Conducerea clubului a anunțat, vineri, pe site-ul oficial, încetarea raporturilor contractuale cu antrenorul Mircea Rednic.
Guvernul britanic a prezentat miercuri, prin intermediul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, programul legislativ pentru anul viitor fără a ști în ce măsură poate fi aplicat, în așteptarea rezultatului referendumului din iunie privind apartenența la Uniunea Europeană, relatează AFP.
Poliţia din Statele Unite a bătut un bărbat care se predase în urma unei urmări de durată. Şoferul, care era cautat pentru asalt şi furt, a fost g…
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu (34 WTA) a fost învinsă marți de columbianca Mariana Duque-Marino (109 WTA), scor 6-4, 6-1, în runda inaugurală a turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.599.610 dolari. Niculescu a fost eliminată în doar 72 de minute de o adversară venită din calificări. Niculescu va juca marți […]
Sâmbătă, Simona Halep a câștigat turneul de simplu, feminin de la Madrid, primul ei titlul din acest an.
Este al doilea fotbalist care îşi pierde viaţa pe terenul de fotbal la acest sfârșit de săptămână, după…
Decesul dinamovistului Patrick Ekeng vineri seara după ce a căzut secerat pe teren a ridicat multe semne de întrebare în legătură cu modul în…
Clubul Dinamo afirmă, sâmbătă, că a asigurat la meciul cu FC Viitorul, în care fotbalistul Patrick Ekeng s-a prăbușit inconștient…
Românul și olandezul s-au calificat în finala probei de dublu a turneului ATP de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.771.360 euro, după ce i-au învins pe…
”Ca urmare a tragediei din timpul desfășurării jocului Dinamo 1948 SA București — FC Viitorul, în urma căreia fotbalistul Patrick Ekeng s-a stins din viață, toate…
„M-am săturat de mizeria din fotbalul nostru în care diletanți ocupă posturi cheie în cluburi. Oameni complet nepregătiți, veniți din…
Românca a fost învinsă de Petra Kvitova cu 2-6, 7-6 (5), 6-2, pe 21 aprilie, în optimile de finală ale…
Mircea Rednic a anunțat, joi, că va renunța să mai antreneze Dinamo la finalul acestui sezon, când îi expiră contractul cu gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare, menționând că nu se simte „apreciat și respectat” de acționarul majoritar Ionuț Negoiță. „Sunt dezamăgit. Ionuţ nu m-a căutat după meciul cu Astra, am văzut că m-a sunat […]
Țările europene au luat măsuri dintre cele mai drastic pentru a stopa fluxul refugiaților veniți din Orientul Mijlociu.
Magistrații Curții de Apel Brașov au hotărât, luni, prelungirea cu 15 zile a perioadei arestării la domiciliu pentru Remus Truică și Prințul Paul, într-un dosar în care cei doi sunt acuzați de retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa.
Iată comentariile la articolul Ce spune Pleşu despre preşedintele Iohannis publicat în cotidianul.ro:
Autoritățile franceze au început luni dimineață evacuarea unei tabere ilegale instalate în nordul Parisului, sub o linie de metrou de suprafață, unde peste 1.000 de migranți s-au adunat din nou în ultimele săptămâni, relatează AFP.
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a pus în vânzare, joi, tichetele pentru ultimul act al Cupei României, care se va disputa pe Arena Naţională.
Pentru Andreea Mitu aceasta a fost a doua finală WTA a carierei sale.
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a anunţat la finalul meciului cu echipa Viitorul Constanţa că din…
Pentru jucătoarea de tenis Andreea Mitu aceasta este a doua finală WTA a carierei sale. Astfel…
Iată comentariile la articolul Dosarul „Referendumul” – Pedeapsa finală primită de Liviu Dragnea publicat în cotidianul.ro:
Adversara Simonei Halep în optimile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart, dotat cu premii totale de 693.900 dolari, va fi jucătoarea germană Laura Siegemund (71 WTA). Siegemund, venită din calificări, a învins-o pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova (27 WTA), marţi, în primul tur al competiţiei, cu 6-0, 7-5. Halep, a patra favorită a turneului, […]
De vină pentru acest lucru este chiar el, care a scris un cod greșit în softul care rulează într-un server și în care sunt scrise to …
Israelul va desfășura întăriri în jurul Esplanadei moscheilor din orașul vechi din Ierusalim în apropierea Pesah, paștele evreiesc, pentru a preveni eventualele ‘tulburări’, a anunțat joi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, citat de AFP.
Atleta Mirela Lavric, una dintre cele mai bune sprintere din România, a fost depistată pozitiv cu Meldonium, în timpul Campionatului Mondial de sală de la Portland, din martie, unde a cucerit medalia de bronz cu ştafeta de 4 x 400 m, a anunțat ProSport. Mirela Lavric, campioană mondială la juniori, este prima sportivă din România […]