cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă este posibilă refacerea USL după alegerile europarlamentare, având în vedere că Victor Ponta continuă să promoveze acest proiect. „Vreţi să râd tare sau mai puţin tare?”, a răspuns Iohannis. El a adăugat că, „indiferent de rezultatul alegerilor, nu se va reface USL”. […]

Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în vestul şi nord-vestul ţării. Vor fi înnorări, temporar accentuate, în jumătatea de est a ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte…

Elena Udrea spune despre Corpul de control al primului-ministru că s-a transformat în Corpul de control al Elenei Udrea. Declaraţia a fost făcută în contextul în care premierul a anunţat că o reclamă pe Udrea la Parchet după ce Corpul de control a găsit nereguli în programul „Schi în România” în perioada în care aceasta […]

Victor Ponta se declară „bucuros” de decizia CC referitoare la Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, afirmând că i s-a părut „condamnabil” că PNL a atacat-o şi că „minţile PNL” ar trebui să înţeleagă că USL este un proiect comun în care oamenii mai cred. ”Mi s-a părut extrem de regretabil […]

Doi elevi de la o şcoală generală din Brooklyn, New York, au fost arestaţi pentru că au pus otravă în sticla de apă a profesoarei lor, informează CNN. Potrivit CNN, cei doi băieţi, cu vârste de 9, respectiv 12 ani, au pus otravă în sticla de apă a profesoarei, în cursul zilei de luni, aceasta […]

Omul de afaceri Arpad Paszkany a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a cedat gratuit acţiunile pe care le deţinea la clubul CFR Cluj unui grup de firme, transmite MEDIAFAX. „Eu ca persoană fizică nu mai sunt acţionar al clubului CFR 1907 Cluj”, a spus Paszkany. CFR Cluj are acum 29 de acţionari, care […]

Rusia ar putea institui sancţiuni economice împotriva Moldovei, dacă va fi semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Potrivit Bloomberg Businessweek, declaraţia a fost făcută de doi oficiali ruşi, care au ţinut să-şi păstreze anonimatul. Republica Moldova urmează să semneze un acord de liber schimb cu statele membre ale Uniunii Europene, ceea ce va duce […]

Asociaţia Green Revolution în parteneriat cu Fundaţia Carl von Linde a lansat miercuri, 21 mai, “Respiră Adânc”, un proiect de educare şi conştientizare publică a importanţei calităţii aerului. În perioada 21 mai – 30 septembrie, proiectul îşi propune să atragă atenţia publicului larg, dar şi a autorităţilor asupra importanţei adoptării unor măsuri legale sau administrative, […]

Guvernul a sesizat organele de urmărire penală pentru nereguli identificate la mai multe autorităţi locale în derularea proiectelor din cadrul programului „Schi pentru România”, în perioada 2009-2013, coordonat de Ministerul Turismului şi Ministerul Dezvoltării Regionale. Neregulile au fost identificate de Corpul de Control la Autoritatea Naţională pentru Turism şi la un eşantion de administraţii locale, […]

Rusia intenţionează să blocheze adoptarea de către Consiliului de Securitate al ONU a unei rezoluţii cu privire la trimiterea dosarului sirian la Tribunalul Penal Internaţional, a declarat ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, citat de Vocea Rusiei, în pagina electronică. Potrivit diplomatului, adoptarea unui asemenea document va duce la escaladarea conflictului. Proiectul de rezoluție a […]

Deținutul care a fugit miercuri de la punctul de lucru „Curățenie Vegetal 2” aparținând Penitenciarului București Jilava a fost depistat și reținut în noaptea de miercuri spre joi de polițiști. „Noaptea trecută, la ora 2,00, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale — Compartimentul Urmăriți, cu sprijinul tehnic al SRI, s-au deplasat în municipiul București, sector […]

Un tribunal din Egipt a condamnat miercuri la închisoare pe viață 54 de partizani ai fostului președinte islamist Mohamed Morsi, pentru participare la manifestați violente, au informat surse judiciare, citate de AFP. Acuzații au fost inculpați de apartenență la un grup „terorist”, tentativă de asasinat, revoltă, acte de violență, participare la manifestații neautorizate și distrugerea […]

Consultantul politic Cozmin Guşă a susținut miercuri seară la Realitatea TV, comentând vizita lui Joe Biden, că „americanii îl bănuiesc pe Ponta că ar fi omul ruşilor”. „Părerea mea, din câtă geopolitică ştiu, americanii îl bănuiesc pe Ponta că ar fi omul ruşilor şi joacă foarte prudent în ceea ce îl priveşte pe Ponta, pentru că tocmai axa […]

Treizeci şi trei de oameni au fost răniți miercuri seara la Hong Kong, în urma coliziunii între un feribot şi un cargou, au anunţat autorităţile portuare, citate de AFP. Coliziunea a avut loc în apropierea insulei Cheung Chau, între o navă cargo chineză şi un feribot care naviga cu o viteză mare, au anunțat autorităţile. […]

Judecătorii de la Tribunalul București au decis miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a nouă persoane, printre care se află și trei medici de la Spitalul Fundeni, acuzați în dosarul rețetelor false cu medicamente oncologice. Este vorba de medicii Otilia Georgescu, Emilia Niculescu-Mizil și Aristica Poenaru, de la Secția Hematologie a Institutului Clinic Fundeni, […]

Cele două Camere ale Parlamentului sunt convocate, joi, în şedinţă comună, pentru citirea moţiunii de cenzură intitulate „Opriţi Guvernul Ponta 3 – Guvernul corupţiei, demagogiei şi minciunii”, aceasta urmând să fie dezbătută la începutul săptămânii viitoare, după alegerile din 25 mai. Şedinţa comună pentru prezentarea moţiunii de cenzură este programată să înceapă la ora 12.00. […]