Izabela Niculescu

Author

Izabela Niculescu
Articole scrise:

Sorin Ioniţă, posesorul  a trei numiri din partea lui Traian Băsescu în organisme şi instituţii de stat, dă de pământ cu liderii contestatarilor politici ai binefăcătorului său. Din condeiul domnului Ioniţă, găzduit de Evenimentul Zilei, nici un cuvânt rău despre Traian Băsescu. Şi nici despre PDL.

Dan Andronic este – de regulă – consultantul politic al partidelor care se află la guvernare. Să fim bine înţeleşi, el le preia după alegeri, pentru că toată lumea ştie că e mai uşor să câştigi, mai greu e să te menţii într-o poziţie de vârf. Zilele trecute, D.A. a participat la un talk show, […]

Scriitorul Mircea Mihăeş îi critică pe domnul Crin Antonescu şi pe  domnul Victor Ponta, la fel cum îi critică pe cei doi şi domnul Traian Băsescu. Domnul Mihăeş îl susţine pe domnul Băsescu şi în ceea ce priveşte criticile aduse posturilor de televiziune „ale mogulilor”.     Reproducem mai jos un fragment edificator în acest […]

Europarlamentarul PDL Monica Macovei nu a ezitat să îi sară în sprijin lui Traian Băsescu, atacându-l pe unul dintre duşmanii redutabili ai acestuia: Adrian Năstase. Reluându-şi obsesiile în ceea ce-l priveşte pe fostul prim-ministru social-democrat, care a fost trimis în judecată în mandatul ei, Macovei l-a certat pentru că el îndrăznise să îi sară în […]

Miniştrii Transporturilor s-au întrecut cine atrage cei mai puţini bani din fonduri europene. Astfel, ministerul a reuşit să atragă doar 1% din banii puşi la dispoziţie pentru infrastructura României. Şefii de la Transporturi au preferat să folosească banii de la buget, a căror utilizare nu este controlată de organismele europene.

Şeful serviciilor secrete egiptene, Omar Suleiman, a fost numit vicepreşedinte al ţării de către Hosni Mubarak, anunţă agenţia naţională de presă a Egiptului, citată de Reuters. Suleiman figura printre favoriţii la succesiunea lui Mubarak, în această toamnă. Funcţia de vicepreşedinte nu a mai fost ocupată din 1981, data venirii la putere a lui Mubarak. Acesta […]

O vrăjitoare din România a ajuns vedetă internaţională. Şi nu pentru că ar fi zburat pe vreun măturoi, ci pentru că a devenit eroina unui reportaj difuzat de BBC. Brăţara Buzea şi-a arătat la postul britanic de televiziune nemulţumirea faţă de intenţia guvernanţilor de a impozita vrăjitoria.

Ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a declarat la Sinaia, răspunzând unei întrebări, că, personal, nu a cerut niciun control la Consiliul Judeţean Argeş legat de acordarea fondurilor europene, dar că este posibil ca acest lucru să fi fost făcut la solicitarea DLAF. Întrebată dacă, în calitate de ministru al Dezvolării Regionale, a cerut efectuarea unor […]

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş va fi arestat din nou, pentru 29 de zile. Ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore expirase joi seară, iar Nicolae Constantin a fost, pentru puţină vreme, un om liber.  Însă tribunalul Argeş a aprobat cererea procurorilor de arestare preventivă, pentru 29 de zile, a lui Constantin Nicolescu. Şeful C.J. Argeş a fost susţinut, joi, din faţa tribunalului, de circa 100 de cimpatizanţi.

Ameţit rău de lungile drumuri cu avionul Bucureşti-Bruxelles şi retur, europarlamentarul pedelist Cristian Preda îl compară – crede el, discret – pe stăpână-su din Cotroceni cu Domnul Cuza. Da, aţi citit bine ! Că vezi-Doamne şi Cuza a fost la fel de contestat în timpul său la fel locatarul din Mihăileanu. Citiţi şi vă cruciţi […]

Lui Igaş i se cere să facă lumină în privinţa unor aspecte mai obscure din trecutul, dar şi din prezentul său. Pupilul lui Gheorghe Falcă este acuzat de fi numit în posturi importante din MAI persoane cu mari probleme de integritate. Ministrul Igaş este acuzat că ar fi fost cercetat şi amendat penal pentru proxenetism, precum şi de implicare în contrabanda cu ţigări şi cea cu lemn.

Alegeri în comuna hunedoreană Baru, devenită celebră după ce şi copiii din localitate au fost înrolaţi politic. Alegerile au fost precedate de un scandal cum nu s-a mai văzut: zeci de elevi, ba chiar şi copii de grădiniţă, au fost duşi la mitingurile electorale să scandeze pentru unul dintre candidaţi.

Tony Blair citea Biblia înainte de a lua „decizii importante”, afirmă secretarul de presă al fostului premier britanic, Alastair Campbell, în jurnalul său, relatează The Guardian, în ediţia electronică de sâmbătă. Tony Blair a avut „ezitări” în ajunul primei misiuni de bombardare a Irakului, după ce a citit Biblia până noaptea târziu, scrie Alastair Campbell […]

Adrian Năstase a declarat, vineri la amiază, după reluarea procesului “Trofeului Calităţii”- în urma respingerii cererii sale de recuzare a judecătoarei  Ioana Bogdan -, că nu este vinovat de acuzaţiile care i se aduc şi că nu şi-a folosit autoritatea pentru a obţine foloase pentru el sau pentru partidul pe care îl conducea. Parte în acelaşi dosar, Bogdan Popovici, proprietarul Grupului MediaOn, le-a spus magistraţilor că nu a avut vreodată contracte cu statul şi l-a rugat pe preşedintele completului de judecată să îl asculte cu răbdare.

Fostul premier a recuzat-o din nou, fără succes, pe judecătoarea Ioana Bogdan
Adrian Năstase, audiat de Înalta Curte în dosarul „Trofeul calităţii”

Pensii în plată de peste 5.500 lei au fost majorate cu 15-20 la sută, în timp ce pensii de până în 2.500 lei au fost diminuate cu peste 30 la sută. Ceea ce circula în urmă cu un an la nivel de zvon a devenit ştire certă: unii pensionari militari, circa 200, ale căror venituri […]

Suntem convinşi că în proporţie de 95% cititorii noştri nu au apucat vremurile în care aveau de a face cu agitatorii politici. Poate că le-au povestit părinţii sau bunicii câte ceva despre aceste specimente nocive ale anilor ’50. Noi vă prezentăm acum un agitator politic de tip nou. De la gazeta de perete la blog […]

Opoziţia Franţei faţă de aderarea României la Schengen în martie anul acesta nu este determinată de propunerea guvernului ca România să nu mai aloce companiei EADS fondurile pentru securizarea frontierelor şi nici de presupusa ratare a unui contract pentru furnizarea tehnologiei nucleare pentru centrala de la Cernavodă, a declarat ambasadorul Henri Paul într-un interviu pentru […]

România şi Bulgaria nu vor adera la Schengen în luna martie din cauza raportului negativ al evaluării controlului graniţelor bulgare, declară pentru AFP diplomaţi europeni sub protecţia anonimatului. Pe de altă parte, un oficial UE spune că legarea aderării de MCV este nedereaptă, însă e „logic” faptul că o ţară afectată de corupţie este o ameninţare pentru securitatea Schengen.