În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Autiștii cărților apărută la editura eLiteratura, în 2013
4 iulie
Azi a avut loc parastasul la 6 săptămâni de la moartea lui Iulian. Dumnezeu să-l ierte!
Soră-mea Evanghelina mi-a spus numai mie că atunci, în piaţă, când să pună capul pe butuc, Iulian a deschis gura şi a vrut să mai zică un lucru, dar n-a mai apucat s-o facă. Şi soră-mea zice că ea ştie că atunci a înţeles Iulian totul.
Ne-am gândit mult ce-o fi vrut să spună Iulian, dacă ar mai fi avut vreme.
Spre seară, înainte de apusul soarelui, a născut şi noră-mea Ana un băiat pe care o să-l botezăm Aron.”
(O singură însemnare pe margine: „Pe fiul Anei nu l-au botezat Aron!!!” Scrisul nu-i aparţine lui Dan Adam. Nu s-a putut descoperi cui. Astfel că s-a ajuns la concluzia că acea însemnare n-ar nici o relevanţă…)
Terasa Primului turn este amenajată asemenea unei săli de conferinţe. Ghidul vă pofteşte să luaţi loc şi vă întreabă cum v-a plăcut ceea ce aţi vizitat până acum.
– Va trebui să răspundem ca la un examen? se revoltă din nou domnul cu aparatul de fotografiat.
– Nu e vorba despre nici un examen! Experienţa a dovedit că amintirile se cristalizează după o asemenea discuţie.
– Eu am rămas impresionat de toate, mai ales că nu pot să nu observ cum seamănă acei oameni între ei.
– Cum, adică?
– Nu numai în ceea ce fac, dar şi fizic.
– Să nu exagerăm!
– Nu exagerez deloc! Dorinţa de putere…
– Vreţi să spuneţi că dorinţa de putere este ceva rău?
– Am spus eu aşa ceva? Doar mijloacele folosite pot fi rele.
– Iar chestiunea cu semănatul fizic… să fim serioşi! Toţi asiaticii de o anumită înălţime seamănă între ei, în ochii noştri…
– Asiaticii? Cine vorbeşte aici despre asiatici?
– …iar în ochii lor, semănăm şi noi toţi.
Discuţia este întreruptă de ghidul care, până atunci, a privit mulţumit cum s-a încins discuţia. El îl roagă pe un bărbat cu o borsetă mare să-l urmeze. Omul o face fără mare entuziasm. Toate privirile urmăresc scena, iar cei doi se refugiază pe casa scărilor. Bărbatul cu borseta ar putea fi un intrus, şopteşte cineva. Cum să fie un intrus, după atâtea măsuri de siguranţă prin care am trecut şi noi? Nici un filtru nu este perfect, dacă-mi permiteţi.
Şoaptele se opresc: ghidul a venit singur înapoi şi vă pofteşte să coborâţi pentru a escalada, apoi, Al doilea turn. E limpede că a fost un intrus, spun cei ce susţin această ipoteză. Doar că, regrupaţi în curtea interioară, descoperiţi că individul este tot printre voi. Este un inspector în incognito, decretează, tot în şoaptă, un ins căruia i se spune „dom’ doctor”. Şoapta trece de la unul la altul şi toţi acceptaţi ideea: individul cu borseta mare este un inspector în incognito. În borsetă mai mult ca sigur se află şi aparatul de înregistrat.
– Vă rog să fiţi foarte atenţi la coborâre! Nu trebuie să ne grăbim aşa. Vă rog să vă ţineţi de balustradă.
– De ce respingeţi năzuinţa de putere. Nu e decât ceva cât se poate de natural!
– Psst!
– A, da! (Individul cu borseta coboară chiar în urma lor.)
De acum nu se mai vorbeşte decât în şoaptă. Nu se mai distinge decât vocea domnului cu aparatul de fotografiat:
– Eu nu am de ce să mă ascund!
– Atenţie la scări, se aude iar vocea ghidului.
Ceilalţi continuaţi să şuşotiţi.
– Pe frontispiciul de la intrare scrie „Cunoaşte-te pe tine însuţi!”
– Mai bine nu! spune un domn în vârstă, dus de braţ de soţia – sau fiica? – sa. Habar n-aveţi ce grozăvii aţi putea descoperi acolo!
