Armani nu vrea la pensie. În ciuda vârstei înaintate, Giorgio Armani, legendarul creator de modă italian, a anunțat că
Vești bune pentru șoferi. Circulaţia pe podul peste râul Buzău, nodul rutier Buzău Est, va fi deschisă astăzi.
Andrew Tate explică de ce obiceiul de a plăti diverse servicii sau produse cu bani cash e se vrea eliminat
Fiul lui Charlie Chaplin vine în România. Michael J. Chaplin, fiul lui Charlie Chaplin şi nepotul dramaturgului Eugene O’Neill,
Aducerea moaştelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Bucureşti este serbată oficial pentru a doua oară în Patriarhia Română,
Raluca Turcan speră să-și petreacă începutul toamnei în Japonia. Deputata liberală, vicepreședinte al Camerei Deputaților,
Octavian Fülöp – supraviețuitor al Holocaustului, o enciclopedie vie, activ și lucid la aproape 95 de ani –
Eșec crunt pentru opoziție la moțiunea de cenzură. Dacă ieri George Simion părea foarte decis și încrezător, astăzi lucrurile au luat o altă turnură.
Bilete de avion la business pentru Republica Dominicană, stilouri de 20.000 de euro plus alte călătorii în diverse
A început ședinţa în care se prezintă moţiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului a început.
Aproximativ 53.000 de lei este suma totală dată de inspectorii sanitari veterinari în prima zi
Frumuseţea româncelor merită celebrată într-un imn grandios, o piesă vibrantă, sofisticată şi plină de atitudine
Un grup de români e acuzat că a compromis peste 1.000 de conturi deţinute de britanici. Prejudiciul ajunge la un milion de lire sterline
Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2025 au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației și Cercetării
Aproape 50 de persoane au fost evacuate din Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din localitatea Poarta Albă, din cauza
Imagini de la un crematoriu din Ucraina unde ar fi arse cadavrele soldaților ucraineni predate de partea rusă.
S-au stabilit finaliștii CM al cluburilor. Finala de pe 13 iulie se va desfășura între englezii de la Chelsea și
Cazare gratuită în căminele sale. Este oferta care se adresează tinerilor care vor să devină studenți la
Cine minte aici? Vladimir Putin nici măcar nu a vorbit la telefon cu Donald Trump în perioada în care acesta
Monitorizarea consumului de energie electrica este necesară pentru a identifica modalități de economisire și pentru a diminua costurile facturilor de energie.
S-au pus pe ei. În ziua în care avocatul lui Călin Georgescu a fost reținut, Horațiu Potra s-a ales cu sechestru pe avere.
Mircea Petre, un avocat care l-a reprezentat pe Călin Georgescu, a fost reținut de poliție într-un dosar de
Întârzierea plății ratelor îl poate duce pe consumator în situația de a fi executat silit. De aceea, este bine să știi cum să scapi
Declarație dură a fostului lider politic Liviu Dragnea despre actualul premier Ilie Bolojan. In ce context
Dintr-o extremă în alta. După caniculă și temperaturi care au ajuns la 44 de grade C, România a fost măturată de furtuni. Iar problemele continuă
Guvernul a reuşit plafonarea unor sporuri care ajunseseră la un nivel incredibil pentru omul de rând care nu lucrează în ministere