cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Liderul Consiliului Naţional Sirian, principalul organism al opoziţiei, a cerut Statelor Unite „arme eficiente” pentru a putea câştiga războiul contra regimului Bashar al-Assad, relatează AFP citată de b1TV. Administraţia Barack Obama a conferit luni statutul de misiune diplomatică străină biroului opoziţiei siriene din Statele Unite. Liderul Coaliţiei Naţionale Siriene, Ahmad Jarba, va fi însoţit la […]

130 de infanterişti şi mai multe elicoptere militare au fost parte astăzi dintr-unul din cele mai mari exerciţii militare care au avut loc în Bucureşti în ultimii ani, conform Digi24. Într-un timp extrem de scurt, soldaţii au fost nevoiţi să intre într-o tabără de rebeli şi să îl captureze pe unul dintre lideri. Soldaţii au […]

Omul de afaceri Nelu Iordache, aflat în detenţie de circa un an şi cinci luni în dosarul în care este acuzat că a deturnat fonduri europene pentru primul tronson din autostrada Nădlac-Arad, va fi judecat în stare de arest la domiciliu, a decis definitiv, miercuri, Curtea de Apel Bucureşti, relatează Mediafax. Curtea de Apel Bucureşti […]

Preşedintele Traian Băsescu a trimis prim-ministrului Victor Ponta şi un decret de decorare a şefului Serviciului Român de Telecomunicaţii, Marcel Opriş, pe care premierul va refuza, de asemenea, să îl contrasemneze, ca şi în cazul conducerii ICR, au declarat agenţiei Mediafax surse guvernamentale. Pentru Marcel Opriş a fost propus Ordinul Naţional Steaua României în grad […]

Şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan, urmărit penal în legătură cu instrumentarea dosarului lui Berbeceanu, se află, din 5 mai, sub control judiciar, informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), scrie Mediafax. Potrivit DNA, în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar se arată că, la sfârşitul lunii aprilie 2014, după ce i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, Ioan […]

Criza din Ucraina poate înceta dacă Administraţia de la Kiev opreşte operaţiunile militare în estul ţării, consideră Preşedinţia Rusiei, conform AFP preluată de Mediafax. Preşedintele rus, Vladimir Putin, le-a cerut separatiştilor ucraineni să amâne referendumul programat pentru 11 mai, privind „declaraţia de independenţă” a republicii autoproclamate Doneţk. Mişcările proruse au anunţat că analizează solicitarea Moscovei. […]

Câştigător al premiului Prix François Coty la vârsta de doar 31 de ani, urmat, la 40 de ani, de importanta distincţie „Chevalier des Arts et Des Lettres”, Francis Kurkdjian este unul dintre cei mai de renume parfumieri contemporani. Născut în Paris, pe 14 mai 1969, de origine francezo-armeană, la vârsta de 26 de ani a creat pentru Jean Paul Gaultier parfumul Le Male, unul dintre cele mai bine vândute parfumuri în întreaga lume. (A.D.)

Fostul prefect de Galați Emanoil Bocăneanu a fost arestat din nou astăzi pentru că ar fi încercat să pună la cale un asasinat, conform Digi24. El și-a conceput planul pe vremea când era reţinut prevenitv pentru corupție, spun anchetatorii. Potrivit unor surse apropiate anchetatorilor, Emanoil Bocăneanu ar fi fost prins în flagrant de procurorii DNA […]

Fostul abitru Pavel Gheba, în vârstă de 48 de ani, a încetat din viaţă, el fiind găsit împuşcat, în Tulcea, informează ştirileprotv.ro, care menţionează că poliţiştii susţin că fostul cavaler al fluierului s-ar fi sinucis, conform Mediafax care citează stirileprotv.ro. Fostul arbitru era căsătorit şi avea un copil. Pavel Gheba a activat ca asistent în […]

Publicaţia Daily Mail trebuie să îi plătească ”despăgubiri substanțiale” scriitoarei J.K. Rowling, autoarea seriei ”Harry Potter”, după ce a pierdut un proces de calomnie intentat de autoare acestui cotidian britanic, informează BBC News citat de b1TV. În luna ianuarie, J.K. Rowling a dat în judecată pentru calomnie ziarul Daily Mail din cauza unui articol apărut […]

