Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă s-a deconectat de la Sistemul Energetic Naţional, joi dimineaţa, la ora 03.38, a anunţat SN Nuclearelectrica SA, menționând că se efectuează lucrări pentru reconectarea acesteia. „În prezent, se efectuează lucrări de reducere a gradului de sensibilitate a sistemului de excitaţie a turbogeneratorului Unităţii 1 la perturbaţii din […]
Vă invităm să continuați să ne transmiteți fotografii vechi, scanate și expediate prin e-mail, care să conțină cîteva detalii sau o scurtă poveste despre viața subiectului din imagini.
Cel puțin 44 de migranți, printre care și bebeluși, au fost găsiți morți în plin deșert în regiunea Agadez, în nordul Nigerului, în timp ce încercau să ajungă în Libia vecină și apoi probabil în Europa, conform unei surse locale ei murind de sete după ce vehiculul lor s-a defectat, relatează AFP, citată de Agerpres. […]
Robert Cezar Matei este românul care a primit în primele luni de existență a companiei Facebook oferta de a se alătura echipei, care pe atunci era formată doar din câțiva angajați, scrie go4it.ro. La prima vedere, această decizie pare absurdă, însă motivul lui Robert a fost unul întemeiat. A decis să își continue studiile la […]
Orice operațiune bancară este imposibil de făcut până pe 6 iunie 2017. Toate băncile i-au surprins pe bucureșteni în această dimineață cu anunțul că au intrat în minivacanță din data de 1 iunie, până pe 5 iunie 2017 inclusiv. Drept urmare, spre sfârșitul intervalului, aproape toate bancomatele se vor goli, iar plățile se vor putea […]
Un puști din Galați în vârstă de doar 15 ani a reușit să-i uimească pe poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Galaţi după ce, împreună cu alți câțiva prieteni de vârstă asemănătoare au creat o adevărată rețea de prostituție. Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 21 de ani au fost identificate în data de […]
Președintele american Donald Trump, care urmează să anunțe poziția Washingtonului în legătură cu Acordul de la Paris privind clima, este presat să nu retragă SUA din această înțelegere globală obținută anul trecut. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, l-a „rugat” pe Trump, într-un mesaj postat joi pe Twitter, să nu „înrăutățească” situația privind clima și climatul […]
Naționala de fotbal a României se află pe locul 46, cu 685 puncte, în clasamentul FIFA dat publicității joi, urcând o poziție față de ierarhia precedentă. Polonia, adversara țării noastre în preliminariile Campionatului Mondial 2018 din Rusia (grupa E) a ajuns în top 10, cu un loc mai sus decât luna trecută. Celelalte adversare din […]
Cotidianul.ro îi adresează NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI ministrului justiţiei, Tudorel Toader. Întrebările pot fi vizualizate pe site-ul nostru și la B1 TV, precum și ascultate la Radio Gold FM. Vă invităm și pe dumneavoastră, cititorii noștri, să adresați întrebări autorităţilor: prin mail la redactia@cotidianul.ro. Sau filmaţi-vă adresând întrebarea şi transmiteţi redacţiei înregistrarea video.
