Cotidianul.ro i-a întrebat pe mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile din România şi din străinătate care cunosc detaliile controversatului proiect Roşia Montană ce părere au despre faptul că presa română a fost vrăjită cu aurul din Noua Zeelandă.
Vicepreşedintele Asociaţiei Heritage, partener UNESCO, Silvia Oostveen, ne-a spus că plimbările organizate de Roşia Montană Gold Corporation într-un loc cum este Noua Zeelandă sunt tentante pentru jurnalişti. „Să ai ocazia să pleci în Noua Zeelandă fără să plăteşti nimic este o ocazie foarte rară”, a explicat Silvia Oostveen. Însă aceasta ne-a spus că după o asemenea excursie trebuie să fii politicos. Mai mult, Silvia Oostveen ne-a spus că, în urmă cu ceva timp, a văzut la un seminar locurile care sunt exploatate în Noua Zeelandă. „Nu există comparaţie cu ceea ce este la noi, deoarece acolo se exploatează în locuri care nu sunt locuite de oameni, nu se fac exploatări pe situri arheologice sau în locuri protejate, ci undeva la capătul lumii”, ne-a spus vicepreşedintele Asociaţiei Heritage.
Preşedintele Asociaţiei Alburnus Maior, Eugen David, care veghează la prezervare zonei istorice Roşia Montană şi nu e de acord cu deschiderea exploatării miniere RMGC, a fost tranşant: „Am impresia că jurnalismul din România e pe cale greşită”. În opinia domnului David, „o mare parte din presa din România îşi ia beneficiile în avans. Îşi iau beneficiile şi presa şi clasa politică, nu ştiu ce mai rămâne la poporul român. Chiar dacă e criză, presa ar trebui să rabde să nu ia bani de la un proiect controversat. Presa din România nu trebuie să îşi facă o părere despre Roşia Montană, vizita lor nu are sens. Dacă nu au reuşit să impună proiectul, se încearcă o manipulare masivă prin media”.
Jurnalista britanică Stephanie Roth, activistă a organizaţiei Alburnus Maior, a apreciat că „răspunsul la gestul RMGC trebuie să îl ştie fiecare. Fiecare român ştie ce înseamnă acest demers şi care este scopul. Chiar şi numai faptele ori deducerile personale sunt suficiente. Oamenii din România sunt foarte deştepţi şi vor face o deducţie corectă. Coincidenţă sau nu, în vremea aceasta presa nu a prea vorbit despre FânFest de exemplu. Desigur trebuie să acceptăm că e o firmă liberă, într-o ţară libera, iar scopul acestui voiaj este uşor de dedus”.
Profesorul Ioan Piso, director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca, ne-a spus că nu se pot compara minele din Noua Zeelandă cu cele de la Roşia Montană, iar diferenţa cea mai evidentă este că în Noua Zeelandă nu sunt mine romane. Mai mult, acesta ne-a dezvăluit că în 145 de ani de existenţă a minei din oraşul Waihi, din Noua Zeelandă, nu s-a exploatat cât s-a exploatat într-un an sau doi la Roşia Montană.
Vizita în Noua Zeelandă a jurnaliştilor români ridică mai multe semne de întrebare pentru Alison Mutler, preşedinta Asociaţiei presei străine din România. „În primul rând m-ar interesa să ştiu dacă aceşti jurnalişti au fost înainte la Roşia Montană, fără a fi duşi de Roşia Montană Gold Corporation. Vorbim despre o deplasare de 350 de kilometri, şi nu de una de zeci de mii de kilometri, până în Noua Zeelandă. Este interesant de văzut dacă la revenire jurnaliştii promovează proiectul Gold Corporation sau tac atunci când acesta este criticat. Nu în ultimul rând, este de văzut cât costă o asemenea deplasare, fiind o chestiune de etică pentru jurnalişti, şi ce sume li se permite să investească celor de la Roşia Montană Gold Corporation”, spune Alison Mutler.
Yves Claude Llorca, fost director al agenţiei France Presse la Bucureşti şi fost preşedinte al Asociaţiei presei străine din România, crede că invitarea jurnaliştilor în Noua Zeelandă este o „capcană deontologică”. „Eu am fost de trei ori la Roşia Montană. Invitaţia în Noua Zeelandă este surprinzătoare. Nu cunosc programul vizitei. Pot fi întâlniri cu jurnalişti neozeelandezi cu care să se discute despre exploatarea zăcămintelor. Am fost la cea mai mare mină de aur, în Peru, şi am văzut lacul de cianură, cu o zonă interzisă de 10 kilometri în jurul său şi culturi agricole distruse. Invitaţia poate fi o capcană”, spune Yves Claude Llorca.