– Dacă nu ne cunoaştem, nici nu ne putem feri de rău, nici nu ne putem îndrepta, nici…
– Mi-e teamă că acele… da, grozăvii ar acţiona asemenea unor frâne…
– Vreţi să facem o pauză? întreabă ghidul. Apa, sucurile, cafelele şi fursecurile sunt din partea casei!
– Coborâtul n-a fost atât de obositor! Să mergem mai departe!
Oftând, două doamne, care s-au aşezat pe fotoliile de rafie, se scoală şi vă urmează şi ele: avertismentul ghidului a fost foarte clar: nu este deloc indicat să urmezi traseul desprins de grup! Şi, atunci, cum? Să renunţi să urci în turnul următor? După ce ai făcut atâtea eforturi ca să ajungi până aici?!
Încă înainte de a pătrunde în Al doilea turn, sesizaţi că, atunci când aţi fost pe terasa de pe Primul turn, aţi fi putut privi de jur împrejur, desluşind misterul schimbătoarelor privelişti. Aţi pierdut un prilej, nu-i nimic, vă spuneţi, o să recuperaţi pe terasa celui de Al doilea turn.
Al doilea turn
Al doilea turn se numeşte ILUZIA, spune ghidul.
Şi la intrarea în Al doilea turn trebuie să folosiţi biletul-card. Poarta, la fel de masivă ca şi cea a Primului turn, pare realizată din zidărie: parcă nu e decât un desen pe peretele turnului.
– Poarta aceasta va cădea, abia după ce poarta primului turn va cădea. Adică după ce va veni Bărbatul aşteptat, spune ghidul.
– Cine este bărbatul aşteptat? Se ştie cine este? întreabă cineva.
– Asta e marea taină. Se spune că Bărbatul aşteptat e printre noi. Aşa că poate că este chiar unul dintre dumneavoastră.
Odată introdus cardul, ceea ce părea doar decor se mişcă încet, maiestos, se dă la o parte. Următorul vizitator vrea să treacă şi el, însă o forţă de neînţeles îl ţine pe loc şi-l lasă să intre abia după ce poarta a dat iluzia că a devenit din nou zid şi nu s-a deschide decât la introducerea următorului card. Toate astea cer timp întrucât poarta are o mişcare extrem de lentă. Aşa că oamenii încep să se agite nerăbdători.
– Nu vă neliniştiţi, încearcă să-i potolească ghidul, nu va rămâne nimeni afară!
O doamnă pierde vremea fiindcă nu-şi găseşte biletul-card în poşeta pântecoasă.
Lumea devine tot mai nervoasă. Doar o bătrânică asistă impasibilă. Ceea ce-l face pe ghid să i se destăinuiască:
– Nu înţeleg de ce se grăbesc aşa. Nimeni nu-i va opri să facă un tur complet! Depinde doar de ei. Nu suntem legaţi de timp, mai spune cu voce tare.
– Tinerii se grăbesc întotdeauna. De parcă n-ar ajunge oricum acolo unde le e scris…
Cei ce au trecut de poartă afişează un aer triumfător. De fapt, nu stau decât pe loc, aşteptându-i pe ceilalţi, care şi ei stau pe loc.
Şi aici vă aşteaptă mese acoperite cu pliante: „Cine sunt?”, „Veşnica iluzie”, „Întrebările cu voce tare” şi „ Obsesiile”. De data asta începeţi să alegeţi: aţi mai luat imprimate colorate şi de la intrarea în Primul turn…
Deasupra intrării este un alt anunţ, dar e cu litere greceşti.
– „Să nu juri că asta nu se poate întâmpla vreodată!” le traduce ghidul. Asta a spus-o unul dintre înţelepţii antichităţii. Ghidul are o scăpare şi nu-şi mai aduce nicicum aminte cum l-a chemat pe acel înţelept. Spre norocul său, nimeni nu e curios s-o afle. Când au trecut cu toţii de poartă, începe noul urcuş. Nu vă grăbiţi! Atenţie la scări! Spre mulţumirea ghidului, toţi oaspeţii din grupa sa se află în casa scărilor, doar cu excepţia doamnei aflată la infirmerie, după ce a alunecat pe treptele Primului turn.
Sunteţi cu toţii bucuroşi că aţi pornit din nou şi nici nu observaţi că pereţii pe lângă care treceţi parcă se mulează în jurul vostru. Nici o pagubă! Nu-i, desigur, decât o iluzie.
Al doilea turn, etajul unu:
