Coaliția de guvernare se reunește miercuri, de la ora 15:00, la Palatul Victoria, pentru a relua „cartoful fierbinte” al reformei administrației.
Decizia Secției pentru procurori din cadrul CSM vine după dezvăluirile din documentarul Recorder – „Justiție capturată”.
Sorin Grindeanu susține că l-a informat pe Ilie Bolojan cu privire la intențiile PSD.
Liderii coaliției se acuză reciproc de încălcarea protocolului de guvernare. PSD îl acuză pe premier că ia decizii de capul lui, fără consensul lor. În schimb, UDMR și USR susțin că PSD a încălcat acordul atunci când a votat moțiunea simplă împotriva Dianei Buzoianu.
„Important pentru noi este să oferim Ucrainei posibilitățile pentru a avea un spate în negocierile pe care le desfășoară”, spune marți, președintele Nicușor Dan.
Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pe 2024 se află pe masa Comisiei de Apărare din Parlament.
USR urmează să ia o decizie până pe 23 decembrie, spun sursele Cotidianul.
Grupul POT din Camera Deputaților ar urma să se desființeze din cauza unor demisii în masă.
„Am pregătit, am semnat și depunem o inițiativă legislativă pentru eliminarea acelor impozite aberante pentru solarii, pentru sere, pentru pătule”, a anunțat deputatul AUR, Mihai Enache.
Parlamentul a votat moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii suveraniști, care picat fără emoții. Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a lipsit de la ședință. Tot astăzi, la Senat se votează moțiunea simplă împotriva ministrului mediului Diana Buzoianu.
A trecut aproape o săptămână de la publicarea documentarului Recorder „Justiție capturată”, fără o reacție de la vârful conducerii celui mai mare partid din România: PSD.
PSD a pierdut din tracțiunea electorală din anii de glorie în favoarea AUR, care a acaparat o bună parte din electoratul social-democrat. Rezultă din datele analizate de Cotidianul de la parlamentarele din 2020 și 2024.
Florin Ghiţă, directorul Apelor Române numit de USR, şi-a dat demisia de onoare, iar în locul său va fi numit interimar Sorin Rândaşu. Totodată, a fost emisă decizia de demitere a directoarei de la ABA Buzău–Ialomiţa, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu.
O decizie în privința salariului minim este așteptată săptămâna viitoare. Surse guvernamentale spun că acesta va fi înghețat anul viitor la suma de 4.050 de lei.
Salariul minim va fi înghețat anul viitor la suma de 4.050 lei brut, au declarat surse guvernamentale pentru Cotidianul.
OMV Petrom urmează să renunțe la procesul de la Curtea de Arbitraj pe clauza de preemțiune din legea offshore, conform unui proiect de hotărâre de guvern de pe ordinea de zi a ședinței de marți și analizat de Cotidianul.
USR nu a fost obligat să-l arunce pe Cătălin Drulă în jungla electorală din 7 decembrie. USR și Nicușor Dan au ales să-l susțină.
Ministra Mediului a fost prezentă în plenul Parlamentului la Ora Guvernului.
Schimb virulent de replici în plenul Parlamentului, unde PSD și suveraniștii au cerut demisia ministrei Diana Buzoianu.
Deși s-a retras din cursă cu patru zile înainte de alegeri, numele său a rămas pe buletinul de vot.
Dominic Fritz a afirmat luni că partidul va face o analiză temeinică după înfrângerea de la Capitală și a respins ideea unor demisii sau a unui candidat comun ratat ca motive ale eșecului lui Cătălin Drulă.
La sediul USR din Kiseleff 55, seara de 7 decembrie s-a scurs într-o liniște apăsătoare, aproape înecătoare.
Bătălia pentru prezența la vot se dă, duminică, în sectoarele Capitalei, acolo unde doi dintre candidați sunt deja edili în funcție.
Salah a marcat 34 de goluri şi a dat 23 de pase decisive în sezonul trecut, contribuind enorm la câştigarea titlului de campioană a Angliei.
„Ne-am trezit mai greu, am întârziat puțin”, a spus Burcea, candidatul partidului condus de Anamaria Gavrilă.
Cotidianul va transmite livetext cu prezența la vot în Capitală pe tot parcursul zilei de duminică, 7 decembrie.
