagal”, pentru că repetă că România iese din criză. Victor Ponta a mai spus că, dacă Emil Boc nu va fi demis miercuri de opoziţie, va fi demis joi […]
Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, contestaţia făcută de ÎPS Pimen împotriva verdictului de colaborator al fostei Securităţi dat de CNSAS în 2007, însă decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, potrivit reprezentanţilor instanţei. Decizia Curţii de Apel Bucureşti de miercuri vine după ce, în martie 2010, Înalta Curte de Casaţie […]
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, la Parlament, că l-a convins pe Gyorgy Frunda să nu voteze după dezbaterile pe moţiunea de cenzură şi să respecte, astfel, decizia Uniunii. „Nici domnul Frunda nu va vota”, a declarat Kelemen, după ce jurnaliştii i-au reamintit că Gyorgy Frunda a decis să nu respecte deciza UDMR. „Eu […]
Opt membri ai unei grupări care se ocupa cu furturi din societăţi comerciale, din locuinţe, din maşini sau vagoane de tren şi sustrăgeau chiar şi componente de cale ferată au fost reţinuţi, miercuri, în urma unor descinderi în municipiul Petroşani. Zeci de poliţişti, împreună cu luptătorii de la Jandarmerie şi Serviciul Poliţiei de Intervenţie Rapidă […]
Purtătorul de cuvânt al Guvernului francez, Francois Baroin, a afirmat miercuri că, „în cel mai grav dintre scenarii”, după accidentul nuclear din Japonia, catastrofa ar putea avea „un impact superior celei de la Cernobîl”, relatează Mediafax.ro. Rugat să comenteze declaraţiile ministrului Ecologiei, Nathalie Kosciusko-Morizet, care a afirmat că „scenariul cel mai grav este posibil şi […]
Unii parlamentari, deşi prezenţi în sala de şedinţe, sunt preocupaţi de discuţii cu colegii şi nu audierea moţiunii de cenzură, în plen existând o rumoare generală degajată de aceste dialoguri.
Emil Boc: Moţiunea de cenzură nu are nicio şansă
Ponta: Premierul e papagal. USL este în competiţie cu Băsescu pentru a-l da afară pe Boc
„Băsescu şi Boc râd întruna ca proştii într-o ţară cu oameni din ce în ce mai trişti”
Delegaţia Permanentă a PNL protestează faţă de declaraţiile făcute de unii oficiali maghiari cu privire la organizarea teritorială a României şi deplânge lipsa de reacţie a autorităţilor române faţă de astfel de declaraţii, a afirmat, miercuri, preşedintele liberal Crin Antonescu. „Delegaţia Permanentă a Partidului Naţional Liberal îşi exprimă protestul foarte ferm faţă de declaraţii pe […]
UDMR nu va vota moţiunea de cenzură, ca urmare a unei decizii luate de Grupul parlamentar al UDMR, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. Senatorii şi deputaţii s-au reunit miercuri în şedinţă comună pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie după angajarea răspunderii Guvernului pentru noul proiect al Codului muncii. […]
Electricianul TVR Adrian Sobaru, cel care în decembrie 2010 s-a aruncat de la balconul Parlamentului, s-a urcat pe scena din Piaţa Constituţiei şi se adresează sindicaliştilor, spunându-le că astfel de acţiuni sunt importante pentru viitorul copiilor. „Avem nevoie de o speranţă pentru noi, pentru copiii noştri, fiecare om este important”, este mesajul pe care Sobaru […]
NASA a declanşat investigaţii după a fost găsită cocaină într-o instalaţie de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida, informează ediţia electronică de miercuri a jurnalului „The Independent”. Purtătorul de cuvânt al NASA, Allard Beutel, a declarat, miercuri, că a fost găsită cantitatea de 4,2 grame de praf alb, săptămâna trecută, în pofida restricţiilor impuse la […]
Premierul Boc a recomandat jurnaliştilor de la Parlament să fie atenţi să nu se împiedice de cablurile camerelor de televiziune prezente pe culoar, spunând că nu vrea să aibă loc un alt „accident de muncă”, aluzie la gestul electricianului TVA Adrian Sobaru de a sări de la balconul Parlamentului. „Atenţie mare la cabluri, nu aş […]
