cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Ministerul Educaţiei trebuie să plătească în 2010 prima tranşă a majorării salariale câştigată în instanţă de 32.000 de dascăli care au obţinut o sentinţă definitivă în 2009.Mai mult de 32.000 de dascăli au câştigat în instanţă, în cursul anului trecut, majorări salariale, sume care vor fi achitate, însă eşalonat, a declarat, joi, consilierul ministrului Educaţiei, […]

Creditul cu buletinul va reapărea deoarece rata de default este mai mică decât la creditele bancare de nevoi personale.Retailul din România îşi va reveni în 2011, începând, încet, din trimestrul 3 al acestui an, iar imobiliarele vor cunoaşte creşteri de-abia din 2012-2013, a spus, la The Money Channel, Dan Ostahie, proprietarul retailerului de electronice şi […]

Majorarea taxelor şi impozitelor nu va reduce deficitul bugetar, crede reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional.“Rezultatele financiare la două luni ale Ministerului Finanţelor arată o încetinire a activităţii economice în aceste luni, datorată şi unor condiţii meteo nefavorable. Dar rezultatele lunii martie arată mult mai bine din datele preliminare, şi este posibil ca, în lunile […]

Preşedinte de onoare al PSD Ion Iliescu a declarat, joi, la Piteşti, că intrarea lui Cătălin Voicu în politică şi candidatura acestuia din partea PSD la alegerile parlamentare au fost opţiuni nefericite."Cred că această candidatură a fost o opţiune nefericită. Şi pentru el a fost o opţiune nefericită că a intrat în politică. Nu avea […]

Fostul premier britanic Tony Blair a fost luat prin surprindere când un jurnalist l-a apucat de încheietura mâinii şi i-a strigat, în faţa selectei audienţe din Parlamentul European, „Domnule Blair, sunteţi sub arest cetăţenesc”. Motivul invocat de poliţistul ad-hoc: crime de război în Irak.Desigur, arestul cetăţenesc este o formalitate, Blair nu se află după gratii. […]

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, intenţionează să construiască un adăpost pentru maidanezii din Capitală în judeţul Prahova. Destinaţia exactă este pe Valea Doftanei, loc unde actriţa Monica Davidescu a donat municipalităţii 32 de hectare de teren.Edilul Capitalei, Sorin Oprescu, a precizat că mai are nevoie de acordul Consiliului Judeţean pentru a putea construi adăpostul […]

În aceste zile, președintele de facto al PC, Dan Voiculescu, este oficial al doilea om în stat.Prin Decizia nr. 6 din 24 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 189, președintele Senatului, Mircea Geoană, l-a delegat pe vicepreședintele Dan Voiculescu la conducerea instituției. Practic, pe perioada 26-28 martie, când Mircea Geoană lipsește din țară, Dan […]

Literele care formează din 1923 numele cartierului Hollywood din Los Angeles riscă să dispară de la jumătatea lui aprilie, din cauza unui proiect imobiliar, potrivit AFP.Dezvoltatorul imobiliar ce deţine terenul a dat Asociaţiei Trust for Public Land termenul de 14 aprilie pentru a achiziţiona cele 55 de hectare contra sumei de 12,5 milioane de dolari. […]

Fundaţia Calea Victoriei deschide pe 6 aprilie un atelier despre evoluţia modei masculine în Europa.Cursul se va ţine săptămânal şi va fi însoţit de imagini care înfăţişează diverse ipostaze ale modei masculine: picturi, sculpturi şi fotografii. Temele cursului sunt: “Cum arătau şi cum se îngrijeau bărbaţii antichităţii şi ai Evului Mediu?”, “Care au fost momentele […]

Ioana Maria Vlas, condamnată definitiv la zece ani de închisoare în dosarul FNI, a câştigat locul trei la Concursul Naţional de Creaţie Literară „Poezie de puşcărie”.Din cei 186 de participanţi, Vlas se numără printre cei 12 câştigători aleşi de juriu, potrivit unui comunicat al ANP. "A avut trei texte, mi-amintesc de unul, un pastel de […]

Pe termen scurt cursul euro va ajunge la 4 lei sau chiar mai puţin. Pe termen lung cursul euro va reveni la 4,2 lei.Unii analişti economici anticipează pentru următoarea lună un curs stabil, în jurul nivelului de 4,1 lei/euro, în timp ce alţi consideră că există presiuni în sensul aprecierii monedei naţionale şi nu exclud […]

Spre disperarea cadrelor didactice, premierul Emil Boc a declarat că majorarea salariilor profesorilor cu 33% nu poate fi făcută, deoarece economia românească nu poate susţine această creştere. De asemenea, acesta a menţionat că, dacă ar face acest lucru „din pix”, „România ar fi închisă, economic, pe termen mediu şi lung”."Dacă am avea bani să mărim […]

