UPDATE Invitația la discuții vine după ce asociațiile de magistrați, respectiv Uniunea Judecătorilor din România (UNJR) și…
Întrebat dacă i se pare normal să fie pus în funcția de șef al AEP în condițiile în care în prezent este trezoriel al PSD, iar AEP verifică…
Este a doua decizie de desfiinţare a unei sentinţe definitive de condamnare la închisoare, prima fiind în…
Economistul șef al Băncii Naționale a României (BNR), Valentin Lazea, a susținut, luni, că majoritatea administratorilor de…
”Putem pune inovația în slujba copiilor, iar antreprenorii care au înțeles și adresează problemele de sănătate cu care se confruntă tinerii
În același timp, PSRM obține 5 mandate de deputat, iar PDM se remarcă prin faptul că a avut un singur candidat (Constantin Țuțu) care…
Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, fiind întocmit dosar penal pentru omor calificat….
„Vicepreședintele va anunța măsuri concrete. Le va anunța mâine, în cadrul discursului pe care îl va ține în fața țărilor din Grupul de la…
Peste 3,2 milioane de alegători cu drept de vot au fost așteptați duminicăla urne, o cifră criticată de analiști și considerată nerealistă…
Acum, fosta șefă a DNA a făcut plângere chiar împotriva acelei hotărâri de respingere pe care a dat-o CSM.
Jandarmeria Capitalei anunță că pentru organizarea manifestației din Piața Victoriei nu au fost respectate condițiile legii adunărilor publice în vigoare.
Olguţa Vasilescu a fost căsătorită cu fostul jurnalist Ovidiu Răzvan Wlassopol, acum membru al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se va întruni luni pentru a dezbate efectele adoptării ordonanței
De partea cealaltă, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, acuză Comisia Electorală Centrală (CEC) că…
Reprezentanții Ambasadei SUA la Chișinău au mers la urne. În acest sens, Ambasada a publicat mesajul de mai jos pe Facebook.
Dodon a refuzat să voteze și pentru referendumul organizat duminică în ţara sa. Acesta s-a prezentat la secţia de votare la care este arondat, însă…
„În seara de 23.02.2019, pe parcursul mai multor ore, aproximativ 100 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti…
Potrivit sursei citate, a încetat din viaţă în Anglia, în circumstanţe încă necunoscute. A fost coleg de grupă cu…
Din imaginile postate de zdg.md, se vede că oamenii au fost aduși cu autobuzele și lăsați la pragul secției de votare, unde s-au format cozi.
Fostul premier Mihai Tudose îi atacă în stil mahala duminică pe UDMR-iști pentru ultimele lor decizii privind steagul și Transilvania
Până la 14:30, ora Chișinăului, s-au format cozi la mai multe secții de votare din Europa, prezența cetățenilor moldoveni peste hotare fiind…
Observatorii și membrii biroului electoral al secției de votare ar fi observat stema unui alt stat abia după ce pe rețelele sociale au apărut fotografii.
Spre deosebire de români, moldovenii află live câți dintre ei au mers la vot. Comisia Electorale Centrală oferă date live despre prezența la alegeri…
Elena Udrea a fost condamnată definitiv vara trecută la şase ani de închisoare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar executarea pedeapsei i-a…
Potrivit acestuia, observatorii străini trebuie să supravegheze modul de desfăşurare a alegerilor „nu doar în câteva zone fierbinţi”, ci în toate circumscripţiile electorale.
Asta vreau să-i spunem: noi vrem să respectăm exact acelelași principii. Dar dacă dl Timmermans constată împreună cu Udo și cu…