Asociaţia Magistraţilor din România aduce la cunoştinţă rezultatele campaniei „Magistraţii alături de voi!”, campanie prin care a iniţiat strângerea de fonduri necesare pentru organizarea acţiunilor de ajutorare a celor loviţi de inundaţiile survenite în vara anului 2010. În urma apelului la solidaritate lansat de AMR la sfârşitul lunii iunie 2010, la care au răspuns atât […]
Ministrul de Externe Teodor Baconschi a declarat miercuri că MAE a decis retragerea „personalului neesenţial” de la ambasada din Tokyo, el reamintind totodată că a fost activată celula de criză şi că a fost trimis personal consular suplimentar, relatează Mediafax.ro. „Am activat şi în acest caz o celulă de criză în MAE, am trimis întăriri […]
Şoferul unui microbuz şcolar în care se aflau 12 copii, cu vârste cuprinse între trei şi cinci ani, din comuna Lupşanu, judeţul Călăraşi, este cercetat după ce a fost prins beat la volan. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Călăraşi, inspector Ramona Tudor, microbuzul a fost oprit, miercuri, în trafic, […]
Incendiul care a izbucnit, miercuri, la o clădire în construcţie a Spitalului Militar din Galaţi, a fost stins de pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă în urma unei intervenţii care a durat aproape două ore. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă, cauzele incendiului nu au […]
Premierul Emil Boc a evitat, miercuri, să aprecieze dacă moţiunea de cenzură care urmează să fie dezbătută în Parlament este ultima din cariera sa de prim-ministru, limitându-se la a afirma în engleză: „Never say never”. El a evitat totodată să răspundă la întrebarea presei dacă va demisiona din postul de premier. Guvernul şi-a asumat, în […]
Liderul PNL Crin Antonescu a anunţat, miercuri, că va participa, alături de liderul PSD Victor Ponta, la mişcările de protest ale sindicaliştilor din Piaţa Constituţiei, apreciind acest gest drept un lucru „absolut firesc”. „Vom face acest lucru împreună. Mi se pare normal ca în ziua în care noi, în Parlament, susţinem o moţiune de cenzură […]
Un struţ care a scăpat dintr-o fermă din oraşul argeşean Stefăneşti a fost găsit, miercuri, pe o stradă din Piteşti, stăpânul păsării confirmând că acesta fugise de la fermă în urmă cu două zile şi că a parcurs o distanţă de aproximativ şapte kilometri, pe câmp. Struţul a fost găsit în apropierea unei case din […]
Cadrele didactice din mai multe unităţi de învăţământ din judeţele Suceava şi Botoşani au intrat miercuri în grevă generală, fiind nemulţumite de neachitarea integrală a salariilor pentru luna februarie. Grevă generală în 50 de şcoli din Suceava, în alte 12 unităţi este grevă pentru două ore Liderul Sindicatului Judeţean Învăţământ „Spiru Haret” Suceava, Constantin Cernica, […]
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a venit la şedinţa de miercuri a Guvernului cu proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe acest an al CFR Călători, dar a solicitat amânarea dezbaterii, motivând că doreşte să prezinte spre aprobare bugetele tuturor companiilor feroviare. „Ministrul a venit în şedinţă cu bugetul CFR Călători, dar a solicitat totodată amânarea […]
Statele Unite îl criticaseră, în urmă cu doi ani, pe un oficial japonez din cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), exprimând „dezamăgirea” în legătură cu activitatea lui, parţial şi din cauza practicilor japoneze în materie de siguranţă nucleară, arată un document diplomatic, scrie Mediafax.ro. „Tomihiro Taniguchi a fost un manager slab, mai, ales în […]
Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, va fi citat ca martor la termenul din 13 aprilie în dosarul transferurilor, în care sunt cercetate 12 transferuri ale unor fotbalişti români. Alături de internaţionalul român vor mai fi citaţi antrenorul formaţiei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea, şi foştii fotbalişti […]
Procesul fugii din ţară a lui Omar Hayssam, care se judecă la Curtea de Apel Oradea, a fost amânat până când procurorii Parchetului ICCJ vor trimite la Oradea documentele clasificate din dosarul sirianului, pentru ca ele să poată fi consultate de judecător şi de avocaţii care au autorizaţii ORNISS. Procesul fugii lui Omar Hayssam, care […]
