Cahul se pregăteşte în tăcere şi în resemnare pentru preluarea poverii de a deveni din aprilie 2011 ultima localitate de graniţă după care va începe Uniunea Europeană. Cahulenii îşi văd de traiul lor zilnic. Trai ce se aseamănă cu cel dus şi de noi prin 1993. Cei care pot vor să treacă peste şocul zidului ce se va ridica la sud de oraşul în faţa statelor care nu au intrat în Europa Unită, prin diverse metode cum ar fi…
Consulatul general al României la Cahul a fost inaugurat, vineri, pe o vreme frumoasă, însorită, în pofida prognozelor alarmiste care prevedeau ploi şi furtuni, spre disperarea românilor şi a moldovenilor ce stau, în aceste zile, cu urechile ciulite la buletinele hidrologice. La aceeaşi oră era inaugurat la Bălţi un alt consulat, care, alături de cel de la Chişinău, întregeşte reţeaua consulară a României în vechile sale teritorii de peste Prut. Ambele consulate sunt primele noi misiuni de acest gen ale unui stat al Uniunii Europene în Republica Moldova. Deschiderea consulatului de la Cahul a părut să aibă ceva din aerul, parfumul şi farmecul redescoperirii rudelor bune şi de sânge, dar de demult uitate.
Anca Boagiu ar putea să nu obţină şefia organizaţiei municipale Bucureşti a Partidului Democrat Liberal, după ce a rămas fără postul de ambasador al României în Republica Franceză şi fără junele Syda, conform declaraţiilor pentru cotidianul.ro ale unor surse. De acolo…
Noul director general pentru Diplomaţie Publică şi Comunicare din Ministerul Afacerilor Externe este diplomatul Doris Teodora Mircea, care o înlocuieşte pe Oana Marinescu, recent retrasă în domeniul consultanţei politice particulare, după cum au declarat pentru cotidianul.ro oficiali ai centralei diplomatice de la Bucureşti. Până de curând, Doris Mircea a fost…
Cu experienţa târârii prin tribunale a unor jurnalişti din presa scrisă pentru daune închipuite, Administraţia Prezidenţială a României a decis, miercuri, să târască în faţa „tribunalului” audio-vizual jurnalişti din presa de televiziune. De data aceasta, Antena 3 a fost reclamată la Consiliul Naţional al Audiovizualului de unul de-ai şefului statului român: Turcan. Băsescu a fost supărat, printre altele, că a fost făcut „marinar la apă”. Dacă numele îi era alăturat cu alte lichide atât de dragi inimii sale, probabil că preşedintele ţării noastre dragi le-ar fi dat o decoraţie celor de la Antena 3 în frunte cu Mihai Gâdea şi Dan Voiculescu. Un ceva acolo tot s-ar fi găsit: Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, cel cu care şi-a decorat…
Ambasada României în Republica Franceză a scăpat ca prin urechile acului de numirea ca ambasador a Ancăi Boagiu, o expertă desăvârşită şi unanim recunoscută pentru limbajul său elevat, de extrem de înaltă ţinută. În ajutorul diplomaţiei române a sărit, conform Academiei Caţavencu, EBA. Dar şi presa. Mezina prezidenţială ar fi aflat că mult prea distinsa pedelistă ar fi lucrat asiduu la viitorul profesional al lui Syda Ionescu. Care şi el trebuia să ajungă la Paris, dar nu a mai putut din cauză că…
Traian Băsescu ar putea inaugura, joi, noua eră a dominaţiei pedeliste din Televiziunea Română, prin ocuparea unui spaţiu generos de emisie pe postul naţional public de televiziune. Spaţiul publicistic i-a fost pus la dispoziţie…
Preşedintele României, Traian Băsescu, a scăpat de întrebările incomode ale jurnaliştilor, dar a dat peste observaţiile sincere şi curate ale unui copil de sinistrat, care i-a reproşat tăierea din salariile părinţilor lui. „Nu tăiaţi pensiile bunicilor!”. Aceasta a fost rugămintea unui copil din Dorohoi care l-a întâmpinat pe şeful statului în localitate botoşăneană afectată de […]
Preşedintele României, Traian Băsescu, a asmuţit din nou, luni, braţul înarmat şi lung al Serviciului de Protecţie şi Pază, împotriva ziariştilor. Nu este nimic nou, în comportamentul necontrolat al şefului statului român faţă de mass-media dar şi faţă de nevoiaşi. Garantul constituţional al ţării noastre a mai avut astfel de derapaje cu asmuţirea SPP, şi anul trecut, când a fost iritat de întrebările ziaristei Sorina Matei de la Antena 3.
