Cînd spunem „instituţii de forţă”, gîndul ne zboară imediat la acele instituţii care sînt împuternicite de lege „să constrîngă” pe cineva să facă un lucru pe care nu l-ar face de bună voie. Culmea este că definitorie nu este „constrîngerea”, ci împuternicirea dată de lege pentru instituţiile de forţă. Constrîngerea prin efectul legii este o chestiune acceptată de societate, însă orice altă constrîngere în afara cadrului legal este considerată infracţiune şi se pedepseşte conform codului penal ca „represiune nedreaptă”, „cercetare abuzivă” etc.
Cu alte cuvinte, expresia „instituţie de forţă” nu are neapărat o conotaţie negativă atîta timp cît acţiunile acesteia rămîn în cadrul legal. Dar, orice încălcare a legii de către aceste instituţii de forţă reprezintă un lucru extrem de grav, care trebuie sancţionat imediat, iar reprezentanţii acestor instituţii trebuie să fie scoşi rapid din sistem pentru ca instituţia în sine să nu fie considerată abuzivă!
Acesta este şi motivul pentru care absolut toate instituţiile de forţă ale statului trebuie să fie puse sub controlul civil al societăţii, de regulă al Parlamentului, ca organ suprem reprezentativ al întregului popor.
În acelaşi timp, esenţa democraţiei este definită ca SEPARARE a puterilor în stat şi CONTROLUL RECIPROC al acestora! Simpla separare a Puterilor nu este suficientă, ba chiar poate deveni extrem de periculoasă, ducînd inevitabil la o AUTOCRAŢIE nedorită decît de adepţii dictaturilor. De altfel, cuvîntul „autocraţie” (gr. autos: el însuşi, cratos: putere) poate fi considerat chiar un sinonim al dictaturii, fie ca putere pentru el însuşi, fie ca putere a lui însuşi, în care este proclamată Puterea de unul singur.
Dacă analizăm derapajele din ultimii ani din societatea noastră, observăm tocmai această „AUTOCRAŢIE A INSTITUŢIILOR DE FORŢĂ”, cînd instituţiile care prin lege sînt împuternicite să constrîngă cetăţenii care încalcă legea au abuzat de acest drept şi ele înseşi au purces la acţiuni ilegale, crezîndu-se deasupra normelor prevăzute de lege!
Dar, de unde începe acest abuz al instituţiilor care poate să ajungă în final la un comportament de-a dreptul dictatorial? O bună explicaţie avem în acea scenă celebră din filmul „Judgment at Nuremberg“ (Procesul de la Nurnberg), realizat în 1961 de Stanley Kramer, cînd judecătorul explică felul în care s-a ajuns la condamnarea a milioane de oameni nevinovaţi de către fasciştii lui Hitler:
Vedeţi diferenţa? Nu a început toată nebunia cînd un om nevinovat a fost condamnat la moarte, ci cînd această condamnare s-a decis ştiindu-se că el este nevinovat! În primul caz ar fi fost vorba de o eroare judiciară, dar în cel de-al doilea, cînd se ştia că omul este nevinovat şi, totuşi, a fost condamnat, sîntem exact în situaţia descrisă mai sus, cînd „instituţia de forţă” a simţit nevoia să-şi ia mai multă putere decît îi conferea legea!
Asta s-a întîmplat la noi în 2009, cînd SRI şi DNA au încheiat acele Protocoale de colaborare, în ciuda prevederilor Legii 303/2004, care interzic magistraţilor să fie colaboratori ai serviciilor de informaţii sub sancţiunea pierderii calităţii de magistrat (art. 7, al. 1-4). Atunci a început nebunia dosarelor măsluite, cînd binomul SRI-DNA n-a mai ţinut cont de lege, profitînd de faptul că acele comisii parlamentare care trebuiau să controleze activitatea serviciilor de informaţii erau conduse de oameni obedienţi acestor servicii!
De atunci, din 2009 şi pînă anul trecut, am asistat la o continuă escaladare a acelei autocraţii din partea celor mai de temut „instituţii de forţă” (DNA şi SRI), ce au atras în acest joc inclusiv ÎCCJ, prin Livia Stanciu, care se declarase partener al DNA.
De neînţeles a fost atitudinea ambasadelor ţărilor democratice care, în loc să ţină cont de semnalele venite de la asociaţiile magistraţilor, au ignorat şi chiar au încurajat derapajele instituţiilor de forţă, dîndu-le apă la moară în dorinţa lor de a-şi creşte puterea dincolo de prevederile legale, adică să devină din ce în ce mai autocrate!
Abia anul trecut, cînd dezvăluirile uluitoare apărute în spaţiul public au arătat gravele abuzuri ale SRI şi DNA au scos la iveală această autocraţie a instituţiilor de forţă, am putut asista la revocarea din funcţii chiar a şefilor SRI (Florian Coldea) şi DNA (Laura Codruţa Kovesi) şi, poate, chiar a ultimului mohican, Augustin Lazăr.
În mod normal, după atîtea dezvăluiri despre abuzurile acestor instituţii în ceea ce priveşte actul de justiţie, ar fi nevoie de o resetare dură, în urma căreia absolut toţi cei care au făcut din justiţie un „cîmp tactic” al SRI trebuie să fie scoşi din sistem. Din păcate, mergînd pe urmele preşedintelui Klaus Iohannis, chiar o parte a eşicherului politic (PNL, USR) a înţeles că poate folosi susţinerea binomului SRI-DNA ca armă politică, aşa încît reprezentanţii instituţiilor de forţă, în loc să se retragă în limitele legale, continuă să lupte pentru teritoriul pierdut, adică să revină la autocraţia care le conferise puterea absolută în anii din urmă.
Cine crede că bătălia pentru o justiţie echitabilă s-a încheiat odată cu revocarea lui Kovesi şi Coldea sau cu inevitabila revocare a lui Augustin Lazăr, se înşeală amarnic. La prima ocazie, la fel ca şopîrla care îşi reface coada tăiată, instituţiile de forţă se vor regrupa pentru a-şi recîştiga dulcea autocraţie! „Preţul libertăţii este vigilenţa veşnică”, spunea John Philpot Curran în sec. XIX, fiind completat de Noam Chomsky, care spune: „Doar vigilenţa opiniei publice asigură viitorul oricărei societăţi”. Cu alte cuvinte, avem şi noi, simplii cetăţeni, un rol important în stoparea acestei tendinţe spre autocraţie a instituţiilor de forţă ale statului.
@Anton Aveti perfecta dreptate.