În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Autiștii cărților apărută la editura eLiteratura, în 2013
Îngrijitorul nu-i mai acordă nici o atenţie. După ce îi sfătui cu multă politeţe pe ceilalţi vizitatori de unde să-şi procure biletele pentru atât de remarcabila vizită organizată a Citadelei şi după ce le explică şi cum să ajungă la timp la aeroport pentru a prinde avionul de întoarcere, începu să se apuce de „munca pentru care era plătit de contribuabili”. În curând, frumoasele ilustrate au fost acoperite de o spumă albăstruie, de parcă ar fi intrat în nori.
– Crezi că acum o să se rezolve? îşi întrebă pe un ton plângăreţ femeia soţul. În timp ce cei doi se îndepărtau, domnul Dan Adam îţi spuse că femeia aceea trebuie să fie foarte cicălitoare.
– Mai mult ca sigur! Nu vezi că noi am devenit un caz notoriu? N-ai văzut că până şi… Vorbele li se pierdură în spatele colţului după care dispărură şi ei.
Omul de serviciu nu-i mai dădu nici o lămurire lui Dan Adam, fiind foarte preocupat cu „munca pentru care era plătit de contribuabili”. Era evident că să se simţea profund jignit că acel Dan Adam s-a încăpăţânat şi nu i-a ascultat sfatul. „Treaba lui!”
În scuarul, acum gol, stătea lungit pe o bancă mortul din avion. Domnul Dan Adam refuză să se gândească la el şi se mai adresă de două ori, în zadar, omului de serviciu al Primăriei. După care, ca să nu rămână cu mortul, hotărî să caute un hotel pentru la noapte. Apoi va vedea ce va face. Din păcate, omul de serviciu tocmai a acoperit cu spuma lui blestemată şi celălalt panou, cel cu numele şi orarele funcţionarilor, de nu mai puteai afla nici măcar programul de mâine al audienţelor.
Domnul Dan Adam cutreieră oraşul fără să găsească un hotel. Puţinii trecători întâlniţi îi dădură informaţii vagi, fiind limpede că nu agreează subiectul.
Până la urmă, se pomeni la un comisariat. Poliţistul de serviciu, după ce l-a ascultat fără nici un chef, l-a introdus la superiorul său. Acesta îi ceru actul de identitate, îl băgă într-un computer şi i-l dădu înapoi:
– Domnule Adam, nu e bine ce faceţi! Aţi fost sfătuit să vă întoarceţi acasă, vizita dumneavoastră a fost înregistrată în mod pozitiv, iar acum sunteţi pe punctul de a strica totul.
Domnul Dan Adam simţi că se sufocă. Începu să explice că a pierdut zile multe, că a stat la cozi, că s-a umilit la funcţionari răuvoitori („sadici”, cum s-a exprimat textual) pentru a realiza acel dosar model. Acum şi-a luat alte zile libere, a cheltuit bani… El nu are nevoie decât de o simplă rezoluţie pe blestemata aceea de cerere, nu pentru laude stupide s-a agitat atâta…
Şeful comisariatului îl privi rece:
– Părăsiţi capitala istorică! Un echipaj de-al nostru vă va însoţi la aeroport.
Dan Adam continuă să protesteze, însă trebui să-şi dea repede seama că nu-l mai ascultă nimeni. Fu dus la aerogară şi păzit politicos până la venirea cursei.
Mai trecură trei luni şi Dan Adam nu obţinu nici un răspuns la cererea sa. Nici măcar cu domnul inspector, cel ce l-a primit atât de binevoitor data trecută, nu a mai reuşit să stea de vorbă. Funcţionarul de la ghişeu – care s-a schimbat şi el între timp – îl sfătuia implacabil să stea liniştit acasă şi să aştepte răspunsul în scris. („Nu se admit nici un fel de derogări de la proceduri!”)
În Capitala istorică nu reuşi să mai plece, întrucât, ca prin minune, de la agenţia de voiaj era mereu anunţat că nu se mai găsesc bilete. Asta îl enervă atât de tare încât, la al treilea refuz succesiv, ridică vocea. Drept urmare, fu invitat în biroul şefului agenţiei, unde fu învăţat că „Dom’le, Capitala istorică este o stare. Cu aia ori te naşti, ori nu te naşti. Dumneata, făcând scandal, eşti la fel de caraghios ca şi cum ai protesta că nu ai fost înzestrat cu talent muzical sau că nu eşti acceptat drept cel mai mare pictor din lume.” După o scurtă pauză, şeful reveni pe un ton mult mai răstit: ”Ce-ai pictat dumneata pentru ca lumea să te accepte drept cel mai mare pictor din lume?”
Nici acum, Dan Adam nu putu să înţeleagă un asemenea raţionament. Ce legătură aveau toate astea cu aprobarea cererii lui? Acasă, soţia şi cumnaţii îl pisălogeau, mai ales că a făcut şi prostia de a se lăuda cu dosarul lui model şi cu aprecierile obţinute; la serviciu începea să piardă din respect şi din şansele de avansare, până nu de mult atât de promiţătoare – acum, când directorul adjunct se afla în prag de pensionare; somnul nu se mai lipea de Dan Adam. Era, indiscutabil, surmenat; altfel ar fi imposibil de explicat cum de a ajuns să strige şi la şeful agenţiei de voiaj aerian. Fără să-şi mai poată explica de ce, lui Dan Adam îi reveni puternic în memorie mortul din sala de aşteptare a inspectorului acum pensionat.
(„Care, dacă stai să te gândeşti, n-avea nici o legătură cu cererea acelui Dan Adam! Chiar n-avea!”)
Mortul acela îl obseda. Parcă ar fi venit în faţa sa. Parcă îl vedea aievea.
Au trebuit să cheme poliţia, însă scandalagiul făcu un atac de cord şi muri încă înainte de a ajunge ambulanţa (sosită în timp regulamentar).
Note şi lămuriri:
- Cererea domnului Dan Adam fu aprobată post-mortem. (Probabil ţinându-se cont de dosarul model întocmit de solicitant.)
- Inspectorul care l-a îndemnat să plece în capitala istorică a fost pensionat înainte de termen. (Poate şi fiindcă n-a ştiut să aprecieze corect pe cine a trimis la forurile superioare. Greşeala lui s-a dovedit cu atât mai puţin scuzabilă, cu cât a dus la decesul unui petiţionar.)
- Biletul de avion dus-întors cu care a fost domnul Dan Ivan în Capitala istorică a dispărut dintre lucrurile răposatului. Familia se îndoieşte şi astăzi că o asemenea capitală ar exista.
- În Capitala istorică s-a introdus în calculator, în dreptul rubricii cetăţeanului Dan Adam, că solicitarea acestuia a fost rezolvată post-mortem, făcându-se trimitere la o precizare foarte importantă, precizare care, din păcate, se află într-un fişier strict secret. În legătură cu această trimitere, am putea emite mai multe supoziţii, însă e mai bine să ne abţinem: ipotezele, în cazul unor precizări strict secrete, mai mult încurcă decât ajută.
- Se crede că după ce ai murit, după o vreme, gata, te afunzi adânc în uitarea cea mai neagră. Cazul Dan Adam vine ca o dovadă certă că întotdeauna există un fişier secret, unde totul este păstrat pentru vecie.
Doar că puţini au parola la acel fişier.
(Completare ulterioară: „Da, domnul Dan Adam a murit din punctul de vere al Registrului Stării civile, dar el reapare în majoritatea trăirilor celor ce – mai răbdători … ori pur şi simplu mai norocoşi – au apucat să ajungă la marea experienţă – vizitarea Castelului albastru”.)