Fraţii Ioan şi Victor Becali, George Copos, Cristi Borcea, Gică Popescu şi Mihai Stoica au depus, la Curtea de Apel Bucureşti, recursuri în casaţie, prin care cer să se constate dacă pedepsele din dosarul transferurilor de jucători au fost în conformitate cu legea. Po

Emanoil Cătălin Bocăneanu, fost prefect de Galaţi, a fost arestat, miercuri, după ce ar fi încercat să aranjeze un asasinat la comandă. Aflat în arest într-un dosar de corupţie, Bocăneanu ar fi apelat la serviciile unui interlop, coleg după gratii cu el. Interlopul l-a denunţat însă pe Bocăneanu, iar oamenii legii au organizat un flagrant, […]

Cântăreţul Cezar Ouatu, care a reprezentant România la Eurovision în 2013, s-a înscris miercuri în PSD Prahova. Artistul a precizat că decizia a luat-o în baza crezului social-democrat pe care îl are. Anunţul înscrierii contratenorului în PSD a fost făcut, miercuri, pe pagina de Facebook a organizaţiei de Prahova a partidului. “Celebrul contratenor ploieştean Cezar […]

Guvernul a transmis CE că DNA, ca urmărire penală, ICCJ şi celelalte instanţe, în faza de judecată, au avut rezultate semnificative, rata de confirmare a inculpărilor DNA prin hotărâri judecătoreşti definitive depăşind în ultimii şapte ani 90%, iar ANI a avut tot rezultate notabile în ultimii 5 ani. Aprecierile Guvernului la adresa Direcţiei Naţională Anticorupţie […]

Tribuna unui circ ambulant venit în municipiul Vaslui s-a prăbuşit cu tot cu spectatori, miercuri seară, opt copii fiind răniţi. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, tribuna cu spectatori, lungă de aproximativ 20 de metri şi pe cinci rânduri, s-a prăbuşit în timpul reprezentaţiei unui circ cu reptile şi foci venit în […]

Potrivit Departamentului pentru Energie, electricitatea produsă de reactoare nuclearelectrice este „esenţială” pentru România. Astfel, în urma consultării publice pe tema securității energetice, cărbunele ar putea rămâne o sursă importantă pentru asigurarea securității energetice. „Dezvoltarea energiei nucleare este esenţială pentru realizarea obiectivelor europene vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Cărbunele ar putea rămâne […]

Autointitulatul rege internaţional al romilor, Dorin Cioabă, spune că speră ca la începutul lunii iunie să fie înregistrat Partidul Alianţa Democrată a Romilor (PADR), actele fiind depuse la Tribunalul Bucureşti, după ce etnicii din toată ţara au reuşit să strângă peste 60.000 de semnături. Dorin Cioabă a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că în cursul zilei […]

Mişcarea ucraineană „Rezistența informațională” anunță că declarațiile lui Vladimir Putin despre retragerea armatelor rusești din apropierea hotarelor Ucrainei nu este confirmată prin deplasări de trupe, scrie publicatia TIMPUL.MD. Conform informațiilor disponibile, la 50 de km și 200 km de Ucraina se află în jur de 35.000 de militari ai Federației Ruse. Mai mult, un deputat […]

Primul tren de călători va traversa Podul Vidin – Calafat, sâmbătă, anunță directorul companiei care gestionează podul, citat de Novinite.com scrie B1Tv. Trenul va circula pe ruta Vidin – Golenţi – Craiova, precizează oficialul bulgar. Până la Vidin, trenul de călători va avea o legătură dinspre Sofia. Potrivit lui Dimitrov, această cursă feroviară va circula […]

Suveranitatea României trebuie trăită constant de fiecare român în parte. Iar de interesul naţional al ţării noastre trebuie să se ţină cont şi să fie respectat de orice ţară sau popor din lumea asta, aşa cum şi noi avem datoria morală să facem la fel.

Dr. Călin Georgescu