Rares Constantinescu

Author

Rares Constantinescu
Articole scrise:

UDMR consideră nefondată și de neînțeles anchetarea de către Inspecția Judiciară a președintelui Kelemen Hunor, după declarațiie sale privindu-l pe fostul ministru al Comunicațiilor Nagy Zsolt, condamnat recent la închisoare…

Comisia juridică din Senat a decis marţi, prin vot, să avizeze favorabil solicitările DNA și DIICOT de începere a urmăririi penale în cazul foştilor miniştri Ion Ariton şi Varujan Vosganian. Urmează ca plenul Senatului să se pronunțe asupra cererii DNA şi DIICOT. DNA a solicitat aviz pentru urmărirea penală a lui Ariton pentru fapte săvârşite […]

Mircea Geoană şi alţi patru senatori au anunţat, luni, în plenul Senatului, că vor activa ca independenţi în grupul pentru noul proiect social-democrat intitulat „România noastră”, lansat duminică la Romexpo. I s-a alăturat lui Geoană senatorul Cătălin Croitoru, care a precizat că se retrage din grupul parlamentar al PSD şi va acţiona din acest moment […]

Senatorul PNLVarujan Vosganian, fost ministru al Economiei, a refuzat luni să comenteze noua solicitare a DIICOT de încuviinţare a urmăririi penale în cazul său, spunând că vrea întâi să vadă ce spun procurorii în solicitarea adresată Senatului. ”Nu am văzut-o. Trebui să văd ce scrie în această solicitare”, a spus senatorul întrebat cum vede solicitarea […]

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, într-un discurs susţinut în faţa absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii la Palatul Cotroceni, că independenţa justiţiei poate fi golită de conţinut dacă legea nu e aplicată egal tuturor. ”Independenţa poate fi golită de conţinut, dacă legea nu este aplicată egal, tuturor, indiferent de funcţie, poziţie, avere sau statut social”, […]

Preşedintele Klaus Iohannis, a transmis joi, un mesaj cu prilejul Recepției de Anul Nou organizată de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană. Potrivit mesajului președintelui, „consolidarea cooperării economice dintre România și Germania reprezintă o prioritate, și nu doar în plan comercial, ci și în planul investițional”. „În prezent, investițiile germane ocupă locul 3 în topul […]

Potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale, publicată vineri în Monitorul Oficial, frecvenţa la orele de religie se va face după completarea unei cereri în acest sens. Astfel, doar cei care doresc studierea acestei discipline vor trebui să compelteze această cerere, potrivit Digi24, care citează avocatnet.ro. Curtea Constituţională a decis, pe 12 noiembrie, că obligaţia de […]

Premierul Victor Ponta a declarat joi, într-un interviu pentru Jurnalul Național, că pentru 2015-2016 își propune să se ocupe în proporție de 95% de administrație și economie și restul de politică. „Ce mă interesează cel mai mult este să asigurăm stabilitate, predictibilitate pentru mediul economic. (…) E important să fie pedepsiți cei corupți, dar până […]