Un bărbat a deschis focul miercuri într-o școală privată din Riad, ucigând două persoane. Ucigașul este un profesor, de origine irakiană, care nu a fost prins imediat după atac. „Un profesor a luat o armă și s-a dus într-o sală din școală, unde i-a ucis pe directorul adjunct și pe unul dintre angajați”, a declarat […]
Primăria Capitalei a anunțat că a demarat procedura de achiziție a studiului de fezabilitate pentru realizarea pistelor de biciclete pe o suprafață de 100 de kilometri. „Ne dorim ca mersul cu bicicleta să devină un mijloc de transport uzual în Capitală. Printre demersurile pe care Municipalitatea le întreprinde în această perioadă se numără și demararea […]
Ziua Copilului se apropie cu pași repezi, astfel că este timpul să ne gândim ce cadouri le luăm juniorilor. Dacă ați rămas în pană de idei, puteți apela oricând la lumea tehnologică. Dacă nu aveți mult timp la dispoziție pentru a alege cadoul ideal, magazinele online vă sar în ajutor. Găsiți de toate, de la […]
Decretul pentru promulgarea noii legi RCA a fost semnat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, chiar dacă service-urile auto solicitaseră să nu fie promulgată în forma votată de Parlament. Proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto a fost adoptat marți, 16 mai, de către deputați cu 226 de voturi „pentru”, 25 de […]
Președintele american Donald Trump a decis să retragă SUA din Acordul de la Paris privind combatarea schimbărilor climatice, potrivit site-ului de știri politice Axios, care citează două surse, transmite Agerpres, care preia Reuters. Axios scrie că la modalitatea concretă de retragere lucrează o echipă mică din care face parte și șeful Agenției pentru Protecția Mediului […]
Update Trei cereri de audiere prin videoconferință a lui Sebastian Ghiță au fost adresate Ministerului Justiției din Serbia de către judecătorii din România, fostul deputat urmând a fi audiat pe 6 și 8 iunie. Ministerul român al Justiției precizează într-un comunicat, referitor la cererile de asistență judiciară internațională în materie penală având ca obiect audierile […]
Maternitatea din Fălticeni, inaugurată recent, în prezenţa ministrului Sănătăţii Florian Bodog, nu poate fi deschisă. Direcţia de Sănătate Publică Suceava a anunţat că două probe prelevate de pe suprafaţa mobilierului din unitatea medicală au indicat prezenţa bacteriilor coliforme. Directorul adjunct al DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a declarat pentru Monitorul de Suceava că analizele de […]
Fugarul Sebastian Ghiță, proaspăt eliberat de autoritățile din Serbia, locuiește la…
Atacatorii se pot folosi de terminalele inteligente cu probleme de securitate ca să sustragă date bancare, fotografii personale și e-mail-uri de pe telefon sau computer.
Că ideile și spiritualitatea emerg frecvent unor reușite în orice activitate, fie ea economică, financiară, fie politică sau diplomatică, nu încape nicio îndoială. O privire inițiată în decriptarea țesăturii sociale poate depista atât cauzele ce preced și generează evenimentele, cât și consecințele ce decurg din ele. Această interdeterminare se fundamentează, desigur, pe celebra afirmație noutestamentară […]
Pe fondul scăderii prețurilor bateriilor, mașinile electrice vor fi mai ieftine decât mașinile pe benzină, în Europa și Statele Unite, până în 2025, informează Bloomberg. În prezent, bateriile constituie aproape jumătate din costul unei mașini electrice, iar prețul acestora va scădea cu aproape 77% în perioada 2016-2030, susține cercetătorul britanic Colin McKerracher.Producătorul de mașini electrice […]
Directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), Marcel Opriș, a susținut marți la Comisia parlamentară de anchetă privind prezidențialele din 2009 că activitatea Serviciului s-a desfășurat conform legii și nu a existat niciun cuvânt care să impute ceva acestei activități în urma alegerilor. „Nu-mi amintesc ca în Cartea Albă a alegerilor, care a fost prezentată inclusiv […]
Şefii tribunalelor din România au adoptat, la Constanţa, în urma unei întâlniri la care a participat și ministrul Justiției, o rezoluţie prin care solicită „separarea atribuţiilor CSM referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor”. „Solicităm consolidarea statutului judecătorilor prin separarea imediată a atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, precum şi cu […]
Directorul de comunicare al Casei Albe, Mike Dubke, și-a înaintat demisia după numai trei luni de la numirea în funcție de către președintele Donald Trump, anunță BBC News și Reuters, citate de Agerpres. Mike Dubke, un strateg republican cu experiență, dar care nu făcuse parte din echipa de campanie și nu era văzut ca un […]
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat marţi, că s-a renunţat la iniţiativa pentru TVA zero pentru imobiliare şi publicitate. Dragnea a fost întrebat de jurnaliști la Parlament dacă este adevărat că a renunţat la TVA zero pentru imobiliare şi publicitate. Da, este, de asta am şi lungit-o atât de mult. Cei din domeniul publicităţii şi […]