Operaţia la care a fost supus preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, s-a încheiat după aproape şapte ore, fără incidente intraoperatorii, iar starea pacientului este bună, el rămânând în Secţia Postoperator ATI a Spitalului de Urgenţă Floreasca.Inima a pornit fără să fie nevoie de şocuri, iar pacientul este stabil hemodinamic, potrivit unor informaţii transmise de […]

Grupul parlamentarilor independenţi susţine că, prin eforturile de a bloca o construcţie politică de stânga, PSD confirmă potenţialul politic şi electoral al UNPR."PSD nu mai este o formaţiune competitivă pe scena politică românească şi a devenit o anexă a PNL. În aceste condiţii, eforturile disperate pe care le fac social democraţii arată că PSD ştie […]

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat avizul prin care CNVM a clasificat certificatele de emisii de gaze cu efect de seră drept valori mobiliare. Ceea ce înseamnă că investitorii nu vor mai tranzacţiona aceste produse pe piata de capital.Preşedintele Bursei sibiene, Teodor Ancuţa, spune că decizia Curţii de Apel este nedreaptă şi dezavantajează piaţa de […]

Inspirat de hotărârea preşedintelui venezuelan Hugo Chavez, cu privire la economisirea energiei, Sistemul din România a decis reînceperea programului de sistare a curentului electric. Programul întreruperilor de energie va începe de sâmbătă 27 martie, ora 20.30. Mai multe amănunte aflăm de la Zoli Toth, ambasador Earth Hour.– Pe 27 martie ora 20.30 se vor stinge […]

Deputatul PSD Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Cameră, spune că e posibil ca România să traverseze „o criză de tip W”, şi anume, după o creştere uşoară, căderea economică să intre într-un regim de criză severă, a declarat acesta într-o conferinţă de presă."La nivelul Departamentului de specialitate al PSD ne exprimăm îngrijorarea în […]

Sindicaliştii din educaţie au plecat cu buza umflată de la negocierile cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, şi cel al Muncii, Mihai Şeitan. Aceştia nu au ajuns la nici o înţelegere, iar profesorii sunt hotărâţi să respecte calendarul protestelor."Nu am ajuns la nici o înţelegere. Am asistat la un dialog al surzilor. Echipa guvernamentală a venit […]

Secretarul executiv al PDL şi ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat la Suceava că va candida la o funcţie de vicepreşedinte al partidului, apreciind că funcţiile de prim-vicepreşedinte nu trebuie ocupate de miniştri.Udrea a spus că, în opinia sa, miniştrii trebuie să se ocupe de problemele guvernării, şi nu să deţină funcţii executive în partid, […]

Trupa Sarmalele Reci schimbă lista de cântece pentru noul concert care va avea loc pe 27 martie, la Clubul Ţăranului, luând decizia să cânte în engleză.Cu 16 ani de carieră muzicală în spate, formaţia Sarmalele Reci a fost şi este un proiect îndrăneţ în muzica românească, cu şapte albume muzicale lansate până acum pe piaţă. […]

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană a spus că afirmaţiile lui Vasile Blaga referitoare la propunerea lui Cătălin Voicu pentru funcţia de secretar de stat în cadrul MAI „reprezintă o strategie de fructificare politică a cazului Voicu”."Domnul Blaga minte sau este dezinformat", a spus fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană referitor la afirmaţiile lui Vasile […]

Comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger, a declarat într-un interviu pentru „Sueddeutsche Zeitung”, publicat joi, că proiectul Nabucco va fi operaţional în 2018. „Sper că vom lua decizia finală de a construi proiectul în 2010. Şansele ca aceasta să se întâmple sunt mari”, a declarat Oettinger.De asemenea, purtătorul de cuvânt al gigantului energetic RWE a […]

Numărul românilor din Italia se ridică la cel puţin 1.165.000, românii fiind pe primul loc în rândul comunităţilor de imigranţi din Peninsulă şi pe al doilea din spaţiul UE, după turci, arată un raport al organizaţiei Caritas, citat de pagina online a agenţiei ASCA.Raportul intitulat "Românii din Italia – între respingere şi acceptare" a fost […]

Actorul britanic Jude Law este noua imagine a gamei de produse de îngrijire pentru bărbaţi Dior Homme Sport, informează dailymail.co.uk.Spoturile pentru noua campanie au fost filmate la Paris, în apropierea Turnului Eiffel, de către regizorul Guy Ritchie. Jude Law este îmbrăcat într-un costum negru şi se plimbă într-un Mercedes decapotabil alături de un fotomodel.

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, republicată, a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către domnul FLORENTIN BĂLOŞIN GUST, Deputat din partea Partidului Social Democrat în Parlamentul României (legislatura 2008-2012), a infracţiunii de fals în declarații, […]