Băsescu scapă de presă, dar nu şi de reproşurile copiilor de sinistraţi
Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, ţine secretă informaţia referitoare la apartenenţa elicopterului pe care l-a folosit în interes de serviciu pentru merge, de 1 mai, la chermezele primarului pedelist al Albei Iulia. Cotidianul.ro are indicii că ar fi fost elicopterul lui Băsescu. Şi totuşi…
Asta e, sunt inundaţii, iar preşedintele Traian Băsescu a spus nu participării la ceremonia organizată de Ambasada SUA. Yes, we can, au spus guvernanţii români când au majorat TVA-ul, o măsură despre care ambasadorul Mark Gitenstein a spus că SUA au încercat să o evite. Cât despre achiziţionarea de aparate F-16 in uz, acesta este cel mai puţin costisitor şi cel mai eficient demers pe care il putea face Bucureştiul, consideră diplomatul american.
Şeful statului s-a dus în teritoriu, la victimele inundaţiilor din Moldova, însoţit de Elena Udrea şi de „şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase”, Gabriel Oprea. Traian Băsescu a fost extrem de iritat, deşi nu a mai apărut de multă vreme în public. El a fost enervat de faptul că a fost luat la rost de o profesoară din Dorohoi.
Băsescu a făcut morală la Săuceşti: Avem apa la gură şi facem politică!
Meteorologii au emis în această după-amiază avertizare de furtună la Bucureşti şi Ilfov, valabilă pentru intervalul 14.55-16.30. Potrivit ANM, cantităţile de apă pot depăşi într-o oră 15-20 de litri/mp. Actualizare: În România va mai ploua încă o săptămână! Detalii, mai jos.
Preşedintele României, Traian Băsescu, îşi recompensează consilierii credincioşi de la Palatul Cotroceni, numindu-i ambasadori. Pe consilierul său pentru culte, Bogdan Tătaru Cazaban, l-a nominalizat pe postul de ambasador al României la Vatican.
Membrii noului Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune l-au ales, marţi, cu 8 voturi pentru pe Andi Lăzescu în postul de preşedinte-director general. Răsturnare de situaţie: Ovidiu Miculescu, desemnat de PSD, propus de CA al SRR ca preşedinte-director general. Favoriţi pentru şefia radioului naţional public treceau reprezentanţii UDMR şi al Administraţiei Prezidenţiale. La TVR, Băsescu are de acum cale deschisă să participe la orice emisiune vrea el. Actualizare: Miculescu a fost respins în Comisiile de Cultură şi ulterior de plen.
237 de parlamentari şi-au renegat propriul vot dat cu trei ore înainte
Consiliile de Administraţie ale SRTv şi SRR, validate de Parlament
România va deschide oficial, la începutul lunii iulie, două noi consulate generale din Republica şi Moldova, situate la Cahul şi la Bălţi. Noile reprezentanţe consulare a fost înfiinţate prin decretul prezidenţial semnat de preşedintele Traian Băsescu pe data de 2 noiembrie anul trecut.
În şedinţa extraordinară de guvern de sâmbătă, Guvernul Boc ar fi decis, conform surselor citate de Realitatea TV, majorarea Taxei pe Valoarea Adăugată de la 19% la 24%, ceea ce va duce la o creştere serioasă a preţurilor. Pe cale de consecinţă, nivelul de trai, şi aşa scăzut, se va diminua şi mai mult, după cum a afirmat la amintitul post de televiziune Adrian Vasilescu, consilierul pe probleme de comunicare al guvernatorului Băncii Naţionale a României. Actualizare: Prim-ministrul Emil BOC a declarat, după şedinţa extraordinară a executivului că „Guvernul a decis majorarea TVA cu 5%”.
