Fotbalistul Martin Caceres, fundaşul echipei Fiorentina, a dezvăluit că a avut timp de două luni coronavirus, fără să ştie. Jucătorul de 33 de ani a declarat că a avut simptome în perioada 8 – 15 martie.
Martin Caceres este unul dintre jucătorii din Serie A care au fost infectaţi cu coronavirus. Jucătorul din Uruguay a declarat că nu ştia că a fost contaminat.
„Fără să ştiu, am avut coronavirus timp de 60 de zile. Am avut câteva simptome în perioada 8 – 15 martie. În timp ce mă antrenam acasă, am simţit ceva la plămâni. Mi-au spus să stau în carantină şi că îmi va trece în 20 de zile. Poate virusul s-a îndrăgostit de mine. Ieri am ieşit negativ după ce am făcut testele. Sunt ca nou”, a spus jucătorul, potrivit football-italia.net.
Până la acest moment, clubul Fiorentina a făcut de trei ori testul pentru coronavirus atât pe jucători, cât şi pe antrenori şi tot staff-ul, şi a fost diagnosticat un nou caz de SARS-CoV-2.
Valhovic, Cutrone, Pezzella şi Caceres au fost vindecaţi, după ce au fost infectaţi la începutul lunii martie.
La începutul antrenamentelor individuale, pe 4 mai, formaţia viola a anunţat că au fost diagnosticaţi pozitiv 3 jucători şi 3 membri din staff. Cinci au fost vindecaţi, iar unul este încontinuare în carantină.