Agenţiile internaţionale de presă evocă riscurile inflaţioniste generate de creşterea TVA în România
Austeritatea din România, „vedetă” în Wall Street Journal
Preţurile la alimente vor creşte cu cel puţin 5% în urma majorării TVA la 24%
Vasilescu: Există pericolul deprecierii leului; teoretic, majorarea TVA duce inflaţia la 10-12%
Croitoru, BNR: Creşterea TVA merge direct în buzunarele cetăţeanului
FMI a cerut Guvernului în negocieri cotă unică 20% şi TVA 25% cu eliminarea impozitului minim-surse
Vlădescu este profund dezamăgit pentru TVA şi spune că cei care plâng pensionarii sunt inconştienţi
Marko: Am ajuns la soluţia creşterii TVA, pe care o susţinem; după calculele MF va fi suficientă
Cristian Preda (PDL): Soluţia majorării TVA, deşi a fost refuzată iniţial, a devenit inevitabilă
Creşterea TVA va conduce la majorarea preţurilor, scăderea puterii de cumpărare şi şomaj
Vosganian: PNL respinge soluţia Guvernului de majorare a TVA, e insuficientă şi ineficientă
Ponta spune că PSD va depune moţiune de cenzură dacă e sigur că poate obţine voturi pentru adoptare
Majorarea TVA va îngropa total economia privată; corupţia şi evaziunea fiscală vor creşte
Guvernul a trimis Parlamentului cererea pentru şedinţă comună pe amendamente la legile cerute de FMI
Premierul a cerut miniştrilor să aplice rapid restructurarea, inclusiv prin ordonanţe de urgenţă
Numărul de concedieri din sectorul public va depăşi, în unele instituţii, pragul convenit iniţial
Decizia Curţii Constituţionale are urmări şi în plan extern
Valeriu Turcan a vorbit. În public. Pentru prima oară, aproape, în trei ani de când serveşte la Cotroceni. La Băsescu. Turcan s-a exprimat în public la Moraru. Le-au ţinut hangul doi pro: Mircea Marian şi Andreea Pora. Turcan se văzuse, anterior, pe 4 iunie, cu Moraru. La cârciumă, după cum a dezvăluit, aseară, jurnalista Gabriela Vrânceanu-Firea, în emisiunea sa, “Ştirea zilei”, de la Antena 3. Bonus: Un prezicător la ex-Bulină şi aluzia la execuţia jurnaliştilor pro-nazişti à la Nürnberg.
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte joi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Conform învăţăturilor creştine, Sfântul Ioan este Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului şi este ultimul prooroc al Vechiului Testament. După cum informează Radio TRINITAS preluat de Agenţia Basilica, despre viaţa si activitatea sfântului a vorbit Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei: „Sfântul Ioan a predicat Botezul […]
Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Adriean Videanu, este la un pas de a fi remaniat, motiv pentru care şi-a anulat vizita, duminică, la Cairo, după cum au declarat în exclusivitate pentru cotidianul.ro surse din Administraţia Prezidenţială.
Doi militari din Batalionul 33 Manevră, dislocat în Afganistan, au căzut la datorie miercuri, 23 iunie, ora 14.30 (ora României).Sergentul major Dan Ciobotaru şi caporalul Paul Caracudă executau o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul de tip HUMVEE în care se aflau a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, acţionat de la distanţă. În urma deflagraţiei, cei doi militari şi-au pierdut viaţa.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, consilierul de stat şi şef al Deprtamentului Comunicării Publice la Administraţia Prezidenţială, Valeriu Turcan minte, când vorbeşte despre faptul că actuala putere nu a încercat să îngrădească libertatea de exprimare. Acţionarea în Justiţie şi denigrarea instituţională a unui jurnalist sunt proba contrară. Dacă e nevoie revenim!
Campaniile de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, diminuarea capacităţii de aplicare a legii de către unele instituţii şi presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice sunt stipulate ca vulnerabilităţi în Strategia de Apărare discutată marţi în CSAT. Moraru, unul dintre cei mai aprigi apologeţi ai noului dictator al României, dezvăluia pe canalul de televiziune la care slujeşte cam ce cocea idolul său politic pe care-l găzduieşte în spaţiul său de emisie ori de câte ori are ceva de spus.
CRP: Incriminarea presei devine politică oficială
Tolontan: Documentul CSAT trădează o logică de plutonier major
Cristian Tudor Popescu: Un grav abuz la adresa libertăţii de exprimare
Politologul Daniel Barbu: Vom ajunge ca-n anii ’50
Năstase: În regimul Băsescu oricine are o părere diferită nu trebuie să mai existe
PC: CSAT vrea să apere ţara de mass-media
Bun venit în Axa Răului: Mic ghid de supravieţuire a jurnalistului
Şedinţa CSAT de marţi s-a desfăşurat în somptuosul salon România din vecinătatea impunătorului şi luxosului birou de lucru din Palatul Cotroceni al preşedintelui României, Traian Băsescu.
Noul ambasador al României în Republica Franceză are toate şansele să fie diplomatul de carieră Bogdan Mazuru, actualul secretar de stat pentru afaceri europene din Ministerul Afacerilor Externe, după cum au declarat în exclusivitate pentru cotidianul.ro surse din Administraţia Prezidenţială.
Noul ambasador al României în Republica Franceză are toate şansele să fie diplomatul de carieră Bogdan Mazuru, actualul secretar de stat pentru afaceri europene din Ministerul Afacerilor Externe, după cum au declarat în exclusivitate pentru cotidianul.ro surse din Administraţia Prezidenţială.